Contestaţie Decizie de returnare de pe teritoriul României în baza o.u.g. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

- art. 50, art. 51, art. 62 din O.U.G. nr. 194/2002

 În condiţiile în care temeiul de fapt şi de drept avut în vedere de către instituţia pârâtă la emiterea deciziei de returnare a reclamantei, contestată în prezenta cauză, respectiv emiterea unei decizii de returnare de pe teritoriul României a sponsorului său (soţul său) nu subzistă, actul administrativ Deciziei de returnare de pe teritoriul României contestată se impune a fi anulată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 19.05.2017, sub nr. xxx/64/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Migraţiune, Serviciul pentru Imigrări al Judeţului B., contestaţie împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 3192226/09.05.2017, emisă de pârâtă.

În motivare, reclamanta a arătat că a solicitat prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României, însă prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 3192207 din 09.05.2017 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Migraţiune – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului B., i-a fost refuzat acest drept, invocându-se dispoziţiile art. 50 alin. 2, art. 51 alin. 1-2 şi art. 62 alin. 1 lit. a) şi alin. 5 teza I din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv „i-a fost refuzată prelungirea dreptului de şedere soţului dvs., în calitate de sponsor, nefiindu-vă astfel incidente prevederile art. 62 alin. 1 lit. a) şi alin. 5 teza I din O.U.G. nr. 194/2002”.

Reclamantul consideră că din înscrisurile depuse atât la cererea soţului său, cât şi la cererea sa, rezultă, fără echivoc, că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru prelungirea dreptului de şedere atât al tatălui, cât şi al său.

În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copia simplă a paşaportului, dovada achitării taxelor aferente cererii de prelungire a dreptului de şedere, fişă raport salariat, contract de închiriere locuinţă şi acte adiţionale la contract, copia simplă a Autorizaţiei de muncă nr. 29071/17.04.2012, contractul individual de muncă înregistrat nr. 757/25.04.2012 şi actele adiţionale la contractul individual de muncă.

În drept au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 194/2002.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 50 de lei, conform dispoziţiilor art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului B. a formulat întâmpinare, în condiţiile art.201 alin. 1 Cod procedură civilă (filele 28-33), prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că la data de 21.03.2017, s-a prezentat la Serviciul Imigrări cetăţeanul japonez C., născut la data de […] în Japonia, posesor al paşaportului nipon nr. […], valabil până la data de 30.01.2019, care a solicitat prelungirea dreptului de şedere în scop de angajare, prin cererea nr. 3192183.

Acesta se afla în evidenţa Serviciului pentru Imigrări B., cu dosar personal, fiind deţinător al permisului de şedere în scop de angajare nr. 414805, valabil pentru perioada 26.04.2016-25.04.2017.

C. a anexat cererii sale contractul individual de muncă încheiat cu S.C. D. S.R.L., persoană juridică română, înregistrat în REVISAL sub nr. 10/25.04.2012, din care reiese că angajatorul l-a încadrat în noua funcţie de „director societate comercială” – COD COR 251206.

Tot la data de 21.03.2017 au depus cereri de prelungire a dreptului de şedere şi membrii săi de familie în scopul reîntregirii familiei, respectiv soţia A., cetăţean filipinez şi cei doi copii, E.  şi F., cetăţeni japonezi.

Din studiul documentelor anexate cererii s-a constatat că C. a fost încadrat în altă funcţie, aceea de director societate comercială, pentru care angajatorul său nu a solicitat un nou aviz de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 17 din O. G. nr. 25/2014 privind angajarea în muncă şi detaşarea străinilor, actualizată. S-a mai constatat că C. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a informa pârâtul despre schimbarea funcţiei de încadrare în maxim 30 de zile de la data la care a intervenit aceasta, obligaţie prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 194/2002.

Astfel, faţă de dispoziţiile art. 50 alin. 2, 51 alin. 1 şi 2 coroborat cu art. 56 alin. 4 şi alin. 6 din O.U.G. nr. 194/2002, s-a dispus respingerea cererii de prelungire a dreptului de şedere temporară solicitat, prin decizia nr. 3192183/05.05.2017.

În aceste condiţii, în raport de dispoziţiile art. 62 alin. 1 lit. b) coroborate cu cele ale art. 50 alin. 2, art. 51 alin. 1-2 din O.U.G. nr. 194/2002, reclamantului minor i-a fost emisă decizia de returnare de pe teritoriul României, contestată în cauză, în condiţiile art. 83 alin. 1 şi art. 88 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002.

În drept au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 194/2002.

În probaţiune, pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 3192226/09.05.2017 eliberată de Serviciul de Imigrări al judeţului B. (fila 5), s-a constatat că reclamanta nu îndeplineşte prevederile art. 50 alin. 2, art. 51 alin. 1-2 şi art. 62 alin. 1 lit. a) şi alin. 5 teza I din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv „i-a fost refuzată prelungirea dreptului de şedere soţului dvs., în calitate de sponsor, nefiindu-vă astfel incidente prevederile art. 62 alin. 1 lit. a) şi alin. 5 teza I din O.U.G. nr. 194/2002”.

Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 3192207/09.05.2017 a fost comunicată reclamantei la data de 10.05.2017, astfel cum reiese din cuprinsul menţiunii inserate în cuprinsul actului administrativ (fila 5).

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat prezenta contestaţiei, în condiţiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea fiind formulată în termenul legal de 10 zile de la data comunicării actului, fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 19.05.2017.

Prin prezenta contestaţie, reclamanta a solicitat anularea deciziei de returnare motivat de faptul că, în mod nelegal, a fost emisă decizia de returnare a soţului său şi, implicit, a sa.

În cursul judecăţii, prin sentinţa nr. 97/13.06.2017, pronunţată în dosarul nr. xxx/64/2017, Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâta Serviciul Pentru Imigrări al Judeţului B. din cadrul Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Migraţiune şi a dispus anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 3192183/05.05.2017 emisă de pârât.

În aceste condiţii, Curtea constată că temeiul de fapt şi de drept avut în vedere de către instituţia pârâtă la emiterea deciziei de returnare a reclamantei, contestată în prezenta cauză, respectiv emiterea unei decizii de returnare de pe teritoriul României a sponsorului său (soţul său) nu subzistă, actul administrativ astfel emis fiind anulat de instanţa de contencios administrativ prin hotărâre definitivă, în condiţiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002.

Prin urmare, lipsind temeiul de fapt şi de drept al deciziei contestate în prezentul litigiu, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea va admite contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului şi va dispune anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 3192226/09.05.2017 emisă de pârât.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată,

Domenii speta

Spete similare