Contestaţie la executare.

Hotărâre 1711 din 04.02.2016


Analizând actele  şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 14.07.2006 s-a încheiat între intimată, în calitate de creditor, şi SC A. SRL, în calitate de împrumutat, contractul de credit nr 113, iar pentru garantarea rambursării creditelor acordate societăţii A: SRL, societatea ICT SRL s-a angajat în calitate de codebitor şi garant real.

În baza acestei convenţii, au fost acordate mai multe facilităţi de credit, respectiv: prin anexa nr 2 la contract, respectiv contractul de facilitate de credit la termen din data de 06.06.2007 s-a acordat un credit în cuantum de 494.000 euro, prin anexa nr 3, respectiv contractul de facilitate de credit la termen din data de 24.10.2007 a fost acordat un credit în cuantum de 150.000 euro; prin anexa nr 4 la contract, respectiv contractul de facilitate de credit la termen din data de 04.04.2008 a fost acordat un credit în cuantum de 1.000.000 euro.

Totodată, prin contractul de credit nr 69/18.04.2007, respectiv prin anexa nr 2 la acesta-contractul de facilitate de credit la termen încheiat în data de 24.10.2007, intimata a acordat un credit în cuantum de 250.000 euro contestatoarei SC ICT  SRL.; prin actul adiţional nr 2 la acest contract societatea AT SRL s-a obligat alături de împrumutatul principal să îndeplinească obligaţiile contractuale asumate de acesta.

La data de 09.11.2012 intimata ABR SA a formulat cerere de executare silită a contractului de credit nr 69/18.04.2007, astfel cum a fost completat şi modificat prin actul adiţional nr 1/20.02.2012 şi Anexa nr 69/2-contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 24.10.2007 modificat prin actele adiţionale nr 1/21.11.2007, nr 2/02.02.2010, nr 3/23.08.2010, nr 4/01.02.2011, nr 5/23.03.2011, nr 6/20.02.2012; contractul de garanţie reală mobiliară (conturi) încheiat la data de 05.03.2007, contract de garanţie reală mobiliară (conturi) încheiat la data de 24.10.2007; contract de fidejusiune (garanţie personală) din data de 18.04.2007 încheiat între creditoare şi fidejusorul IM, formându-se dosarul execuţional 1561/2012.

La aceeaşi dată intimata a formulat cerere de executare silită, prin care a solicitat punerea în executare silită a contractului de credit nr 113/14.07.2006, astfel cum a fost modificat şi completat prin: Anexa nr 113/2-contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 06.06.2007, modificat prin actul adiţional nr 1/02.03.2009, actul adiţional nr 2/02.03.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.2010, actul adiţional nr 5/31.01.2011, actul adiţional nr 6/23.03.2011; anexa nr 113/4-Contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 04.04.2008, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr 1/03.03.2009, actul adiţional nr 2/31.07.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.1010, actul adiţional nr 5/23.08.2010, actul adiţional nr 6/09.12.2010, actul adiţional nr 7/31.01.2011, actul adiţional nr 8/23.03.2011; Anexa nr 69/2-Contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 24.10.2007-modificat prin actele adiţionale nr 1/21.11.2007, nr 2/02.02.2010, nr 3/23.08.2010, nr 4/01.02.2011, nr 5/23.03.2011, nr 6/20.02.2012, formându-se dosarul de executare 1566/2012.

Totodată, la data de 09.11.2012, intimata a formulat cerere de executare silită, prin care a solicitat punerea în executare silită a a contractului de credit nr 113/14.07.2006, astfel cum a fost modificat şi completat prin: Anexa nr 113/2-contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 06.06.2007, modificat prin actul adiţional nr 1/02.03.2009, actul adiţional nr 2/02.03.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.2010, actul adiţional nr 5/31.01.2011, actul adiţional nr 6/23.03.2011; anexa nr 113/4-Contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 04.04.2008, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr 1/03.03.2009, actul adiţional nr 2/31.07.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.1010, actul adiţional nr 5/23.08.2010, actul adiţional nr 6/09.12.2010, actul adiţional nr 7/31.01.2011, actul adiţional nr 8/23.03.2011; Anexa nr 69/2-Contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 24.10.2007-modificat prin actele adiţionale nr 1/21.11.2007, nr 2/02.02.2010, nr 3/23.08.2010, nr 4/01.02.2011, nr 5/23.03.2011, nr 6/20.02.2012, formându-se dosarul de executare 1567/2012.

Împotriva acestor executări silite au formulat contestatorii SC ICT SRL şi IM contestaţie la executare, arătând că, la data declarării scadenţei anticipate a creditului 69/2, contestatoarea nu avea debite restante la plata acestuia; totodată, s-a susţinut că nici AT SRL  (al cărei garant ipotecar este contestatoarea) nu avea restanţe la plata creditelor 113/2 şi 113/4, declarate scadent anticipat de bancă.

Conform art 399 alin 1 şi 2 Cpc, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de exp. B., aferent facilităţii de credit nr 69/2/2007, la data declarării scadenţei anticipate a creditului nu existau sume restante de restituit.

Astfel, expertul a precizat că, la data de 08.10.2012, conform fişei de cont nr 3083/09.10.2012 emisă de către intimata ABR, ICT mai avea de restituit 128.552 euro, reprezentând principal (creditul propriu-zis), 164,86 euro, reprezentând dobânzi, 18,27 euro reprezentând penalităţi şi 382,55 lei, reprezentând alte sume datorate; totodată, expertul a subliniat că sumele reprezentând dobânzi (164,86 euro) şi penalităţi (18,27 euro) au fost stabilite prin aplicarea, începând cu data de 06.11.2008 (conform notificării AB, prin decizie unilaterală, a unei marje de dobândă majorată de la 3% la 4,5%, marja la care se adaugă la dobânda Euribor la o lună).

Totodată, prin Decizia nr 94/27.02.2012 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a V-a Civilă, pronunţată în dosarul nr 49614/3/2010, irevocabilă prin decizia nr 700/21.02.2013 a Înaltei Curţi de  Casaţie şi Justiţie, a fost obligată pârâta AB să respecte clauzele contractelor nr.113/2, nr.113/3, nr.113/4, nr.69/2, respectiv condiţiile privitoare la marjă, precum şi să procedeze la ridicarea ipotecilor instituite asupra apartamentelor: nr.1 situat în B…, cu nr. cadastral 6832/1/1/1 şi înscris în Cartea Funciară nr.51102 şi nr.12 situat în B., str. … nr…., , nr. cadastral 5012/2;5;12 înscris în Cartea Funciară nr.82435 şi asupra imobilului compus din teren şi construcţie situat în B., str….,  nr. cadastral 9055/8/1, înscris în Cartea Funciară nr.19821.

În aceste condiţii, s-a precizat de către expert faptul că AB a încasat în plus dobânzi de la IC în contractul 69/2, astfel că, aferent facilităţii de credit 69/2/2007, la data de 08.10.2012 nu existau sume restante de plată.

Concluzia formulată de expert se coroborează cu adresa nr 513/27.05.2013 emisă de intimată (f 255 vol III), potrivit căreia la data de 01.10.2012, data deciziei declanşării exigibilităţii anticipate a creditului acordat de bancă SC ICT SRL, conform contractului de credit la termen nr 69/2/24.10.2007 şi demarării procedurii de executare silită împotriva garanţilor, ICT SRL nu înregistra restanţe la plata creditului la termen nr 69/2/2008 contractat de la AB S.A.

Totodată, în aceeaşi adresă s-a menţionat că întrucât AT SRL este garant real pentru creditul contractat de ICT SRL de la AB şi în acelaşi timp este împrumutat în contractul de credit nr 113/14.07.2006, care înregistra la data de 01.10.2012, data deciziei declanşării exigibilităţii anticipate a creditului acordat de Bancă companiei AT SRL şi a demarării procedurii de executare silită împotriva garanţilor, restanţe în sumă de 18.093,54 euro şi în sumă de 1933,01 lei, cu serviciul datoriei mai vechi de 90 de zile la data deciziei declanşării exigibilităţii anticipate a creditului 113/14.07.2006 cu anexele aferente, credit la termen 113/2/06.06.2007 şi credit la termen nr 113/4/04.04.2008, în temeiul art 36.1, 36.2 din contractul de credit nr 113/14.07.2006, intimata a declarat exigibil anticipat şi creditul nr 69/18.04.2007 cu anexa aferentă, credit nr 69/2/2008, contractat de SC ICT SRL de la AB,  în temeiul art 36.1, art 36.2 din contractul de credit nr 69/18.04.2007.

În ceea ce priveşte restanţele la credit ale SC AT SRL, se reţine că prin sentinţa civilă nr 2448/03.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr 11394/300/2013, irevocabilă prin nerecurare -  având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC AT SRL împotriva executării silite demarate în dosarul execuţional nr 1562/2012 al SCPEJ D. -  s-a reţinut cu putere de lucru judecat că la data formulării cererii de executare silită împotriva SC AT SRL, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr 113/2/06.07.2007, modificat prin actul adiţional nr 1/02.03.2009, actul adiţional nr 2/02.03.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.2010, actul adiţional nr 5/31.01.2011, actul adiţional nr 6/23.03.201, contractul de facilitate de credit nr. 113/4, modificat prin actul adiţional nr 1/03.03.2009, actul adiţional nr 2/31.07.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.1010, actul adiţional nr 5/23.08.2010, actul adiţional nr 6/09.12.2010, nr 7/31.01.2011, nr 8/23.03.2011, aceasta nu datora sumele supuse executării.

În aceste condiţii,  avand în vedere că la data demarării executării silite împotriva contestatoarei ICT (şi a garantului IMl) aceasta nu înregistra debite restante, precum şi faptul că nici SC AT SRL (al cărei garant este contestatoarea) nu datora sumele supuse executării, executarea silită în dosarele execuţionale 1561/2012, 1566/2012 şi 1567/2012 este lipsita de obiect, nemaiputându-se desfasura cu respectarea tuturor dispozitiilor art. 3711 si urm. C.pr.civ.

Pentru aceste considerente, instanta apreciaza drept întemeiate contestatiile la executare conexate, urmand  să le admită si sa dispuna, in temeiul art.404 alin. 1 C.pr.civ, anularea actelor de executare efectuate în dosarele de executare nr.1561/2012, 1566/2012 şi 1567/2012 ale SCPEJ D..

În temeiul art 274 Cpc, instanţa o va obliga pe intimată la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5200 lei, reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert.