Dreptul muncii. Raporturi de munca

Decizie 2383 din 12.09.2019


Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, prin anumite acte normative a fost introdus un caz distinct de  suspendare de drept a contractului de muncă, respectiv de încetare a sa.

Legislația în materia societăților comerciale nu a prevăzut pentru această situație particulară vreo  obligație nici în privința emiterii şi nici în privința comunicării către salariat a eventualei decizii de încetare/suspendare a contractului de  individual de muncă.

Ceea ce s-a prevăzut însă este faptul că această  încetare a  contractului intervine de drept, precum şi momentul în care  operează, respectiv data  intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe,  data acceptării mandatului.

Pe de altă parte, aplicând principiul neretroactivității legii, tot momentul intrării în vigoare a unui act normativ a  determinat şi intervenția cazului de suspendare a contractului pe care îl reglementează şi aceasta chiar în lipsa unei mențiuni în textul actului, mai exact  în conținutul  art. 1371 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 441/28.11.2006, incident în speța de faţă.

Ca atare, suspendarea şi încetarea contractului de muncă au intervenit de drept la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale ce le impun, fiind fără relevanță momentul emiterii unei decizii de către angajator în acest sens.

……………………………………………………………………………….

Prin sentinţa nr. 38 din data de 28.01.2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul de Administrație al S.C. ... S.A., ....,  ...., ... şi ...- şi au fost respinse pretenţiile formulate împotriva acestor pârâţi, ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă  excepția lipsei de interes în promovarea acţiunii principale cu privire la capetele de cerere privind anularea deciziilor nr. 6/25.06.2018 şi 7/28.06.2018, emise de Consiliul de Administrație al S.C. ... S.A.

A fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamantul ..., împotriva pârâtei S.C. ... S.A., ca fiind lipsită de interes, cu privire la capetele de cerere privind anularea deciziilor nr. 6/25.06.2018 şi 7/28.06.2018, emise de Consiliul de Administraţie al S.C. ... S.A. şi, ca neîntemeiată, cu privire la capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcţia de director general, plata salariului şi daunelor interese.

A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. ... S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel în termenul legal şi motivat  reclamantul ... şi pârâta SC ..., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 1807 din data de 20 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-au admis apelurile declarate de reclamantul ... şi de pârâta S.C. ... SA, împotriva sentinţei civile nr. 38 din data de 28.01.2019, pronunţate de Tribunalul Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. ..., în contradictoriu cu pârâţii ... , CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE al SC ... SA, ..., ... şi ....

A fost anulată în tot sentinţa civilă, s-a luat act că pârâta SC ... SA renunţă la judecarea cererii reconvenţionale.

S-a fixat termen pentru judecarea acţiunii principale, urmând a se evoca fondul, la data de 12.09.2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului, după reţinerea cauzei pentru soluţionarea fondului, Curtea de Apel Craiova a constatat  următoarele:

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul ... a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC ... SA, Consiliul de Administraţie al S.C. ... S.A., ....,  ...., ... şi ...-, anularea deciziilor  nr. 6/25.06.2018 şi nr. 7/28.06.2018, obligarea pârâților la reîncadrarea sa în funcția de director general al pârâtei şi predarea spatiilor aferente secretariatului şi directorului general al societății, obligarea pârâților în solidar la plata daunelor interese în cuantum de 1500 lei pentru fiecare zi de întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor, precum şi obligarea pârâților în solidar la plata salariului de 26.000 lei/lună plus spor vechime de 25%, de la data de 25.06.2018 până la data reîncadrării în funcție.

La data de 09.10.2018, parata SC ... SA a depus cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantului la plata sumei de 300.000 lei reprezentând prejudiciu cauzat societății.

Cu titlu preliminar, se impune precizarea că prin sentinţa apelată  fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul de Administrație al S.C. ... S.A., ...,  ...., ... şi ...- şi au fost respinse pretenţiile formulate împotriva acestor pârâţi, ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive  soluţionată de prima instanţă nu a fost repusă  în discuție  ca motiv de nelegalitate în cadrul apelurilor declarate împotriva hotărârii primei instanțe, astfel că chestiunea tranşată este definitivă, urmând astfel ca analiza cererii introductive de instanță să fie făcută în raport cu pârâta faţă de care s-a constatat că are calitate procesuală.

Totodată, în ceea ce priveşte cererea reconvențională, se constată că  instanța de apel a luat act de renunțarea apelantei-pârâte la judecarea acesteia, soluție ce se regăsește în dispozitivul  deciziei nr. 1807/20.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi prin care au fost admise apelurile declarate de ambele părți şi anulată în tot sentința atacată.

In ceea ce priveşte cererea principală, a reţinut  instanţa de apel că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei de interes, pentru considerentele arătate în decizia sus mentionaţă, astfel că aceasta din urmă cerere, aşa cum a fost precizată la termenul din data de 20.06.2019, face obiectul examinării pe fond, în limitele efectelui devolutiv al apelului stabilite de art. 478 NCPC.

Acesta fiind cadrul procesual în care urmează  a avea loc judecata, se observa  că reclamantul pretinde, ca şi prim motiv de nelegalitate al deciziilor contestate, inaplicabilitatea dispozițiilor art. 137 ind. 1 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, modificată şi completată prin Legea nr. 441/2006, precum  şi a dispozițiilor OUG nr. 82/2007.

Conform prevederilor art. 1371 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 441/28.11.2006, „pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului”.

Potrivit art. 152, „directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor. Prevederile art. 1371 alin. (3), ale art. 1441, 1442, 1443, 1444, 150 şi ale art. 15312 alin. (4) se aplică directorilor, în aceleaşi condiţii ca şi administratorilor”.

Ulterior, prin art. V din O.U.G. nr. 82/28.06.2007 pentru modificarea şi completarea Legii 31/1990,  s-a  prevăzut  că, „prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, de la data acceptării mandatului”.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. IV din O.U.G. 82/2007, „societăţile pe acţiuni înregistrate în registrul comerţului la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt obligate a efectua demersurile necesare îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 137 alin. (1) şi 2, art. 1371 alin. (3), art. 1381, art. 143 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. Până la finalizarea acestor demersuri, societatea poate funcţiona cu structura de administrare existentă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Contrar susținerilor reclamantului, aceste dispoziții legale sunt aplicabile şi persoanelor care dețineau funcția de director,  aspect expres precizat de lege, şi nu doar administratorilor astfel că, dat fiind că acesta era angajat cu contract individual de muncă chiar pe funcția de director la data intrării în vigoare a actelor normative sus menționate, în mod corect societatea pârâtă a emis, în aplicarea acestor norme, deciziile de suspendare, respectiv încetare a contractului de muncă.

Nu mai puțin, nu pot fi reținute ca şi cauze de nulitate ale deciziilor contestate nici celelalte împrejurări invocate în susținerea cererii, respectiv cele întemeiate pe caracterul retroactiv şi tardivitatea emiterii acestora, sub aceste aspecte contestatorul arătând că trebuiau emise şi comunicate la datele de 28.11.2006 şi respectiv 29.06.2007, în temeiul actelor normative care au prevăzut suspendarea şi încetarea contractului de muncă.

Astfel, prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, prin actele normative sus-menționate a fost introdus un caz distinct de  suspendare de drept a contractului de muncă, respectiv de încetare a sa.

Legislația în materia societăților comerciale nu a prevăzut pentru această situație particulară vreo  obligație nici în privința emiterii şi nici în privința comunicării către salariat a eventualei decizii de încetare/suspendare a contractului de  individual de muncă.

Ceea ce s-a prevăzut însă este faptul că această  încetare a  contractului intervine de drept, precum şi momentul în care  operează, respectiv data  intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe,  data acceptării mandatului.

Pe de altă parte, aplicând principiul neretroactivității legii, tot momentul intrării în vigoare a unui act normativ a  determinat şi intervenția cazului de suspendare a contractului pe care îl reglementează şi aceasta chiar în lipsa unei mențiuni în textul actului, mai exact  în conținutul  art. 1371 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 441/28.11.2006, incident în speța de faţă.

Ca atare, suspendarea şi încetarea contractului de muncă au intervenit de drept la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale ce le impun, fiind fără relevanță momentul emiterii unei decizii de către angajator în acest sens.

Cu alte cuvinte,  câtă vreme era exclusă orice posibilitate de apreciere a părţilor privind continuarea raportului juridic de muncă,  iar deciziile emise nu au  făcut decât să constate o situație intervenită de drept la un anumit moment stabilit prin voința legiuitorului, emiterea acestora la un anumit interval de timp nu poate conduce la menținerea raporturilor de muncă ulterior datei precizate de dispozițiile legale şi nici la constatarea nulității lor pe acest temei.

De altfel, art. 77 din C. Muncii, pretins a fi nerespectat de către pârâtă, este inaplicabil în această situație cu atât mai mult cu cât se referă la comunicarea deciziei de concediere, or deciziile contestate în prezenta cauză au altă natură, privind suspendarea şi încetarea contractului de muncă,  așadar situații  distincte.

Totodată, dat fiind specificul acestor decizii, sunt inaplicabile şi dispozițiile art. 77 din C. Muncii referitoare la dreptul de preaviz, încălcarea acestuia putând  fi susținută, cum reiese din chiar conținutul său,  doar de persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), art. 65 şi 66 din C. Muncii, situație în care contestatorul nu se regăsește.

Aşa fiind, cum nu subzistă niciunul din motivele de nulitate invocate de contestator, cele două capete de cerere având ca obiect anularea deciziilor  nr. 6/25.06.2018 şi nr. 7/28.06.2018 vor fi respinse ca neîntemeiate.

Prin urmare, dat fiind caracterul accesoriu, se impune şi respingerea  capătului de cerere privind obligarea pârâtei SC ... SA la plata salariului de 26.000 lei/lună plus spor vechime de 25%.

In ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei SC ... SA la plata concediului de odihnă cuvenit,  a concediilor medicale şi a despăgubirilor pentru perioada în care contestatorul  a fost privat de aceste sume, se reține că aceasta nu a fost formulată în faţa primei instanțe, ci direct în calea de atac a apelului.

In atare condiţii, sunt incidente dispozițiile alin. 1 şi 3 ale art. 478 NCPC care reglementează limitele efectului devolutiv şi  potrivit cărora  prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanțe, respectiv nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenții noi.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor legale precitate,  solicitarea apelantului reclamant de obligare a pârâtei la plata sumelor sus menționate reprezintă o schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată, inadmisibilă în apel.

In ceea ce priveşte capătul  de cerere având ca obiect obligarea pârâților la reîncadrarea sa în funcția de director general al pârâtei şi predarea spațiilor aferente secretariatului şi directorului general al societății, se reține că analiza acestuia nu se mai impune a fi făcută dat fiind faptul că  apelantul-reclamant a precizat la termenul din data de 20.06.2019 că renunță la judecata acestuia, aşa cum rezultă din practicaua deciziei de la acel termen de judecată.

Intr-o asemenea situație, dat fiind caracterul sau accesoriu, se impune şi respingerea capătului de cerere având ca obiect plata daunelor interese în cuantum de 1500 lei pentru fiecare zi de întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor anterior menționate.

Pentru considerentele ce preced, a fost respinsa  acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei SC ... SA, ca nefondată.

A fost  respinsă acţiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâţilor ...-, Consiliul de Administraţie al SC ... SA, ...., ... şi ...., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.