Insolvenţă. Răspunderea administratorului societăţii debitoare. Cesiunea părţilor sociale. Nepredarea actelor contabile către cesionar. Consecinţe din perspectiva obligaţiei de a ţine o contabilitate în conformitate cu legea

2.Insolvenţă. Răspunderea administratorului societăţii debitoare. Cesiunea părţilor sociale. Nepredarea actelor contabile către cesionar. Consecinţe din perspectiva obligaţiei de a ţine o contabilitate în conformitate cu legea.

-Legea nr. 85/2014, art. 169 lit. d,

-Legea nr. 82/1991, art. 10.

Nu subzistă apărarea pârâtului O.Z. în sensul că, odată cu cesiunea părţilor sociale şi cu pierderea calităţii de administrator, a predat şi toate actele contabile şi stocul de marfă, activele şi pasivele, iar noul administrator a cunoscut starea financiară a societăţii. Astfel, curtea a observat că, în cuprinsul declaraţiei date de către cesionar şi noul administrator K.B.T. şi autentificate prin încheierea nr.1437/17.04.2017 de către notarul public F.L., nu se face decât o referire generală cu privire la faptul că aceasta a luat la cunoştinţă despre starea financiară a societăţii şi că a preluat arhiva, actele contabile, stocul de marfă, activele şi pasivele. Nu s-a făcut dovada încheierii unei situaţii detaliate a bunurilor/documentelor predate, nu s-a făcut dovada întocmirii vreunui inventar sau a vreunei verificări contabile, iar faptul că noul administrator nu a putut preda lichidatorului niciun document şi niciun activ, acestea nefiind găsite, este un indiciu temeinic al faptului că nu a preluat astfel de documente şi active de la pârât, care nu le-a deţinut, la rândul său, creându-se prezumţia că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de ţinere a contabilităţii conform legii şi că a ascuns aceste active.

Într-adevăr, dacă pârâtul ar fi ţinut contabilitatea la zi, astfel cum avea obligaţia potrivit art.10 din Legea 82/1991, ar fi putut preda efectiv aceste documente noului asociat şi administrator, şi, mai mult, ar fi putut să sesizeze dificultăţile cu care se confrunta debitoarea şi să ia măsurile necesare pentru redresare, fiind eliminate astfel premisele intrării în incapacitate de plată. Ţinerea unei contabilităţi corecte şi complete constituie, de altfel, şi o garanţie pentru creditori în sensul că aceştia ar avea posibilitatea de a verifica modul în care activitatea debitoarei a fost gestionată, dacă operaţiunile efectuate au fost legale şi dacă şi-ar putea recupera creanţele din bunurile înregistrate în contabilitate, având astfel control şi asupra actelor de gestionare a activelor debitoarei.

Prin sentinţa nr.x din 30.05.2018 pronunţată în dosarul nr.x al Tribunalului Specializat Mureş a fost respinsă acţiunea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei Z.P. SRL împotriva pârâtului O.Z..

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, că pârâtul a cedat la data de 17.04.2014 părţile sociale pe care le avea în societatea debitoare numitei K.B.T. care, conform declaraţiei autentificate de la fila 26, a preluat întreaga arhivă şi toate actele contabile ale societăţii, stocul de marfă, activele şi pasivele societăţii, având cunoştinţă de starea financiară.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel lichidatorul judiciar, prin care a solicitat anularea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii materiale personale a administratorului societăţii.

În motivarea apelului, lichidatorul a prezentat pe scurt situaţia de fapt şi a susţinut că de la înfiinţare până la data cesiunii, societatea a fost administrată de pârât, datoriile bugetare s-au născut în perioada cât societatea şi-a desfăşurat activitatea în judeţul Harghita, fapta pârâtului constând în neplata acestora şi abandonul societăţii, precum şi în neconducerea evidenţei contabile. Prejudiciul este în cuantum de 6.395.847,21 lei, conform tabelului definitiv de creanţe al debitoarei.

Pârâtul O.Z. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, întrucât insolvabilitatea societăţii nu i-a fost cunoscută, părţile sale sociale, precum şi administrarea societăţii au fost cesionate unei alte persoane. De asemenea, pârâtul a mai susţinut faptul că nu a acţionat cu rea-credinţă, aducând critici cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare de către autoritatea fiscală.

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa a constatat următoarele:

Conform dispoziţiilor art.169 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere sau/şi de conducere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.

Procedura de atragere a răspunderii este reglementată de art.169 din Legea nr.85/2014. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, putându-se acoperi chiar întregul pasiv.

Demersul lichidatorului judiciar împotriva fostului administratorul statutar al debitoarei  Z.P. SRL, pârâtul O.Z., a fost întemeiat pe dispoziţiile art.169 lit.d şi e din Legea 85/2014.

Potrivit art.169 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitoarei ajunsă în insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau de supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă, dacă se dovedeşte că acestea nu au ţinut o contabilitate în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către practicianul în insolvenţă, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă relativ. De asemenea, potrivit lit.e din acelaşi articol, răspunderea poate fi antrenată şi dacă persoanele menţionate au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice.

Astfel cum rezultă din raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă publicat în BPI nr.21358/13.11.2017, reprezentanții societăţii nu au răspuns niciunei notificări a practicianului în insolvenţă, nu au predat nici un document contabil, iar pe portalul Ministerului Finanțelor Publice este afişat doar bilanţul pe anii 2011 şi 2013. Lichidatorul a concluzionat că, din moment ce după anul 2013 nu mai este afişat niciun bilanţ, nu a fost condusă contabilitatea în conformitate cu legea, iar starea de insolvenţă a apărut în anul 2013.

În acord cu susţinerile apelantului, curtea reţine că unicele documente pe care acesta le-a putut analiza au fost bilanţurile afişate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice pentru anii 2011 şi 2013, din care rezultă că debitoarea a înregistrat pierdere în anul 2013. Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, creanţele înscrise în tabelul definitiv sunt aferente perioadei în care administratorul debitoarei era pârâtul, potrivit extrasului ORC.

Mai departe, instanţa a apreciat că nu subzistă apărarea pârâtului O.Z. în sensul că, odată cu cesiunea părţilor sociale şi cu pierderea calităţii de administrator, a predat şi toate actele contabile şi stocul de marfă, activele şi pasivele, iar noul administrator a cunoscut starea financiară a societăţii. Astfel, curtea a observat că, în cuprinsul declaraţiei date de către cesionar şi noul administrator K.B.T. şi autentificate prin încheierea nr.1437/17.04.2017 de către notarul public F.L., nu se face decât o referire generală cu privire la faptul că aceasta a luat la cunoştinţă despre starea financiară a societăţii şi că a preluat arhiva, actele contabile, stocul de marfă, activele şi pasivele. Nu s-a făcut dovada încheierii unei situaţii detaliate a bunurilor/documentelor predate, nu s-a făcut dovada întocmirii vreunui inventar sau a vreunei verificări contabile, iar faptul că noul administrator nu a putut preda lichidatorului niciun document şi niciun activ, acestea nefiind găsite, este un indiciu temeinic al faptului că nu a preluat astfel de documente şi active de la pârât, care nu le-a deţinut, la rândul său, creându-se prezumţia că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de ţinere a contabilităţii conform legii şi că a ascuns aceste active.

Într-adevăr, dacă pârâtul ar fi ţinut contabilitatea la zi, astfel cum avea obligaţia potrivit art.10 din Legea 82/1991, ar fi putut preda efectiv aceste documente noului asociat şi administrator, şi, mai mult, ar fi putut să sesizeze dificultăţile cu care se confrunta debitoarea şi să ia măsurile necesare pentru redresare, fiind eliminate astfel premisele intrării în incapacitate de plată. Ţinerea unei contabilităţi corecte şi complete constituie, de altfel, şi o garanţie pentru creditori în sensul că aceştia ar avea posibilitatea de a verifica modul în care activitatea debitoarei a fost gestionată, dacă operaţiunile efectuate au fost legale şi dacă şi-ar putea recupera creanţele din bunurile înregistrate în contabilitate, având astfel control şi asupra actelor de gestionare a activelor debitoarei.

Curtea mai observă şi că, în sensul art.169 din Legea insolvenţei, nu este necesar ca faptele reţinute în sarcina persoanelor vinovate să fi cauzat în mod direct şi exclusiv starea de insolvenţă, fiind suficient să fi determinat, chiar şi indirect şi coroborat cu elementele obiective, apariţia stării de insolvenţă pentru ca răspunderea să fie antrenată pe temeiul art.169 alin.1 din lege.

În cauză, în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art.169 alin.1 lit.d din lege, astfel cum s-a reţinut anterior, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (pasivul înscris în tabelul de creanţe al debitoarei) se prezumă relativ, iar pârâtul nu a putut face dovada contrară. Referitor la fapta prevăzută de lit.e, legătura de cauzalitate poate fi stabilită în sensul că, întrucât la momentul deschiderii procedurii nu au fost descoperite active care să acopere pasivul debitoarei, lipsa acestora constituie un fapt conex pe baza căruia se poate prezuma că au fost deturnate sau ascunse, considerându-se că starea de insolvenţă se datorează inclusiv acestui fapt, iar dovada contrară (inclusiv a faptului că pârâtul le-ar fi predat efectiv noului administrator) nu a fost făcută, astfel cum s-a argumentat în cele ce preced.

În final, instanţa a apreciat că nu poate analiza în acest cadru procesual apărările pârâtului referitoare la modul de naştere a creanţei organului fiscal, supuse prezentei judecăţi fiind numai aspectele referitoare la stabilirea persoanelor răspunzătoare de intrarea debitoarei în stare de insolvenţă.

Având în vedere considerentele expuse, curtea a constatat că apelul este întemeiat, astfel că, în temeiul art.480 alin.2 C.proc.civ. şi art.43 din Legea 85/2014, s-a admis şi s-a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de C. SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Z.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul O.Z., pe care îl va obliga la plata sumei de 6.395.847,21 lei, reprezentând întregul pasiv al debitoarei, în contul unic al debitoarei Z.P. SRL.

Domenii speta

Spete similare