Executare silită. Executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Contestație la executare.

Prin sentința civilă nr. 3486/11.05.2019, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 38190/245/2019, instanța a respins cererea având ca obiect contestaţie la executare, suspendarea executării silite, suspendarea provizorie a executării silite formulate de contestatoarea DGFPI în contradictoriu cu intimatele A SRL şi UAT G. Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că prin sentinţa civilă nr. 8436/2018 din 10.07.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 2244/245/2018 s-au dispus următoarele:

S-a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de terţul poprit, prin întâmpinare.

 S-a admis cererea de validare poprire formulată de creditoarea A S.R.L în contradictoriu cu debitoarea U.A.T. G  şi cu terţul poprit  D.G.R.F.P.I.

S-a validat poprirea înfiinţată prin adresa din data de 09.01.2018, în dosarul de executare 151/2016 aflat pe rolul  BEJ Z, cu privire la sumele de bani datorate de terţul poprit DGRFPI asupra conturilor debitoarei U.A.T. G  deschise la trezorerie,  până la concurenţa sumei de 89689,18 lei ( reprezentând debit restant şi cheltuieli de executare).

A fost obligat terţul poprit DGRFPI să achite creditoarei A S.R.L. suma de 89689,18 lei, cu respectarea limitărilor instituite de art. 1 alin. 2 din OG 22/2002.

Prin decizia civilă  nr. 1307/2019 a Tribunalului Iaşi, a fost respins apelul declarat de apelanta D.G.R.F.P. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 8436/10.07.2018.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a arătat: „În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 786 C.pr.civ. conform cărora în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat: 1. să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înfiinţate pentru realizarea altor creanţe decât cele arătate la pct. 2; 2. să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului” iar conform art. 789 „(1) Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi… (4) Dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi”.

O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiile publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o procedura speciala pentru executarea silita a obligatiilor de plata ale institutiilor bugetare, unitatile teritoriale de trezorerie si contabilitate publica, putând efectua numai operatiuni privind plati dispuse de catre ordonatorii de credite , în limitele creditelor bugetare si a destinatiilor potrivit legii.

Însa debitorul si tertul poprit nu se pot prevala de aceasta dispozitie legala pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligatii stabilite printr-un titlu executoriu, ordonatorul de credite  fiind obligat sa includa în bugetul de plati creditele necesare pentru achitarea sumelor datorate si stabilite prin titluri executorii. În caz contrar astfel de titluri ramân ineficiente si nu ar putea fi executate în mod silit având în vedere ca decizia privind efectuarea platii revine în exclusivitate debitorului ordonator de credite.

Dispozitiile prevazute în O.G. 22/2002 nu împiedica executarea silita a obligatiilor de plata a institutiilor bugetare, ci obliga doar ordonatorii de credite sa ia masurile necesare, inclusiv virarea de credite bugetare, pentru a asigura în bugetele debitorilor creditele necesare în vederea efectuarii platii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Aprecierea ordonatorului de credite ar echivala cu menţinerea creditorilor într-o situaţie de incertitudine cu privire la executarea hotărârii şi realizarea drepturilor lor şi, în ultimă instanţă, dreptul său de acces la instanţă, dedus din art. 6 par. I din CEDO, ar fi lipsit de finalitate.

Dupa îndeplinirea acestei obligatii de catre debitor, trezoreria, în calitate de tert poprit, urmeaza sa faca platile catre creditor, luând nastere astfel un raport juridic prin care tertul poprit devine debitorul direct al creditorului popritor pentru suma poprita.

Din probele administrate rezultă că la data de 06.06.2018 a fost emisă situația disponibilităților de fonduri ale debitoarei, fără a se dovedi că exisă o imposibilitate financiară de a se vira sume către creditoare, în condiţiile în care la data de 10.01.2018 fusese emisă adresa de înfiinţare a popririi.

 Validarea popririi este posibila în cauza cu atât mai mult cu cât, atât în practica judiciara, cât si în literatura de specialitate, s-a statuat ca veniturile viitoare ale debitorului pot constitui obiect al popririi. Solutia nu prejudiciaza pe tertul poprit în conditiile în care raportul juridic direct între acesta si creditor se naste în momentul în care creanta debitorului poprit în raporturile sale cu tertul poprit devine exigibila.

Interpretarea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002 nu poate fi de natură să ducă la o imunitate de executare silită a statului. Este adevărat că, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite în titlurile executorii.

Acest text de lege prevede o obligaţie firească în sarcina ordonatorilor, ceea ce nu exclude executarea silită în condiţiile  Codului de pr.civ., deoarece cele două proceduri nu sunt incompatibile.

Pe de altă parte, interpretarea contrară, a înlăturării posibilităţii executării silite a obligaţiilor în cazul instituţiilor bugetare, ar constitui o gravă încălcare a egalităţii în drepturi în faţa legii, precum şi a dreptului de proprietate al creditorilor, care face parte din drepturile fundamentale ale omului, garantat la nivel european.

Intenţia legiuitorului fiind aceea de a institui o garanţie în plus a executării acestor obligaţii, nu se poate ajunge la crearea unei situaţii mai defavorabile creditorilor care au creanţe împotriva instituţiilor bugetare.

Tribunalul a mai reţinut că invocarea dispoziţiilor O.G nr. 22/2002, nu este de natură să ducă la respingerea cererii, întrucât aceste dispoziţii trebuie interpretate în virtutea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin deciziile Curţii Constituţionale (48/2004, 255/2003, 326/2002, 202/2002, ultima decizie fiind invocată în apărare chiar de către apelantă), Curtea a interpretat actul normativ, în sensul că posibilitatea executării silite a instituţiilor publice nu a fost eludată prin OG 22/2002, ci, dimpotrivă, conform art. 2 din ordonanţă, organele statului au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele proprii, a resurselor necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titlurile executorii. De altfel, prin decizia nr. 161/22.04.2003, Curtea Constituţională a stabilit că textul ordonanţei nu cuprinde nicio referire la interdicţia executării asupra bunurilor din inventarul instituţiilor publice aparţinând domeniului privat, care rămân supuse, în continuare, dispoziţiilor de drept comun privind executarea silită.

Interpretarea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002, în sensul arătat de apelantă, este de natură să încalce Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ale cărei dispoziţii se aplică cu prioritate în materia drepturilor omului.

Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti poate, în mod indirect, să ducă la lăsarea fără conţinut, a dreptului de acces la o instanţă. Se ajunge astfel la încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO. Jurisprudenţa Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil se referă inclusiv la garantarea pentru partea care a câştigat procesul, a posibilităţii de a pune în executare hotărârea pronunţată, iar autorităţile sunt obligate să ia măsurile necesare în scopul executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, inclusiv prin sancţionarea debitorului (a se vedea cazul S. împotriva României, cauza Estima George c. Portugaliei).

A mai reţinut tribunalul că terţul poprit nu a contestat faptul că debitoarea are conturi deschise la respectiva instituţie, astfel încât a constatat că este îndeplinită condiţia ca terţul poprit să datoreze sume de bani debitoarei.

Pentru toate aceste considerente, apreciind ca în cauză apelanta, în calitatea sa de instituţie publica, nu se poate prevala de prevederile legale interne menţionate pentru a nu executa imediat o hotărâre judecătoreasca, întrucât dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare şi incidenţă directă în speţă, constatând că executarea silită începută se desfăşoară cu respectarea tuturor dispoziţiilor art. 662 şi urm. Cod de procedură civilă, Tribunalul a apreciat că apelul este nefondat.”

Prin cererea înregistrată pe rolul BEJA S şi V sub nr. 458/V/2019 din 20.11.2019, creditoarea a solicitat executarea silită împotriva debitoarei DGFPI, în temeiul titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 8436/2018 a Judecătoriei Iaşi, pentru realizarea creanţei de 89689,18 lei.

Prin încheierea nr.16207/CS/2019 a Judecătoriei Iaşi, s-a încuviinţat executarea silită în dosarul nr. 458/V/2019.

Prin somaţia emisă la 12.12.2019, debitoarei i s-a pus în vedere ca în termen de o zi de la primirea sau lăsarea acestui act la sediu, să se conformeze integral titlului executoriu comunicat.

În termen legal, contestatoarea a formulat contestaţia la executare împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, a somaţiei a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare şi a tuturor actelor de executare subsecvente.

În drept, instanţa a reţinut că în cadrul legislativ actual, Ordonanta de Guvern nr. 22/2002 reglementează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Astfel, creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva iar in măsura in care “executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului” (art. 2 din O.G. nr. 2/2001).

In fine, legiuitorul a prevăzut in art. 3 al actului normativ in discuție ca “In cazul in care instituțiile publice nu isi îndeplinesc obligația de plata in termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie”.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-amintite s-ar putea trage concluzia ca orice persoana (fizica sau juridica) sau alta entitate care deține împotriva unei instituții publice o creanță in baza unui titlu executoriu (frecvent, o hotărâre judecătorească definitivă), anterior demarării procedurii execuționale (in măsura in care creanța nu este satisfăcută de bunăvoie de către debitorul instituție publică) este necesar a urma procedura prealabilă instituită de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Din redactarea textului legal, la prima vedere, aceasta procedura prealabilă impune obligativitatea emiterii unei somații de plata prin organul de executare, de la momentul recepționarii acesteia de către instituția debitoare începând sa curgă termenul de 6 luni instituit de art. 2 din O.G. nr. 22/2002. În aceasta constă apărarea principală a contestatoarei.

Cu toate acestea, instanţa constată inexistența obligației de parcurgere a unei astfel de proceduri prealabile, executarea silita inițiată împotriva debitoarei instituții publice fiind legala chiar dacă creditorul va fi îndestulat înăuntrul termenului de 6 luni, instituit de lege.

Contestatoarea a pretins admiterea contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare din dosarul nr. 458/V/2019 întrucât procedura execuțională a fost demarată prematur, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 1 alin.2 din OG nr. 22/2002 însă astfel de argumente nu au absolut nici un fundament juridic.

In primul rând, legiuitorul a instituit termenul de 6 luni in care poate fi îndestulată creanța creditorului pe seama instituției publice debitoare exclusiv in ipoteza in care “executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri”; prin urmare, termenul in discuție nu își găsește aplicabilitatea in cazul tuturor creanțelor care izvorăsc din titluri executorii si cu privire la orice instituție publica ci, eventual, in ipoteza in care debitoarea face dovada certă a lipsei de fonduri. Această dovadă nu a fost produsă în dosarul de faţă, debitoarea contestatoare limitându-se la a critica pasivitatea intimatei UAT G, debitoarea directă a intimatei A SRL, la rândul său o persoană de drept public împotriva căreia societatea obţinuse  un titlu executoriu pentru realizarea creanţei băneşti. Însă în acest litigiu, nu mai interesează conduita debitoarei iniţiale, inclusiv lipsa diligenţei de a asigura în contul deschis la Trezorerie fondurile necesare plăţii, ci conduita contestatoarei de faţă, care a dobândit calitate de debitoare a societăţii A prin soluţionarea definitivă a cererii de validare a popririi.

De altfel, este de neacceptat ca invocarea dispozițiilor ce instituie termenul de 6 luni să permită sustragerea institutiilor publice de la plata creanțelor izvorâte din titluri executorii in condițiile in care, daca s-ar merge pe raționamentul legiuitorului, ar exista întotdeauna garanția ca in decurs de 6 luni de zile, termen care curge pentru fiecare titlu executoriu in parte de la momentul primirii somației de plata, toate instituțiile publice vor avea bugetul alimentat astfel incat sa fie satisfăcute creanțele creditorilor (ipoteza teoretica si iluzorie).

În realitate, niciun debitor si, cu atât mai mult, o instituție publica, a cărei activitate implica o anumită stabilitate si credibilitate in orice stat de drept, nu se poate prevala de nicio dispoziție legala pentru a se sustrage de la plata debitelor datorate creditorilor.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile si diligențele necesare punerii in executare a hotărârilor judecătorești si că nu este oportun să se solicite unei persoane care deține o creanță împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată, ajungându-se, practic, la o tergiversare inutilă a îndestulării creditorului pe seama statului debitor (a se vedea in acest sens, cauzele Metaxas contra Greciei, Sacaleanu contra României, Orha contra României).

Autoritatea statală nu poate invoca în beneficiul său prevederi legale de natură a aduce atingere drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor – fie ele fizice ori juridice -, in condițiile in care au urmat procedura judiciara prevăzută de lege in vederea recuperării sumelor de bani datorate de către stat ori instituțiile publice ale acestuia.

Inclusiv din motive de echitate, egalitate in drepturi si celeritate a procedurilor de recuperarea a creanțelor (mai ales când se pune problema unor titluri executorii emise de instanțele judecătorești), nicio instituție publică a statului nu poate aduce argumente care să tindă la tergiversarea procedurii.

Instanța subliniază că însăşi instanţa de validare a popririi a pronunţat o soluţie după ce a analizat dispoziţiile OG nr. 22/2002 şi că aceasta a admis solicitarea creditoarei chiar dacă a reţinut că nu se poate vorbi de o rea-credință evidentă a terţului poprit în realizarea demersurilor necesare indisponibilizării sumelor de bani datorate debitoarei UAT G.

Raportat la dispozitivul sentinţei civile nr.8436/2018 şi considerentele de mai sus, instanţa a apreciat în sensul legalităţii procedurii de executare silită declanşate în dosarul nr. 458/V/2019, inclusiv sub aspectul respectării limitărilor instituite de art.1 alin.2 din OG nr. 22/2002, ceea ce a atras soluţia respingerii contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare