Obligaţie de a face

Prin sentinţa civilă nr. 3649/23.03.2018 Judecătoria Iaşi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Stare Civilă Iaşi.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.04.2017, reclamanta G. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL DE STARE CIVILA IASI:

1.Să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra şi soluţiona cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc al reclamantei;

2.Să fie obligat pârâtul să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, faptul că s-a prezentat la data de 23.11.2016 la ghişeul Serviciului de Stare civilă Iaşi pentru a depune cererea de transcriere a certificatului de naştere pe numele său, iar după analizarea actelor, i-a fost refuzată înregistrarea solicitării şi transcrierea certificatului, motivat de faptul că nu poate dovedi calitatea de cetăţean român cu o dovadă de cetăţenie emisă pe numele său, deşi a probat următoarele: că tatăl său a redobândit cetăţenia română la data de 13.09.2000, are act de naştere nr.12683/2010, act de căsătorie 82119/2011, paşaport românesc; că mama petentei este cetăţean al Republicii Moldova, are act de naştere moldovenesc, buletin de identitate şi paşaport; că reclamanta  nu a fost identificată în RNEPS cu menţiuni privind cetăţenia română, că este cetăţean al Republicii Moldova, are act de naştere moldovenesc, buletin de identitate şi paşaport.

A mai invocat faptul că pârâta a refuzat să îi înregistreze şi soluţioneze cererea, fiind vătămată conform art.2 alin.1 lit.n din Legea nr.554/2004, motiv pentru care a formulat plângere prealabilă, a invocat şi art.9 din Legea nr.119/1996.

De asemenea, reclamanta a precizat că faţă de disp. art.9 din legea nr.21/1991 este îndreptăţită la transcrierea certificatului, dobândit cetăţenie română ex lege, deoarece tatăl său a dobândit cetăţenia română înainte ca reclamanta să fi împlinit 18 ani.

În drept s-au invocat art.8, 10-12, 18 Legea nr.554,2004, Legea 21/1991, Legea 119/1996.

În susţinere s-au depus înscrisuri.

Pârâtul a depus la data de 17.05.2017 întâmpinare (fila 39) prin care a solicitat respingerea cererii,arătând în esenţă că s-a refuzat primirea cererii reclamantei deoarece aceasta nu s-a programat anterior on-line astfel cum prevede regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii instituţiei. A mai precizat că totuşi funcţionarul i-a verificat  documentele, i-a comunicat obligaţia de a se programa on-line, precum şi actele necesare, petenta prezentând adresa nr.2312504/10 din 06.05.2016 prin care nu i se atestă calitatea de cetăţean român, motiv pentru care funcţionarul a informat-o că nu poate solicita transcrierea certificatelor.

S-a mai arătat că deoarece reclamanta nu figurează în evidenţele DGP cu menţiuni privind cetăţenia română, DGP Bucureşti este instituţia care atestă calitatea de cetăţean român a unei persoane.  Totodată, a arătat că reclamanta nu a primit răspuns la cererea transmisă prin faxul Primăriei Iaşi (deşi instituţia are fax propriu) la 22.12.2016 deoarece le-a fost transmisă doar prima pagină.

Reclamanta a depus la data de 14.07.2017 întâmpinare (f.43 şi urm.) prin care a reiterat şi dezvoltat motivele din cerere. De asemenea, cu privire la inexistenţa unei programări on-line, a arătat cî Legea nr.119/1996 şi HG 64/2011 nu prevăd nicio procedură de programare prealabilă pentru depunerea dosarului de transcriere, că regulamentul unei primării nu are forţă juridică superioară unei legi sau ordonanţe a Guvernului, că nu s-a depus lista de programări, că motivul lipsei programării nu a fost invocat în procedura prealabilă, că nu s-a adus la cunoştinţa reclamantei că cererea sa nu a fost primită integral.

Reclamanta a depus concluzii (f.91) şi a arătat că temeiul de drept al acţiunii îl constituie art.9 din Legea nr.119/1996.

Prin încheierea din 27.10.2017 judecata cauzei a fost suspendată conform art.411 alin.1 pct.2 Cod proc.civ., cauza fiind repusă pe rol la data de 19.01.2018.

Instanţa a încuviinţat şi administrat, la solicitarea ambelor părţi, proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra şi soluţiona cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc al reclamantei; să fie obligat pârâtul să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc.

În drept, potrivit art.9 din Legea nr.119/1996, invocat de reclamantă ca şi temei de drept al acţiunii sale, inclusiv pentru justificarea competenţei materiale a judecătoriei: „În cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.”.

Pârâtul a recunoscut că i s-a refuzat reclamantei primirea cererii motivat de faptul că aceasta nu s-a programat anterior on-line, ci s-a prezentat direct la ghişeu.

Deşi reclamanta a arătat că pârâtul nu poate impune obligativitatea programării on-line, instanţa reţine că aceasta nu este o procedură prealabilă ce adaugă la lege, ci priveşte strict organizarea desfăşurării activităţii instituţiei pârâte pentru a-şi putea desfăşura în condiţii optime activitatea. Aşa cum instituţia are un anumit program de funcţionare, are şi posibilitatea de a prevedea obligativitatea programării on-line, evitând în acest mod supraaglomerarea. Or, reclamanta nu a făcut dovada că s-ar fi programat anterior online, deşi sarcina probei îi incumba sub acest aspect, astfel că refuzul funcţionarului de primire a cererii este justificat.

În ceea ce priveşte apărările reclamantei referitoare la temeinicia cererii sale de transcriere a certificatului, instanţa constată că exced prezentei cauze, atât timp cât reclamanta a solicitat doar să se constate refuzul nejustificat al înregistrării cererii şi obligarea pârâtei să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere. Astfel, atât timp cât reclamanta nu a solicitat instanţei să oblige pârâtul să transcrie certificatul de naştere, iar procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, instanţa nu va analiza motivele privind temeinicia solicitării de transcriere a certificatului.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, reţinând că refuzul pârâtului de înregistrare a cererii de transcriere este justificat de inexistenţa unei programări on-line, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei.”

Împotriva sentinţei civile nr. 3649/23.03.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi a declarat apel reclamanta G. E., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

1) Referitor la primul motiv de apel arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederile art.249 NCPC, in sensul în care a considerat ca probate anumite circumstanţe ale situaţiei de fapt, fără a solicita pârâtului să le probeze.

În drept, potrivit art. 249 din NCPC: „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege."

Din această normă reiese şi principiul fundamental de drept procesual actori incumbit probalio dezvoltat şi completat în dreptul procesual românesc cu principiul aflării adevărului care instituie un rol activ în sarcina judecătorului pentru aflarea adevărului; ca urmare deşi părţii care înaintează pretenţii îi aparţine obligaţia de apreciere a modalităţii de apărare (n.a. inclusiv prin invocarea unui probatoriu pe care trebuie să-1 aprecieze ca pertinent şi concludent), judecătorul, în situaţia în care observă că această apreciere este eronată, trebuie să comunice părţii lipsurile apreciate în comportamentul procesual pentru a se putea expune asupra celor solicitate (n.a. în lipsa unui rol activ partea care pretinde este pusă într-o poziţie procesuală inferioară şi dezavantajată, deoarece aprecierea modalităţii de apărare, chiar şi în cazul apelării la un apărător calificat, ar echivala cu pretenţia formulată părţii de a anticipa opinia judecătorului şi/sau de a cheltui resurse disproporţionate pentru a anticipa eventualul comportament al judecătorului, în practică s-ar traduce în cheltuirea unor sume mari de bani pentru a cerceta şi descoperi un probatoriu suficient pentru acoperirea mai multor posibilităţi de interpretare a prevederilor legale de către judecător).

În speţă, reclamantul a probat prin susţinerile sale, prin cererea adresată piritei şi prin întâmpinarea pârâtei că a formulat şi a depus o cerere de transcriere, iar pârâta a motivat respingerea sa prin invocarea nerespectării obligaţiei de programare în vederea depunerii dosarului de transcriere de către G. E. ori, în această situaţie, urma să prezinte un probatoriu care să dovedească aceste susţineri, în acest caz fiind obligatorie prezentarea actului administrativ cu caracter normativ prin care a fost instituită programarea, dar şi extrasul din evidenţele instituţiei (extras din registru sau din baza de date) referitor la persoanele programate.

Mai mult decât atât, sarcina probei nu îi incumbă reclamantei deoarece aceasta este în imposibilitate să producă probe care sunt gestionate de terţe persoane, ori, în speţă, regulamentul neidentificat a fost emis de pârâtă, iar evidenţele instituţiei sunt în gestiunea acesteia.

2) Referitor la al doilea motiv de apel arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu Încălcarea prevederile art.12 şi art. 13 din Legea nr.554/2004, în sensul în care a aplicat prevederile unui act administrativ al cărui conţinut nu este cunoscut şi nu a fost analizai in cadrul cercetării judecătoreşti.

De principiu, actul administrativ tipic, reieşind din definiţia reglementată de art.2 alin.(l) lit.(c) din Legea nr.554/2004, nu este constrâns din punct de vedere legal să îmbrace o anumită formă, în afara celei scrise.

Conform prevederilor coroborate ale art.12 şi art.13 din Legea nr.554/2004 şi art.250 şi urm. NCPC, anumite circumstanţe pot fi probate prin anumite probe (n.a. de exemplu nu este permisă probarea unor circumstanţe de natură medicală fără efectuarea unei expertize corespunzătoare) ori, raportat la circumstanţele cauzei, pârâta urma să probeze actul administrativ denumit Regulament prin ataşarea înscrisului relevant, în caz contrar constatările instanţei urmau să fie formulate cu ignorarea sau excluderea acestei apărări a pârâtului.

A arătat că, în situaţia în care instituţia a invocat existenţa unui act administrativ, presupune cu caracter normativ, denumit „Regulament de organizare şi desfăşurare a activităţii de transcriere a certificatelor de stare civilă ale persoanelor care au redobândit cetăţenia română şi care nu au avut niciodată domiciliul în România", despre care nu a explicat de când îşi produce efectele, întinderea efectelor acestuia, când şi de cine a fost emis, un număr de identificare, unde a fost publicat, şi nu 1-a ataşat la materialele cauzei, instanţa nu putea aplica prevederile acestuia fără să îi analizeze conţinutul şi să menţioneze care prevederi ale acelui regulament le aplică pentru susţinerea constatărilor sale.

A menţionat că, în lipsa chiar a actului administrativ a cărui prevederi instanţa le-a aplicat, nu era posibilă o analiză a legalităţii prevederilor acestuia (n.a. chiar şi sub aspectul conflictului cu altă normă, ori sub aspectul verificării legalităţii, ori sub aspectul adăugării la lege, situaţie în care nu este necesară invocarea excepţiei de ilegalitate), aspect criticat dur în jurisprudenţa naţională relevată prin Decizia nr.4264/2005 a ICCJ-Secţia C.A.F., cum, de altfel, nu este posibilă nici exercitarea controlului judiciar al soluţiei pronunţate de instanţa de fond, deoarece instanţa nu a identificat în conţinutul considerentelor sale, care prevederi concrete (n.a. prevederi din Regulament) ale actului administrativ le-a aplicat pentru motivarea soluţiei.

Instanţa de fond s-a limitat numai la validarea susţinerilor pârâtului, fără a analiza şi celelalte argumente invocate de către reclamant, deşi, din probatoriul administrat, rezultau indicii în sprijinul susţinerilor acestuia.

3) Referitor la al treilea motiv de apel arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederile art.2 alin.(l) lit.(i) din Legea nr.554/2004 coroborat cu prevederile art.6 CEDO, în sensul în care a analizat doar parţial refuzul pârâtei.

Conform prevederile art.2 alin.(l) lit.(i) din Legea nr.554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este acea exprimare explicită a instituţiei publice, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Raportat la circumstanţele speţei  a solicitat să se observe că în întâmpinarea Serviciului de Stare Civilă, acesta a recunoscut două motive pentru care a respins solicitarea de transcriere, primul - lipsa unei programări, doi - nedeţinerea calităţii de cetăţean român de către G. E..

În situaţia în care pârâta a recunoscut că motivul de respingere a solicitării de cetăţenie a reclamantei constă în voinţa instituţiei de a respinge solicitarea de transcriere ca urmare a exercitării dreptului de apreciere a instituţiei în sensul constatării că reclamanta nu este cetăţean român, prin respingerea acţiunii cu motivarea actuală, înseamnă a obliga reclamanta să efectueze o acţiune iluzorie de obţinere a unei programări, urmarea căreia oricum ar obţine acelaşi rezultat negativ, ca şi în situaţia iniţială, când reclamanta s-a adresat instituţiei fără deţinerea unei presupuse programări.

In acest sens, instanţa, prin comportamentul său, a protejat nişte drepturi teoretice şi iluzorii, contrar obligaţiei instituite de art.6 CEDO care garantează drepturi concrete şi efective (cauza Artico contra Italiei, hotărârea CEDO din 13.05.1980).

Astfel că, prin constatarea sa instanţa a încălcat dreptul la apărare al reclamantei raportat la solicitările sale şi a aplicat nepermis de restrictiv prevederile art.2 alin.(l) lit.(i) din Legea nr.554/2004 deoarece a refuzat analizarea legalităţii tuturor motivelor de refuz.

4) Referitor la al patrulea motiv de apel arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederile art.9 a lin.(2) NCPC referitor la principiul disponibilității drepturilor procesuale ale părţii.

Arată că instanţa a concluzionat că „în ceea ce priveşte apărările reclamantei referitoare la temeinicia cererii sale de transcriere, instanţa constată că exced prezentei cauze atâta timp cât reclamanta a solicitat doar să se constate refuzul nejustificat al înregistrării cererii şi obligarea pârâtei să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere. Astfel, atâta timp cât reclamanta nu a solicitat instanţei să oblige pârâtul să transcrie certificatul de naştere, iar procesul civil este guvernai de principiul disponibilității, instanţa nu va analiza motivele privind temeinicia solicitării de transcriere".

Arată că, potrivit prevederilor art.9 alin.(2) NCPC, reclamanta are dreptul să formuleze un set de cereri, al căror limite sunt stabilite raportat la întregul său comportament procesual (n.a. petitul acţiunii, apărările, cereri, etc), iar instanţa, conform prevederilor coroborate ale art.22, art.200, art.224 şi art.237 alin.(l) pct.(3) NCPC, poate solicita reclamantei să îşi concretizeze sau detalieze petitul acţiunii ori, în speţă, instanţa nu a solicitat lămuriri cu privire la acţiune.

În speţă, reclamanta a solicitat inclusiv obligarea Serviciului de Stare Civilă Iaşi să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului de naştere al reclamantei ori, din definiţia cuvântului „a soluţiona" (dex: a rezolva) reiese că această acţiune include efectuarea unui set de acţiuni necesare pentru rezolvarea unei situaţii, iar raportat la speţa judecată, prin soluţionarea cererii de transcriere, raportat la prevederile Legii nr. l19/1996, se înţelege că reclamanta a solicitat printr-o formulare laconică pentru ca pârâta să fie obligată la soluţionarea cererii de transcriere: să examineze cererea, să avizeze cererea de transcriere, să aprobe solicitarea de transcriere, să emită certificatul de naştere românesc şi să elibereze acest certificat reclamantei şi/sau reprezentantului acesteia, anume în considerarea faptului că pîrîta, conform propriilor susţineri din întâmpinare, a analizat  deja actele şi a emis o soluţie negativă, instanţa urmând să supună cenzurii acest comportament administrativ al piritei.

A menţionat că în dosarul nr.40309/245/2016 judecat iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi, declinat şi renumerotat sub dosar nr. 19865/299/2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în fond, şi corespunzător a Tribunalului Bucureşti în apel, în care sora reclamantei – G. G., aflată într-o situaţie identică, a formulat o acţiune similară, a formulat aceleaşi capete de cerere care au fost interpretate în sensul explicat de reclamantă, şi nu au apărut nelămuriri raportat la petitul acţiunii (ataşez, copiile actelor).

5) Referitor la al cincilea motiv de apel, arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederile art.41 alin.(5) şi alin.(5') din Legea nr. 119/1996, în forma în vigoare la data de 23.11.2016, referitor la termenul de înregistrare şi soluţionare a cererii de transcriere.

O regulă de interpretare logică se exprimă prin adagiul actus interpretandus est potius ut valcat, quam ut percal, ceea ce înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice. Această regulă de interpretare este prevăzută de art. 1268 alin. (3) C.civ., pentru interpretarea contractelor, dar, pentru identitate de raţiune, ea este extinsă şi la interpretarea normelor de drept civil.

In acest sens, arată că Legea nr. l19/1996, operează cu două noţiuni distincte, cea de înregistrare şi cea de depunere, unde prima se referă la acţiuni efectuate de instituţiile Statului, iar cea dea a doua de acţiuni efectuate de persoanele fizice. Se observă că legea prevede un termen de 60 de zile de soluţionare a cererii de transcriere de la depunerea cererii, fără a face referire la vreo programare online, şi fără a se face referire la înregistrarea cererii de transcriere de către Primăria competentă ori, pentru ca legea să producă efecte aceasta poate fi interpretată doar în sensul în care instituţia este obligată să soluţioneze dosarul de transcriere în termen de 60 zile de la data prezentării petentului la sediul Primăriei competente pentru depunerea dosarului de cetăţenie, indiferent de ce formalităţi birocratice sunt impuse prin regulamentele pârâtei.

Este adevărat că în cauză nu s-a solicitat şi anularea Regulamentului neidentificat invocate de pârât, însă instanţa urmează a lua în considerare actele normative incidente în funcţie de forţa juridică a acestora, prioritate având Legea nr. l19/1996 cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 213/2013, iar actele administrative ale instituţiei nu pot adăuga la această lege, astfel că acest regulament neidentificat invocat nu este aplicabil în speţă, în acest sens se pronunţă şi jurisprudenţa naţională relevată prin Sentinţa civilă nr. l14/28.01.2015 a Tribunalului Galaţi din dosarul nr.8931/121/2013.

Această interpretare este susţinută şi de aplicarea prevederilor art.41 alin.(3) din Legea nr. l19/1996, care reglementează un termen de 6 luni în care solicitantul de transcriere este obligat să depună solicitarea de transcriere, şi a prevederilor art.63 alin.(l) lit.(b), (d), (e) şi (f) din Legea nr. l19/1996 care stabileşte sancţiuni pentru nedeclararea şi/sau netranscrierea actelor de stare civilă.

În cauză, în baza art. 41 din actul normativ menţionat, reclamanta Garştea  Elena era îndreptăţită la primirea şi apoi la soluţionarea în termen de 60 de zile, a cererii sale de transcriere a certificatului de naştere.

Reclamanta a făcut dovada că i s-a refuzat primirea cererii şi, pe cale de consecinţă, şi soluţionarea acesteia, aşa cum avea dreptul legal, iar pârâtul a refuzat cu exces de putere să îşi îndeplinească obligaţiile legale.

6) Referitor la al şaselea motiv de apel, arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederilor art.33 din Legea nr.21 /1991, referitor la păstrarea cetăţeniei române.

Conform prevederilor art.33 din Legea nr.21/1991, sunt şi rămân cetăţeni români persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare.

Raportat la circumstanţele speţei, se reţine că tatăl apelantei, numitul G. Z., a dobândit cetăţenia română la data de 13.09.2000, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că certificatul de naştere al acestuia a fost transcris şi s-a eliberat acestuia paşaport românesc.

G. G. era minoră la data dobândirii de către tatăl său a cetăţeniei române la acel moment, anul 2000, fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 21/1991 în forma anterioară modificărilor instituite prin OUG 43/2003, anterior acestor modificări nefiind solicitat consimţământul părintelui care nu avea calitatea de cetăţean român.

Potrivit art.9 din Legea nr. 21/1991 în forma existentă la momentul dobândirii cetăţeniei române de către tatăl reclamantei „Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi.

În cazul în care numai unul dintre părinţi dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului. In situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.

Copilul dobândeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său". Din cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 21/1991, nu rezultă că acordul părintelui care nu a redobândit cetăţenia română trebuia să fie expres şi să îmbrace o anumită formă, putând fi şi un acord tacit. Abia prin modificarea din 13.06.2003 se stipulează că „Pentru situaţiile în care se cere consimţământul celuilalt părinte sau al minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, acesta trebuie făcut sub forma unei declaraţii autentice date în faţa notarului public sau, în străinătate, la misiunile diplomaţie sau oficiile consulare ale României".

Aşadar, legea instituia o singură condiţie de fond pentru obţinerea cetăţeniei române de către copilul unui cetăţean care a dobândit cetăţenia română şi anume, ca la data dobândirii cetăţeniei de către părinţii săi, sau de către unul dintre părinţi, acesta să nu fi avut vârsta de 18 ani împliniţi. Intimata avea, la data dobândirii de către tatăl său a cetăţeniei române, vârsta de 2 ani, fiind îndeplinită singura condiţie de fond prevăzută de lege pentru dobândirea cetăţeniei române.

Arată că în acest sens se pronunţă şi jurisprudenţa naţională relevată prin sentinţa civilă a Judecătoriei sector 1 Bucureşti nr.l7782/19.10.2016, Sentinţa civilă a Judecătoriei sector 1 Bucureşti nr. l7784/19.10.2016, Sentinţa civilă a Judecătoriei sector 1 Bucureşti nr.l8795/02.11.2016, Decizia civilă a Tribunalului Bucureşti nr. l112A/03.04.2017.

În concluzie, solicită admiterea acesteia, rejudecarea cauzei cu emiterea unei soluţii de admitere a cererii de chemare în judecată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 470 NCPC.

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosar şi nici nu şi-a trimis reprezentant în instanţă pentru a-şi exprima punctul de vedere faţă de cererea de apel.

Analizând apelul de faţă, tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea formulată în cauză, reclamanta G. E. a solicitat obligarea pârâtului Serviciul de Stare Civila Iași să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului său de naştere moldovenesc.

Conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 119/1996, în cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită  poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.

În speţă însă, înscrierea menţiunii solicitate de către reclamantă nu intră în atribuţiile Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Municipiului Iaşi  - Serviciul de Stare Civila Iași, întrucât reclamanta G. E. domiciliază în Republica Moldova, raionul O. - sat H. Din înscrisurile depuse în cauză nu rezultă că reclamanta are vreo legătură cu judeţul Iaşi, raportat la domiciliu sau reşedinţă.

Prezenta cauză are ca obiect un act de stare civilă (contestaţie împotriva refuzului pârâtei de a transcrie certificatul de naştere al reclamantei) şi, având în vedere faptul că reclamanta are domiciliul în străinătate (în Republica Moldova), procesul de faţă prezintă un element de extraneitate.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 119/1996, republicată, reglementează o competenţă teritorială exclusivă, legiuitorul urmărind siguranţa juridică a actelor de stare civilă.

Potrivit art. 1078 pct. 1 raportat la art. 1071 Cod procedură civilă, instanţele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate din sfera statu¬tului personal referitoare la acte de stare civilă întocmite în România privind persoane domiciliate în România şi care sunt cetăţeni români sau apatrizi. Când instanţele române sunt compe¬tente, competenţa se determină conform regu¬lilor din prezentul cod şi, după caz, acelor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. 1, nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de compe¬tenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că nu se poate reţine susţinerea reclamantei conform căreia prevederile art. 9 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, republicată, se completează că dispoziţiile Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, cât timp temeiul de drept indicat expres de către reclamantă este art. 9 din Legea nr. 119/1996, republicată, iar prezenta cauză are ca obiect o cerere privind statutul persoanei fizice.

Conform dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 119/1996, transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepţia celor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, în temeiul art. 10 şi 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere.

Din prevederile legale anterior enunţate rezultă că reclamanta trebuia să adreseze cererea sa Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, acestei autorităţi revenindu-i obligaţia de a i-o soluţiona şi nu  Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Municipiului Iaşi.

Pârâta a refuzat să înscrie menţiunile solicitate de către reclamantă, însă aceasta nu  intră în atribuţiile sale, astfel încât, în mod corect a fost respinsă cererea reclamantei.

De altfel, reclamanta a invocat faptul că surorii  sale, aflată într-o situaţie similară, i s-a soluţionat favorabil cererea( ea însăşi a depus la dosar sentinţa civilă nr. 6628/15.05.2017 dată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 40309/245/2016 de declinare a competenţei de soluţionare a contestaţiei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 5707/12.07.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti dată în dosarul nr. 19865/299/2017). Deţinând înscrisurile respective, avea cunoştinţă de faptul că cererea s-a soluţionat la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti fiind obligată să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului ei de naştere.

Faţă de aceste considerente, tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 480 NCPC, va respinge apelul promovat de reclamanta G. E. împotriva sentinţei civile nr. 3649/23.03.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o păstra.

Domenii speta

Spete similare