Clauze abuzive - admis dobanda, respins comision acordare

Clauze abuzive - dobânda, comisionul de acordare

Dosar nr. ..........

SENTINȚA CIVILĂ NR. ..........

Ședința din data de ...............

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: ....................

GREFIER: ...................

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții D.N.R. și B.L.C. și pe pârâții I.Bank..., D.A. D.R.C. și D.I., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.

In data de ....... s-au depus la dosar din partea reclamantei concluzii scrise.

Dezbaterile au avut loc la data de ....... fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de ......., .......  și la data de ............... când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de ......., sub nr. ......., reclamanții, D.N.R. și B.L.C., în contradictoriu cu pârâta, I.Bank..., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct.: 3, 5, 6, 9 teza I din Anexa 3  la pct. 5 din Anexa 1, pct.10 din Anexa 3 și Anexa 4 (modificarea valorilor cuprinse în scadențarul rambursării în conformitate cu Anexa 3) la contractul de credit de investiții imobiliare cu garanție nr......../........2007, să oblige pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor abuzive, începând cu data de ........2008; să oblige pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale pentru sumele restituite, calculată de la momentul reținerii acestora sau de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanții a arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit nr. ......./........2007 în temeiul căreia au împrumutat suma de XX.000 euro în vederea achiziționării unui teren, creditul fiind garantat cu două imobile proprietatea garanților. La momentul contractării creditului, dobândă contractuală convenită de părți a fost una fixă- 6,75% pe an însă,ulterior celor 12 luni, dobânda a început să se modifice doar ca urmare a voinței unilaterale a băncii.

Reclamanții au mai arătat că, în privința formulării clauzelor contractuale prevăzute de pct.3,5,6,9 teza I din Anexa 3, la pct. 5 din Anexa 1 și în Anexa 4 la contractul de credit de investiții imobiliare cu garanție nr......../........2007, acestea au un caracter abuziv fiind susceptibile de mai multe înțelesuri, favorizând doar una dintre părțile contractante - doar banca. Pe de altă parte, reclamanții au precizat că nici în ipoteza revizuirii ratei dobânzii nu se solicită negocierea cu consumatorul ci doar notificarea acestuia, nefiind descrisă în nici un mod, în cuprinsul contractului, împrejurarea în care poate opera modificarea unilaterală a creditului. Totodată, reclamanții au învederat că se încalcă dispozițiile art. 4 alin2 din Legea nr.193/2000.

În privința comisionului unic de administrare, reclamanții au susținut că prevederea contractuală ce l-a instituit nu a comportat nici un tip de negociere și în cuprinsul contractului nu este descris serviciul al cărui preț este perceput acest tip de comision.

Cu privire la clauza abuzivă prevăzută în Anexa 4, reclamanții au susținut că în baza acestei clauze abuzive, în perioada 28 iulie – 25 octombrie 2010, banca a calculat și încasat doar dobânzile, rata de capital fiind menținută în mod artificial, în mod abuziv la aceeași valoare de 71709,42 euro, timp de 5 luni.

Reclamanții au solicitat restituirea sumelor încasate nelegal și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.193/2000, OG 21/1992, art.1635 din Codul civil.

În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale active, iar pe fond, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În susținerea excepției a arătat că nu se poate judeca cauza fără participarea garanților ipotecari, care sunt semnatari ai contractului.

Pe fond, pârâta a arătat că, la data de ........2007 a fost încheiat contractul de credit de investiții imobiliare nr........, reclamanții împrumutând suma de XX.000 euro cu termen de restituire pe o perioadă de 28 ani.

A precizat că aceste clauze criticate de reclamanți intră în noțiunea de „obiect principal al contractului” neputând fi analizate de instanță sub aspectul caracterului abuziv, fiind redactate în mod clar și inteligibil.

Pârâta a susținut că aceste clauze nu contravin dispozițiilor art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, fiind negociate cu consumatorii, neproducând niciun dezechilibru semnificativ între drepturile și prestațiile părților și banca fiind de bună credință la încheierea contractului.

Cu privire la graficul de rambursare, pârâta a precizat că a fost operată o modificare a datei scadenței creditului din ziua de 3 a lunii în ziua de 25 a lunii, iar diferența de 52 de zile dintre scadența inițială și scadența modificată a generat necesitatea redistribuirii dobânzii și capitalului pentru a se menține aceeași valoare a ratei lunare de credit, după cum urmează:

-în data de 25.07.2010, reclamanții ar fi avut de achitat o dobândă de 802,75 Euro, însă pentru a menține rata la același nivel, capitalul calculat a fost 0, iar diferența (i.e. 802,75 Euro – 539,89 Euro = 262,86 Euro) a mers în cadrul următoarei rate, respectiv cea din 25.08.2010;

-în data de 25.08.2010, reclamanții ar fi avut de achitat o dobândă de 463,12 Euro. Prin achitarea ratei în valoare de 539,89 Euro s-a achitat mai întâi restul de dobândă în valoare de 262,86 euro și apoi s-au mai achitat 277,03 Euro din dobânda de 463,12 euro. Diferența de 186,09 Euro s-a dus în cadrul următoarei rate, respectiv 25.09.2010;

-în data de 25.09.2010, reclamanții ar fi avut de achitat o dobândă de 463,12 Euro. Prin achitarea ratei în valoare de 539,89 Euro s-a achitat mai întâi restul de dobândă în valoare de 186,09 Euro și apoi s-au mai achitat 353,80 euro din dobânda de 463,12 Euro. Diferența de 109,32 Euro (463,12 Euro – 353,80 Euro) s-a dus în cadrul următoarei rate, respectiv 25.10.2010;

-în data de 25.10.2010, reclamanții ar fi avut de achitat o dobândă de 443,40 Euro. Prin achitarea ratei în valoare de 531,10 euro s-a achitat mai întâi restul de dobândă în valoare de 109,32 Euro și apoi s-au mai achitat 421,78 Euro din dobânda de 443,40 Euro. Diferența de 21,63 Euro (443,40 Euro – 421,78 Euro) s-a dus în cadrul următoarei rate, respectiv 25.11.2010.

-pentru rata scadentă din data de 25.11.2010 valoarea dobânzii din cadrul ratei ar fi fost în valoare de 443,40 Euro. Prin achitarea ratei în valoare de 531,10 Euro s-a achitat restul de dobândă în valoare de 21,63 Euro, 443,40 Euro dobânda aferentă acestei scadențe și 66.07 Euro principal.

A susținut pârâta că se observă faptul că redistribuirea a fost cauzată de modificarea datei scadenței și a dorinței împrumutaților de a avea același nivel al ratei, iar costul total al creditului a rămas la același nivel, aspect în raport de care rezultă netemeinicia afirmației reclamanților.

La întâmpinare, au fost anexate, în copie, înscrisuri, iar în drept au fost invocate dispozițiile art. 201 și 205 Cod procedură civilă.

La primul termen de judecată din data de 15.05.2018, reclamanții au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care au solicitat introducerea în cauză a garanților ipotecari D.A. D.R.C. și D.I..

Instanța a dispus introducerea în cauză a pârâților D.A. D.R.C. și D.I. și citarea acestora cu mențiunea de a formula întâmpinare. Legal citați, aceștia nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecată.

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanța reține:

În fapt, între părți a fost încheiat contractul de credit nr. ......./........2007 prin intermediul căruia reclamanții a împrumutat suma de XX.000 euro cu termen de restituire in 336 rate lunare consecutive. În cauză, reclamanții denunță caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale:

-pct. 3 din Anexa nr. 3 la Contractul de credit, potrivit căruia: „rata de referința pentru acest credit va fi rata internă de finanțarea I.Bank aferentă unor fonduri pe 1 an”;

-pct. 5 din Anexa nr. 3 la Contract, potrivit căruia: „rata dobânzii va fi fixă pentru 12 rambursări succesive. La data rambursării care corespunde celei de a 13-a rambursări, celei de a 25-a rambursări și celei de a 37-a rambursări, se va aplica noua rată a dobânzii.”;

-pct. 6 din Anexa nr. 3 la Contract, potrivit căruia: „drept consecință a aplicării clauzelor 2, 3 și 4 de mai sus, rambursările lunare enumerate în anexa nr.4, reprezintă valori certe doar pentru primele 12 date ale rambursării. Restul rambursărilor lunare pot fi modificate dacă valoarea ratei de referință la data celei de a 12 a rambursări este diferită de cea în vigoare la data acordării, respectiv dacă valoarea ratei de referință se modifică la data rambursării corespunzătoare celei de a 25-a rambursări, celei de a 37-a rambursări, etc. Modificările Anexei 4 vor fi comunicate împrumutatului prin modalitățile agreate în cadrul clauzei 5 din prezentul Contract.”;

-pct. 9 din Anexa nr. 3 la Contract, potrivit căruia: „I.Bank poate modifica în orice moment rata dobânzii sau dobânda penalizatoare dacă intervine o creștere a ratei de referință cu 1,5% sau mai mult pentru creditele in Euro și de 10% pentru creditele în RON. Pentru evitarea oricărei confuzii, dacă rezultatul formulei este egal cu sau mai mare decât 0,015% pentru creditele în euro, respectiv 0,1 pentru creditele în RON, atunci rata dobânzii și dobânda penalizatoare vor fi modificate corespunzător, I.Bank își poate exercita acest drept și pe perioadele menționate în clauza 8 a prezentei Anexe.”;

-pct. 10 din Anexa nr. 3 la Contract, potrivit căruia: „comisionul unic de acordare (1% din credit) va fi plătit la data acordării”;

-pct. 5 din Anexa nr. 1 B. Condiții generale la Contract, potrivit căruia: „Dobânda – I.Bank va calcula dobânda la credit în conformitate cu termenii prevăzuți în Anexa 3 la prezentul Contract, de la data acordării și până la data la care împrumutatul și-a rambursat toate obligațiile financiare rezultate din prezentul contract. ING va afișa imediat fiecare modificare a ratei dobânzii, cel mai târziu la data aplicării noii rate, prin afișarea Ratei de Referință la locațiile I.Bank. Împrumutatul este de acord ca această metodă de notificare este suficientă și renunță la orice plângere și apărare ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau inadecvată.”;

-clauza cuprinsă în Anexa nr. 4 la Contract, potrivit căreia: „Valorile cuprinse în prezenta anexă pot fi modificate în conformitate cu prevederile Anexei nr. 3”.

Cu titlu preliminar, este necesară prezentarea evoluției cadrului legislativ incident. Astfel, la data de 11.06.2010 a intrat in vigoare OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede la art. 37 lit. a) că în contractele de credit cu dobândă variabilă, printre regulile care se vor aplica, se numără și aceea ca dobânda să fie raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului. Pe de altă parte, art. 95 din acest act normativ, în varianta inițială, prevedea următoarele; “(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.”

Ulterior, la data de 02.01.2011, art. 95 din OUG nr. 50/2010 a fost modificat prin Legea nr. 288/2010 in sensul că “prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 371, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71.". Totodată, conform art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 “actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Instanța reține  că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr.  50/2010, astfel cum  a fost modificată, întrucât, contractul de credit nr ......./........2007 încheiat de reclamanți cu pârâta se afla în curs de derulare la data intrării în vigoare a OUG 50/2010, astfel că instanța va analiza cererea reclamanților potrivit dispozițiilor Codului Civil prin raportare si la dispozițiile legii 193/2000 privind clauzele abuzive, OUG 21/1992 si OUG 99/2006.

În continuare, analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține că reclamanții au calitatea de consumator, în sensul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, întrucât au acționat în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale, iar pârâta - bancă are calitatea de profesionist/comerciant, întrucât este persoană juridică autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor,  acționează în cadrul activității ei comerciale. 

În drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. (3) Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.

Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

 Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Prin art. 77-78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului se stipulează că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor definește clauza abuzivă ca fiind clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Din textele de lege mai sus menționate rezultă că, pentru a reține existența  unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice următoarele condiții cumulative:

1) clauza contractuală să nu fi fost negociată,

2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată  cerința bunei-credințe.

Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se  evaluează în funcție de :

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul  încheierii acestuia;

b)  toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c)  alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

Alin. 2 al art. 4 din același act normativ definește, pe de o parte, noțiunea de clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul ca fiind clauza contractuală stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, iar, pe de altă parte, instituie o prezumție de calificare a clauzei ca nefiind negociată direct cu consumatorul, pentru ipoteza contractelor standard preformulate și a condițiilor generale de vânzare practicate de comerciant pe piața serviciului respectiv.

Prezumția menționată nu este absolută, ci dimpotrivă, susceptibilă de probă contrară, sarcina probei revenind potrivit art. 2 alin. 3 din Lege, comerciantului care pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul.

În fapt, statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii mai sus enunțate în cazul convenției de credit încheiată între părți, instanța constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, prin raportare la modalitatea de exprimare a voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci au fost preformulate de către banca pârâtă. Instanța nu poate considera că actele juridice încheiate între părți reprezintă contracte negociate, din moment ce în cazul contractului negociat părțile discută și negociază toate clauzele, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

În continuare, instanța mai reține că, pentru perioada de 1 an de la data încheierii convenției de credit, reclamanții au achitat către pârâtă o dobândă fixă în cuantum de 6,75% pe an, compusă din 3% rata de referință și 3,75% reprezentând marja băncii.

În prezenta cauză, reclamanții denunță caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 3 și 5  din Anexa nr.3 și la pct. 5 din Anexa nr. 1 la Contract, raportat la faptul că nu există indici suficienți de clari prin care să poată fi determinată rata de referință ce intră în componența dobânzii variabile.  Astfel, pentru perioada de 1 an de la data contractării, deși dobânda fixă a avut în componență rata de referință  totuși, solicitarea consumatorului este de a se constata că doar în raport de cea de a 13 a lună de la data încheierii contractului, dobânda a devenit una abuzivă, nefiind descrisă în mod corespunzător în cuprinsul contractului.

Această clauză de impreviziune a efectelor contractului în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii sale, precum și următoarele clauze ce vor face obiectul analizei instanței, neprobate de pârâta ca fiind negociate direct cu reclamanții, instanța le va aprecia ca fiind clauze standard preformulate, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. 3 teza finală din Lege.

În al doilea rând, aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtei dreptul discreționar de a stabili rata de referință și, implicit, dreptul de a o încasa în detrimentul reclamanților, fără ca noua rată să fie negociată cu aceștia, deși efectele manifestării unilaterale de voință a pârâtei se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamanților.

Astfel, în timp ce pârâta beneficiază de o putere discreționară în stabilirea ratei de referință - prin stabilirea ratei interne de finanțare a I.Bank aferentă unor fonduri pe timp de 1 an, singurul drept al reclamanților  este acela de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecință, clauzei modificate unilateral, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a schimba cuprinsul acesteia. Or, conform lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv, specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă ex lege.

Instanța apreciază că motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, ce conferă dreptul pârâtei de a revizui unilateral structura ratei dobânzii, fără prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat în termeni clari și neechivoci, astfel încât se poate considera că acesta nu reprezintă un motiv în înțelesul Legii.

Modificarea dobânzii trebuie să aibă loc în funcție de anumite criterii obiective (deci să fie independentă de voința băncii), prin raportare la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru, iar formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii.

Numai in aceasta maniera se menține un echilibru just intre drepturile si obligațiile părților si exista previzibilitate pentru partea aflata in poziție de inferioritate (debitor) pe parcursul derulării contractului.

În acest sens, este relevantă Hotărârea CJUE din data de 26.04.2012 în cauza C-472/10 (INVITEL-Ungaria), potrivit căreia se poate aprecia ca fiind abuzivă clauza care figurează în condițiile generale ale contractelor încheiate cu consumatorii prin care un vânzător sau un furnizor prevede o modificare unilaterală a costurilor aferente serviciului care trebuie furnizat, fără a descrie însă în mod explicit modalitatea în care sunt stabilite respectivele costuri și fără a indica un motiv întemeiat pentru această modificare. Or, conform art 2 pct 24 din OG nr 21/1992, prin costuri se înțelege inclusiv dobânda.

Instanța constată că menționarea cu caracter general a evoluției pieței monetare acesta este un element prea vag care nu face trimitere la niciun criteriu de apreciere astfel încât consumatorii să fie în măsură să aprecieze asupra evoluției relației contractuale.

Caracterul conștient al actului juridic impune ca subiectul de drept civil să aibă puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implică perfectarea sa, având  reprezentarea corectă și determinată a consecințelor actelor juridice pe care le semnează. Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative și a regulii de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca legea, având forță obligatorie, potrivit art. 969 alin. 1 din Codul civil de la 1864, se deprinde concluzia că și actele juridice trebuie caracterizate prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorii să poată anticipa producerea consecinței în ipoteza producerii situației.

Având în vedere că, pe de-o parte, piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează, precum și că, pe de altă parte, cuvântul semnificativ, caracterizând amplitudinea schimbării intervenite, nu conferă un criteriu determinat în mod obiectiv, nefiind de natură să acorde posibilitatea unui observator independent, obiectiv și rezonabil de a aprecia asupra incidenței situației vizate, instanța consideră că motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară nu este obiectiv determinat sau determinabil, astfel încât se poate susține că prevederea contractuală analizată menționează dreptul exclusiv și discreționar al pârâtei de a modifica rata dobânzii, fără stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumatori în deplină cunoștință de cauză.

Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 3 și 5 din Anexa nr. 3 la Contract, prin raportare la pct. 5 din Anexa nr. 1 a  contractului ce stabilește dobânda variabilă începând cu cea de a 13 a lună de la data executării contractului, raportat la faptul că deși pârâta a precizat că a modificat dobânda ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, nu a depus la dosar nici un Act adițional din care să rezulte o asemenea modificare.

Mai departe, în privința clauzelor prevăzute la punctele 6 și 9 teza I din Anexa nr. 3 a contractului de credit, instanța reține că se denunță caracterul abuziv al acestora, raportat la faptul că: la punctul 6 se face vorbire despre obligativitatea achitării dobânzii astfel cum a fost statuată de părți - fixă pentru primele 12 luni, respectiv variabilă pentru perioada începând cu a 13-a lună, cu asumarea fluctuației ratei de referință; la punctul 9 se consacră dreptul băncii de a modifica în orice moment rata dobânzii sau dobânda penalizatoare dacă intervine o creștere a ratei de referință cu 1,5% sau mai mult pentru creditele in Euro și de 10% pentru creditele în RON.

Or, prin raportare la considerentele în care instanța a statuat că pct. 3 și 5 din Anexa nr 3 și pct. 5 din Anexa nr. 1, a contractului de credit sunt abuzive în privința modului discreționar în care banca poate stabili rata de referință,  și clauza contractuală care prevede obligativitatea achitării dobânzii prin asumarea fluctuației ratei de referință  prevăzută la pct. .6 din Anexa 3 a Contractului, este abuzivă, fiind o clauză preformulată și ambiguă, care conferă un avantaj discreționar băncii pârâte.

Tot astfel, în ceea ce privește clauza contractuală prevăzută la pct. 9 din Anexa 3 a Contractului de credit nr. ......./........2007, potrivit căruia banca își rezervă dreptul de a modifica în orice moment rata de referință sau dobânda penalizatoare dacă RR nouă- RR anterioară)/ RR anterioară este egală sau mai mare decât 0,015 pentru creditele în euro, fără a stabili și modalitatea previzibilă în privința cuantumului  modificării, instanța apreciază că și această clauză are caracter abuziv, întrucât, astfel cum a arătat anterior,  modificarea ratei de referință (ce intră în compunerea dobânzii) trebuie să aibă loc în funcție de anumite criterii obiective (deci să fie independentă de voința băncii), prin raportare la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru, iar formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii.

Numai în această maniera s-ar menține un echilibru just intre drepturile si obligațiile părților si ar exista previzibilitate pentru partea aflata in poziție de inferioritate (debitor) pe parcursul derulării contractului.

Mai departe, în ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 10 din Anexa nr. 3 a Contractului de credit, referitor la comisionul unic de acordare a creditului, instanța reține că acesta a fost achitat la încheierea contractului de credit, fiind în cuantum de 1% din valoarea creditului, respectiv 740 euro.

Instanța apreciază că acest comision, ce trebuie privit drept componentă a prețului  creditului, nu este exceptat de la controlul caracterului abuziv, în acord cu dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr.193/2000, întrucât clauza referitoare la acest element ce definește obiectul principal al convenției de credit nu este exprimată în mod clar, fără echivoc, consumatorul având cunoștință la momentul perfectării contractului de credit despre obligația acestuia de a plăti, în favoarea băncii, un comision de acordare în cuantum de 1% calculat la soldul creditului, respectiv de 740 euro, fără însă a cunoaște contraprestația băncii.

Se constată în acest context că în cuprinsul contractului de credit nu s-a prevăzut scopul acestui comision unic de acordare. Nemenționarea în contract a rațiunii perceperii comisionului determină, astfel cum s-a arătat, caracterul neclar al clauzei și, astfel, neincidența în speță a exceptării de la evaluarea naturii abuzive a acestor clauze contractuale, în temeiul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, însă omisiunea pârâtei nu este suficientă, per se, să conducă la constatarea existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul reclamanților-consumator.

Deși apărările pârâtei vizează un alt tip de comision decât cel criticat de reclamanți (comision de administrare), instanța va reține prezumția simplă că pentru perceperea comisionului unic de acordare există o justificare, în condițiile în care banca a desfășurat un complex de operațiuni în etapa prealabilă perfectării contractului, precum întocmirea dosarului (etapă în cadrul căreia documentele prezentate de client au fost verificate, iar datele au fost introduse în sistemul informatic al băncii), etapa de analiză și decizie (în cadrul căreia au fost analizate toate documentele și informațiile prezentate în vederea soluționării cererii de credit, inclusiv cele referitoare la imobilul cu care a fost garantat contractul), etapa de încheiere a contractului de credit.

Întrucât există o contraprestație a băncii corelativă obligației împrumutatului de plată a comisionului unic de acordare în cuantum de 1%, având în vedere că suma fixată nu are o valoare excesivă, raportat la baza de calcul, prin inserarea în contract a acestuia, instanța consideră că nu a luat naștere un dezechilibru semnificativ în detrimentul reclamanților.

Mai mult decât atât, prin art. 36 din OUG nr. 50/2010 a fost prevăzută expres posibilitatea perceperii comisionului de analiză dosar (echivalentul comisionului unic de acordare), ceea ce reprezintă un element demn de luat în considerare, neputându-se face abstracție de faptul că acest comision nu a fost interzis de legiuitor, spre deosebire de alte comisioane bancare.

Raportat la considerentele evocate, apreciind că nu se poate reține caracterul abuziv al clauzei vizând comisionul unic de acordare inserat în contractul de credit încheiat între părți, instanța va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al Anexei  nr. 4 la contractul de credit nr ......./........2007, privind posibilitatea băncii de a modifica valorile cuprinse în graficul de rambursare în conformitate cu prevederile Anexei nr. 3, instanța îl va respinge ca neîntemeiat, reținând că după anularea clauzelor abuzive cuprinse în anexa nr. 3 a Contractului, nu mai există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților determinat de existența clauzei inserate în Anexa nr. 4 la contract.

Aspectele invocate de reclamanți, respectiv că banca a procedat la distribuirea incorectă a ratelor în perioada 28 iulie – 25 octombrie 2010, în sensul că nu s-a reținut principal, ci doar dobândă, țin de modul în care banca a înțeles să execute contractul de credit, care ar putea fi analizate eventual într-o acțiune separată, dar nu pot fi analizate ca decurgând dintr-o clauză abuzivă cum au solicitat reclamanții în prezenta cauză.

Referitor la susținerile pârâtei privitoare la modificarea datei de rambursare, instanța reține că în contract nu a fost prevăzută o clauză care să permită băncii modificarea unilaterală a datei scadenței și posibilitatea de a nu se debita principal din rata achitată de împrumutat în cazul unei asemenea modificări, fără acordul împrumutaților, astfel încât nu se poate proceda la analizarea unui eventual caracter abuziv.

Pentru toate aceste considerente, instanța va constata doar caracterul abuziv al următoarelor clauze din Convenția de credit nr......../........2007: pct. 3, pct. 5, pct. 6, pct. 9 teza 1 din Anexa nr. 3 și pct. 5 din Anexa nr. 1  la contractul de credit nr. ......./........2007.

Cât privește sancțiunea incidentă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale, instanța reține următoarele:

Potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, ”clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea.

Nulitatea relativă sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme juridice care ocrotește un interes particular, individual (a unei norme juridice de ordine privată), în timp ce nulitatea absolută sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme juridice care ocrotește un interes general (a unei norme juridice de ordine publică). În cazurile în care legea nu stabilește expres, stabilirea felului nulității se face prin raportare la natura interesului ocrotit prin norma juridică nerespectată, cu luarea în considerare și a cauzei de nulitate, a terminologiei folosite în cuprinsul normei juridice, a regimului juridic al sancțiunii.

Instanța apreciază că art.6 din Legea nr.193/2000 stabilește sancțiunea nulității absolute pentru ipoteza prevederii în contract a unei clauze abuzive, textul legal folosind sintagma cu caracter imperativ ”clauzele nu vor produce efecte”, spre deosebire de formulele ”anulabile” sau ”pot fi anulate”, caracteristice nulității relative. De asemenea, art.1 alin.(3) din Lege ”interzice” comercianților stipularea de clauze abuzive.

În al doilea rând, prin stipularea în contract a unei clauze abuzive, care încalcă echilibrul contractual și contravine bunei-credințe, prin profitarea de poziția subordonată a cocontractantului, autorul acesteia urmărește un scop ilicit și/sau imoral, iar cauza ilicită reprezintă un motiv de nulitate absolută. Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmărește doar vicierea consimțământului consumatorului (falsa reprezentare a unei împrejurări la încheierea contractului, care determină o persoană să încheie actul juridic respectiv în anumite condiții, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obținerea unor venituri mai mari profitând de starea de nevoie în care consumatorul se află, și care îl determină pe acesta din urmă să încheie actul juridic în condițiile impuse de cocontractantul aflat într-o poziție economică privilegiată.

Totodată, respectarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 este supusă controlului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, încălcarea interdicției impuse comercianților de a nu stipula clauze abuzive constituind contravenție (faptă antisocială de o anumită gravitate, pentru a cărei reprimare se prevede aplicarea unei „pedepse” contravenționale), norma respectivă ocrotind un interes general, si nu unul individual.

În concluzie, instanța apreciază că prevederile Legii nr.193/2000 nu ocrotesc doar interesele particulare ale consumatorilor, ci interese generale (protecția consumatorilor împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economic a acestora), având un evident caracter imperativ, iar sancțiunea prevăzută de art.6 în cazul stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută. In acest sens este si interpretarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Secția a II-a civilă, Decizia 686 din 21 februarie 2013. 

Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.”

În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.

Așadar, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.

Prin urmare, instanța va constata  nulitatea absolută a clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Având în vedere că nulitatea absolută produce efecte retroactive, de la momentul încheierii contractului, se aplică principiului restabilirii situației anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit), instanța va dispune restituirea prestațiilor efectuate de către reclamanți în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Instanța are în vedere că, în cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestațiilor executate are la bază instituția plății nedatorate, reglementată de art.1092 din C.civ., fiind îndeplinite condițiile acestei instituții:executarea unei obligații nule: existența unei plăți – sumele achitate de solvens (reclamanție) cu titlu de comision administrare garanții, în vederea stingerii obligației prevăzute de art. 5 lit. d) din Condițiile speciale ale convenției; și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederea contractuală anulată apare ca și când nici nu ar fi existat.

Astfel, ținând cont de faptul că prevederile contractuale abuzive referitoare la dobânda variabilă și-au produs efecte începând cu data de ........2008 până în prezent, între părți nefiind încheiat un act adițional, instanța va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei ce excede cuantumul de 6,75% (3 % rată de referință + 3,75% marja – f. 13) achitată cu titlu de dobândă variabilă începând cu data de ........2008.

Cu privire la cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, având în vedere îndeplinirea condițiilor plății nedatorate, pârâta trebuie să restituie și fructele – dobânda legală – aferente acestor sume, fiind accipiens de rea credință întrucât a cunoscut faptul că plata primită era nedatorată, fiind întemeiată pe clauze contractuale abuzive. Totodată, acordarea dobânzii legale aferente sumelor reprezentând comision de risc/administrare și comision de administrare garanții, percepute în mod abuziv de către bancă, se impune pentru a se garanta respectarea principiului potrivit căruia prejudiciul se acoperă integral, respectiv nu doar prin restituirea comisioanelor percepute abuziv, prin a căror plată a fost reparată doar o parte din prejudiciul suferit, ci și prin repararea prejudiciului constând în beneficiul de care a fost privat cel păgubit.

Potrivit art. 1088 alin. 1 C.civ.1864, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate, iar alin. 2 al aceluiași text legal prevede că aceste daune-interese se cuvin fără a fi ținut creditorul să justifice vreo pagubă, nefiind debite decât din ziua cererii în judecata, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

Cu referire la dobânda legală aplicabilă în speță, instanța reține incidența O.G. nr. 9/2000 pentru perioada dintre data primei plăți și data de 31.08.2011 (data abrogării O.G. nr. 9/2000), respectiv, a O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 01.09.2011 (data intrării în vigoare a OG nr. 13/2011) – data restituirii sumei percepute în temeiul clauzelor anulate.

În ceea ce privește tipul de dobândă datorat de către pârâtă, respectiv cea aplicabilă raporturilor juridice de natură civilă sau de natură comercială/între profesioniști, instanța constată că pârâta datorează dobânda legală aplicabilă raporturilor juridice de natură civilă, iar nu cea aplicabilă raporturilor comerciale/între profesioniști, pentru următoarele considerente:

 Cererea de chemare în judecată are la bază contractul de credit încheiat între părți, a fost soluționată prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000, întrucât reclamanții au calitatea de consumator, iar pârâta are calitatea de profesionist. Raportul juridic dintre părți a fost și continuă să fie reglementat de legislația privind protecția consumatorilor.

Reține că, potrivit art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%, pârâta datorând această dobândă de la data achitării de către reclamanții a fiecărei sume nedatorate (rată de credit).

În continuare, art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011 prevede că în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. 2 (rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale), diminuat cu 20%, pârâta datorând această dobândă de la data achitării de către reclamanții a fiecărei sume nedatorate (rată de credit), până la data restituirii efective a sumelor.

Referitor la tipul de dobândă datorat, pârâta datorează dobânda legală penalizatoare, întrucât prin efectul retroactiv al nulității, care lipsește plata de o justificare contractuală, obligația de restituire este efectivă chiar de la data acceptării plății, altfel spus obligația era scadentă chiar de la momentul la care reclamanții au efectuat plata nedatorată.

În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă dobânda legală datorată de pârâtă, se are în vedere că restituirea sumelor plătite nejustificat de către reclamanții s-a impus a fi efectuată de către bancă în temeiul principiului ”quod nullum est, nullum effectum producit”.

Ca urmare a caracterului retroactiv al nulității, tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate trebuie să fie restituit. Contrar opiniei pârâtei exprimate de pârâtă prin întâmpinare, în cauză este incidentă instituția repunerii în situația anterioară, în sensul că părțile trebuie să se afle în situația în care nu ar fi încheiat actul, sens în care intervine repararea integrală a prejudiciului cauzat prin plata sumelor în baza clauzelor abuzive. Așadar, nu au fost păstrate prestațiile efectuate până la constatarea nulității pe cale juridică (pronunțarea hotărârii irevocabile), deoarece nulitatea are efect retroactiv.

De asemenea, instanța reține că prin efectuarea acestor plăți în temeiul clauzelor declarate nule s-a produs reclamanților și un prejudiciu suplimentar – beneficiul nerealizat – rezultat din imposibilitatea folosirii acestor sume, sens în care se impune admiterea solicitării acestora privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor respective. Această constatare se impune din perspectiva principiului reparării integrale a prejudiciului, pârâta fiind ținută să înlăture toate consecințele dăunătoare ale împrejurării care le-a generat, în scopul repunerii persoanei prejudiciate în situația anterioară.

Prin urmare, data de la care curge dobânda este chiar data plății, având în vedere efectul retroactiv al nulității, prezumându-se că aceste clauze nici nu au existat.

Astfel, instanța va obliga pârâta să plătească reclamanților și dobânda legală aferentă sumelor la care pârâta a fost obligată la restituire, de la data  încasării lor (prestația contractuală începând cu ........2008) și până la data restituirii efective.

În final, în raport de cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu, instanța reține că, potrivit art. 453 alin 1 din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul poate fi obligată la cererea părții care câștigă procesul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În ceea ce privește pârâții D.A. D.R.C. și D.I., instanța reține că reclamanții și pârâta bancă au avut interesul introducerii acestora în cauză pentru opozabilitate, neexistând în concret vreo culpă procesuală a acestora.

Astfel, instanța reține că acțiunea reclamanților urmează să fie admisă doar în parte, fiind respinse petitul privind caracterul abuziv, nulitatea absolută și restituirea comisionului unic de acordare credit și cel privind caracterul abuziv al clauzei cuprinse în Anexa nr. 4, privind modificarea valorilor din graficul de rambursare în raport de prevederile Anexei nr. 3.

Prin urmare, pârâta-bancă este partea care câștigă procesul doar în raport de aceste petite, astfel încât, raportat la complexitatea cauzei, numărul de termene de judecată, actele efectiv efectuate de către pârâtă prin apărător, instanța apreciază că pârâtei i se cuvine suma de 1000 lei din totalul de 6099,68 lei reprezentând onorariu avocat, urmând a obliga reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe de altă parte și reclamanții, ca „parte care a câștigat procesul”, sunt îndreptățiți în parte la plata cheltuielilor de judecată, însă aceștia au arătat ca vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, acțiunea privind pe  reclamanții D.N.R. ȘI B.L.C.  cu domiciliul procesual ales în C....  și pe pârâții I.Bank...  cu sediul în :::, D.A. D.R.C. ȘI D.I. toți pârâții cu domiciliul în C...., având ca obiect  acțiune în constatare clauze abuzive.

Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la: pct. 3, pct. 5, pct. 6, pct. 9 teza 1 din Anexa nr 3 și pct.5 din Anexa nr. 1  la contractul de credit nr. ......./........2007, și, pe cale de consecință, declară nulitatea absolută a acestor clauze.

Respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv a clauzei contractuale prevăzute la pct. 10 din Anexa  nr. 3 la contractul de credit nr ....... din ........2007, referitoare la comisionul de acordare credit, ca neîntemeiat.

Respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al Anexei  nr. 4 la contractul de credit nr ......./........2007, privind modificarea valorilor cuprinse în graficul de rambursare în conformitate cu prevederile Anexei nr. 3, ca neîntemeiat.

Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor percepute peste marja de dobândă de 6,75%, începând cu data de ........2008, precum și la plata dobânzii legale calculate pentru fiecare dintre sumele ce vor fi restituite, de la data fiecărei plăți în parte până la data restituirii efective.

Obligă reclamanții la plata către pârâta I.Bank... a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C.....

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, astăzi, ................

PREȘEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare