3.Contencios administrativ. Dreptul de port şi folosire a armelor letale. Modificarea condiţiilor legale subsecventă obţinerii permisului de port-armă. Aplicarea în timp a legii noi. Consecinţe

3.Contencios administrativ. Dreptul de port şi folosire a armelor letale. Modificarea condiţiilor legale subsecventă obţinerii permisului de port-armă. Aplicarea în timp a legii noi. Consecinţe.

-Legea nr. 295/2004, art. 14 alin. 1 lit. d, art. 28 alin. 2, art. 44 alin. 1 lit. a,

-Legea nr. 319/2015, pct. 3.

În ceea ce priveşte efectul modificării legislative intervenite prin Legea nr. 319/2015, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 14 alin. 1 lit. „d” coroborate  cu art. 44 alin. 1 lit. „a”, faţă de dispoziţiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 295/2004, ţinând cont de prevederile pct. 3 din Legea nr. 319/2015, potrivit cărora infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 Cod penal pentru care este inculpat reclamantul în dosarul penal 235/D/P/2015 aflat pe rolul DIICOT şi în care la 23.09.2015 s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu mai atrage suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale.

Reclamantul se încadrează în condiţiile cerute de lege pentru a beneficia de dreptul de armă, în limitele cadrului normativ în vigoare, iar pârâtul ar fi trebuit să emită un act administrativ de revocare a Dispoziţiei nr. 1138/8.10.2015, tocmai pe considerentul că, ulterior emiterii acestei dispoziţii a cărei legalitate este de necontestat în raport de forma în vigoare la acea dată a Legii nr. 295/2004, a apărut un fapt exterior voinţei emitentului constând în modificarea condiţiilor pentru dobândirea şi deţinerea dreptului de port şi folosire a armelor letale.

În cauză nu se pune problema încălcării principiului neretroactivităţii legii civile deoarece, în lipsa unor derogări exprese, aşa cum a stabilit şi judecătorul fondului, legea nouă poate fi aplicată şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul vechii legi, dând un exemplu convingător: dacă reclamantul ar renunţa la permisul iniţial, ar avea dreptul să obţină un nou permis de armă, fără a i se putea opune neîndeplinirea condiţiei de la art. 14 alin. 1 lit. „d” din Legea nr. 295/2004.

Prin Sentinţa nr. 959/27 octombrie 2017, Tribunalul Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 2442/102/2017 a respins ca neîntemeiate excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii şi a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, respingând cererea de anulare a adresei nr. 109389/27.04.2017 şi constatând caducitatea dispoziţiei 1138/8.10.2015, obligând pârâtul să emită un act administrativ de revocare a acestei dispoziţii şi să restituie permisele de port armă emise pe numele reclamantului.

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul este titularul dreptului de deţinere, port armă şi folosire a armelor letale, că este inculpat în dosarul 235/D/P/2015 aflat pe rolul DIICOT având ca obiect infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi că, întrucât la 23.09.2015, prin ordonanţă, procurorul a pus în mişcare acţiunea penală împotriva reclamantului, şeful IPJ Mureş, prin dispoziţia 1138/2015 a dispus, potrivit art. 28 pct. 2 lit. a şi art. 44 pct. 1 lit. a din Legea nr. 295/2004, suspendarea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale, suspendare dispusă în mod legal faţă de dispoziţiile legale incidente în vigoare la momentul emiterii respectivei dispoziţii.

Instanţa a mai avut în vedere faptul  că ulterior, a intrat în vigoare Legea nr. 319/2015, care a restrâns sfera faptelor incompatibile cu dreptul de armă doar la anumite fapte penale iar reclamantul nu mai intra sub incidenţa interdicţiei legale, context în care a formulat o cerere prin care a solicitat emitentului să constate încetarea cazului de suspendare şi să revină asupra măsurii. Prin adresa 120440/23.02.2017, şeful IPJ Mureş a refuzat să admită cererea reclamantului, invocând principiul neretroactivităţii legii, adresă împotriva căreia reclamantul a formulat o plângere prealabilă respinsă prin adresa nr. 109389/27.04.2017.

La data de 29.08.2016, reclamantul a solicitat instanţei anularea Dispoziţiei 1138/2015, cerere respinsă prin Sentinţa 7/10.01.2017 rămas definitivă prin Decizia 481/3.07.2017 a Curţii de Apel Tg.-Mureş.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a reţinut că prin prezenta cerere reclamantul nu mai solicită anularea dispoziţiei, pe care o apreciază implicit legală raportat la temeiurile juridice în vigoare la data emiterii, ci solicită doar încetarea efectelor acesteia, ca urmare a intervenirii unui eveniment ulterior ce determină caducitatea măsurii iniţiale, or caducitatea şi anularea sunt instituţii juridice diferite, prin urmare nu este îndeplinită tripla identitate.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, instanţa de fond a reţinut că obiectul cauzei nu este anularea actului, ci refuzul nejustificat de constatare a caducităţii acestuia iar refuzul nejustificat datează din 23.02.2017 şi cererea a fost introdusă în termenul de 6 luni, la data de 14.07.2017.

În raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a stabilit că adresa nr. 120440/23.02.2017 nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice, în condiţiile în care suspendarea este preexistentă emiterii ei, adresa materializând un refuz nejustificat pe care instanţa nu-l poate anula, ci poate doar să oblige instituţia publică să recunoască dreptul legitim al reclamantului, în speţă dreptul de a purta şi folosi arme de foc.

Instanţa a reţinut totodată faptul că în materia contenciosului administrativ nu există o reglementare generală a instituţiei caducităţii, însă în doctrina juridică ea este definită ca fiind situaţia unui act juridic pe care un fapt posterior îl face ineficace, astfel că a analizat dacă în prezenta cauză există o asemenea situaţie şi a constatat că, ulterior emiterii dispoziţiei, a apărut un fapt exterior voinţei emitentului şi beneficiarului autorizaţiei, ce a constat în modificarea condiţiilor pentru dobândirea şi deţinerea dreptului de port şi folosire a armelor letale, fiind vorba despre pct. 3 din Legea nr. 319/2015. În consecinţă, infracţiunea pentru care este cercetat reclamantul (art. 289 Cod penal) nu mai atrage suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale, astfel că potrivit principiului tempus regit actum, potrivit cadrului normativ în vigoare, reclamantul are dreptul la permisul suspendat iniţial.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, care, invocând „art. 483 şi următoarele din  Noul Cod de procedură civilă” a solicitat respingerea cererii reclamantului, în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, recurentul a susţinut că prima cerere a reclamantului de restituire a permisului de port armă este datată 14.07.2016 iar răspunsul IPJ Mureş a fost din 5.08.2016, fiind evident că nu a fost respectat termenul imperativ de 6 luni stabilit de Legea nr. 554/2004. Recurentul a mai învederat că nu poate fi considerată, în mod rezonabil, adresa emisă de IPJ Mureş la 23.02.2017 ca fiind cea de la care trebuie calculat termenul de 6 luni deoarece ar rămâne fără conţinut prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv de fiecare dată când reclamantul ar pierde termenul de 6 luni, ar trebui să facă o nouă solicitare către emitentul actului administrativ pentru a fi repus în termenul de 6 luni de la al doilea răspuns, sau al treilea, ceea ce ar fi o prorogare arbitrară a termenului.

În motivarea recursului, recurentul, deşi nu a criticat în mod expres respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, a precizat că aspectele reţinute de instanţa de fond sunt nefondate, deoarece din actele emise de Tribunalul Mureş rezultă că apare la obiectul dosarului „anulare act”, fiind exact acelaşi obiect ca în dosarul nr. 1748/102/2016.

În ceea ce priveşte netemeinicia cererii reclamantului, recurentul a subliniat faptul că raţionamentul instanţei de fond în calificarea modificării legislative intervenite prin Legea nr. 319/2015 ca fiind o cauză ulterioară încheierii actului juridic, străină de voinţa autorului actului juridic, împrejurare care determină caducitatea actului, este greşită, deoarece singura împrejurare care să îndeplinească condiţiile ce pot duce la caducitatea dispoziţiei de suspendare poate fi soluţionarea definitivă a dosarului penal în care reclamantul are calitatea de inculpat. Recurentul a precizat şi că, dobândirea calităţii de inculpat în dosarul penal nr. 235/D/P/2015 este motivul pentru care a fost dispusă suspendarea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale, astfel că numai încetarea acestei împrejurări poate determina revocarea măsurii. De asemenea, recurentul a subliniat faptul că dispoziţiile pct. 3 din Legea nr. 319/2015 nu-şi pot extinde efectele asupra raporturilor născute înaintea intrării lor în vigoare şi că trebuie să se ţină seama de două principii de drept şi anume cel al neretroactivităţii legii civile noi şi cel al aplicării imediate a legii civile noi, acesta din urmă cunoscând însă excepţia supravieţuirii legii vechi.

Interpretând textele art. 6 NCC şi art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, recurentul a subliniat în esenţă faptul că actul juridic contestat de reclamant nu se înscrie în nici una din situaţiile enumerate şi în plus, a precizat că Legea nr. 319/2015 nu cuprinde dispoziţii tranzitorii cu privire la actele juridice emise anterior modificărilor operate.

Intimatul reclamant I.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului pârâtului IPJ Mureş, pe fondul cauzei susţinând caracterul vădit nefondat al recursului, achiesând practic la considerentele sentinţei, în esenţă arătând că recurentul se află într-o gravă confuzie în raport de obiectul cauzei şi actele aferente dosarului în curs şi că noile modificări ale Legii nr. 295/2004 suprimă însăşi temeiul care a legitimat luarea unei măsuri constând în suspendarea unui drept subiectiv legitim.

Analizând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate care pot fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă, chiar dacă nu au fost în mod expres indicate de recurentul pârât IPJ Mureş, instanţa a constatat că recursul este nefondat deoarece la pronunţarea sentinţei atacate nu au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi nici nu s-au încălcat sau aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză.

Astfel, instanţa de fond a dat o  corectă dezlegare excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pornind de la stabilirea obiectului cauzei deduse judecăţii care nu este acela de anulare a unui act administrativ în sensul avut în vedere de art. 2 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 554/2004 rep., ci refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri. Altfel spus, prin Sentinţa nr. 7/2017 definitivă prin Decizia 481/3.07.2017 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, a fost respinsă cererea reclamantului I.A. având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 1138/2015 iar în prezenta cauză, reclamantul a solicitat încetarea efectelor aceleiaşi dispoziţii ca urmare a intervenirii unui element ulterior  care ar determina caducitatea măsurii iniţiale. Prin urmare nu este vorba despre acelaşi obiect şi nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi, pentru a interveni autoritatea de lucru judecat, nefiind vorba nici despre necesitatea îndeplinirii procedurii prealabile din moment ce obiectul cererii nu vizează anularea actului ci un refuz nejustificat materializat prin adresa nr. 120440 din 23.02.2017.

În ceea ce priveşte respectarea termenului de 6 luni pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ potrivit art. 7, recurentul confundă obiectul cauzei deduse judecăţii şi astfel se raportează greşit la răspunsul pe care l-a dat reclamantului la 5.08.2016 deoarece acest răspuns a fost dat cererii reclamantului din 15.07.2016 de revocare a Dispoziţiei nr. 1138/8.10.2015, formulată ca procedură prealabilă acţiunii de anulare a respectivului act administrativ, în timp ce răspunsul din 27.04.2017 este dat plângerii prealabile prin care reclamantul a solicitat revocarea Dispoziţiei nr. 120440/SAESP/23.02.2017 care exprimă practic un refuz nejustificat de a constata caducitatea Dispoziţiei nr. 1138/8.10.2015 şi revenirea asupra măsurii suspendării. Fiind răspunsul la două solicitări cu obiect diferit, aspect ce rezultă din actele aflate la filele 8-10 dosar recurs, respectiv 7-9 dosar fond, nu se verifică susţinerile recurentului potrivit cărora reclamantul a pierdut termenul de 6 luni şi nici că prin a doua solicitare ar fi urmărit o repunere în termen, a prorogare arbitrară a termenului.

În ceea ce priveşte efectul modificării legislative intervenite prin Legea nr. 319/2015, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 14 alin. 1 lit. „d” coroborate  cu art. 44 alin. 1 lit. „a”, faţă de dispoziţiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 295/2004, ţinând cont de prevederile pct. 3 din Legea nr. 319/2015, potrivit cărora infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 Cod penal pentru care este inculpat reclamantul în dosarul penal 235/D/P/2015 aflat pe rolul DIICOT şi în care la 23.09.2015 s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu mai atrage suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale.

Practic, aşa cum corect a constatat instanţa de fond, reclamantul se încadrează în condiţiile cerute de lege pentru a beneficia de dreptul de armă, în limitele cadrului normativ în vigoare, iar pârâtul ar fi trebuit să emită un act administrativ de revocare a Dispoziţiei nr. 1138/8.10.2015, tocmai pe considerentul că, ulterior emiterii acestei dispoziţii a cărei legalitate este de necontestat în raport de forma în vigoare la acea dată a Legii nr. 295/2004, a apărut un fapt exterior voinţei emitentului constând în modificarea condiţiilor pentru dobândirea şi deţinerea dreptului de port şi folosire a armelor letale.

În cauză nu se pune problema încălcării principiului neretroactivităţii legii civile deoarece, în lipsa unor derogări exprese, aşa cum a stabilit şi judecătorul fondului, legea nouă poate fi aplicată şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul vechii legi, dând un exemplu convingător: dacă reclamantul ar renunţa la permisul iniţial, ar avea dreptul să obţină un nou permis de armă, fără a i se putea opune neîndeplinirea condiţiei de la art. 14 alin. 1 lit. „d” din Legea nr. 295/2004.

În altă ordine de idei, nu calitatea de inculpat, în sine, în dosarul penal nr. 235/D/P/2015, este motivul de suspendare a dreptului de deţinere port şi folosire a armelor letale ci infracţiunea pentru care a dobândit această calitate, fapt confirmat şi de modificarea art. 14 alin. 1 lit. „d” din Legea nr. 295/2004. Din moment ce infracţiunea pentru care este inculpat reclamantul nu mai atrage suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale, aceasta este împrejurarea care determină revocarea măsurii, nu soluţionarea definitivă a dosarului penal, cum greşit susţine recurentul.

Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare