Acte considerate ca făcute în termen. Depunerea în termen a plângerii prealabile la un serviciu de curierat rapid. Calculul termenului de depunere a plângerii prealabile în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă

C. pr. pen., art. 270 alin. 1, art. 296 alin. 1

OUG nr. 13/2013

C. pen., art. 196 alin. 2 şi 6

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 este actul normativ suficient pentru a admite că, în sensul art. 270 alin. 1 C. pr. pen., expeditorul poate depune trimiterea poştală nu doar la un oficiu al  Companiei Naţionale "P.R." - S.A., ci şi la un oficiu care asigură servicii poştale de către orice alt furnizor de servicii poştale care funcţionează în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului indicate, fără ca pentru aceasta să fie necesară, după modelul art. 183 C. pr. civ., o referire expresă în art. 270 C. pr. pen. la serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare.

În baza art. 296 alin. 1 C. pr. pen., „plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei”. Interpretarea acestui text imprimă pe de o parte, ideea că momentul a quo de la care curge termenul de introducere a plângerii prealabile este legat nu de data la care persoana vătămată a luat cunoştinţă de acţiunea/inacţiunea infracţională, ci de data la care a aflat de săvârşirea faptei, însemnând atât acţiunea/inacţiunea, cât şi urmarea pricinuită. Pe de altă parte, întrucât plângerea prealabilă este în procesul penal o condiţie de procedibilitate şi pedepsibilitate, referirea la faptă acoperă fapta prevăzută de legea penală şi nu orice faptă care nu este incriminată de legea penală. Atunci când incriminarea unei fapte este ataşată de intensitatea rezultatului produs, cum este cazul vătămării corporale din culpă prevăzute de art. 196 alin. 2 C. pen., aflarea despre săvârşirea faptei nu înseamnă aflarea despre săvârşirea acţiunii/inacţiunii, ci şi a rezultatului cauzat, tocmai acesta imprimând caracterul penal al faptei.

Prin cererile înregistrate la această instanţă sub nr. xxx 12 aprilie 2018, inculpatul S.G. şi persoana vătămată P.L.K. au declarat apel împotriva sentinţei penale nr. xxx ianuarie 2018 pronunţate de Judecătoria Luduş în dosarul nr. xxx.

În motivarea apelului, inculpatul S.G. contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii Judecătoriei Luduş de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Din perspectiva legalităţii, subliniază că este tardivă plângerea prealabilă depusă de persoana vătămată în cauză, astfel încât soluţia corectă care trebuia adusă litigiului este aceea de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. e C. pr. pen. Precizează că persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei care formează obiectul judecăţii la data de 18 august 2015 şi a formulat plângerea prealabilă abia la data de 23 noiembrie 2015, cu depăşirea termenului de 3 luni prevăzut de art. 296 alin. 1 C. pr. pen. şi fără să se situeze în vreuna din ipotezele prevăzute de art. 270 alin. 1 C. pr. pen., în care actul se consideră făcut în termen.

Din perspectiva temeiniciei, menţionează că, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunii şi în special cu persoana sa, situaţia familială şi perspectivele bune de reintegrare socială pe care le deţine, este suficientă şi oportună în cauză amânarea aplicării pedepsei, fiind prea grea soluţia de condamnare dispusă în primă instanţă. Mai mult, în raport cu aceleaşi criterii, dacă instanţa optează pentru o soluţie de condamnare, o pedeapsă cu amenda este suficientă.

În motivarea apelului său, persoana vătămată P.L.K. critică temeinicia sentinţei Judecătoriei Luduş, considerând că este prea blând tratamentul sancţionator care a fost aplicat inculpatului S.G.

Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. xxx al Judecătoriei Luduş, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor persoanei vătămate, inculpatului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1/3 ianuarie 2018, Judecătoria Luduş, între altele:

-în baza art.396 alin.1, 2 şi 10 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul S.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.196 alin.2 şi 3 Cod penal.

-în baza art.91 alin.1 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 Cod penal, care începe să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii.

-în baza art. 93 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, l-a obligat pe inculpat să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

 a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele stabilite de această instituţie;

 b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

 c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

 d) să comunice schimbarea locului de muncă;

 e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

-în baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

-în baza art.93 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Ariceștii Rahtivani, jud. Prahova sau Primăriei mun. Ploiești, jud. Prahova, pe o perioadă de 70 de zile, în condiţiile art.57 din Legea nr.253/2013.

-a dispus ca un exemplar al sentinţei să se comunice Serviciului de Probaţiune Prahova.

-în baza art.94 alin.1 Cod penal, a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit. c) – e)  să se comunice Serviciului de probaţiune Prahova.

-în baza art. 91 al. (4) Cod penal a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, respectiv cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere.

 -a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei principale în regim de detenţie.

-a dispus ca o copie a hotărârii să se comunice, după rămânerea definitivă, către I.P.J. Prahova – Serviciul Rutier în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului în conformitate cu dispozițiile art.114 alin.1 lit.a) din OUG nr. 195/2002.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că la data de 17 august 2015, în jurul orelor 16:05, inculpatul S.G. în timp ce conducea autoutilitara N3 marca DAF, cu nr. de înmatriculare xxx, care tracta semiremorca, marca Humbaur, cu nr. de înmatriculare xxx, pe DN15-E60, la km. 33+800m, în afara oraşului Luduş, jud. Mureş, având direcţia de deplasare dinspre oraşul Iernut spre oraşul Luduş, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, astfel încât a pierdut controlul asupra volanului, iar semiremorca a pătruns pe contrasens şi a tamponat autoturismul, marca Audi, cu nr. de înmatriculare xxx, condus de persoana vătămată P.L.K. , care se deplasa  din sens opus.

Potrivit raportului de expertiză medico – legală nr. 192/A1/16 din 18.01.2016 emis de I.M.L. Tg. Mureş, persoana vătămată P.L. a suferit leziuni traumatice care necesită un număr de 140-150 zile îngrijiri medicale. Sechelele produse sunt definitive încadrându-se în noţiunea de infirmitate.

Din verificările efectuate în cauză a reieşit faptul că inculpatul S.G. nu consumase băuturi alcoolice anterior producerii evenimentului rutier.

În drept, fapta inculpatului S.G. , care la data de 17 august 2015, în jurul orelor 16,05, a condus autoutilitara N3 marca DAF, cu nr. de înmatriculare xxx, care tracta semiremorca, marca Humbaur, cu nr. de înmatriculare xxx, pe DN15-E60, la km. 33+800m, în afara oraşului Luduş, jud. Mureş, având direcţia de deplasare dinspre oraşul Iernut spre oraşul Luduş, ocazie cu care, neadaptând viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului, semiremorca susmenţionată pătrunzând pe contrasens şi tamponând autoturismul, marca Audi, cu nr. de înmatriculare xxx, condus din sens opus de către persoana vătămată P.L.K. , în urma accidentului de circulaţie astfel produs rezultând rănirea persoanei vătămate P.L.K. , care a suferit leziuni care sunt definitive încadrându-se în noţiunea de infirmitate şi care au necesitat pentru vindecare un număr total de 140-150 zile de îngrijire medicală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196, alin. 2, 3 C.p

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de vătămare corporală din culpă săvârşită de inculpat, elementul material constă în nerespectarea normelor care reglementează circulaţia rutieră pe drumurile publice, circulând cu autoturismul fără a adapta viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed și alunecos, de la momentul deplasării,  având ca urmare imediată producerea unor leziuni traumatice persoanei vătămate, care sunt definitive, se încadrează în noţiunea de infirmitate și au necesitat pentru vindecare aproximativ 140-150 zile de îngrijiri medicale.

Fapta inculpatului a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la protecţia integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, respectiv din împrejurarea că vătămările corporale produse persoanei vătămate s-au produs ca urmare a încălcării normelor rutiere de către inculpat.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma culpei cu prevedere, astfel cum este aceasta reglementată de dispozițiile art.19 alin. 2 lit. a vechiul Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce.

Instanța a mai constatat că fapta a fost săvârșită de inculpat cu nerespectarea mai multor dispoziții  legale prevăzute în legătură cu circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, respectiv cu nesocotirea prevederile art. 35, alin. 1, art. 41, alin. 1, art. 47 şi art. 48 din OUG nr. 195/2002, rep., precum şi prevederile art. 123, lit. b din H.G. 1391/2006.

Referitor la condițiile necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale în ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196, alin. 2, 3 C.p, instanța a reţinut că infracțiunea de vătămare corporală din culpă, se pedepsește numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Instanţa a constatat că, sub aspect formal, plângerea penală formulată de persoana vătămată P.L.K. , prin av. M.D.P. , a fost înregistrată la Poliția Orașului Luduș la data de 23.11.2015. Însă, după cum rezultă din Adresa nr. 351.963 din 15.02.2016 emisă de Poliția Municipiului Sighișoara,  în data de 19.11.2015 plicul înaintat de către P.L.K. , prin avocat M.D.P.  a fost înregistrat la această unitate de poliție cu mențiunea ”plic îndreptat greșit – restituit cu condică la av. M.D.” și mențiunea de predare a plicului la data de 20.11.2015 către avocat. Se anexează la adresa menționată copie de pe registrul Poliției Municipiului Sighișoara unde apare înregistrat plicul având ca expeditor pe numitul P.L.K. , prin avocat M.D., plic predat de Fan Courier cu AWB xxx Totodată, la fila 152 din dosar se regăsește nota explicativă a SC F.C.E. SRL, conform căreia plicul cu AWB xxx a fost predat la sediul agenției la data de 17.11.2015 după plecarea mașinilor de traseu , plicul fiind reținut în sediul până la data de 18.11.2015, data la care s-a transmis către destinatar.

Potrivit art. 296 C.pr.pen alin. 4 ”plângerea prealabilă greşit îndreptată se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul judiciar necompetent” iar la alin. 5 se dispune ”plângerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent”.

De asemenea, art. 270 prevede actele considerate ca făcute în termen alin. 1” Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului”, iar la alin. (2) ”dacă un act care trebuia făcut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis, din necunoaştere ori dintr-o greşeală vădită a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are competenţă, se consideră că a fost depus în termen, chiar dacă actul ajunge la organul judiciar competent după expirarea termenului fixat.”

Pe de altă parte, persoana vătămată a fost internată în spital din data de 17.08.2015 până în data de 15.09.2015. În cursul urmăririi penale, persoana vătămată a fost audiată la data de 15.11.2015, ocazie cu care a descris accidentul care s-a produs la data de 17.08.2015 iar organele de urmărire penală i-au adus la cunoștință identitatea celuilalt conducător auto. Prin aceiași declarație persoana vătămată a arătat că va depune în scris plângerea penală împotriva conducătorului auto S.G. .

Instanţa a observat că există o manifestare de voință a persoanei vătămate de a sesiza autoritățile în vederea tragerii la răspundere a inculpatului exprimată prin declarația dată la data de 15.09.2015 chiar dacă formal plângerea a fost formulată ulterior. Judecătoria a apreciat că este suficientă pentru a avea valoare de plângere declarația dată în fața organelor de urmărire penală care cuprinde o descriere a faptei și se menționează autorul acesteia. În acest sens  s-a pronunțat Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia penală nr. xxx (Revista de drept penal nr. 4/2002, p. 139) a fost considerată plângere prealabilă cererea persoanei vătămate cuprinsă în declarația dată la poliție, dacă a indicat persoana care a săvârșit infracțiunea și a cerut pedepsirea ei pentru aceasta infracțiune.

Pentru aceste motive, instanța a apreciat că nu se poate reține cererea inculpatului, formulată prin avocat de încetare a procesului penal în temeiul art. 396 alin.6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit. e C. pr.pen.

În aceste condiții, văzând și prevederile art.396 alin.2 C. pr.pen., constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.196 alin. 2 și 3 vechiul Cod penal, că dincolo de orice îndoială rezonabilă fapta există, a  fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune, instanța a stabilit vinovăția inculpatului S.G. .

La individualizarea pedepsei stabilite şi aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei pedepsei se va face în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea infractorului, ce se evaluează după o serie de criterii, precum împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

 Instanţa a reţinut ca inculpatul S.G. este la primul conflict cu legea penală, a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată ori de câte ori a fost chemat, şi-a manifestat acordul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, are studii medii, este integrat în societate.

Cu privire la fapta săvârșită de inculpat, instanța a reţinut că aceasta este de o gravitate însemnată, raportat la modalitatea de săvârșirea a activităţii infracţionale care demonstrează  neglijenţa de care a dat dovadă inculpatul atunci când a condus autotrenul format din autoutilitara N3 marca DAF, cu nr. de înmatriculare xxx, care tracta semiremorca, marca Humbaur, cu nr. de înmatriculare xxx, pe DN15-E60, la km. 33+800 m, în afara oraşului Luduş, jud. Mureş, fără a adapta viteza la condiţiile de drum, carosabil umed și alunecos, astfel încât a pierdut controlul asupra volanului, iar semiremorca a pătruns pe contrasens şi a tamponat autoturismul, marca Audi, cu nr. de înmatriculare xxx, condus de persoana vătămată P.L.K., care se deplasa  din sens opus.

 Instanţa a reţinut și faptul că inculpatul avea la momentul săvârșirii infracțiunii ocupația de conducător auto, calitate în care inculpatul avea o responsabilitate mai mare și ar fi trebuit să conștientizeze pericolul faptei sale.

De asemenea, instanţa a ţinut seama şi de urmarea imediată, lezarea integrității corporale a persoanei vătămate, leziunile suferite de aceasta necesitând un număr de 140-150 zile de îngrijiri medicale, fiind definitive și încadrându-se în noțiunea de infirmitate, consecinţele accidentului fiind suportate și în prezent de persoana vătămată întrucât potrivit raportului medico-legal membrul superior stâng și-a pierdut aproape integral mobilitatea astfel încât prezintă invaliditate de grad II.

În ceea ce priveşte individualizarea executării pedepsei aplicate inculpatului având în vedere că pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani, ținând cont de  faptul că anterior inculpatul a avut anterior o conduită de conformare la normele de drept penal, instanţa a apreciat că scopul coercitiv şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat poate fi atins, chiar şi fără privarea de libertate a acestuia.

Totodată, pentru ca procesul de reeducare a inculpatului să aibă șanse de reușită cât mai ridicate, instanța a considerat că este necesar ca inculpatul să desfășoare și muncă în folosul comunității, activitate care să îl determine pe acesta să reflecteze la fapta sa, să înțeleagă consecințele acesteia și să nu mai repete în viitor comportamentul infracțional.

Considerentele instanţei de apel. Constată, pentru început, că este la adăpost de critici hotărârea apelată în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea îndeplinirii condiţiilor de procedibilitate pentru acuzarea inculpatului S.G. de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, constatarea existenţei faptei deduse judecăţii, a comiterii ei de către inculpatul S.G. şi a împrejurării că această faptă constituie infracţiunea incriminată de art. 196 alin. 2 şi 3 C. pen.; suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere; natura măsurilor şi a obligaţiilor de supraveghere impuse; atenţionarea inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere; desemnarea Serviciului de probaţiune Prahova pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului; comunicarea hotărârii definitive către I.P.J. Prahova, Serviciul Rutier; disjungerea laturii civile a cauzei; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli.

Asupra apelului declarat de inculpatul S.G. , acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen., pentru următoarele considerente:

a) Inculpatul S.G. , prin vocea avocatului său, a invocat tardivitatea plângerii prealabile formulate de persoana vătămată P.L.K. , motivat de împrejurarea că actul de sesizare a fost înregistrat la organul de cercetare penală competent abia în data de 23 noiembrie 2015, cu toate că termenul de trei luni de la data la care a aflat despre săvârşirea faptei de vătămare corporală din culpă expirase în 18 noiembrie 2015. Inculpatul nu a împărtăşit susţinerile persoanei vătămate după care a existat o întârziere a serviciului de curierat F.C.E. S.R.L. în expedierea trimiterii poştale, din moment ce, pe de o parte, această întârziere a fost atestată printr-o notă explicativă a angajatului serviciului de curierat şi nu de o recipisă eliberată de oficiul poştal de expediţie a scrisorii recomandate, iar în faţa instanţei de apel F.C.E. S.R.L. nu a depus originalul, ci o copie conformă cu originalul de pe recipisa aferentă codului AWB nr. xxx care oricum nu atestă că persoana vătămată ar fi fost expeditorul şi nici conţinutul expediţiei. Pe de altă parte, depunerea trimiterii poştale la un serviciu de curierat rapid nu îndeplineşte exigenţele art. 270 alin. 1 C. pr. pen. pentru ca actul să fie considerat făcut în termen, întrucât serviciile rapide de curierat nu intră în categoria oficiilor poştale, iar Codul de procedură penală nu conţine dispoziţii similare cu art. 183 C. pr. civ.

Instanţa de apel nu va primi teza tardivităţii plângerii prealabile a persoanei vătămate P.L.K. şi, diferit de argumentele aduse de Judecătoria Luduş, notează următoarele:

(i) Potrivit art. 270 alin. 1 C. pr. pen., „actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege (…) la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen”. În acest caz, recipisa oficiului poştal serveşte ca dovadă a datei depunerii actului. De aici, rezultă că, pentru ca actul să fie considerat ca fiind făcut în termen, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: partea sau subiectul procesual să depună actul înăuntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poştal şi expedierea actului să aibă loc prin scrisoare recomandată, iar dovada îndeplinirii acestor condiţii conţine o limitare a principiului libertăţii probelor, fiind autorizată exclusiv recipisa eliberată de oficiu poştal şi nu un alt mijloc de probă dintre cele prevăzute de art. 97 alin. 2 C. pr. pen.

În absenţa oricărei limitări în Codul penal sau în Codul de procedură penală cu privire la semnificaţia noţiunii de „oficiu poştal” din textul art. 270 alin. 1 C. pr. pen., această noţiune are înţelesul imprimat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale. Mai exact, oficiu poştal este entitatea care asigură servicii poştale, adică acele servicii care constau în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale efectuate de către un furnizor de servicii poştale şi anume de către orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau orice persoană juridică a cărei activitate constă, în tot ori în parte, în furnizarea unuia sau a mai multor servicii poştale (art. 2 pct. 1 şi 2 din OUG nr. 13/2013).

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 este actul normativ suficient pentru a admite că, în sensul art. 270 alin. 1 C. pr. pen., expeditorul poate depune trimiterea poştală nu doar la un oficiu al  Companiei Naţionale "P.R." - S.A., ci şi la un oficiu care asigură servicii poştale de către orice alt furnizor de servicii poştale care funcţionează în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului indicate, fără ca pentru aceasta să fie necesară, după modelul art. 183 C. pr. civ., o referire expresă în art. 270 C. pr. pen. la serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare.

În acest context, interpretarea dată de inculpat oficiului poştal era acceptată în epoca în care Compania Naţională "P.R." - S.A. deţinea monopolul pe piaţa serviciilor poştale în baza Legii nr. 83/1996, o asemenea interpretare nu mai este însă actuală încă din momentul intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, care, pentru prima dată în legislaţia naţională, a recunoscut liberalizarea pieţei serviciilor poştale şi a introdus în categoria furnizorilor de servicii poştale orice persoană de drept public sau de drept privat care prestează servicii poştale în baza unei autorizaţii generale (art. 2 lit. p şi art. 16 din OG nr. 31/2002).

Noţiunea de „scrisoare recomandată” operată de art. 270 alin. 1 C. pr. pen. nu mai este definită expres în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2013, însă are înţelesul de „trimitere poştală înregistrată”, prevăzut de art. 2 pct. 12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului menţionată, şi anume acea trimitere poştală care face obiectul unui serviciu care are drept particularitate eliberarea de către furnizor expeditorului a unui document care să permită furnizorului identificarea internă a trimiterii în reţeaua poştală, să ateste data depunerii, precum şi, de regulă, plata tarifului, iar documentul eliberat în acest sens reprezintă recipisa care face dovada depunerii recomandatei.

Revenind la prezenta pricină, instanţa constată că, potrivit documentului de transport cu codul AWB xxx, predat în copie de către F.C.E. S.R.L. la data de 26 iulie 2018, ca urmare a recurgerii în al doilea grad la procedeul probator prevăzut de art. 170 alin. 1 C. pr. pen., la data de 16 noiembrie 2015, adică în termenul de trei luni prescris de art. 296 alin. 1 C. pr. pen., avocatul ales al persoanei vătămate, d-l  M.D., a depus la F.C.E. S.R.L., Punctul de lucru din Tg.-Mureş trimiterea poştală înregistrată la aceeaşi dată la serviciul de curierat rapid şi care a primit codul AWB xxx. Trimiterea poştală înregistrată conţinea plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată P.L.K.în dosarul nr. xxx al Poliţiei Luduş, împotriva conducătorului autotrenului cu nr. de înmatriculare xxx pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Plângerea a fost greşit îndreptată către Poliţia Sighişoara. În data de 19 noiembrie 2015, corespondenţa a fost primită şi înregistrată administrativ la Poliţia Sighişoara (f.150 dosar de urmărire penală), care în 20 noiembrie 2015 a restituit-o direct, sub semnătură, avocatului M.D. (f.151 dosar de urmărire penală). Acelaşi avocat a transmis apoi actul de sesizare către organul de urmărire penală competent, prin intermediul aceluiaşi serviciu de curierat, cu trimiterea înregistrată având codul AWB 74793846 (f. 153 dosar de urmărire penală) şi prin fax (f. 155-157 dosar de urmărire penală), plângerea prealabilă fiind înregistrată la Poliţia Luduş în data de 23 noiembrie 2015.

În ochii instanţei de apel, predarea copiei conforme cu originalul după documentul de transport cu codul AWB xxx este suficientă, de vreme ce serviciul de curierat a atestat conformitatea cu originalul şi nu există nici un element de fapt care să pună sub semnul îndoielii cele atestate. În aceeaşi ordine de idei, ceea ce prezintă relevanţă este data depunerii trimiterii poştale înregistrate la serviciul de curierat rapid şi nu motivul pentru care F.C.E. S.R.L. a întârziat expedierea către destinatar a corespondenţei. Totodată, este lipsit de importanţă că pe documentul de transport, la expeditor este indicat A.T. Asigurări SA, cât timp la conţinutul trimiterii poştale este menţionat „plg. pen. P.L. ”, semnătura de predare aparţine d-lui avocat M.D., adresa expeditorului este tocmai adresa indicată de persoana vătămată unde să i se comunice actele de procedură şi, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală la filele 147, 150, 151, 153-157 , plângerea prealabilă înregistrată la Poliţia Luduş în 23 noiembrie 2015 este în realitate cea greşit îndreptată în 16 noiembrie 2015 către Poliţia Sighişoara.

(ii) În baza art. 296 alin. 1 C. pr. pen., „plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei”. Interpretarea acestui text imprimă două idei care interesează în litigiul pendinte: pe de o parte, momentul a quo de la care curge termenul de introducere a plângerii prealabile este legat nu de data la care persoana vătămată a luat cunoştinţă de acţiunea/inacţiunea infracţională, ci de data la care a aflat de săvârşirea faptei, însemnând atât acţiunea/inacţiunea, cât şi urmarea pricinuită.

Pe de altă parte, întrucât plângerea prealabilă este în procesul penal o condiţie de procedibilitate şi pedepsibilitate, referirea la faptă acoperă fapta prevăzută de legea penală şi nu orice faptă care nu este incriminată de legea penală. Atunci când incriminarea unei fapte este ataşată de intensitatea rezultatului produs, cum este cazul vătămării corporale din culpă prevăzute de art. 196 alin. 2 C. pen., aflarea despre săvârşirea faptei nu înseamnă aflarea despre săvârşirea acţiunii/inacţiunii, ci şi a rezultatului cauzat, tocmai acesta imprimând caracterul penal al faptei. În cauză, pe numele persoanei vătămate nu s-a eliberat imediat după evenimentul rutier a cărui victimă a fost un certificat medico-legal, ci a fost efectuată o expertiză medico-legală, raportul de expertiză fiind depus la dosar în 20 ianuarie 2016, dată după care P.L.K.a luat cunoştinţă de amploare rezultatului şi că fapta comisă de S.G. în 17 august 2015 este prevăzută de legea penală. În aceste circumstanţe, plângerea prealabilă depusă la F.C.E. S.R.L. în 16 noiembrie 2015 respectă termenul de trei luni prevăzut de art. 296 alin. 1 C. pr. pen.

(iii) Separat de cele menţionate la pct. (ii) şi în completarea pct. (i), instanţa de apel subliniază că în speţă, fapta inculpatului S.G. din 17 august 2015 a fost una flagrantă în înţelesul art. 293 C. pr. pen., iar organele de cercetare penală, după începerea in rem a urmăririi penale, au procedat potrivit art. 298 alin. 1 C. pr. pen., la constatarea faptei şi efectuarea cercetării la faţa locului şi recoltarea probelor biologice, care implicau urgenţă, iar în 15 noiembrie 2015, după exigenţele art. 298 alin. 2 C. pr. pen., au chemat şi au întrebat persoana vătămată dacă formulează plângere prealabilă. Este adevărat că cele precizate atunci de d-l P.L.K.(„… va urma să depun plângere penală… în momentul când voi avea certificatul medico-legal”) nu echivalează cu o manifestare de voinţă fermă în sensul formulării plângerii prealabile, însă actul depus la F.C.E. S.R.L. a doua zi, în 16 noiembrie 2015, îndeplineşte toate condiţiile de formă şi de fond ale unei plângeri prealabile.

b) Inculpatul S.G. a mai solicitat instanţei de al doilea grad ca, în cazul în care nu va accepta teza tardivităţii plângerii prealabilă, să pronunţe amânarea aplicării pedepsei, fiind întrunite în opinia sa condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., sau să se orienteze către o pedeapsă pecuniară.

Instanţa de apel aminteşte că alternativa la aplicarea pedepsei prevăzută de art. 83 C. pen. nu a fost gândită de legiuitor ca un drept, ci ca o vocaţie a infractorului ca, în prezenţa anumitor condiţii, să i se amâne temporar aplicarea pedepsei stabilite în sarcina sa. Altfel spus, chiar dacă formal sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., infractorul nu beneficiază în mod automat de această măsură, iar instanţa nu este ţinută să amâne fără vreo rezervă aplicarea pedepsei, ci, dimpotrivă, trebuie să evalueze pe lângă aceste condiţii şi alte repere în funcţie de care să stabilească dacă, în raport cu gravitatea concretă a infracţiunii şi personalitatea subiectului activ, amânarea aplicării pedepsei este sau nu suficientă pentru îndeplinirea funcţiilor pedepsei. 

În prezenta cauză, instanţa de apel nu contestă cele reţinute de către instanţa de prim grad şi invocate constant de către d-l S.G. ca circumstanţe care sunt în beneficiul inculpatului: absenţa antecedentelor penale, atitudinea sinceră pe durata judecăţii, faptul că este bine integrat în societate. Aceste date care pledează în favoare inculpatului, precum şi îndeplinirea celorlalte condiţii de ordin obiectiv prevăzute de art. 83 C. pen. nu sunt însă suficiente pentru a trage concluzia că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară în cauză, aceasta întrucât gravitatea concretă a infracţiunii săvârşite imprimă tocmai necesitatea ca pedeapsa închisorii să fie aplicată, numai în acest fel putându-se realiza reinserţia socială a inculpatului şi prevenţia generală.

În acelaşi context, tocmai gravitatea ridicată a infracţiunii deduse judecăţii exclude aplicarea în sarcina inculpatului a unei pedepse pecuniare, un asemenea tratament sancţionator nefiind în acord cu funcţiile şi scopul pedepsei.

Asupra apelului declarat de persoana vătămată P.L.K., acesta este fondat, iar argumentele expuse în continuare, legate de tratamentul sancţionator aplicat inculpatului, determină în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a  C. pr. Pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele desfiinţării în parte a hotărârii penale apelate şi rejudecării în al doilea grad a pricinii, în următoarele limite:

Procedând la reevaluarea criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., face trimitere în particular la:

-gravitatea infracţiunii care formează obiectul judecăţii şi intensitatea urmărilor cauzate. Remarcă, în acest context, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, şi anume că în data de 17 august 2015, în jurul orelor 16,05, inculpatul S.G. conducea autoutilitara N3 marca DAF, care tracta semiremorca, marca Humbaur, pe xxx, în direcţia de mers Tg.-Mureş-Luduş. La km. 33+800m, el nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic +carosabilul era umed şi alunecos, şi nici la restricţiile de viteză care operau în zonă –curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată ca atare cu panouri de avertizare vizibile, amplasate pe partea stângă a sensului de mers, ci a condus autotrenul cu o viteză de 70 Km./oră, în loc de maxim 50 Km./h cu cât putea să circule pe acel sector de drum. Din cauza vitezei de deplasare, inculpatul a pierdut controlul asupra volanului, semiremorca a pierdut stabilitatea transversală, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu zona semifrontală stânga faţă a autoturismului marca Audi, care se deplasa din sens opus, condus de persoana vătămată P.L.K. , victima neavând nicio posibilitate de evitare a accidentului. În urma impactului, victima a suferit multiple leziuni: fractură a extremităţii inferioare a humerusului, fractură descisă tip IIIB cot stâng cu defect osos în 1/3 distanţă braţ şi cot, leziune nerv ulnar cu defect, contuzie nerv radial, leziune muşchi triceps, flexor de mână şi degete cu defect, defect cutanat extins braţ stâng, contuzie toracică cu fracturi costale III-IV arc lateral stâng şi arc posterior coaste VII-Viii-IX, fractură extremitate superioară ulnă, fractură diafiză radius, leziune nerv radial la nivelul 1/3 superior al braţului, numeroase plăgi deschise ale umărului şi braţului. Aceste sechele sunt definite şi se încadrează în noţiunea de infirmitate, iar pentru vindecarea leziunilor traumatice, au fost necesare 140-150 de zile de îngrijiri medicale. Pentru înlocuirea lipsei osoase, victima –artist plastic, necesită efectuarea în cadrul unei clinici de specialitate ortopedică a unei intervenţii chirurgicale complexe de artoplastie cot stâng, urmată de  tratamente de recuperare de tip kinetoterapeutic şi galvonoterapie, dar care nu îi vor putea reda mobilitatea membrului superior din cauza distrucţiei musculare şi afectării la nervii radial şi ulnar. Victima va rămâne astfel cu cicatrici şi sechele definitive şi cu o invaliditate corespunzătoare gradului II. În acest fel, amploarea deosebită a rezultatului activităţii infracţionale a inculpatului S.G. ireversibil marchează viaţa personală şi compromite pe cea profesională a victimei P.L.K. .

Toate aceste aspecte de mai sus imprimă faptei o gravitate ridicată.

-persoana inculpatului. Din înscrisurile depuse de inculpat şi extrasul după cazierul judiciar şi auto rezultă că d-l S.G. are o bună conduită în familie şi în societate. În plus, acesta s-a prezentat la toate chemările autorităţilor judiciare, iar în faţa instanţei a recunoscut fapta. Totuşi, nu a manifestat deloc compasiune faţă de victimă şi nu a depus niciun efort pentru a recupera prejudiciul încercat de subiectul pasiv.

În faţa gravităţii ridicate a infracţiunii săvârşite, aspectele favorabile care caracterizează persoana inculpatului nu sunt însă suficiente ca să justifice pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prim grad, o pedeapsă de un an închisoare aplicată în al doilea grad în apelul persoanei vătămate, pedeapsă principală a cărei executare este suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi care nu este însoţită de pedepse complementare şi accesorii, reprezintă un tratament sancţionator proporţional şi răspunde în concret şi în mod eficient nevoilor reinserţiei sociale, dar şi ale prevenţiei generale.

Domenii speta

Spete similare