Cuprins pe materii: Fiscalitate. Taxe și impozite. Compensare.
Indice alfabetic: Taxe și impozite: accesorii fiscale; compensare
Temei de drept: C.proc.fisc. (OG nr. 92/2003) - art. 116, art. 120, art. 124, art. 124 ind. 1; Legea nr. 207/2015 - art. 182
Deși compensarea operează de drept, aceasta implică constatarea acesteia de către organul fiscal, prin emiterea unei decizii privind compensarea obligațiilor fiscale. În măsura în care contribuabilul apreciază că acest act nu respectă prevederile legale, are posibilitatea contestării acestuia în condițiile Codului de procedură fiscală.
Actele administrativ-fiscale contestate în fața instanței nu au vizat cereri ale societății în acest sens, iar posibila compensare care ar fi operat cu dobânzile la care ar fi avut dreptul nu poate fi analizată în prezentul litigiu, întrucât aceasta vizează obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății iar nu dobânzile pe care le datorează fiscul societății. În consecință, prin raportare la obiectul actelor administrativ fiscale contestate, prima instanță nu putea verifica dacă societatea avea dreptul la dobânzile pentru sumele indisponibilizate, întrucât prin decizia de soluționare a contestației nu a fost antamat vreun refuz inițial de plată a acestora.
Curtea de Apel Iași, Secția Contencios administrativ și fiscal, Decizia civilă nr. 213/10.03.2020
Curtea de Apel Iași
Achiziţii publice. Nerespectarea cerinţelor prevăzute în documentaţia de atribuire
Curtea de Apel Iași
Anulare act administrativ. Concurs de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție. Verificarea îndeplinirii de către candidați a condițiilor legale de participare. Contestarea rezultatului inițial al verificării de către comisia de concurs.
Tribunalul Arad
Anulare act administrativ
Tribunalul Vaslui
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Oradea
Litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999). Egalizarea salarizării la nivel maxim în cazul polițiștilor