Neîndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat pentru suspendarea executării unui act administrativ potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 în ipoteza respingerii acțiunii în anularea actului administrativ ce face obiectul cerer

Rezumat:

Atunci când printr-o sentința pronunțată anterior a fost respinsă acțiunea de anulare a deciziei care face obiectul cererii de suspendare, nu mai este dată condiția cazului bine justificat. Astfel, în condițiile în care instanța a analizat integral și pe fond, nu doar sumar (cum se procedează în situația cererii de suspendare) cererea de anulare a actului administrativ și a apreciat că nu sunt date condiții de nelegalitate ale acesteia, evident că nu mai poate fi reținută existența unor simple indicii de nelegalitate, a unei îndoieli serioase asupra prezumției de legalitate. Hotărârea judecătorească dată asupra cererii de anulare a actului administrativ fiscal confirmă de fapt prezumția de legalitate și veridicitate a acestuia, reclamanta nemaifăcând dovada răsturnării acestei prezumții.

Hotărârea:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 21.09.2018 înregistrată sub nr. .../86/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea actului administrativ constând în Decizia nr. ../30.01.2018 de angajare a răspunderii solidare în situaţia prevăzută la art. 25 alin. 2 lit. d din Legea nr. 207/2015 a D.G.R.F.P., A.J.F.P. B., Serviciul Fiscal C., decizie emisă în dosarul de executare nr. E/27775459.

Prin sentinţa nr. 1111 din 1 noiembrie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamanta A. prin care a solicitat casarea acesteia iar, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a deciziei nr. .../30.01.2018 de angajare a răspunderi solidare.

În motivarea căii de atac promovată reclamanta a precizat că în cauză este dat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, sentinţa recurată fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, şi anume a art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 lit. t şi ş din Legea 544/2004, pentru următoarele considerente:

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că în cauză nu este dat „cazul bine justificat”.

Acesta este definit de art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.

S-a arătat în doctrină că, „ Atunci când vorbeşte despre „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept (...)”, legea un distinge între normele de procedură administrativă cărora le este supus actul şi normele de drept material administrativ în aplicarea cărora a fost emis. De aceea, contrar unor opinii identificate în jurisprudenţă, consideră că indiciile de nelegalitate pot viza încălcări atât ale normelor de drept procedural, cât şi ale normelor de drept

În motivarea cererii de suspendare, reclamantul „trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu (serios, după cum prevede legea) asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată”. Prin urmare, ceea ce este determinant în cererea de suspendare este formarea dubiului asupra legalităţii, iar nu demonstrarea nelegalităţii însăşi, instanţa învestită cu soluţionarea acestei cereri fiind abilitată să „pipăie fondul”.

„Atunci când vorbeşte despre „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept (...)”, legea un distinge între normele de procedură administrativă cărora le este supus actul şi normele de drept material administrativ în aplicarea cărora a fost emis. De aceea, contrar unor opinii identificate în jurisprudenţă, consideră că indiciile de nelegalitate pot viza încălcări atât ale normelor de drept procedural, cât şi ale normelor de drept material; esenţial este ca acestea să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor”. (G. Bogasiu, citată de B. Mărcuieţ în „Nevoia de formă şi de fond în suspendarea executării actelor administrativ-fiscale)

Îndeplinirea condiţiilor privind suspendarea actelor administrative reiese din conţinutul acţiunii formulate.

Astfel, debitul în cuantum de 141.062 lei se compune din următoarele obligaţii fiscale ale debitoarei S.C. D. S.R.L.:

- suma de 75.000 lei constituie o amendă aplicată de către A.N. Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă - Sistemul de Gospodărire a Apelor, prin procesul-verbal de contravenţie seria ANAR nr. 0.09.2015;

- suma de 52.580 lei reprezintă impozit pe dividende persoane fizice, fiind stabilită prin Decizia de impunere nr. F-SV 334/24.07.2017, debit la care au fost calculate majorări în sumă de 2.642 lei şi penalităţi de nedeclarare în cuantum de 10.570 lei;

Răspund în solidar cu debitorul obligaţiilor fiscale, conform art. 25 alin. 2 lit. d din Codul de procedură fiscală, „administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale”.

Prin urmare, răspunderea instituită de norma menţionată este una civilă delictuală pentru fapta proprie, ceea ce impune examinarea existenţei condiţiilor de atragere a unei asemenea răspunderi.

În esenţă, pentru ca în cauză să fie incidente dispoziţiile art. 25 alin. 2 lit. d Cod procedură civilă, ar fi trebuit ca reclamanta să acţioneze în mod conştient în scopul creării unor obligaţii fiscale în sarcina S.C. D. S.R.L., societate aflată în stare de insolvabilitate, cu consecinţa imposibilităţii recuperării creanţelor.

Un prim aspect ce se impune a fi semnalat este acela că prin deciziile contestate s-a dispus antrenarea răspunderii solidare în ceea ce o priveşte, fără a se analiza în concret contribuţia sa, cu atât mai mult cu cât are doar calitatea de împuternicit al administratorului firmei, numitul E. Acesta are, conform certificatului constatator emis de O.N.R.C., depus de reclamantă la dosarul cauzei, calitatea de administrator cu puteri depline al S.C. D. S.R.L.

Un al doilea aspect ce trebuie relevat este acela că, în decizia de antrenare a răspunderii sale, circumstanţele de fapt sunt descrise într-un mod general şi impersonal, fiindu-i imposibil să identific acţiunile neconforme ce i se impută. Conform art. 26 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, decizia de antrenare a răspunderii solidare trebuie să cuprindă motivele în fapt ale angajării răspunderii. Lipsa motivării deciziei nr. 2874/30.01.2018 nu a fost complinită nici prin decizia de soluţionare a contestaţiei, în al cărei cuprins se face referire generică la neasigurarea „resurselor necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului” şi la împrejurarea că reclamanta avea cunoştinţă despre aceste datorii.

De altfel, nicăieri în cele două decizii nu se precizează cu exactitate în care dintre cele două modalităţi normative ar fi comis fapta sau faptele ce i se impută, folosindu-se mereu termenul „nedeclararea/neplata”, preluat din Codul de procedură fiscală.

Cu privire la amenda contravenţională în cuantum de 75.000 lei nu se poate reţine omisiunea declarării obligaţiei fiscale.

Forma de răspundere instituită de dispoziţiile art.25 alin. 2 lit. d din Legea nr. 207/2015 nu este una pentru fapta altuia, ci reprezintă tot o formă de răspundere patrimonială personală, reclamanta putând să răspundă doar pentru acţiunile proprii.

Prin procesul-verbal de contravenţie seria ANAR nr. .../10.09.2015 a fost sancţionată S.C. D. S.R.L., în cuprinsul acestuia neimputându-i-se vreo faptă contravenţională persoanei fizice A.

Titlul de executoriu pentru această sumă este constituit de hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională, fără vreo altă formalitate, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, iar includerea acestei sume într-o decizie de impunere - Decizia nr. 597/06.10.2015 care i-a fost comunicată - este nelegală.

În considerentele deciziei de respingere a contestaţiei sale, intimata a motivat că reclamanta a avut cunoştinţă de existenţa debitului către bugetul statului. S-a apreciat că reprezintă expresia relei mele credinţe atitudinea „pasivă şi ignorantă în faţa succesivelor proceduri de executare silită”, neefectuarea de plăţi voluntare, ignorarea datoriilor societăţii şi acumularea de debite restante la bugetul consolidat al statului.

Nici simplul fapt al neprezentării la solicitările organului fiscal pentru a da relaţii nu constituie un motiv suficient pentru antrenarea răspunderii reclamantei, nefiind în mod obligatoriu expresia relei sale credinţe care, în orice caz, trebuie analizată prin raportare la momentul săvârşirii faptei ilicite.

La analiza cazului bine justificat trebuie avut în vedere că executarea mai înainte ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra legalităţii creanţei constatate prin actul fiscal atacat de reclamantă reprezintă un motiv întemeiat de suspendare a executării acestui act administrativ.

Instanţei de fond îi era permis să constate că aspectele semnalate de reclamantă, şi anume nedescrierea faptelor pe care le-ar fi comis, motivarea sumară a deciziei contestate, împrejurarea că i se impută o amendă contravenţională aplicată unei persoane juridice, constituie un caz temeinic justificat, fără ca prin aceasta să antameze fondul cauzei, astfel cum s-a reţinut în hotărârea recurată, urmând ca instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei sale să îi revină sarcina de a stabili existenţa elementelor răspunderii civile delictuale în ceea ce o priveşte.

În mod eronat a reţinut judecătorul fondului că în speţă nu este dată paguba iminentă, posibilitatea de a obţine o eventuală întoarcere a executării silite constituind, în opinia sa, o garanţie suficientă pentru recuperarea prejudiciului pe care l-aş putea suferi.

După cum a arătat şi în cererea introductivă de instanţă, paguba iminentă reprezintă, conform art. 2 lit. ş din Legea nr. 554/2004, „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.

De asemenea, potrivit recomandării nr. R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Comisiei Europene, este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat pe măsura posibilului.

Faţă de cuantumul ridicat al prezumtivului debit şi faţă de împrejurarea că executarea silită a deciziei de impunere vizează patrimoniul său personal, reclamanta având în întreţinere trei copii minori care, în urma divorţului, au locuinţa stabilită la domiciliul său, este neîndoielnică existenţa pagubei iminente.

Contrar celor reţinute în sentinţa recurată, a depus la dosar înscrisuri din care reies aceste aspecte.

În situaţia în care ar fi executată silit pentru realizarea creanţelor individualizate prin decizia atacată iar actul administrativ fiscal ar fi anulat ulterior, prin admiterea acţiunii pe care a promovat-o, i se va provoca un prejudiciu evident, dificultăţile cu care se restituie sumele nelegal încasate la bugetul de stat fiind de notorietate.

De asemenea, constituie un fapt notoriu şi împrejurarea că vânzarea bunurilor debitorului prin licitaţie în cursul executării silite se face la o valoare inferioară celei de piaţă, astfel că o eventuală întoarcere a executării silite nu ar repara integral prejudiciul care i s-ar cauza prin executare. În acest sens a statuat şi Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 953/R/22.10.2010.

Pe de altă parte, nu se poate reţine că suspendarea executării actului administrativ fiscal ar produce vreo pagubă bugetului de stat, câtă vreme intimata a instituit sechestrul asigurător asupra imobilului cu nr. topografic 380/20 înscris în cartea funciară 30365 UAT F., proprietatea sa, B.C.P.I. C. admiţând notarea acestuia în cartea funciară prin Încheierea nr. 4823/29.03.2018.

Suspendarea executării se impunea şi din raţiuni de egalitate în faţa legii, neputându-se presupune anticipat, în lipsa unei judecăţi din partea unei autorităţi independente şi imparţiale, că sumele stabilite de organul fiscal ar fi legal datorate bugetului de stat până când nu se pronunţă o instanţă de judecată printr-o hotărâre irevocabilă asupra legalităţii titlului de creanţă.

Totodată, echitatea fiscală impune acordarea dreptului contribuabilului de a obţine în mod real şi efectiv suspendarea executării.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate iar în rejudecare admiterea cererii de suspendare formulate.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8, art. 483 şi urm. Cod procedură civilă, art. 278 alin. 2 din Legea 207/2015 şi art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a suspendat conform art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, judecarea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1111 din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. .../86/2018, intimată fiind pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

La data de 30 ianuarie 2019 reclamanta-recurentă a depus o cerere prin care a solicitat redeschiderea cauzei suspendate în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă dispusă prin încheierea de dinţă din 21 ianuarie 2019.

Recursul formulat nu este întemeiat.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

 Art. 2 alin. 1 lit. t din acelaşi act normativ definește cazul bine justificat ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar lit. ș definește paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Curtea învederează pentru început existența prezumției de legalitate, autenticitate și veridicitate care guvernează actul administrativ, precum și corolarul dat de principiul executării din oficiu a acestuia, care fac ca suspendarea actului administrativ să fie o situație de excepție. În soluţionarea unei cereri de suspendare a actului administrativ instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate de fond care pot fi analizate doar în cadrul unei cereri de anulare a acestuia ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt și/sau de drept evidente, flagrante, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Cazul bine justificat ( art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004) este dat dacă dintr-o analiză sumară a împrejurărilor cauzei, rezultă chiar şi în mod aparent, o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului. Aceste condiţii nu sunt date în speță.

Aspectul esențial pe care Curtea îl reține este acela că prin sentința pronunțată în dosarul nr. ..../86/2018 al Tribunalului Suceava a fost respinsă acțiunea de anulare a deciziei nr. 2874/ 30.01.2018 care face în acest dosar obiectul cererii de suspendare, astfel încât nu mai este dată condiția cazului bine justificat. În condițiile în care instanța a analizat integral și pe fond, nu doar sumar (cum se procedează în situația cererii de suspendare) cererea de anulare a actului administrativ și a apreciat că nu sunt date condiții de nelegalitate ale acesteia, evident că nu mai poate fi reținută existența unor simple indicii de nelegalitate, a unei îndoieli serioase asupra prezumției de legalitate. Hotărârea judecătorească dată asupra cererii de anulare a actului administrativ fiscal confirmă de fapt prezumția de legalitate și veridicitate a acestuia, reclamanta nemaifăcând dovada răsturnării acestei prezumții. Nefiind dată condiția cazului bine justificat, existența sau inexistența condiției pagubei iminente este irelevantă, legea impunând întrunirea cumulativă a ambelor condiții, respectiv atât a cazului bine justificat cât și a pagubei iminente.

Domenii speta

Spete similare