Plângere contravențională. Data certă a contractului de vânzare a autovehiculului

În fapt, prin procesul-verbal seria ..., nr. .... (fila nr. 7) s-a reţinut că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare ... aparţinând petentei ..., a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă, la data de 15.01.2019, ora 10:23, pe DN 24 km 206+200m, pe raza localităţii Popricani jud. IS.

Astfel, în baza prevederilor art. 8 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (32) din OG nr. 15/2002 petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 250 lei.

Procesul verbal de contravenţie contestat a fost comunicat petentei la data de 1305.2019, cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în acord cu dispoziţiile art. 27 din OG nr. 2/2001 (f. 10).

Prezenta plângere contravențională a fost formulată de petentă la data de 16.05.2019, cu respectarea termenului legal de 15 zile de la data înmânării actului constatator, potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În drept, cererea petentei are natura unei plângeri contravenționale, astfel cum aceasta este reglementată de O.G. nr. 2/2001, instanţa fiind învestită cu exercitarea unui control sub aspectul legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției a cărui anulare se solicită, precum și asupra modului de individualizare a sancțiunii aplicate, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, din analiza cuprinsului acestuia rezultă că a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele și prenumele contravenientului; fapta săvârșită și a datei comiterii acesteia; semnătura agentului constatator.

Referitor la condițiile de fond, instanța constată că fapta reţinută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerinţelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumţie relativă de veridicitate cu privire la împrejurările reţinute de agentul constatator.

Deşi dispoziţiile art. 47 ale O.G. nr. 2/2001 plasează domeniul contravențional în sfera extra-penală, în jurisprudenţa sa privitoare la art. 6 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul autonom de „acuzaţie în materie penală” care califică acest domeniu, prin prisma aplicabilităţii generale a normei legale ce instituie sancţiunea contravenţională, a naturii, respectiv a gravității sancţiunii, drept materie penală (CEDO, Cauza Ioan Pop împotriva României, par. 22). Ca o consecinţă a acestei calificări, în aplicarea reglementărilor din domeniul contravenţional, independent de caracterul atribuit potrivit dreptului intern, este necesară asigurarea respectării garanţiilor prevăzute în art. 6 CEDO specifice materiei penale a drepturilor omului, între care, respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

Cu toate acestea, prezumţia de nevinovăţie şi obligaţia acuzării de a dovedi faptele ce se pretind a fi săvârşite nu au caracter absolut, având în vedere că existenţa prezumţiilor bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. Astfel, se impune în special statelor obligația să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (CEDO, cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, 3 aprilie 2012, par. 30).

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În drept, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă.

Prin plângerea formulată petenta a invocat faptul că procesul-verbal este netemeinic întrucât la data săvârşirii faptei nu mai era proprietarul autovehiculului care a circulat fără rovinietă, în timp ce intimata a precizat că din interpretarea dispoziţiilor O.G. nr. 15/2002 rezultă că fapta prevăzută de art. 8 alin. 1 are un subiect activ calificat în persoana celui care figurează înscris în certificatul de înmatriculare a vehiculului în calitate de proprietar sau utilizator.

Analizând susţinerile părţilor prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa are în vedere în principal caracterul normei prevăzută de art. 8 din OG nr. 15/2002, aceea de normă incriminatoare şi care, instituind o formă de răspundere, este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinsă prin analogie şi la alte situaţii întrucât s-ar încălca principiul legalităţii care guvernează răspunderea contravenţională.

În aceste condiţii, instanţa reţine că potrivit art. 7 alin. 1 din OG nr. 15/2002 „Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.”.

În completare, art. 1 lit. b al aceluiaşi act normativ prevede că utilizatorii sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că obligaţia de plată a rovinietei revine persoanelor care potrivit legii au calitatea de utilizatori. Or, prin noţiunea de utilizator (în cazul autovehiculelor înmatriculate în România) se înţelege persoana fizică sau juridică ce îndeplineşte cumulativ două condiţii, respectiv figurează înscrisă în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, şi are în proprietate sau, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehiculul.

În consecinţă, subiectul activ al contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 este unul calificat.

Instanţa reţine că prin plângerea formulată petenta a invocat faptul că autovehiculul marca Seat Ibiza, cu numărul de înmatriculare ..., a fost înstrăinat la data de 14.01.2019 către numita TL, depunând la dosar contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport constat prin înscris sub semnătură privată (f. 8).

În aceste condiţii, deşi potrivit art. 1178 C.civ., „Contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă” iar potrivit art. 1273 C.civ. „Drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de voinţă al părţilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra unor bunuri determinate, ori prin individualizarea bunurilor, dacă acordul poartă asupra unor bunuri de gen.”, dat fiind că înscrisul constatator al convenţiei este unul sub semnătură privată rezultă că sunt incidente dispoziţiile art. 278 alin. 1 C. proc. civ. care stabilesc că data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege.

Or, potrivit art. 278 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. „1) Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege, respectiv: 2. din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre aceasta menţiune pe înscrisuri”.

Cum în speţă contractul de vânzare-cumpărare a căpătat dată certă la data de 16.01.2019, prin înregistrarea acestuia sub nr. 67/16.01.2019 de către Primăria Comunei T, judeţul Iaşi – Biroul Impozite şi Taxe, ca urmare a solicitării petentei de radiere a autoturismului din evidenţele fiscale ale instituţiei, aşadar ulterior săvârşirii faptei contravanţionale, instanţa nu îl poate reţine ca dovadă a netemeiniciei procesului-verbal, cât timp nu s-a făcut dovada că anterior acestui moment înscrisul sub semnătură privată dobândise dată certă prin alte mijloace.

Pe de altă parte, potrivit răspunsului dat de SPCRPCÎV – Iaşi, autoturismul cu nr. de înmatriculare ... figurează înmatriculat din data de 21.01.2019 pe numele numitei TL, iar la data de 15.01.2019, data săvârşirii contravenţiei, figura înmatriculat pe numele petentei MGM (f. 28-30).

Prin urmare, instanţa nu poate reţine că la data săvârşirii faptei contravenţionale autovehiculul cu numărul de înmatriculare ..., surprins în timp ce circula pe drumurile publice fără a avea rovinietă valabilă, nu se mai afla în patrimoniul petentei, astfel cum a fost susţinut.

În susţinerea acestei concluzii sunt şi dispoziţiile Deciziei nr. 4/05.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul cu nr. 2876/1/2017, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 7 şi art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, valabile la momentul întocmirii procesului-verbal contestat, potrivit cărora, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator şi de subiect activ al contravenţiei constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, iar dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun.

Având în vedere considerentele ce preced, şi faţă de împrejurarea că petenta nu a făcut dovada lipsei calităţii acesteia de subiect activ al contravenţiei reţinute în sarcina sa, în baza art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea şi va menţine procesul verbal de contravenţie, ca legal şi temeinic întocmit.

De asemenea, în virtutea principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţa va lua act de faptul că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Domenii speta

Spete similare