Plângere contravențională. Depășirea vitezei legale

În fapt, prin procesul verbal seria ... nr. ... (fila nr. 50) s-a reținut că la data de 05.04.2018, ora 17:34, petentul a condus auto marca Renault cu numărul de înmatriculare ..., pe DN24C, din direcţia municipiului Iaşi către localitatea Ştefăneşti, iar în localitatea Tabara a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 115 km/h, cu 65 km/h peste limita legală de viteză, faptă filmată pe HDD D13, auto ....

Astfel, în baza prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 2.900 lei, alături de sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Procesul-verbal de contravenţie seria ... nr. ... a fost semnat de către petent, iar la rubrica alte menţiuni au fost consemnate următoarele: Nu am obiecţiuni.

Din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-2194/12.04.2017 rezultă că cinemometrul de control rutier tip radar Autovision sn: ROM 290 cu cameră video a fost verificat la data de 12.04.2017, rezultatul fiind „admis” şi valabil pe o perioadă de 1 an (f. 28).

Prezenta plângere contravențională a fost formulată de petent la data de 16.04.2018, cu respectarea termenului legal de 15 zile de la data înmânării actului constatator, potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În drept, cererea petentului are natura unei plângeri contravenționale, astfel cum aceasta este reglementată de O.G. nr. 2/2001, instanţa fiind învestită cu exercitarea unui control sub aspectul legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției a cărui anulare se solicită, precum și asupra modului de individualizare a sancțiunii aplicate, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, din analiza cuprinsului acestuia rezultă că a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele și prenumele contravenientului; fapta săvârșită și data comiterii acesteia; semnătura agentului constatator.

Susţinerea petentului în sensul că procesul-verbal este lovit de nulitate întrucât nu conţine seria aparatului radar nu este fondată, în cuprinsul procesului-verbal contestat fiind consemnat faptul că înregistrarea contravenţiei a fost efectuată cu aparatul radar montat pe auto ..., faptă filmată pe HDD D13.

Astfel, având în vedere că a fost menţionat în cuprinsul procesului-verbal faptul că înregistrarea abaterii a fost efectuată cu ajutorul aparatului radar montat pe auto ..., iar potrivit buletinului de verificare metrologică depus la dosar rezultă că la data de 12.04.2017, pe autoturismul cu numărul de înmatriculare ..., dotat cu două rânduri de numere de înmatriculare - ... şi ..., potrivit cărţilor de identitate a autovehiculului depuse la dosar la f. 76), era montat aparatul radar sn: ROM 290, instanţa apreciază că există suficiente date care să permită identificare aparatului radar cu ajutorul căruia a fost efectuată înregistrarea, de natură să permită verificare îndeplinirii cerinţelor metrologice de către acesta.

Totodată, critica petentului privitoare la necesitatea existenţei unui ordin de serviciu a agentului constatator nu poate fi reţinută de instanţă, în condiţiile în care nu reprezintă un  criteriu de legalitate, nefiind necesară în cauză, întrucât nu există nici o dispoziţie legală care condiţionează posibilitatea constatării şi sancţionării contravenţiilor de către agenţii de poliţie rutieră de existenţa unui ordin de serviciu. Din analiza dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și art.  179 din H.G. nr. 1391/2006 rezultă faptul că legea  este cea care abilitează poliţistul rutier să acţioneze în sensul arătat, nefiind necesară existenţa, în plus, a unui ordin de serviciu care să prevadă aceeaşi abilitare pentru un anumit membru al poliţiei rutiere, cu atât mai mult cu cât nici o dispoziţie legală în vigoare nu condiţionează legalitatea unui proces-verbal de constatare a contravenţiei de existenţa unui asemenea ordin.

Pe de altă parte, instanţa nu poate avea în vedere nici susţinerea potrivit căreia agentul constatator nu a procedat la indicarea locului exact unde a fost săvârşită presupusa contravenţie, respectiv nu a indicat kilometrul la care a fost depistată fapta contravenţională, în condiţiile în care s-a făcut o scurtă expunere a faptei săvârşite, în termeni concreți, din care pot fi reținute informațiile esențiale cu privire la locul contravenție – DN 24C, în localitatea Tabara, pe sensul de mers dinspre municipiul Iaşi către localitatea Ştefăneşti, zonă cu limită de 50 km/h (în condiţiile în care viteza de 115 km/h a depăşit cu 65 km/h limita de viteză legală).

Referitor la condițiile de fond, instanța constată că fapta reţinută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerinţelor legale imperative.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, prin dispoziţiile art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a prevăzut obligaţia conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus. Din interpretarea menţiunilor cuprinse în procesul-verbal de contravenţie, coroborate cu dispoziţiile art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002, la momentul constatării faptei contravenţionale, pe sectorul de drum pe care circula petentul, limita de viteză era de 50 km/h, împrejurare confirmată şi de înregistrarea video depusă la dosar, în care se poate observa faptul că imaginile au fost surprinse în interiorul unei localităţi.

Astfel, în mod corect fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost încadrată în dispoziţiile art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, potrivit cărora reprezintă contravenţie depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

În ceea ce priveşte legalitatea sancţiunilor aplicate, acestea se încadrează în limitele prevăzute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98 alin. 4 lit. d) din OUG nr. 195/2002 republicată.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumţie relativă de veridicitate cu privire la împrejurările reţinute de agentul constatator.

Deşi dispoziţiile art. 47 ale O.G. nr. 2/2001 plasează domeniul contravențional în sfera extra-penală, în jurisprudenţa sa privitoare la art. 6 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul autonom de „acuzaţie în materie penală” care califică acest domeniu, prin prisma aplicabilităţii generale a normei legale ce instituie sancţiunea contravenţională, a naturii, respectiv a gravității sancţiunii, drept materie penală (CEDO, Cauza Ioan Pop împotriva României, par. 22). Ca o consecinţă a acestei calificări, în aplicarea reglementărilor din domeniul contravenţional, independent de caracterul atribuit potrivit dreptului intern, este necesară asigurarea respectării garanţiilor prevăzute în art. 6 CEDO specifice materiei penale a drepturilor omului, între care, respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

Cu toate acestea, prezumţia de nevinovăţie şi obligaţia acuzării de a dovedi faptele ce se pretind a fi săvârşite nu au caracter absolut, având în vedere că existenţa prezumţiilor bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. Astfel, se impune în special statelor obligația să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (CEDO, cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, 3 aprilie 2012, par. 30).

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală a amenzii contravenţionale în cuantum total de 2.900 lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, aplicate unei persoane fizice pentru o contravenţie la regimul circulaţiei pe drumurile publice, sunt suficient de grave pentru a determina instanţa să concluzioneze în sensul că faţă de petent a fost formulată o acuzaţie în materie penală în sensul dat acestei sintagme de jurisprudenţa CEDO.

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În speţă, instanţa reţine că petentului i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, însă responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale, a fost exclusiv în sarcina acestuia.

Având în vedere aceste aspecte, dar și faptul că procesul-verbal de contravenţie întocmit de agentul constatator învestit cu autoritatea statului, pe baza constatărilor efectuate „ex propriis sensibus”, constituie un act administrativ şi beneficiază de prezumţia relativă de legalitate şi veridicitate, sarcina de a proba o altă situaţie de fapt decât cea constatată personal de către un agent al puterii publice revine petentului, potrivit art. 249 C.proc.civ.

Astfel, prezumţia de legalitate şi temeinicie se impune cu forţă superioară prezumţiei de nevinovăţie a petentului. Cu toate acestea, instanţa va analiza dacă probele prezentate de petent nu sunt de natură a răsturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie.

Instanța constată că intimatul a depus în susținerea procesului-verbal înregistrarea video a contravenţiei şi buletinul de verificare metrologică a aparatului radar. Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, respectiv din înregistrarea video depusă de intimat, rezultă că autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare ..., a fost surprins la data de 05.04.2018, la ora 17:34:12 (cadru 4879), pe sensul opus de mers al autospecialei poliţiei, în timp ce circula cu o viteză de 115 km/h, pe DN24C, în localitatea Tabara, judeţul Iaşi, sector de drum cu o limită de viteză de 50 de km/h, depăşind astfel viteza maximă admisă cu 65 km/h.

Critica petentului potrivit căreia aparatul radar a fost amplasat pe un alt autoturism decât cel menţionat în cuprinsul procesului verbal de contravenţie contestat în cauză este neîntemeiată şi nu poate conduce la concluzia unei nelegalităţi a modului de constatare a contravenţiei.

Astfel, din buletinul de verificare metrologică depus la dosar rezultă faptul că, la data efectuării controlului, aparatul radar sn: ROM 290 era montat pe auto cu numărul ..., iar din cuprinsul certificatelor de înmatriculare depuse la dosar de intimat, rezultă faptul că autoturismul marca Seat  Leon, având nr. de identificare ..., este dotat cu două numere de înmatriculare - ... şi .... În aceste condiţii, întrucât autoturismul cu numărul de înmatriculare ..., indicat în cuprinsul procesului verbal de contravenţie este acelaşi cu autoturismul cu numărul ..., pentru care a fost eliberat buletinul de verificare metrologică, nu se poate reţine că simpla modificare a numărului de înmatriculare a autoturismului pe care era montat aparatul radar atrage nevalabilitatea verificării metrologice, modul de funcţionare a aparatului radar nefiind afectat în nici un fel.

Nici împrejurarea potrivit căreia autoturismul cu numărul de înmatriculare ... nu este în proprietatea petentului, nu este de natură să înlăture aspectele consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenţie, constatate personal de agentul constatator, respectiv faptul că în data de 05.04.2018, ora 17:34, petentul se afla la volanul autoturismului marca Renault, cu nr. de înmatriculare ..., fiind surprins în trafic în timp ce circula cu o viteză de 115 km/h.

Din răspunsul oferit de SPCRPCÎV  Iaşi (f. 59), rezultă faptul că autoturismul cu nr. de înmatriculare ..., marca Renault Megane, figurează înmatriculat pe numele JF, persoană având acelaşi nume de familie cu cel al petentului, dar şi aceeaşi adresă de domiciliu, de unde rezultă indicii rezonabile că între aceştia există o legătură de rudenie suficient de strânsă încât să conducă la încredinţarea spre folosire a autoturismului surprins în trafic de agentul constatator. Totodată, autoturismul cu nr. ... figurează ca având un alt proprietar, motiv pentru care susţinerile petentului potrivit cărora acesta deţine în proprietate autoturismul cu nr. ..., iar nu ..., cum apare pe înregistrarea video, reprezintă simple încercări de denaturare a realităţii faptice, făcute în scopul de a-şi crea o situaţie mai favorabilă în cauză.

Pe de altă parte, procesul verbal de contravenţie se bucură de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate, iar aspectele constatate în mod personal de agentul constatator, respectiv identitatea petentului, prezenţa acestuia în locul constatării faptei şi numărul autoturismului pe care acesta îl conducea, fac deplină dovadă până la declararea actului constatator ca fals.

În altă ordine de idei, instanţa are în vedere şi faptul că petentul a semnat procesul verbal la momentul întocmirii acestuia, fără nici un fel de obiecţiuni, ceea ce conduce la concluzia că acuzaţia agentului constatator nu era lipsită de temei, aceasta fiind dublată în cauză şi de înregistrarea video depusă la dosar.

Astfel, materialul probatoriu administrat în prezenta cauză reflectă într-o manieră de necontestat existenţa reală şi obiectivă a faptei reţinute, iar susţinerile petentului potrivit cărora situaţia reţinută în cuprinsul procesului verbal de contravenţie este neconformă realităţii, sunt simple afirmaţii, contrazise de probele existente la dosar. Dacă nerecunoaşterea faptei de către persoana sancţionată ar face proba împotriva constatării directe a agentului de poliţie, s-ar lăsa la latitudinea persoanei sancţionate înlăturarea propriei răspunderi contravenţionale iar agentul constatator ar fi lipsit de principala sa atribuţie, aceea de a constata direct faptele contravenţionale.

În ceea ce priveşte modul de constatare şi sancţionare, instanţa reţine că în cauză reprezentanţii poliţiei rutiere au procedat legal, în conformitate cu prevederile art. 109 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea faptei realizându-se cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, respectiv cu cinemometru de control rutier tip RADAR AUTOVISION ROM 290, fabricaţie TSS Anglia, care măsoară viteza atât în regim staţionar cât şi în regim de deplasare, montat pe auto ..., al cărui buletin de verificare metrologică a fost depus la dosar, cu valabilitate până la data de 12.04.2018.

În speţă, petentul nu a reuşit să facă dovada unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, astfel cum prevede art. 249 C.proc.civ., deşi a avut posibilitatea să propună orice probe considerate necesare şi a formulat toate apărările pe care le-a considerat aplicabile, prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal contestat nefiind răsturnată prin proba contrară.

În aceste condiţii, instanţa constată că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 conform cărora sancţiunea ce se aplică trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, scopul urmărit, urmarea produsă, precum şi circumstanţele personale ale contravenientului.

Prin procesul-verbal contestat în cauză, petentului i-a fost aplicată amenda în cuantum de 2.900 lei, orientată spre maximul prevăzut de lege, în vreme ce sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile se aplică prin efectul dispozițiilor legale de incriminare a contravenției. Astfel, instanța apreciază că măsurile luate sunt în conformitate cu dispoziţiile legale, fiind corect individualizate.

Totodată, reţine instanţa că fapta imputată petentului este o faptă de pericol abstract, raţiunea incriminării acesteia fiind, în principal, prevenirea accidentelor de circulaţie, iar împrejurarea că în concret nu s-a produs un astfel de rezultat nu poate constitui o circumstanţă de atenuare.

Prin depăşirea vitezei legale de deplasare în localitate cu 65 km/h, petentul a redus cu mult posibilitatea de frânare şi de evitare a posibilelor obstacole, creând astfel o stare de pericol atât pentru persoana sa cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, motiv pentru care instanţa contată că sancţiunile aplicate sunt proporţionale cu gravitatea faptei săvârşite şi cu scopul legitim urmărit prin aplicarea lor, iar agentul constatator a procedat la o corectă individualizarea a acestora.

Faţă de toate aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârşire a faptei, care să justifice reţinerea unui grad de pericol social concret redus, instanţa nu poate reţine că în speţă s-ar impune reindividualizarea sancţiunilor aplicate.

Pe de altă parte, se impune menţinerea sancţiunilor aplicate prin procesul verbal de contravenţie contestat, tocmai pentru ca petentul să conştientizeze gravitatea faptei comise şi pentru a se conforma pe viitor rigorilor legii, în acest mod fiind asigurat atât scopul preventiv cât şi cel educativ al sancţiunii.

Având în vedere considerentele ce preced,  precum şi dispoziţiile art. 34 alin. 1 raportate la cele prevăzute de art. 21 alin. 3 teza I din O.G. 2/2001, potrivit cărora instanţa trebuie să analizeze dacă sancţiunea a fost aplicată în limitele actului normativ şi să hotărască cu privire la aceasta, instanţa va respinge plângerea contravenţională şi va menţine procesul verbal de contravenţie, ca legal şi temeinic întocmit.

Domenii speta

Spete similare