În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În consecinţă, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii, invocată de debitoare prin întâmpinare.
Potrivit art. 1014 C.proc.civ., procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide, exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament, sau a altui înscris însuşit de părţi prin semnătură sau printr-un alt mod prevăzut de lege.
Potrivit art. 1015 alin. 1 C.proc.civ., creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.
Aceste dispoziţii instituie drept condiţie de admisibilitate a acţiunii având ca obiect ordonanţă de plată comunicarea unei somaţii debitorului, fie prin intermediul executorului judecătoresc, fie prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, norma juridică protejând un interes privat.
Raţiunea instituirii acestei proceduri prealabile a avut la bază necesitatea oferirii unei oportunităţi reale de soluţionare a diferendului pe cale amiabilă, fără a mai fi necesară intervenţia instanţei, iar condiţia depunerii dovezii de comunicare la dosar a somaţiei are drept obiectiv posibilitatea verificării de către instanță, dincolo de orice dubiu, a îndeplinirii acestei proceduri speciale.
Instanţa constată că, prin intermediul întâmpinării, debitoarea a invocat faptul că reclamanta-creditoare nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii a somării debitorului, nefiindu-i comunicată acesteia o somaţie, în acord cu dispoziţiile art. 1015 C. proc. civ.
În speţă, instanţa reţine faptul că la dosarul cauzei a fost depusă de către creditoare o somaţie înregistrată sub nr. ..., expediată prin intermediul unui serviciu de curierat rapid, fără a exista însă dovada comunicării acesteia către debitoare, rubricile privitoare la data livrării, numele persoanei primitoare, semnătura şi ştampila acesteia, nefiind completate (f. 8-10).
Pe de altă parte, creditoarea nu a făcut dovada că a realizat procedura de somare în modalitatea expres prevăzută de dispoziţiile art. 1015 alin. 1 C.proc.civ., respectiv prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, comunicarea somaţiei prin intermediul serviciilor de curierat rapid nefiind una valabilă.
Faţă de aceste considerente, având în vedere că nu a fost făcută dovada îndeplinirii condiţiei de admisibilitate impuse de art. 1015 alin. 1 C.proc.civ., instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de debitoare prin întâmpinare şi va respinge ca inadmisibilă cererea, fără a mai proceda la analizarea pe fond a cererii.
Având în vedere soluţionarea capătului principal de cerere, instanţa va respinge şi cererea privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Tribunalul Teleorman
VALIDARE POPRIRE
Judecătoria Sectorul 1 București
Contestaţia la executare admisă. Anulea in parte raportul de expertiza contabila întocmit in dosarul de executare silită datorită greșitei aplicări a prevederilor O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011. Cheltuieli de executare silită reduse întrucât nu s-a i
Judecătoria Sectorul 1 București
Validare poprire, dovada raportului obligaţional între debitor şi terţul poprit făcută cu înscrisuri din evidenţele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, pasivitatea terţului poprit are natura juridică a neîndeplinirii obligaţiilor prev
Tribunalul Teleorman
Verificarea măsurii preventive în camera preliminară. Menţinere
Curtea de Apel Brașov
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Îndeplinirea condiției prevăzute de art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal privind existența consimțământului pentru prestarea muncii neremunerate în folosul comunității în situația în care inculpatul a fost jud