Decizie de sanctionare.Nedescriere fapta.Sanctiune nulitate.

-art 247 al 2 Codul Muncii

-art 251 al 3 Codul Muncii

-art 252 Codul Muncii

În decizie nu se precizează fapta concretă săvârșită de intimatul reclamant, care constituie abatere disciplinară, ceea ce face imposibil controlul judecătoresc, decizia  de sancționare neputând fi completată în ceea ce privește descrierea faptei cu alte înscrisuri.

In acest fel nu se poate verifica de instanţa daca faptele reţinute în mod general în sarcina salariatului, constituie sau nu abatere disciplinara în sensul prevăzut de art. 247 alin. 2 din Codul muncii.

Prin sentinţa nr. 624 din 23 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj s-a admis contestaţia formulată de reclamantul SLO, în numele și pentru membrul de sindicat NC,  în contradictoriu cu pârâta S C E O S.A.

 A constatat nulitatea absolută a deciziei de sancţionare nr. .., emisă de către pârâtă.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

 În speță, în decizia de sancționare nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, impusă de art. 252 lit. a din Legea nr. 53/2003, republicată,  privind Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii.

În decizie nu se precizează fapta concretă săvârșită de reclamant, care constituie abatere disciplinară, ceea ce face imposibil controlul judecătoresc, decizia  de sancționare neputând fi completată în ceea ce privește descrierea faptei cu alte înscrisuri.

Dispoziţiile legale menţionate impun precizarea tuturor elementelor în decizia de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii, tocmai pentru a se preveni sancţionarea abuzivă a salariaţilor de către angajator, care are o poziţie dominantă în raporturile de muncă, între acesta şi salariat existând raporturi de subordonare.

Prin urmare, decizia de sancţionare contestată a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative, fiind lovită de nulitate, conform dispoziţiilor art. 252 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, republicată, privind Codul muncii, astfel că nu se mai impune analiza temeiniciei deciziei de sancţionare și a celorlalte motive invocate în acțiune.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa  a reţinut că este întemeiată contestaţia şi a constatat nulitatea absolută a deciziei  de sancţionare nr. ...

Instanța a respins cererea privind obligarea pârâtei la acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât nu a făcut dovada acestor cheltuieli, conform prevederilor art. 452 din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel  pârâta SCEO SA, criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere motivele invocate în apărare, înscrisurile depuse în dovedire şi starea de fapt evocată prin  acțiunea dedusă judecății.

După un scurt istoric, s-a învederat că, în raportul de cercetare și în decizia de sanctionare au fost reținute ca sesizare cele menționate în Nota de informare nr. ..., întocmită de DCI al SCEOS.A., potrivit cărora în perioada 28.02 - 04.03.2019, o echipă a efectuat verificări cu privire la divergențele sesizate în coordonarea activității salariaților stației CFUP.... din data de 27.02.2019.

În decizie au fost reținute obligațiile salariatului, a căror nerespectare a făcut să devină incidente dispozițiile care prevăd că astfel de fapte reprezintă abatere disciplinară.

S-au invocat dispozițiile art. 25 şi art. 198 CCM, art. 12 şi art. 90 Regulamentul intern. 

Concret, acesta  nu si- a respectat atribuţiunile de serviciu şi a dat în afara orelor de program dispoziții, contrare celor date de şeful ierarhic, deşi nu era nominalizat, conform comandamentului de tură, de către conducerea societăţii pentru a asigura conducerea operativă a stației CFU în afara orelor de program.

În temeiul prerogativelor angajatorului, prevăzute de art. 40 alin.(1) lit.d) şi lit.-e) din Codul Muncii, de a exercita control asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, de constatare a săvârșirii abaterilor disciplinare și de aplicare a sancțiunilor corespunzătoare, prin raportare la lit. b) și lit. c) ale aceluiași art. 40 din Codul Muncii, care definesc dreptul său de stabilire a atribuirilor salariatului și de dare a dispozițiilor cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității acestora, a fost emisă decizia de sancționare contestată.

Având în vedere responsabilitatea postului ocupat, potrivit fisei postului, reclamantul se obligase la realizarea tuturor sarcinilor ce îi fuseseră stabilite, fiind sarcină de serviciu orice dispoziție legală, contractuală, regulamentară sau primită de la conducerea unității.

Întrucât reclamantul s-a obligat prin fișa postului să respecte Regulamentul Intern, CCM și ROF, s-a obligat concomitent să respecte dispozițiile interne, ce nu au fost respectate de acesta, susținerile acestuia fiind neîntemeiate. Așa cum a fost reținut și în decizia contestată, reclamantul nu a respectat aceste obligații descrise mai sus și a intrat sub incidența art. 198 alin, (2) pct. 2.15 și pct. 2.16 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, odată cu neexecutarea în condițiile cerute a dispoziției de lucru prevăzută concret în fișa postului.

Întrucât decizia contestată respectă cerințele impuse prin dispozițiile art. 252 alin. (2) din Codul Muncii, considerăm că sancțiunea disciplinară a fost legal aplicată, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Curtea examinând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport de principiul disponibilității,  apreciază apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 252(fost 268) alin. 2 din Codul muncii, decizia de sancționare disciplinara trebuie sa cuprindă  în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute următoarele elemente:

a. descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

 b. precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c. motivele pentru care au fost înlăturate aparerile formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;

d. temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinara se aplica;

e. termenul în care sancţiunea poate fi contestata;

 f. instanța competenta la care sancţiunea poate fi contestata.

Decizia contestata a fost emisa cu încălcarea prevederilor art. 252 (fost 268) alin 2 lit. a din codul muncii, deoarece nu cuprinde menţiunile privind descrierea faptei săvârşite, in ce a constat aceasta, ce trebuia sa facă salariatul conform atribuţiilor stabilite prin contractul individual de munca si fisa postului si ce a făcut sau nu a făcut, ce atribuţii a încălcat sau nu a îndeplinit în mod corespunzător, ce comportament a avut, dacă a fost inadecvat şi în ce a constat şi în special datele când au fost săvârşite încălcările, pentru ca în raport de aceste menţiuni să se poată verifica dacă fapta este sau nu abatere disciplinară, daca este prevăzuta ca atare  in lege sau in regulamentul de ordine interna, ori in contractul colectiv de munca.

Prezentarea foarte generala a faptei nu este suficienta deoarece nu oferă salariatului posibilitatea sa cunoască fapta ce i se imputa, posibilitatea sa se apere si nici instanţei nu-i oferă posibilitatea sa verifice daca contestatorul a săvârşit sau nu fapta pentru care este sancţionat.

Cu atât mai mult este esenţiala menţionarea faptei in decizie cu cat potrivit art.79 din codul muncii angajatorul nu mai poate invoca in fata instanţei alte motive de sancţionare decât cele consemnate in decizie.

Angajatorul a relatat conținutul notei de informare nr......., întocmită de DCI al SCEO S.A., menționând în esență că în data de 27.02.2019 au existat o serie de divergențe privind coordonarea activității, în sensul că salariaţii cu responsabilităţi în activitatea staţiei CFUP, au dat dispoziţii contradictorii fără să comunice între ei, sau cu conducerea ELCFUM, până ce situaţia a devenit conflictuală.

În decizie nu se precizează fapta concretă săvârșită de intimatul reclamant, care constituie abatere disciplinară, ceea ce face imposibil controlul judecătoresc, decizia  de sancționare neputând fi completată în ceea ce privește descrierea faptei cu alte înscrisuri.

In acest fel nu se poate verifica de instanţa daca faptele reţinute în mod general în sarcina salariatului, constituie sau nu abatere disciplinara în sensul prevăzut de art. 247 alin. 2 din Codul muncii.

Potrivit art. 247 alin. 2 din codul muncii, "Abaterea disciplinara este o fapta în legătura cu munca si care consta într-o acţiune sau inacţiune săvârşita cu vinovatei de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici".

Aşadar, pentru ca o fapta sa constituie abatere disciplinara trebuie sa îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 247 alin. 2 din Codul muncii si sa fie prevăzuta  ca si abatere disciplinara de  statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca, neputând fi sancţionat ca si abatere disciplinara orice fapta a salariatului.

Având în vedere ca decizia contestata încalcă prevederile art. 252 (fost 268)  alin. 2 lit. a din Codul muncii deoarece nu cuprinde descrierea în mod concret a faptei, instanţa de fond a admis contestaţia si  a constatat nulitatea absoluta a deciziei.

Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile şi jurisprudenţei în materie – este obligatoriu ca în decizia de sancţionare să fie descrise faptele în concret, viciile deciziei ce  atrag nulitatea din acest punct de vedere nefiind acoperite prin trimiterea la alte înscrisuri care descriu fapta.

În speţa dată, aşa cum s-a arătat, decizia atacată nu cuprinde descrierea în concret a faptelor, în ce au constat abaterile, comportamentul contestatorului – corespunzător mai ales cu datele, perioadele şi împrejurările când au fost săvârşite pentru a se putea efectua un veritabil control judiciar, în sensul celor arătate, în vederea stabilirii existenţei abaterii disciplinare, vinovăţia salariatului, gradului de vinovăţie, etc.

Prin urmare, apelul promovat nu este fondat, soluţia pronunţată facand de prisos verificarea altor aspecte pe fond, invocate prin apel, ce exced analizării acestei excepţii.

Solutia pronuntata:

Văzând şi dispoziţiilor art.480 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare