Acţiune în constatare – imposibilitate instituire drept de superficie prin hotărâre judecătorească.

Sentinţă civilă 507 din 20.03.2019


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.10.2017 sub nr. de dosar 7004/866/2017, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.M., să se constate că reclamantul are un drept de proprietate asupra construcției tip casă de locuit situată pe terenul pârâtei, imobil construit în anul 2008, a gardului și porților din fier, asupra fântânii, fosei și magaziei pentru lemne și, de asemenea, să se constate că are un drept de superficie asupra suprafeței de teren pe care a fost construit imobilul, cu cheltuieli de judecată. 

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că după decesul tatălui său, reclamantul împreună cu frații săi  și mama sa au mers la notariat, descendenții renunțând la moștenire în favoarea mamei lor, pârâta C.M.. Cu acordul pârâtei, în primăvara anului 2008, reclamantul a edificat un imobil tip casă de locuit, având o temelie de beton şi piatră, construit din BCA, având un total de 5 camere, 1 hol, o terasă, bucătărie, baie, acoperit cu azbociment, iar la exterior fiind izolat cu polistiren şi aplicată tencuială decorativă. În curte se află fosă, magazie pentru lemne şi o fântână. Imobilul casă de locuit este împrejmuit cu gard din stâlpi de fier montaţi în bordură de beton, între stâlpi fiind tablă, pe o lungime de 35 m, restul gardului fiind din lemn pe temelie de beton şi cu streaşină din tablă. Poarta mică este din fier forjat iar poarta mare din tablă şi fier cornier. O anexă tip grajd este situată în spatele casei şi este compusă din 2 camere, acoperită cu azbociment, care este destinată animalelor. Sub imobilul casă de locuit reclamantul a construit un beci cu stâlpi de beton şi zidit cu bolțari.

Înainte de anul 2008, anul de debut al construcţiei casei, reclamantul a trimis bani mamei sale pentru cumpărarea materialelor, el lucrând în străinătate, astfel că avea cumpărate: bolţari, BCA, azbociment, grinzi, căpriori, ciment, etc.

Imobilul a fost construit de reclamant şi o serie de prieteni de-ai săi, care vor figura ca şi martori în prezenta acţiune, constructori şi ei de meserie. A fost vorba de un ajutor reciproc. Aceştia l-au ajutat la propria casă, iar reclamantul, la rândul său, i-a ajutat atunci când aceştia i-au solicitat. Pârâta nu a contribuit în niciun fel la construcţia acelui imobil, aceasta fiind pensionară şi având o pensie modică de aproximativ 200 lei, bani ce nu îi ajungeau pentru procurarea medicamentelor. Din anul 2009 este deschis rol agricol pe numele reclamantului, acesta fiind cel care achită taxe şi impozite pe casă şi tot terenul aferent. Imobilul este construit fură autorizaţie de construcţie, racordul la energia electrică este făcut pe numele pârâtei deoarece aceasta este proprietara terenului şi la EON Energie se impunea să se depună un act de proprietate.

Toată comunitatea din Sireţel cunoaşte faptul că reclamantul a fost cel care a ridicat imobilul pe propria sa cheltuială, fiind asimilat ca un proprietar al acestei clădiri.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 492 și urm. vechiul Cod civil și 453  Cod procedură civilă.

În probațiune, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, a probei testimoniale și expertize de specialitate.

Reclamantul a anexat acțiunii următoarele înscrisuri, în copie: carte de identitate reclamant (f. 8), carte de identitate pârâtă și chitanță plată impozit (f. 9), adresă către Primăria com. Sirețel și răspuns nr. 5381/11.10.2017 (f. 10-11),  adresă BCPI Pașcani (f. 12), certificat deces C.A.(f. 13), titlu de proprietate nr. 133032/22.08.1994 (f. 14), notificare (f. 15), notă telefonică (f. 16).

Prin încheierea din data de 06.12.2017 reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata sumei de 2096,419 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

În temeiul art. 201, alin. 1 Cod procedură civilă s-a dispus comunicarea acțiunii și a înscrisurilor către pârâtă, iar aceasta, în termenul acordat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, cu referire la excepția inadmisibilității, pârâta a arătat că dispozițiile art. 492 C. civ. instituie în favoarea proprietarului terenului o prezumţie relativa de proprietate asupra construcţiilor edificate pe acel teren, prezumţie ce poate să fie însă răsturnată, în sensul dovedirii prin orice mijloc de proba de catre un terț a faptului ca el este proprietarul construcţiilor edificate, iar nu proprietarul terenului. Conform art. 494 alin 3 din vechiul Cod civil, proprietarul terenului are posibilitatea să păstreze pentru el construcţia, despăgubindu-1 pe constructor cu contravaloarea materialelor de construcţiei și a manoperei, fie să ceara în schimbul folosinţei terenului de sub construcţie, o suma egală cu valoarea creşterii fondului. În speţa de față nu se poate vorbi de aplicarea dispoziţiilor art. 492 Cod civil deoarece pârâta C.M. a construit noul imobil pe terenul proprietatea sa, cu materialele sale. 

În ceea ce priveşte contravaloarea ajutorului dat de fiul pârâtei C.A., atât financiar, cât și prin munca depusă, acesta putea face obiectul unei eventuale acţiuni în pretenţii și nu în dobândirea dreptului de proprietate în temeiul art. 492 vechiul Cod civil.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamantul împreună cu prima sa soție au locuit în imobilului său. În anul 2004/2005 soţia l-a părăsit pe reclamant, acesta din urmă a plecat în Italia și a lăsat copilul de 1 an si 8 luni în grija bunicii paterne, adică în grija paratei. A stat in Italia un an de zile, iar în aceasta perioadă a trimis acasă suma de aproximativ 200 euro. Când s-a întors acasă cu banii câștigați în Italia, și-a cumpărat o drujba și a plătit cheltuielile necesare divorţului.

În anul 2008, pentru ca spaţiul locativ din casa pârâtei era mic, părțile au decis ca împreună să construiască o casă nouă în care urmă să locuiască părțile, copilul reclamantului și, eventual, noua lui soţie. Cu banii economisiţi de pârâta, proveniţi din vânzarea de animale și ţuică și cu banii proveniţi din vânzarea acţiunilor moştenite și a acţiunilor proprii ale pârâtei s-au cumpărat materiale pentru construcţia casei. Pentru construirea temeliei, C.A. a folosit piatra scoasa din casa părinţilor pârâtei, casă care s-a demolat în perioada respectiva, iar cimentul a fost achiziționat de pârâtă.

La ridicarea casei au muncit D. I., G. N. și reclamantul, iar muncitorii i-a plătit pârâta personal cu 40 de lei pe zi, mâncare și un pachet de ţigări. Nu este adevărat că ar fi lucrat martorii N. V., P. C.și C.C..

Reclamantul, în toată această perioada nu a obținut nici un fel de venituri, el contribuind doar cu munca fizica la construcţia casei. Acesta muncea cu ziua prin sat, banii neajungându-i nici să își întrețină propriul fiu. După ce s-a finalizat de construit casa în anul 2009 / 2010, s-au mutat împreuna în imobil și pârâta a făcut rate și a cumpărat frigider, aragaz, ladă frigorifică, televizor. Ulterior, din vânzarea produselor agricole și pensia sa a cumpărat mobila în casă. Contractul de energie electrica este pe numele pârâtei pentru nu s-a mai folosit un racord nou care ar fi costat sume importante de bani.

Părțile au demolat și casa construita de pârâtă cu soţul său, iar cu materialele au fost folosite pentru construcția beciului și a unei bucătării de vară.

În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea și pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

În probațiune, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și a probei testimoniale.

În temeiul art. 201, alin 2 Cod procedură civilă, întâmpinarea a fost comunicate reclamantului, iar acesta, în termenul acordat, a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că situația prezentată de pârâtă nu reflectă realitatea. Acțiunea formulată este admisibilă, iar prin probele ce se vor administra se va răsturna prezumția de proprietate a pârâtei. Contrar celor susținute de pârâtă, în perioada în care reclamantul a lucrat în străinătate a trimis sume însemnate de bani. În anul 2008 reclamantul a început construcția case întrucât surorile sale au menționat că nu au nici o pretenție la moștenire. Când a revenit în țară reclamantul și-a achiziționat uneltele necesare pentru construcția casei și o drujbă. Pârâta nu avea nici o sumă de bani economisită și nici nu cunoaște ca aceasta să fi vândut animale sau alte produse. Suma provenită de la Fondul Proprietății Private II Moldova a fost dată surorilor reclamantului. Contravaloarea manoperei pentru muncitori a fost achitată de reclamant, însă pentru cei mai mulți dintre aceștia a fost vorba de un ajutor reciproc.  Cu referire la bunurile mobile achiziționate de pârâtă, acestea utilează camera pe care aceasta o folosește.

La data de 14.02.2018 pârâta a depus o listă cu alți trei martori a căror audiere o solicită.

Instanța a calificat excepția inadmisibilității invocată de pârâta ca fiind apărare de fond.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți probele testimonială, cu înscrisuri și interogatoriu. Pentru reclamant a fost încuviințată proba cu expertiză în construcții.

La termenul din data de 17.04.2017 a fost administrată proba cu interogatoriul părților (f. 86-92, vol. I), la termenul din data de 1.09.2018 a fost proba testimonială cu martorii P. C. și N. V. (f. 138-139, vol. I), iar la termenul din data de 13.11.2018 au fost audiați martorii B. C.și C. M.(f. 173-174, vol. I).

La data de 02.11.2018 a fost depus raportul de expertiză construcții Baciu Adrian  (f. 156-172, vol. I), la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Pârâta a formulat concluzii scrise prin care prin care a reiterat faptul că solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă arătând, suplimentar de cele menționate în cuprinsul acțiunii introductive că și în situația în care s-ar admite că reclamantul ar fi constructor de bună credință, proprietarul terenului devine în mod obligatoriu și proprietarul construcției. 

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că pârâta a cumpărat o parte din materialele de construcții și l-a plătit pe D. I. să muncească alături de reclamant la edificarea casei. Martorul B.C. a fost cel care a asigurat transportul materialelor de construcție de la depozitul din Lespezi. De asemenea, temelia imobilului este construită din piatra rezultată din casa părinților pârâtei. A mai menționat că declarația martorului N.V. este una nesinceră având în vedere că a declarat că P.C. a participat la construcția casei din temelie până la acoperiș, ori martorul P.C. a contrazis acest aspect.

Analizând actele și lucrările cauzei civile de față, instanța reține:

ÎN FAPT

Conform raportului de expertiză în construcții B. A., începând cu anul 2008 s-a demarat edificarea unui imobil – casă de locuit, amplasat pe terenul în suprafață de 1360 mp din intravilanul localității ..... jud....., tarlaua 29, parcelele A1017 și CC1016, menționat în titlul de proprietate nr. 133032 emis la data de 22.08.1994 pe numele C.Gh. A.. Imobilul are fundație din piatră și beton, pereți din BCA, este acoperit cu azbociment, are realizată termoizolație cu polistiren, are tencuieli decorative. Sub casa de locuit a fost construit în același an și un beci cu pereți de BCA și placă de beton. Tot în anul 2008 a fost edificată și o magazie pentru lemne, cu pereți din lemn, acoperită cu tablă, având dimensiunile 2,62m x 4,71m.

De asemenea, în anul 2012 pe aceeași suprafață de teren a fost edificată și o fântână din beton, cu  11 tuburi.

În anul 2014 a fost construită și o fosă cu pereți de piatră și placă de beton, cu dimensiunile de 3m x 2m și adâncime de 2 metri. În același an au fost construite o baie și o bucătărie, cu pereți din BCA, acoperite cu tablă și a fost schimbat gardul, fiind construit un gard cu soclu de beton, stâlpi din țeavă și panouri cu ramă cornier și tablă cutată, pe o lungime totală de 27,81 m.

Analizând acțiunea introductivă se observă că reclamantul C.A. a solicitat să se constate că este proprietar al următoarelor bunuri:  imobil - casă de locuit cu beci, fosă, magazie pentru lemne, fântână și gard, invocând art. 492 și urm. vechiul Cod civil.

În urma probatoriului administrat în cauză, în special proba cu interogatoriul pârâtei, se constată că pârâta C.M. a recunoscut că au fost edificate de către reclamantul C.A. următoarele bunuri: bucătăria, baia, fosa, magazia pentru lemne (răspuns la întrebarea nr. 1), gard cu temelie de beton și stâlpi din fier  (răspuns la întrebarea nr. 2).

Față de aceste aspecte, se constată că este contestată de către pârâtă edificarea de către reclamant a următoarelor bunuri: imobil – casă de locuit cu beci și fântână.

ÎN DREPT

Față de anul începerii edificării construcțiilor (2008), instanţa are în vedere dispoziţiile art. 492 şi urm. vechiul Cod civil motivat de faptul că, faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (2) noul Cod civil, accesiunea este supusă legii în vigoare la data producerii sau săvârşirii împrejurării sau faptei care atrage incidenţa accesiunii, iar pentru ipoteza unor fapte continue, interesează legea în vigoare la data începerii. 

Art. 492 vechiul Cod civil prevede că orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până se dovedeşte din contra.

Textul stabileşte, aşadar, o prezumţie relativă, pe care un constructor o poate înlătura prin proba contrarie, dacă dovedeşte că respectivele construcţii, plantaţii sau lucrării aflate pe terenul aparţinând altei persoane nu au fost realizate de aceasta din urmă.

Analizând probatoriul administrat în cauză, cu referire strict la bunurile a căror presupusă edificare de către reclamant este contestată, se reține că în anul 2008 s-a început edificarea imobilului casă de locuit, imobil la care a lucrat efectiv reclamantul C.A., ajutat de martorii P. C. și N.V., dar și de alte persoane printre care D. I., O. D. sau P.P.. Spre exemplu, martorul P. C. l-a ajutat inițial pe reclamant la decofrat și la umplere temeliei cu pământ și apoi la edificarea unei anexe cu baie și bucătărie, lipite de casă, la gard și la o fosă. Faptul că reclamantul a lucrat efectiv la edificarea imobilului este confirmat și de martorii pârâtei, respectiv B. C. și C.M..

Cu privire la contribuția pârâtei la edificarea imobilului, martorul N. V. a arătat că pe aceasta a văzut-o gătind pentru cei care lucrau la casă, activitate confirmată și de martorul B. C.. 

De asemenea, din probatoriul administrat a mai rezultat că în anul 2008, dar și anterior acestui an, reclamantul C.A. lucra în domeniul construcțiilor atât în țară, cât și în străinătate, în timp ce pârâta C.M. era pensionară. Inclusiv pârâta a recunoscut la interogatoriu (întrebarea nr. 5) că pârâtul a lucrat în străinătate, dar și în țară, respectiv în Iași. 

Deși martorii B. C. și C. M. au relatat că imobilul casă de locuit ar fi fost realizat prin contribuția materială, atât a reclamantului, cât și a pârâtei, instanța reține că planează suspiciuni privind sinceritatea acestora. Astfel, în timp ce martorul C. M. a menționat că s-a vizitat frecvent cu pârâta, inclusiv în anul 2008 și că nu au fost certate niciodată, martorul B. C. a declarat că în anul 2008 nu a văzut-o niciodată pe martoră pe la pârâtă și nu cunoaște motivul pentru care acestea nu se vizitau.

De asemenea, deși martorul C. M. a declarat că piatra rezultată din demolarea casei primită moștenire de la părinții săi de către pârâtă a fost transportată de fiul său, C.Ghe. și de către reclamant, martorul B. C. a declarat că el a fost cel care a ajutat la transportul pietrei rezultate și nu l-a văzut pe fiul martorei să transporte materiale la acel moment.  În plus, cei doi martori au declarat că reclamantul a lucrat doar ocazional prin localitate și că nu ar fi fost plecat din țară ori inclusiv pârâta a recunoscut că reclamantul a lucrat în străinătate, dar și în Iași.

Martorul C. M. a menționat că ambele părți au contribuit la edificarea gardului sau a fosei, ori inclusiv pârâta a recunoscut că acestea au fost realizate de către reclamant. De asemenea, martorul B. C. a declarat a mers personal cu pârâta la depozitul din Lespezi de unde aceasta a achiziționat tabla și țevile pentru gard, ori este necontestat, inclusiv de către pârâtă, că gardul a fost edificat de către reclamant, astfel că este nesincer martorul și cu privire la acest aspect.

Din probatoriul administrat a rezultat că la edificarea imobilului nou a fost folosită pentru temelie piatra rezultată din demolarea casei părintești a pârâtei și 2-3 grinzi din lemn, dar și o consolă pentru racordarea la curentul electric, însă aceste materiale, în nici un caz, nu constituie o contribuție însemnată la edificarea unui imobil.

Martorii au declarat că  pârâta ar fi achiziționat materiale de construcții din pensie și din vânzarea anuală a unui porc sau doi, lucru dificil de crezut în condițiile în care edificarea imobilului a fost începută în anul 2008, iar în anul 2009 părțile erau deja mutate în imobil, iar conform declarației martorului B. C. materialele au fost cumpărate pe parcursul edificării imobilului.

Conform înscrisurilor depuse de către pârâtă, rezultă că aceasta a beneficiat, începând cu anul 2007, de o pensie lunară de 289  lei (f. 121-122), iar în perioada 2013 – 2017 de o pensie cuprinsă între 520 lei și 647 lei (f. 120).

 De asemenea, martorul B. C. s-a contrazis în declarații întrucât inițial a menționat că din ce cunoaște el, la momentul respectiv (2008), pârâta avea doar pensie și nu știe dacă obținea venituri suplimentare din alte surse, pentru ca mai apoi să menționeze că aceasta avea terenuri în proprietate pe care le cultiva și vindea produsele rezultate sau vindea țuică obținută din prune recoltate din pomii din spatele casei.

Conform adresei nr. 5381/11.10.2017 emisă de Primăria com. Sirețel (f. 11) reclamantul C.A. figurează în evidențele fiscale cu una casă de locuit, edificată fără autorizație de construire, pentru care se plătește impozit din anul 2010, ori dacă imobilul ar fi aparținut ambelor părți, nu rezultă care ar fi fost rațiunea pentru înregistrarea acestui imobil distinct pe numele reclamantului, cât timp pârâta achită impozitele pentru terenul aferent.

În plus, dacă imobilul nou ar fi aparținut ambelor părți, nu rezultă de ce pârâtei i s-ar fi permis accesul doar într-o singură încăpere și de ce nu a contribuit ulterior și la construcția anexei compuse din bucătărie și baie, a fosei, a magaziei pentru lemne sau a gardului.

Faptul că pârâta și-a utilat și mobilat camera pe care o ocupă nu reprezintă o contribuție la edificarea întregului imobil, ci aceste bunuri mobile îi sporesc confortul personal și este evident că se impune să suporte aceste costuri.

Față de toate aceste aspecte, instanța reține că reclamantul a făcut dovada contrară prevăzută de art. 492 vechiul Cod civil și că el a fost cel care a edificat imobilul – casă de locuit precum și anexele gospodărești, a fosei, a fântânii și a gardului, contribuția pârâtei, fiind una nesemnificativă și justificată prin prisma faptului că este și ea ocupanta uneia dintre camerele imobilului.

În schimb, instanța reține că reclamantul nu a solicitat să se constate calitatea sa de constructor, ci a solicitat să se constate că imobilele sunt proprietatea sa ori faptul că a făcut dovada contrară prevăzută de art. 492 vechiul Cod civil nu îi conferă calitatea de proprietar al imobilelor, ci devine doar beneficiarul unui drept de creanță deținut împotriva proprietarului terenului.

Potrivit art. 22, alin. 6 Cod procedură civilă judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii ori cât timp reclamantul nu a solicitat să se constate, nici măcar în subsidiar, că este constructor de bună – credință/rea - credință, instanța nu  îi va putea acorda acest drept din oficiu, urmând doar a respinge ca neîntemeiat capătul de cerere astfel cum a fost formulat.

*

Se mai constată că reclamantul C.A. a solicitat instituirea unui drept de superficie asupra terenului pe care sunt construite imobilele.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține că pârâta C.M., în calitate de unic moștenitor al soțului său defunct, este proprietar al suprafeței de teren de 1360 mp din intravilanul localității ...., jud. ..., tarlaua 29, parcelele A1017 și CC1016, menționată în titlul de proprietate nr. 133032 emis la data de 22.08.1994 pe numele C.Gh. A..

Cu referire la instituirea unui drept de superficie, instanța reține dispozițiile 68 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil conform cărora dispozițiile art. 693 – 702 din Codul civil nu se aplică drepturilor de superficie constituite înaintea intrării în vigoare a codului civil.

Din probele administrate în cauză și din cuprinsul cererii de chemare în judecată,  rezultă că  în cursul anului 2008 s-a început edificarea imobilelor – construcții despre care s-a făcut vorbire anterior. La momentul realizării acestor lucrări, reclamantul, în calitate de constructor, avea cunoștință că nu este proprietar asupra terenului pe care construiește, această calitate revenindu-i pârâtei C.M..

Astfel, raporturile juridice dintre părți s-au născut începând cu anul 2008, sub imperiul vechiului Cod civil, lucru care face inaplicabile  dispozițiile art. 693 – 702 din Noul Cod civil. Aplicarea legii noi situațiilor născute sub imperiul legii vechi echivalează cu aplicarea retroactivă a legii civile, lucru care contravine dispozițiilor constituționale.

Existența dreptului de superficie a fost dedusă din interpretarea art. 492 din Codul civil 1864, fiind considerat o derogare de la regula accesiunii instituită prin acest text. Din interpretarea textului s-a concluzionat că pot exista excepții de la regula accesiunii, adică situații în care construcțiile și plantațiile să nu aparțină proprietarului fondului. 

Dreptul de superficie constă în dreptul de proprietate pe care o persoană îl are asupra construcţiei ce se află pe terenul aparţinând altuia. În cazul dreptului de superficie se suprapun două categorii de drepturi şi anume: pe de o parte, dreptul de proprietate al constructorului asupra construcţiei şi dreptul de folosinţă al acestuia asupra terenului pe care se află amplasată construcţia și pe de altă parte, dreptul proprietarului terenului pe care se află construcţia de a pretinde de la constructor să folosească terenul pe care se găseşte construcţia, potrivit destinaţiei la care acesta este obligat şi să-i plătească, dacă s-a convenit astfel, o indemnizaţie corespunzătoare pentru folosinţa terenului respectiv. Ca atare, dreptul de superficie constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate al proprietarului terenului pe care se află construcţia, care ia fiinţă prin desprinderea din conţinutul juridic al acestuia a atributelor posesiei şi folosinţei, ce sunt ulterior conferite constructorului.

Pentru constituirea unui drept de superficie se cere, în primul rând, dovedirea edificării unei construcţii de către o persoană pe terenul altuia pe cheltuiala sa proprie, în scopul dobândirii unui drept de proprietate asupra construcţiei, iar în al doilea rând, este necesar să se dovedească existenţa unei dispoziţii legale, a unui testament, a îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii sau a unei convenţii încheiate cu proprietarul terenului, în virtutea căreia se recunoaşte dreptul de folosinţă al proprietarului construcţiei asupra terenului cocontractantului.

Stabilirea printr-o hotărâre judecătorească a unui drept de folosinţă asupra terenului proprietatea unui terţ are semnificaţia unei „ingerinţe” legate de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Conform jurisprudenţei constante  (echivalată de C.E.D.O. cu prevederea ingerinţei „în lege”), în sistemul de drept românesc, dreptul de superficie nu se poate naşte decât din lege, prescripţie achizitivă, legat sau acordul părţilor, iar simplul fapt de a ridica construcţii pe terenul altuia nu ar putea duce la constituirea unui drept de superficie pe terenul altuia, în lipsa unuia dintre cele patru elemente menţionate anterior (C.E.D.O., Bock şi Palade contra României, Hotărârea din 15 februarie 2007, cererea nr. 21740/2002, par. 63).

Recunoaşterea dreptului de superficie rezultat dintr-o „simplă situaţie de fapt care nu a fost urmărită sau cunoscută de cei interesaţi”, ca efect al „aparenţei de drept” nu se încadrează în categoria actelor şi faptelor pe care se poate întemeia dreptul de superficie, această soluţie aducând atingere dreptului de proprietate, fără ca ingerinţa să aibă temei în dreptul intern (alineatul 63 teza finală şi paragraful 64 din Hotărârea Bock şi Palade contra România).

Instanța reține că  în cauză nu s-a probat către între reclamantul C. A. și pârâta C. M. a intervenit vreo convenția care să dea naștere unui drept de superficie în favoarea reclamantului, iar instituirea acestui dezmembrământ la cale judecătorească nu este permisă. 

Din contră, prin probele administrate în cauză pârâta a încercat să demonstreze că a contribuit la edificarea imobilelor, nerecunoscând nici măcar calitatea de constructor a reclamantului.

Față de cele expuse, instanța constată neîntemeiată și această solicitare a reclamantului.

Cu referire la cheltuielile de judecată solicitate, instanța are în vedere dispoziţiile  art. 453 Cod procedură civilă care prevede ca (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.  De asemenea, art. 452 Cod procedură civilă prevede că Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

 Constatând că pârâta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat, va obliga reclamantul la plata către aceasta a sumei anterior menționate.

Referitor la ajutorul public judiciar acordat reclamantului prin încheierea din data de 06.12.2017, instanţa reţine dispoziţiile art. 19, alin. 1 din OUG nr. 51/2008 potrivit cărora dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Astfel, față de aceste prevederi legale, suma de 2096,419 lei reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit reclamantul va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.  A. în contradictoriu cu pârâta C.M..

Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Suma de 2096,419 lei reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit reclamantul prin încheierea din data de 06.12.2017 rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentinţe, ce se va depune la Judecătoria Paşcani.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.03.2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,