Drept civil

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1191

Ședința din camera de consiliu de la 23.03.2020

Pe rol se află pronunţarea asupra cauzei civile, privind societatea reclamantă AA. în contradictoriu cu pârâta BB, având ca obiect cerere de valoare redusă.

 În şedinţa publică din data de 09.03.2020, instanţa a dispus amânarea pronunţării soluţiei, în considerarea dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării,  dispoziţiile instanţei fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

După deliberare,

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ la data de …, sub număr de dosar …, reclamanta AA. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Nadasanu Gabriela, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei 1.153,82 de lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta, în calitate de client, şi CC., în calitate de prestator servicii, au încheiat contractul pentru furnizarea pachetului de servicii nr. …., înregistrat cu cod client nr. …. De la data semnării contractului, pentru serviciile prestate au fost emise lunar facturi, însă beneficiarul nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, respectiv contravaloarea serviciilor furnizate. A menţionat că începând cu factura nr. …din data de .. pârâta nu şi-a respectat obligaţia de plată pentru serviciile de care a beneficiat

În continuare, a indicat că debitul rezultat din contractul pentru furnizarea de servicii a fost cesionat către AA., în baza contractului de cesiune nr. .. încheiat cu CC.. În conformitate cu prevederile art. 1578 C. civ., debitorul cedat a fost înştiinţat cu privire la cesiunea încheiată, iar pentru ca dreptul de creanţă să fie opozabil terţilor, cesiunea de creanţă a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1028 -1033 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţare probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila nr. 7).

Deşi pârâtei i s-a transmis formularul de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, potrivit art. 1030 alin. 3 C.pr. civ, aceasta nu a răspuns în vreun fel şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia procesuală faţă de cererea reclamantei.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile ataşate la dosarul cauzei, considerând-o pertinentă, concludentă şi utilă, în conformitate cu art. 258 alin. (1) raportat la art. 255  C.pr.civ.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de dispoziţiile conţinute de art. 1026-1033 C.pr.civ., prin intermediul căreia creditorii pot obţine obligarea debitorilor la executarea obligaţiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluţionarea cererii şi caracterul executoriu al sentinţei pronunţate în primă instanţă.

Instanţa reţine că cererea dedusă judecăţii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 1.026 C.pr.civ. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanţei fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligaţiei necircumscriindu-se materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.

În fapt, între pârâtă şi CC. s-a încheiat contractul pentru furnizarea pachetului de servicii şi/sau a echipamentelor nr. CCC (fila nr.23-26), având ca obiect achiziţionarea unor servicii de televiziune şi .. contra unui abonament lunar de 8,4 euro fără TVA, 10,42 euro cu TVA. Contractul a fost semnat de ambele părţi şi a fost încheiat pe o perioadă minimă de 24 de luni. Prin anexa din data de 29.05.2015 a contractului nr. .. (fila nr. 27) s-au stabilit tarifele aplicabile în cazul depăşirii minutelor internaţionale incluse în abonamentul contractat.

În derularea acestei relaţii contractuale, reclamanta s-a obligat să furnizeze serviciile de mai sus, iar pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturilor pentru serviciile contractate, în termenele prevăzute în contract.

În baza contractului sus-menționat, ….a emis către pârâtă următoarele facturi fiscale: seria ..,…….LEI

La data de 10.01.2020 reclamanta a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a detaliat suma de 1153,82 lei, în baza facturilor emise pentru codul de abonat … (filele nr. 105-106).

Contractul a fost încheiat pe o perioadă minimă de 24 de luni. Potrivit art. 8 din contract, termenul de plată a facturii este de maxim 14 zile de la emitere, iar pentru neplata facturii la scadenţă, clientul este de drept în întârziere, fără vreo altă formalitate.

Prin contractul de cesiune nr. … (filele nr. 31-34), ….. a cesionat către reclamantă creanţa pe care o avea împotriva pârâtei – astfel cum rezultă din menţiunile înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (fila nr.38). La fila nr. 35 se regăseşte notificarea cesiunii de creanţă, depusă de către reclamantă, iar la fila nr. 37 se regăseşte un înscris prin care reclamanta a înştiinţat pârâta despre urmările neachitării debitului.

În drept, instanţa reţine că art. 1.270 C.civ. consacră principiul forţei obligatorii a contractului, dispunând în acest sens ,,contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, iar potrivit art. 1.170 C.civ. „părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot  timpul executării sale”. Raţiunea textelor citate constă în asigurarea stabilităţii si siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice.

În acest sens, instanţa reţine că în prezenta cauză s-au desfăşurat relaţii contractuale în urma cărora pârâta şi-a asumat obligaţia de a achita sumele datorate în baza contractului sus-menţionat (semnat de aceasta), pentru serviciile de care a beneficiat. Modalitatea firească de stingere a acestei obligații este cea prevăzută de art. 1469 C.civ. : obligaţia se stinge prin plată atunci când prestaţia datorată este executată de bunăvoie, astfel ca pârâta are obligația respectării contractului şi a obligațiilor pe care şi le-a asumat, respectiv de efectuare a plăţii serviciilor furnizate.

Conform art. 1516 C.civ. ,,creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei”, iar potrivit. art. 1350 C. civ. ,,atunci când fără justificare o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte această îndatorire (respectiv obligaţiile pe care le-a contractat), ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. ” De asemenea, potrivit art. 1548 C.civ. ,,culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării”.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 1578 alin. 1 şi art. 1580 C.civ., instanţa reţine că s-a procedat la efectuarea formalităţilor de publicitate a cesiunii şi aceasta a devenit opozabilă terţilor, precum şi debitoarei BBB, prin comunicarea sa cel mai târziu odată cu cererea de chemare în judecată.

În materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenţei unei creanţe, neexecutarea culpabilă se prezumă câtă vreme debitorul nu face dovada faptului plăţii sau al unei cauze exoneratoare de răspundere (întrucât nu i se poate solicita creditorului să facă dovada negativă a neexecutării). Revine aşadar debitorului sarcina de a proba efectuarea plăţii, prin aplicarea principiului general statuat prin dispoziţiile art. 249 C.pr.civ., conform cărora cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Contravaloarea serviciilor contractate de către pârâtă sunt înscrise pe următoarele facturi fiscale, astfel cum a fost precizat de către reclamantă în cererea introductivă:  ……………

Dintre toate facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, instanţa a constatat că doar pe cele anterior enumerate se regăseşte contravaloarea serviciilor prestate, ţinând cont şi de menţiunea reclamantei din cererea introductivă, în sensul că debitul solicitat se regăseşte pe aceste facturi fiscale, în acord cu principiul disponibilității.

Referitor la factura fiscală seria …. (fila nr.10), instanţa constată că aceasta vizează cuantumul pretinselor echipamente nereturnate şi cuantumul pretinselor rate ale achiziţionării unui echipament cu plata preţului în rate.

Astfel, facturile fiscale depuse la dosarul cauzei şi necontestate de pârâtă, unite cu prevederile contractului încheiat între părţi, fac dovada deplină a existenţei creanţei, în cuantum de 1.123,56 de lei, ce reprezintă contravaloarea serviciilor contractate, menţionate pe fiecare factură fiscală depusă la dosarul cauzei. Astfel, sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată s-a transferat asupra pârâtei, care însă nu a făcut dovada că ar fi achitat sumele pretinse de reclamantă.

În acest context probator, instanţa reţine că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei, şi anume: existenţa unei fapte ilicite constând în nerespectarea de către aceasta a unei obligaţii contractuale prin care s-a adus atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei; existenţa unui prejudiciu patrimonial - preţul serviciilor prestate; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; culpa pârâtei, prezumată conform art. 1548 C.civ., atât timp cât aceasta nu a dovedit o cauză străină exoneratoare de răspundere contractuală.

În ceea ce priveşte condiţia privind punerea în întârziere a pârâtei, instanţa constată că în temeiul art. 1523 alin. 2 lit. c) teza a-II-a C.civ., aceasta este de drept în întârziere, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă şi de refuzul executării obligaţiei în mod repetat.

Instanţa reţine că pârâta  nu a negat raportul juridic obligaţional stabilit între părţi, după cum nu a contestat nici existenţa şi întinderea creanţei şi nici nu a dovedit stingerea obligaţiilor prin vreunul din modurile reglementate de lege.

Prin urmare, instanţa va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.123,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă şi neachitate de către pârâtă.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 149,64 de lei, reprezentând rate echipamente, înscrisă în factura seria …, instanţa reţine următoarele:

Prin precizările făcute la solicitarea instanţei (filele nr.105-106), reclamanta a menţionat că suma de 149,64 lei reprezintă rate rămase neachitate de către pârâtă în urma rezilierii contractului pentru echipamentul achiziţionat cu plata preţului în rate. A precizat că în anexa facturii fiscale seria …. sunt detaliate ratele rămase neachitate ulterior rezilierii contractului.

În primul rând, instanţa reţine că, în cauză, contractul a fost încheiat iniţial pe o perioadă de 24 de luni, respectiv …, iar în anexa facturii fiscale seria .. nr. . (fila nr. 11) este menţionată suma de 123,18 lei, fără TVA, ca reprezentând totalul a 8 rate ale echipamentelor.

Reclamanta a menţionat, în înscrisul de la filele nr. 105-106, că suma de 149,64 lei, regăsită în factura seria .., reprezintă ratele rămase neachitate de către pârâtă în urma rezilierii contractului pentru echipamentul achiziţionat cu plata preţului în rate, clientul obligându-se să achite lunar, pe o perioadă de 20 de luni, suma de 16,63 lei, astfel cum reiese din anexa facturii seria ….

Cu privire la acest aspect, instanţa reţine că obiectul contractului nr. .. vizează serviciile de televiziune, serviciul .. şi închirierea echipamentului …. Anexa din data de .. a contractului nr. .. vizează tarifele aplicate în cazul în care clientul depăşeşte minutele internaţionale incluse în abonament. Astfel, instanţa constată că la dosarul cauzei nu se regăseşte un contract ori înscris, prin care pârâta să se fi obligat la achitarea unei rate lunare de 16,63 lei, pe o perioadă de 20 de luni, pentru achiziţionarea unui echipament. În aceste condiţii, ţinând cont şi de prevederile art. 249 C.pr.civ., ce impun dovedirea susţinerilor, instanţa reţine că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata ratelor echipamentului achiziţionat cu plata preţului în rate este neîntemeiată.

Referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 93,74 lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor nerecuperate, înscrisă în factura fiscală serianstanţa reţine următoarele:

În înscrisul de la filele nr. 105-106 reclamanta a precizat că, referitor la suma de 93,74 lei, ce reprezintă contravaloarea echipamentelor nerecuperate, clientul s-a obligat prin contract să predea echipamentul închiriat în maxim 5 zile de la încetarea închirierii, în caz contrar va plăti contravaloarea echipamentului.

Referitor la acest aspect, instanţa constată că în contractul încheiat între părţi la art. 2.2. s-a prevăzut că Telekom România închiriază clientului, pe o perioadă nedeterminată, în schimbul chiriei lunare de 1,4 euro fără TVA (1,74 euro cu TVA) echipamentul HUAWEY DS530. În aceeaşi prevedere contractuală se arată ,, clientul se obligă să preia echipamentul Telekom România, să plătească chiria, să nu deterioreze echipamentul Telekom Rămânia, să nu-l mute din locaţie, să suporte riscurile legate de pieirea lui inclusiv pentru caz fortuit şi să-l predea într-un magazin Telekom România în maxim 5 zile de la încetarea închirierii, altfel Telekom România putându-l recupera contra unei taxe de 6,2 euro cu TVA; în caz contrar, clientul va plăti Telekom România valoarea echipamentului cf TC.  (...)Închirierea încetează în cazurile din art. 12 şi prin denunţarea unilaterală de Telekom România/Client cu notificare scrisă de 30 de zile, închirierea încetând din ziua următoare expirării celor 30 de zile.’’. Astfel, conform prevederilor contractuale, pentru a opera încetarea închirierii este necesară o notificare scrisă, însă la dosarul cauzei nu se regăseşte o astfel de notificare adresată pârâtei. Totodată, termenul de 5 zile în care clientul are obligaţia să predea echipamentul curge de la data încetării închirierii, iar pentru eficacitatea acesteia este necesară notificarea clientului, or, în prezenta cauză, nefiind dovedită notificarea clientului conform contractului încheiat între părţi, nu se poate considera că pârâta nu şi-a respectat obligaţia de a preda echipamentele, pentru a fi obligată la plata contravalorii echipamentelor.

 Având în vedere aceste aspecte, instanţa apreciază că nu este întemeiată solicitarea reclamantei de acordare a sumei de 93,74 lei, ce reprezintă contravaloarea echipamentelor nerecuperate, din moment ce nu este îndeplinită condiţia premisă a operării încetării închirierii.

Sarcina probei acestei împrejurări revenea reclamantei în conformitate cu art. 249 C.pr.civ., aceasta fiind singura în măsură să dovedească momentul în care furnizorul serviciilor a înţeles să declare încetată închirierea.

Prin urmare, instanţa va respinge solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 93,74 lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor nerecuperate, ca neîntemeiată.

În consecinţă, având în vedere toate considerentele expuse, în baza art. 1.031 C.pr.civ., instanţa va admite în parte cererea, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1.123,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate înscrise în facturile fiscale menţionate anterior.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în temeiul art. 1032 alin. 1 C.pr.civ., întrucât pârâta este cea care a căzut în pretenţii, instanţa va admite cererea reclamantei de obligare a celei dintâi la plata cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei cu acest titlu, reprezentând taxă de timbru (fila nr.7).

În acest sens, este adevărat că art. 453 alin. 2 C.pr.civ. prevede că, în situaţia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, judecătorul stabileşte măsura în care fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Cu toate acestea, în cazul concret din speţă, instanţa nu poate proceda la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, proporţional cu partea respinsă din pretenţiile deduse judecăţii, dat fiind că art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede o taxă de timbru fixă, în cuantum de 50 de lei, pentru orice acţiune având ca obiect o cerere de valoare redusă cuantificată la mai puţin de 2.000 de lei, astfel încât şi dacă s-ar fi solicitat doar obligarea pârâtei la plata sumei de 1.123,56 lei, cu privire la care cererea reclamantei a fost admisă, aceasta ar fi achitat aceeaşi taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta AA., cu sediul social în în contradictoriu cu pârâta BB, .

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1.123,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra-Neamţ.

Domenii speta

Spete similare