Decizie imputare a sumelor reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea stagiului minim prevăzut de lege în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Condiţii de fond şi de formă.

(Notă: Sentinţa nu este definitivă. Termenul de soluţionare a cererii de recurs, acordat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este la data de 23.10.2019)

- Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului; O.G. nr.121/1998.

Potrivit art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 137/1991, candidaţii admişi în Academia de Poliţie sunt consideraţi încorporaţi, iar studenţii vor încheia angajamente scrise prin care se obligă ca, după terminarea cursurilor, sa îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de minimum 10 ani.

Prin urmare, încorporarea din anul 1 de studii semnifica începutul unei perioade de serviciu militar activ, în care studentul şi apoi absolventul urma să se afle pe toată perioada studiilor şi, ulterior, a îndeplinirii funcţiilor în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Termenul încorporare este folosit de emitentul actului normativ în sensul că şi studenţii, de la înmatricularea lor la Academia de Poliţie, au calitatea de militar, pe care urmau să şi-o păstreze de-a lungul întregii cariere.

Atât timp cât reclamantul a avut posibilitatea prezentării de explicaţii scrise şi i-a fost adus la cunoştinţă conţinutul proiectului procesului-verbal de cercetare administrativă în faza de concept, fapt recunoscut de reclamant, dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 şi art. 64 alin. (1) din Instrucţiunile Ministrului Afacerilor Interne nr.114/2013, privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, au fost respectate.

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub numărul unic de dosar 726/64/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, anularea/revocarea Deciziei de imputare nr. 967104/23.05.2016, emisă de pârâtă şi a tuturor actelor emise în vederea emiterii acesteia, precum şi a actelor emise în procedura administrativ jurisdicţională, respectiv Hotărârea Comisiei de Soluţionare a Contestaţilor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nr. 967463/07.07.2016 comunicată la data de 02.09.2016 şi a Hotărârii nr. 131 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din data de 14.10.2016.

În motivarea acţiunii sale, reclamantul arată că, în fapt, a absolvit Academia de Poliţie B. în anul 2005, iar cu data de 03.01.2016 şi-a încetat raporturile de serviciu, astfel că s-a emis decizia de imputare atacată, având ca obiect recuperarea pagubei cauzate patrimoniului Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor prin neefectuarea unui număr de 16 zile din minimul de 10 ani la care reclamantul s-a obligat prin Angajamentul nr. 4959/23. 10.2001.

Reclamantul arată că prin Decizia de imputare nr. 967104/23.05.2016 a fost încălcat art. 23 alin. (3) din O.G. nr.121/1998 şi art. 55 din I.M.A.I. nr.114/2013 întrucât cercetarea administrativă şi înregistrarea actului de cercetare, inclusiv hotărârea luată se efectuează în cel mult 60 de zile de la momentul la care acesta a luat la cunoştinţă de producerea pagubei.

În acest sens, reclamantul mai arată că există acte imediat după încetarea raporturilor sale de serviciu, adresa compartiment financiar, adresa Serviciului Resurse Umane din 09.01.2016, în care se constată că ar exista o pagubă însă cu toate acestea cercetarea administrativă s-a declanşat numai la data de 05.04.2016 prin Dispoziţia Directorului D.R.P.C.I.V. nr. 973066, la aproape un an de la înregistrarea raportului de încetare din iunie 2015 şi la peste 90 de zile de la data încetării efective a raporturilor de serviciu – 03.01.2016, în toate situaţiile fiind astfel încălcat termenul de 60 de zile.

În ce priveşte Hotărârea Comisiei de Soluţionare a Contestaţilor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nr. 967463/07.07.2016, reclamantul arată că a fost încălcat art. 30 alin. (4) din O.G. nr.121/1998 şi ale art. 95 şi urm. din I.M.A.I.114/2013, întrucât această hotărâre i-a fost comunicată după 87 de zile de la momentul în care a depus contestaţia.

Reclamantul mai arată că decizia de imputare nr. 967104/23.05.2016 nu respectă condiţia de a fi motivată în fapt şi în drept, astfel cum imperativ se prevede în art. 25 din O.G. nr. 121/1998 şi art. 75 alin. (2) din instrucţiunea Ministrului afacerilor interne nr. 114/2013.

Mai mult decât atât, susţine reclamantul, potrivit art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o.

Reclamantul mai arată că nici Hotărârea Comisiei de Soluţionare a Contestaţilor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nr. 967463 din 07.07.2016 şi nici Hotărârea nr. 131 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din data de 14.10.2016 nu au fost motivate corespunzător.

Cu privire la obiectul cercetării administrative şi la decizia de imputare emisă, reclamantul arată că nu au fost respectate dispoziţiile procedurale cu privire la efectuarea cercetării administrative, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare, comisiile de soluţionare îndeplinind de fapt numai un rol formal, fiind lipsite de imparţialitate.

Reclamantul mai arată că argumentele sale nu au fost avute în vedere la soluţionarea contestaţiilor.

În acest sens, reclamantul învederează că anul 1 de la Academia de Poliţie era asimilat stagiului militar obligatoriu, astfel că acest an nu ar fi trebuit inclus în baza de calcul a cheltuielilor de şcolarizare.

De asemenea, reclamantul arată că potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991 în vigoare la momentul absolvirii Academiei de Poliţie, abrogat în prezent de H.G. nr. 294/2007, termenul de 10 ani începe să fie calculat de la data terminării cursurilor, care nu este identică cu data acordării primului grad, astfel că cercetarea administrativă nu mai avea obiect, data terminării cursurilor fiind anterioară acordării primului grad, având în vedere necesitatea pregătirii examenului de licenţă şi examenului de specialitate. 

Reclamantul mai susţine că în mod greşit nu au fost avute în vedere perioadele în care a desfăşurat stagii de practică de câte o lună, în care nu a primit nici un drept bănesc.

Se arată, de asemenea, de către reclamant, că atât comisia de cercetare administrativă, cât şi cea de soluţionare a contestaţilor nu a argumentat fundamentat de ce nu au fost avute în vedere cele menţionate de reclamant, rezumându-se la a folosi formulări stereotipe.

În drept, reclamantul a mai invocat aplicabilitatea art. 194 şi urm. Cod procedură civilă, a Legii nr. 554/2004, a O.G. nr. 121/1998 şi a Instrucţiunilor I.M.A.I. nr. 114/2013.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 coroborat cu art. 266 şi art. 270 din Codul Muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003.

Pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a formulat întâmpinare (f. 37-43), prin care, în prealabil a solicitat introducerea în cauză a emitentului actului administrativ jurisdicţional, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul căruia funcţionează Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor care a emis Hotărârea nr. 131/14.10.2016, atacată de reclamant.

În ce priveşte fondul cererii de chemare în judecată, pârâta face o descriere amplă a stării de fapt, arătând totodată că actele atacate de reclamant sunt legale şi temeinice, astfel că, în concluzie, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 februarie 2016, Curtea a dispus introducerea în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 161 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 78 Cod procedură civilă, în calitate de pârâtă, a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare (f. 110-112), prin care a expus starea de fapt şi a susţinut că criticile aduse actelor atacate de către reclamant sunt nefondate, astfel că, în concluzie, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse de părţi la dosar.

Analizând actele şi lucrările cauzei, Curtea reţine următoarele:

În fapt, urmare a încetării la cerere a raporturilor de serviciu ale reclamantului A. în calitate de subcomisar de poliţie în cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, conform Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/4481/29.12.2015 (f. 52 dosar), a fost întocmită, la data de 31.03.2016, de către Serviciul Resurse Umane din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor o Notă-Raport, prin care s-a constatat că la data încetării raporturilor de serviciu reclamantul avea o vechime realizată în structuri militare şi de poliţie de 14 ani, 3 luni şi 18 zile, din care vechime efectivă în unităţi şi garnizoane ale M.A.I. de 9 ani, 11 luni şi 14 zile.

Totodată, prin aceeaşi Notă-Raport, se solicită luarea măsurilor necesare pentru restituirea de către reclamant a cheltuielilor de întreţinere efectuate pe timpul cât a fost şcolarizat, întrucât nu a respectat angajamentul pe care şi l-a luat, de a îndeplini timp de minimum 10 ani serviciul în unităţile şi garnizoanele MAI, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, întrucât mai rămăseseră 16 zile până la împlinirea celor 10 ani de activitate.

Luând în considerare Nota-Raport menţionată, Directorul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a emis Dispoziţia nr. 973.066/05.04.2016 (f. 54 dosar), prin care a constituit o Comisie de cercetare administrativă în vederea stabilirii condiţiilor în care reclamantului nu i-a fost reţinută contravaloarea cheltuielilor de şcolarizare aferente perioadei de 16 zile rămase până la împlinirea celor 10 ani de activitate.

Comisia de cercetare administrativă astfel constituită a întocmit procesul-verbal nr. 967.052/13.05.2016, prin care a propus emiterea unei decizii de imputare pentru suma de 406,40 lei, în temeiul art. 25 alin. (1) din O.G. nr.121/1998 privind răspunderea militarilor, în sarcina reclamantului.

Ca urmare a acestei propuneri, a fost emisă de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Decizia de imputare nr. 967104/23.05.2016 (f. 69-71 dosar), prin care s-a dispus imputarea sumei de 406.40 lei în sarcina reclamantului.

Împotriva deciziei de imputare menţionate, reclamantul a formulat contestaţie (f. 76-78 dosar), prin care a solicitat anularea deciziei contestate.

Prin Hotărârea nr. 967.463/07.07.2016 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (f. 82-85 dosar) contestaţia reclamantului a fost respinsă.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 131/14.10.2016 (f. 86-88), Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a respins plângerea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 967463 din 07.07.2016.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul solicită anularea deciziei de imputare şi acelor două hotărâri de soluţionare a contestaţiilor.

O primă critică de nelegalitate adusă de reclamant actelor atacate vizează încălcarea, prin Decizia de imputare nr. 967104/23.05.2016, a art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 şi art. 55 din I.M.A.I. nr. 114/2013, în sensul că cercetarea administrativă şi înregistrarea actului de cercetare, inclusiv hotărârea luată se efectuează în cel mult 60 de zile de la momentul la care acesta a luat la cunoştinţă de producerea pagubei, termen care a fost depăşit.

Curtea reţine că, potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei.

 Termenul de 60 de zile curge în cauză de la data de 31.03.2016, când a fost întocmită de către Serviciul Resurse Umane din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, aprobată de Directorul aceleiaşi instituţii, Nota-raport prin care s-a constatat producerea pretinsei pagube.

Curtea apreciază că de la această dată se poate considera că directorul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a luat cunoştinţă de producerea pagubei.

Având în vedere că procesul-verbal nr. 967.052 a fost întocmit de Comisia de cercetare administrativă la data de 13.05.2016, acesta fiind actul prin care s-a finalizat cercetarea administrativă, Curtea constată că termenul de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile normative citate mai sus a fost respectat, iar critica reclamantului în sens contrar este, astfel, nefondată.

O altă critică adusă de reclamant legalităţii actelor atacate priveşte încălcarea, prin Hotărârea Comisiei de Soluţionare a Contestaţilor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nr. 967463/07.07.2016, a dispoziţiilor art. 30 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 şi ale art. 95 şi urm. din I.M.A.I.114/2013, întrucât această hotărâre i-a fost comunicată după 87 de zile de la momentul în care a depus contestaţia.

În ce priveşte această critică, Curtea reţine că potrivit art. 30 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998, hotărârea asupra contestaţiei se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia şi se comunică în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare, unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celui în cauză.

Nu se poate reţine că hotărârea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor a fost comunicată reclamantului după 87 de zile de la pronunţare, întrucât în acest termen a fost deja soluţionată plângerea pe care reclamantul a formulat-o împotriva acelei hotărâri.

Chiar dacă termenul de comunicare de 15 zile a fost depăşit, Curtea constată că prin aceasta nu s-a produs nicio vătămarea vreunui drept sau interes legitim reclamantului, care a avut posibilitatea de a ataca hotărârea cu plângere şi chiar s-a folosit de această posibilitate.

Prin urmare, nu este posibilă anularea hotărârii de soluţionare a contestaţiei doar pentru că a fost tardiv comunicată, astfel că şi această critică a reclamantului va fi înlăturată ca fiind nefondată.

O altă critică formulată de reclamant vizează pretinsa nemotivare în fapt şi drept a deciziei de imputare nr. 967104/23.05.2016, astfel cum imperativ se prevede în art. 25 din O.G. nr. 121/1998 şi art. 75 alin. (2) din Instrucţiunea Ministrului afacerilor interne nr. 114/2013.

 Curtea, examinând decizia de imputare atacată constată că aceasta cuprinde descrierea stării de fapt, inclusiv modalitatea de calcul a pagubei imputate, precum şi încadrarea acestei situaţii de fapt în drept, astfel că această critică a reclamantului este vădit nefondată.

În ce priveşte susţinerea reclamantului în sensul că proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o, Curtea reţine că, într-adevăr, dispoziţiile art. 25 alin. (6) din O.G. nr. 121/1998 statuează în acest sens.

Curtea mai reţine că, în cauză, pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a depus la dosar toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de impunere, îndeplinindu-şi astfel obligaţia de a proba, cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziţie, legalitatea şi temeinicia acestei decizii.

În ce priveşte susţinerea reclamantului în sensul că nici Hotărârea Comisiei de Soluţionare a Contestaţilor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nr. 967463/07.07.2016 şi nici Hotărârea nr. 131 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din data de 14.10.2016 nu au fost motivate corespunzător, Curtea apreciază, în urma examinării sub acest aspect a celor două hotărâri că acestea cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, astfel că această susţinere a reclamantului este nefondată.

Reclamantul mai critică, în mod generic, procedura urmată în vederea emiterii actelor atacate, susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile procedurale cu privire la efectuarea cercetării administrative, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare, comisiile de soluţionare îndeplinind de fapt numai un rol formal, fiind lipsite de imparţialitate.

În acest sens, reclamantul arată că, atunci când a fost chemat să depună explicaţii scrise, ceea ce a şi făcut, totodată i s-a prezentat procesul-verbal de cercetare administrativă în faza de proiect, deşi explicaţiile scrise şi prezentarea procesului verbal ar fi trebuit să fie, conform legii, două etape distincte.

Curtea apreciază că, atât timp cât reclamantul a avut posibilitatea prezentării de explicaţii scrise şi i-a fost adus la cunoştinţă conţinutul proiectului procesului-verbal de cercetare administrativă în faza de concept, fapt recunoscut de reclamant, dispoziţiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 şi art. 64 alin. (1) din Instrucţiunile Ministrului Afacerilor Interne nr.114/2013, privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, au fost respectate.

În ce priveşte legalitatea şi temeinicia de fond a actelor atacate, Curtea constată, în primul rând, că este necontestat în cauză faptul că, începerea studiilor universitare de licenţă la Academia de Poliţie B. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, reclamantul şi-a luat angajamentul ca, după absolvirea Academiei, să-şi desfăşoare activitatea timp de 10 ani în cadrul MAI sau, după caz, al altor structuri similare, în funcţie de nevoile acestui minister (f. 61 dosar).

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul A. a absolvit Academia de Poliţie "B." la data de 20.07.2005, fiind încadrat, imediat după absolvire la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – Gruparea de Jandarmi Mobilă C., unde a funcţionat până la data de 03.01.2016, când i-au încetat raporturile de serviciu la cerere.

În perioada 08.01.2015-07.07.2015 reclamantul a fost suspendat din funcţie, la cerere, astfel că, în urma scăderii acestei perioade, rezultă că la data încetării raporturilor de serviciu reclamantul avea o vechime efectivă în structurile Ministerului Afacerilor de Interne de 9 ani 11 luni şi 14 zile.

Curtea apreciază că nu este fondată susţinerea reclamantului că vechimea în structurile MAI a fost calculată de la data dobândirii primului grad, întrucât potrivit adeverinţei nr. 8531/22.01.2016 emisă de Academia de Poliţie „B.” (f. 51 dosar) reclamantul a terminat cursurile acestei unităţi de învăţământ la data de 20.07.2005, dată de la care i-a fost calculată vechimea, aşa cum deja s-a reţinut mai sus.

 Reclamantul mai invocă dispoziţiile art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 137/1991, în sensul că, întrucât în anul I la Academia de Poliţie a fost considerat ca fiind încorporat, pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu, acest an nu trebuie avut în vedere la stabilirea cheltuielilor de şcolarizare.

Curtea apreciază că susţinerea reclamantului nu este fondată, întrucât potrivit art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 137/1991, candidaţii admişi în Academia de Poliţie sunt consideraţi încorporaţi, iar studenţii vor încheia angajamente scrise prin care se obligă ca, după terminarea cursurilor, sa îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de minimum 10 ani.

Prin urmare, încorporarea din anul 1 de studii semnifica începutul unei perioade de serviciu militar activ, în care studentul şi apoi absolventul urma să se afle pe toată perioada studiilor şi, ulterior, a îndeplinirii funcţiilor în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Termenul încorporare este folosit de emitentul actului normativ în sensul că şi studenţii, de la înmatricularea lor la Academia de Poliţie, au calitatea de militar, pe care urmau să şi-o păstreze de-a lungul întregii cariere.

În consecinţă, nici aceste susţineri ale reclamantului nu sunt fondate.

Reclamantul susţine, în cadrul concluziilor scrise şi că în anii III şi IV ar fi fost decazarmat şi concluzionează că din această cauză cheltuielile de şcolarizare nu ar fi trebuit calculate şi pentru aceşti ani.

Curtea apreciază că această susţinere a reclamantului nu poate fi avută în vedere întrucât, pe de o parte, este tardiv formulată (doar în concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor, iar pe de altă parte nu este dovedită de reclamant (fiind afirmaţia sa, trebuie să o dovedească, potrivit art. 249 Cod procedură civilă, nefiind incidente dispoziţiile art. 25 alin. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 întrucât din actele care au stat la baza deciziei de imputare nu rezultă aspectele invocate de reclamant).

În ce priveşte stagiile de practică, acestea fac parte din activitatea de şcolarizare, iar reclamantul nu a produs nicio probă în sensul că aceste stagii nu ar trebui avute în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului.

În consecinţa celor ce preced, Curtea apreciază că acţiunea reclamantului este nefondată, astfel că, în aplicarea dispoziţiilor art. 397 Cod procedură civilă şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge această acţiune ca atare.

Domenii speta

Spete similare