Achiziţii publice. Plângere împotriva deciziei pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excluderea unui operator economic din procedura de atribuire. Condiţii. Legalitate decizie.

Decizie 493/R din 29.05.2017


- Art. 167 alin. 1 din Legea nr. 98/2016

Petenta se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 167 alin. 1 lit. g din Legea nr. 98/2016  în sensul că pe de o parte şi-a încălcat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice iar aceste încălcări au dus la rezilierea anticipată a contractelor de achiziţie publică sau la plata de daune-interese în cazul contractului de prestări servicii nr. 78/08.10.2012. Textul art. 167 alin. 1 lit. g nu cere îndeplinirea cumulativă a consecinţelor menţionate, fiind suficient ca încălcarea obligaţiilor contractuale să producă fie rezilierea, fie plata de daune interese. Documentele constatatoare emise de Direcţia Silvică fac dovada aspectelor menţionate, fiind emise în temeiul art. 97 ind. 1 din H.G. nr. 925/2006. Potrivit acestui articol autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor respectiv de la data terminării prestării serviciilor. În legătură cu natura termenului de 14 zile, Curtea apreciază că acesta nu este un termen de decădere, astfel că nerespectarea termenului de către autoritatea contractantă nu afectează valabilitatea actului emis ulterior împlinirii sale.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. xxx/64/2017 petenta S.C. A. S.R.L a formulat plângere împotriva deciziei nr. 821/C6/772/19.04.2017 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor solicitând desfiinţarea acesteia.

Petenta arată că nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016, pentru a se invoca încălcarea art. 167 alin.1 lit. g, h, fiind necesar ca operatorul economic să-şi fi încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, iar aceste încălcări să fi dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune interese sau alte sancţiuni comparative.

În ceea ce priveşte contractul nr. 78 din data de 08.10.2012 încheiat cu D.S.B., se precizează însă că este încheiat cu 4 ani înainte de apariţia Legii nr. 98/2016 cu privire la achiziţiile publice şi, prin urmare, nu se pot invoca aspecte legate de acest contract, ca fiind încălcări ale Legii nr. 98/2016.

Petenta arată că nu şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţie publică, iar aceste încălcări să fi dus la rezilierea contractului respectiv şi plata de daune interese.

Societatea nu are nicio datorie către D.S. B., la nici un contract de achiziţie publică, mai mult decât atât, se derulează contracte şi la această dată.

Se precizează că niciun contract de achiziţie publică încheiat de D.S. B. nu se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016.

 Se mai arată că, documentele contestatoare au fost emise de autoritatea contractantă D.S. B. sub presiune la data de 23.03.2017 deşi documentele se emit conform legii la 14 zile de la finalizarea rezilierii contractelor, sau apariţia unei stări de fapt, emiterea acestora este exclusiv în sarcina autorităţilor contractante, iar dacă acestea nu au fost emise în termen, ele nu îşi mai produc efect si nu mai au valabilitate, prin urmare nu se poate face uz de ele.

Operatorul economic A. S.R.L. nu a dat dovadă de deficienţe semnificative sau persistente la îndeplinirea unei cerinţe de fond prevăzute de un contract de achiziţii publice anterior, de un contract anterior încheiat cu o entitate contractantă sau de un contract de concesiune anterior care au dus la încetarea anticipată a respectivului contract anterior, daune interese sau alte sancţiuni comparabile.

În sensul dispoziţiilor art. 167 lit. g), din Legea nr. 98/2016, se consideră încălcări grave ale obligaţiilor principale contractuale, cu titlu exemplificativ, neexecutarea obligaţiilor privind livrarea produselor sau serviciilor, livrarea unor produse sau servicii care prezintă neconformităţi majore care le fac improprii utilizării conform destinaţiei avute în vedere de autoritatea contractantă sau un comportament necorespunzător care creează îndoieli serioase cu privire la credibilitatea operatorului economic.

 Or, petenta, până la momentul actual, nu are abateri de la calitatea serviciilor, a îndeplinit clauzele contractuale referitoare la documentele necesare recepţiei, nu are abateri de la respectarea normelor de securitate şi sănătatea muncii, PSI, legislaţia de protecţia mediului, prin urmare nu se considera încălcări ale art. 167 lit. g) din Legea nr. 98/2016.

Intimata Regia Publică Locală a Pădurilor C. RA, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

Intimata arată că a organizat licitaţie deschisă pentru achiziţia de „Servicii pentru silvicultura - tăieri de îngrijire, împăduriri integrale şi completări, lucrări de întreţinere a regenerărilor şi ARN, repicaj şi întreţinere culturi în pepiniere silvice şi solarii, protecţia pădurilor - Lot 1 D. şi Lot 2 E., la această licitaţie înscriindu-se doi ofertanţi S.C. F. S.R.L. şi A.  S.R.L. pentru Lot 1 D. şi 3 ofertanţi pentru Lotul  E..

În urma desfăşurării procedurii de analiză a ofertelor depuse, comisia de licitaţie din cadrul Regiei Publice Locale a Pădurilor C. RA D. - Autoritate contractantă - a declarat oferta câştigătoare depusă de A. S.R.L.. În urma comunicării rezultatelor procedurii de către autoritatea contractantă, S.C. F. S.R.L. a formulat o notificare prealabilă prin care comunica că în cadrul procedurii de atribuire nu s-a avut în vedere faptul că în ceea ce-l priveşte pe operatorul A. S.R.L. îi sunt incidente prevederile art.167 lit. g şi h din Legea nr. 98/2016 a achiziţiilor publice.

  În notificarea prealabilă depusă se face referire la faptul că operatorul economic şi-a încălcat în mod grav obligaţiile ce îi reveneau în cadrul unui contract încheiat de acesta cu Direcţia Silvică B. plătind către acesta sume care reprezentau daune interese precum si faptul că în informaţiile transmise către autoritatea contractanta - DUAE, operatorul economic A. S.R.L. a dat declaraţii false în urma cărora trebuia descalificat.

Autoritatea contractantă a răspuns că nu are cunoştinţă despre încălcarea prevederilor legale de către A. S.R.L., dar a solicitat informaţii despre G. S.R.L. devenită ulterior A. S.R.L.. DS B. a comunicat faptul ca operatorul economic a fost obligat la plata sumei de 21.507,56 lei reprezentând prejudiciu pentru îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor rezultate din contractul nr.78/2012. De asemenea au mai fost reziliate un număr de două contracte datorită îndeplinirii defectuoase sau neîndeplinirii obligaţiilor asumate.

Se menţionează că la data analizării documentelor depuse, comisia din cadrul Autorităţii contractante - R.P.L.P. C. RA D. nu a avut cunoştinţa de astfel de fapte care ar fi influenţat rezultatul procedurii în favoarea S.C. F. S.R.L., fapt care a dus la stabilirea ca ofertă câştigătoare cea depusă de A. S.R.L. fosta G. S.R.L.. Procedura de atribuire şi rezultatul acesteia au fost contestate de către S.C. F. S.R.L. la Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor.

În urma depunerii contestaţiei şi a solicitării CNSC, Regia Publică Locală a Pădurilor C. RA D. a comunicat către aceasta documentele dosarului achiziţiei publice, ofertele depuse si ofertantul câştigător.

 Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor, în urma analizei documentelor depuse acesta emite Decizia nr.821/C6/772 din 19.04.2017.

Intimata S.C. F. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivare se arată că:

Aşa cum a constatat şi Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în speţa de faţă nu au fost respectate prevederile secţiunii III din Fişa de date a anunţului de participare, respectiv punctul III 2, 1 a, potrivit căruia ofertanţii nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 164 , 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016.

Potrivit art.167 alin.1 din lege, autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului –cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii:

g) operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetai obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile;

 h) operatorul economic s-a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, nu a prezentat aceste informaţii sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate.

Or, în raport de înscrisurile de la dosar, petenta S.C. A. S.R.L. se regăseşte în aceste două situaţii, deoarece şi-a încălcat în mod grav obligaţiile ce-i reveneau în cadrul unui alt contract din cadrul D.S. B., fapt ce a condus la încetarea anticipată a acelui contract, cât şi la plata de daune interese către autoritatea publică contractantă, menţiuni pe care însă nu le-a prezentat în cuprinsul documentaţiei depuse.

Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul H., la data de 09.09.2016 numita I. asociat unic şi administrator al S.C. G. S.R.L. a hotărât schimbarea denumirii societăţii în S.C. A. S.R.L., fiind numit şi un alt administrator în persoana lui J.. Totodată, la data de 15.09.2016 asociata unică I. a cedat toate părţile sociale mamei sale J..

Prin aceste operaţiuni de schimbare a denumirii societăţii, a asociatului unic şi a administratorului, s-a urmărit, în fapt, pierderea urmelor şi a istoricului negativ al acestei societăţi în relaţiile anterioare cu diverse autorităţi contractante.

Se mai arată că, atât sub noua denumire, cât şi sub veche denumire, societatea a avut un şir lung de litigii cu diverse autorităţi publice contractante, datorită nerespectării obligaţiilor contractuale asumate, amintind aici litigiul cu D.S. B. ( dos. nr. xxx/88/2015 al Tribunalului Tulcea), sau cu O.S. J. S.A. ( dos. nr. xxxx/176/2015 al Judecătoriei Alba lulia), unde acest operator economic a fost obligat să plătească autorităţilor contractante diverse sume de bani, reprezentând prejudicii, TVA şi alte debite.

În ceea ce priveşte înscrisurile care fac dovada existenţei situaţiilor prevăzute de art. 167, se face referire atât la documentele constatatoare emise de RNP Romsilva, pe de o parte, dar mai ales la sentinţa civilă nr. 80/21.01.2016 a Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă la data de 30.06.2016, prin care petenta a fost obligată să plătească daune interese, contractele de achiziţii publice fiind reziliate pentru îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin aceste contracte.

A fost ataşat dosarul C.N.S.C. nr. 772/2017.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin decizia nr. 821/C6/772/19.04.2017 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost admisă contestaţia formulată de S.C. F. S.R.L. şi s-a dispus anularea raporturilor procedurii de atribuire nr. 999/02.03.2017 şi nr. 1000/02.03.2017 în ceea ce priveşte decizia de atribuire precum şi actele subsecvente acestora şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depusă de petenta S.C. A. S.R.L. pentru ambele loturi, în considerarea celor din motivare şi să stabilească oferta câştigătoare pentru fiecare lot în 10 zile de la comunicarea deciziei.

 Pentru a pronunţa această decizie Consiliul a reţinut, raportat la documentele emise de Direcţia Silvică B., din care rezultă rezilierea de către aceasta a 4 contracte încheiate cu S.C. A. S.R.L., motivat de neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a acestora şi obligarea ofertantului la plata de despăgubiri în favoarea Direcţiei menţionate pentru neîndeplinirea obligaţiilor din cadrul contractului nr. 78/09.10.2012, că petenta S.C. A. S.R.L. intră sub incidenţa prevederilor art. 167 alin. 1 lit. g şi h din Legea nr. 98/2016.

 Curtea apreciază că decizia ce face obiectul prezentei plângeri a fost emisă de Consiliu în conformitate cu prevederile legale în materie, criticile formulate de petentă neputând fi reţinute.

Potrivit art. 167 alin.1 din Legea nr. 98/2016 „Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii: g) operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile; h) operatorul economic s-a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, nu a prezentat aceste informaţii sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate” iar potrivit alin.8 „în sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. g) se consideră încălcări grave ale obligaţiilor contractuale, cu titlu exemplificativ, neexecutarea contractului, livrarea/prestarea/executarea unor produse/servicii/lucrări care prezintă neconformităţi majore care le fac improprii utilizării conform destinaţiei prevăzute în contract.”

 Documentele constatatoare emise de Direcţia Silvică B. (nr. 11300/23.03.2017, nr. 11302/23.03.2017, nr. 11303/23.03.2017 şi nr. 11304/23.03.2017 ) atestă că au fost reziliate un număr de 3 contracte de achiziţii publice încheiate cu S.C. A. S.R.L. respectiv contractul nr. 76/08.10.2012, nr. 51/08.08.2013 şi nr. 77/08.10.2012, motivul fiind acela al nerespectării termenului de prestare a serviciilor.

De asemenea, analizând adresa nr. 1163/14.03.2017 emisă de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică B., instanţa constată că se face referire la sentinţa civilă nr. 80/21.01.2016 a Tribunalului Tulcea rămasă definitivă, prin care petenta (purtând anterior denumirea S.C. G. S.R.L.) a fost obligată la plata sumei de 21.507,56 lei reprezentând prejudiciu provenit din contractul de prestări servicii nr. 78/08.10.2012 având ca obiect Regenerări artificiale prin împăduriri-12.II. Împăduriri integrale - Şantier K..

 Raportat la aceste înscrisuri, instanţa constată că petenta se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 167 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 98/2016, în sensul că, pe de o parte, şi-a încălcat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, iar aceste încălcări au dus la rezilierea anticipată a contractelor nr. 76/08.10.2012, nr. 51/08.08.2013 şi nr. 77/08.10.2012 încheiate cu Direcţia Silvică B. sau, la plata de daune-interese, în cazul contractului de prestări servicii nr. 78/08.10.2012.

În ceea ce priveşte acest din urmă contract este de menţionat că textul art. 167 alin. 1 lit. g) nu cere îndeplinirea cumulativă a consecinţelor menţionate, fiind suficient ca încălcarea obligaţiilor contractuale să producă fie rezilierea, fie plata de daune interese, astfel încât şi nerespectarea obligaţiilor izvorâte din contractul nr. 78/08.100.2012 se încadrează în ipoteza menţionată deşi contractul nu a fost reziliat însă petenta a fost obligată la plata sumei de 21.507,56 lei reprezentând prejudiciu provenit din acest contract.

Documentele constatatoare emise de Direcţia Silvică fac dovada aspectelor menţionate, fiind emise în temeiul art. 97 ind. 1 din H.G. nr. 925/2006. Potrivit acestui articol autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor respectiv de la data terminării prestării serviciilor. În legătură cu natura termenului de 14 zile, Curtea apreciază că acesta nu este un termen de decădere, astfel că nerespectarea termenului de către autoritatea contractantă nu afectează valabilitatea actului emis ulterior împlinirii sale.

De altfel, legalitatea respectivelor documente poate fi contestată în instanţă potrivit art. 97 indice 1 alin. 5 din H.G. nr. 925/2006, însă petenta nu a făcut dovada promovării unei astfel de acţiuni în justiţie.

Ca urmare a reţinerii incidenţei situaţiei prevăzute de art. 167 alin. 1 lit. g) devine incident şi cazul prevăzut de art. 167 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 98/2016, întrucât operatorul economic s-a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante, necomunicând acesteia împrejurările la care se face referire la lit. g.

Pentru aceste motive plângerea formulată va fi respinsă.