Executarea silită nu a prezentat o complexitate deosebită, iar activitatea desfăşurată de către executorul judecătoresc s-a rezumat la somarea contestatoarei şi constatarea îndeplinirii obligaţiei. Într-o asemenea situaţie, stabilirea onorariului de execu

Hotărâre 3865 din 07.06.2019


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 11.02.2019 sub nr. …/299/2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti contestatoarea E SA în contradictoriu cu intimatul DD a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea în parte a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, întoarcerea executării silite, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea a susţinut că activitatea executorului judecătoresc s-a redus la transmiterea unei simple somaţii, astfel încât suma stabilită cu titlu de onorariu de executor este disproporţionată, nefiind efectuate multiple acte de executare pentru recuperarea debitului urmărit.

A indicat că onorariul de expert contabil nu reflectă volumul de muncă prestat şi există site-uri specializate cu calculul dobânzii legale şi a ratei inflaţiei.

Contestatoarea a menţionat că, în cazul reducerii celor două onorarii, se impune întoarcerea executării silite.

În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 712, art. 453, art. 223, art. 628, art. 723 şi art. 724 C. proc. civ. şi Ordinul nr. 2550/C/2006.

În dovedire, contestatoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată (fila 97).

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a susţinut că partea contestatoarea nu a procedat la executarea voluntară a obligaţiei, fiind nevoit să se adreseze unui executor judecătoresc, iar faptul că achitarea sumelor a avut loc imediat după primirea somaţiei denotă reaua-credinţă a contestatoarei.

A adăugat că partea contestatoare a beneficiat de suficient timp pentru a-şi îndeplini obligaţiile, iar onorariul executorului judecătoresc se încadrează în limitele prevăzute de Ordinul nr. 2550/C/2006.

Intimatul a evidenţiat că onorariul expertului contabil este proporţional cu munca depusă.

În drept, intimatul a invocat dispoziţiile art. 716 pct. (3) C. proc. civ.

În dovedire, intimatul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 258 alin. (1) rap. la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, socotind-o admisibilă potrivit legii şi concludentă.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, reţine următoarele:

În fapt, prin încheierea nr. 2343VS din data de 04.02.2019, pronunţată de către BEJ „S.V.” în dosarul de executare nr. …/2018, a fost stabilită suma totală de 9.545,14 lei cu titlu de cheltuieli de executare, compusă din 6.928,76 de lei onorariu de executor judecătoresc, 148 de lei cheltuieli de executare, 20 de lei taxă judiciară de timbru, 800 de lei onorariu expert contabil, 300 de lei onorariu de avocat şi 1.348,38 de lei TVA (fila 58).

În drept, art. 712 alin. (1) teza I C. proc. civ. stabileşte că „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”.

Art. 670 C. proc. civ. dispune că „(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. (2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia (subl. ns.). (3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite. (4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni. (5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie. (6) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1) - (5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc”.

Din interpretarea acestui text de lege reiese că sumele stabilite cu titlu de cheltuieli de executare trebuie să fie întemeiate pe înscrisuri doveditoare. Astfel, cuantumul acestora trebuie să rezulte din mijloacele de probă aflate la dosarul de executare.

În ceea ce priveşte onorariul de executor, art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 prevede că „Executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:  a) pentru creanţele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;  b) pentru creanţele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depăşeşte 50.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite; c) pentru creanţele în valoare de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depăşeşte 80.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite; d) pentru creanţele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite”.

În speţă, onorariul de executor judecătoresc a fost stabilit la suma de 6.928,76 de lei, cuantumul maxim admis de lege. Însă, din dosarul de executare rezultă că activitatea executorului judecătoresc a constat în admiterea cererii de executare silită, solicitarea încuviinţării executării, identificarea bunurilor urmăribile ale debitorului, numirea unui expert contabil, actualizarea sumelor datorate creditorului şi somarea contestatoarei, debitul fiind consemnat şi eliberat în termen de 3 zile de la data emiterii somaţiei (filele 57, 60, 73, 77-79, 83 şi 85). În consecinţă, executarea silită din dosarul de executare nr. …/2018 nu a prezentat o complexitate deosebită, iar activitatea desfăşurată de către executorul judecătoresc s-a rezumat la somarea contestatoarei şi constatarea îndeplinirii obligaţiei. Într-o asemenea situaţie, stabilirea onorariului de executor judecătoresc la nivelul maxim admis de lege, 6.928,76 lei, apare ca nejustificată prin raportare la modul în care s-a desfăşurat executarea silită. Totodată, cheltuielile de executare nu trebuie să se transforme într-o sancţiune suplimentară pentru debitor, ci trebuie calculate în funcţie de costurile executării silite şi de particularităţile acesteia. Tocmai din acest motiv legiuitorul a stabilit în anexa Ordinului nr. 2550/2006 limite minime şi maxime ale onorariului şi nu a prevăzut un cuantum fix, lăsând executorului judecătoresc posibilitatea de a aprecia de la caz la caz care ar fi costurile unei executări silite. În aceeaşi ordine de idei, dacă se constată că onorariul stabilit iniţial este insuficient raportat la munca prestată de către executor în cadrul unui dosar de executare, se poate proceda la emiterea unei încheieri de suplimentare a cheltuielilor de executare.

Prin urmare, instanţa va reduce onorariul de executor judecătoresc de la 6.928,76 lei la 4.000 de lei. Având în vedere reducerea onorariului de executor, rezultă că TVA-ul aferent noului onorariu este de 760 de lei, iar nu de 1.316,46 de lei. În consecinţă, suma stabilită cu titlu de TVA va fi, la rândul său, redusă de la 1.348,38 la 791,92 de lei.

Referitor la suma constând în onorariu de expert contabil, aceasta este fundamentată pe înscrisurile din dosarul de executare (fila 61), fiind, aşadar, în mod corect stabilită de către executorul judecătoresc. Totodată, achitarea onorariului de expert contabil a fost impusă de necesitatea elaborării unui raport de expertiză în cursul executării silite pentru determinarea cuantumului exact al sumei pe care contestatoarea îl datora intimatului. În consecinţă, o asemenea cheltuială de executare a fost necesară şi utilă desfăşurării executării silite. În aceeaşi ordine de idei, valoarea onorariului de expert contabil nu este disproporţionată faţă de munca depusă de către expert pentru efectuarea expertizei.

Aşadar, instanţa urmează să admită în parte contestaţia la executare şi să dispună anularea în parte a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 2343VS din data de 04.02.2019, emisă în dosarul de executare nr. …/2018 al BEJ „SV” până la concurenţa sumei de 6.059,92 de lei, respingând în rest contestaţia la executare ca neîntemeiată.

Întoarcerea executării este reglementată de art. 723 alin. (1) C. proc. civ., care dispune că „În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului”. În această ordine de idei, art. 724 C. proc. civ. prevede „(1) În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanţa va dispune asupra efectuării operaţiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terţii de bună-credinţă, potrivit regulilor de carte funciară. (2) Dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul. (3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului”.

În speţă, în urma executării silite, a fost reţinută suma totală de 9.545,14 de lei cu titlu de cheltuieli de executare. Astfel, având în vedere că urmează a se dispune anularea în parte a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, rezultă că în persoana contestatoarei s-a născut dreptul la întoarcerea executării.

În consecinţă, instanţa urmează să admită în parte cererea de întoarcere a executării şi să dispună întoarcerea executării silite, în sensul obligării intimatului la plata către contestatoare a sumei de 3.485,22 de lei.

În cazul cheltuielilor de judecată, art. 453 C. proc. civ. prevede că „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.

În prezenta cauză, contestatoarea a făcut dovada achitării sumei de 300 de lei cu titlu de taxă judiciară aferentă cererii de întoarcere a executării (fila 97).

Având în vedere soluţia asupra cererii principale, instanţa urmează să oblige intimatul la plata către contestatoare a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară aferentă cererii de întoarcere a executării, calculată proporţional cu admiterea cererii.

În ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare, aceasta nu poate fi inclusă în cuantumul cheltuielilor de judecată deoarece OUG nr. 80/2013, în cadrul art. 45, reglementează o procedură specială de restituire a unei asemenea sume.

În temeiul art. 717 alin. (2) C. proc. civ., instanţa va obliga contestatoarea la plata sumei de 58,90 de lei cu titlu de cheltuieli fotocopiere dosar de executare în contul BEJ „SV”.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea E SA, cu sediul în Bucureşti,  … , în contradictoriu cu intimatul DD, cu domiciliul în loc. … ..

Dispune anularea în parte a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 2343VS din data de 04.02.2019, emisă în dosarul de executare nr. …/2018 al BEJ „SV” până la concurenţa sumei de 6.059,92 de lei.

Respinge în rest contestaţia la executare ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de întoarcere a executării silite.

Dispune întoarcerea executării silite, în sensul obligării intimatului la plata către contestatoare a sumei de 3.485,22 de lei.

Obligă intimatul la plata către contestatoare a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară aferentă cererii de întoarcere a executării, calculată proporţional cu admiterea cererii.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 58,90 de lei cu titlu de cheltuieli fotocopiere dosar de executare în contul BEJ „SV”.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.06.2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,