Contestaţie la executare

CIVIL – contestaţie la executare

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică de la 7 decembrie 2015

Pe rol fiind în pronunţare cauza civilă privind pe reclamanţii UVA, UG, EM, UT şi pe pârâta BCRSA, având ca obiect contestaţie la executare.

Fondul cauzei a fost dezbătut în şedinţa din data de 26 noiembrie 2015, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere. 

INSTANŢA:

Asupra acţiunii civile de faţă, constată:

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 02 iulie 2015, contestatorii UVA, UG, EM, UT în contradictoriu cu intimata BCRSA, au formulat, prin avocat, contestaţie la executare prin care au solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea  încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 497/BEJ /2015 din data de 16 iunie 2015 pronunţată de B.E.J.SM în acelaşi dosar, a încheierii de investire cu formulă executorie din data de 27 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a somaţiei din data de 17 iunie 2015 a aceluiaşi executor judecătoresc, a oricăror acte de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 497/BEJ/2015, a tuturor formelor de executare silită precum şi a executării silite înseşi.

S-a mai solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de credit sub aspectul clauzei prevăzute la art. 9 lit. c şi f, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.

În motivarea cererii, contestatorii au arătat că în data de 11 ianuarie 2008, au încheiat cu intimata un contract de credit bancar, contractul cu nr. 7. Conform clauzelor contractuale, contestatorii aveau obligaţia să plătească lunar o rata, fapt care s-a întâmplat până în data de 07 decembrie 2010, dată de la care nu au mai plătit, nemaiavând venituri.

În anul 2015 intimata a demarat procedura executării silite a contestatorilor în vederea recuperării creanţei, prin formularea unei cereri de executare silită la B.E.J.SM, formându-se astfel dosarul de executare silită nr. 497/BEJ/2015. În continuare, se arată că s-a prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită a contestatorilor, întrucât au trecut mai mult de 3 ani de la data ultimei plăţii făcută voluntar de către contestatori, termen care a început să curgă de la data de 07 ianuarie 2011, conf. clauzei contractuale 4.11 din contractul anterior menţionat şi care s-a împlinit la data de 07 ianuarie 2014. 

Mai arată că respectiva creanţă nu este certă şi lichidă întrucât se execută o creanţă în cuantum de 31249,99 euro în condiţiile în care valoarea creditului acordat a fost de 20.000 euro, nearătându-se cum s-a ajuns la această sumă.

În continuare, sunt dezvoltate motivele pentru care se solită constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de credit, făcând referire la comisionul de administrare şi cel de risc, considerând că aceste clauze sunt abuzive raportat art. 4 din Legea 193/2000. Astfel, se arată că respectiva clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul, contractul fiind preformulat de către intimată. Pe de altă parte, se invocă faptul că respectiva clauză nu este definită ci este doar stabilită ca un procent din creditul acordat fără a preciza care este prestaţia oferită de intimată în schimbul costului lunar plătit de către contestatori.

Privitor la restituirea sumei percepute cu titlu de comision de administrare şi comision de risc arată că nulitatea este o sancţiune de drept civil care costă în desfiinţarea cu caracter retroactiv a unui act juridic încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lui.

Cererea a fost motivată în drept în temeiul art. 711, art. 662, art. 665 alin. 5 pct. 4, art. 705, art. 706 din C.p.c.; art. 379 alin. 1 din C.p.c. din 1865, art. 1393 alin. 1 din Codul civil din 1864.

La contestaţie au fost depuse înscrisuri: contractul de credit nr. 7/11 ianuarie 2008 încheiat între părţile procesului, grafic rambursare credit, încheiere investire cu formulă executorie pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, dosarul de executare nr. 497/BEJ/2015 aflat pe rolul B.E.J.SM.

La data de 18 august 2015, intimata BCRSA a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la  executare şi, pe fond, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Cu privire la excepţia invocată, intimata arată că atât timp cât legea prevede o altă cale prin care se poate cere constatarea nulităţii clauzelor contractuale, nu se poate invoca nulitatea şi pe calea contestaţiei la executare, aşa cum prevede art. 712 alin. 2 din C.p.c., precizând că nulitatea clauzelor contractului de credit se poate pune în discuţie numai printr-o acţiune în constatarea nulităţii acelor clauze şi nu pe calea contestaţiei la executare. Cu privire la fondul cauzei, intimata arată că nu este prescris dreptul acesteia de a cere executarea silită a contestatorilor invocând disp. art. 705 C.p.c., art. 2053 din Codul civil precum şi deciza nr. 760/2014 pronunţată de I.C.C.J., arătând că prescripţia nu a început să curgă de la data de 07 ianuarie 2011 ci de la data de 12 septembrie 2014 întrucât contractul care este pus în executare, este cu executare uno ictu, de abia în 2014 a fost declarat de către intimată scandat anticipat, devenind astfel exigibilă întreaga creanţă, fiind efectuate viramente automate din contul curent al contestatorilor în contul creditului.

Prin aceeaşi întâmpinare au mai fost invocate alte excepţii care au fost soluţionate prin încheierea de şedinţă din data de 22 octombrie 2015.

Astfel, privitor  la excepţia inadmisibilităţii cererii de restituie a sumelor percepute în temeiul clauzelor a căror nulitate se solicită se arată că este evident că această cerere este inadmisibilă în cadrul contestaţiei la executare întrucât finalitatea sa este de a pune în discuţie sume ce nu fac obiectul executării silite contestate, sume ce au fost deja achitate de către contestatori.

De altfel, în momentul de faţă, prevederile contractuale criticate nu mai produc efecte juridice cu privire la contestatori, întrucât Contractul de credit a fost declarat scadent anticipat, nu se mai află în derulare şi s-a demarat procedura executării silite.

Ceea ce este esenţial este aceea că astfel de cereri sunt inadmisibile pe calea contestaţiei la executare, această cale procesuală fiind destinată analizei sumelor puse în executare şi nu a constata o creanţă nouă ce ar putea fi opusă creditorului, pentru astfel de pretenţii proprii, contestatorii având deschisă calea acţiunii de drept comun, iar nu calea contestaţiei la executare.

Ca atare, instanţa de executare nu ar putea fi învestită în mod legal să constate o creanţă împotriva intimatei pentru alte sume decât cele ce compun creanţa pusă în executare silită, respectiv în temeiul unor prevederi contractuale care nu au nicio legătură cu obiectul executării silite şi temeiul în care au fost acestea calculate şi care au încetat să producă efecte cu mult anterior demarării executării silite.

Intimata mai arată cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de analiză a elementelor ce fac parte din obiectul principal al Contractului de credit (comisionul de administrare şi comisionul de urmărire riscuri) că potrivit dispoziţiei legale mai sus citate, condiţiile cumulative ce trebuiesc îndeplinite pentru a atrage aplicarea art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 şi, pe cale de consecinţă, exceptarea unei clauzei de la aprecierea caracterului său abuziv, sunt : (i) clauza să se refere la elemente care fac parte din obiectul principal al Contractului şi (ii) clauza să fie exprimată într-un limbaj uşor inteligibil.

În ceea ce priveşte prima dintre condiţii, instanţa de judecată este datoare a veridica dacă prevederile pretins a fi abuzive sunt în strânsă legătură cu obiectul principal al contractului. În acest context, a apreciat că prevederile legale interne ce transpun prevederile din dreptul european, dublate de o practică constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, care califică aceste comisioane pretins a fi abuzive, ca parte componentă esenţială a costului total al creditului, obiectul principal al contractului de credit.

În sprijinul celor menţionate la paragraful anterior, s-a amintit dispoziţiile art. 3 lit. g) din Direcţia 2008/48/CE transpuse ulterior în legislaţia noastră prin OUG 50/2010, potrivit cărora prin cost total al creditului pentru consumatori înţelegem ,,toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi produce alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte.”

Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit a băncii formează preţul contractului, iar aprecierea caracterului adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care, aceste clauzei sunt exprimate în mod clar şi inteligil – aşa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispoziţiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin. 6) care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE”3 .(Anexa 10).

Pe de altă parte clauzele privitoare la comisioane nu pot fi criticate sub aspectul lipsei de negociere, arătând că trebuie analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000, care stabileşte că :,,(2) O clauză contractuală va fi considerată că nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei […)”.

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă că lipsa caracterului negociat ar putea fi constatată doar în cazul în care contestatorii ar fi dovedit faptul că au încercat/intenţionat negocierea, iar subscrisa nu a oferit posibilitatea de a negocia o anumită clauză , adică nu a acceptat modificări ori ajustări.

Cât priveşte produsele bancare ce pot fi negociate, art. 1.2.2. din procedura de negociere stabilite că ,,produsele pentru care se pot negocia comisioanele, dobânda fixă sau marja de produs din structura dobânzii sunt toate produsele de creditare clienţi retail cu excepţia facilităţii de descoperit de cont acordate prin intermediul cardului de debit”.

Aşadar, din prevederile mai sus citate se desprinde cu uşurinţă concluzia potrivit căreia orice consumator poate negocia cu Banca nivelul dobânzii şi al comisioanelor.

Ceea ce este însă important de reţinut este faptul că această procedură de negociere trebuie să fie iniţiată de consumator şi nu de Bancă, întrucât ar fi absurd că subscrisa să propună oferta de creditoare şi să şi demareze o negociere cu consumatorul pentru modificarea propriei oferte.

Un ultim aspect invocat de către intimată prin întâmpinare este comisionul de urmărire riscuri, comision care este perceput exclusiv, pentru creditare acordate fără garanţii reale mobiliare/imobiliare sau personale. În contextul inexistenţei unor elemente suplimentare (garanţii) care să confere împrumutătorului confortul unei satisfaceri cât mai cuprinzătoare  creanţei sale, scopul perceperii acestui comision apare ca fiind evident şi anume prevenirea unor riscuri comision apare ca fiind evident şi anume prevenirea unor riscuri de colectare cu întârziere/necolectare a sumelor ce trebuie plătite băncii de către titularul de credit.

Contraprestaţia Băncii în schimbul căreia se percepe comisionul de urmărire riscuri este reprezentantă de efectuarea operaţiunilor care implică gestiunea riscului de credit, cum ar fi cele de colectare realizate de către Bancă sau societăţi specializate asupra portofoliului de credite care înregistrează întârziere la plata creditelor. În aceleaşi timp, acest comision reflectă şi costul cu riscul de neplată în integralitate pentru întregul portofoliu de credite de acest tip.

În continuare intimata dezvoltă motivele pentru care consideră că ar trebui respinsă, pe fond, contestaţia la executare.

Au fost ataşate înscrisuri.

La data de 27 iulie 2015, a fost depus  şi dosarul de executare silită 497/2015 aflat pe rolul B.E.J.SM. 

 Examinând contestaţia, instanţa reţine următoarele:

Obiectul litigiului de faţă îl constituie contestaţia la executare care  vizează întreaga executare silită şi toate actele de executare efectuate de B.E.J.SM în dosarul de executare silită nr. 497/2015 aflat pe rolul aceluiaşi birou, constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale ce privesc comisionul de administrare şi de risc precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Conf. art. 245 din Cod procedură civilă ”Excepţia procesuală este mijlocul prin care, in condiţiile legii, partea interesata, procurorul sau instanţa invoca, fără sa pună in discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenta instanţei ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competentei, amânarea judecaţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii”.

Conf. art. 248 din Cod procedură civilă ” Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea in fond a cauzei. In cazul in care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare in funcţie de efectele pe care acestea le produc. Daca instanţa nu se poate pronunţa de îndată asupra excepţiei invocate, va amâna judecata si va stabili un termen scurt in vederea soluţionării excepţiei. Excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai daca pentru judecarea lor este necesar sa se administreze aceleaşi dovezi ca si pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului. Încheierea prin care s-a respins excepţia, precum si cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas in continuare investita pot fi atacate numai odată cu fondul, daca legea nu dispune altfel.

În primul rând, având în vedere în vedere efectele pe care le produc, instanţa a analizat excepţiile invocate de către intimată prin întâmpinare pe care, prin încheierea din data de 22 septembrie, le-a respins ca neîntemeiate pentru motivele arătate în aceea încheiere. Totodată, prin aceeaşi încheiere, instanţa a calificat legea de drept substanţial ca fiind Codul civil din 1864 precum şi Decretul 167/1058 privind prescripţia extinctivă, având în vedere data încheierii contractului care este 11 ianuarie 2008, deci contractul a fost încheiat sub imperiul Codului civil din 1864 astfel încât efectele sale vor fi guvernate de legea sub care s-a născut iar pe de altă parte, este aplicabil Decretul 176/1958 întrucât prescripţia extinctivă a început să curgă înaintea intrării în vigoare a Codului Civil actual (Legea 287/2009), respectiv în ianuarie 2011, luând în considerare şi prevederile art. 6 din Codul civil care privesc aplicarea în timp a legii civile unde se arată: ” Legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare. Aceasta nu are putere retroactiva. Actele si faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea in vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării in vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi. Prescripţiile, decăderile si uzucapiunile începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt in întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Dispoziţiile legii noi se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa in vigoare, precum si situaţiilor juridice născute după intrarea sa in vigoare. Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării in vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie si obligaţia legala de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinătate, daca aceste situaţii juridice subzista după intrarea in vigoare a legii noi.”

Prin încheierea anterior menţionată, instanţa a calificat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, excepţie invocată prin cererea de chemare în judecată de către contestatori, ca fiind o apărare de fond şi nu o veritabilă excepţie.

Între părţile litigiului s-a încheiat la data de 11 ianuarie 2008 un contract de credit bancar nr. 7, în care intimata are calitatea de creditor - împrumutat iar contestatorii au calitatea de debitori – împrumutat şi coplătitori. Obiectul contractului este acordarea unui credit contestatorului UVA de către intimată în cuantum de 20.000 euro, pe care împrumutatul împreună cu coplătitorii, se obligă să îl restituie în 120 de rate lunare.

Conform art. 4.2.a) din cadrul condiţiilor generale ale contractului anterior menţionat (condiţii semnate de toate părţile) ”În cazul creditelor pe obiect, împrumutul, dobânda datorată, comisionul de urmărire riscuri şi comisionul de administrare se rambursează în rate lunare, potrivit graficului de rambursare, prin debitarea de către bancă a contului curent pe care împrumutatul se obligă să-l deschidă la unitatea bancară care i-a acordat creditul. Împrumutatul este obligat să asigure alimentarea contului curent, astfel încât din ziua scadentă din fiecare lună, pe întreaga perioadă de creditare, banca să poată încasa dobânda datorată, comisionul de urmărire riscuri, comisionul de administrare şi rata de credit aferentă scadenţei respective.”

Din acest articol, se desprind două obligaţii pe care contestatorul – împrumutat UVA, le avea: să deschidă un cont curent la intimată şi să alimenteze acest cont astfel încât banca să încaseze sumele de bani datorate lunar, însă nu rezultă nici măcar în mod tacit, cum invocă intimata prin întâmpinare şi prin concluziile formulate oral, un mandat pe care contestatorii l-au dat intimatei să retragă banii din contul curent oricând şi oricum ar dori această, contul curent, deşi deschis la intimată, aparţine contestatorului şi acesta este singurul care poate dispune de sumele existente în contul respectiv în condiţiile în care nu există o înţelegere cu intimata care să îi permită acesteia să retragă sume de banii oricând ar dori, iar pe de altă parte, nu este stipulată nicio sancţiune în cazul în care contestatorii nu alimentează contul curent sau nu transferă sumele de banii în contul ataşat contractului de credit, aceştia având doar obligaţia să îl alimenteze.

La art. 4.11. din cadrul aceloraşi condiţii generale este stipulat: ” Dacă, în termen de 30 de zile de la data scadenţei, împrumutatul şi/sau coplătitorii/garanţii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanţiilor asiguratorii sau oricăror alte bunuri aflate în proprietatea împrumutatului şi/sau coplătitorilor/garanţilor.”

Din acest articol rezultă cu claritate că, în cazul în care debitorii nu achită rata lunară şi celelalte accesorii întregul credit cu toate accesoriile devine exigibil.

Conform art. 706 din C.p.c. unde este prevăzut termenul de prescripţie al executării silite precum şi momentul începerii curgerii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită: ” Dreptul de a obţine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. Termenul de prescripţie începe sa curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silita. In cazul hotărârilor judecătoreşti si arbitrale, termenul de prescripţie începe sa curgă de la data rămânerii lor definitive.”

În cauza de faţă instanţa reţine că termenul de prescripţie a dreptului intimatei de a cere executarea silită asupra contestatorilor este de 3 ani, nefiind prevăzut un alt termen special iar momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită este data de 7 ianuarie 2011 şi s-a împlinit la data de 7 ianuarie 2014 (calculat conf. art. 181 alin. 1 pct. 3 din C.p.c.) raportat la dispoziţiile art. 706 C.p.c. şi, având în vedere că ultima plată voluntară făcută de către contestatori, pentru a achita rata lunară aferentă contractului de credit nr. 7/11 ianuarie 2008, a fost 7 decembrie 2010 iar termenul de 30 de zile prevăzut la art. 4.11. din Condiţiile generale ale contractului s-a împlinit la data de 7 ianuarie 2011 făcând, aşa cum prevede acel articol, ca întregul credit să devină exigibil la data de 7 ianuarie 2011.

Intimata arată pe de o parte, că termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită nu a început să curgă de la data de 7 ianuarie 2011 ci de la data de 12 septembrie 2014 (dată la care banca a declarat creditul scadent anticipat) iar pe de altă parte, în condiţiile în care ar fi început să curgă la data de 7 ianuarie 2011 acesta s-a întrerupt de multe ori şi a început să curgă un nou termen ori de câte ori banca a efectuat viramente automate cu sume modice de banii, din contul curent al contestatorului pentru a achita din datoria acumulată.

În vederea susţinerii primului argument, intimata invocă art. 8.3 din Condiţiile generale unde sunt prevăzute ”CAZURI DE CULPĂ”. Astfel, la art. 8.1 se arată ”Nerespectarea de către împrumutat a oricăreia dintre obligaţiile sale asumate prin prezentul contract ....constituie CAZ DE CULPĂ.”  Iar la art. 8.3 ”Banca va notifica împrumutatul .....în 15 zile de la constatarea unui caz de culpă şi........banca are dreptul să considere creditul exigibil şi să treacă la executarea întregii sume datorate.”

Instanţa nu poate reţine aceste argumente pentru a constata că întregul credit a devenit exigibil de la data de 12 septembrie 2014 întrucât, la articolul invocat sunt prevăzute cazurile în care intimata are dreptul să declare creditul exigibil anticipat în cazul încălcării oricărei obligaţii, cu titlu general şi nu cum prevede în mod special şi în concret art. 4.11. Astfel, la art. 7 din contract sunt prevăzute multe obligaţii pe care contestatorii le au, astfel încât articolul invocat se referă doar la dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în cazul încălcării de către contestatorii a obligaţiilor generale şi nu a obligaţiei de plată a ratei cu toate accesoriile.

Privitor la al doilea argument invocat de către intimată, respectiv faptul că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin viramentele automate instanţa nu poate reţine nici aceste argumente pentru a constata că prescripţia a fost întreruptă. 

Art. 709 din C.p.c. prevede cazurile în care se întrerupe termenul de prescripţie al executării silite: ”Cursul prescripţiei se întrerupe: pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute in titlul executoriu ori a recunoaşterii, in orice alt mod, a datoriei; pe data depunerii cererii de executare, însoţita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent; pe data depunerii cererii de intervenţie in cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori; pe data îndeplinirii in cursul executării silite a unui act de executare; pe data depunerii cererii de reluare a executării; in alte cazuri prevăzute de lege. După întrerupere, începe sa curgă un nou termen de prescripţie. Prescripţia nu este întrerupta daca executarea silita a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a făcut-o a renunţat la ea.”

Din aceste dispoziţii legale rezultă că, plata făcută de către debitor (la care se referă intimata) trebuie să fie voluntară, or, în cazul de faţă este foarte evident că reclamanţii nu au dorit să facă nicio plată, începând cu luna decembrie 2010. Astfel, până în data de 7 decembrie 2010, contestatorii au achitat din rată prin ordin de plată sau prin depunere numerar (filele...) însă din acea dată nu au mai făcut acest lucru, fiind debitate automat şi fără a exista un acord din partea contestatorilor (aşa cum a fost arătat mai sus) sume de bani foarte mici din contul debitorilor în contul aferent creditului bancar nr. 7/ 11 ianuarie 2008. Aceste argumente, din care reiese intenţia fără echivoc a contestatorilor de a nu plăti voluntar, sunt susţinute şi de faptul că aceştia mai au un credit ipotecar încheiat cu intimata la care achită rata lunară, de această dată în mod voluntar (fila....).

Aceste aspecte sunt întărite şi de dispoziţiile care privesc etapele şi modalitatea în care se face imputaţia plăţi, respectiv prima data este făcută prin acordul  părţilor, iar în lipsă, de către debitor şi, în cazul în care nu este nici acesta, se va face de către creditor, fiind o dispoziţie expresă în cazul transferurilor între conturile bancare, prevăzută în art. 1507 alin. 3 din Codul civil.

Astfel,  conf. art. 1506, art. 1507, art. 1509 din Codul civil „ Imputaţia plăţii făcută prin acordul părţilor. Plata efectuată de debitorul mai multor datorii faţă de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora conform acordului părţilor. În lipsa acordului părţilor, se aplică dispoziţiile prezentei secţiuni. Imputaţia făcută de debitor: Debitorul mai multor datorii care au ca obiect bunuri de acelaşi fel are dreptul să indice, atunci când plăteşte, datoria pe care înţelege să o execute. Plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor şi, la urmă, asupra capitalului. Debitorul nu poate, fără consimţământul creditorului, să impute plata asupra unei datorii care nu este încă exigibilă cu preferinţă faţă de o datorie scadentă, cu excepţia cazului în care s-a prevăzut că debitorul poate plăti anticipat. În cazul plăţii efectuate prin virament bancar, debitorul face imputaţia prin menţiunile corespunzătoare consemnate de el pe ordinul de plată. Imputaţia făcută de creditor: în lipsa unei indicaţii din partea debitorului, creditorul poate, într-un termen rezonabil după ce a primit plata, să indice debitorului datoria asupra căreia aceasta se va imputa. Creditorul nu poate imputa plata asupra unei datorii neexigibile ori litigioase. Atunci când creditorul remite debitorului o chitanţă liberatorie, el este dator să facă imputaţia prin acea chitanţă.”

De aici rezultă cu certitudine că debitorii nu au efectuat nici un virament către contul contractului care face obiectul contractului.

Prin prescripţia dreptului de a cere executarea silită, se înţelege acel mijloc de stingere a dreptului creditorului de a pune în executare, pe cale silită, titlul său executoriu, care presupune neglijarea exercitării acestui drept timp mai îndelungat. Prescripţia începe să curgă de la data naşterii acestui drept; ea nu este o continuare a prescripţiei dreptului material la acţiune, ci o prescripţie nouă, de sine stătătoare, ce priveşte în exclusivitate posibilitatea de a cere executarea silită a unui titlu ce obligă la a da, a face sau a nu face, corespunzător obiectului obligaţiei. Din momentul împlinirii acestei prescripţii, organul competent nu mai poate elibera titlul executoriu, iar dacă eliberarea titlului s-a făcut anterior, nu mai poate proceda la punerea lui în executare pe cale silită. Această prescripţie nu împiedică însă, în principiu, executarea voluntară a obligaţiei de către debitor. Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel; acesta este termenul general, care, în lipsa unei prevederi contrare exprese, se aplică atât în cazul executării silite a titlurilor executorii referitoare la drepturi de creanţă şi drepturi reale mobiliare, cât şi în cazul executării unor obligaţii nepatrimoniale.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Astfel, instanţa reţine că intimata a avut o stare de pasivitate pe o perioadă foarte îndelungată (aproximativ 4 ani şi 6 luni) din luna ianuarie 2011 (acesta fiind termenul la care trebuia plătita rata) până în luna iunie 2015 (când a formulat cererea de executare), stare de pasivitate care este sancţionată de către legiuitor cu împiedicarea executării silite a debitorilor în vederea recuperării creanţei sale întrucât, deşi intimata a făcut diferite notificării contestatorilor  să achite rata lunară şi restanţele sau a declarat creditul scadent anticipat în anul 2014 fără a notifica acest fapt contestatorilor, aceste manifestări nu au făcut să întrerupă termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a contestatorilor în vederea recuperării creanţei, mulţumindu-se să retragă automat sume de banii foarte mici din contul contestatorului Uţă Vasile Adrian. 

Aşa fiind, instanţa urmează să admită contestaţia la executare formulată de contestatorii  reclamanţii UVA, UG, EM, UT, împotriva pârâtei BCRSA, să constate prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită a contestatorilor în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. 7 încheiat între părţii în data de 11 ianuarie 2008, să anuleze încheierea de investire cu formulă executorie pronunţată în data de 27 februarie 2015, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi să anuleze executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 497/BEJ/2015 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc SM, împreună cu toate actele de executare efectuate în acel dosar.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de contestatorii, instanţa constată că sunt întemeiate fiind reprezentate de taxa de timbru în cuantum de 1000 lei (fila 259) şi onorariu avocat (fila 324), urmând a fi admise şi, pe cale de consecinţă, intimata să fie obligată către contestatorii la plata sumei de 1500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorii UVA, UG, EM, UT, împotriva intimatei S.C.BCRS.A.,.

Constată prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită a contestatorilor în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. 7 încheiat între părţi în data de 11 ianuarie 2008. Anulează încheierea de investire cu formulă executorie pronunţată în data de 27 februarie 2015, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 497/BEJ/2015 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc SM împreună cu toate actele de executare efectuate în acel dosar.

Obligă intimata la plata către contestatori la plata a 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 decembrie 2015.

PREŞEDINTE, GREFIER,

BCINR

Domenii speta

Spete similare