Dobânzi pentru plata eşalonată a drepturilor salariale. Cuantum determinabil. Calitate procesuală pasivă.

- art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 554/2004, Codul de procedură civilă.

Atât timp cât perioada pentru care au fost acordate dobânzile este expres stipulată în dispozitivul sentinţei atacate, respectiv de la data de 27 februarie 2014, pentru sumele plătite ulterior acestei date şi până la data achitării efective a acestora, iar dispoziţiile în baza cărora se calculează cuantumul dobânzii sunt de asemenea menţionate expres în considerentele aceleiaşi hotărâri, cuantumul obligaţiei de plată al pârâtelor este determinabil şi depinde de momentul plăţii efective, neputând astfel fi determinat în cuantum fix prin sentinţă.

De vreme ce hotărârea definitivă prin care a fost stabilită obligaţia principală, de plată către reclamantă a drepturilor salariale pentru eşalonarea cărora se solicită în prezenta cauză plata de dobânzi, a fost pronunţată şi în contradictoriu cu pârâtul, astfel că între acest pârât şi reclamantă există deja un raport juridic referitor la obligaţia principală, pârâtul are calitate procesuală pasivă şi în prezenta cauză care are ca obiect un raport juridic privind obligaţii accesorii obligaţiei principale.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 676/06.07.2017, Tribunalul Covasna – Secţia civilă: a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Ministerul Sănătăţii invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâte prin întâmpinare; a respins excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii invocată prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtelor Direcţia B., Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D.; a obligat pârâtele Direcţia B. şi Ministerul Sănătăţii la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculată asupra sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin sentinţa civilă nr. 1646/2008 rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 106/R/10 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, dobândă ce urmează a fi calculată începând cu data de 27 februarie 2014 pentru sumele plătite ulterior acestei date şi până la data achitării acestora; a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă acţiunea îndreptată împotriva pârâtei Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri, în termen legal şi motivate, atât pârâta Direcţia B., cât şi pârâtul Ministerul Sănătăţii.

Prin recursul său, pârâta Direcţia B. a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, în ce priveşte admiterea acţiunii reclamantei şi pe fond respingerea în integralitate a acestei acţiuni.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit instanţa de fond a obligat-o la plata către reclamantă a daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentinţa nr. 1646/2008 începând cu data de 27.02.2014 şi până la data plăţii efective, acţiunea reclamantei fiind inadmisibilă întrucât aceasta nu a precizat concret perioada pentru care a solicitat acordarea acestor daune, nu a precizat sumele care au produs aceste daune prin neplata lor la timp şi nici modul de calcul prin care înţelege să facă dovada sumelor solicitate, modul de calcul al dobânzii, precum şi temeiul de drept pentru fiecare în parte.

Recurenta arată că chiar dacă prin Decizia nr. 2 din 2014 a ÎCCJ s-a recunoscut dreptul la daune interese moratorii sub formă de dobânzi legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, nu este prevăzută obligaţia calculării acestor daune de către pârâtă.

În drept, recurenta invocă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 483, art. 487 şi art. 488 alin. (6) şi (8) Cod procedură civilă.

La rândul său, prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

În motivarea recursului, recurentul-pârât arată că prin sentinţa instanţei de fond în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât între reclamantă şi Ministerul Sănătăţii nu există niciun raport juridic, raportul de muncă al reclamantei fiind stabilit cu Direcţia B..

În drept, recurentul invocă aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, Legii nr. 53/2003, Legii nr. 554/2004, Codului de procedură civilă şi oricărui alt act normativ aplicabil în cauză.

Ambele recursuri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare (f. 22-24), prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Direcţia B..

Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 44-48), intimata Ministerul Finanţelor Publice a solicitat menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond în ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Analizând actele si lucrările dosarului, sentinţa atacată, faţă de motivele invocate, Curtea reţine următoarele:

Pârâta Direcţia B., prin recursul său, critică sentinţa atacată sub aspectul greşitei aplicări de către instanţa de fond a normelor de drept material cu privire la plata dobânzilor pentru plata eşalonată a drepturilor salariale.

Aceste critici ale recurentei-pârâte se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Recurenta-pârâtă susţine că acţiunea reclamantei ar fi inadmisibilă întrucât obiectul său nu a fost îndeajuns individualizat, întrucât nu s-au precizat concret perioada pentru care se solicită acordarea daunelor moratorii, nici sumele care au produs aceste daune prin neplata lor la timp şi nici modul de calcul prin care înţelege să facă dovada sumelor solicitate, modul de calcul al dobânzii, precum şi temeiul de drept pentru fiecare în parte.

Totodată, deşi nu neagă dreptul reclamantei la plata dobânzilor pentru eşalonarea plaţii drepturilor salariale, recurenta susţine că nu revine angajatorului obligaţia de a calcula cuantumul acestor dobânzi.

Cu privire la criticile recurentei, Curtea apreciază că atât timp cât perioada pentru care au fost acordate dobânzile este expres stipulată în dispozitivul sentinţei atacate, respectiv de la data de 27 februarie 2014, pentru sumele plătite ulterior acestei date şi până la data achitării efective a acestora, precum şi că dispoziţiile în baza cărora se calculează cuantumul dobânzii sunt de asemenea menţionate expres în considerentele aceleiaşi hotărâri, cuantumul obligaţiei de plată al pârâtelor este determinabil şi depinde de momentul plăţii efective, neputând astfel fi determinat în cuantum fix prin sentinţă.

În ce priveşte criticile recurentei privind inadmisibilitatea acţiunii reclamantei, acestea sunt nefondate întrucât acţiunea introductivă de instanţă cuprinde obiectul acţiunii şi toate celelalte elemente prevăzute de lege ca fiind obligatorii.

Prin urmare, Curtea va privi recursul declarat de pârâta Direcţia B. ca nefondat.

În ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, acesta cuprinde critici referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză.

Aceste critici sunt nefondate, având în vedere că, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, hotărârea definitivă prin care a fost stabilită obligaţia principală, de plată către reclamantă a drepturilor salariale pentru eşalonarea cărora se solicită în prezenta cauză plata de dobânzi, a fost pronunţată şi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, astfel că între acest pârât şi reclamantă există deja un raport juridic referitor la obligaţia principală, drept pentru care pârâtul are calitate procesuală pasivă şi în prezenta cauză care are ca obiect un raport juridic privind obligaţii accesorii obligaţiei principale.

În consecinţa celor ce preced, soluţia pronunţată de Tribunalul Braşov-secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este, sub toate aspectele criticate, legală şi temeinică, astfel că, făcând aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge cele două recursuri declarate în cauză.

Domenii speta

Spete similare