Apel

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

Cod ECLI:RO:TBMUS:2020:004.000171

Dosar nr. 1177/323/2018

DECIZIA CIVILĂ Nr. 171/2020

Ședința publică din data de 05 martie 2020

Instanța constituită din:

Președinte: ....

Judecător: ....

Grefier: ---

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul ... împotriva sentinței civile nr. 615/2019 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul cu nr. 1177/323/2018.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20 februarie 2020, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, 05 martie 2020, încheiere care face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 615 din data de 09 august 2019, pronunțată de Judecătoria ...i în dosarul nr. 1177/323/2018, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul .... în contradictoriu cu pârâtul .. și cu pârâta ...

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că la data de 22.01.1959 numiții .. și .. s-au căsătorit, preluând ambii numele .... De asemenea, la data de 19.11.1984 a decedat numita ... având ultimul domiciliu în .., iar la data de .. a decedat numitul .., având și acesta ultimul domiciliu în ..

A reținut instanța, că prin adresa nr. 576/18.05.2018 emisă de Camera Notarilor Publici Târgu Mureș s-a arătat că în cazul defuncților .. și .. nu au fost găsită înregistrată deschiderea procedurilor succesorale.

Au fost avute în vedere prevederile art. 249 C.P.C. și ale art. 954 alin. 1 și art. 963 alin. 1 coroborat cu art. 964 Cod civ.

A mai reținut instanța, că reclamantul nu a făcut dovada filiației sale și a pârâtului .. față de defuncții .. și ...

Având în vedere starea de fapt descrisă anterior și prevederile legale incidente, instanța a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind dezbaterea succesiunilor defuncților ... decedat la data de .. și .. decedată la data de ..

A mai reținut instanța, că la data de .. a decedat numitul ... având ultimul domiciliu în ... Conform certificatului de moștenitor nr. 897/1972 din 02.11.1972 eliberat de Notariatul de Stat Mureș, după defuncții .. decedat la data de .. și soția .. decedată la data de .. moștenitori sunt .. și soția .., masa succesorală constând în imobilul teren cu suprafața de 800/2082 mp înscris în CF nr. .., nr. top.. toate construcțiile existente, situat în .., str..., nr.. .. ... La data de 26.04.2007 a decedat numita ...cu ultimul domiciliu în Târnăveni. Conform adresei nr. 92/21.01.2014, Camera Notarilor Publici Târgu Mureș arată că nu a fost găsită dezbaterea succesiunii defunctei ... decedată la data de .. Numita .. născută la data de .. este fiica numiților ... și ..

La data de 18.03.1960, între .., domiciliat în .. str. .. nr. .. în calitate de vânzător și .. cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect loc de casă cu lungimea 30 m, lățimea 16 m. Valoarea terenului s-a stabilit la 4.600 lei, din care s-a achitat suma de 2.500 lei, restul urmând a fi achitat până la data de 12 august.

Conform Referatului nr. 1832 din 14.03.2018 al OCPI Mureș, s-a constatat lipsa CF 3153 din arhivă, conform inventarului.

Au fost avute în vedere de instanță dispozițiile art. 249 CPC.

Prima instanță a constatat, în urma analizării înscrisurilor arătate anterior, că reclamantul nu a făcut proba cu privire la existența în patrimoniul pârâtei ... .. a dreptului de proprietate asupra imobilului „loc de casă de 16 m lățime și 30 lungime” în suprafață de 667 mp, care ar fi făcut obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată între .. și ... Pentru aceasta, instanța a avut în vedere că nu a fost dovedit că ... a fost proprietarul unui imobil înscris în CF nr. 3153 sau că pârâta ... ar fi unica moștenitoare a părinților ..., cu privire la care nu s-a dovedit decesul, și ..., instanța a respins capătul de cerere privind obligarea la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul loc de casă de 16 m lățime și 30 lungime în suprafață de 667 mp, lipsă CF 3153 din arhivă conform inventarului, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul ... solicitând admiterea apelului și a cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului, reclamantul apelant a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată în fața primei instanțe, în contradictoriu cu pârâții ... și ......, a solicitat să se constate ca moștenitori legali ai defunctei .., mama apelantului, decedată la data de ..: .., soțul supraviețuitor, apelantul .. și pârâtul intimat .. fii ai defunctei. A mai arătat că masa succesorală rămasă după defuncta .. este cota de 1/2 din imobilul în litigiu, situat în ... .. nr. .... De asemenea, că după defunctul ... au rămas ca moștenitori legali: apelantul-reclamant .. și intimatul-pârât ..., ambii în calitate de fii, masa succesorală rămasă după defunctul .. fiind cota de 5/8 din imobilul în litigiu. A mai precizat că în urma succesiunilor succesive, apelantul și intimatul .. în calitate de fii, moștenesc cota de 1/2 fiecare din imobilul aflat în litigiu. A mai arătat apelantul, că la data de .. defunctul ... decedat la data de .. bunicul pârâtei de ordin .. născută .. a vândut autorilor apelantului-reclamant și intimatului-pârât de rând 1, imobilul în litigiu, pentru care acesta a solicitat să se obțină o hotărâre care să țină loc de act autentic, reiterând instanței că pe acest teren aceștia au edificat o casă de locuit în anul 1963.

A mai arătat apelantul, că între acesta și fratele său s-a încheiat o tranzacție din care a rezultat că acesta din urmă este de acord cu toată acțiunea formulată și totodată, cu atribuirea imobilului teren și casă de locuit în favoarea apelantului fără sultă.

În opinia apelantului, hotărârea atacată nu este legală și temeinică raportat la susținerea că reclamantul nu a făcut proba cu existența în patrimoniul pârâtei de rând 2 ... născută ... a dreptului de proprietate asupra imobilului loc de casă, de 16 m lățime și 30 m lungime, în suprafață de 667 de mp, care a făcut obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare. A arătat că din Certificatul de moștenitor nr. 897/1972, Certificatul de naștere a pârâtei de rând 2 și din adresa primită de la Camera Notarilor Publici rezultă că pârâta de rând 2 este unica moștenitoare legală după defunctul .... Astfel, în conformitate cu Certificatul de deces ... eliberat de Consiliu Popular al orașului Târnăveni și Certificatul de moștenitor numărul 771/1996, rezultă fără dubiu că pârâta de rând 2 este unica moștenitoare după defunctul ... și având calitatea de sezinară i s-a transmis dreptul de a exercita drepturile și acțiunile defunctului.

A mai arătat apelantul în susținerea apelului declarat, că este lipsită de temeinicie susținerea instanței de fond în ceea ce privește faptul că acesta nu a dovedit dreptul de proprietate a imobilului în litigiu în patrimoniul intimatei pârâtei .....

Față de toate aceste considerente, solicită admiterea apelului formulat și implicit a cererii de chemare în judecată, solicitând astfel ca tranzacția încheiată între acesta și intimatul-pârât de rând 1 să facă parte din hotărâre.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 887 Cod civil, ale art. 963, art. 1125, art. 2267 Cod civil.

Au fost depuse în probațiune înscrisuri și s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul ... s-a arătat de acord atât cu apelul declarat, cât și cu cererea de chemare în judecată formulate de apelantul .... De asemenea, a arătat că este de acord cu dezbaterea moștenirii după cei doi părinți defuncți, și cu atribuirea imobilului aflat în litigiu, în cota de 1/1 apelantului, fără sultă în favoarea apelantului. A menționat totodată că a mandatat-o pe numita ... pentru a-l reprezenta în fața instanței.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de reclamantul ... este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Mai întâi, se impune să notăm că în prezenta pricină avem de discutat două chestiuni diferite, corespunzător cu două categorii distincte de pretenții formulate de către reclamant, respectiv, pe de o parte, dezbaterea succesiunii după defuncții săi părinți, iar pe de altă parte, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la un teren, pe care tatăl său l-ar fi achiziționat de la un terț, bunicul pârâtei de rând 2. Întrucât acel teren care ar fi făcut obiectul antecontractului ar urma să facă și el parte din masa succesorală în procedura dezbaterii moștenirii pe cale judiciară, apreciem că mai întâi este necesar și util să examinăm soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic și doar mai apoi să ne aplecăm asupra dezbaterii moștenirii.

Așadar, cu referire la acea parte a cererii de chemare în judecată care are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu titlu general, trebuie să reținem că în acest tip de pricini (hotărâri care să țină loc de act autentic) reclamantul, care este promitent cumpărător, își întemeiază cererea pe instituţia juridică a răspunderii civile contractuale, întrucât el nu urmăreşte altceva, decât să sancţioneze o eventuală conduită culpabilă din partea adversarului procesual (promitentul vânzător) în îndeplinirea obligaţiilor instituite în sarcina acestuia prin antecontractul de vânzare-cumpărare. Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic se originează, din perspectiva fundamentului juridic, în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două părţi şi nu reprezintă altceva decât o modalitate a răspunderii civile contractuale. Ea stă la îndemâna părţii contractante interesate şi este supusă unor condiţii legale (raportat la data încheierii antecontractului, prevederilor art. 1073 și art. 1077 din vechiul Cod civil). În cazul acesta al pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic vorbim despre o executare în natură a obligaţiilor asumate de către adversarul procesual, deci despre o reparare în natură a prejudiciului încercat de reclamant, în cadrul acţiunii în răspundere civilă contractuală. Așadar, pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic este necesar să fie îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtului, iar reclamantul să își fi îndeplinit ori să fie gata să își îndeplinească propriile obligații ce ar decurge din previzionatul contract.

Mai departe, pentru ca pornind de la antecontractul de vânzare-cumpărare, instanța să fie abilitată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, este necesar ca din cuprinsul antecontractului încheiat de părți să rezulte, fie determinat, fie cel puțin determinabil, toate elementele esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare. De menționat că în asemenea hotărâri, intervenția instanței este menită exclusiv să suplinească consimțământul pârâtului la perfectarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare promis, urmând ca odată cu pronunțarea hotărârii judecătorești să se producă, în forma autentică specifică acestui act al instanței și cerută ad validitatem pentru înstrăinarea terenurilor, întâlnirea voințelor celor două părți pentru finalizarea convenției. În mod consecutiv, urmează să opereze de drept transmiterea dreptului de proprietate dintr-un patrimoniu în altul și să se nască toate celelalte obligații pe care în mod obișnuit le naște vânzarea în patrimoniul părților contractante. De aceea, toate celelalte elemente ale vânzării-cumpărării trebuie să se regăsească în promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată.

În ceea ce interesează prezenta speță elementul esențial al contractului de vânzare-cumpărare vizat este obiectul acestuia – adică bunul vândut. El trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabilă, adică să fie stabilit cu suficientă claritate încât cercetarea antecontractului să permită identificarea acestuia pe baza datelor oferite de părți. În caz contrar, pronunțarea de către instanța de judecată a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, prin intermediul căreia instanța nu poate decât să suplinească lipsa consimțământului pârâtului la încheierea actului, ar conduce la nașterea unui contract lovit de nulitate absolută, întrucât nevalabilitatea obiectului, caracterul nedeterminat al acestuia echivalează cu lipsa obiectului vânzării și este afectat de această sancțiune specifică. Or, ar fi absurd să permitem instanței de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să creeze un contract nul absolut. Totodată, instanța de judecată, în acest tip de pricini nu este abilitată să stabilească obiectul convenției dintre părți, ea putând doar să facă operațiuni de identificare  lui (spre pildă, măsurarea terenului, expertizarea topografică a terenului pentru stabilirea datelor de carte funciară ale acestuia etc.), însă aceasta presupune a priori că din antecontract rezultă suficiente informații care să facă terenul respectiv identificabil.

De asemenea, tot relevant în speță este că pentru a permite instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic este necesar ca la momentul emiterii acestei hotărâri pârâtul să fie proprietarul terenului aflat în discuție. Această cerință este esențială pornind tot de la specificul hotărârilor din această categorie, în sensul că prin intermediul lor se suplinește lipsa consimțământului pârâtului și se produce transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul acestuia în patrimoniul reclamantului. Pentru a se putea produce acest efect, de iure, este necesar cu titlu prealabil, ca pârâtul să fi dobândit în proprietate imobilul promis a fi vândut și să îl dețină în patrimoniu la momentul vânzării, adică la momentul la care instanța pronunță hotărârea care să țină loc de act autentic. În lipsa îndeplinirii acestei exigențe, pronunțarea hotărârii care să țină loc de act autentic este imposibilă, întrucât nu s-ar putea produce efectul scontat, acela de transferare a dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului. Ca atare, repararea în natură a prejudiciului despre care am vorbit într-un paragraf anterior ar fi imposibilă.

Aplicând aceste considerente generale la situația din speță, constatăm că niciuna din cerințele de mai sus nu este îndeplinită.

În primul rând, în cuprinsul antecontractului obiectul nu este nici determinat, nici determinabil. Cu alte cuvinte, nu există niciun element care să ne permită a constata că există identitate între terenul loc de casă la care se face referire în cuprinsul antecontractului și terenul pretins de reclamant în prezenta acțiune. În actul încheiat în anul 1960, părțile au consemnat ca elemente de identificare a terenului doar faptul că este loc de casă și are lungimea de 30 m, iar lățimea de 16 m. Nici măcar localitatea în care se găsește nu a fost menționată și cu atât mai mult o adresă cel puțin aproximativă. Desigur că nu poate fi vorba despre o identificare a terenului după datele de carte funciară, deși ne aflăm într-o zonă în care cartea funciară a funcționat inclusiv la data respectivă, iar promitentul vânzător se presupune că avea cunoștință despre aceste date de identificare ale imobilului pe care dorea să îl vândă. În aceeași ordine de idei, nu se indică suprafața terenului nici măcar aproximativ, nu se arată forma parcelei, deși având în vedere că s-a indicat lungimea și lățimea putem presupune că forma era aproximativ dreptunghiulară, iar atunci suprafața ar fi facil de aflat. În fine, nu se indică vecinătățile parcelei vândute. Nu trebuie să omitem că în epoca respectivă terenurile nu erau scoase din circuitul civil, proprietarii având o libertate suficientă de a le înstrăina inclusiv prin acte între vii, împrejurare în care nu se explică nici lipsa indicării oricărei date de identificare a terenului și nici perfectarea vânzării în formă autentică. În acest context, a stabili orice fel de corespondență între parcela menționată în antecontract și parcela identificată în documentația tehnică prezentată de reclamant este imposibilă. De altfel, examinând datele tehnice ale imobilului pretins de reclamant, constatăm că acesta are o formă ușor neregulată, dar laturile sunt de 19 m, 31 m, 24m și 34 m, de unde rezultă că niciuna dintre laturi nu are dimensiunea de 16, respectiv 30 m. Una singură din cele patru laturi se apropie de lungimea identificată în antecontract, de 30 m, dar toate celelalte se situează la valori mult superioare, ceea ce face ca nici măcar această informație minimală să nu fie de ajutor, ci dimpotrivă, să joace în defavoarea reclamantului. Mai mult decât atât, suprafața imobilului indicată în antecontract, ținând cont de dimensiunea laturilor terenului, ar fi în jurul valorii de 480 mp,  în vreme ce terenul pretins de reclamant are 667 mp, ceea ce înseamnă că este cu aproximativ 40% mai mare. Or, o asemenea diferență nu poate fi considerată de instanță nicidecum neglijabilă, ci dimpotrivă, ea aduce și mai multe semne de întrebare cu privire la corespondența dintre imobilul din antecontract și cel care face obiectul judecății. În acest context, instanța a respins și proba testimonială propusă de reclamant, întrucât în actul a cărui oficializare se urmărește nu există niciun element de încredere care să facă obiectul vânzării cel puțin determinabil. Prin urmare, proba testimonială ar fi trebuit să fie decisivă, adică practic sarcina martorului ar fi fost aceea de a identifica el însuși terenul vândut, soluție inacceptabilă față de împrejurarea că instanța este chemată să transforme în act autentic antecontractul încheiat de părți, iar nu declarația dată de martor. O persoană audiată în cadrul probei testimoniale nu este exclusă de plano în acest tip de cauze, dar ea ar putea fi menită cel mult să aducă anumite clarificări de detaliu, pornind de la informațiile bogate cuprinse în actul scris, nicidecum să die ea însăși determinantă pentru identificarea terenului vândut.

În ceea ce privește calitatea de proprietar la acest moment, asupra terenului promis, deținută de pârâta ... nici aceasta nu a fost dovedită de reclamant în speță. Pe de o parte, s-a dovedit în apel că pârâta .. este moștenitoarea legală unică a lui .., decedat în .. conform certificatului de moștenitor nr. .. Pe de altă parte, moștenitorii averii lui .. (pretinsul promitent vânzător) și soția .. sunt, pe calea moștenirii testamentare, în cote-părți egale.. și ... Ca atare, s-a dovedit că pârâta este moștenitoarea a jumătate din averea lui .., în calitatea sa de unică moștenitoare a tatălui său ... Pe de altă parte însă, nu s-a dovedit dacă aceeași pârâtă este și unică moștenitoare a mamei sale .., decedată la data ... întrucât nici nu a fost dezbătută moștenirea după această defunctă și nici nu s-a făcut vreo probă din care să rezulte că pârâta nu mai are frați sau surori. În altă ordine de idei, chiar dacă am presupune că pârâta ...a este într-adevăr unicul moștenitor al averii lui .. tot nu am putea trage concluzia finală că ea deține în proprietate terenul pretins de reclamant,  întrucât la dosar nu există absolut nicio dovadă din care să rezulte că .. se afla, la data decesului său, în proprietatea terenului respectiv. Nu există niciun indiciu din care să rezulte că defunctul .. a fost proprietarul unui loc de casă cu lungimea de 30 m și lățimea de 16 m. Tot așa, nu există niciun indiciu din care să rezulte că în vechime defunctul .. ar fi avut în proprietate terenul deținut și pretins de reclamant în prezenta speță, ca să putem bănui cel puțin, că acesta a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părți. După cum rezultă din probele propuse de reclamantul însuși, vechea carte funciară în care ar fi trebuit să se găsească terenul nu mai există și nu s-a adus nicio altă dovadă care să fie aptă să creeze instanței imaginea veridicității celor pretinse prin acțiune. Pe cale de consecință, de vreme ce nu putem stabili că terenul aflat în discuție în această cauză ar fi fost în proprietatea defunctului ... ulterior ar fi trecut, prin succesiune succesivă în patrimoniul pârâtei .... în mod evident nu putem considera că în momentul de față pârâta are vreun drept de proprietate pe care să îl poată transmite reclamantului.

Pentru considerentele expuse mai sus, se impune să menținem soluția primei instanțe cu privire la pretenția de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, în sensul respingerii acesteia, deoarece este legală și temeinică.

Cu privire la solicitarea de dezbatere succesorală, constatăm că în baza probelor depuse de către reclamant în calea de atac a apelului, considerentele cuprinse în sentința atacată nu mai subzistă. Astfel, reclamantul a dovedit legătura de rudenie între el și reclamant, pe de o parte și defuncții despre a căror moștenire este vorba, pe de altă parte. De altfel, apreciem că prima instanță a avut o conduită criticabilă, întrucât lipsa acestor documente putea fi lesne complinită în fața judecătoriei prin interpelarea asupra acestui aspect a reclamantului ori a reprezentantului acestuia, fiind în mod evident o simplă scăpare în atașarea înscrisurilor aferente cererii de chemare în judecată.

Cu toate acestea, nici această parte a cererii de chemare în judecată nu poate fi admisă, fiindcă lipsește o cerință specifică oricărui proces civil și anume, caracterul litigios al pricinii. În fața instanțelor de judecată civile nu se prezintă părțile care s-ar putea înțelege ori între care nu există un conflict născut, întrucât ele nu au un interes actual în sens procesual. Prin excelență, instanța de judecată soluționează litigii. Or, atâta timp cât unul dintre succesibili nu a încercat chemarea celorlalți succesibili în fața notarului pentru rezolvarea amiabilă a chestiunii moștenirii lui de cuius, ori nu a dovedit în ansamblu imposibilitatea de a se înțelege cu ceilalți, nu găsim nicio dovadă a situației litigioase pe care instanța ar fi chemată să o tranșeze. Faptul că s-a încetățenit obiceiul justițiabilului de a se adresa instanței de judecată, de multe ori în litigii care au ca obiect dezbaterea succesorală, pentru motivul că o asemenea procedură este mai facilă, poate chiar mai puțin costisitoare, nu poate reprezenta un motiv pentru adresarea direct la instanță în lipsa unei neînțelegeri veritabile între părți. În situații precum cea din speță, cel puțin logica spune că instanța va soluționa conflictul dintre părți. Or, nefiind făcută dovada conflictului, adică a situației litigioase, nici îndreptățirea de a se adresa instanței (interesul în sens procesual – condiție a acțiunii civile) nu este dovedită. Dimpotrivă, întrebat fiind de instanță, reclamantul s-a arătat nemulțumit de faptul că i s-ar reproșa că nu se înțelege cu fratele său, pârâtul .... Mai mult decât atât, el a precizat expres că între ele și fratele său nu a existat niciodată un conflict. Deși a afirmat că s-a prezentat la un notar,  care i-ar fi spus că nu se poate realiza dezbaterea succesorală pe cale notarială, reclamantul nu a făcut nicio probă a celor afirmate și nici a motivelor pentru care dezbaterea succesorală notarială ar fi imposibilă. De precizat că în viziunea instanțe, încercarea realizării dezbaterii succesorale pe cale notarială nu reprezintă o procedură prealabilă obligatorie și nici nu condiționează admisibilitatea dezbaterii succesorale notariale. Dar după cum am arătat, pentru ca succesiunea să se dezbată pe cale judiciară, ea presupune că între părți există un conflict, o situație litigioasă pe care ele nu pot să o rezolve prin bună învoială. În lipsa unei asemenea neînțelegeri, adresarea la instanța de judecată nu poate fi primită, iar nereușita dezbaterii succesorale notariale poate constitui o dovadă suficientă a unui astfel de conflict.

Ca atare, pentru motivele expuse mai sus, se impune păstrarea soluției primei instanțe și cu privire la cererea de dezbatere succesorală, însă desigur, cu substituirea motivării și înlocuirea ei cu considerentele din paragraful precedent.

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul .... împotriva sentinței civile nr. 615 din data de 9 august 2019, pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 1177/323/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul .... (cu CNP .... și domiciliul în mun. ... str. .. nr. .., jud. .. împotriva sentinței civile nr. 615 din data de 9 august 2019, pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 1177/323/2018.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Mureș.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la data de 5 martie 2020.

Președinte: ....

Judecător: ....

Grefier: ---

Judecător fond: ...

Domenii speta

Spete similare