Apel. Constatarea caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract de împrumut bancar

Prin sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2016 pronunţată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu Mare a respins acţiunea formulată de reclamanţii A şi B împotriva pârâtei C SA . Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin sent.civ.nr..../ZZ.LL.2015 a Judecătoriei Satu Mare a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii B, A în contradictoriu cu pârâta C SA pentru constatarea clauzelor abuzive în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.

Prin sent.civ.nr.../ZZ.LL.2015 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin dec.civ.nr..../ZZ.LL.2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cereri în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Conform contractului de credit nr.1/ZZ.LL.2007 între reclamanţii A B în calitate de împrumutaţi şi pârâta C SA în calitate împrumutătoare, reclamanţii au fost beneficiarii unui împrumut de 58000 CHF pe o perioadă de 25 ani cu un nr. egal de 300 rate egale, cu o dobândă variabilă, indice de referinţă libor la 3 luni, marja 4,1% punte procentuale pe an, dobânda 6,85% puncte procentuale pe an.

La art. X1 din contract se arată că dobânda la creditul acordat este stabilită ca un procent anual si este, la data încheierii contractului, cea menţionată la art. Y. În cazul tipului de dobânda variabila, aceasta se revizuieşte la fiecare 3 luni în funcţie de noua valoare a indicelui de referinţa si marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii. Dobânda este stabilită în funcţie de indicele de referinţă la care se adaugă marja variabila a băncii, care la data încheierii contractului este cea menţionata la art. Y. Dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia indicelui de referinţa si a marjei, conform deciziei băncii. în cazul în care indicele de referinţa variază cu minimum 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) faţă de valoarea iniţiala a acestora / la cea mai recenta modificare, după caz, banca poate modifica dobânda în consecinţa, în orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobânda se aplica asupra soldului existent al creditului la data modificării acesteia.

La art.X3 din contract se arată că având în vedere că dobânda poate varia în funcţie de indicele de referinţa, informaţie publica, împrumutatul este obligat să urmărească fluctuaţiile indicelui de referinţă si să se prezinte la bancă pentru a primi noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către ÎMPRUMUTAT/CO-PLATITOR si GARANT, fără a fi necesară semnătura lor. În cazul în care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată ÎMPRUMUTATULUI prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire împreună cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat.

Pe parcursul procesului reclamanţii prin cererea depusă la fila 22 arată că renunţă la capătul 4 din acţiunea promovată în care solicită actualizarea sumei cu indicele de inflaţie.

Intimata arată pe fondul cauzei că acţiunea este neîntemeiată şi că clauzele invocate de către reclamanţi nu au caracter abuziv raportat la art.4 alin.1, 2, 6 din Legea 193/2000,  invocând faptul că clauzele au fost negociate cu reclamanţii,precum şi faptul că aceştia aveau posibilitatea de a alege din mai multe tipuri de credit şi nu au creat un dezechilibru în drepturile şi obligaţiile părţilor. Mai invocă că banca a acţionat cu bună credinţă, precum şi faptul că dobânda percepută era prevăzută în clauzele contractuale iar cât priveşte modificare marjei băncii acesta a fost notificată şi având posibilitatea reclamanţii de a solicita rezilierea contractului în termen de 30 zile.

În şedinţa publică din ZZ.LL.2016 reclamanţii au solicitat în probaţiune efectuarea unei expertize contabile, probă la care pârâta nu s-a opus, solicitând şi acesta interogatoriul reclamanţilor, probe care au fost încuviinţate şi apreciate ca fiind pertinente.

Din interogatoriul reclamanţilor filele 21-26 din dosar instanţa a reţinut că la data contractării creditului după aproximativ trei – patru săptămâni şi în condiţiile contractului prezentat de bancă li s-a acordat creditul care la acea vreme părea avantajos şi că nu cunoşteau faptul că dobânda băncii este variabilă şi nici nu au avut vreo iniţiativă de negocia anumite clauze contractuale.

Expertiza contabilă efectuată în cauză, filele 32-66 din dosar arată că banca a procedat unilateral la majorarea marjei aplicate creditului cu două puncte procentuale şi începând cu data de ZZ.LL.2009, cu indicarea sumei achitate în plus ca urmare a majorării unilaterale a marjei aplicate creditului cu 2 puncte procentuale, conform anexei 1 care face parte integrală din cuprinsul acesteia  cu indicarea dobânzii percepute anterior aferent creditului de 17198,21 CHF la data perfectării contractului faţă de 22825,74 CHF stabilită la data ZZ.LL.2014 după majorarea marjei procentuale unilaterale de către bancă.

În anexa 2 a expertizei  s-a detailat valoarea dobânzii legale datorate de bancă în CHF pentru dobânda majorată pe perioada ZZ.LL.2007-ZZ.LL.2014,valoare care se ridică la suma totală de 1899,59 CHF din care dobânda remuneratorie este de 775,48 CHF iar dobânda penalizatore de 1126,41 CHF .

Părţile au fost de acord cu expertiza efectuată pe care nu  au contestat-o.

Contractul de credit perfectat de către părţi arată detailat toate modalităţile de rambursare, conform graficului de  rambursare şi dobânda lunară, comisioanele conform lui art.51-.5.4, aspecte cunoscute de către reclamanţi.

În acţiunea  formulată reclamanţii au invocat că sunt abuzive, disp.art.X1 şi X.3 descrise mai sus privitor la dobânda băncii. Mai arată că aceste comisioane au fost introduse de către bancă într-un contract tipizat de care ştia doar banca astfel cum au arătat şi la interogatoriu fără a da posibilitatea clientului de a negocia cuantumul sau existenţa acestora creând astfel contrar bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Analizând acţiunea formulată prin prisma motivelor invocate instanţa reţine că potrivit lui  art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000 "O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul  consumatorului si contrar cerinţelor bunei – credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor."

Ori, conform lui art.X.1 din contract se prevede că dobânda la creditul acordat este stabilită la un procent anual şi este la data încheierii contractului cea menţionată la art.Y În cazul tipului de dobânda variabila, aceasta se revizuieşte la fiecare 3 luni în funcţie de noua valoare a indicelui de referinţa si marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii. Dobânda este stabilita în funcţie de indicele de referinţa la care se adaugă marja variabila a băncii, care la data încheierii contractului este cea menţionata la art. Y Dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia indicelui de referinţa si a marjei, conform deciziei băncii. în cazul în care indicele de referinţa variază cu minimum 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) faţă de valoarea iniţială a acestora / la cea mai recentă modificare, după caz, banca poate modifica dobânda în consecinţa, în orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobânda se aplică asupra soldului existent al creditului la data modificării acesteia.

La art.X3 din contract se arată că având în vedere ca dobânda poate varia în funcţie de indicele de referinţa, informaţie publica, împrumutatul este obligat sa urmărească fluctuaţiile indicelui de referinţa si sa se prezinte la banca pentru a primi noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat co-plătitor si garant, fără a fi necesara semnătura lor. În cazul în care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicata împrumutatului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire împreuna cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat.

Ulterior a fost încheiat actul adiţional de conformare a contractului de credit cu respectarea dispoziţiilor instituită de art. 37 din OUG nr. 50/2010 pentru contractele cu dobânda variabilă, a fost respectată de către banca pârâtă prin actul adiţional de implementarea a dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010.Astfel la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 (21.06.2010) marja băncii era de 6,1 puncte procentuale pe an (existenta din data de ZZ.LL.2009 , banca  conformându-se şi alinierii dispoziţiilor OUG nr. 50/2010 .

Astfel, marja băncii (de 6,1 p.p.a.) a fost instituită ca fiind fixă prin Actul Adiţional din data de ZZ.LL.2010 de implementarea a dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010. În fapt, banca nu a făcut decât să se conformeze prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, în sensul de a stabili conform lui art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 ca fiind fixă pentru viitor marja băncii care era variabilă până la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010. Astfel prin actul adiţional de implementarea a dispoziţiilor O.U.G. nr.50/2010, marja băncii a fost "îngheţată" la un cuantum fix, pentru viitor.

Or, contrar susţinerilor reclamanţilor, instanţa nu poate reţine o eventuală lipsă a unor cunoştinţe minime, care ar fi împiedicat reclamanţii împrumutaţii să înţeleagă clauzele contractului de credit, în situaţia în care prevederile art. 5.1 si art. 5.3 din contractul de credit sunt clare si fără echivoc şi însuşite de către consumatori prin semnarea contractului de credit, devenind astfel lege între părţile contractante potrivit art. 969 din Cod civ. din 1864 incident la data perfectării contractului iar contractul de credit nu are un caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părţi, iar asumarea riscului doar de către banca a şanselor unui câştig sau pierderi contravine chiar esenţei unor astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ. Astfel, părţile pe de o parte, banca si pe de altă parte, împrumutaţii au cunoscut obligaţiile lor de la data încheierii contractului de credit, chiar daca obligaţia împrumutatului este una cu executare succesiva. Prin urmare, părţile si-au asumat riscul pe care îl implica derularea contractului de credit. Astfel încât, o eventuală situaţie financiară precară a reclamantului, intervenita ulterior contractării creditului bancar, nu poate constitui o justificare legala pentru neexecutarea de către acesta a obligaţiilor contractuale negociate, reglementate, consimţite si asumate contractual prin încheierea contractului de credit. în altă ordine de idei, nu orice clauza a unui contract de credit încheiat cu un consumator poate fi abuzivă, fiind necesar sa i se recunoască creditorului, în orice situaţie, dreptul de a primi înapoi întreaga suma împrumutata si un preţ pentru suma respectiva pusa la dispoziţia împrumutatului pe o anumita perioada. Schimbările în situaţia financiară a împrumutatului, chiar daca ar avea natura unui caz fortuit, nu permit acestuia sa se retragă din obligaţiile de rambursare a împrumutului si de plata a costurilor banilor, instanţa neputând interveni în contract pentru a modifica ,clauzele sau costurile acolo descrise.

Cât priveşte critica reclamanţilor cu privire la caracterul abuziv şi restituirea unor sume de bani încasate nu creează un dezechilibru în drepturile şi obligaţiile părţilor în sensul dispoz.art.4 din Leg 193/200 iar o clauză care dă dreptul bănci de a modifica unilateral nu este abuzivă fiind prevăzută şi în contractul de faţă iar în situaţia în care împrumutaţii nu erau de acord cu acest lucru aveau posibilitatea, de a solicita rezilierea contractului. 

Având în vedere considerentele descrise, răspunsurile părţilor la interogator precum şi concluziile raportului de expertiză contabilă pe care instanţa le înlătură apreciind că banca a prevăzut majorarea marjei aplicate creditului cu două puncte procentuale şi începând cu data de ZZ.LL.2009, conform anexei 1 care face parte integrală din cuprinsul acesteia cu indicarea dobânzii percepute anterior aferent creditului cât şi ulterior în clauzele contractuale, reţinând că fluctuaţiile monetare sunt suportate de către împrumutaţi şi pe care aceştia le-au putut prevedea şi în baza textelor descrise mai sus ca fiind incidente, a apreciat acţiunea ca neîntemeiată şi a respins-o.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A şi B solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel: să se constate existenţa clauzelor abuzive din contractul de credit nr.1/ZZ.LL.2007, respectiv art.X.1 şi art.X3,

- obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit supus verificării, în sensul înlăturării clauzelor contractuale constatate abuzive;

- obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive – 5627,53 CHF aferent perioadei ZZ.LL.2007- ZZ.LL.2014 ,

- obligarea la plata dobânzii legale aferente debitului , calculată de la data plăţii sumelor nedatorate şi până la data restituirii efective acestora

- obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond şi apel .

În motivarea căii de atac exercitate, (filele 2-5) apelanţii arată că sentinţa instanţei de fond este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

a.) lipsa posibilităţii de negociere a clauzelor contractuale: Contractul încheiat între apelanţi si bancă este un contract ale cărui clauze au fost stabilite în mod unilateral de intimata pârâtă. Apreciază apelanţii că jurisprudenţa aplicabilă speţei, decizia nr. 3258/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, care arată că sarcina dovedirii negocierii în mod direct a clauzei dintr-un contract prestabilit aparţine băncii si nicidecum consumatorului. Solicită ca instanţa să facă aplicarea prevederilor art.4 alin.3 pct.final al Legii nr. 193/2000 conform cărora: "Dacă un comerciant pretinde ca o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens". Conform textului legal invocat sarcina probei aparţine comerciantului, solicită apelanţii a se observa ca intimata pârâtă nu a dovedit în niciun fel în faţa instanţei de fond că ar fi negociat aceste clauze.

b.) dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorilor; prevederile art. X1 si X3 din contract sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ, ca de altfel orice clauză prin care banca, profitând de poziţia sa, poate modifica unilateral cuantumul dobânzii, fără criterii precise care să fie aduse la cunoştinţa consumatorilor, creând astfel o situaţie echivocă în detrimentul acestora, si ar putea fi calificată prin ea însăşi ca fiind abuzivă fără analize suplimentare. Prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor care permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să dea acest drept băncii, lăsând la libera apreciere a băncii majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să prejudicieze consumatorul. Această clauză care dă dreptul împrumutatorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menţionat generic drept '"variaţia marjei conform deciziei băncii". Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusa si dacă era necesară şi proporţională scopului urmărit. Această clauză contravine si legislaţiei comunitare, încălcând prevederile art. 3 si 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare si administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului. Arată că în contract nu s-a prevăzut un element clar; un criteriu concret care să-i permită băncii modificarea unilaterală a dobânzii prin modificarea marjei, ceea ce înseamnă că modificarea este lăsată la aprecierea pârâtei. Clauza nu este raportată la un indicator precis; individualizat ci se face referire generic la "variaţia marjei conform deciziei băncii". Prin urmare clauza este interpretată doar în favoarea băncii si intereselor acesteia, iar consumatorul nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă majorarea este necesară, este reală sau proporţională cu valoarea indicelui de referinţă - singurul indicator independent de banca stipulat în contract (LIBOR la 3 luni). Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă intimatei-pârâte dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu consumatorul, acesta urmând a fi doar înştiinţat. Prin motiv prevăzut în contract, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda ca fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel si o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa ca dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară si proporţională scopului urmărit. Arată că dispoziţiile art.4 din Legea nr.193/2000 sunt imperative si ocrotesc un interes general anume acela de a se proteja consumatorii împotriva clauzelor abuzive menţionate în contractele comerciale si, prin urmare, încălcarea acestor norme este-sancţionată cu nulitatea absolută.

c.) nu există o rea credinţă a băncii intimate întrucât modificarea marjei s-a realizat cu respectarea contractului acceptat/semnat de părţi. Apreciază apelanţii că nu este întemeiat argumentul invocat-de intimata pârâtă în faţa primei instanţe si reţinut de instanţa de fond în considerentele hotărârii apelate. Este adevărat, în conformitate cu prevederile art.969 Vechiul Cod Civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, însă textul legal citat, impune o limitare: aceste convenţii să respecte legea. Apreciază apelanţii că nu poate fi reţinută o încălcare a principiului libertăţii contractuale si nici cel al autonomiei de voinţă al părţilor, principii prevăzute de art. 969, întrucât aceste principii sunt obligatorii si trebuie respectate în măsura în care prin clauzele contractuale existente între părţi nu se încalcă ordinea publică, bunele moravuri si normele imperative civile, iar clauza analizată în prezenta speţă, încalcă dispoziţiile Legii nr. 193/2000, norma civilă imperativa, încălcare sancţionată cu nulitatea actului. Precizează apelanţii că realitatea este faptul că ei, ca si celelalte persoane care apelează la împrumuturi bancare, nu au avut altă posibilitate, în măsura în care dorea să beneficieze de serviciile băncii, decât să accepte în bloc condiţiile prestabilite de bancă. Acest lucru nu înseamnă însă că nu poate să se adreseze pe parcurs unei instanţe pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelanţii arată următoarele:

La data de ZZ.LL.2007 au încheiat cu banca intimată Contractul de Credit înregistrat în evidenţele băncii sub nr. 1/ZZ.LL.2007. Dobânda creditului contractat este variabila, fiind compusă din: componenta, variabila - indicele de referinţă - LIBOR la 3 luni, si componenta internă - marja băncii 4.10 % puncte procentuale pe an.

Cu toate acestea, art. X1. si X3 din contract permit băncii, discreţionar să modifice valoarea componentei interne - marja băncii, "conform deciziei băncii" nefiind ţinută de niciun element de calcul exterior si independent faţă de aceasta.

Art. 5.1 din contract are următorul cuprins: 

"Dobânda la creditul acordat este stabilită ca un procent anual si este, la data încheierii contractului, cea menţionată la art. Y. În cazul tipului de dobândă variabilă, aceasta se revizuieşte la fiecare 3luni în funcţie de noua valoare a indicelui de referinţă si marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii. Dobânda este stabilită în funcţie, de indicele de referinţă la care, se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menţionată la art. Y. Dobânda se poate modifica în  funcţie de variaţia indicelui de referinţă si a marjei, conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referinţa variază cu minimum 0,25 puncte procentuale (in plus/minus) faţă de valoarea iniţială a acestora / la cea mai recentă modificare, după caz, banca poate modifica dobânda în consecinţă, în orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobândă se aplică asupra soldului existent al creditului la data modificării acesteia."

Art.X.3 din contract are următorul cuprins:

"Având în vedere cei dobândii poate varia în funcţie de indicele de referinţă, informaţie publica, împrumutatul este obligat să urmărească fluctuaţiile indicelui de referinţă si să se prezinte la banca pentru a primi noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către ÎMPRUMUTA TI CO-PLA TITOR si GARANT, fără a fi necesară semnătura lor. În cazul în care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicata ÎMPRUMUTATULUI prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire împreună cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat".

Precizează că intimata a înţeles să aplice prevederile clauzelor abuzive, la data de ZZ.LL.2009 când, a procedat la creşterea cu 2 puncte procentuale a marjei aplicate creditului, invocând prevederile art. X1. si X3 din contractul de credit.

Învederează apelanţii că nu au fost niciodată de acord cu modificarea efectuată de intimată, neexistând niciun act prin care să fi acceptat în mod expres modificarea marjei. Apreciază că orice articol contractual care permite băncii să modifice în mod unilateral condiţiile creditului, inclusiv dobânda sau/ si marja băncii, este o clauză abuzivă, aşa cum este aceasta definită de Legea nr.193/2000 art.4 alin.1.

Precizează că în momentul în care a fost încheiat acest contract, au acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu banca intimată. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă fără a li se da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Arată apelanţii că nu au avut posibilitatea să negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiind impus, în forma, respectivă, de către bancă. Contractul încheiat de părţi este unul, preformulat, standard, iar eventualele diferenţe dintre el si alte contracte nu se datorează negocierii cu clienţii, ci particularităţilor fiecărui client în parte.

Prin urmare, arată că acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de către părţi, fiind astfel îndeplinite condiţiile reglementate de art.4 alin.2 din Legea 193/2000. Din expertiza efectuată în cauză rezultă că banca intimată a procedat în mod unilateral la majorarea cu 2 puncte procentuale a marjei băncii - componenta a dobânzii, aplicând clauzele abuzive, încasându-se în perioada ZZ.LL.2007 - ZZ.LL.2014 suma de 5.627,53 CHF. Dobânda legală aferentă acestei sume încasate necuvenit de intimata pârâtă, este, conform aceleaşi expertize în sumă de 1.899,59 CHF.

Astfel, apelanţii solicită instanţei să facă aplicarea prevederilor art. 6 din Legea 193/2000 conform cărora, - clauzele  abuzive cuprinse  în  contracte  nu  vor  produce  efecte  asupra consumatorului.

Învederează că efectul nulităţii clauzei abuzive este repunerea părţilor în situaţia anterioară clauzei, respectiv restituirea prestaţiilor efectuate în baza acesteia.

În drept, invocă prevederile art. 466 si urm. Cod de procedură civilă, art. 4.1, 14, din Legii 193/2000.

Prin întâmpinarea formulată (filele29-30), intimata SC C SA solicită respingerea apelului şi menţinerea în totalitate a hotărârii atacate; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea căii de atac exercitate (filele 13-20), intimata arată că cererea de apel formulată de apelanţii-reclamantei este neîntemeiată.

1.1 Clauzele contractuale reclamate nu au un caracter abuziv:

1.Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor.

2. Prin textul de lege mai sus citat legiuitorul naţional a implementat dispoziţiile Directivei 93/13/CEE. Astfel, art. 4 din Legea nr. 193/2000 este o copie fidelă a dispoziţiilor art. 3 din Directiva, identificându-se cu uşurinţă în acest text de lege condiţiile cumulative pe care o clauză trebuie să o îndeplinească pentru a putea fi calificată în concret de către judecătorul naţional, pentru fiecare caz în parte, ca fiind abuzivă:

(i)  Să nu fi fost negociată (din culpa comerciantului/profesionistului);

(i) Să creeze, contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor ca o consecinţă a abuzului.

3. Suplimentar, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede că "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil."

4. Totodată, art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE prevede că „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte  nici  definirea  obiectului  contractului, nici  caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil" (subl. ns.).

5. Aşadar, o clauza contractuală este exclusă din domeniul de control al caracterului abuziv potrivit Legii nr. 193/2000 (si implicit al Directivei 93/13/CEE) dacă aceasta priveşte obiectul sau preţul contractului si este clar si inteligibil exprimata/redactată.

6. În acest context subliniază că doar prevederile Legii nr.193/2000 (si cele ale Directivei 93/13/CEE) stabilesc condiţiile în care o clauză are sau nu un caracter abuziv (si nicidecum prevederi din alte acte normative precum cele invocate de apelanţii-reclamanţi în susţinerea aşa-zisului caracter abuziv al clauzelor).

7. Prin urmare, pentru ca instanţa să poată sancţiona o clauză ca fiind abuzivă, aceasta trebuie (i) să fie parte integrantă dintr-un contract de adeziune si să nu fi fost negociată din culpa comerciantului/profesionistului, (ii) să fie excesivă (să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor) si (iii) să nu se refere la obiectul sau preţul contractului.

8. Or, în prezenta cauză, clauzele contractuale cuprinse la art. X1 si art. X3 din Contractul de credit supus prezentului litigiu, nu au un caracter abuziv întrucât, pe de o parte, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, iar pe de altă parte, aceste clauze se referă la preţul contractului si au fost exprimate într-un limbaj clar si inteligibil.

1.1.1. Banca a creat toate condiţiile ca, clauzele contractului de credit să fie negociate:

9. Din capul locului intimata-pârâtă învederează faptul că a creat toate condiţiile pentru negocierea Contractului de credit. Mai mult, înainte de semnarea Contractului de credit, le-a furnizat împrumutaţilor/apelanţilor-reclamanţi cu o perioadă rezonabilă de timp înainte de data semnării, forma Contractului de credit negociat. Acest fapt este confirmat chiar de către apelanţii-reclamanţi prin art. Z alin. (2) din Contractul de credit.

10. Astfel cum rezultă din interogatoriul reclamanţilor (a se vedea filele 21-26 de la dosarul cauzei) si cum a reţinut în mod corect si prima instanţă, creditul a fost acordat împrumutaţilor după aproximativ trei-patru săptămâni, după ce forma Contractului de credit a fost prezentată în mod prealabil de banca împrumutaţilor, fiind acceptată de către aceştia. Astfel, Contractul de credit a fost avantajos pentru împrumutaţi. Esenţial de reţinut este faptul că apelanţii-reclamanţi nu au avut iniţiativa de a modifica vreo clauză contractuală, deşi împrumutaţii au avut ocazia efectivă de a discuta clauzele contractuale si de a le modifica în urma negocierii.

11. Subliniază intimata-pârâtă faptul ca prevederile art. X1 si art. X3 din Contractul de credit (i) sunt clare si fără echivoc (sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil); (ii) au fost însuşite de către consumatori prin semnarea Contractului de credit, devenind astfel lege între părţile contractante potrivit art.969 din C.civ. 1864 si (iii) au constituit un element determinant la formarea voinţei de a contracta.

12. În acest context învederează faptul că, caracterul abuziv al unor clauze contractuale se apreciază de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete, care vizează negocierea, încheierea si înţelegerea respectivului contract. Or, în speţă, apelanţii-reclamanţi îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului. Prin urmare, contrar susţinerilor apelanţilor-reclamanţi, în cauza nu se poate reţine o eventuală lipsă a unor cunoştinţe minime, care ar împiedicat împrumutaţii să înţeleagă clauzele Contractului de credit.

13. Astfel, potrivit art. Y si art. X1 din Contractul de credit împrumutaţii/apelanţii-reclamanţi au cunoscut (i) faptul că după primele 6 luni, dobânda va fi variabilă si revizuibilă la fiecare 3 luni în funcţie de noua valoarea a indicelui de referinţă (LIBOR la 3 luni) si de valoarea măriei băncii de la momentul revizuirii dobânzii si (ii) faptul că marja băncii de 4,1 puncte procentuale pe an este variabilă (deci poate creste sau scădea, în funcţie de condiţiile pieţei).

14. Or, Contractul de credit încheiat de părţi nu are un caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părţi, iar asumarea riscului doar de către banca a şanselor unui câştig sau pierderi contravine chiar esenţei unui astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ. Astfel, părţile (pe de o parte, Banca si pe de altă parte, împrumutaţii) au cunoscut obligaţiile lor de la data încheierii Contractului de credit, chiar dacă obligaţia împrumutaţilor este una cu executare succesivă. Prin urmare, părţile şi-au asumat riscul pe care îi implică derularea Contractului de credit. Astfel încât, o eventuală situaţie financiar precară a reclamanţilor, intervenită ulterior contractării creditului bancar, nu poate constitui o justificare legala pentru neexecutarea de către aceştia a obligaţiilor contractuale negociate, reglementate, consimţite si asumate contractual prin încheierea Contractului de credit.

15. Mai mult, intimata-pârâtă învederează faptul că nu orice clauză a unui contract de credit încheiat cu un consumator poate fi abuzivă, fiind necesar să i se recunoască creditorului, în orice situaţie, dreptul de a primi înapoi întreaga sumă împrumutată si un preţ pentru suma respectivă pusă la dispoziţia împrumutatului pe o anumită perioadă. Apare necesară distincţia între ceea ce este abuziv potrivit prevederilor Legii nr. 193/2000 si ceea ce pare abuziv dintr-o perspectivă emoţională, cum ar fi dificultatea îndeplinirii obligaţiilor de plată în cazul deteriorării situaţiei financiare a plătitorului. Schimbările în situaţia financiară a împrumutaţilor, chiar dacă ar avea natura unui caz fortuit, nu permit acestora să se retragă din obligaţiile de rambursare a împrumutului si de plată a costurilor banilor. Sumele de bani sunt bunuri de gen iar bunurile de gen nu pier prin caz fortuit sau de forţa majora, problema fiind eventual doar de suportare a riscului contractului.

1.1.2. Împrumutaţii au avut posibilitatea de a opta între mai multe tipuri de credit de pe piaţa financiar-bancară:

16. Menţionează că, în cazul contractelor de credit bancar, consumatorul are nu numai posibilitatea de negociere directă, ci si pe cea de opţiune. În acest sens, consumatorul:

• Poate opta între serviciile mai multor banei de pe piaţă.

În acest context, menţionează că piaţa bancară este una concurenţiala, în care băncile se străduiesc să îşi atragă clienţii, astfel că termenii si condiţiile referitoare la dobânda bancară, care se materializează în costul creditului, sunt elementele esenţiale ale determinării opţiunii unui viitor împrumutat, acesta cunoscând foarte bine (mai ales) aceste condiţii, înainte de alegerea unei bănci de la care să solicite împrumutul necesar. Drept urmare, cu cât o bancă are condiţii de creditare mai bune (respectiv, costuri mai mici pentru împrumutat), cu atât poate avea mai mulţi clienţi si, în consecinţă, poate avea rezultate financiare mai bune. Prin urmare, condiţiile de creditare, printre care cea mai importantă este rata dobânzii, care determină rata lunară, reprezintă elementul determinant în baza căruia viitorul împrumutat fie alege să contracteze creditul de la o anumită bancă, fie încearcă să găsească condiţii de creditare mai bune la o altă bancă.

Aşadar, apelanţii-reclamanţi nu pot invoca faptul că aceste condiţii referitoare la dobânda bancară au fost străine de cunoştinţa lor, când în realitate tocmai acestea sunt cele care au recomandat C si au determinat alegerea sa drept furnizor de servicii financiare.

În sprijinul acestei teze intimata-pârâtă invocă prevederile art. 4 alin. (5) al Legii 193/2000, potrivit căruia „Fără a încalcă prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului.

• Poate opta între produsele oferite de aceiaşi bancă.

În fapt, clientul poate opta între produsele oferite de aceiaşi bancă, având posibilitatea astfel să aleagă între mai multe servicii oferite. În acest sens, băncile doresc, pe de o parte, să îşi fidelizeze clienţii existenţi, iar pe de altă parte, să atragă clienţi noi, oferindu-le diverse facilitaţi (Ex. - condiţii mai bune de dobânda, la acordarea unui credit).

• Are variante de alegere, în cadrul aceluiaşi produs.

În prezenta cauză, având de ales între o dobândă fixă şi una variabilă, apelanţii-reclamanţi au ales un credit cu o dobânda variabilă. Important de remarcat este si faptul că un produs bancar trebuie privit în ansamblu său.

• Poate solicita în scris negocierea unei clauze.

În orice situaţie, pentru a putea vorbi de o negociere la semnarea Contractului de credit, este necesar ca în prealabil să existe o cerere scrisa din partea unuia dintre partenerii contractuali. Spre exemplu, este de notorietate faptul că, în această perioadă de criză, în scopul de a atrage resurse financiare, băncile negociază dobânzi preferenţiale la depozite. Prin urmare, posibilitatea de negociere exista. Dar o negociere nu presupune în mod obligatoriu acceptarea necondiţionată a celor solicitate de partenerul de negociere. În ultimă instanţă, decizia finală de acceptare a anumitor clauze contractuale/încheierii Contractului de credit este influenţată atât de mediul economic, cât şi de necesităţile fiecăruia.

17. Or, în speţă, consumatorilor/apelanţilor-reclamanţi le-au fost respectate de către bancă dreptul privind negocierea directă si cel de opţiune. Aşadar, (i) pe de o parte, consumatorii au negociat Contractul de credit (ii) iar pe de altă parte, au avut posibilitatea de a alege între mai multe servicii si produse bancare oferite atât de către bancă, cât si de către alte instituţii bancare concurente. În urma analizei, aceştia au optat pentru unul din produsele bancare oferite de către bancă întrucât la acel moment acel produs bancar era printre cele mai bune de pe piaţă. Prin urmare, consumatorii cunoscând condiţiile băncii - care s-au dovedit a fi mai avantajoase faţă de cele practicate de către alte instituţii bancare sau chiar de către intimata-pârâtă pentru alte tipuri de produse si servicii bancare - au acceptat în cunoştinţă de cauză, ulterior negocierii, clauzele Contractului de credit.

1.1.3. Clauzele contractuale reclamate nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor:

18. Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile si obligaţiile părţilor ar trebui să fie incidenta lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al unei părţi contractante.

19. Astfel cum a stabilit doctrina, dezechilibrul trebuie să fie in rem. Legiuitorul a prevăzut sancţionarea unei clauze doar în cazul unui dezechilibru semnificativ, si nu în cazul oricărui dezechilibru între drepturile si obligaţiile părţilor (de exemplu: profitul obţinut de un comerciant/profesionist este un lucru firesc dat fiind că scopul si trăsătura principală a oricărui comerciant/profesionist este profitul - finis mercatorum est lucrum).

20. Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut că „directiva (Directiva nr. 93/13/CEE - n.ns.) nu oferă posibilitatea consumatorilor de a obţine anularea în instanţa a contractelor dezavantajoase din punct de vedere financiar pentru aceştia,  ci doar a acelor prevederi contractuale care creează în mod real şi contrar bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ  în defavoarea consumatorilor".

21. Or, în prezenta cauză nu poate fi vorba de existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor si cu atât mai mult nu poate fi vorba de lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al băncii de a percepe dobânda. Menţionează intimata-pârâtă că şi-a asumat si ulterior şi-a realizat obligaţiile de acordare a împrumutului în cuantum de 58.000 CHF prin virarea împrumutului în contul curent al apelanţilor-reclamanţi.

22. În ceea ce priveşte riscul contractului în clauzele care reglementează calcularea dobânzii, aşa cum rezultă din cuprinsul acestora, acesta priveşte ambele părţi contractante, iar în condiţii de piaţa favorabile, există ipoteza reducerii dobânzii.

23. Menţionează că în ceea ce priveşte art. X.1 din Contractul de credit apelanţii-reclamanţi invocă un dezechilibru economic/pecuniar si nu un dezechilibru in rem între drepturile si obligaţiile părţilor.

24. Mai arată că nici clauza de la art. X.3 din Contractul de credit nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor.

1.1.4. Banca a acţionat cu bună-credinţă:

25. În anii 2008-2009, pe fondul condiţiilor precare ale pieţei financiar-bancare, atât la nivel internaţional, cât si naţional, intimata-pârâtă a fost nevoită să majoreze dobânzile variabile aferente creditelor acordate, în fapt, creşterile de dobândă, permise de contractele de credit si operate de bancă au avut drept scop acoperirea costurilor de refinanţare de pe piaţa internaţional-bancară.

26. Încă de la sfârşitul anului 2008 agenţiile de rating au înrăutăţit calificativele acordate României, crescând astfel riscul de ţară - aspect care a avut o influenţă negativă asupra costului finanţării în sistemul bancar. Aceste concluzii se desprind si din Rapoartele asupra stabilităţii financiare emise anual de către Banca Naţionala a României (denumită în continuare "BNR").

27. În urma creşterii riscului de ţară al României, costurile la care băncile din România s-au împrumutat de pe piaţa internaţională au crescut substanţial, fapt care a avut un impact semnificativ în ceea ce priveşte majorarea marjei dobânzii aferente finanţărilor la nivel naţional acordate de către instituţiile de credit.

28. În această situaţie, majorările de dobândă se datorează modificării condiţiilor pieţei, a costurilor de finanţare, precum si a costurilor cu rezervele minime obligatorii. Majoritatea băncilor au fost obligate să acţioneze în acest sens, deci nu se poate vorbi de rea-credinţă în cazul ei.

29. De asemenea, modificarea dobânzii a fost generată în mod direct de creşterea costurilor de finanţare ale băncii, care depind în mare măsura de riscul de ţară. Indicatorul cel mai relevant pentru riscul asociat finanţărilor pe care o bancă din România le poate obţine este Credit Default Swap „CDS". Or, indicatorul CDS a avut o creştere spectaculoasă începând cu luna septembrie a anului 2008. Mai mult, costul finanţării interne a băncilor pe baza depozitelor atrase de la populaţie a crescut semnificativ. Drept urmare, pe măsură ce dobânzile percepute pentru creditele acordate au continuat să scadă, costurile de finanţare ale băncii au continuat să crească, modificând în mod esenţial marjele băncii. În acest context, intimata-pârâtă arată că a fost nevoită, datorită situaţiei pieţei, să majoreze rata dobânzii.

30. Menţionează intimata-pârâtă că dobânda (stabilită contractual de către părţi ca fiind variabilă, în funcţie de variaţia indicelui de referinţa LIBOR la 3 luni si marja Băncii) a fost percepută de către Bancă în conformitate cu prevederile Contractului de credit.

31. În concret, între momentul contractării creditului de către apelanţii-reclamanţi (ZZ.LL.2007) si momentul modificării dobânzii (ZZ.LL.2009), valoarea CDS-ului s-a dublat (a se vedea graficele generate de Bloomberg Finance L.P.).

32. Contrar alegaţiilor apărătorului apelanţilor-reclamanţi, modificarea dobânzii a fost determinată de un element obiectiv - fluctuaţiile CDS-lui - si nu potrivit unui element subiectiv al băncii.

33. Esenţial de reţinut este faptul că la baza modificării dobânzii a stat o motivaţie întemeiată, în acord cu raţiunea prevederilor alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, care a determinat banca să modifice dobânda variabilă a creditului.

34. Nu în ultimul rând, menţionează faptul că atunci când banca a fost nevoită să majoreze dobânda, potrivit dispoziţiilor finale ale Notificării nr.2/ZZ.LL.2009 împrumutaţii au avut opţiunea/posibilitatea legală ca în termen de 30 de zile să declare Băncii că nu acceptă noile rate ale dobânzii. Or, acest fapt nu s-a întâmplat. Apelanţii-reclamanţi nu au denunţat majorarea de marja ci au ales, în cunoştinţă de cauză, continuarea relaţiilor contractuale cu banca.

35. În acest context, intimata-pârâtă subliniază faptul că din alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 se desprinde teza potrivit căreia nu este clauza abuzivă cea prin care „un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante si acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."

36. Or, banca a comunicat în scris reclamanţilor intenţia sa justificată de a modifica marja băncii si posibilitatea/libertatea împrumutaţilor de a rezilia contractul în termen de 30 de zile, în acord cu prevederile Contractului de credit si cu cele ale alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000. Fapt atestat de Notificarea nr. 2/ZZ.LL.2009 expediată de către banca reclamanţilor în luna LL.2009, prin care banca a înştiinţat împrumutaţii cu privire la faptul că banca are intenţia justificată de a majora, începând cu data de ZZ.LL.2009, marja băncii cu două puncte procentuale.

37. În acest context intimata-pârâtă învederează că în situaţia în care împrumutaţii nu erau de acord cu majorarea marjei băncii si, implicit, nu mai doreau continuarea relaţiilor contractuale cu banca, aveau o opţiune simplă, si anume refinanţarea creditului la o altă bancă. Însă pentru ca la acel moment dobânda bancară practicată de ea, arată intimata-pârâtă, chiar si majorată, era mai bună decât a altor bănci, împrumutaţii nu au dorit refinanţarea creditului.

38. În atare condiţii, intimata-pârâtă solicită să se constate deplina similitudine între situaţia existentă în speţă, respectiv, între logica prevederilor art. Y, art. X.1 din Contractul de credit, a dispoziţiilor finale ale Notificării nr. 2/ZZ.LL.2009 si spiritul prevederilor alin.(1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

39. Cu acest prilej, învederează faptul că prevederile alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000 (forma în vigoare la data încheierii Contractului de credit) nu stipulau ca motivaţia întemeiată (care să stea la baza intenţiei de a modifica marja băncii si implicit a ratei dobânzii) să fi fost prevăzută în contract, ci doar ca motivaţia să fi existat.

40. Or, aşa cum a menţionat, banca a avut o motivaţie întemeiată de a modifica marja băncii/rata dobânzii (urmare a creşterii indicatorul CDS).

41. În concluzie, intimata-pârâtă arată că nu a modificat discreţionar marja băncii, ci (i) forţaţi de conjunctura economico-financiară din domeniul bancar, (ii) respectând prevederile art. Y si art. X.1 din Contractul de credit si (iii) în acord cu voinţa împrumutaţilor (Dovada sta faptul ca banca nu a majorat rata dobânzii de n ori ci doar o singură dată în decursul celor 9 ani de derulare a Contractului de credit si atunci doar când indicatorii economici la care se raportează marja băncii au impus-o).

1.1.5. Dobânda bancară reprezintă elementul principal din componenţa preţului contractului de credit. Clauzele contractuale cuprinse în art. X din contractul de credit, exprimate într-un mod clar si într-un limbaj uşor inteligibil, se referă la preţul datorat de către împrumutat, pentru împrumutul contractat de la bancă:

42. Este de notorietate în doctrina faptul că debitorul băncii, suportând costul creditului este dator să suporte cele două componente ale acestuia, respectiv: (i) dobânda si (ii) comisioanele, la care se poate adaugă penalizarea pentru întârzierea rambursării creditului.

43. Dobânda bancară reprezintă un element component al preţului suportat de către împrumutat pentru creditul bancar contractat.

44. În ceea ce priveşte clauzele privind preţul contractului, legiuitorul român a preluat dispoziţiile art. 4 par. 1 al Directivei 93/13/CEE, ce reglementează la rândul sau excluderea acestora de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, după cum urmează: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil."

45. Pentru comparaţie, iterează şi dispoziţiile art. 4 par. 2 al Directivei 93/13/CEE care stipulează: "Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil."

46. Prin acest text de lege, legiuitorul a urmărit evitarea faptului ca un consumator să utilizeze legislaţia privind clauzele abuzive pentru a contesta preţul convenit cu un profesionist pentru un bun sau un serviciu determinat.

47. Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte, controlul preţului este o chestiune ce ţine de preţul concurentei si de aceea nu ar trebui să-şi găsească locul într-o reglementare privind protecţia consumatorului, iar, pe de altă parte, preţul este elementul cel mai bine înţeles de consumator.

48. Prin urmare, clauzele contractuale cuprinse în art. X din Contractul de credit nu  pot fi cenzurate/anulate de către instanţa de judecată. Astfel, în lipsa unui temei legal, judecătorul nu poate cenzura/anula o clauză ca fiind abuzivă dacă aceasta reglementează preţul pentru un bun sau un serviciu determinat si este exprimată într-un limbaj clar si inteligibil.

49. În altă ordine de idei, intimata-pârâtă învederează că în conformitate cu art. 2 pct. 24 din O.G. nr.21/1992 costul total al creditului pentru consumator este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul în legătura cu contractul de credit [....]."

50. Prin urmare, clauzele referitoare la dobânda bancară reprezintă elemente care formează costul creditului si, potrivit Directivei 93/13/CEE nu pot face obiectul evaluării lor din perspectiva caracterului abuziv.

1.2. Netemeinicia criticilor apelanţilor-reclamanţi cu privire la prevederile art. X.1 si art. X.3 din contractul de credit:

51. În ceea ce priveşte cererea apelanţilor-reclamanţi ca instanţa să constate caracterul pretins abuziv al clauzelor prevăzute la art. X.1 si art. X3 din Contractul de credit, care până la apariţia OUG nr. 50/2010 au reglementat variaţia unilaterală a marjei băncii, intimata-pârâtă  solicită a se respinge în principal, ca inadmisibilă, în secundar, ca rămasă fără obiect si lipsită de un interes actual [contrar art.32 alin.(1) lit.d) si art.33 NCPC] si, în terţiar, ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse infra.

52. Primo, intimata-pârâtă învederează faptul că dobânda bancară reprezintă preţul Contractului de credit motiv pentru care, formula de calcul a dobânzii nu poate fi supusă cenzurii judecătorului (considerentele cu privire la acest aspect au fost detaliate supra la cap.1.1.5). Pentru aceste considerente acest petit este inadmisibil.

53. Secundo, cererea apelanţilor-reclamanţi este rămasă fără obiect si lipsită de un interes actual [contrar art. 32 alin. (1) lit. d) si art. 33 NCPC] întrucât ulterior intrării în vigoare a prevederile OUG nr. 50/2010, prin Actul Adiţional din data de ZZ.LL.2010, de implementare a dispoziţiilor OUG nr. 50/2010, pe de o parte, marja băncii a fost "îngheţată" la un cuantum fix, iar pe de altă parte, a fost înlăturat dreptul Băncii de a putea modifica unilateral marja băncii.

54. Astfel, pe de o parte, potrivit prevederilor iniţiale ale art. 37 din OUG nr. 50/2010, în contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli:

a) dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adaugă o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului;

b) marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru;

c) în acord cu politica comerciala a fiecărei instituţii de credit, prin excepţie de la prevederile lit. b), valoarea marjei si valoarea indicilor de referinţă pot fi reduse;

d) formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii si/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât si în cel al reducerii acesteia;

e) elementele care intră în formula de calcul a variaţiei dobânzii si valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile si la toate punctele de lucru ale creditorilor.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 37 din OUG nr. 50/2010 modificate prin Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, în contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli:

a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valută creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;

b) litera b) se abrogă;

c) în acord cu politica comerciala a fiecărei instituţii de credit, creditorul poate reduce marja si/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţa, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, sa revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia si/sau la nivelul real al indicelui de referinţa;

d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii si/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât si în cel al reducerii acesteia;

e) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile si valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile de internet si la toate punctele de lucru ale creditorilor.

În fapt, arată că legiuitorul a statuat, iniţial, prin art. 37 din OUG nr. 50/2010 ca dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţa EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţa a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adaugă o anumita marja fixa, iar ulterior, prin forma art. 37 din OUG nr. 50/2010 modificata prin Legea nr. 288/2010, ca creditorul are obligaţia sa adauge o anumita marja (cea existentă la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor OUG nr.50/2010) la indicele de referinţa EURIBOR/ROBOR/LIBOR sau la rata dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României.

Astfel, în cazul împrumutaţilor B si A, prin Actul Adiţional de conformare a Contractului de credit cu dispoziţiile OUG nr. 50/2010 dobânda bancara a fost stabilita ca fiind calculata în funcţie de LIBOR la 3 luni + marja băncii de la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 (21.06.2010).

Aşadar, prin Actul Adiţional de implementare a dispoziţiilor OUG nr. 50/2010, încheiat la data de ZZ.LL.2010, banca s-a conformat dispoziţiilor OUG nr. 50/2010.

Astfel, obligaţia instituită de art.37 din OUG nr.50/2010 pentru contractele cu dobânda variabila, a fost respectată de către bancă prin Actul Adiţional de implementare a dispoziţiilor OUG nr. 50/2010 [pe de o parte, rata dobânzii variabile a creditului acordat a fost stabilită ca un procent anual în funcţie de indicele de referinţa LIBOR la 3 luni, la care s-a adăugat marja Băncii de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, iar pe de altă parte, a fost înlăturat dreptul Băncii de a putea modifica unilateral marja băncii].

60. În concret, arată că prin Actul Adiţional de implementare a dispoziţiilor OUG nr. 50/2010 încheiat la data de ZZ.LL.2010, banca s-a conformat dispoziţiilor legii (OUG nr. 50/2010), înlăturând prevederile (din art. 1.2, art. 5.1 si art. 5.3 din Contractul de credit) care pana la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 au reglementat variaţia unilaterala a marjei băncii.

61. Astfel, marja băncii existenta la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 (21.06.2010) a fost instituita ca fiind fixă prin Actul Adiţional din data de ZZ.LL.2010, de implementare a dispoziţiilor OUG nr. 50/2010. În fapt, banca nu a făcut altceva decât să se conformeze dispoziţiilor OUG nr. 50/2010, în sensul de a stabili ca fiind fixa marja băncii (care era variabila până la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010). Aşadar, prin Actul Adiţional de implementare a dispoziţiilor OUG nr. 50/2010, marja băncii a fost "îngheţată" la un cuantum fix. Astfel, C S.A. a pus în practică voinţa legiuitorului de a-i proteja pe consumatori, de la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor OUG nr.50/2010, de posibilitatea băncii de a putea modifica unilateral marja băncii (posibilitate pe care legea nu i-o îngrădea până la apariţia OUG nr. 50/2010).

62. Cu acest prilej, intimata-pârâtă învederează faptul că principiul general degajat de prevederile OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este acela că informarea consumatorilor se face pe hârtie sau pe alt suport durabil. Conform art. 7 pct. 15 din acelaşi act normativ, suportul durabil este orice instrument care permite consumatorului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, în aşa fel încât acestea să fie accesibile pentru consultare în viitor pe o perioadă de timp adecvată scopului informaţiilor, si care permite reproducerea fidelă a informaţiilor stocate.

63. Conform art. 95 din OUG nr.50/2010, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile acesteia si să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale.

64. În corpul OUG nr. 50/2010 nu există o prevedere expresă referitoare la obligaţia Băncii de a trimite scrisori recomandate consumatorilor referitor la semnarea acestor acte adiţionale. Banca are doar obligaţia de diligenţă, privind informarea consumatorilor si nu obligaţia de rezultat, în sensul de a garanta primirea de către consumator a notificării de a se prezenta la Banca, în vederea semnării actului adiţional de aliniere. Precizează intimata-pârâtă că unul dintre principiile fundamentale de drept este acela că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, iar, conform art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale de aliniere, care conţin dispoziţiile din acest act normativ, este considerata acceptare tacită de către consumator.

65. Or, în speţă, Banca a procedat la transmiterea notificării respective către împrumutaţii B si A, prin următoarele canale:

a) Afişarea notificării în unitatea teritorială a Băncii la care a fost încheiat Contractul de credit, la loc vizibil, pe baza de proces-verbal emis de Corpul Executorilor Bancari, din cadrul Băncii. Precizează intimata-pârâtă că o astfel de notificare pe suport hârtie îndeplineşte cerinţele OUG nr 50/2010 (Notificarea este ataşată);

b) Postarea notificării pe website-ul Băncii (www.C.ro), în data de ZZ.LL.2010 (Notificarea este ataşata prezentei). Menţionează intimata-pârâtă că o astfel de postare îndeplineşte caracteristicile suportului durabil, această notificare urmând a fi arhivată pe website-ul Băncii o perioadă de timp adecvată scopului acestor informaţii. Pentru similaritate de raţiune, intimata-pârâtă menţionează că: (i) website-ul este considerat suport durabil, conform pct. 24 din Preambulul Directivei 2007/64/EC, transpusă în dreptul intern prin OUG nr.113/2009 privind serviciile de plăţi: (ii) definiţiile noţiunii de suport durabil, conţinute de OUG nr. 50/2010 si de  OUG nr. 113/2009 sunt similare pe fond.

c) Circularea textului sumarizat al notificării pe chitanţele emise de ATM-urile Băncii, pe aplicaţia de Internet Banking, la telefon, în cadrul aplicaţiei ... (suport hârtie si suport durabil). Menţionează intimata-pârâtă că, pentru serviciile/operaţiunile Băncii, astfel de modalităţi de informare sunt menţionate si în Condiţiile Generale de Afaceri ale Băncii, disponibile pe www.C.ro si în unităţile teritoriale ale Băncii.

66. Învederează intimata-pârâtă faptul că prin raportare la prevederile art. 970 din Codul Civil 1864, Banca a acţionat cu bună-credinţă, în sensul informării consumatorilor, prin multiple canale de informare, potrivit normelor legale, în corelare si cu strategia si resursele sale în acest sens. Conform principiului echilibrului prestaţiilor contractuale, apreciază că şi consumatorul are obligaţia de informare continuă, pe durata relaţiei de afaceri cu Banca, referitor la orice aspecte cu incidenţa asupra relaţiei client-Bancă, prin modalităţile de informare puse la dispoziţie consumatorilor, de Banca si menţionate în Condiţiile Generale de Afaceri ale Băncii.

67. Aşadar, în conformitate cu prevederile art. 95 din OUG nr. 50/2010, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 Banca a asigurat conformitatea Contractului de credit cu dispoziţiile OUG nr. 50/2010.

68. Concluzionând, arată că intimata-pârâtă, pentru toate considerentele iterate, cererea reclamanţilor privind constatarea caracterului pretins abuziv al clauzelor prevăzute la X.1 si art. X.3 din Contractul de credit, care până la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 au reglementat variaţia unilaterală a marjei băncii, este rămasă fără obiect si lipsită de un interes actual [contrar art. 32 alin. (1) lit. d) si art. 33 NCPC].

69. Tertio, subliniază intimata-pârâtă faptul că din alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000 se desprinde teza potrivit căreia nu este clauză abuzivă cea prin care „un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante si acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul." [Or, în speţă, dispoziţiile finale ale Notificării nr. 2/ZZ.LL.2009 au transpus acest drept al furnizorului de servicii financiare (de a modifica rata dobânzii) precum si dreptul corespunzător al consumatorilor (de a rezilia contractul de credit)].

70. În atare condiţii, intimata-pârâtă solicită să se constate deplina similitudine între logica prevederilor art. 1.2, art. 5.1 din Contractul de credit, a dispoziţiilor finale ale Notificării nr. 2/ZZ.LL.2009 si spiritul prevederilor alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000.

71. Cu acest prilej, intimata-pârâtă reiterează faptul că prevederile alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare la data încheierii Contractului de credit) nu stipulau ca motivaţia întemeiată (care să stea la baza modificării marjei băncii si implicit a ratei dobânzii) să fi fost prevăzută în contract, ci doar ca motivaţia să fi existat.

72. Or, creşterea CDS-ului (indicator în funcţie de care a fost stabilită marja iniţială a băncii la data încheierii Contractului de credit) a constitui o motivaţie întemeiată, în acord cu raţiunea prevederilor alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

73. În acest context, intimata-pârâtă învederează că într-o speţă similară (pârâtă fiind banca), Curtea de Apel Bucureşti a statuat că:

„Mai mult decât atât, nu se poate reţine un dezechilibru vădit astfel cum impune legea pentru declararea clauzei contractuale ca abuzivă (ref. clauza de la art. 5.1 din contractul de credit - n.n.). Astfel, rambursarea anticipata fără comision salvează echilibrul în contractul dintre părţi, deoarece, ca regulă a contractului dintre părţi, rambursarea anticipată era însoţită de o obligaţie de plată a unui comision de rambursare anticipată, deci pentru consumator apare un avantaj economic suplimentar faţă de condiţiile generale de desfăşurare a raportului contractual care ar fi corespunzător dezavantajului suferit pentru modificarea dobânzii, iar pentru împrumutător (banca) apare ca un dezavantaj destul de important (o eventuală majorare a dobânzii ar fi putut conduce la o rambursare anticipată fără plata vreunui comision, deci cu pierderea câştigurilor viitoare pentru bancă, inclusiv a dobânzii majorate. Imposibilitatea economică a rambursării anticipate a creditului de către împrumutat nu schimba datele analizei echilibrului contractual pentru a ea nu are ca sursa contractul dintre părţi, ci întreaga piaţă a creditelor de tipul celui dintre părţi".

74. În aceiaşi logică se înscriu si statuările recente ale Curţii de Apel Bucureşti dintr-o speţă similară (pârâtă fiind banca), potrivit cărora:

"Clauzele a căror nulitate se solicita (art. Y, X.1 si X.4 din contractul de credit - n.n.) nu creează însă dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor, fiind o modalitate de adaptare a dobânzii stipulate în contracte pe perioade foarte lungi, în care pot interveni factori economici diverşi, realităţilor de pe piaţa economico-financiară. Deci, clauza nu ar fi decât o aplicare, preacceptată de părţi a teoriei impreviziunii, teorie ce se fundamentează pe ideea de echitate.

Specificitatea creditului pe termen foarte lung face necesara menţinerea unui echilibru contractual, prin păstrarea dobânzii la nivelul pieţei. Faptul că acest aspect introduce un element aleatoriu nu ar putea oricum conduce la nulitatea clauzei, din moment ce nu este interzisă existenţa unui anumit element de alea inclusiv în contracte ce sunt în principiu comutative, atât timp cât părţile sunt conştiente si acceptă acest element; în speţă, elementul era evident, formulat inteligibil si nu depindea de voinţa exclusivă a vreuneia dintre părţi.

Art. 1 pct. 1 lit. a si e din Anexa la Legea nr. 193/2000 arată că sunt abuzive clauzele care: „dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract". Însă teza următoare a respectivului text normativ care arată că: "Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante si acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul".

În mod evident o motivaţie întemeiată pentru modificarea dobânzii este tocmai modificarea condiţiilor pieţei monetare. Faptul că nu s-au definit pe larg acestea nu înseamnă că respectiva clauză conferă posibilitatea băncii de a modifica „unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat".

De asemenea, dată fiind posibilitatea de refinanţare a creditului la o altă bancă, este si ilogic ca intimata să fi urmărit stabilirea unei dobânzi mai mari, fără legătura cu condiţiile pieţei financiare. Aceasta întrucât dacă marja băncii ar fi fost excesivă, banca nu ar fi rezistat pe o piaţă concurenţiala, majoritatea urmând să-şi refinanţeze creditele, cu consecinţa pierderii unu portofoliu important de clienţi.

Dreptul consumatorului de a fi încunoştiinţat imediat de modificarea ratei dobânzii si de a rezilia/refinanţa creditul echilibrează drepturile pârtilor, fiind imposibilă situarea instituţiei de credit pe o poziţie de superioritate în care să acţioneze discreţionar, încălcând exigenţele bunei-credinţe.

Faţă de aceste considerente, apreciem că se impunea admiterea apelului declarat de apelanta-pârâtă si schimbarea sentinţei civile, în sensul respingerii cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a clauzelor înscrise în art. Y, X1 si X.4 din contractul de credit".

75. Concluzionând, pentru toate considerentele iterate, intimata-pârâtă arată că cererea apelanţilor-reclamanţi privind constatarea caracterului pretins abuziv al clauzelor prevăzute la art. X1 si art. X.3 din Contractul de credit, care până la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 au reglementat variaţia unilaterală a marjei băncii, este neîntemeiată.

76. În final, în ceea ce priveşte cererea apelanţilor-reclamanţi ca instanţa să constate caracterul pretins abuziv al clauzelor art. X.3 din Contractul de credit, intimata-pârâtă solicită să fie respinsă ca neîntemeiată, pentru faptul că atât timp cât dobânda a variat si variază în funcţie de indicele de referinţa LIBOR la 3 luni, apelanţii-reclamanţi aveau si au obligaţia (i) să urmărească informaţiile publice referitoare la fluctuaţiile indicelui de referinţa LIBOR la 3 luni (pentru acest lucru nu este necesar ca apelanţii-reclamanţi să deţină studii de specialitate bancara) si (ii) să se prezinte la bancă pentru a ridica noile grafice de rambursare modificate ca urmare a fluctuaţiilor indicelui de referinţa LIBOR la 3 luni. Menţionează intimata-pârâtă că dacă instanţa ar însuşi teza propusă de apelanţii-reclamanţi, respectiv ca împrumutaţii să nu aibă obligaţia să se prezinte la bancă pentru a ridica noile grafice de rambursare, atunci banca ar fi nevoită, în mod justificat, să impună împrumutaţilor cheltuieli suplimentare pentru comunicarea noilor grafice de rambursare (la fiecare 3 luni, pe toată durata Contractului de credit).

1.3. Considerente cu privire la cererea apelanţilor-reclamanţi de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale:

77. Primo, intimata-pârâtă menţionează că obligarea ei la plata dobânzii legale, având un caracter accesoriu, urmează a fi respins ca urmare a respingerii capetelor principale de cerere.

78. Secundo, prin reducere la absurd, în ipoteza în care instanţa ar admite totuşi capetele principale de cerere, aceasta ar putea să acorde dobânda legală doar de la momentul pronunţării hotărârii. În susţinerea acestei teze, intimata-pârâtă invocă faptul că în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională - Decizia nr. 1535/2009 - a statuat că răspunderea comerciantului conform dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 este de natură civilă delictuală. Pe de altă parte, arată că doctrina si jurisprudenţa au statuat că în cazul obligaţiilor izvorâte din delicte momentul de la care se datorează dobânda legală moratorie este cel al pronunţării hotărârii. Astfel, arată că jurisprudenţa a considerat că întotdeauna hotărârea pronunţată cu privire la delictele civile are un caracter constitutiv, astfel încât, deşi dreptul la reparaţie se naşte din momentul cauzării prejudiciului, creanţa de daune pentru reparaţia acestui prejudiciu ia naştere la momentul pronunţării hotărârii care stabileşte existenţa şi întinderea prejudiciului, această creanţă generând dobânzi doar de la acea dată.

79. In extremis, tot prin reducere la absurd, în ipoteza în care instanţa ar trece peste considerentele învederate supra, intimata-pârâtă arată că aceasta ar putea să acorde dobânda legală cel mult de la data formulării cererii introductive de instanţă (şi nu de la o dată anterioară). În susţinerea acestei teze, intimata-pârâtă invocă prevederile art. 1082 si cele ale art. 1088 C.civ. 1864.

În drept, invocă dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33, art. 205, art. 451, art. 453, art. 471, art. 482 NCPC, art. 4 alin. (1), art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si ale alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, dispoziţiile art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992, prevederile art. 117 alin. (2) din OUG nr.99/2006, dispoziţiile art. 37 si art. 95 din OUG nr. 50/2010 si dispoziţiile art. 969, art.1082, art. 1088 Cod civil 1864.

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate, instanţa a apreciat că apelul este fondat pentru următoarele motive:

Se reţine că prin prezenta acţiune s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art.X.1 şi X.3 din contractul de credit nr. 1/ZZ.LL.2007 încheiat între părţi , acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Prin urmare, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă, este necesar să fie întrunite cumulativ două condiţii şi anume, clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul şi această clauză, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Din alin. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 rezultă că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Acest text legal instituie o prezumţie a lipsei negocierii clauzelor unui contract de adeziune, iar consecinţa acestei prezumţii constă în faptul că sarcina probei dovedirii caracterului negociat al unei clauze conţinute de un contract de adeziune revine profesionistului şi nu consumatorului. De asemenea, din interpretarea per a contrario a art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, rezultă că o clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită cu posibilitatea pentru consumator de a influenţa natura ei.

Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligatorie pentru instanţele româneşti, există un interes public că aceste clauze constatate abuzive pentru consumator să nu-şi producă efectele, recunoscând judecătorului naţional puterea de a le declara nule chiar din oficiu.

Sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea ca un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor.

Prin Hotărârea din 04 iunie 2009 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-243/08 a statuat:

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/J3/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligaţii pentru consumator şi că nu este necesar în acest sens că respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.

2) Instanţa naţională are obligaţia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept şi de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanţa nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul se opune. Această obligaţie revine instanţei naţionale inclusiv atunci când verifică propria competenţă teritorială.

3) Revine instanţei naţionale obligaţia de a determina dacă o clauză contractuală, precum cea care face obiectul acţiunii principale întruneşte criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (l) din Directiva 93/13. În acest fel, instanţa naţională trebuie să aibă în vedere faptul că o clauză dintr-un contract încheiat între un consumator şi un vânzător sau un furnizor, care este inserată fără să fi făcut obiectul unei negocieri individuale şi care conferă competenţă exclusivă instanţei în raza căreia se află sediul social al vânzătorului sau al furnizorului, poate fi considerată abuzivă.

Astfel clauzele abuzive nu creează obligaţii pentru consumator, aceasta reprezentând o dispoziţie imperativă, o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupa, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publică.

Astfel, prin Ordonanţa din 16 noiembrie 2010, pronunţată în cauza C 76/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Krajsky sud v Presove – Curtea regionala din Presov (Slovacia) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a răspuns în baza unor ample motivări la întrebările preliminare adresate de instanţa slovaca.

Din motivarea Curţii de Justiţie a UE se pot extrage câteva concluzii importante şi anume:

- revine instanţei naţionale în cauză, având în vedere toate împrejurările care însoţesc încheierea contractului, obligaţia de a stabili dacă o clauză dintr-un contract de credit, precum cea din speţa, care prevede în sarcina consumatorului, potrivit constatărilor efectuate de această instanţă, o penalitate într-un cuantum disproporţionat de mare, trebuie considerată abuzivă în sensul articolelor 3 si 4 din Directiva 93/13. În cazul unui răspuns afirmativ, revine acestei instanţe sarcina de a stabili toate consecinţele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca respectiva clauza nu creează obligaţii pentru consumator;

- sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea ca un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor;

- clauzele abuzive nu creează obligaţii pentru consumator, aceasta reprezentând o dispoziţie imperativa, o norma echivalenta cu normele naţionale care ocupa, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publica;

- instanţa naţionala este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv în ipotezele în care consumatorul se abţine să invoce caracterul abuziv al acestei clauze fie pentru că acesta nu îşi cunoaşte drepturile, fie pentru că este descurajat să le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o acţiune în justiţie;

- la încheierea contractului de credit, debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligaţiilor sale; informarea consumatorului asupra costului global al creditului (DAE), sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o importanţă esenţială;

- lipsa menţionării DAE într-un contract de credit de consum poate avea drept consecinţă faptul că creditul aprobat este considerat scutit de dobânzi şi de costuri.

Învederează că Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia nr. 686 din 21.02.2013 a hotărât că, deşi Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori nu prevede ca sancţiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancţiuni este identic cu cel al nulităţii absolute. Astfel, consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancţiunea existentă în cazul nulităţii relative, şi anume anularea clauzei respective.

La fel prin Decizia nr.992/2014 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a apreciat faptul că "Consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora aplicând principiul potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum".

În opinia instanţei, aducerea la cunoştinţa consumatorilor a conţinutului contractelor de credit anterior semnării acestora nu echivalează cu negocierea clauzelor conţinute de acestea, deoarece simpla alegere a posibilităţilor de creditare nu înseamnă că un contract de credit a fost negociat cu consumatorul. Obligaţia de a aduce la cunoştinţa consumatorilor conţinutul unui contract reprezintă o obligaţie distinctă de obligaţia prevăzută de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, respectiv obligaţia de informare, încălcarea acesteia producând consecinţe juridice diferite care nu formează însă obiectul prezentei acţiuni.

Întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că apelanţii au avut posibilitatea de a influenţa prin negociere natura clauzelor cuprinse în contractul de credit supus analizei, instanţa apreciază că acest contract are natura juridică a unui contract de adeziune ceea ce înseamnă că toate clauzele care formează obiectul prezentei acţiuni au caracterul unor clauze standard preformulate, nefiind negociate direct cu consumatorul.

În ceea ce priveşte a doua condiţie reglementată de art. 4.1, tribunalul o va analiza în raport cu fiecare clauză care formează obiectul prezentei acţiuni.

Astfel, referitor la dobândă, instanţa constată că la art. X.1 din contractul de credit nr. 1/ZZ.LL.2007 părţile au stabilit că dobânda la creditul acordat este stabilită ca un procent anual şi este, la data încheierii contractului, cea menţionată la art. Y. În cazul tipului de dobândă variabilă, aceasta se revizuieşte la fiecare 3 luni în funcţie de noua valoare a indicelui de referinţă şi marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii. Dobânda este stabilită în funcţie de indicele de referinţă la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menţionată la art. Y. Dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia indicelui de referinţă şi a marjei, conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referinţă variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) faţă de valoarea iniţială a acestora/ la cea mai recentă modificare, după caz, banca poate modifica dobânda în consecinţă, în orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobândă se aplică asupra soldului existent al creditului la data modificării acestuia.

La art. X.3 s-a stipulat că, având în vedere faptul că dobânda poate varia în funcţie de indicele de referinţă, informaţie publică, împrumutatul este obligat să urmărească fluctuaţiile indicelui de referinţă şi să se prezinte la bancă ori de câte ori va fi necesar pentru a primi noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat/ co-plătitor şi garant, fără a fi necesară semnătura lor. În cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire împreună cu noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat.

În acelaşi timp, tribunalul reţine că la data de ZZ.LL.2010, în temeiul OUG nr. 50/2010, clauzele referitoare la dobândă sus menţionate au fost modificate prin act adiţional. Astfel, cu privire la rata dobânzii s-a prevăzut că aceasta se stabileşte ca un procent anual şi este stabilită în funcţie de indicele de referinţă, respectiv LIBOR la 3 luni, la care se adaugă marja fixă a băncii, pe toată durata derulării contractului de credit, marja valabilă la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, respectiv data de ZZ.LL.2010. Marja fixă, în valoare de 6,2% se poate modifica doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru.

Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor privind modul de calcul al dobânzii, aşa cum acestea au fost stipulate în contractul de credit în forma sa iniţială, tribunalul reţine şi dispoziţiile alineatului 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 potrivit cărora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Instanţa constată că, potrivit clauzelor stipulate la art. X.1 şi X.3 din contract, dobânda era compusă din indice de referinţă şi o marjă variabilă, aceasta din urmă putând fi modificată de bancă, conform decizie sale. În aceste clauze nu s-a prevăzut, concret, motivul care determină modificarea cuantumului marjei variabile. Aşa cum rezultă din notificarea emisă de intimată începând cu data de ZZ.LL.2009, în temeiul clauzelor contractuale sus menţionate, aceasta a majorat cu două puncte procentuale marja aplicată creditului.

Întrucât clauzele contractuale sus menţionate au produs efecte juridice, iar în contract nu s-a prevăzut un motiv întemeiat pentru modificarea marjei, tribunalul apreciază că cele două clauze, respectiv cele prevăzute la art. X.1 şi X.3, au caracter abuziv în ceea ce priveşte posibilitatea băncii de a modifica unilateral marja care intră în componenţa dobânzii, conform alineatului 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Modificarea dobânzii nu îndeplineşte condiţia motivaţiei întemeiate la care se referă art.1 alin.1 lit.a din Anexa 1 la Legea 193/2000, o asemenea formulare neîndeplinind exigenţele de previzibilitate impuse de legislaţia menţionată.

În condiţiile în care se permite în contract revizuirea ratei dobânzii curente fără ca o nouă rată să fie negociată cu consumatorul se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţei bunei credinţe, deoarece lasă la libera apreciere modificarea unilaterală a nivelului dobânzii.

Învederează apelantul că se află în situaţia în care în loc ca eventualele creşteri a costurilor băncii cu creditul să fie suportată de aceasta sau cel mult riscul să fie împărţit între bancă şi consumator, acesta din urmă este obligat să suporte integral riscul.

Motivaţia privind modificarea dobânzii conform "deciziei sale" nu îndeplineşte condiţia motivaţiei întemeiate la care se referă art.1 alin.1 lit.a din Anexa 1 la Legea 193/2000, o asemenea formulare neîndeplinind exigenţele de previzibilitate impuse de legislaţia menţionată întrucât banca face distincţie între dobânda de referinţă variabilă şi indicele de referinţa Euribor/Robor. Astfel, costul resurselor de creditare are la bază următoarele elemente: indicele de referinţă Euribor/Robor (care este influenţat de gradul de lichiditate pe piaţa monetară interbancară şi este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară implementata de BNR); costul de rezervă minimă obligatorie (calculat din pasivele băncii, cum ar fi depozitele clienţilor constituite un cost al băncii, iar rezerva minimă obligatorie este ţinută în conturi deschise în evidenţele BNR cu o rata de dobândă foarte mică, sub nivelul ratelor de piaţă); costurile de lichiditate (element menit să acopere diferenţa de scadenţă între creditele pe termen lung acordate clienţilor şi scadenţa pe termen scurt a surselor de finanţare corespondente).

Ori, nu se poate vorbi despre indicatori obiectivi cât timp ultimele două criterii ţin strict de costurile băncii.

Contrar susţinerilor intimatei, tribunalul apreciază că actul adiţional din data de ZZ.LL.2010 nu a produs efecte cu privire la cuantumul dobânzii percepute în prezent de bancă.

Astfel, potrivit art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, în cazul modificărilor impuse prin legislaţie, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită, iar conform dispoziţiilor art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Prin urmare, pentru a fi considerat acceptat tacit un act adiţional nesemnat de consumator este necesar ca modificarea adusă prin actul adiţional să fie impusă de legislaţie. Este adevărat că prin actul adiţional sus menţionat s-au modificat clauzele contractuale referitoare la modul de calcul al dobânzii în sensul că dobânda variază numai în funcţie de indicele de referinţă, RURUBOR/ROBOR/LIBOR marja fiind fixă, ceea ce este în acord cu dispoziţiile art. 37 din OUG nr.50/2010. Însă, în ceea ce priveşte cuantumul marjei fixe, instanţa constată că prin actul adiţional s-a menţinut marja modificată conform notificării din data de ZZ.LL.2010.

Instanţa apreciază că, raportat la dispoziţiile art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, nesemnarea de către apelanţi a actului adiţional din data de ZZ.LL.2010 nu reprezintă o acceptare tacită a acestuia în ceea ce priveşte cuantumul marjei deoarece, aşa cum s-a reţinut mai sus, clauza care permitea băncii modificarea marjei variabile conform propriei decizii era abuzivă, deci nelegală ceea ce înseamnă că noul cuantum notificat la data de ZZ.LL.2009 era nelegal. Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 40 alin. 3, numai modificările impuse prin lege sunt considerate acceptate tacit prin nesemnarea actului adiţional, iar cum majorarea marjei nu era o modificare impusă de lege, ci, dimpotrivă, nelegală, rezultă că noul cuantum al marjei prevăzut în actul adiţional nu este considerat acceptat tacit conform legii.

Pentru cele ce preced, instanţa constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. X.1 şi X.3 din Contractul de credit nr. 1/ZZ.LL.2007 încheiat între părţi în ceea ce priveşte posibilitatea băncii de a modifica dobânda în funcţie de variaţia marjei stabilite unilateral de bancă; va dispune înlăturarea acestor clauze din contract.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv, Tribunalul reţine ca fiind întemeiată cererea apelanţilor – reclamanţi de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze, şi, în consecinţă va obligă pârâta  să restituie reclamanţilor suma de 5.627,53 CHF, achitată în temeiul clauzelor abuzive, aferent perioadei ZZ.LL.2007- ZZ.LL.2014, această sumă rezultând din expertiza efectuată în faţa primei instanţe,a cărei concluzii au fost acceptate de părţi.

Va obligă pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data plăţii sumelor nedatorate şi până la data restituirii efective a acestora.

Referitor la cheltuielile de judecată instanţa de apel apreciază ca fiind întemeiată solicitarea apelanţilor privind obligare pârâtei la plata acestora, acestea fiind cauzate de atitudinea pârâtei atât în primă instanţă cât şi apel, şi în consecinţă va obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 5300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, din care 2000 lei reprezintă onorariu avocaţial , iar suma de 3300 lei, onorariu expert.

Va obligă intimata - pârâta la plata către apelanţii - reclamanţi  a sumei de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, respectiv onorariu avocat, dovedit conform chitanţei depuse la dosar.

Domenii speta

Spete similare