Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

Sentinţă penală 400 din 19.12.2019


SPEŢE RELEVANTE NOIEMBRIE 2019

TRIBUNALUL PRAHOVA SECŢIA PENALĂ

TITLUrevocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

TIP SPEŢĂSENTINȚA PENALĂ

NUMĂR SPEŢĂ400

DATA SPEŢĂ19.12.2019

DOMENIUL ASOCIATSuspendare a executării

CONŢINUT SPEŢĂSENTINȚA PENALĂ  NR. 400

DATA: 23.07.2019

AUTOR: IVAN POPA DANIELA

DOMENIUL ASOCIAT: Suspendare a executării - Revocare

OBIECT: revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art.583 NCPP)

T R I B U N A L U L:

Deliberând asupra cauzei penale de faţă;

Prin  cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 4303/105/2019  petentul  parte civilă J.G., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revocarea  suspendării sub supraveghere a executării  pedepsei de 3 ani  închisoare aplicată condamnatului O.M.V., prin sentinţa penală nr. 47/29 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 2378/204/2011, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1117/13.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În motivarea cererii  petentul  J.G.,  a solicitat admiterea cererii, revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului  O.M.V., întrucât acesta, cu rea credinţă, nu  şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă, mai exact  nu a plătit suma de  47.000 Euro la care a fost obligat prin hotarea judecătorească.

A aratat petentul că, deşi a pus in executare silită titlul executoriu reprezentat de sentinţa penală nr.47/29.01.2014  pronunţată de Tribunalul Prahova, la SC BEJ T.T.G., fiind constituite dosarele de executare silită nr. 2407/2017 şi nr. 7/2018,  în procedura de executare silită nu  au putut fi recuperate sume de bani ca urmare a numărului important de creditori ai condamnatului şi natura creanţelor respective.

Condamnatul nu  a înţeles să se conformeze executării silite şi nici să  colaboreze cu executorul judecătoresc în  vederea achitării  obligaţiilor civile, formulând contestaţie la executare silită la Judecătoria sector 2 Bucureşti, care a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 1624/19.02.2019, sentinţă ce a fost atacată cu apel de condamnatul O.M.V..

Totodată,a  arătat petentul că în cadrul procesului civil menţionat O.M.V. a arătat faptul că are reşedinţa şi loc de muncă în Malta, depunând la dosarul cauzei carte de rezidenţă şi înscrisuri privind înregistrarea fiscală şi locul de muncă.

Deşi s-a făcut dovada că persoana condamnată realizează venituri, acesta cu rea credinţă nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile civile stabilite prin sentinţa penală de condamnare, rea credinţă care rezultă şi din împrejurarea că în cuprinsul contestaţiei la executare silită care face obiectul dosarului nr. 17013/300/2018 a invocat o pretinsă prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, încercâd astfel să se exonereze de la plata obligaţiilor civile.

De asemenea, a mai arătat petentul parte civilă că în doctrina şi in literatura de specialitate s-a stabilit că se consideră că  o persoană  nu îşi poate îndeplini obligaţiile civile  în situaţia în care are o boală din care rezultă imposibilitatea obiectivă de a munci, ceea ce nu  este cazul condamnatului. Acesta nu  a încercat nici o mediere, nici un acord de eşalonare, mai mult a formulat contestaţie la executare, invocând prescripţia, ceea ce denotă reaua credinţă de care acesta a dat dovadă.

În dovedirea cererii de revocare petentul parte civilă a depus la dosar : copia deciziei penale nr. 1117/13 nov.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploieşti; copia contestației la executare formulată de condamnatul O.M.V., adresată Judecătoriei Sector 2 Bucureşti; copia încheierii nr. 136/18 ianuarie 2018 pronunţată de Judecătoria Câmpina prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penala nr. 47/2014 pronunţată de Tribunalul Prahova; somaţii emise de SCPEJ Trifina, Tănase şi Galea; extras de carte funciară; copia contractului de muncă al persoanei condamnate O.M.V., tradusă de traducător autorizat.

Intimatul condamnat O.M.V. a depus la dosar un memoriu prin care a solicitat respingerea cererii de revocare motivat de faptul că nu a dat dovadă de rea credinţă în neexecutarea obligaţiilor civile, nu a avut posibilitatea financiară a achitării acestor despăgubiri  şi are probleme de sănătate astfel cum rezultă din actele medicale ataşate la dosar şi aflate la filele 46 – 87. A arătat de asemenea intimatul că veniturile obținute din muncă nu sunt suficiente pentru a achita obligaţiile stabilite prin hotărârea penală ci doar pentru supravieţuirea sa şi a familiei.

Faptul că a formulat contestaţie la executare  reprezintă un drept al acestuia, drept de care a uzitat, contractul de muncă depus la dosarul cauzei  face dovada faptului că acesta lucrează în mod legal în Malta. Apreciază că cererea de revocare nu  este întemeiată, a fost depusă doar ca o sancţiune pentru a atrage atenţia intimatului de a-şi achita obligaţiile civile, nu  există rea credinţă, ci imposibilitate de executare a obligaţiilor civile.

În vederea soluţionării cauzei instanţa, din oficiu, a dispus atașarea dosarului de fond nr.2378/204/2011 al Tribunalului Prahova.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penala nr. 47/29 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus condamnarea inculpatului O.M.V. după cum urmează:

- 2 (doi) ani pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată  prev.de art. 9 al.1 lit.b din Legea 241/2005 cu aplic.art. 41 al.2 cod penal si art. 37 lit.a cod penal.

În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepţia dreptului de a alege pe o durată de  2 ani după executarea pedepsei principale.

-  3 ( trei ) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune in formă continuată prev.de art. 215 al.1-3 cod penal cu aplic.art. 41 al.2 cod penal si art. 37 lit.a cod penal.

- 3 ( trei ) luni pentru comiterea infracţiunii de fals în inscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată prev. de art.  290 cod penal cu aplic.art. 41 al.2 cod penal si art. 37 lit.a cod penal.

În baza art. 33 lit. a şi art.  34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor  stabilindu-se ca in final O.M.V. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3(trei) ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepţia dreptului de a alege pe o durată de  2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a facut  aplicarea disp. art. 71 şi art.  64 lit. a,b C.penal, cu excepţia dreptului de a alege.

Prin aceeasi sentinţă s-a dispus admiterea  acţiunii civile formulată în cauză de părţile civile DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA , J.G. şi  D.A..

Ca atare, a fost obligat inculpatul  O.M.V. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. N.T. S.R.L. reprezentet de lichidator judiciar CII D.D.C.  cu sediul in Buzău, şi S.C. M.O.S. S.R.L. reprezentet de lichidator judiciar R.I. S.R.L. cu sediul în Câmpina, la plata sumei de 130 074 lei către partea civilă DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PREHOVA, sumă ce va fi actualizată la data achitării.

De asemenea, a fost obligat inculpatul  O.M.V. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. N.T. S.R.L. reprezentet de lichidator judiciar CII D.D.C.  cu sediul in Buzău şi S.C. M.O.S. S.R.L. reprezentet de lichidator judiciar R.I. S.R.L. cu sediul în Câmpina, la plata sumei de 1 4645,7 lei către partea civilă D.C.M.F., sumă ce va fi actualizată la data achitării.

A fost obligat inculpatul  O.M.V. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. N.T. S.R.L. reprezentet de lichidator judiciar CII D.D.C.  cu sediul in Buzău, şi S.C. M.O.S. S.R.L. reprezentet de lichidator judiciar R.I. S.R.L. cu sediul în Câmpina la plata sumei de 47 000 euro către partea civilă J.G..

Instanţa a dispus obligarea inculpatului  O.M.V. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. N.T. S.R.L. reprezentet de lichidator judiciar CII D.D.C.  cu sediul in Buzău şi S.C. M.O.S. S.R.L. reprezentet de lichidator judiciar R.I. S.R.L. cu sediul în Câmpina, la plata sumei de 10 000 lei către partea civilă D.A., sumă ce va fi actualizată la data achitării. 

În vederea asigurării plăţii despăgubirilor instanţa a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietatea inculpatului, compus din clădire în suprafaţă construită de 112,44 mp şi teren în suprafaţă de 328 mp, situate în mun. Câmpina prin încheierea pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. 2378/204/2011, în şedinţa publică din data de 24.01.2012.

Sentinţa penală sus-menţionată a fost modificată în parte prin decizia penală nr. 1117/13 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti  prin care au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, de inculpatul O.M.V. şi de partea civilă D.C.M.F., a fost desfiinţată în parte sentinţa în latură penală , s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului O.M.V. în pedepsele rezultante, înlăturându-se de la încadrarea juridică a infracțiunilor dispoziţiile art. 37 lit.a cod penal din 1969.

Au fost menținute pedepsele stabilite prin sentinţa atacată, iar în final s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani , calculat conform art. 86/2 cod penal din 1969.

În baza disp. art. 86/3 cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare, s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Prahova;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86/4 cod penal din 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei .

În baza disp. art. 71 alin. 5 cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii stabilite prin sentinţa atacată, pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Întrucât persoana condamnată O.M.V. nu a achitat de bună voie despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, petentul parte civilă J.G. a formulat în luna ianuarie 2018 cerere de executare silită , iar prin încheierea nr. 136 /18 ian.2018 pronunțata de Judecătoria Campina în dosarul nr. 290/204/2018 s-a dispus încuviinţarea executării silite sub toate formele de executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 47/29.01.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova pentru recuperarea sumei de 47.000 euro .

Ulterior pronunţării acestei încheieri s-au emis forme de executare însă persoana condamnată O.M.V. nu a achitat despăgubirile civile.

Potrivit art. 86/4 alin.2. cod penal din 1969, dacă cel condamnat nu îndeplinește,  cu rea credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite  de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere , dispunând executarea în întregime a pedepsei.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 84 cod penal din 1969 dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afara de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.

Deşi intimatului condamnat i s-a atras atenţia prin hotărârea de condamnare asupra dispozițiilor art. 86/4  cod penal din 1969 , acesta nu a achitat despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat şi nici nu a făcut dovada că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.

Astfel, din actele aflate la dosar rezultă că acesta locuieşte în Malta unde obţine venituri conform contractului de muncă şi are în proprietate şi un imobil situat în Câmpina, ............., astfel că nu se poate considera că acesta nu a avut putinţa de a îndeplini obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

De altfel, pe parcursul termenului de încercare acesta nu a încercat nici plata parţiala a unor sume către partea civilă J.G., iar afecțiunile medicale invocate de condamnat nu pot conduce la concluzia imposibilităţii de achitare a despăgubirilor civile, nefiind prezentată o situaţie excepţională care să conducă la această concluzie.

În raport de considerentele expuse pe larg mai sus, apreciind că intimatul nu a făcut dovada imposibilităţii de achitare a despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat prin hotărârea de condamnare, tribunalul urmează să admită cererea formulată de petentul parte civilă J.G. , privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată intimatului condamnat O.M.V. , prin sentinţa penală nr. 47/29 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. 2378/204/2011,modificată si rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1117/13 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

 Apreciind ca  în cauza sunt îndeplinite condiţiile prev.de art. 86/4 alin.2. c.p. în sensul ca inculpatul nu a îndeplinit cu rea credinţa masurile de supraveghere  stabilite în sarcina sa, instanţa urmează să dispună conform art.583 alin.1. cod procedură penală, combinat cu art. 86/4 cod penal din 1969 şi art. 16 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind codul penal revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului O.M.V.  prin sentinţa penală nr. 47/29 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. 2378/204/2011, modificată si rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1117/13 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi să  dispună executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Totodată, instanţa va menţine restul dispozițiilor sentinţei penale de condamnare.

Văzând şi disp.art. 276 cod procedură penală.