Liberare condiţionată - respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată

Decizie 487 din 10.10.2019


TITLU

Liberare condiţionată - respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată

TIP SPEŢĂDECIZIE PENALĂ

NUMĂR SPEŢĂ487

DATA SPEŢĂ10.10.2019

DOMENIUL ASOCIATLiberare condiţionată

CONŢINUT SPEŢĂDECIZIE PENALĂ  NR. 487

DATA: 10.10.2019

AUTOR: ZAMFIRESCU ANCA CORINA

DOMENIUL ASOCIAT:

OBIECT: liberarea condiţionată (art.587 NCPP)

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.1578/05.09.2019 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a dispus urmatoarele: ,, În temeiul art. 587 Cod procedură penală rap la art.59 alin.(1) din Codul Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.,admite cererea formulată de persoana condamnata C.A.A.. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei C.A.A. din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 112/F/2016 a Curții de Apel București (MEPI nr.326/2016/2018). I se atrage atenţia condamnatei asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Dispune avansarea sumei de 150 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.In temeiul art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia. Cu  drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare, în temeiul art. 587 alin. (3)CPP.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.09.2019. ,,

În motivarea soluţiei, instanta de fond a reţinut, în esenţă că : la data de 29.08.2019, a fost înregistrată, sub nr. 19327/281/2019, cererea de liberare condiţionată formulată de condamnata C.A.A., din cadrul Penitenciarului de Femei Ploieşti- Târgşorul Nou.

Analizând materialul probator existent în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Liberarea condiţionată reprezintă măsura ce poate fi dispusă de instanţa de judecată, constând în punerea în libertate a persoanei condamnate, înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Potrivit art. 587 alin. (1) Cod procedură penală liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesul-verbal nr. G2-20034/245 din 27.08.2019 emis de Comisia pentru Liberări Condiţionate din cadrul Penitenciarului de Femei Ploieşti Târgşorul Nou, instanţa a constatat că prin sentinţa penală nr.112/F/2016 a Curții de Apel Bucureşti, numita C.A.A. a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii la Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate ( M.E.P.I.nr.326/2016/2018 ), executarea acesteia începând la data de 31.05.2018 şi urmând să expire la data de 02.09.2021.

Referitor la legea penală aplicabilă, dată fiind succesiunea de legi penale determinată de intrarea în vigoare la data de 01.02.2014, ulterior săvârşirii infracţiunii pentru care a fost condamnată, a Legii 286/ 2009 privind Noul Cod Penal, care reglementează într-un mod mai restrictiv, sub aspectul condiţiilor de acordare şi a obligaţiilor ulterioare, instituţia liberării condiţionate, instanţa are în vedere următoarele: potrivit art. 5 alin. (1) Noul Cod penal ”în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

În cazul instituţiei liberării condiţionate, situaţia tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârşirii infracţiunii si durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a pedepsei închisorii. Intervenţia, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituţia liberării condiţionate, cum este cazul Legii nr. 286/2009, face ca determinarea legii aplicabile sa se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin.(2) din Constituţie şi în art. 5 din Noul Codul penal, independent de data la care sentinţa de condamnare a rămas definitivă.

 Potrivit mențiunilor din cuprinsul procesului-verbal, deținuta nu poate fi liberată condiționat,  din cauza comportamentului oscilant, fără a preciza în concret la ce se referă acest comportament oscilant.

Analizând dispozițiile privind condițiile pe care condamnata trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată, instanţa a reţinut că legea mai favorabilă este legea veche, respectiv Codul penal din 1969, întrucât Noul Cod penal prevede obligativitatea impunerii unor măsuri de supraveghere celui liberat condiţionat şi necesitatea ca acesta să fi achitat toate obligaţiile civile.

Prin urmare, instanţa s-a raportat, în analiza propunerii de liberare condiţionată, la dispoziţiile art. 59 C.pen. de la 1969, potrivit cărora ”după ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mare de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.

S-a retinut ca pentru a putea beneficia de libertate condiţionată este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv: executarea unei părţi din pedeapsă, care este diferită în funcţie de pedeapsa aplicată de instanţă, vârsta condamnatului şi forma de vinovăţie cu care s-a săvârşit infracţiunea; stăruinţa în muncă şi disciplina condamnatului;dovezile temeinice de îndreptare de care trebuie să dea dovadă.

Potrivit dispoziţiilor citate anterior, se reţine că, pentru acordarea liberării condiţionate condamnata are vocaţie generală, iar nu obligaţie instituită de legiuitor, este necesar ca pe lângă executarea în concret a fracţiei din pedeapsă, stabilită de lege, instanţa trebuie să aibă în vedere şi dacă deţinuta a fost stăruitoare în muncă, disciplinată şi dacă a dat dovezi temeinice de îndreptare, precum și comportamentul acesteia anterior încarcerării sau antecedentele  sale penale.

Întrucât condamnata C.A.A. a executat de la data de 31.05.2018-27.08.2019 un total de 1463  zile, din care 1001 zile în arest preventiv, din care 174 zile ca urmare a aplicării art.55 ind.1 alin.1 din legea 169/2017 şi 8 zile ca urmare a muncii prestate, instanţa a constatat că este îndeplinită condiţia privind executarea fracţiei de pedeapsă stabilită obligatoriu de legiuitor de 2/3, luând în considerare şi perioada scursă de la înregistrarea prezentei propuneri şi până la soluţionare. Pedeapsa de executat este de 2192 zile.

Cu toate acestea, astfel cum s-a reţinut şi anterior, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, aceasta fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanţei de judecată.

Înstanţa a mai constatat că deţinuta C.A.A. a dat dovezi temeinice de îndreptare, din procesul-verbal întocmit de Comisia pentru Liberări din Penitenciarul de Femei Ploieşti -Târgşorul Nou, unde aceasta a fost încarcerată, reiese faptul că acesta a depus eforturi pentru reintegrarea socială.

 Din cuprinsul caracterizării depuse la dosar, instanţa a reţinut că deţinuta a înregistrat  o recompensă şi o  abatere disciplinară, are  8 de zile castigate urmare a muncii prestate.

Din caracterizarea depusă la dosar, instanţa a reţinut că pe perioada executării pedepsei deţinuta a participat la programe educaţionale, cursuri prin corespondență, a desfășurat activități lucrative,  comportamentul său fiind unul constant pozitiv.

Instanța a apreciat că aceasta a avut un comportament corespunzător pe durata executării pedepsei, participând la programele educaţionale recomandate, dând astfel dovadă că a înțeles normele instituționale.

Potrivit evaluării psihologice, instanţa a reţinut că deţinuta a manifestat adaptabilitate psihocomportamentală la mediul penitenciar, nu au fost identificate riscuri, deținuta afirmă motivație pentru continuarea activităţilor lucrative.

Din cuprinsul caracterizării depuse la dosar, instanţa a constatat, potrivit evaluării în domeniul social, că persoana condamnată C.A.A. este căsătorită, are un copil, iar pe perioada detenției a beneficiat de sprijin moral şi material din partea aparţinătorilor si a mai avut in vedere împrejurarea că persoana condamnată a achitat cheltuielile de judecată la care a fost obligată prin hotărârea de condamnare.

Având în vedere toate aceste aspecte, luând în considerare și perioada de timp rămasă până la expirarea duratei pedepsei, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru liberarea condiţionată a condamnatei, scopurile pedepsei aplicate fiind atinse cu privire la aceasta, astfel încât  urmează să admită cererea de liberare condiționată şi să dispună liberarea condamnatei C.A.A..

Împotriva sentintei a formulat contestaţie P.Î.C.C.J. – Sectia pentru investigarea infrcatiunilor, criticand solutia primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg in cererea scrisa.

Cu privire la exceptia nulitatii absolute, invocata de catre Parchetul de pe langa I.C.C.J –Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, Tribunalul constata ca aceasta critica este neintemeiata .

 În acest sens se va reţine că, potrivit art. 281 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, determină întotdeauna aplicarea nulităţii, încălcarea dispoziţiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.

 Potrivit art. 88/8, alin. 2 din legea nr. 304/2004 ,, Participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei. ,,

Participarea procurorului la judecată sau la alte proceduri penale este, ca regulă, obligatorie, conform art. 363 alin. 1 Cod procedură penală.

Participarea obligatorie a procurorului la soluţionarea cauzelor având ca obiect liberarea condiţionată este prevăzută în art. 597 alin. 3 Cod procedură penală.

Soluţionarea prezentei cauze a avut loc cu participarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa I.C.C.J – DNA ST Ploiesti şi nu în lipsa procurorului, situaţie care ar fi atras nulitatea absolută a hotărârii atacate.

 Pe de altă parte nu este incident nici cazul de nulitate absolută, prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. a Cod procedură penală. Potrivit art. 281 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, determină întotdeauna aplicarea nulităţii, încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată. Prin compunerea completului de judecată de înţelege alcătuirea lui conform legii. În noţiunea de compunere a completului de judecată intră dispoziţiile privind numărul de judecători din completul de judecată, dispoziţiile privind incompatibilitatea judecătorului, dispoziţiile privind respectarea continuităţii completului de judecată după începerea dezbaterilor precum şi dispoziţiile privind respectarea separării funcţiilor judiciare de judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară şi instanţa de judecată.

Cu privire la netemeinicia hotararii atacate, analizând materialul probator existent în cauză, sentinţa primei instanţe şi dispozitiile legale incidente, Tribunalul constata caracterul fondat al cererii de contestatie, pentru urmatoarele motive.

Astfel, Tribunalul constat ca sentinta atacata, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, s-a dispus: ,, În temeiul art. 587 Cod procedură penală rap la art.59 alin.(1) din Codul Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., admite cererea formulată de persoana condamnata C.A.A.. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei C.A.A. din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 112/F/2016 a Curții de Apel București (MEPI nr.326/2016/2018). I se atrage atenţia condamnatei asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Dispune avansarea sumei de 150 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu. In temeiul art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.Cu  drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare, în temeiul art. 587 alin. (3)CPP. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.09.2019. ,,

Astfel, a fost in mod corect stabilita legea penala mai favorabila detinutei faţă de data comiterii faptelor, insă este netemeinica intrucat cuantumul pedepsei executate este insuficient pentru atingerea scopului pedepsei prevazut de art. 52 alin. 2 C. pen. 1969, anume formarea unei atitudini corecte fata de munca, faţă de ordinea de drept si fata de regulile de convieţuire socială.

În acest sens, Tribunalul reţine că petenta ondamnata C.A.A. a executat de la data de 31.05.2018 -27.08.2019 un total de 1463  zile, din care 1001 zile în arest preventiv, din care 174 zile ca urmare a aplicării art.55 ind.1 alin.1 din legea 169/2017 şi 8 zile ca urmare a muncii prestate, instanţa a constatat că este îndeplinită condiţia privind executarea fracţiei de pedeapsă stabilită obligatoriu de legiuitor de 2/3, luând în considerare şi perioada scursă de la înregistrarea prezentei propuneri şi până la soluţionare.

Pedeapsa de executat este de 2192 zile.

Cu toate acestea, astfel cum s-a reţinut si de instanta de fond, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, aceasta fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanţei de judecată.

Tribunalul constata din cuprinsul caracterizării depuse la dosar, că deţinuta C.A.A. a înregistrat o  abatere disciplinară la data de 08.11.2018, ramasa definitiva la data de 19.06.2019 si o recompensă la data de 19.10.2018,  are  8 de zile castigate urmare a muncii prestate.

Tribunalul mai retine ca in perioada executării pedepsei deţinuta a participat la programe educaţionale, insa o mare parte din acestea au fost finalizate fara credite.

Conform evaluarii psihologice, persoana condamnata este stabila din punct de vedere psihocomportamental, nu au fost identificate riscuri.

Comisia de Liberari din Penitenciarul Targsor a aratat ca persoana condamnata nu indeplineste conditiile pentru a putea beneficia de liberare conditionata, avand in vedere comportamentul oscilant, stabilind  termen de reiterare la data de 26.10.2019.

Judecatorul de supraveghere a propus o perioada de 6 luni amanare, raportat la fractia efectiv executata din pedeapsa aplicata si partea din durata pedepsei considerata ca fiind executata inclusiv pentru cazare in conditii necorespunzatoare.

Tribunalul reţine că la acest moment al executării pedepsei nu se impune acordarea beneficiului liberării, întrucât, in mod corect a apreciat comisia ca persoana condamnata a avut un comportament oscilant. Astfel aceasta a fost recompensata la data de 19.10.2018, iar la o perioada de 21 de zile, respectiv la data de 08.11.2018 a fost sanctionata disciplinar, ceea ce a creat convingerea ca persoana condamnata a avut un comportamnet oscilat. De asemenea urmeaza a fi avuta in vedere si perioada efectiv executata, in raport de cuantumul pedepsei, respectiv de 6 ani inchisoare, scopul pedepsei la acest moment nefiind atins.

Acordarea beneficiului liberării condiţionate este o facultate supusă aprecierii instanţei, un drept condiţional, iar nu un drept absolut, accesibil automat si de indata ce fractia de pedeapsa obligatorie este îndeplinita de cătare persoana condamnată.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul  in baza art. 4251 alin. (7),  pct. 2,  lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 587 C. proc. pen. va admite contestaţia formulată de către contestatoarea Parchetul de pe langa I.C.C.J –Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie,  exercitată împotriva sentinţei penale nr. 1578/05.09.2019 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, intimat fiind persoana condamnata C.A.A., in prezent aflata in stare de detinere in Penitenciarul Targsor, va desfiinţa în tot sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnata C.A.A..

De asemensa Tribunalul va fixa termen de reiterare a cererii de liberare condiţionată dupa data de 26.10.2019, apreciind aşadar că, cel puţin până pana la acesta data, este necesară executarea, în continuare, în regim de detenţie a pedepsei închisorii, perioada fiind necesară pentru atingerea funcţiilor pedepsei, respectiv eficientizarea procesului de reintegrare socială şi reeducare în spiritul respectării legii şi a ordinii de drept.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.