Contestaţie la executare. Declinare de competenţă a soluţionare a cauzei.

Sentinţă civilă 253 din 12.01.2015


Analizând actele şi lucrările dosarului, deliberând cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, instanţa reţine următoarele:

La data de 15.10.2014, intimata SC X SA  a solicitat executorului judecatoresc Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti ODC si NA punerea in execuatrea  sentintei civile nr. 3408/20.04.2010 definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 2462/18.04.2011 a Tribunalului Bucureşti pentru aducerea la indeplinire  a obligatiei de plata a sumei de 5721 lei.

Prin incheierea din data de 21.10.2014,  s-a dispus de catre executorul judecatoresc in dosarul de executare nr. 2185/2014 inregistrarea cererii si incuviintarea executarii solicitata de creditoarea SC X SA .

Potrivit disp. art 713 NCPC, contestaţia se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 650 alin 1 NCPC ca fiind „judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea” De asemenea, potrivit art 650 alin 2 NCPC instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe. 

Prin Decizia nr. 348/17.06.2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Instanţa apreciază că se impune o distincţie între executările silite în cazul cărora instanța de executare a fost sesizată înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, respectiv după această dată, urmând a se ţine cont de următoarele aspecte: deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României; ceea ce rezolvă instanţa de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenţei instanţei de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite; trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.

În speță, cum cererea de executare silita a fost inregistrata la executorul judecatoresc la data de 15.10.2014 , dupa publicarea in Monitorul oficial al deciziei Curţii Constitutionale, dar inainte de intrarea in vigoarea  Legii nr. 138/2014 (19.10.2014) , competența de soluționare nu mai poate aparține instanței de la sediul executorului judecatoresc, ci, asa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, instanței de la domiciliul  debitorului contestator, conform art 107 NCPC, fiind astfel transpusă în plan execuţional competenţa teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 107 NCPC. De altfel, prin modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea 138/2014, s-a stabilit că  instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.

În aceste condiții, cum domiciliul debitorului contestator se află in Alba Iulia, str. …, nr. .. bl.  , et. 3, ap. , Judeţ Alba, si avand in vedere ca dispozitiile legale menţionate instituie o competenta teritoriala absoluta, instanta va admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti si in baza art. 130, 132 NCPC va declina competenta de solutionare a cauzei avand ca obiect contestatia la executare in favoarea  Judecatoriei Alba Iulia.