Hotărâre care să țină loc de act autentic - acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, competenţa fiind alter

INSTANŢA

Deliberând asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de  14.08.2020 sub număr ..../299/2020, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

În motivare, a arătat reclamantul că la data de 15.03.1998, a cumpărat un teren în suprafaţa de 3.050 mp, situat in ..., judeţul Dambovita, cu vecinătăţile înscrise în Titul de Proprietate nr. 62833/19.04.1995.

La data menţionata mai sus a incheiat un inscris sub semnătura privata intitulat „Chitanţa” prin care in prezenta martorilor ing. C si D in fata secretarului Primăriei care a si inregistrat actul la data de 15.03.1998, a achitat suma de 4.000.000 lei integral, conform preţului cerut de către vânzător.

Având in vedere că posibilitatea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic a fost considerată, atât în baza dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1077 C. civ. 1864, cât şi după reglementarea sa expresă în ceea ce priveşte terenurile prin art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 şi, ulterior, în Noul Cod Civil, ca fiind o formă de executare silită în natură a obligaţiilor asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, rezulta ca prezenta acţiune este întemeiata si poate fi admisa.

 A mai susţinut reclamantul că, în ceea ce priveşte începutul termenului de prescripţie, fiind incidente dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, s-a considerat că termenul de prescripţie începe să curgă la momentul stabilit de părţi în antecontract în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar, în lipsa stabilirii unui asemenea moment, de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

În drept, a invocat prevederile art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, art. 10 pct. 1 C.proc.civ.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, în condiţiile art. 1191 şi urm. C. civ. 1864, respectiv în procesele începute după 15 februarie 2013, în condiţiile art. 309 şi urm. NCPC şi proba cu expertiza tehnică, pentru identificarea bunului imobil.

La data de 02.10.2020 a depus reclamantul note scrise în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite de instanţă în procedura regularizării, iar în cuprinsul acestora a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu E, având în vedere că din datele cuprinse în extrasul de carte funciară reiese că proprietarul actual al imobilului este o altă persoană.

Pârâtul B a depus întâmpinare la data de 17.11.2020 prin care invocat necompetenţa Judecătoriei Sectorului 1  Bucureşti în soluţionarea pricinii, având în vedere  dispoziţiile art. 117 C.pr.civ care prevăd că cererile privitoare la drepturile reale se introduc la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.

În situaţia de fata, instanţa competentă este Judecătoria Răcari, deoarece terenul se află pe raza localităţii Potlogi, Jud. Dâmbovita, localitate aflată în circumscripţia teritoriala a Judecătoriei Răcari.

Acţiunea în constatarea dreptului de proprietate este o acţiune reală, în realizarea dreptului de proprietate asupra unui imobil, respectiv teren agricol, si nu o acţiune personală.

A mai susţinut pârâtul că, în situaţia în care instanţa va accepta punctual de vedere al reclamantului că aceasta acţiune este o acţiune patrimoniala personală, competenta revine Judecătoriei Buftea, oraşul Chitila fiind arondat acestei judecătorii, raportat la domiciliul pârâtului.

Pe fondul cauzei a solicitat instanţei să respingă acţiunea ca fiind neîntemeiată.

Astfel, reclamantul invocă o chitanţa prin care a cumpărat de la F suprafaţa de 3050 mp teren agricol teren situat pe raza Com. Potlogi, sat. Romaneşti, jud. Dambovita, dar depune un act de proprietate din care rezulta ca acest teren este proprietatea numitului G.

In aceasta situaţie, reclamantul a cumpărat terenul de la o terţă persoana, si nu de la propietar.

A mai arătat că nu este nici o dovada a calităţii de propritar a promitentului F si nici nu motivează reclamantul calitatea de parat în aceasta cauza, nefiind proprietarul suprafeţei de teren.

În drept, a invocat art. 205 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea soluționării excepției necompetenței teritoriale, instanţa reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 248 alin. (1), instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În speță, instanţa reţine că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, competenţa fiind alternativă, aparţinând fie instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., fie instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Instanţa apreciază că, întrucât dreptul subiectiv ce se tinde a fi valorificat prin acţiunea dedusă judecăţii, respectiv dreptul de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare, prin transmiterea dreptului de proprietate, este un drept patrimonial, acţiunea este una patrimonială, personală, întrucât antecontractul de vânzare-cumpărare dă naştere unor drepturi de creanţă, şi nu unor drepturi reale, precum şi imobiliară, având în vedere că bunul ce face obiectul promisiunii de vânzare este unul imobil.

În situaţia în care părţile nu au prevăzut în antecontract un loc pentru executarea obligaţiei, instanţa competentă rămâne doar cea de la domiciliul pârâtului, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că domiciliul pârâtului se află în oraşul Chitila, instanța constată că cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită este de competența Judecătoriei Buftea, urmând a se dispune declinarea cauzei în mod corespunzător.

Pentru aceste motive, având în vedere normele legale menţionate mai sus care reglementează un caz de competenţă teritorială de ordine privată, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanţa apreciază întemeiată excepţia invocată, urmând să o admită şi, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. 3 Cod de procedură civilă, să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti invocată prin întâmpinare.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul  A, cu domiciliul ales în sector 1, Bucureşti, STR. PIEŢEI, nr. 49, în contradictoriu cu pârâtul B, cu domiciliul în  sector 1, Bucureşti, STR. BÂRLOGENI, nr. 81,  în favoarea Judecătoriei Buftea.

Fără cale de atac.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.04.2021.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare