Act administrativ asimilat. Îndeplinirea condiţiilor legale pentru a deveni poliţist.

- art. 10 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Atât timp cât chiar cei condamnaţi penal au dreptul la reabilitare, ceea ce presupune reinserarea lor socială completă prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg în general dintr-o hotărâre de condamnare şi prin repunerea lor, din punct de vedere moral şi social, în situaţia pe care o aveau înainte de condamnare, cu atât mai mult cei cărora le sunt aplicate sancţiuni cu caracter administrativ, cum este cazul intimatei-reclamante, trebuie să beneficieze de o astfel de repunere morală şi socială în situaţia anterioară săvârşirii faptei pentru care a fost aplicată sancţiunea.

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, nu poate deveni poliţist cel care are antecedente penale sau este în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni.

Sancţiunile cu caracter administrativ aplicate de procuror nu constituie antecedente penale, iar reclamanta nu s-a aflat în curs de urmărire penală şi nici judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, ci prin Ordonanţa procurorului a fost dispusă neînceperea faţă de ea a urmăririi penale şi, totodată, aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 200 de lei.

O altă cerinţă pentru a deveni poliţist este aceea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, respectiv „să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate”. Reperele acestui comportament, considerat de lege ca fiind „corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate", sunt date de dispoziţiile aceluiaşi act normativ, constituind conţinutul art. 41-43 din Legea nr. 360/2002, referitoare la îndatoririle poliţistului, care impun persoanei ce exercită această funcţie, printre altele: să fie disciplinată şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate; să fie respectuoasă, cuviincioasă şi corectă faţă de şefi, colegi sau subalterni; prin întregul său comportament, să se arate demnă de consideraţia şi încrederea impuse de profesia de poliţist; să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcţiei sau al instituţiei din care face parte.

Intimata reclamantă nu a mai săvârşit alte fapte prevăzute de legea penală nici înainte de cele care au făcut obiectul dosarului menţionat şi nici ulterior, astfel că nu se poate reţine că săvârşirea izolată a unor fapte ce nu constituie infracţiuni justifică blamarea reclamantei pentru tot restul vieţii.

De altfel, o astfel de blamare ar însemna chiar că s-ar lipsi de finalitate şi de conţinut normele legale ce au permis calificarea unei fapte prevăzute de legea penală ca fiind lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, ceea ce nu este admisibil.

Prin sentinţa civilă nr. 1068/24.11.2016, Tribunalul Covasna – secţia civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean B. şi, în consecinţă: a constatat că reclamanta are dreptul la ocuparea postului de ajutor şef post la Postul de Poliţie C.; a obligat pârâtul la încheierea contractului individual de muncă cu reclamanta; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.050 de lei către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean B., care a solicitat admiterea acestui recurs şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât arată că în mod greşit a fost admisă cererea de chemare în judecată a reclamantei, întrucât declararea reclamantei ca respinsă, de către IPJ B., a fost legală şi temeinică.

În acest sens, recurentul-pârât arată că intimata-reclamantă nu a îndeplinit condiţia de încadrare prevăzută la art. 10 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 360/2002, în sensul că nu are un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate, întrucât a fost sancţionată în dosarul nr. xxx/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe pentru faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual, ambele în formă continuată şi aflate în concurs real de infracţiuni, cu amendă administrativă în valoare de 200 lei, deoarece faptele nu prezentau gradul de pericol social al infracţiunilor.

De asemenea, recurentul arată că reclamanta a declarat, în cadrul autobiografiei depuse o dată cu dosarul de înscriere la concurs, că nu a fost în curs de urmărire penală, încălcând astfel principiul integrităţii morale şi principiul loialităţii statuate de dispoziţiile art. 6 lit. j) şi l) din H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului.

Recurentul mai precizează că, deşi fapta pentru care reclamanta a fost sancţionată cu amendă administrativă s-a petrecut în urmă cu 4 ani, verificarea condiţiei unui comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate este prevăzută de lege, iar limitarea în timp a analizei faptelor pentru care s-au aplicat candidaţilor sancţiuni contravenţionale sau amenzi administrative nu este prevăzută de nici un act administrativ.

Recurentul susţine că amenda administrativă este o sancţiune de drept penal, iar faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual, pentru care a fost sancţionată intimata reclamantă, există din perspectiva conţinutului constitutiv, neputându-se face abstracţie de acestea.

Recurentul mai arată că un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate presupune ca persoana în cauză să nu fi săvârşit fapte contrare legii, antisociale, nesăvârşirea de fapte reprobabile fiind definitorie pentru un viitor poliţist.

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata sumei de 1050 de lei cheltuieli de judecată către reclamantă, recurentul solicită a se face aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, în sensul reducerii părţii din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului, faţă de complexitatea redusă a cauzei şi munca depusă de avocat.

În drept, recurentul a invocat aplicabilitatea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002.

Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare (f. 19-23), prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 30-31), prin care şi-a menţinut poziţia exprimată prin cererea de recurs.

În recurs a fost suplimentată proba cu înscrisuri, depuse de părţi.

Analizând actele si lucrările dosarului, sentinţa atacată, faţă de motivele invocate, Curtea reţine următoarele:

Recurentul-pârât critică sentinţa instanţei de fond pentru aplicarea greşită a normelor de drept material, critici care se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.

În esenţă, criticile recurentului se referă la greşita apreciere de către prima instanţă a normelor legale care justifică încadrarea, în categoria comportamentelor necorespunzătoare cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate, a săvârşirii de către reclamantă a unor fapte prevăzute de legea penală şi pentru care aceasta a fost sancţionată cu amendă administrativă prin Ordonanţa emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. xxx/P/2014, precum şi a ascunderii de către aceasta a aspectelor respective în cadrul concursului pentru ocuparea postului de poliţist.

În ce priveşte săvârşirea faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual, constatate prin Ordonanţa emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. xxx/P/2014 (f. 74-83 dosar fond), Curtea reţine că organul de urmărire penală competent a reţinut că acestor fapte le lipseşte pericolul social al unei infracţiuni, consecinţa fiind aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ intimatei reclamante.

Curtea apreciază că, atât timp cât chiar cei condamnaţi penal au dreptul la reabilitare, ceea ce presupune reinserarea lor socială completă prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg în general dintr-o hotărâre de condamnare şi prin repunerea lor, din punct de vedere moral şi social, în situaţia pe care o aveau înainte de condamnare, cu atât mai mult cei cărora le sunt aplicate sancţiuni cu caracter administrativ, cum este cazul intimatei-reclamante, trebuie să beneficieze de o astfel de repunere morală şi socială în situaţia anterioară săvârşirii faptei pentru care a fost aplicată sancţiunea.

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, nu poate deveni poliţist cel care are antecedente penale sau este în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni.

Sancţiunile cu caracter administrativ aplicate de procuror nu constituie antecedente penale, iar reclamanta nu s-a aflat în curs de urmărire penală şi nici judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, ci prin Ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. xxx/P/2014 a fost dispusă neînceperea faţă de ea a urmăririi penale şi, totodată, aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 200 de lei.

O altă cerinţă pentru a deveni poliţist este aceea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, respectiv „să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate”. Reperele acestui comportament, considerat de lege ca fiind „corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate", sunt date de dispoziţiile aceluiaşi act normativ, constituind conţinutul art. 41-43 din Legea nr. 360/2002, referitoare la îndatoririle poliţistului, care impun persoanei ce exercită această funcţie, printre altele: să fie disciplinată şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate; să fie respectuoasă, cuviincioasă şi corectă faţă de şefi, colegi sau subalterni; prin întregul său comportament, să se arate demnă de consideraţia şi încrederea impuse de profesia de poliţist; să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcţiei sau al instituţiei din care face parte.

Intimata reclamantă nu a mai săvârşit alte fapte prevăzute de legea penală nici înainte de cele care au făcut obiectul dosarului nr. xxx/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe şi nici ulterior, astfel că nu se poate reţine că săvârşirea izolată a unor fapte ce nu constituie infracţiuni justifică blamarea reclamantei pentru tot restul vieţii.

De altfel, o astfel de blamare ar însemna chiar că s-ar lipsi de finalitate şi de conţinut normele legale ce au permis calificarea unei fapte prevăzute de legea penală ca fiind lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, ceea ce nu este admisibil.

În ce priveşte omisiunea reclamantei de a menţiona despre sancţionarea sa în dosarul nr. xxx/P/2014, în cadrul autobiografiei depuse la înscrierea în concursul pentru postul de poliţist, nu este fondată susţinerea recurentului în sensul că aceasta denotă rea-credinţă şi comportament neadecvat, întrucât printre condiţiile de participare la concurs nu era enumerată şi aceea ca cel care candidează să nu fi fost sancţionat administrativ, ci doar condiţia ca acesta să nu aibă antecedente penale sau să fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, declaraţia reclamantei că nu s-a aflat în niciuna dintre aceste ultime situaţii fiind reală, aşa cum s-a reţinut mai sus.

Astfel, atitudinea reclamantei apare ca fiind justificată şi nicidecum de rea-credinţă, cum s-a susţinut.

În ce priveşte critica recurentului referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat de prima instanţă, Curtea apreciază că nu este fondată nici această critică, întrucât un onorariu de avocat în cuantum de 1.000 de lei este proporţional cu activitatea desfăşurată de avocatul ales al reclamantei şi cu gradul de complexitate a cauzei.

În consecinţă, Curtea reţine că criticile aduse de recurentul-pârât sentinţei instanţei de fond sunt în totalitate nefondate, drept pentru care, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 496, alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat şi va menţine sentinţa atacată, ca fiind legală.

Totodată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 494 comb. cu art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea va dispune obligarea recurentului-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean B. să plătească intimatei-reclamante A. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs

Domenii speta

Spete similare