Opţiunea între realizarea creanţei şi rezoluţiunea vânzării exercitată de creditorul unui debitor în procedura falimentului.

- art. 1365 din vechiul Cod civil

- art. 75, art.100 şi art. 114 din Legea nr.  85/2014

În speţă, acţiunea în rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului, întemeiata pe dispoziţiile vechiului Cod civil care este aplicabil, este una reală (art. 1368 Cod civil de la 1864) şi nu una în realizarea creanţei aşa cum susţin apelanţii ceea ce ar fi atras caracterul personal al acesteia. Aceasta caracterizare a acţiunii promovate înlătură  aplicarea dispoziţiilor Legii nr.  85/2014 invocate de apelanţi.

Asupra apelurilor de faţă:

Constată că, prin sentinţa civila nr. 915/09.12.2016, Tribunalul Braşov a dispus următoarele:

A admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. SPRL, şi, în consecinţă: A dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 290/19.05.2010, autentificat de notarul public E. şi în consecinţă, repune părţile în situaţia anterioară, cu efectul întoarcerii imobilului în suprafaţă de 70.130 mp, înscris în CF xxxxxx F., nr. cadastral xxxxxx în patrimoniul reclamanţilor şi efectuării înscrierilor corespunzătoare în cartea funciară a imobilului. S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta G. S.R.L..

Pentru a pronunţa acesta sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Între reclamanţii A. şi B., în calitate de vânzători şi pârâta C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare a fost încheiat la data de 19.05.2010, contractul de vânzare – cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public E. sub nr. 290 şi rectificat prin încheierea de rectificare nr. 693/19.05.2010, prin care, vânzătorii au vândut cumpărătoarei suprafaţa de 70.130 mp din imobilul înscris în CF xxxxx8 F. (provenit din conversia pe hârtie a CF nr. xxx7A+x8) nr. cadastral xxxx5/1 format din teren arabil extravilan în suprafaţă de 140.000 mp, preţul total convenit, fiind de 1.000.000 euro. Părţile au convenit ca acest preţ să fie achitat în rate, astfel: la data încheierii contractului, vânzătoarea a achitat prima rată de 1.000 euro, iar restul să fie achitat în rate egale, indexate cu rata inflaţiei până la data de 17.05.2011, sub sancţiunea desfiinţării de drept a contractului, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, în cazul nerespectării obligaţiei de plată a preţului.

Pârâta cumpărătoare a intrat de drept şi de fapt în stăpânirea imobilului de la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Prin Actul adiţional din data de 09.06.2010, la acest contract, părţile au hotărât de comun acord anularea condiţiei rezolutorii inserate în contractul nr. 290/19.05.2010, în sensul că acesta nu se desfiinţează dacă până la data menţionată în contract nu se va achita integral preţul de vânzare-cumpărare stabilit.

Prin actul de dezlipire autentificat sub nr. xxxx/22.06.2010, terenul arabil în suprafaţă de 140.000 mp înscris în CF xxxxx8 F., nr. cadastral xxxx5/1 a fost dezlipit în două loturi, după cum urmează: lotul nr. 1, cu nr. cadastral nou xxxxxx, nr. top xxxx5/1/1 teren arabil în suprafaţă de 70.130 mp şi lotul nr. 2 cu nr. cadastral nou xxxxx7, nr. top xxxx5/1/2 teren arabil în suprafaţă de 69.870 mp, părţile procedând şi la efectuarea partajului voluntar.

Din înscrisurile depuse de reclamantă şi încuviinţate în probaţiune şi, nu în ultimul rând, din susţinerile pârâtei C. S.R.L. formulate prin întâmpinare, se reţine că pârâta nu a achitat preţul terenului achiziţionat conform contractului nr. 290/19.05.2010, plătind doar prima rată de 1.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 895/03.12.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov (fila 179) s-a dispus dizolvarea societăţii pârâte, faţă de neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiei de actualizare a datelor cu privire la sediul social.

Prin încheierea şedinţei camerei de consiliu nr. 973/SIND/28.05.2015, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. xxxx/62/2015/a1, a fost admisă cererea formulată de creditoarea G. S.R.L., dispunându-se instituirea unui sechestru asigurator până la concurenţa sumei de 1.008.545 lei asupra imobilului înscris în CF xxxxxx F.  şi nr. top xxxx5/1/1, curţi, construcţii în suprafaţă de 70.130 mp proprietatea C. S.R.L., până la soluţionarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei ce face obiectul dosarului nr. xxxx/62/2015.

Prin hotărârea intermediară nr. 1888/02.12.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxx/62/2015 al Tribunalului Braşov, la solicitarea intervenientei G. S.R.L., a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei C. S.R.L..

Reclamanţii A. şi B. au formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei C. S.R.L., pentru o creanţă de 4.478.117,4 lei, admisă de administratorul judiciar pentru suma de 4.455.939,6 lei, faţă de existenţa contractului nr. 290/2010 şi actele contabile ale societăţii pârâte debitoare.

Potrivit art. 1365 din vechiul Cod civil, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării.

Pentru admisibilitatea rezoluţiunii judiciare sunt necesare a fi îndeplinite următoarele condiţii: una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţia ce-i revine, sau să nu-şi fi executat chiar parţial obligaţia, dar ce a rămas de executat să fie esenţială; neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia şi nu să reprezinte un caz fortuit, situaţie în care se pune problema riscului contractului; constatarea neîndeplinirii obligaţiei să fie constatată prin punerea în întârziere, în condiţiile prevăzute de lege.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1020 şi art. 1021 din vechiul Cod civil, în contractele sinalagmatice, condiţia rezolutorie fiind întotdeauna subînţeleasă în cazul când una din părţi nu-şi îndeplineşte angajamentul, partea în privinţa căreia angajamentul s-a executat are posibilitatea alternativă de a alege, fie obligarea celeilalte părţi să-şi execute obligaţia când este posibil, fie de a cere desfiinţarea, prin hotărâre judecătorească, a convenţiei, cu daune interese.

Reglementarea legală anterior invocată este neechivocă, dreptul de opţiune al creditorului obligaţiei neexecutate nefiind subordonată vreunei condiţii.

Prin urmare, aprecierea pârâtei şi respectiv, a intervenientei, în sensul că prezenta acţiune este inadmisibilă, deoarece reclamanţii ar fi ales executarea în natură a obligaţiei prin cererea de admitere a creanţei, este neîntemeiată.

Reclamanţii au formulat cerere de admitere a creanţei la masa credală, pentru a-şi conserva dreptul de creanţă corespunzător preţului stabilit prin contractul încheiat cu pârâta şi neachitat de aceasta, fiind supuşi unui termen de decădere în conformitate cu art. 100 şi art. 114 din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, nu se poate susţine că reclamanţii au obţinut executarea în natură a obligaţiei de plată a preţului, deoarece, simpla înscriere în tabelul de creanţe nu are semnificaţia plăţii preţului. Pe de altă parte, faptul de a fi urmărit mai întâi plata preţului, nu le răpeşte reclamanţilor dreptul de a renunţa la solicitarea privind rezoluţiunea vânzării, cât timp, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la prima cerere. Ori, sub acest aspect, intervenienta apreciază eronat că o instanţă s-ar fi pronunţat asupra cererii reclamanţilor referitoare la plata preţului, judecătorul sindic pronunţându-se doar asupra înscrierii reclamanţilor la masa credală.

Având în vedere considerentele reţinute anterior, faptul că din înscrisurile încuviinţate în probaţiune se constată ca fiind îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea rezoluţiunii judiciare, neexecutarea plăţii restului de preţ, de 990.000 euro, până la data de 17.05.2011 stabilită în contractul încheiat de părţi, fiind imputabilă pârâtei C. S.R.L., instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. şi, în consecinţă, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx/19.05.2010, autentificat de notarul public E..

Faţă de împrejurarea că efectul rezoluţiunii contractului îl constituie desfiinţarea retroactivă a contractului, instanţa a procedat şi la repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu efectul întoarcerii imobilului în suprafaţă de 70.130 mp, înscris în CF xxxxxx F., nr. cadastral xxxxxx  în patrimoniul reclamanţilor şi efectuării înscrierilor corespunzătoare în cartea funciară a imobilului.

Cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta G. S.R.L., a fost respinsă ca urmare a soluţiei pronunţată de instanţă asupra acţiunii principale.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel în termen, motivat atât apelanta pârâta S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. SPRL F., cât şi intervenienta accesorie S.C. G. S.R.L., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A. Apelanta pârâta S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. SPRL F., invoca prin motivele de apel următoarele critici:

Instanţa a interpretat greşit susţinerile părţilor întrucât nu s-a afirmat niciodată că înscriindu-se la masa credală reclamanţii şi-ar fi realizat creanţa, ci doar că prin hotărârile pronunţate în contestaţiile la tabelul preliminar de creanţe s-a stabilit în mod definitiv caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor părţilor înscrise în tabel, inclusiv cea a reclamanţilor, creanţa reprezentând diferenţa de preţ neachitată din contractul de vânzare cumpărare.

Nu era necesar ca reclamanţii să-şi realizeze efectiv şi integral creanţa pentru ca acţiunea acestora de rezoluţiune să fie inadmisibilă, ci a fost suficientă înscrierea acesteia în tabelul de creanţe, urmând ca realizarea creanţei, alături de a celorlalţi creditori, să se efectueze în cadrul procedurii speciale a insolvenţei.

Instanţa nu a analizat celelalte apărări formulate de apelanta pârâtă şi de intervenientă în interesul acesteia, S.C. G. S.R.L., apărări menite să conducă la respingerea acţiunii.

Instanţa a reţinut greşit că nu a existat nici un impediment pentru reclamanţi în formularea acţiunii în rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare, omiţând să analizeze apărările în sensul inadmisibilităţii formulării unei asemenea acţiuni în situaţia în care societatea cumpărătoare, debitoare a obligaţiei de plată a preţului, a intrat în procedura insolvenţei, a falimentului, chiar.

La deschiderea procedurii simplificare a falimentului împotriva societăţii apelante, contractul de vânzare-cumpărare era în vigoare, nefiind desfiinţat ca efect al vreunui pact comisoriu de ultim grad (reclamanţii au şi renunţat prin act adiţional la pactul iniţial prevăzut în contract) sau pentru alt motiv, astfel încât reclamanţii erau titulari ai unui drept de creanţă reprezentând preţul vânzării, drept pe care şi l-au înscris în tabelul preliminar al creanţelor.

În situaţia în care însă, cumpărătoarea se afla în insolvenţă, realizarea creanţei se poate realiza doar în cadrul procedurii speciale care este o procedură colectivă, guvernată de reguli distincte şi derogatorii de la cele din dreptul comun, reţinute de către instanţă.

Admiterea de către instanţa a  posibilităţii de a se rezoluţiona contractul de vânzare-cumpărare este discriminatorie faţă de ceilalţi creditori care nu au această posibilitatea concretă, chiar dacă au încheiat contracte cu debitoarea. Astfel ceilalţi creditori chirografari G. şi H. S.R.L., deşi au creanţe rezultate din contracte de prestări servicii au fost prestate integral de acestea, nu pot solicita rezoluţiunea contractelor şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cum estre cazul restituirii bunului vândut, întrucât nu le sunt necesare lucrările de proiectare efectuate pentru debitoare în vederea realizării unei ample investiţii de către aceasta.

B. Apelanta intervenientă accesorie în interesul pârâtei creditoare S.C. C. S.R.L. invoca prin motivele de apel următoarele critici:

Considerentele instanţei şi implicit soluţia pronunţată sunt neîntemeiate. în plus, instanţa a interpretat greşit unele susţineri ale subscrisei, iar alte apărări nici nu au fost analizate.

În plus, instanţa a respins cererea de suspendare a cauzei, pronunţându-se deci asupra cererii deşi subscrisa a declarat în şedinţa publică din data de 17.11.2016 că se renunţă la a mai solicita suspendarea dosarului în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014 deoarece împotriva societăţii C. S.R.L. era deja deschisă procedura simplificată a falimentului prin hotărârea intermediară nr. 1888/02.12.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxx/62/2015, astfel încât suspendarea nu se mai justifica în acest caz întrucât nu mai exista perspectiva repunerii pe rol a cauzei câtă vreme societatea nu se mai putea redresa, fiind în lichidare.

Se susţine în continuare că reclamanţii nu-şi pot realiza drepturile asupra societăţii debitoare decât în cadrul procedurii speciale a insolvenţei, prin înscrierea la masa credală, suportând alături de ceilalţi creditori toate rigorile legii insolvenţei, inclusiv repartizarea sumelor rezultate din valorificarea bunurilor societăţii potrivit legii insolvenţei.

Reclamanţii au formulat cererea de înscriere la masa credală, singura posibilitate pe care o aveau pentru realizarea drepturilor lor, iar lichidatorul judiciar a dispus înscrierea.

Art. 75 din Legea nr. 85/2014, inaplicabil în cazul de faţă nu pentru considerentele instanţei, ci pentru cele invocate de apelantă, are însă raţiunea lui, în strânsă legătură cu procedura specială a insolvenţei care instituie reguli distincte, obligatorii, de realizare a drepturilor creditorilor, aceştia nemaiputând să acţioneze independent, prin cereri de chemare în judecată distincte.

Necesitatea suspendării de drept a litigiilor este redată şi în doctrină: “Art. 75 reglementează suspendarea de drept a judecăţii proceselor având ca obiect creanţe faţă de averea debitorului sau pretenţii faţă de bunurile din averea debitorului precum şi suspendarea procedurilor de executare silită contra averii debitorului Conform dispoziţiilor art. 75 alin. 1, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Această normă imperativă, de ordine publică, are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătorului sindic desemnat în procedura insolventei debitorului” - Ion TURCU, Codul insolvenţei, editura CH Beck, Bucureşti 2015, fila 231.

Aceasta este raţiunea legii, de realizare a tuturor creanţelor şi de concentrare a tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în cadrul unei proceduri colective cu reguli proprii, specifice, cerere de suspendare care nu-şi mai găseşte însă rostul în situaţia în care nu mai există posibilitatea desfiinţării sau revocării hotărârii de deschidere a procedurii pentru a putea fi repusă pe rol cauza, întrucât în cazul nostru concret societatea se afla în lichidare.

Chiar dacă reclamanţii susţin că acţiunea în rezoluţiune este o acţiune reală şi nu una în pretenţii, în realitate acţiunea în rezoluţiunea contractului este tot o acţiune în realizarea creanţei deţinute împotriva societăţii şi vizând în acelaşi timp un bun al societăţii debitoare, întrucât ca efect al rezoluţiunii şi al repunerii părţilor în situaţia anterioară creanţa acestora înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei C. S.R.L. ar înceta. Rezultă de aici că o asemenea acţiune în rezoluţiune este incompatibilă cu procedura simplificată de faliment a debitoarei pârâte.

Astfel, singurul motiv pentru care nu ar fi incident art. 75 este acela că acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară a fost formulata după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii, a procedurii simplificate a falimentului, motiv pentru care rămâne fără eficienţă o atare suspendare câtă vreme nu va mai exista niciodată posibilitatea redresării societăţii şi reluării judecăţii dosarului suspendat.

Raţiunea legii speciale a insolvenţei este aceeaşi, de a se permite creditorilor să-şi realizeze creanţele faţă de averea debitorului sau pretenţiile faţă de bunurile din averea debitorului doar în cadrul procedurii colective a insolvenţei, procedura guvernată de principii şi reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun reţinut de instanţă ca temei al admiterii cererii de chemare în judecată.

Or, aceste principii şi reguli proprii invocate de apelantă nu au fost analizate de către instanţă, aceasta reţinând astfel fără niciun temei că regulile rezoluţiunii contractelor sinalagmatice din dreptul comun, prevăzute în Codul civil deci, ar rămâne aplicabile şi în situaţia apelantei, fără să existe condiţionări.

În concluzie, singura posibilitate de valorificare a drepturilor reclamanţilor împotriva debitoarei este solicitarea de achitare a preţului prin înscrierea la masa credală, astfel încât aceştia nu au avut posibilitatea alegerii intre realizarea creanţei în baza contractului de vânzare-cumpărare şi rezoluţiunea contractului cu repunerea pârtilor în situaţia anterioara.

Se poate susţine ca acţiunea reclamanţilor este inadmisibila, raportat la dispoziţiile legii speciale nr. 85/2014 a insolventei, care reglementează o procedură colectivă concursuală, egalitară şi judiciară, astfel încât nu este permis creditorului vânzător sa solicite rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară cu consecinţa ieşirii din patrimoniul debitoarei a bunului obiect al contractului. Pentru aceleaşi considerente acţiunea se poate spune că este şi neîntemeiată, întrucât legea nu permite formularea acestei cereri de rezoluţiune în condiţiile date.

Acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare este în esenţă tot o acţiune în realizarea creanţei deţinute împotriva societăţii, întrucât în cazul admiterii acestei acţiuni şi al repunerii în situaţia anterioară a părţilor prin restituirea bunului imobil către vânzătorii reclamanţi, dreptul de creanţă iniţial al reclamanţilor ar înceta întrucât nu ar mai avea suportul contractual.

Rezultă astfel că, prin promovarea unei acţiuni în rezoluţiune, cu consecinţa repunerii-părţilor în situaţia anterioară, s-ar deroga de la principiile instituite de procedura insolvenţei, o procedură colectivă, căreia toţi creditorii trebuie să i se supună.

Nu lipsit de relevanţă este, în acest context, că imobilul din prezentul litigiu este singurul bun al societăţii, astfel încât prin ieşirea lui din patrimoniul debitoarei ar fi prejudiciaţi toţi ceilalţi creditori care nu ar mai putea recupera nimic, iar reclamanţii ar fi singurii din tabelul creditorilor care şi-ar realiza astfel integral creanţa, deşi sunt simpli creditori chirografari.

În concluzie, nu este admisibilă o asemenea acţiune, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiile instituite de art. 4 pct. 4. 5 şi 6 din Legea nr. 85/2014.

Raportat la clauzele contractului de vânzare-cumpărare se poate observa că reclamaţii vânzători au înţeles sa renunţe la notarea în cartea funciară a privilegiului legal pentru restul de preţ,  astfel încât aceştia au şi fost înscrişi în tabelul de creanţe în calitate de creditori chirografari şi nu de creditori garantaţi.

În sensul inadmisibilităţii rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare şi a restituirii bunului când cumpărătoarea se afla în faliment sunt şi dispoziţiile din art. 123 din Legea nr. 85/2014, care instituie reguli speciale în procedura insolvenţei pentru contractele în derulare.

Singura posibilitate de valorificare a creanţei pe care o au este aceea de înscriere în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 4.455.939,60 lei, reprezentând diferenţa de preţ neachitată din contractul de vânzare-cumpărare, demers pe care l-au şi efectuat de altfel.

Intimaţii reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelurilor  susţinând ca acţiunea promovată nu este inadmisibilă. Înscrierea la masa credală nu echivalează cu o renunţare  la dreptul de opţiune în alegea căii procedurale a dreptului comun sau a Legii nr. 85/2014. Au formulat această înscriere la masa credală doar pentru măsuri de siguranţă, în măsura conservării patrimoniului reclamanţilor, şi pentru că pe această cale nu s-ar fi valorificat integral creanţa acestora în cadrul procedurii simplificate de faliment, au formulat cererea în rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului.  Mai susţin faptul că apelantele nu contestă că sunt întrunite condiţiile de declarare a rezoluţiunii contractului, ci doar faptul că această acţiune ar fi inadmisibilă. Intimaţii argumentează că Legea nr. 85/2014 nu interzice creditorului promovarea unei astfel de acţiuni, iar art. 75 din lege nu este aplicabil deoarece acţiunea de faţă este o acţiune reală  potrivit art. 1368 din Cod civil anterior care este aplicabil contractului încheiat, la fel nici art. 4 şi art. 123 din Legea nr. 85/2014.

Apelantele au formulat răspuns la întâmpinare susţinând în esenţa aceleaşi apărări, în sensul că „teoria reclamanţilor” ar fi bună doar în condiţiile dreptului comun şi nicidecum în situaţia în care debitorul lor intra în procedura falimentului.

În probaţiune nu s-au administrat probe noi.

Analizând apelurile formulate, instanţa constată că nu sunt fondate.

Deoarece conţin motive de apel identice dată fiind şi calitatea procesuală a intervenientei accesorii care sprijină apărările părţii în interesul căreia intervine, instanţa va analiza împreună motivele de apel invocate.

În speţă, acţiunea în rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului, întemeiată pe dispoziţiile vechiului Cod civil care este aplicabil, este una reală (art. 1368 Cod civil de la 1864) şi nu una în realizarea creanţei aşa cum susţin apelanţii ceea ce ar fi atras caracterul personal al acesteia. Această caracterizare a acţiunii promovate înlătură aplicarea dispoziţiilor Legii nr.  85/2014 invocate de apelanţi.

Chiar dacă apelanta intervenientă a declarat că renunţă la cererea de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul art. 75  din Legea nr. 85/2014, instanţa de apel constată că dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile acestei cereri de chemare în judecată, care are un caracter real şi nu personal, specific acţiunilor în realizarea creanţelor, ceea ce înseamnă că urmăreşte nu persoana cumpărătorului, ci chiar bunul imobil în cauză.

Pentru aceste considerente, în mod corect a fost înlăturată susţinerea inadmisibilităţii acţiunii în rezoluţiunea vânzării formulată de reclamanţi, în calitate de proprietari vânzători ai bunului urmărit la masa credală.

Susţinerea apelantelor potrivit căreia exercitarea dreptului de înscrierea la masa credală a reclamanţilor pentru creanţa de 999.000 euro reprezintă singura posibilitate a reclamanţilor pentru realizarea drepturilor lor  din moment ce s-a deschis procedura insolvenţei pârâtei, nu este fondată, deoarece Legea nr. 85/2014 nu exclude dreptul de opţiune pe care îl are creditorul obligaţiei de a cere exercitarea în natură a obligaţiei ceea ce este totdeauna posibilă în cazul în care debitorul este solvabil, deoarece are ca obiect o sumă de bani sau desfiinţarea contractului fondată pe neexecutarea obligaţiilor contractuale. Este fondată sub acest aspect apărarea intimaţilor reclamanţi în sensul că nu se contestă faptul că rezoluţiunea vânzării este temeinică fiind îndeplinite condiţiile art. 1020 Cod civil vechi.

Nu este fondată susţinerea apelanţilor prin care se arată că reclamanţii nu aveau posibilitatea alegerii între realizarea creanţei şi rezoluţiunea vânzării şi cu atât mai mult nu puteau să renunţe la prima în valorificarea celei de a doua, deoarece, reclamanţilor, conturându-se imposibilitatea obţinerii integrale a creanţei în procedura insolventei, sunt în situaţia de a-şi schimba opţiunea aplicării sancţiunii pentru neexecutarea contractului, alegerea uneia din variante  nu determină stingerea celeilalte. Dacă creditorul deşi a ales o variantă, dar care nu se poate realiza efectiv,  cum este cazul în speţă, are interes să renunţe la aceasta în favoarea celeilalte fapt ce ţine de exercitarea dreptului material la acţiune.

Contrar susţinerilor apelantelor, reclamanţii nu au renunţat la dreptul de a cerere rezoluţiunea vânzării prin actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare, ci doar la pactul comisoriu prin care se considera desfiinţat de drept contractul de vânzare dacă nu se achita preţul până la termenul stipulat.

Având în vedere ca acest drept de opţiune nu s-a exercitat în mod abuziv de către creditor din moment ce existau împrejurări certe din care rezulta că nu îşi recuperau toată creanţa în procedura Legii nr. 85/2014 şi că apelanţii nu contestă exercitarea acestui drept de opţiune decât prin prisma susţinerii inadmisibilităţii acţiunii în rezoluţiune, se constată ca instanţa de fond a procedat corect dând prevalenţă normelor dreptului comun faţă de dispoziţiile Legii nr. 85/2014 invocate de apelante la fond şi pronunţând rezoluţiunea vânzării cu consecinţa întoarcerii bunului imobil în patrimoniul vânzătorilor reclamanţi, nemaicontând calitatea creditorilor de creditori chirografari sau privilegiaţi. 

Dreptul de opţiune între cele doua variante semnifică atât posibilitatea alegerii iniţiale între cele două variante de manifestare a dreptului la acţiune, cât fi posibilitatea de a reveni asupra acestei alegeri, dar numai dacă varianta aleasă la un moment dat nu a fost realizată în mod concret pierzând astfel în mod ireversibil caracterul virtual.

Într-adevăr, întrucât acest drept material la acţiune se poate manifesta în două variante, alegerea uneia dintre acestea nu determină stingerea celeilalte variante  care continuă să existe ca posibilitate abstractă. Numai în ipoteza în care se realizează efectiv una dintre variante, posibilitatea abstractă a celeilalte variante încetează. Dacă însă creditorul  deşi a ales o variantă, dar care nu a fost încă realizată efectiv are interes să renunţe la aceasta în favoarea celeilalte, prima variantă redevine o simplă posibilitate abstractă şi se deschide calea realizării în concret a celei de-a doua variante.

În aceste condiţii, rezultă că stingerea posibilităţii intimaţilor de a apela la remediul rezoluţiunii Contractului ar putea interveni numai la momentul la care  fie s-ar obţine executarea în natură a obligaţiei de plată a preţului în cadrul procedurii de faliment, prin distribuirea şi eliberarea efectivă a acestor sume, fie s-ar închide procedura falimentului, cu consecinţa radierii debitoarei C. S.R.L., potrivit art. 174 din Legea nr. 85/2014.

Aşadar, câtă vreme niciunul dintre cele două momente nu a avut loc, intimaţii justifică interesul de a promova această acţiune, cu atât mai mult cu cât există riscul ca valorificarea creanţei corespunzătoare obligaţiei de plată a preţului să nu se poată realiza în mod integral în cadrul procedurii simplificate de faliment, dat fiind că intimaţii intră în concurs şi cu alţi creditori înscrişi la masa credală, iar imobilul care face obiectul contractului încheiat cu pârâta este principalul activ al acesteia care ar putea fi lichidat în cadrul procedurii de faliment în scopul stingerii creanţelor.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 1020 şi 1021 coroborat cu art. 1365 şi 1368 din Codul civil de la 1864 este evident faptul că, în ipoteza în care cocontractantul său nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale asumate, partea care şi-a executat în mod corespunzător obligaţiile care îi revin are dreptul de a opta în mod liber fie pentru obligarea debitorului la executarea în natură a contractului, fie pentru rezoluţiunea contractului, în funcţie de care opţiune îi este mai favorabilă. Totodată, respectiva parte are şi dreptul de a reveni, cu bună credinţă, asupra alegerii iniţiale, în cazul în care consideră oportun, câtă vreme opţiunea manifestată iniţial nu s-a concretizat în sensul satisfacerii efective a dreptului exercitat.

Contrar susţinerii apelantelor, formularea şi admiterea acţiunii în rezoluţiunea judiciară a Contractului nu pot fi considerate abuzive, discriminatorii ori inechitabile

Art. 4 (paragr. 4, 5 şi 6, invocate de apelante) din Legea nr. 85/2014 reglementează principiile generale ale procedurii insolvenţei, respectiv asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang, asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor.

În mod evident, aceste prevederi sunt aplicabile în procedura insolvenţei, ori în speţă s-a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, fiind vorba de o acţiune în rezoluţiunea vânzării unui imobil pentru neplata preţului. Cu privire la această acţiune, prevederea legală este cea a art. 1368 din vechiul Cod civil, care stabileşte expres că această acţiune este una reală şi a cărei ipoteză se suprapune perfect situaţiei de fapt din speţă, chiar dacă este cuprinsă într-o reglementare generală precum Codul civil, iar nu Legea nr. 85/2014, care priveşte valorificarea tuturor drepturilor de creanţă corespunzătoare unor acţiuni personale împotriva debitorului.

Cu privire la dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 85/2014, care reglementează reguli speciale în care pot fi denunţate unilateral anumite contracte cu executare succesivă care se află în derulare la data deschiderii procedurii de insolvenţă, apelantele susţin că acestea nu ar fi aplicabile în speţă.

Într-adevăr, acestea nu numai că nu sunt aplicabile, neexistând o suprapunere măcar parţială a ipotezei textului legal cu situaţia de fapt, dar sunt şi complet nerelevante, ele reglementând dreptul exclusiv al administratorului judiciar/lichidatorului judiciar (iar nu al cocontractantului debitorului insolvent) de a denunţa unilateral - expres sau tacit (iar nu de a cere rezoluţiunea pentru neplata preţului, ca în cazul de faţă) sau de a le menţine.

Totodată, art. 123 reglementează şi situaţia specială a anumitor contracte, respectiv vânzarea unui bun cu rezerva proprietăţii [alin. (6)], contracte de muncă şi de închiriere [alin. (7) şi (8)], contracte prevăzând plăţi periodice din partea debitorului [alin. (9)] şi contractul de leasing financiar [alin. (11) şi (12)], fiind evident că niciuna dintre ipotezele vizate de aceste prevederi nu este aplicabilă în speţa de faţă.

În ce priveşte art. 124 din Legea nr. 85/2014, care reglementează situaţia unui bun mobil, vândut debitorului, neplătit de acesta şi aflat în tranzit la data deschiderii procedurii, în mod evident, nici aceste prevederi nu sunt aplicabile, de vreme ce Contractul a cărui rezoluţiune o solicită are ca obiect un bun imobil.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge apelurile formulate şi în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va păstra sentinţa atacată.

Domenii speta

Spete similare