Insolvenţă. Deschiderea procedurii insolvenţei pentru pretenţii rezultând dintr-un contract de leasing.

Decizie 1038/Ap din 08.06.2017


- art. 105 al. 3 lit. c din Legea nr. 85/2014.

Aşadar, prevederile O.U.G. nr. 51/1997 permit inserarea în contract a unor norme convenţionale, având caracterul unei clauze penale. Dar, ca orice clauză contractuală, clauza penală trebuie raportată la dispoziţiile art. 1169 din Noul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractelor (17.10.2011), în sensul că nu poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri precum şi de la principiile bunei credinţe şi echităţii.

Prin art. 13 din contractul de leasing, clauză care nu a fost negociată de către părţi, contractul fiind unul de adeziune, s-a prevăzut în sarcina utilizatorului o obligaţie excesivă faţă de prejudiciul finanţatorului care, urmare a restituirii bunului îşi poate recupera prejudiciul prin vânzarea acestuia sau încheierea unui nou contract de leasing. În această situaţie penalitatea poate fi redusă de instanţă, potrivit art. 1541 alin. 1 lit. b din Noul Cod civil.

Astfel, debitoarea datorează rate, accesorii doar pentru perioada până la predarea autoturismului, nu şi până la termenul final prevăzut în contract, în consecinţă creanţa nu există, fiind neîndeplinită  condiţia esenţială pentru deschiderea procedurii.

Prin cererea formulată creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului faţă de debitoare, precum şi numirea ca lichidator judiciar a CII C..

Prin sentinţa civilă nr. 497/10.04.2017 Tribunalul Braşov a respins contestația formulată de debitoarea S.C. D. S.R.L., ca neîntemeiată. A admis cererea formulată de creditoarea A. S.A., cu sediul în […], sector 2, cu sediul ales în […], pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L., cu sediul social în […]. În baza art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.  A constatat ca debitoarea este în stare de insolvenţă şi în consecinţă: A dispus  deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L., cu sediul social în […]. A desemnat provizoriu administrator judiciar pe CII C., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o retribuţie provizorie de 3.000 lei +TVA şi onorariu de succes de 8%+TVA din sumele distribuite creditorilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:

Debitoarea S.C. D. S.R.L. datorează creditoarei A. S.A. suma de 45.149,55 lei, reprezentând debit izvorât din contractul de leasing financiar. 

Suma a fost stabilită ținând cont că suma datorată de debitoare a fost de 67.848,88 lei reprezentând valoare rate de leasing, dobândă, penalități, asigurări și accesorii, din care s-a scăzut suma de 22.699,33 lei obținută din vânzarea bunului obiect al contractului de leasing.

Această sumă este certă, lichidă și exigibilă, trecând mai mult de 60 de zile de la scadenţă.

Debitoarea nu a achitat această sumă către creditor de la data formulării cererii de chemare în judecată, iar la dosarul cauzei există un proces verbal de insolvabilitate din data de 07.12.2016 încheiat de Biroului Executorului Judecătoresc  E. din F..

Astfel, potrivit art. 5 pct. 20 din Lege nr. 85/2014, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanţă certă, în sensul prezentei legi, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 72, iar conform art. 5 pct. 72 din același act normativ, cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 40.000 lei.

Prin urmare, una din condiţiile cerute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenţei este ca suma însumată datorată de debitoare faţă de creditor să fie de minim 40.000 lei.

Această condiţie trebuie îndeplinită de orice creditor, indiferent că este creditor bugetar, chirografar sau garantat, la data deschiderii procedurii.

În cauza de faţă, aşa cum a arătat, debitoarea datorează creditoarei suma de 45.149,55 lei, reprezentând debit izvorât din contractul de leasing financiar.

Această sumă este certă, lichidă și exigibilă, având o scadență mai mare de 60 de zile.

Nu este întemeiată apărarea debitoarei în sensul că această sumă de bani reprezintă o dublă reparație, motivat de faptul că pe lângă penalitate, creditoarea finanțatoare rămâne și proprietara bunului finanțat, bun ce a fost cedat creditoarei, existând o îmbogățire fără justă cauză, deoarece suma arătată reprezintă debit restant neachitat de debitoare pe perioada în care a fost în ființă contractul de leasing, suma datorată și neachitată fiind pentru folosința bunului.

Faptul că după rezilierea contractului debitoarea a predat creditoarei vehiculul iar aceasta l-a înstrăinat nu are nicio relevanță, debitoarea trebuind să plătească suma arătată pentru folosința vehiculului.

Suma obținută din vânzarea bunului a fost scăzută din suma datorată de debitoare.

În același sens sunt și dispozițiile art. 105 alin. 3 lit. c din Legea nr. 85/2014, care dispun că în privința creanţelor provenind din contracte de leasing, reziliate înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, acestea vor fi înregistrate dacă unul sau mai multe din bunurile recuperate au fost valorificate de către societatea de leasing până la data întocmirii tabelului preliminar al creanţelor, deducându-se din totalul creanţei de înregistrat preţul obţinut din vânzare.

Tot la fel dispune și art. 15 din O.G. nr. 51/1997 care arară că utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

Cum debitoarea nu a achitat până la închiderea dezbaterilor suma de 45.149,55 lei conform art. 72 al. 5 din Legea nr. 85/2014 și cum valoarea prag a creanței depășește 40.000 lei sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 al. 2 din Legea nr. 85/2014 pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului.

O altă condiţie cerută de lege pentru deschiderea procedurii insolvenţei este ca debitorul să se afle în insolvenţă.

Conform art. 5 pct. 29 lit. a din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, iar insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă.

Prin urmare, pentru ca un debitor să se afle în insolvenţă este necesar ca acesta să nu aibă lichidităţile necesare pentru plata creditorilor.

Debitoarea nu a făcut dovada că nu este în stare de insolvenţă, nedepunând la dosarul cauzei nici un act din care să rezulte acest lucru.

Că este aşa reiese şi din faptul că debitoarea nu a achitat nicio sumă către creditor.

În plus, la dosarul cauzei există și un proces verbal de insolvabilitate din data de 07.12.2016 încheiat de Biroului Executorului Judecătoresc E. din F., care atestă situația debitoarei, respectiv faptul că nu este solvabilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitoarea S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat schimbarea acesteia în sensul respingerii contestaţiei, pentru următoarele motive:

Contractul de leasing financiar 30551/22.10.2009 s-a încheiat pe 48 luni, ratele scadente urmând a fi plătite în 48 rate de la data de 23.10.2009-25.11.2013

La 29.07.2011 debitoarea a predat creditoarea autoturismul prin proces verbal  de primire încheiat, deci a avut folosinţa din octombrie 2009-29.07.2011 respectiv 22 luni, pentru care ratele au fost achitate.

Argumentul că debitoarea trebuie să plătească ratele pentru perioada cât a folosit vehiculul  e corect, dar nu pentru întreaga perioadă de 48 luni pentru  care a încheiat contractul, deoarece la data de 29.07.2011 a predat vehiculul şi în acest moment contactul a fost reziliat amiabil.

Deci de la 29 iulie 2011 nemaiavând folosinţa bunului, nu mai există niciun temei juridic pentru plata  în continuare  a ratelor de leasing.

Suma  de 45.149,55 lei nu reprezintă cuantumul ratelor pe perioada folosirii vehiculului oct 2009-iulie 2011, ci reprezintă  rate, dobânzi şi penalităţi pentru  perioada cât nu a mai avut folosinţa respectiv  august 2011- octombrie 2013.

Se încalcă principiul îmbogăţirii fără justă cauză prevăzut de art. 1345 Cod civil.

Art. 13 din O.G. nr. 51/1997 obligă debitoarea  să achite toate sumele  datorate până la data restituirii bunului. E adevărat că textul de lege de mai sus permite inserarea în contact a unor  norme convenţionale având caracterul unei clauze penale. Dar clauza penală trebuie  raportată la art. 1169 Cod civil nou, art. 969, 970 Cod civil vechi.

Suma solicitată de creditoare reprezintă o dublă prestaţie din partea apelantei şi echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză în contextul în care debitoarea e obligată la plata  ratelor de la primirea bunului iulie 2011 şi până la sfârşitul  contractului  octombrie  2013 precum şi accesoriile şi valorii reziduale fiind lipsit de dreptul de folosinţă.

Curtea constată apelul fondat.

Contractul de leasing financiar 30551/22.10.2009 s-a încheiat pe 48 luni, ratele scadente urmând a fi plătite în 48 rate de la data de 23.10.2009-25.11.2013.

Potrivit art. 13  din contract  încetarea  înainte  de termen toate obligaţiile  financiare  altele decât cele care au avut scadent până la data încetării devin scadente, iar creditoarea are dreptul să calculeze toate creanţele, valoarea inclusiv  valoarea  ratelor de leasing neplătite.

Potrivit art. 105 alin. 3 lit. c din Legea nr. 85/2014, care dispun că în privința creanţelor provenind din contracte de leasing, reziliate înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, acestea vor fi înregistrate dacă unul sau mai multe din bunurile recuperate au fost valorificate de către societatea de leasing până la data întocmirii tabelului preliminar al creanţelor, deducându-se din totalul creanţei de înregistrat preţul obţinut din vânzare.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 51/1997 în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în contract nu se prevede altfel, deci pot fi prevăzute clauze penale, cum s-a şi întâmplat în speţă.

Autoturismul a fost predat la data de 29.07.2011.

Suma  de 45.149,55 lei nu reprezintă  cuantumul ratelor pe perioada  folosirii  vehiculului octombrie  2009-iulie 2011, ci reprezintă  rate, dobânzi şi penalităţi pentru  perioada cât nu a mai avut folosinţa respectiv  august 2011—octombrie 2013 şi reprezintă  o dublă prestaţie din partea apelantei şi echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză în contextul în care debitoarea e obligată la plata  ratelor  de la primirea bunului iulie 2011 şi până la sfârşitul  contractului  octombrie  2013 precum şi accesoriile şi valorii reziduale fiind lipsit de dreptul de folosinţă.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 20 din Lege nr. 85/2014, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanţă certă, în sensul prezentei legi, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 51/1997, „Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.”

Aşadar, prevederile O.U.G. nr. 51/1997 acoperă doar dreptul locatorului/finanţatorului la restituirea bunurilor plasate în leasing şi la obligarea locatorului/utilizatorului de a plăti sumele datorate până la data restituirii obiectului material al leasingului.

Este adevărat că textul de lege mai sus citat permite inserarea în contract a unor norme convenţionale, având caracterul unei clauze penale. Dar, ca orice clauză contractuală, clauza penală trebuie raportată la dispoziţiile art. 1169 din Noul cod civil, în vigoare la data încheierii contractelor (17.10.2011), în sensul că nu poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri precum şi de la principiile bunei credinţe şi echităţii.

Recurenta invocă clauza înscrisă înart. 13  din contract. Prin această clauză, care nu a fost negociată de către părţi, contractul fiind unul de adeziune, s-a prevăzut în sarcina utilizatorului o obligaţie excesivă faţă de prejudiciul finanţatorului care, urmare a restituirii bunului îşi poate recupera prejudiciul prin vânzarea acestuia sau încheierea unui nou contract de leasing. În această situaţie penalitatea poate fi redusă de instanţă, potrivit art. 1541 alin. 1 lit. b din Noul Cod civil.

Astfel debitoarea datorează rate, accesorii doar pentru perioada până la predarea autoturismului, nu şi până la termenul final prevăzut în contract, în consecinţă creanţa nu există, fiind neîndeplinită  condiţia esenţială pentru deschiderea procedurii.

Faţă de considerentele mai sus arătate în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de debitoarea S.C. D. S.R.L. împotriva sentinţei Tribunalului, care va fi schimbată în sensul admiterii contestaţiei debitoarei şi respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.