Continuitatea proprietăţii în materia aplicării legilor fondului funciar. Analiza proprietăţii la momentul deposedării abuzive. Regim probator.

- Legea nr. 18/1991, art. 11, 9;

- Legea nr. 1/2000, art. 24;

- H.G. nr. 890/2005, art. 61 alin.1

Asupra recursului de faţă:

Constată că, prin decizia civilă nr. 1762/Ap din 15.12.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul civil nr. xxx7/62/2006 s-a admis apelul pârâtei Comisia Judeţeană X pentru aplicarea legilor fondului funciar şi apelul intervenientei accesorii Regia Naţională a Pădurilor Direcţia Silvică Y împotriva sentinţei civile nr. 577/10.04.2003 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul civil xxx4/2002.

S-a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 577/10.04.2003 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul civil nr. xxx4/2002 şi în consecinţă:

S-a admis în parte plângerea formulată de Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. în contradictoriu cu Comisia Judeţeană X. pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 şi în consecinţă:

S-a admis în parte cererile de intervenţie în interesul reclamantei Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. formulate de intervenienţii D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ., U., V., W., AA., BB., CC., DD., EE., moştenitorii intervenientului FF. – GG., HH., II., JJ..

S-a admis în parte cererea de intervenţie accesorie, în interesul pârâtei Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar formulată de Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Y..

S-a admis în parte cererile de intervenţie accesorie, în interesul pârâtei formulate de intervenienţii KK. decedat, moştenitor fiind LL., MM., moştenitorii intervenientei în interesul apelantei pârâte NN. – OO., PP., QQ., RR., SS., ŞŞ., TT., ŢŢ., UU., VV., WW., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN. în calitate de moştenitor al defunctului OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ŞŞŞ., TTT., ŢŢŢ., prin mandatar UUU., VVV., WWW. prin mandatar AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG. şi HHHH.

A fost desfiinţată în parte hotărârea nr. 2687/10 octombrie 2002 emisă de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere, respectiv art. 2 al acestei hotărâri.

A fost validată propunerea Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 C. asupra suprafeţei de 42,9448 ha.

Pârâta Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar a fost obligată la reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei Asociaţia Obştea Moşnenilor A – B. C. pentru terenurile cu vegetaţie forestieră în suprafaţă totală de 2885,3651 ha, pe vechile amplasamente în măsura în care sunt libere sau prin echivalent, conform expertizei 607786/29.09.2016 efectuată de expert tehnic judiciar Z., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

S-au respins restul pretenţiilor.

S-a admis cererea expertului tehnic judiciar Z., de majorare a onorariului cu suma de 218.840 de lei, sumă pe care o vor achita reclamanta Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi intervenienta în interesul acesteia Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Y..

Executorie în ceea ce priveşte obligaţia de achitare a diferenţei de onorariu expertului tehnic judiciar.

S-a respins cererea intimatei reclamante Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii se arată că expertiza ce a fost valorificată de către instanţa de apel, în întregime, a fost expertiza nr. 607786/29.09.2016 efectuată de expert tehnic judiciar Z., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Primul raport de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar ZZ., raport de expertiză ce nu a fost finalizat întrucât, expertul nu a răspuns la obiecţiunile încuviinţate de instanţă, a fost înlăturat, concluziile iniţiale nefiind bazate pe principalul obiectiv dispus a fi realizat, şi anume, identificarea suprafeţei de teren solicitate a fi reconstituite în proprietatea reclamantei, prin măsurători la faţa locului, expertiza fiind întocmită doar în temeiul înscrisurilor prezentate spre analiză, fără deplasare la faţa locului, astfel încât, concluziile acesteia nu au putut fi încadrate în dispoziţiile obligatorii ale instanţei de recurs.

Astfel cum a arătat şi expertul tehnic judiciar Z., principiul de bază ale expertizei îl reprezintă starea de codevălmăşie, recunoscută de toate părţile, stare reţinută de toate instanţele de judecată începând cu anul 1910 şi până în prezent, inclusiv în decizia civilă 524/R/2006 a Curţii de Apel Braşov.

În unul din hrisoavele lui Constantin Mavrocordat se menţionează un număr de 140 de părţi, din care 86 aparţin moşnenilor A. şi 54 de părţi Clucerului GGGG. – antecesorul HHHH. – Societatea C., din totalul de păşuni şi munţi, procentaj care se păstrează şa împărţirea munţilor „Dintre Telejene”, conform actului de partaj voluntar din data de 22 mai 1934.

Din analiza actului de partaj voluntar din data de 22.05.1934 şi a declaraţiunilor rectificatoare ulterioare, s-a constatat că pe cuprinsul actului se împart voluntar atât suprafeţe de teren ce se află la începutul actului de partaj, cât şi alte suprafeţe, indicii care duc la concluzia că actul de partaj face parte dintr-un document mai amplu, din care partajul este doar o secţiune, împrejurare care se poate corobora cu o adresa nr. 502/6.10.1924 – anexa 8 din expertiză, în care se menţionează că starea de devălmăşie a moşiei A. este în suprafaţă de cca 20000 ha, stare de devălmăşie care cuprinde şi alte persoane său entităţi, în plus faţă de actul de partaj, din care, cu titlu de exemplu este IIII. din JJJJ., alături de alte persoane/ obşti.

În baza hrisovului lui Neagoe Basarab terenurile ar fi trebuit să fie mai mari cu încă aproximativ 10000 ha, în cuprinsul acestuia fiind cuprinse şi terenul dintre actuala Valea Berii – zona amonte a cursului de apă Teleajen şi Valea Stânii – zona din amonte a cursului de apă Telejenel.

Menţionarea altor părţi proprietare au justificat diferenţele mari de suprafaţă dintre cea cuprinsă în actul de partaj şi cei aproximativ 30000 ha în ansamblul lor, chiar dacă adresa notarului este datată 1924, anterior actului de partaj.

Amenajamentele silvice sunt o serie de planuri, schiţe pe baza cărora se exploatează fondul forestier, pe baza cărora nu se fac împroprietăriri, însă, în mod excepţional se prevede utilizarea acestor planuri, ulterior retrocedării pădurilor în temeiul planurilor cadastrale, în vederea exploatării pădurii, întocmindu-se planuri amenajistice bazate pe unităţi amenajistice şi unităţi de producţie.

Planul amenajistic „Amenajamentul Marei Unităţi Forestiere Bazinul Teleajen” a fost întocmit în anul 1948 de Statul Român, nedovedind păstrarea strictă a denumirilor şi amplasamentelor ale vechilor UA şi UP, însă, redă asemănător situaţia trupurilor de munţi şi a pădurilor la o dată apropiată de cea supusă analizei 1910 – 1946.

În concluziile expertului judiciar s-a analizat riguros fiecare obiectiv supus analizei de instanţa de judecată, fiind explicate apariţia anumitor erori şi a scăderii fiecărei suprafeţe de teren din suprafaţa totală solicitată a se reconstitui reclamantei Asociaţia Obştea Moşnenilor.

Astfel, expertul a explicat motivul pentru care la suprafaţa munţilor Drăjnuţa, Grohotişul, Plaiul Bătrân, Schiaul, Ciripia şi Gămălia a avut în vedere suprafaţa de 2000 ha, suprafaţă ce apare în actul de partaj original, nu cea în varianta transcrisă – 3200 ha şi motivul pentru care s-a reţinut că suprafaţa solicitată se referă doar la suprafeţele cu vegetaţie forestieră, de altfel, aceasta fiind şi cererea reclamantei intimate.

Conform tabelului prezentat în anexa 9, fiecărui solicitant – membru/ familie solicitantă li se propune a le fi atribuite 18,68 ha de teren cu destinaţie forestieră, însă, un număr de şase membri ale căror nume nu se regăsesc în tablourile şi în conţinutul declaraţiunilor aferente actului de partaj din 22.05.1934 – fila 15 din expertiză, la care se adaugă ca solicitant Şcoala Generală KKKK. şi persoane duble în tabel – fila 15 a expertizei, şi cinci membri nominalizaţi de instanţă pentru care suprafeţele trebuie deduse din suprafaţă, rezultatul final referindu-se la 15 solicitări greşite de retrocedare pentru terenuri, totalizând 280,2 ha.

Din documentele anexate expertizei, s-a constatat că existenţa suprafeţei de teren forestier de 12440,9 ha, nominalizată de intimata reclamantă Obştea Moşnenilor A.- B. s-a justificat doar parţial.

Conform contractului de vânzare cumpărare din data de 20.10.1946 – autentificat sub numărul 643 – înregistrat în registrul de proprietăţi al Judecătoriei […] la poziţia 524/1946 – anexa 5, acesta a avut ca obiect o suprafaţă de 992 ha, suprafaţa vândută reprezentând întreaga proprietate a Obştii Moşnenilor A. – B., iar consimţământul s-a data cu procesul verbal nr. 60, dat în Adunarea Generală a membrilor Obştii, în data de 20.10.1946, dată la care existau 186 de membri.

Actul de partaj datat 22.05.1934 nu a fost finalizat la data emiterii şi nici cu ocazia declaraţiunilor ulterioare, şi menţionează intenţia mandatarilor (girată de adunările generale ale obştiei) de a lichida patrimoniul acesteia.

În înscrisurile existente în „Amenajamentul Marei Unităţi Forestiere Bazinul Teleajen” întocmit în anul 1948, nu este menţionat în tabelele cu proprietarii care au deţinut suprafeţele de teren naţionalizate nici un proprietar intitulat Obştea Moşnenilor A-B. din C..

Obştea Moşnenilor A.-B. nu are cărţi de hotărnicii şi niciun document care să consfinţească dreptul de proprietate asupra terenurilor revendicate, dar în urma partajului din anul 1934 terenurile obştei au fost fărămiţate pentru exploatare, distribuite conform declaraţiunilor persoanelor fizice, în mare parte moşneni, ori scopul patrimonial al Obştii Moşnenilor A.-B. de azi este, tocmai, de a reuni aceste suprafeţe forestiere înstrăinate odinioară către proprii moşneni, în scopul unei juste şi corecte exploatări.

Astfel, concluzia expertizei a fost că suprafaţa solicitată de intimata reclamantă este determinată incorect.

În actul de partaj, ce face parte dintr-un document mai amplu, neidentificat în totalitate, unii dintre munţi sunt descrişi incomplet sau deloc, cu toate că fac obiectul partajului, în multe cazuri vecinătăţile au fost descrise ca aparţinând diferitelor cete şi mandatarilor, fără a fi descrise cu date din teren, imuabile, expertul realizând o identificare a suprafeţelor revendicate pentru suprafeţele care se regăsesc, atât în partea scrisă a actului de partaj cât şi în schiţa aferentă actului de partaj, tabelul iniţial fiind prezentat la fila 19 din expertiză – tabel comparativ cu suprafeţele munţilor şi trupurilor de munţi, cu precizările care generează modificări ale suprafeţelor revendicate.

A precizat expertul că muntele Plăeţu nu face obiectul actului de partaj, întrucât acesta a fost atribuit, conform acestui act Moşnenilor LLLL. din Comuna MMMM., aceeaşi soartă având-o Culmea Aluniş şi o porţiune denumită „ La Grohotiş”, diferită de muntele Grohotiş – atribuită în plină, absolută şi exclusivă proprietate şi posesiune Cetei Moşnenilor NNNN., muntele Baicu întrucât acesta a fost atribuit, Moşnenilor LLLL. din Comuna MMMM., trupul de munte Băculeşti la Meri, amplasat pe teritoriul comunei MMMM., Culmea Căzăturii şi Culmea Cămăşii nedescrisă la nici un trup de munte, suprafaţă ce nu poate fi revendicată în raport cu partea de început a actului de partaj.

Astfel, suprafaţa măsurată şi determinată a Trupurilor de Munţi, respectiv, a Munţilor din actul de partaj este de 9986, 2387 ha – fila 22 a expertizei, din care, potrivit concluziilor expertizei – filele 23 şi 24 - 1477, 5253 ha reprezintă suprafeţe ce nu se încadrează în terenurile cu vegetaţie forestieră, reprezentând poieni, păşuni, goluri alpine, intravilane, expertul determinând suprafaţa de teren forestier, de 8508,7134 ha ce ţine cont de partea de început a actului de partaj.

Din actul de partaj şi declaraţiunile de partaj echivalente cu cele deduse măsurate, corectate, expertul explică pe larg se va scădea suprafaţa de 2930, 3041 ha – fila 39 a expertizei, rămânând un rest de 5578,4093 ha.

Din această suprafaţă, de 5578,4093 ha – codevălmăşia aferentă dintre Obştea Moşnenilor A-B. şi d-na HHHH., în raport de totalul de 140 de părţi din care 86 moşnenilor şi 54 Clucerului GGGG. – antecesorul HHHH. – Societatea C., suprafaţa de fond forestier ce revine Obştei Moşnenilor A-B. este de 3426,7372 ha, restul revenind d-nei HHHH. – Societatea C., în suprafaţă de 2151,6721 ha.

Conform contractului prezentat la anexa 5 a raportului, contract de vânzare cumpărare din 1946, se va deduce suprafaţa de 541,3721 ha – echivalent a 86 de părţi ale reclamantei intimate, teren forestier, rămânând o suprafaţă totală de 2885,3651 ha, concluzie la care a ajuns şi expertul – fila 45 a expertizei, acesta prezentând şi suprafeţele de fond funciar intabulate, care au făcut obiectul legilor fondului funciar, până la data întocmirii expertizei – 1799, 7932 ha din terenul trupurilor de munţi şi munţilor descrişi la fila 51 a expertizei, expertul indicând suprafeţele de fond forestier rămase disponibile pentru retrocedare, UAT C., la care reclamanta intimată a formulat cerere de reconstituire, putând propune validarea doar a unei suprafeţe de 22,5684 ha – fila 59 expertiză, pentru restul suprafeţei de 2862,7967 ha, conform dispoziţiilor art. 6 alin. 1 lit. l din HGR 890/2005 Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar având obligaţia de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantei având în vedere atribuţia de a prelua şi analiza cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere în cazul persoanelor care solicită reconstituirea dreptului de proprietate privată pe raza teritorială a mai multor localităţi din judeţ; în aceste cazuri comisia judeţeană va îndeplini, în mod corespunzător, şi atribuţiile prevăzute la literele b), c), d) şi h);

Astfel, potrivit considerentelor de fapt şi de drept expuse, în temeiul şi a dispoziţiilor art. 2 alin 1, art. 3 din Legea nr. 1/2000, coroborat cu art. 58 din Legea nr. 18/1991 rep. şi modificată, raportate la art. 315 alin.1 Cod procedură civilă, plângerea formulată de reclamanta Asociaţia Obştea Moşnenilor A.-B. C. a apărut ca întemeiată doar în parte, pentru suprafaţa de 2885,3651 ha, pentru restul până la 12440,9 ha, solicitată iniţial şi acordată prin sentinţa civilă atacată, apelurile pârâtei Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar X. şi a intervenientei acesteia Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Y. fiind întemeiate, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 297 Cod procedură civilă, acestea au fost admise, sentinţa civilă fiind schimbată în parte.

Potrivit art. 51, coroborat cu art. 49 alin. 3 Cod procedură civilă şi 55 cererile de intervenţie formulate atât în interesul reclamantei, cât şi în interesul pârâtei, au fost admise în parte, acestea sprijinind apărările părţilor în favoarea cărora au intervenit.

În temeiul dispoziţiilor art. 213 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa, având în vedere cererea de majorare a plăţii expertului, justificată de acesta prin decontul detaliat prezentat, raportat la lucrarea efectuată, dificultatea şi timpul extins necesar întocmirii ei, a admis cererea expertului tehnic judiciar Z., de majorare a onorariului cu suma de 218.840 de lei, sumă pe care o vor achita reclamanta Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi intervenienta în interesul acesteia Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Y..

Raportat la cererea intimatei reclamante Asociaţia Obştea Moşnenilor A.-B. C., de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul achitat expertului judiciar ZZ., instanţa a respins-o ca neîntemeiată, în primul rând ca urmare a înlăturării acestei expertize, şi, în al doilea rând, ca efect al admiterii într-o mică parte a pretenţiilor formulate şi a manifestării de voinţă a celorlalte părţi de urmărire a cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs petenta Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C., pârâta Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi intervenienta accesorie Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică X..

I. Prin recursul declarat de petenta Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. se aduc critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului declarat şi modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 8508,71 ha cu vegetaţie forestieră.

II. Prin recursul declarat, pârâta Comisia Judeţeana X. pentru aplicarea legilor fondului funciar aduce critici de nelegalitate şi netemeinicie deciziei recurate, solicitând modificarea acestei, în sensul admiterii în totalitate a apelului şi menţinerii Hotărârii nr. 2687/10.10.2002.

III. Prin recursul declarat, intervenienta accesorie Regia Naţionala a Pădurilor – Direcţia Silvică X. aduce critici de nelegalitate şi netemeinicie deciziei recurate solicitând modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul schimbării în tot a sentinţei pronunţate de Judecătoria Vălenii de Munte şi respingerea plângerii formulate de Asociaţia Obştea Moşnenilor A.– B. C., menţinând ca temeinică şi legală Hotărârea nr.2687/10.10.2002 a Comisiei Judeţene X. de aplicare a Legilor Fondului Funciar.

În expunerea motivelor de recurs, Comisia Judeţeana X. pentru aplicarea legilor fondului funciar arată că instanţa de apel nu a arătat titlul în baza căruia a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât Actul de Partaj Voluntar nu constituie titlu în accepţiunea art.11, art.9 din Legea nr.18/1991 şi art.24 din Legea nr. 1/2000, întrucât nu se face dovada dreptului de proprietate la momentul la care a fost deposedat, 03.04.1949, în acest sens fiind faptul că în Amenajamentul Pădurilor din Marea Unitate Amenajistică – bazinul Teleajăn, Obştea nu mai apare ca entitate. Se continuă, în sensul că pădurea OOOO a fost vândută lui PPPP., printr-un act de vânzare-cumpărare, care până în anul 1947 nu a fost anulat, iar în Amenajamentul Pădurilor din Marea Unitate Amenajistică – bazinul Teleajăn, elaborat în anul 1948, este menţionat ca pădurea OOOO. a fost proprietatea HHHH., cumpărată de Societatea C..

Pe această linie a raţionamentului, soluţia tribunalului este nelegală, întrucât nu se motivează nelegalitatea hotărârii Comisiei Judeţene prin prisma art.5 din Regulamentul HG nr.1172 /2001, în vigoare la data adoptării HCJ nr.2867/2002, art.6 lit. c şi e, art.9 alin.4 şi 5 din Legea nr.18/1991.

Se arată că au fost ignorate concluziile Raportului de expertiză care reţin că nu există menţiuni sau înscrisuri care să ateste dreptul de proprietate al Obştii, entitatea nefiind înregistrată pe vreun trup de munte sau munte din arealul identificat la nivelul anului 1948. Or, se arată în continuare, dispoziţiile din Legea nr. 1/2000 sunt în sensul că pentru terenurile cu vegetaţie forestieră este admisă numai proba cu înscrisuri, amenajamentele silvice constituind probe doveditore. Totodată, art. 6 lit. l din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 modificat şi completat a fost aplicat greşit de către instanţa de apel, întrucât nu au existat cereri depuse la mai multe comisii locale de fond funciar de pe raza judeţului, iar în atare situaţie comisia judeţeană nu putea să reconstituie dreptul de proprietate conform prevederilor legale.

În ceea ce priveşte obligaţia de a achita împreuna cu RNP –Direcţia Silvică Y. suma de 218 840 lei, reprezentând majorare onorariu expert, se arată că recurenta nu are vreo obligaţie în acest sens, întrucât obligaţia iniţială a fost stabilită în sarcina RNP –Direcţia Silvică Y., iar mergând pe raţionamentul că expertiza a profitat reclamantei, aceasta ar fi trebuit să suporte o parte din onorariu. În fine, se precizează că această Comisie Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar nu are buget propriu, drept pentru care nu poate fi obligată la plata onorariului.

În drept, art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă, H.G. nr. 890/2005, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000.

În expunerea propriilor motive de recurs Regia Naţională a Pădurilor –Direcţia Silvică X. arată că instanţa de apel a ignorat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, dat de sentinţa civilă nr.75/01.02.1939, şi a dat curs unor silogisme juridice şi algoritmi matematici ce se regăsesc în Raportul de expertiză Z., înlăturând probele produse. Se arată că sediul juridic al materiei privind stabilirea dreptului de proprietate al moşnenilor cu privire la păduri, era Codul Silvic de la 1910, respectiv art.29 -36, iar în Raportul de expertiză Z. se reţine că nu există niciun înscris care să ateste dreptul de proprietate al obştii. Or, prin sentinţa civilă nr. 75/01.02.1939 definitivă, s-a stabilit că obştea nu era proprietară a suprafeţelor forestiere, nefiind produse probe care să ateste o transcriere a dreptului de proprietate în registrul special numit Registrul drepturilor moşnenilor sau răzeşilor, în condiţiile art.33 din Codul silvic ceea ce conduce implacabil la inexistenta unui titlu de proprietate în condiţiile art.35 din Codul silvic din anul 1910. Se continuă că Obştea Moşnenilor A.– B. C. nu există ca formă asociativă de proprietate în condiţiile prevăzute şi descrise de Codul silvic din anul 1910. La momentul pronunţării deciziei de casare nu se regăseau înscrisurile sus amintite care ar fi putut fundamenta opinia instanţei. Sentinţa civilă nr.75/01.02.1939 şi Deciziunea nr.1/1936 sunt hotărâri judecătoreşti ce nu au fost reformate prin căi legale de atac, ele bucurându-se de prezumţia absolută de adevăr, consecinţă a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, practica CEDO fiind în sensul că un proces echitabil presupune respectarea puterii de lucru judecat, pentru a nu se încălca principiul securităţii raporturilor juridice.

Se continuă că în privinţa întinderii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 12 440,9 ha, instanţa de apel a aplicat greşit legea şi a concluzionat într-un mod neargumentat că suprafaţa care trebuie reconstituita la raza UAT C. este de 42,94 ha, deşi în considerente reţinuse că este doar de 22,56 ha, iar pentru un rest de suprafaţa de 2885,36 ha, deşi în considerente reţinuse suprafaţa de 2862, 79 ha, pronunţându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut. Modul de calcul al suprafeţei de reconstituit este nelegal, întrucât a fost stabilit, prin preluarea raţionamentului juridic din Raportul de expertiză Z., respectiv raportare la cota indiviză, ce rezultă din partajarea suprafeţelor identificate, cât timp nu a existat o investire a instanţei în privinţa cotei parte ce i-ar reveni Asociaţiei Obştea Moşnenilor A. – B. C..

Se continuă că decizia Tribunalului este nelegală întrucât s-a dat eficienţă unor silogisme juridice şi algoritmi matematici din Raportul de expertiză Z., fiind înlăturate nemotivat probele produse. Probele produse de Regia Naţionala a Pădurilor – Direcţia Silvică X. au fost excluse din analiza instanţei de judecată iar în lipsa unei verificări şi avizări în materie de cadastru, datele din raport nu corespund realităţii şi conduc la afectarea dreptului de proprietate a altor persoane. Se continuă că au fost ignorate înscrisurile exhibate de Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică X. în rejudecare iar concluziile  expertului au fost reinterpretate şi doar cu privire la anumite părţi ale raportului. S-a ignorat concluzia expertului potrivit cu care Obştea Moşnenilor A-B C. nu este înregistrată ca fiind proprietară pe vreun trup de munte din arealul identificat la nivelul anului 1948, iar din acest punct de vedere se fac aplicabile art.61 alin.1 din HG nr.890/2005, conform căruia reconstituirea se face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist, în sensul că analiza stării de proprietate trebuia să se raporteze la nivelul anului 1948 şi nu 1934.

Se continuă că instanţa de fond a interpretat greşit două acte juridice, actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.643/20.10.1946, în sensul că foloseşte numărul de 186 membrii care compuneau obştea pentru a concluziona că suprafaţa ce trebuie reconstituită este de 42,94 ha pe raza localităţii C. şi 2885,36 ha pe raza altor localităţi, ignorând prevederea din cuprinsul actului potrivit cu care la data încheierii contractului Obştea nu mai deţinea altceva decât suprafaţa de 992 ha, supusă vânzării; actul de partaj voluntar nr. 14059/1934, în sensul că prin acel act a fost recunoscută starea de codevălmăşie, cât timp această stare de codevălmăşie nu a fost niciodată recunoscută de către instanţele de judecată, sentinţa civilă nr. 75/1939 reţinând că imobilele pretinse de moşneni se găsesc în stăpânirea altor persoane care contestă moşnenilor orice fel de drept de proprietate, afirmând că ele sunt proprietare exclusive.

În fine, dispoziţia instanţei de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente pentru vegetaţie forestiera de 2885,36 ha este nelegală, faţă de art. 46 alin. 4 din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pe raza altor localităţi în lipsa cererii fiind ilegală. Totodată, în condiţiile în care suprafaţa disponibilă pe raza localităţii C. este de 22, 56 ha, este imposibil de pus în aplicare decizia instanţei care obligă la reconstituirea unei suprafeţe de 42,94 ha, şi din punct de vedere tehnic, cât timp pe rolul instanţelor judecătoreşti se află în curs de soluţionare plângeri ale foştilor moşneni care solicită reconstituirea dreptului de proprietate în baza aceluiaşi act de partaj.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a diferenţei onorariului de expertiză în cuantum de 218 840 lei, proba a fost încuviinţată la solicitarea Asociaţiei Obştea Moşnenilor A. –B. C., iar dispoziţia instanţei care a stabilit în sarcina Direcţiei Silvice obligaţia de plată a expertizei urmează a fi reconsiderată, întrucât soluţia instanţei a fost de admitere a apelurilor declarate de pârâta Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi intervenienta accesorie Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică X..

În expunerea propriilor motive de recurs Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. arată că instanţa de apel a încălcat art.129 alin.5 Cod procedură civilă, în sensul că nu a dat dovada de rol activ preluând concluziile raportului de expertiză tehnică şi ale art. 36 alin. 9 din Codul silvic din 1910, respectiv art.51 alin 1.

În acest mod, greşit a fost dedusă suprafaţa de 2930,30 ha, în baza unor înscrisuri care nu sunt existente la Registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni sau în Registrul Primăriilor. Se continuă că, în acelaşi mod, instanţa a preluat afirmaţiile expertului care a dedus din suprafaţa forestiera revendicata de Obşte 2151, 67 ha, care ar reveni HHHH., recte Societăţii C., deşi acelaşi expert reţinea că în continuare devălmăşia subzistă cu privire la suprafeţele de teren forestier, prin raportare la Hrisovul Voievodului Constantin Mavrocordat respectiv la cota parte de 54 atribuită antecesorilor HHHH. şi care se referă numai la trupul de munte Teleajăn. În plus, se arată în continuare că au fost completate suprafeţele sus menţionate cu suprafaţa de 992 ha care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.10.1946 autentificat sub nr.643 şi înregistrat la Registrul de proprietate al Judecătoriei […] la poziţia xxx/1946.

Cu privire la acest înscris, deşi s-a solicitat instanţei prezentarea înscrisului, au fost nesocotite dispoziţiile art.139 Cod procedură civilă şi art.129 alin.5 Cod procedură civilă iar din adresa nr. SJAN PN 2504-C- 17.11.2016 rezultă că actul de vânzare-cumpărare contestat nu figurează în Registrul de Transcripţiuni al Tribunalului X. şi nici la Judecătoria Ocolului Rural […]. Se continuă că în baza unui înscris inexistent instanţa a dedus din suprafaţa revendicată de 992 ha, din care procentul este de 541, 37 ha. Se mai arată că a fost încălcat principiul rolului activ, fiind respinse obiecţiunile la Raportul de expertiză, fiind aplicabil art.304 alin.9 Cod Procedură Civilă şi art.6 &1CEDO.

 În cauză a fost formulată întâmpinare de către Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică X. solicitând respingerea recursului declarat de Asociaţia Obştea Moşnenilor A.-B. C.  întrucât nu s-a făcut dovada formei juridice impuse de Codul Silvic 1910, cu referire la Deciziunea silvică, Tabele de drepturi, Transcrierea drepturilor la Tribunalul în raza căruia se afla imobilul, astfel că nu se poate considera ca Asociaţia Obştea este continuatoarea în drepturi a vechii structuri.

Se continuă în sensul că nu se poate vorbi despre prevederi ale Codului silvic, câtă vreme se exclud actele juridice care atestau existenţa formei juridice din care puteau să ia naştere drepturile aduse în discuţie, partaj nefinalizat, înlocuirea membrilor codevălmaşi vânzători cu cumpărătorii, vocaţia succesorală a pretinsei continuatoare în drepturi Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C.. Or, a fost dovedit că există o sentinţă definitivă care stabileşte că moşnenii constituiţi intr-o organizaţie denumită Obştea Moşnenilor A. nu erau proprietarii suprafeţelor forestiere, iar pretinsa continuatoare nu a produs nicio probă care să ateste că există o transcriere a dreptului lor de proprietate în registrul special, în condiţiile art.33 din Codul silvic din anul 1910, rezultând că Obştea nu există ca formă asociativă în devălmăşie în condiţiile prevăzute şi descrise de Codul silvic din anul 1910.

Se mai arată că instanţa de apel a dat dovada de rol activ, a înlăturat expertiza Z., pretinsele drepturi ale obştii au un grad mare de incertitudine iar înlăturarea înscrisului prezentat la Anexa 5 a Raportului Z. nu poate opera, întrucât Obştea nu a înţeles să se înscrie în fals faţă de contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.10.1946 autentificat sub nr.643 şi înregistrat la Registrul de proprietate al Judecătoriei […] la poziţia xxx/1946, interpretarea adresei Serviciului Judeţean Arhivele Naţionale fiind în sensul că acesta nu deţine un fond arhivistic pentru intervalul 02.10 -31.12.1946 şi nu în sensul că înscrisul sus amintit nu există.

În fine, se continuă că reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de  8508, 71 ha nu este motiv de nelegalitate, este o apreciere a instanţei de apel asupra unei probe administrate, în condiţiile în care Obştea nu a investit niciodată instanţa de judecată cu o eventuală precizare a acţiunii .

În întâmpinarea formulată de către Asociaţia Obştea Moşnenilor A – B. C. se solicită respingerea recursurilor declarate de pârâta Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi intervenienta accesorie Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică X., sub motivul că în raport de art.315 alin.1 Cod procedură civilă aspectele referitoare la existenţa dreptului de proprietate devălmaşe a moşnenilor atât înainte de partajul invocat de intimaţi ca drept cauză a stingerii dreptului acestora, cât şi ulterior, a existenţei în continuare a formei asociative – a Obştii Moşnenilor A. B. chiar şi după partaj, a continuatoarei Obştea Moşnenilor A. – B. C. în baza art.28 din Legea nr.1/2000 ce permite exercitarea de către moşneni sau moştenitorii acestora a dreptului instituit prin art. 46 din Legea nr.18/1991 şi respectiv art. 26 din Legea nr. 1/2000 prin intermediul Obştii reînfiinţate au fost obligatorii pentru instanţa de apel. Aşa fiind, se arată în continuare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat  existenţa dreptului de proprietate codevălmaş exercitată de moşnenii din cadrul cetelor ce constituiau marea Obşte, iar potrivit art. 36 alin. 5 din Codul Silvic din 1910, înstrăinările făcute în cadrul Obştii nu pot avea alt efect decât a substitui pe cumpărător în aceleaşi drepturi indivize pe care le avea vânzătorul, continuând să existe starea de indiviziune, în condiţiile în care nu exista nicio hotărâre de constatare a nulităţii partajului. În acest sens, se arată în continuare că existenţa formei asociative a Obştii Moşnenilor A-B., chiar după partaj este confirmată prin jurnalul nr.19427/01.11.1938, potrivit cu care, există identitate între Obştea Moşnenilor A. – B. C. din 1927 şi Obştea Moşnenilor A. – B. C. ca efect al partajului din 1934, chiar dacă s-au schimbat mandatarii, obştea continuând să existe la 10.03.1945, când se judecă pentru anularea actului de exploatare efectuat de HHHH..

Înscrisurile exhibate de către Direcţia Silvică X. sunt acte administrative emise de diferite entităţi ale statului iar înscrisul existent la anexa 5 din Raportul de expertiză este contestat, fiind solicitată prezentarea originalul actului, conform art.139 Cod procedură civilă, instanţa a respins cererea. Împrejurarea că actul este fals rezultă din Adresa Arhivelor Naţionale, Serviciul Judeţean X., emisă la data de 17.11.2016, în care se precizează că actul de vânzare-cumpărare nu figurează în Registrul de Transcripţiuni a Tribunalului X. şi nici la Judecătoria Ocolului Rural […].

În drept, art. 308, art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, art.139 Cod procedură civilă, art.129 alin. 5 Cod procedură civilă, Legea nr.18/1991, Legea nr. 1/2000 modificată şi completată de O.G. nr.102/2001 şi Legea nr. 400/2002, art.6 &1CEDO.

Recursul declarat de petenta Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. este neîntemeiat iar recursurile declarate de pârâta Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi intervenienta accesorie Regia Naţională a Pădurilor Direcţia Silvică sunt întemeiate.

În interpretarea art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, singura îngrădire adusă atribuţiilor judecătorilor de fond care rejudecă procesul după casare este aceea că hotărârile instanţei de control judiciar sunt obligatorii cu privire la punctele de drept dezlegate. Starea de fapt a procesului urmează să fie stabilită însă numai de instanţa de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeaşi concluzie.

Puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 524/R/2006 vizează exclusiv existenţa în continuare, după 1934, a formei asociative a Obştii Moşnenilor A-B. şi caracterul devălmaş al dreptului de proprietate al Obştii, starea de fapt privitoare la existenţa şi întinderea dreptului de proprietate revenind instanţei de apel.

Obiectul învestirii instanţei l-a constituit plângerea împotriva Hotărârii nr.2687/10.10.2002 a Comisiei Judeţene X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi nu constatare nulitate contracte de vânzare cumpărare, acţiune în revendicare ori sistare de indiviziune, instanţa în apel fiind ţinută la respectarea obiectului şi a cauzei deduse judecăţii, în raport de art. 294 alin.1 Cod procedură civilă, rolul activ al judecătorului fiind limitat de principiul disponibilităţii.

Regimul probator în apel trebuia circumscris dispoziţiilor art.11, art.9 din Legea nr.18/1991 şi art. 24 din Legea nr. 1/2000.

Nu s-au produs de către Obşte probe în sensul transcrierii dreptului de proprietate în registrul special numit Registrul drepturilor moşnenilor sau răzeşilor, în condiţiile art.33 din Codul silvic ceea ce conduce implacabil la inexistenţa unui titlu de proprietate în condiţiile art. 35 din Codul silvic din anul 1910. Instanţa de casare a reţinut că Deciziunea Comisiei Silvice nr. 1/1936 nu creează putere de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al Obştii întrucât vizează exclusiv aplicarea art. 29 din Codul silvic 1910, care este lege specială, însă Obştea nu a exhibat vreun titlu obţinut pe calea dreptului comun iar transformarea plângerii în acţiune în revendicare nu este admisibilă în apel.

Actul de partaj voluntar nr. 14059/1934 nu constituie titlu de proprietate al Obştii întrucât are caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi, actul juridic declarativ fiind acela care are ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv civil preexistent.

Actele de proprietate primare reprezentând Hrisovul lui Neagoe Basarab şi Hrisovul Voievodului Constantin Mavrocordat nu sunt suficiente prin ele înseşi să tranşeze problema în favoarea Obştii, fiind necesară adâncirea probatoriului, pentru a stabili dacă este dată continuitatea proprietăţii şi dacă nu a operat un transfer al dreptului de proprietate.

Or, în speţă, forţei probante a actelor primare de proprietate i se opune contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor de proprietate purtând asupra aceloraşi terenuri, întocmit în anul 1929, autentificat de Tribunalul […] la nr. 23896/1929, încheiat între HHHH. – vânzătoare şi Societatea C. cumpărătoare, anterior fiind încheiat contractul de vânzare cumpărare a dreptului de exploatare, întocmit între HHHH. şi Societatea C. prin PPPP., transcris sub nr.3944/1910 la Tribunalul X., ceea ce face ineficient actul primar de proprietate, în aplicarea art.6 alin. 1 din Legea nr.1/2000.

Obştea nu are cărţi de hotărnicie şi nu s-au exhibat probe relativ la stabilirea dreptului său de proprietate devălmaş, ulterior momentului 1934, pe calea dreptului comun ori în condiţiile Codului silvic de la 1910, cu precizarea că faţă de obiectul judecăţii se analizează starea de proprietate prin raportare la nivelul anului 1948 si nu 1934.

Constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare întocmit în anul 1929, autentificat de Tribunalul […] la nr. 23896/1929, încheiat între HHHH. – vânzătoare şi Societatea C. - cumpărătoare nu poate fi dispusă în prezentul cadru procesual, neexistând o învestire a instanţei în acest sens, ştiut fiind totodată că, în ceea ce priveşte cota – parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului comun, fiecare titular are un drept propriu exclusiv şi va putea să o înstrăineze, total sau parţial, prin acte cu titlu oneros sau gratuit. Or, codevălmăşia între Obşte şi HHHH. nu a încetat niciodată, nu s-au produs probe cu privire la sistarea stării de indiviziune iar înstrăinarea bunului comun este valabilă, în situaţia în care cumpărătorul dobândeşte un drept de proprietate sub condiţie şi cunoaşte calitatea de coproprietar a vânzătorului. Or, codevălmăşia ce purta asupra suprafeţei  forestiere de 8508,71 ha nu a fost sistată, dreptul depinzând de rezultatul partajului şi anume dacă bunul vândut va cădea în lotul coproprietarului vânzător.

Hrisoavele domnitorilor Neagoe Basarab si Constantin Mavrocordat reflectă o realitate a proprietăţii la vremea la care au fost scrise, nicidecum la nivelul anului 1948. Se impune precizarea că nu s-au produs probe în sensul desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor de proprietate purtând asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 9050 ha, determinate de expertiza Z. ca fiind în suprafaţă de 8508,71 ha, întocmit în anul 1929, autentificat de Tribunalul […] la nr. 23896/1929, încheiat între HHHH. – vânzătoare şi Societatea C. - cumpărătoare.

Or, structura proprietăţilor pădurilor solicitate de Obşte era cea menţionată în Amenajamentul Marii Unităţi Forestiere a Bazinului Râului Teleajăn, elaborată de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în anul 1948, în care petenta nu se regăseşte ca fiind proprietara cu suprafaţa de teren forestier, ci dimpotrivă se arată că aceasta a fost proprietatea HHHH., cumpărată de Societatea C..

Pe acesta linie de raţionament, expertul Z. a reţinut că Obştea Moşnenilor A. –B. C. nu este înregistrată ca fiind proprietară pe vreun trup de munte din arealul identificat la nivelul anului 1948, iar din acest punct de vedere se fac aplicabile art.61 alin.1 din H.G. nr. 890/2005, conform căruia reconstituirea se face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist, în sensul că analiza stării de proprietate se raportează la nivelul anului 1948 şi nu 1934.

În anexa 5 la raportul de expertiză Z. s-a exhibat instanţei actul de vânzare-cumpărare nr.643 din data de 20.10.1946 în cuprinsul căruia se inserează menţiunea potrivit cu care Obştea, prin reprezentanţii săi legali vinde la momentul 1946, întreaga suprafaţa de 992 ha pădure pe care o mai deţinea. Concluzia este că la momentul 1946 Obştea mai deţinea doar suprafaţa de cca 992 ha, pe care o vinde Societăţii Forestiere C., care se regăseşte în anul 1948 în Amenajamentul Pădurilor din Marea Unitate Amenajistică – bazinul Teleajăn.

Recurenta Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. critică soluţia instanţei de fond sub aspectul împrejurării că instanţa nu şi-a exercitat rolul activ, potrivit art.129 alin.5, înlăturând acest înscris, considerat fals. Partea nu a înţeles însă să declanşeze procedura înscrierii în fals, în condiţiile art.178 Cod procedură civilă ci s-a mărginit în a invoca art. 139 Cod procedură civilă, în sensul înlăturării acestui înscris probatoriu, însă în cauză nu se poate face aplicarea art.139 alin.1 Cod procedură civilă, înscrisul nefiind depus de către parte, fiind anexă la raportul de expertiză Z., şi care face parte integrantă din acesta.

Nulitatea lucrării de expertiza Z, pentru nerespectarea art. 208 Cod procedură civilă nu a mai fost reiterată prin motivele de recurs iar faţă de lucrarea de expertiză efectuată de către expert Z., Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. nu a înţeles să se înscrie în fals, raportul de expertiză având natura juridică a unui înscris autentic, întrucât experţii lucrează în calitate de delegaţi ai instanţei.

Nu pot fi primite criticile din recurs cu privire la caracterul fals al contractului de vânzare cumpărare întemeiate pe adresa nr. SJAN PN 2504-C- 17.11.2016 potrivit cu care actul de vânzare-cumpărare contestat nu figurează în Registrul de Transcripţiuni a Tribunalului X. şi nici la Judecătoria Ocolului Rural […]. Aceasta, întrucât interpretarea adresei Serviciului Judeţean Arhivele Naţionale este în sensul că acesta nu deţine un fond arhivistic pentru intervalul 02.10 - 31.12.1946 şi nu în sensul că înscrisul sus amintit nu există.

Valoarea probatorie a contractului de vânzare cumpărare din data de 20.10.1946, autentificat sub nr. 643 – înregistrat în registrul de proprietăţi al Judecătoriei […] la poziţia xxx, pentru încheierea căruia consimţământul s-a dat cu procesul verbal nr. 60, de către Adunarea Generală a membrilor Obştii, în data de 20.10.1946, este relevantă din perspectiva faptului că acesta se bucură de prezumţia de validitate, în sensul că cel care îl foloseşte este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă.

Criticile din recurs privitoare la nulitatea contractului de vânzare cumpărare din data de 20 10 1946, invocate omisso medio de către Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. întemeiate pe art. 36 alin 5, 9, 10 şi art. 51 alin.1 Cod silvic de la 1910 nu se susţin. Aceasta întrucât, în principal exercitarea omisso medio în recurs a motivelor duce în mod direct la lipsirea prezentei cauze de o exercitare efectivă a controlului judiciar pentru motivele noi invocate, iar pentru a se da eficienţă art. 36 alin 9, 10 în sensul nulităţii vânzării şi efectelor ei trebuia probat ca înstrăinarea s-a efectuat cu încălcarea procedurii prevăzute de Codul silvic din 1910, instanţa fiind ţinută de limitele investirii sale.

Modul în care instanţa de apel a valorificat expertiza tehnică Z. este criticabil sub motivul că trebuia să se limiteze doar la constatările de fapt şi nu la interpretările juridice, privitoare la validitatea contractelor de vânzare-cumpărare, la efectele acestora, la încadrarea juridică a dreptului afirmat, prin care expertul finalmente conchide că acţiunea este admisibilă întrucât, scopul patrimonial al Obştii ….. este de a reuni aceste suprafeţe forestiere înstrăinate odinioară de către proprii moşneni în scopul unei juste şi corecte exploatări”, încălcat fiind principiul tantum devolutum quantum judicatum întrucât cauza şi obiectul judecăţii nu o constituie acţiune în revendicare ci plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene X.. pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Respingerea obiecţiunilor formulate de către petenta Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C., cu privire la raportul de expertiză Z. nu încalcă art.129 alin.5 Cod procedură civilă întrucât, de principiu, obiecţiunile trebuie circumscrise obiectivelor încuviinţate de către instanţă raportat la cauza şi obiectul judecăţii şi pot privi exclusiv constatările de fapt ale acestuia; din această perspectivă, întrucât obiectul acţiunii nu îl constituie grăniţuire, avizarea lucrării de expertiză şi convocarea vecinilor de hotare cu care se învecinează terenurile revendicate de Obşte şi cu ai căror reprezentanţi au fost încheiate protocoale de vecinătăţi nu se impunea; determinarea cotei părţi indivize deţinute de petentă, prin interpretarea Hrisovului Voievodului Constantin Mavrocordat ori actului de partaj voluntar, nu este atributul expertului, sistarea stării de indiviziune nu face obiectul judecăţii, expertul nu face interpretări în drept ci efectuează constatări în fapt; expertul nu stabileşte caracterul fals sau valid al contractului de vânzare-cumpărare având obiect suprafaţa de 992 ha, încheiat la 20.10.1946, acesta este atributul instanţei; efectele contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor de exploatare încheiat între HHHH. şi Societatea C. în anul 1910 respectiv existenţa la momentul 1948 a dreptului de proprietate codevălmaş al obştii  constituie probleme de fond.

Se susţine critica privitoare la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 46 alin. 4 din Legea nr. 18/1991 potrivit cu care „În cazurile în care terenurile care au aparţinut composesoratelor şi obştilor sunt situate pe raza teritorială a mai multor localităţi, cererea se face la fiecare dintre ele, pentru suprafaţa situată pe raza acestora.” Pe această linie de raţionament, o dispoziţie de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafeţele forestiere amplasate pe raza altor comisii locale de aplicare a Legii nr.18/1991 decât cea unde a fost depusă cererea este nelegală.

În speţă, cererea de reconstituire a privit suprafaţa de 14305,7 ha şi a fost depusă doar la Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 C.. Expertiza Z. a stabilit că suprafeţele forestiere amplasate în UAT C. şi care pot fi retrocedate în natură sunt de 22,58 ha iar prin puncte de 42,95 ha, astfel  că dispoziţia de obligarea a Comisiei Judeţene X. pentru aplicarea legii fondului funciar la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. pentru suprafaţa de 2881, 36 ha este nelegală (determinată de expertul Z. ca fiind de 2857,1 ha), cât timp nu există cereri depuse la comisiile locale unde sunt amplasate suprafeţele forestiere solicitate de Obşte şi care exced competenţei Comisiei Locale C., interpretarea corectă a art.6 din HGR nr. 890/2005 fiind în sensul ca validarea urmată de reconstituire poate opera doar în condiţiile unei legale învestiri şi în limitele competenţei fiecărei comisii.

Nu se susţine critica privitoare la stabilirea în sarcina  apelantei pârâte Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi a intervenientei accesorii Regia Silvică Y. a obligaţiei de a achita contravaloarea  onorariului de expert, întrucât  Încheierea Şedinţei publice de judecată din 28.10.2014 este intrată în puterea lucrului judecat, recurenta intervenientă accesorie Regia Silvică Y. neînţelegând să declare recurs împotriva acesteia. Obligarea Comisiei Judeţene X. pentru aplicarea legilor fondului funciar la plata diferenţei onorariu expert în cuantum de 218 840 lei se justifică raportat la calitatea de pârât pe care o deţine, cererea de intervenţie accesorie formulată de Regia Silvică Y. venind doar în sprijinul pârâtei, pentru a apăra drepturile acesteia. Împrejurarea căci, Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar nu deţine buget propriu, nu o exonerează de obligaţia de achitare a onorarului de expert, întrucât Comisia judeţeană şi cea locală au, în limitele competenţei lor şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect. Rezultă că executarea propriu zisă a titlului urmează a se face faţă de Instituţia Prefectului în aplicarea art. 51 în aplicarea art. 52 din Legea nr. 18/1991, art.3 şi 4 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Criticile întemeiate pe culpa procesuală formulate de intervenienta accesorie Regia Silvică Y., privitoare la partea ţinută la plata cheltuielilor de judecata în apel, în care se includ şi cele privind contravaloarea onorariului expert, prin raportare la art. 274 Cod procedură civilă, nu se susţin întrucât partea şi-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată, o aceeaşi poziţie fiind formulată şi în recurs.

Pentru aceste raţiuni de fapt şi de drept, Curtea, în temeiul art. 312 alin.3 raportat la art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de petenta Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. împotriva Deciziei civile nr.1762/Ap/2016 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia I Civilă în dosarul nr. xxxx/62/2006 şi va admite recursurile declarate de intimaţii pârâta Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi intervenienta accesorie Regia Naţională a Pădurilor Direcţia Silvică împotriva aceleiaşi decizii, pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite apelul pârâtei Comisia Judeţeană X. pentru aplicarea legilor fondului funciar şi apelul intervenientei accesorii Regia Naţională a Pădurilor Direcţia Silvică Y., ambele declarate împotriva sentinţei civile nr. 577/10.04.2003 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul civil xxxx/2002, iar în baza art.296 Cod procedură civilă va schimba în tot sentinţa civilă nr. 577/10.04.2003 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul civil nr. xxxx/2002, respingând în tot plângerea formulată de Asociaţia Obştea Moşnenilor A. – B. C. cu sediul în com. C. jud. X., prin reprezentanţii săi legali, în contradictoriu cu Comisia Judeţeană X. pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, privind anularea Hotărârii nr. 2687/10 octombrie 2002.

În temeiul art. 55 Cod procedură civilă vor fi respinse, respectiv admise cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul petentei, respectiv al pârâtei, acestea sprijinind apărările părţilor în favoarea cărora au intervenit.

Domenii speta

Spete similare