Ordonanță președințială - autoritatea părintească, dreptul de a avea relații personale cu minorul, locuința minorului, întreținerea minorului

Pe rolul Judecătoriei Iaşi este înregistrat dosarul nr. ... având ca obiect divorț.

Prin răspunsurile la interogatoriu, părţile şi-au menţinut poziţia procesuală, nefiind relevate aspecte esenţiale.

 Astfel cum reiese din ansamblul probator administrat în cauză, părţile sunt căsătorite şi împreună au un copil , PMB , născut la data de 28.09.2016. Copilul  a locuit împreună cu ambii părinţi , în imobilul acestora din urmă  . Părţile sunt separate în fapt , în urma unor certuri, parata  reclamantă  a părăsit domiciliul comun mutându-se  împreună cu minorul într-o nouă locaţie în Municipiul Iaşi .

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că minorul este înscris în grupa mică la ... , este bine îngrijit , mama  se preocupă de creşterea şi educarea lui .  Raportul de anchetă socială întocmit de Serviciile de Asistență Socială ,  relevă faptul că  parata reclamanta locuieşte împreună cu minorul într-un imobil închiriat , format din  2 camere , mobilat  modern  , condiţiile locative fiind foarte bune . 

Conform art.997 N.C.proc.civ., instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În raport de aceste dispoziţii legale, pentru a fi admisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al măsurii solicitate a se lua pe această cale, existenţa unor cazuri grabnice şi neprejudecarea fondului.

Potrivit art.920 N.C.proc.civ., instanţa poate lua, pe tot timpul procesului de divorţ, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

Astfel, cu privire la capătul  de cerere având ca obiect locuinţa minorului , condiţia urgenţei este prezumată a fi îndeplinită chiar din formularea textului art.920 N.C.proc.civ., atât timp cât există un proces de divorţ pe rolul instanţei, nemaifiind necesară dovedirea acesteia, iar caracterul vremelnic al măsurilor ce s-au solicitat este vădit şi de necontestat tocmai prin modul de formulare al cererii, având în vedere că s-a solicitat stabilirea unor măsuri provizorii, până la soluţionarea cererii având ca obiect divorţ.

O altă condiţie este ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului. Instanţa nu are de cercetat fondul cauzei, ci numai să facă o examinare sumară asupra aparenţei dreptului.

Când se examinează dacă sunt întrunite condiţiile art.997 C.proc.civ., trebuie apreciat interesul minorului, vârsta acestuia, sexul, posibilităţile materiale ale părinţilor, comportarea acestora, ataşamentul şi interesul pentru copil.

Referitor la caracterul urgent al cererii, aceasta va fi apreciat de către instanţa de judecată în concret, în raport de circumstanţele obiective ale cauzei, dispoziţiile art. 997 alin. 1 C.proc.civ. enumerând categoriile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă, şi anume, atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia urgenţei măsurii solicitate, aceasta este îndeplinită, natura relaţiilor în discuţie reclamând intervenţia urgentă a instanţei, în condiţiile dificultăţii de colaborare a părţilor în ceea ce priveşte situaţia minorului , determinată de relaţia conflictuală a acestora.

Caracterul vremelnic al măsurii solicitate este relevat de modul de formulare al cererii, respectiv până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. ... , înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi.

Cea de-a treia condiţie este ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului. Instanţa nu are de cercetat fondul cauzei, ci numai să facă o examinare sumară asupra aparenţei dreptului.

Instanţa va avea în vedere la soluţionarea prezentei cauze interesul minorului ,  astfel cum este consacrat prin prevederile art. 2 din Legea nr. 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care stabilesc că orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului şi prevederile art. 263 alin. 1 Cod civil, care prevăd că orice măsură privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Autoritatea părintească reprezintă, astfel cum prevede art.483 C.civ., ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Aceasta semnifică faptul că părinţii vor decide împreună măsurile de luat pentru asigurarea sănătăţii, educaţiei şi, în general, orice este de întreprins pentru dezvoltarea copilului, în timp ce, pentru actele curente de zi cu zi, va decide părintele la care locuieşte copilul.

Conform art.505 al.1 C.civ., în cazul copilului din afara căsătoriei, a căruia filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Potrivit al.2 al aceluiaşi articol, dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

Astfel, art.397 C.civ. prevede că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel, iar potrivit art. 398 al.1 C.civ., numai dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul din părinţi. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia (art.398 al.2 C.civ.).

Analizând sumar probatoriul cauzei, instanţa constată că nu a rezultat existenţa unor motive temeinice, relevante în relaţia dintre minor şi unul dintre părinţi, care să determine îndepărtarea de la consultarea asupra deciziilor importante ce organizează viaţa copilului  ,  interesul acestora  fiind acela de a fi crescut de ambii părinţi, condiţii în care, luând în considerare principiul fundamental al interesului superior al copilului, instanţa va dispune, în temeiul art.483 C.civ. raportat la art.505 şi art.397 C.civ., exercitarea de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti faţă de minor. Recomandă instanţa părţilor să facă eforturi în vederea realizării unei relaţii de parteneriat pentru creşterea şi educarea minorului şi pentru a evita dezechilibrul emoţional al acestuia şi perturbarea dezvoltării sale  .

Conform art.496 al.1 C.civ., copilul minor locuieşte la părinţii săi. Astfel cum rezultă din dispoziţiile al.3 al aceluiaşi articol, în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte la care dintre părinţi va fi locuinţa copilului.

 Astfel, cu privire la capătul  de cerere având ca obiect locuinţa minorului , condiţia urgenţei este prezumată a fi îndeplinită chiar din formularea textului art.920 N.C.proc.civ., atât timp cât există un proces de divorţ pe rolul instanţei, nemaifiind necesară dovedirea acesteia, iar caracterul vremelnic al măsurilor ce s-au solicitat este vădit şi de necontestat tocmai prin modul de formulare al cererii, având în vedere că s-a solicitat stabilirea unor măsuri provizorii, până la soluţionarea cererii având ca obiect divorţ.

O altă condiţie este ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului. Instanţa nu are de cercetat fondul cauzei, ci numai să facă o examinare sumară asupra aparenţei dreptului.

Cu privire la stabilirea locuinţei minorului  instanţa, examinând sumar cauza în condiţiile art.997 C.proc.civ., are în vedere faptul că minorul locuieşte împreună cu mama ,  chiar dacă părinţii s-au despărţit. Ambele părţi beneficiază de condiţii materiale bune şi prezintă abilităţi parentale pozitive, dar au o relaţie conflictuală pe fondul despărţirii . Minorul  este bine îngrijit de mamă , iar pârâta  reconvenientă îi oferă  copilului condiţii materiale corespunzătoare şi un mediu afectiv şi cognitiv de natură să îi  asigure dezvoltarea fizică, psihică şi socială. În consecinţă, instanţa apreciază că interesul superior al copilului, promovat de art.263 C.civ. şi art.2 din Legea nr. 272/2004 este ca, până la soluţionarea definitivă a cererii înregistrate pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. ...,  locuinţa minorului  să fie stabilită la mamă.

Conform art. 499 Cod civil părinţii sunt obligaţi în solidar să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională, iar în caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă.

Minorul se află în imposibilitate de a munci, situaţie ce determină starea de nevoie a acestora, conform art. 524 din Codul civil, iar pârâtul, în calitate de părinte, are obligaţia legală de întreţinere. Prin urmare, instanţa, în temeiul art.920 C.proc.civ. şi art. 529 al.2 C.civ., va stabili în favoarea minorului o pensie de întreţinere în cuantum de 1/4 din venitul lunar net al reclamantului parat , începând cu data de 15.01.2019 (data introducerii cererii reconvenţionale ) şi până la soluţionarea definitivă a cererii de divorţ înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 14536 /245/2018.

 Cu privire la capătul de cerere formulat de reclamantul  pârât având ca obiect stabilire program legături personale cu minorul, instanţa reţine că art.920 N.C.proc.civ. prevede expres cazurile în care urgenţa este prezumată, iar stabilirea programului de legături personale nu se numără printre ele, astfel că, deşi pe rolul instanţei este înregistrat dosarul având ca obiect divorţ, se impune analizarea acestei condiţii de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.

Caracterul vremelnic al măsurii solicitate este relevat de modul de formulare al cererii, respectiv până la soluţionarea cauzei având ca obiect divorţ, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. ....

Art. 262 alin.2 din Noul Cod Civil reglementează pentru copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei, dreptul de a avea legături personale cu aceștia şi totodată că exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului, iar  art. 496 alin. 5 din Noul Cod Civil prevede că părintele la care copilul nu locuiește in mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia.

Potrivit art. 17 al.1 din Legea nr. 272/2004, republicată, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii.

Conform dispoziţiilor art.18 al.1 din Legea nr. 272/2004, republicată, relaţiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;

d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.

Convenţia europeană a drepturilor omului înscrie distinct viaţa familială printre drepturile persoanei care se bucură de protecţia acordată de art.8. Curtea europeană a decis că legăturile personale între părinte şi copilul său reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia dintre părinţi s-a rupt.

Notează instanţa că interesul superior al minorilor reclamă ca aceasta să crească înconjurată de dragostea, grija şi afecţiunea  ambilor părinţi, chiar dacă aceştia au decis să se despartă. Părintele cu care copilul nu locuieşte în mod statornic trebuie să aibă un drept de interacţiune cu copilul rezonabil, constant şi frecvent.

De asemenea, reţine instanţa că părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, astfel cum prevede art.18 alin.3 din Legea 272/2004.

Din probele administrate rezultă că reclamantul pârât prezintă condiţii materiale bune, abilităţi parentale pozitive şi se poate ocupa corespunzător de copil,  neexistând niciun impediment ca minorul  să petreacă un timp în îngrijirea acestuia. Prin stabilirea unui program de legături personale ale tatălui cu minorul, se pot crea condiţiile consolidării  relaţiei tată -fiu, fiind imperios necesară dezvoltarea unei relaţii de ataşament securizant cu minorul.

Măsura solicitată de reclamantul  pârât nu este de natură a prejudeca fondul, având în vedere că instanţa verifica doar aparenta dreptului, pentru a se evita paguba iminentă, iar măsura va fi dispusă până la data soluţionării definitive a procesului de divorţ.

Având în vedere că minorul se află la o vârstă fragedă,  care permite consolidarea relaţiilor cu tatăl acestora şi că eventualele dificultăţi de acomodare a minorului trebuie analizate în raport cu importanţa protejării dreptului copilului de a fi apropriat de ambii părinţi şi al tatălui de a veghea la creşterea şi educarea acestuia,  instanța apreciază că se impune ca exercitarea de către tată a dreptului de a avea relaţii personale cu minorul să se realizeze gradual, de o manieră care să permită minorului  să reia legătura afectivă cu tatăl acestuia fără a fi afectată negativ dezvoltarea acestuia . De asemenea, instanţa constată că este important şi aspectul dependenţei minorului  de  mamă, aspect ce nu poate fi exclus din aprecierea interesului superior al minorului. Constată  instanţa că părţile nu contestă faptul că acest minor este  dependent de către mamă, iar separarea pe timpul nopţii la această vârstă fragedă a minorului  ar crea un disconfort psihic ce nu ar fi interesul actual al acestuia, situaţia urmând a se schimba pe măsură ce minorul va dezvolta o relaţie de încredere faţă de timpul petrecut şi cu tatăl.

 Astfel, fiind îndeplinită condiţia aparenţei dreptului, faţă de considerentele ce preced, instanţa va încuviinţa ca reclamantul pârât să aibă legături personale cu minorul  şi va stabili următorul program, gradual,  având în vedere vârsta minorului , programul acestuia ,  activităţile specifice vârstei, nevoia de stabilitate şi echilibru:

 -până la împlinirea vârstei  de 3 ani :

-În prima şi a treia săptămână din lună sâmbăta între  intervalele orare  10: 00-12: 00  şi  18 : 00-20: 00  şi duminica între aceleaşi intervale ,cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul mamei  şi cu obligaţia de a-l  aduce la sfârşitul programului de vizitare la domiciliul acesteia ,

-în a doua zi de Pa?te între  intervalele orare  10: 00-12: 00  şi  18 00: 00-20: 00,  cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul mamei  şi cu obligaţia de a-l  aduce la sfârşitul programului de vizitare la domiciliul acesteia ,

-în ziua de 1 iunie  în intervalul orar 10: 00-12: 00 cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul mamei şi cu obligaţia de a-l  aduce la sfârşitul programului de vizitare la domiciliul acesteia ,

-după  împlinirea vârstei de 3 ani :

- în prima şi a treia săptămână din lună, de vineri ora 18.00, până duminica ora 18 .00, cu preluarea minorului de către  reclamantul parat de la domiciliul mamei  ?i cu obligaţia reclamantului parat de a-l  aduce înapoi la domiciliul acesteia la terminarea programului ,

-în anii pari, începând de pe data de  24 decembrie  până pe 28 decembrie  iar în anii impari , începând  de pe data de 28.12 pană pe data de 05.01  , cu  preluarea minorului de către  reclamantul parat  de la domiciliul mamei  şi cu obligaţia reclamantului parat de a-l  aduce înapoi la domiciliul acesteia la terminarea programului ;

-în anii impari ,  primele două  zile cu ocazia Sărbătorilor  de Paşti , cu  preluarea minorului de către  reclamantul parat de  la domiciliul mamei  şi cu obligaţia reclamantului parat de a-l  aduce înapoi la domiciliul acesteia la terminarea programului ;

- patru  săptămâni în vacanţa de vară : două săptămâni în perioada 15-29 iulie şi două săptămâni în perioada 15-29  august , cu  preluarea minorului de către  reclamantul parat  de la domiciliul mamei  şi cu obligaţia reclamantului parat de a-l  aduce înapoi la domiciliul acesteia la terminarea programului.

-un interval de 2 ore de ziua de naştere a tatălui, respectiv 29.12 , de ziua de naştere a minorului 28.09 şi de 1 iunie în fiecare an.

Cu privire la cererea reclamanţilor privind stabilirea unui program de vizită cu minorul , din cuprinsul materialului probator administrat în cauză rezultă că pârâta reclamantă nu a interzis vizitarea minorului de către bunicii paterni.

Aşa fiind , nu se poate reţine că fără stabilirea, pe calea ordonanţei preşedinţiale a unui program de vizitare a minorului de către bunici ar avea efecte negative asupra dezvoltării psihice şi emoţionale a minorului.

Copilul are dreptul de a menţine legături personale cu bunicii şi în caz de neînţelegere între părţi , instanţa judecătorească este cea care decide acest program, având în vedere interesul superior al copilului, însă aceasta se poate realiza pe calea dreptului comun , neexistând nici o urgenţă în luarea unei asemenea măsuri pe calea specială a ordonanţei preşedinţiale.

În cauză nu este îndeplinită nici condiţia caracterului vremelnic al măsurii întrucât obiectul dosarului nr. ... aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi nu este stabilirea unui program de vizitare minorului în favoarea bunicilor  .

 Instanţa va lua act că reclamanţii pârâţi au solicitat plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Instanţa va obliga reclamanţii pârâţi în solidar la plata către parata reclamantă a sumei de 1000 lei , cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare