Exercitarea exclusivă a autorității părintești. Locuința minorului

Părţile nu au fost căsătorite, însă au avut o relaţie de concubinaj din care a rezultat  minorul CFC , născut la data de  28 noiembrie 2008 , potrivit certificatului  de naștere depus la dosar.

 Din probele administrate - înscrisuri şi declaraţia martorei JP rezultă că motivul destrămării relaţiei a fost  faptul că pârâtul  este plecat în străinătate,  este angajat într-o nouă relație  şi nu a ținut legătura cu reclamanta și nici cu minorul. A mai arătat martora că  minorul a locuit cu bunica paternă perioadă de 5 ani de zile timp în care mama acestuia era plecată la muncă în Spania. Minorul era bătut de bunica paternă, pus la muncă pentru a i se da de mâncare. Când venea în țară, tatăl nu petrecea timp cu copilul,  consuma alcool , fiind dezinteresat de creșterea și educarea acestuia.

În prezent părțile sunt separate în fapt , minorul locuiește  împreună cu mama în Municipiul Iași, în prezent este elev la  o Școală  din Municipiul Iași. 

În drept, instanţa constată că minorul din afara căsătoriei are aceeaşi situaţie ca şi cel din căsătorie, iar art.397 si 398 din Noul Cod Civil stabilesc faptul că autoritatea părintească revine in comun ambilor părinţi, in afara cazului in care instanţa decide altfel. Potrivit Legii 272/2004 exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii , educării şi întreținerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi a patrimoniului său. Dacă exista motive întemeiate, instanța poate decide ca autoritatea părintească să fie exercitata numai de către unul dintre părinții, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea la modul de creștere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimți la adopția sau la căsătoria acestuia.

Regula impusă de actualul Cod civil este aceea de a se pleca pe prezumția de autoritate părintească comună; doar dacă interesul superior al copilului o reclamă, judecătorul poate opta pentru autoritate părintească exercitată de către unul dintre părinţi (adică custodie unică).

Art.  36 alin 7 din legea 272/2004 prevede că „Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul,boala psihică,dependenţa de droguri a celuilalt părinte,violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte,condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil care ar deriva din exercitarea de acel părinte a autorităţii părinteşti. ”

Reclamanta a solicitat custodie exclusivă invocând , dezinteresul  şi lipsa vreunei contribuții de orice natură a pârâtului la creșterea şi educarea minorului .

Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța reține că susținerile reclamantei s-au confirmat.

Din probele administrate , înscrisuri și declarația  martorei ,  se conturează dezinteresul  paratului în creșterea și educarea minorului  dar  și existența unor relații conflictuale între  acesta și reclamantă  , care afectează comunicarea între cei doi părinți , aspect esențial în realizarea interesului superior al minorului. Astfel paratul a dat dovadă de dezinteres față de minor , nu a luat parte în mod direct și constant la creșterea și educarea acestuia  .

Pârâtul  nu a venit să îşi vadă copilul  şi nu a contribuit constant  la cheltuielile de creștere şi educare ale minorului , astfel încât aceștia  s-au obișnuit cu ideea că lipsește din viața lor.

Analizând conținutul raportului de anchetă socială , înscrisurile precum şi declarația martorei  audiate ,  instanța concluzionează că cererea reclamantei este perfect justificată, interesul minorului  fiind acela  de a se dezvolta armonios alături de persoana care îi ocrotește şi care se preocupă de îngrijirea lor; a rezultat din probele administrate că această persoană este mama .

 Ori , în aceste circumstanțe, se apreciază că acest comportament al tatălui ajunge să pună în pericol interesul copilului şi să îi îngrădească drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulație sau dreptul la educație, legislația românească în materie prevăzând acordul ambilor părinți  pentru decizii in în ceea ce îl privește pe minori.

În aceste condiții, se apreciază că acesta reprezintă un motiv întemeiat pentru opțiunea custodiei exclusive, cu atât mai mult cu cât mama copilului  şi-a manifestat intenția şi disponibilitatea de a se ocupa de acesta.

 Astfel instanța va dispune ca, in temeiul art.505 si 506 C.civ., exercitarea autorității părintești asupra minorului să se facă in mod exclusiv de către mama reclamantă. 

Având în vedere că mama la domiciliul acesteia din țară are condiții bune de locuit și se preocupă în mod exclusiv de creșterea și educarea  minorului  singura soluţie care corespunde interesului lor este stabilirea locuinței minorului  la locuința reclamantei în Municipiul Iași  .

Conform art. 499 Cod civil părinții sunt obligați de muncă în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educația, învățătura şi pregătirea sa profesională, iar în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul şi modalitățile executării, precum şi contribuita  fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă.

Minorul se află în imposibilitate de a munci, situație ce determină starea de nevoie a acestuia, conform art. 524 din Codul civil, iar pârâtul, în calitate de părinte, are obligația legală de întreținere. Prin urmare, instanța, în temeiul art. 529 al.2 C.civ., va stabili în în sarcina paratului ,  o pensie de întreținere în cuantum de 1/4 din venitul minim net pre economia națională  în favoarea minorului CFC , începând cu data introducerii acțiunii ( respectiv 23.10.2018 ) și pană la majorat . 

În ceea ce privește stabilirea unui program de legături personale a paratului cu minorul reține instanța că potrivit art. 16 (2) din lege, după ce în  paragraful (1)  se  prevede expres  dreptul copilului separat de unul dintre părinți  în condițiile legii, de a  menține relații personale cu acest părinte ,  se stabilesc  limitările legale  ale exercitării acestor drepturi , în condițiile strict  prevăzute de acest text de lege , respectiv: Art. 16: „(1) Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale şi contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

 Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.”

Rezultă  din analiza textelor legale sus menționate că exercitarea  dreptului copilului  încredințat spre creștere şi educare  unuia dintre părinți, de a menține  relații cu părintele  căruia nu i-a fost încredințat nu poate fi limitată decât  dacă există motive  temeinice  de natură a periclita  dezvoltarea  copilului  (legea  stabilind în plus că este vorba de dezvoltarea  fizică, mentală, spirituală , morală sau socială a  copilului).

Reținând că paratul  reclamant deși a fost citat cu această mențiune , nu  a indicat  modalitatea în care să se desfășoare programul şi nici  perioada, eventual programul paratului , instanța va respinge capătul de cerere privind stabilirea unui program de vizită.

Instanța dorește să aducă în atenția ambelor părți faptul că, în materia ocrotirii copilului nici o măsură care îl privește pe acesta nu are caracter definitiv, interesul superior al copilului impunând ca ea să poată fi modificată ori de câte ori se constată că împrejurările care au justificat-o au încetat să mai existe.

În  temeiul disp. art. 453 al.2 Cod de Procedură Civilă ,  instanța  va obliga pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1240 lei  reprezentând : 1200 lei onorariu avocat  şi 40 lei taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare