Prescripţia dreptului material al reclamantei, unitate administrativ teritorială de a solicita în instanţă obligarea pârâtului - personal contractual la restituirea sumelor reprezentând plăţi nejustificate. Data de la care începe să curgă termenul de pres

Asupra cauzei de fata, retine urmatoarele:

Prin cererea formulata la data de 14.06.2019 si inregistrata la Trib. Dolj sub nr. dosar 4135/63/2019, reclamanta UAT Comuna B. a chemat in judecata pe paratii M. I. si Ch. E., solicitand instantei sa dispuna obligarea acestora in solidar la plata sumei de 13047 lei, reprezentand palti nejustificate efectuate din bugetul UATC B..

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca cei doi parati se fac vinovati de producerea acestui prejudiciu intrucat in perioada martie 2014 – septembrie 2015, acestia nu si-au indeplinit obligatiile de serviciu, constand in inregistrarea facturilor emise de SC F. R. SRL Craiova si plata in termen a acestora.

 A sustinut reclamanta ca, in perioada martie 2014 – septembrie 2015, UAT B. a efectuat o singura plata, in data de 29.08.2014, motiv pentru care, la data de 05.11.2015, prestatorul a formulat cerere de chemare in judecata, prin care a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 10.044 lei, reprezentand c/valoarea a 18 facturi neachitatein termen, plus penalitati de intarziere.

Parata UAT B. nu si-a facut aparari in dosar, instanta pronuntand sentinta nr. 2266/26.11.2015, prin care a obligat-o pe parata la plata sumei de 10.044 lei, reprezentand debit conform contractului nr. 753/2014 si penalitati de intarziere de 0,5% pe zi, sentinta ramanand definitiva prin nerecurare la data de 29.12.2015.

A sustinut reclamanta ca, prin procesul-verbal de constatare din data de 29.11.2018 al Curtii de Conturi s-a stabilit ca plata sumei de 13047 lei reprezinta o plata nelegala din bugetul UAT si a dispus recuperarea acesteia de la persoanele responsabile, nominalizate in raport, respectiv, de la paratul M. I. – primarul localitatii si de la paratul Ch. E., inspector financiar-contabil, ambii avand obligatia administrarii fondurilor publice in conditii de eficienta, care include luarea masurilor pentru inregistrarea si achitarea la termen a facturilor emise de furnizorul de servicii.

A mai aratat aceasta ca decizia Curtii de Conturi a ramas definitiva, stabilindu-se modul defectuos al indeplinirii atributiilor de serviciu de catre cei doi parati.

Astfel, a apreciat ca este facuta dovada indeplinirii conditiilor prevazute de art. 254 Codul Muncii.

In cauza a formulat intampinare paratul Ch. E.duard, prin care a invocat exceptia lipsei competentei materiale (functionale) a sectiei, prin raportare la calitatea sa, de functionar public, dar si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

Pe fond, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

La randul sau, paratul M. I. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

Analizand exceptia lipsei competentei materiale (functionale) a Sectiei Litigii de Munca si Asigurari Sociale, Tribunalul a apreciat ca aceasta este intemeiata in ceea ce priveste cererea indreptata impotriva paratului Ch. E., astfel ca a dispus disjungerea cauzei si formarea unui dosar separat pentru acest parat, declinand competenta de solutionare a cauzei in favoarea sectiei competente din cadrul Tribunalului Dolj.

In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, ridicata de paratul M. I. în cauza, asupra carei instanta trebuie sa se pronunte cu prioritate potrivit art.248 din NCPC, tribunalul retine urmatoarele:

Asa cum reiese din Decizia 103/2018 a Curtii de Conturi a Romaniei, in perioada martie 2014 – septembrie 2015, o societate prestatoare (SC F. R. SRL Craiova) a facturat lunar catre UAT Bratovoiesti suma de 558 lei, inclusiv TVA, reprezentand c/valoarea abonamentului lunar pentru colectarea selectiva a deseurilor, toate facturile emise de prestator fiind insusite de catre unitatea administrativ-teritoriala.

Cu toate acestea, in perioada martie 2014 – septembrie 2015, UAT Bratovoiesti a efectuat o singura plata, in data de 29.08.2014, motiv pentru care, la data de 05.11.2015, prestatorul a formulat cerere de chemare in judecata, prin care a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 10.044 lei, reprezentand c/valoarea a 18 facturi neachitatein termen, plus penalitati de intarziere.

Parata UAT B. nu si-a facut aparari in dosar, instanta pronuntand sentinta nr. 2266/26.11.2015, prin care a obligat-o pe parata la plata sumei de 10.044 lei, reprezentand debit conform contractului nr. 753/2014 si penalitati de intarziere de 0,5% pe zi.

La data de 13.11.2015, UAT B. a platit catre prestator debitul in cuantum de 10.044 lei.

Sentinta a ramas definitiva prin nerecurare la data de 29.12.2015.

In Decizia Curtii de Conturi se mai mentioneaza faptul ca, la data de 26.04.2016, BEJ M. D. a emis catre UAT B. o Somatie mobiliara pentru suma de 13.047 lei, din care 11.470 lei – penalitati de intarziere in cuantum de 0,5% pe zi de intarziere, calculate conform sentintei 2266/26.11.2015 pana la data de 13.11.2015, precum si suma de 1576,80 lei, onorariu si cheltuieli de executare silita.

Asadar, suma ce se doreste a se recupera de la paratul din prezenta cauza este constituita din penalitatile de intarziere calculate la debitul principal (prejudiciul creat in perioada martie 2014 – septembrie 2015, ca urmare a neachitarii la timp a facturilor emise de prestator), precum si cheltuielile de executare.

Asa cum reiese din Decizia Curtii de Conturi, reclamanta UAT Bratovoiesti a avut cunostinta de existenta obligatiei de a plati penalitatile de intarziere de la momentul pronuntarii sentintei 2266, respectiv, de la data de 26.11.2015.

Cuantumul exact al acestora, calculat pana la data de 13.11.2015, a fost comunicat reclamantei la data de 26.04.2016, prin somatia mobiliara emisa de BEJ M. D., la aceeasi data reclamanta luand cunostinta si de cuantumul cheltuielilor de executare silita, de asemenea, indicate in Somatia mobiliara nr. 2067, emisa de BEJ M. D..

Potrivit art. 254 din C muncii, „Salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.”

La randul sau, Legea 62/2011 prevede la art. 211 lit. c ca „plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”

Art. 268 al. 1 lit. c C muncii prevede ca în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator, cererea se formuleaza în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.

Din aceste dispozitii legale rezulta ca exista neconcordante între dispozitiile Codului muncii si cele ale Legii 62/2011 în privinta termenului  de sesizare a instantei.

Pentru solutionarea acestei neconcordante instanta va avea în vedere faptul ca Legea 53/2003 (Codul Muncii) este legea generala care reglementeaza domeniul raporturilor de munca, iar Legea 62/2011 (Legea dialogului social) este o lege speciala care reglementeaza modalitatile de solutionare a conflictelor de munca.

Potrivit principiului „specialia generalibus derogant” (norma speciala deroga de la norma generala), norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala.

Facand aplicarea acestui principiu, instanta va avea în vedere prevederile din Legea dialogului social, reţinând caracterul acesteia de lege speciala.

Ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 211 din Legea 62/2011, termenul de 3 ani pentru introducerea cererii de chemare în judecata se calculeaza de la data producerii pagubei.

Asadar, in speta, debitul reprezentand penalitatile de intarziere, respectiv, suma de 11470 de lei, a fost produs in perioada martie 2014 – noiembrie 2015.

Atat cuantumul exact al acestui debit, cat si cel al cheltuielilor de executare silita au fost cunoscute de catre reclamanta cel mai tarziu la data de 26.04.2016, data la care BEJ Mihai Dragoi a emis si comunicat Somatia mobiliara nr. 2067.

Intrucat unitatea administrativ-teritoriala reclamanta a înteles sa promoveze prezenta actiune la data de 14.06.2019, instanta constata ca a fost depasit termenul de 3 ani de la data producerii pagubei (martie 2014 – noiembrie 2015), dar si cel de 3 ani de la data luarii la cunostinta a cuantumului prejudiciului - 26.04.2016, motiv pentru care apreciaza ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este întemeiata, urmand sa fie admisa.

Instanta nu poate retine apararile reclamantei, care solicita sa se constate faptul ca prescriptia a inceput sa curga de la data de 29.11.2018, cand i s-a adus la cunostinta procesul-verbal de constatare al Curtii de Conturi.

Sub acest aspect, instanta retine ca atat procesul-verbal invocat, cat si decizia Curtii de Conturi sunt acte cu caracter administrativ, care nu sunt opozabile paratului, nefiind astfel in masura sa ataraga raspunderea patrimoniala a acestuia.

In acest sens sunt si considerentele Deciziei 17/2016 a ICCJ, rationamentul juridic expus in motivarea deciziei fiind perfect aplicabil in speta.

Astfel, ICCJ a retinut ca „o astfel de decizie, cu caracter administrativ, nu este opozabilă decât angajatorului, în sarcina căruia impune obligaţii de recuperare a prejudiciului, nu şi salariatului.

Pentru a se putea repercuta asupra raportului juridic de muncă al salariatului bugetar, din perspectiva drepturilor băneşti încasate cu încălcarea legii, trebuie iniţiat un mecanism procesual care să îi fie opozabil acestuia şi în care salariatul să aibă posibilitatea de a se prevala, în justificarea drepturilor încasate, de existenţa clauzei din contractul colectiv de muncă (fie pentru a pretinde plata dreptului acordat prin respectiva clauză, fie, odată plătit, pentru a se opune unei cereri de restituire). Verificarea conformităţii respectivei clauze contractuale cu normele imperative ale legii urmează a ţine cont de reglementările speciale derogatorii în materia nulităţii, vizând condiţiile în care instanţa poate constata nulitatea absolută a unei clauze din contractul colectiv de muncă, care acordă salariatului din sectorul bugetar drepturi neprevăzute în legea de salarizare.”

Pentru aceleasi considerente, o decizie a Curtii de Conturi nu poate conduce la antrenarea raspunderii patrimoniale a salariatului, impunandu-se ca partea interesata sa solicite instantei constatarea intrunirii cumulative a conditiilor prevazute de art. 254 Codul Muncii, evident, prin respectarea termenului imperativ prevazut de art. 211 alin.1 lit.c din Legea Dialogului Social.

In speta, insa, o astfel de cerere nu a fost formulata in termenul prevazut, astfel incat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune apare ca fiind intemeiata, urmand sa fie admisa.

Asa fiind, instanta constata ca nu se mai impune analizarea temeiniciei actiunii formulate, care urmeaza a fi respinsa ca fiind prescrisa.

Domenii speta

Spete similare