Litigii cu profesioniştii/ constatare nulitate act caracter abuziv clauze contractuale

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVNA:2019:034.000291

Dosar nr. 5310/231/2016*

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VRANCEA

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIE CIVILĂ  91/2019

Şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE Alina Mirza

Judecător Simona Florica Nicolau

Grefier Laura Marica

La ordine pe  rol,  fiind pronunţarea  asupra  apelului  civil  declarat  de apelantul , cu  domiciliul în Focşani, str.  , judeţul Vrancea - LA CAB.AV., împotriva sentinţei civile numărul 923/09.02.2017, pronunţată de  Judecătoria Focşani în dosarul nr. 5310/231/2016, în contradictoriu cu intimatele: SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL cu  sediul  în Bucureşti,  Sector  4,  str. Mărăşeşti,  Corp B,  nr.  4-6,  SC GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA SA şi SC GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA  S.A.,  cu  sediul  în Bucureşti,  Sector  4,  str. Mărăşeşti,  Corp A,  nr.  4-6 , având  ca  obiect constatare  nulitate  act.

Dezbaterile  orale  au  av ut  loc  in  ședința publică  din  data de 29 octombrie  2019,  note  consemnate în  încheierea  din  acea  dată, încheiere  ce  face parte  integrantă  din  prezenta sentință,  când  instanța,  în vederea  deliberării  a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru  astăzi,  5  noiembrie  2019,  când;

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constata următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 26.04.2016 sub nr. 5310/231/2016, reclamantul  a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele SC Distrigaz Sud Rețele SRL și SC GDF Suez Energy România SA, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună următoarele:

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3, punctul 3.3. alineatul 4 şi alineatul 5 din Contractul de cofinanţare nr. 170004185 pentru acordarea accesului la sistemul de distribuţie a gazelor naturale prin extinderea conductei de distribuţie din data de 1 august 2012;

- să fie obligate pârâtele, în solidar, să îi restituie suma de 17 422,38 lei, achitată de reclamant ca efect al clauzelor abuzive menţionate precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă conform O.G. nr. 13/2011 pe perioada cuprinsă între data plăţii, 20 august 2012, şi data restituirii efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, a arătat că în cursul anului 2012 a iniţiat demersuri pentru racordarea locuinţei proprietatea sa situată în Focşani, , nr, P. 62, jud. Vrancea (în prezent: Focşani, str. i , jud. Vrancea) la reţeaua de distribuţie de gaze naturale. În acest sens, în data de 13 februarie 2012 a solicitat în scris pârâtei S.C. DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. (singurul distribuitor de gaze naturale din zonă) accesul la sistemul de distribuţie. Prin adresa 3959393 din data de 4 iulie 2012 i s-a comunicat refuzul privind accesul la sistemul de distribuţie întrucât extinderea obiectivelor/conductelor părţi componente ale sistemului nu ar fi economic justificată. În drept s-a invocat de către pârâtă art. 64 din Legea gazelor, nr. 351/2004, în vigoare la acea dată. Concomitent cu acest refuz i s-a înaintat o „propunere comercială" prin care era informat că are dreptul să participe la finanţarea lucrărilor în cauză. În concret, i s-a propus ca investiţia evaluată de S.C. DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. la suma de 28 017,80 lei să fie suportată astfel: suma de 4 229,64 lei (cu TVA să fie asigurată de către finanţator (respectiv de către pârâta S.C. GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA S.A.) și suma de 23 788,16 lei (cu TVA) să fie suportată de reclamant. Având în vedere faptul că pârâtele reprezentau singura opţiune de conectare a locuinţei la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, a fost nevoit să accepte propunerea de cofinanţare a investiţiei într-o proporţie covârşitoare şi a semnat contractul de cofinanţare nr. 170004185/1 august 2012 care are ca părţi :pârâta S.C. DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., în calitate de operator, pârâta S.C. GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA S.A., în calitate de finanţator, şi reclamantul, în calitate de solicitant. Astfel, în data de 20 august 2012 a achitat în avans pârâtei S.C. DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. întreaga sumă solicitată, de 23 788,16 lei, adică 85% din investiţie. Mai mult, a fost nevoit să achite şi taxa de racordare de 1 170,91 lei (compusă din valoare contract racordare 1 158,51 lei şi valoare tarif de acord acces 12,40 lei). Conform art. 3 punctul 3.3 alin.2 şi 3 din contractul de cofinanţare îi este recunoscut dreptul de a recupera contravaloarea sumei investite (de a fi despăgubit) de la următorii utilizatori racordaţi la obiectivul realizat în baza contractului. Mai mult, chiar operatorul (pârâta S.C. DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L.) îşi asumă obligaţia de a-i notifica pe viitorii solicitanţi de acces la obiectiv cu privire la obligaţia legală pe care o au de a-l despăgubi. Cu toate acestea, art. 3, punctul 3.3, alineatul 4 şi alineatul 5 stipulează: „4) Solicitantul nu poate condiţiona racordarea potențialilor solicitanţi de acces la obiectivele /sistemele realizate în baza prezentului contract de plata despăgubirii la care are dreptul. In acest sens operatorul poate racorda un potenţial solicitant fără acordul Solicitantului, pe baza acordului scris al potențialilor solicitanţi de a-l despăgubi pe Solicitant. 5) Solicitantul consimte, în mod expres şi irevocabil, la intrarea în patrimoniul finanţatorului, cu titlu de drept de proprietate şi în mod gratuit, a conductei de distribuţie rezultată în urma efectuării investiţiei, din momentul realizării acesteia, respectiv momentul întocmirii PVRTL, fără a solicita în prezent sau în viitor nici finanţatorului şi nici operatorului rambursarea sumelor plătite sau servicii în valoare echivalentă acestora ". Rezultă din aceste prevederi că, deşi i s-a solicitat achitarea în avans a întregii sume solicitate condiţionându-se racordarea sa la sistemul de distribuţie a gazelor naturale de această plată în avans (85% din valoarea investiţiei), pentru solicitanţii ulteriori la sistemul astfel realizat această condiţie nu mai este valabilă. Astfel, pârâtele obţin profit din conectarea de noi clienţi la sistemul la care a contribuit, deşi reclamantului nu-i sunt achitate despăgubirile pentru investiţia de care profită pârâtele, ci urmează cumva să-i fie achitate în condiţii neclare, pe baza unor promisiuni a acestor clienţi de a-l despăgubi. Altfel spus, pe de o parte, prin contract i s-a impus să suporte contravaloarea investiţiei, sub motivarea că realizarea obiectivului nu este economic justificată pentru pârâte, în temeiul art. 151 din Legea nr. 123/2012, cu fixarea unor termene imperative (a se vedea în acest sens termenul de 5 zile în care solicitantul este obligat să achite nota de plată - art. 5.1., Anexa 2 din contractul de cofinanţare). Pe de altă parte, finanţatorul şi operatorul se obligă să obţină de la noii solicitanţi la accesul la investiţia realizată cu efortul său financiar doar acordul de principiu cu privire la despăgubirea sa şi nu despăgubirea efectivă. Astfel încât, noii solicitanţi se pot racorda la sistemul de transport şi de distribuţie al gazelor fără să plătească despăgubiri către reclamant (solicitantul iniţial), care a suportat investiţia de extindere a reţelei de distribuţie, iar aceşti noi clienţi contribuie la profitul pârâtelor fără ca reclamantul să fie despăgubit. Este precizat expres că Solicitantul nu poate condiţiona racordarea potențialilor solicitanţi de acces la obiectivele /sistemele realizate în baza prezentului contract de plata despăgubirii la care are dreptul". Pentru a se întări eficienţa acestor prevederi, alin. 5 al punctului 3.3. din art. 3 din contract prevede intrarea în patrimoniul finanţatorului, cu titlu de drept de proprietate, în mod gratuit, a conductei de distribuţie rezultată în urma investiţiei realizate cu efortul său financiar, din momentul realizării acesteia. Această prevedere este în contradicţie cu prevederile art. 151 alin.3 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor care stipulează doar preluarea în folosinţă a activelor rezultate din investiţia finanțată de reclamant, nu în proprietate. Este important de remarcat sub aspectul poziţiei subiective a pârâtelor faptul că instalaţia de distribuire pe care a finanţat-o a fost proiectată şi executată la dimensiuni care să permită conectarea ulterioară a altor clienţi, asigurând ab initio capacitatea de distribuţie mult superioară necesarului şi creând premisele tehnice pentru racordarea la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale a unui întreg cartier. In fapt, de la început s-a avut în vedere de către pârâte racordarea întregului cartier nou de locuinţe din zonă (un cartier alcătuit exclusiv din case noi), deşi prin adresa 3959393/4 iulie 2012 i se justificase refuzul privind accesul la sistemul de distribuţie pe motivul că extinderea nu ar fi „economic justificată". Starea de fapt pe care o deduce judecăţii intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori(art. 4) în sensul că art. 3, punctul 3.3., alineatele 4 şi 5 din Contractul de cofinanţare nr.170004185din 1 august 2012 constituie clauze abuzive (afectate de nulitate absolută) întrucât aceste clauze nu au fost negociate direct cu consumatorul; clauzele creează, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, reclamantul fiind obligat să suporte fără contraprestație racordarea ulterioară a noilor clienţi ai pârâtelor la sistemul de distribuţie a gazelor naturale finanţat de acesta iar rezultatul investiţiei la care a contribuit financiar intră gratuit în proprietatea pârâtelor; modul de redactare a clauzelor şi modul de executare a contractului (prin supradimensionarea reţelei finanțate de mine, peste nevoile unui singur consumator) semnifică reaua-credinţă şi intenţia evidentă de a se institui un raport de inegalitate, condiţionând accesul la reţeaua de gaze naturale de acceptarea unor astfel de clauze; convenţia a fost încheiată sub forma unui contract standard preformulat. S.C. DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. este deţinută şi controlată de S.C. GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA S.A., motiv pentru care cele două pârâte pot fi tratate, din perspectiva raporturilor juridice din prezenta cauză, ca o singură entitate, contractul, în forma sa, fiind rezultatul colaborării celor două societăţi aflate în strânsă legătură juridică şi economică. Acesta este motivul pentru care solicitarea sa este de obligare în solidar a celor două pârâte la plata sumei de 17 422,38 lei, reprezentând valoarea investiţiei trecute gratuit în proprietatea finanţatorului, şi a dobânzilor aferente. Potrivit susţinerilor reclamantului, clauzele reclamate sunt în contradicţie cu prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, lege care constituie transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Invocă art. 4 și art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Conform art. 6 din aceeaşi lege, clauzele abuzive cuprinse în contract nu vor produce efecte asupra consumatorului, Legea nr. 193/2000 urmărind să refacă un just echilibru contractual între două părţi situate pe poziţii inegale din punct de vedere economic, tehnic şi juridic, motiv pentru care solicită să fie despăgubit pentru efortul financiar pentru o investiţie trecută în proprietatea pârâtelor. Cu privire la dobânda legală aferentă sumei a cărei restituire o cere, a susţinut că sunt incidente prevederile art. 1535 Cod civ. şi ale O.G. nr. 13/2011.

În dovedire, reclamantul a propus proba cu înscrisuri şi cu expertiză tehnică judiciară specialitatea instalaţii construcţii.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art.29 alin.1 lit.f) din OUG nr.80/2013.

2. Parata SC Distrigaz Sud Rețele SRL a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare in judecata, excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Focşani în soluţionarea cererii și excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare in judecată. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că în baza contractului de cofinantare nr. 170004185/2012, reclamantul a participat la realizarea extinderii de conductă de distribuţie gaze naturale în vederea alimentării cu gaze naturale a imobilului situat pe strada Fdt.Petresti lot.97, P.62 din localitatea Focşani, judeţul Vrancea. Potrivit legislaţiei specifice din domeniul gazelor naturale, conducta de distribuţie gaze naturale este conducta care se amplasează stradal sau pe trotuar, paralel cu imobilele proprietatea consumatorilor. În ceea ce priveşte branşamentul, acesta este unul singur pentru fiecare imobil si reprezintă porţiunea de conductă al cărui traseu pleacă perpendicular de la conducta stradală până la limita de proprietate a imobilului unde se va conecta cu instalaţia de utilizare a consumatorului. Porţiunea de conductă care pleacă de la limita de proprietate a unui imobilul si alimentează individual construcţiile existente pe proprietate, se numeşte instalaţie de utilizare gaze naturale. Instalaţia de utilizare se proiectează si se execută pe cheltuiala persoanei interesate prin intermediul unei firme autorizate ANRE, subscrisa nefiind implicata în realizarea instalaţiei de utilizare. In cazul in care nu exista conducta de distribuţie gaze în dreptul imobilului consumatorului care dorea sa fie alimentat cu gaze naturale, operatorul sistemului de distribuţie, potrivit Legii nr.351/2004, art.64 emitea refuz de acces. Urmarea acestui refuz, în cazul în care realizarea conductei era justificată economic, se proceda la realizarea acesteia fără participarea solicitantului iar in cazul in care realizarea conductei nu era justificată economic, se comunica solicitantului o propunere de realizare în cofinantare cu acesta a extinderii de conductă. De aceea, in cazul de faţă, reclamantului i s-a emis refuz de acces urmat de o propunere comerciala prin care i s-a propus participarea in cofinantare la extinderea conductei de distribuţie întrucât extinderea de conducta nu era justificată economic pentru subscrisa. Subliniază faptul ca reclamantul nu a avut nicio obiecțiune cu privire la propunerea comercială comunicată si nici cu privire la proiectul de contract de cofinanţare propus, exprimându-şi acordul în data de 18.07.2012 fata de aceasta propunere. În ceea ce priveşte alin 4 al art.3.3 din contractul de cofinanţare, acesta este in concordanta cu legislaţia in vigoare din domeniul gazelor naturale. Astfel, in Legea nr. 123/2012 privind energia electrica si gazele naturale, art. 134 alin 2, se prevede ca operatorul de distribuie prestează serviciul de distribuţie pentru toţi utilizatorii sistemului de distribuţie, in condiţii nediscriminatorii, asigurând accesul la acesta oricărui solicitant care îndeplineşte cerinţele prezentului titlu, cu respectarea normelor şi standardelor de performanta prevăzute în reglementările tehnice în vigoare. De asemenea, potrivit art. 138 alin 1 litera d) din acelaşi act normativ, operatorul de distribuţie are obligaţia sa asigure accesul terţilor la sistemele de distribuţie, in condiţii nediscriminatorii, in limitele capacităţilor de distribuţie, cu respectarea regimurilor tehnologice, conform reglementarilor specifice elaborate de ANRE. Conţinutul alin 4 este in conformitate cu prevederile legale mai sus arătat care instituie in sarcina subscrisei obligaţia de a asigura accesul necondiţionat al tuturor solicitanţilor si cu legislaţia din domeniul gazelor naturale care nu conţine nicio prevedere care sa ofere dreptul unui cofinanțator de a bloca accesul la sistemele de distribuţie gaze naturale unor solicitanţi ulteriori. Mai mult, potrivit art. 151 alin 4 din Legea nr. 123/2012, solicitantul (cofinanțatorul) are dreptul să recupereze contravaloarea sumei investite din momentul punerii în funcţiune a obiectivului/conductei, de la următorii utilizatori racordaţi la obiectivele/sistemele realizate. Aceste prevederi se regăsesc in alin 2 al art.3.3 din contractul de cofinanţare aşa cum recunoaşte si reclamantul. Prin urmare, afirmaţia ca alin 4 al art.3.3 din contractul de cofinanţare este o clauza abuziva nu are un suport legal. In mod eronat, reclamantul susţine ca a "suportat contravaloarea investiţiei" respectiv conducta de distribuţie gaze naturale executata in baza contractului de cofinanţare nr. 170004185/2012. Aşa cum rezulta din contractul mai sus menţionat, reclamantul a participat in calitate de solicitant la realizarea conductei, nefiind unicul investitor al acesteia. Astfel, in acest caz nu sunt incidente prevederile art. 151 alin 3 din Legea nr. 123/2012 întrucât alături de reclamant, la realizarea conductei, a contribuit financiar si finanţatorul, fiind parte in contractul de cofinanţare. Alin 3 al art. 151 invocat de reclamant se poate aplica doar situaţiilor in care vorbim de investiţia exclusiva a unui solicitant, fără participarea finanţatorului. In ceea ce priveşte prevederea din alin 5 a art.3 punctul 3.3 aceasta are in vedere înregistrarea in patrimoniul finanţatorului a conductei realizate dar însă doar pentru cota-parte cu care acesta a participat la realizarea conductei. Acest lucru este absolut necesar in condiţiile in care cheltuielile legate de exploatarea conductei (verificări, revizii, etc), inclusiv cele legate de reparaţia acesteia, nu sunt suportate de către solicitant. In condiţiile in care atât contractul de cofinanţare, cat si Legea nr. 123/2012 recunosc dreptul solicitantului de a-si recupera cota-parte din investiţia efectuată de la următoarele persoane care se racordează la aceasta conducta prin branşament, este evident faptul ca nu exista o inegalitate si niciun abuz din partea profesionistului cum susţine reclamantul. Precizează ca, potrivit Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale NTPEE - 2008, aprobate prin Ordinul nr.5/2009, dimensionarea conductelor de distribuţie gaze naturale se face luând in calcul posibila dezvoltare in viitor a zonei in care se va amplasa respectiva conducta (art.5.1). Astfel, se evita ca de fiecare data când apare un nou consumator sa se înlocuiască conducta de distribuţie. Prin urmare, nu exista o rea-credinţă in sarcina subscrisei asa cum susţine reclamantul pentru a justifica prezenta cerere. In ceea ce priveşte susţinerea reclamantului ca a fost "nevoit" sa achite si taxa de racordare pârâta a arătat că racordarea unui imobil la reţeaua de gaze naturale presupune existenta unui branşament care se realizează conform H.G.nr.1043/2004 privind Regulamentul de acces la sistemele de distribuţie gaze naturale. In acest context, subscrisa nu a avut nicio culpă, îndeplinind cerinţele impuse de legislaţia in vigoare din domeniul gazelor naturale. În concluzie, solicită respingerea in totalitate a cererii formulate de reclamant fata de Distrigaz Sud Reţele, ca fiind nefondată.

În drept, a invocat dispozițiile art.205 si următoarele Cod procedură civila.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

3. Pârâta ENGIE Romania S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetentei materiale și teritoriale a Judecătoriei Focşani, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul Scutaru Dumitru ca fiind netemeinica si nelegala.

În motivare, a arătat că pentru îndeplinirea cerinţelor legale de extindere a sistemului de distribuţie a gazelor naturale pe strada Fdt.Petresti lot.97, P.62 din localitatea Focşani, judeţul Vrancea, aceasta a fost implicată in contractul de cofinantare încheiat cu reclamantul, sub aspectul finanţării părţii nerentabile pentru operatorul sistemului de distribuţie, Distrigaz Sud Reţele, conform structurii de divizare a SC Distribuţie Gaze Naturale Distrigaz Sud SA, in forma care a fost aprobata de ANRE. Potrivit Legii nr.351/2004, art.64, in cazul in care nu exista conducta de distribuţie gaze in dreptul imobilului consumatorului care dorea sa fie alimentat cu gaze naturale, operatorul sistemului de distribuţie emitea refuz de acces. Urmare acestui refuz, in cazul in care realizarea conductei era justificata economic, se proceda la realizarea acesteia fără participarea solicitantului iar in cazul in care realizarea conductei nu era justificata economic, se comunica solicitantului o propunere de realizare in cofinantare cu acesta a extinderii de conducta. De aceea, in cazul de fata, reclamantului i s-a emis refuz de acces urmat de o propunere comerciala prin care i s-a propus participarea in cofinantare la extinderea conductei de distribuţie întrucât extinderea de conducta nu era justificată economic pentru operator. In ceea ce priveşte alin 4 al art.3.3 din contractul de cofinantare, acesta este in concordanta cu legislaţia in vigoare din domeniul gazelor naturale. Astfel, in Legea nr. 123/2012 privind energia electrica si gazele naturale, art.134 alin 2, se prevede ca operatorul de distribuie prestează serviciul de distribuţie pentru toti utilizatorii sistemului de distribuţie, in condiţii nediscriminatorii, asigurând accesul la acesta oricărui solicitant care indeplineste cerinţele prezentului titlu, cu respectarea normelor şi standardelor de performanta prevăzute în reglementările tehnice în vigoare. De asemenea, potrivit art. 138 alin 1 litera d) din acelaşi act normativ, operatorul de distribuţie are obligaţia sa asigure accesul terţilor la sistemele de distribuţie, in condiţii nediscriminatorii, in limitele capacităţilor de distribuţie, cu respectarea regimurilor tehnologice, conform reglementarilor specifice elaborate de ANRE. Conţinutul alin 4 este in conformitate cu prevederile legale mai sus arătat care instituie in sarcina operatorului sistemului de distribuţie obligaţia de a asigura accesul necondiţionat al tuturor solicitanţilor si cu legislaţia din domeniul gazelor naturale care nu conţine nicio prevedere care sa ofere dreptul unui cofinanțator de a bloca accesul la sistemele de distribuţie gaze naturale unor solicitanţi ulteriori. Mai mult, potrivit art.151 alin 4 din Legea nr. 123/2012, solicitantul (cofinanțatorul) are dreptul să recupereze contravaloarea sumei investite din momentul punerii în funcţiune a obiectivului/conductei, de la următorii utilizatori racordaţi la obiectivele/sistemele realizate. Aceste prevederi se regăsesc in alin 2 al art.3.3 din contractul de cofinantare așa cum recunoaşte si reclamantul. Prin urmare, afirmaţia ca alin 4 al art.3.3 din contractul de cofinantare este o clauza abuziva nu are un suport legal. In mod eronat, reclamantul susţine ca a " suportat contravaloarea investiţiei " respectiv conducta de distribuţie gaze naturale executata in baza contractului de cofinantare nr. 170004185/2012. Asa cum rezulta din contractul mai sus menţionat, reclamantul a participat in calitate de solicitant la realizarea conductei, nefiind unicul investitor al acesteia. Astfel, in acest caz nu sunt incidente prevederile art.151 alin 3 din Legea nr. 123/2012 intrucat alături de reclamant, la realizarea conductei, a contribuit financiar si pârâta in calitate de finanţator, fiind parte in contractul de cofinantare. Alin 3 al art.151 invocat de reclamant se poate aplica doar situaţiilor in care vorbim de investiţia exclusiva a unui solicitant, fara participarea finanţatorului. In ceea ce priveşte prevederea din alin 5 a art.3 punctul 3.3 aceasta are in vedere înregistrarea in patrimoniul finanţatorului a conductei realizate doar pentru cota-parte cu care acesta a participat la realizarea conductei. Acest lucru este absolut necesar in condiţiile in care cheltuielile legate de exploatarea conductei (verificări, revizii,etc), inclusiv cele legate de reparaţia acesteia, nu sunt suportate de către solicitant. In condiţiile in care atat contractul de cofinantare, cat si Legea nr. 123/2012 recunosc dreptul solicitantului de a-si recupera cota-parte din investiţia efectuata de la următoarele persoane care se racordează la aceasta conducta prin branşament, este evident faptul ca nu exista o inegalitate si niciun abuz asa cum susţine reclamantul. Precizează ca, potrivit Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale NTPEE - 2008, aprobate prin Ordinul nr.5/2009, dimensionarea conductelor de distribuţie gaze naturale se face luând in calcul posibila dezvoltare in viitor a zonei in care se va amplasa respectiva conducta (art.5.1). Astfel, se evita ca de fiecare data cand apare un nou consumator sa se inlocuiasca conducta de distribuţie. Prin urmare, nu exista o rea-credinta in sarcina operatorului sistemului de distribuţie asa cum susţine reclamantul pentru a justifica prezenta cerere. In concluzie, solicită respingerea in totalitate a cererii formulate de reclamant fata de ENGIE România SA, ca fiind nefondata.

In drept, a invocat dispoziţiile art.205 si urm. Cod procedura civila.

In dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

4. La termenul de judecată din data de 15.09.2016 Judecătoria Focşani a respins excepţia de necompetenței și excepţia netimbrării ca neîntemeiate.

5. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și cu raportul de expertiză tehnică specialitatea instalaţii.

6. Prin sentinţa civilă nr.923/09.02.2017 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta SC Distrigaz Sud Reţele SRL şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. În motivare, Judecătoria Focşani a reţinut în esenţă că pârâtele sunt profesioniști iar reclamantul îndeplineşte condiţiile de a fi calificat consumator. A reţinut că reclamantul este cel care a inițiat negocierea cu pârâtele și deși i-a fost comunicat refuzul privind accesul la sistemul de distribuție, acesta a acceptat contraoferta din partea distribuitorului de gaz în condițiile și termenii propuși de acesta din urmă, fără a face dovada că ar fi încercat să negocieze vreo clauză contractuală ori că pârâtele s-ar fi opus unei asemenea negocieri. Instanţa a apreciat că deşi reclamantul a invocat că a încheiat convenția sub forma unui contract preformulat, clauzele nefiind negociate direct cu acesta, este puţin plauzibil ca la momentul semnării contractului şi în urma analizei graficului de eșalonare a plăților-Anexa  la contract, reclamantul să nu fi înţeles că se obligă să suporte o parte din contravaloarea investiției, cu posibilitatea de a-și recupera contravaloarea sumei investite de la următorii utilizatori racordați, astfel cum reclamă în mod clar art. 3 pct. 2 din contract. Aptitudinea clauzelor, astfel cum au fost formulate în contract, de a fi uşor inteligibile, nu a fost nicicând contestată de reclamant, aceasta susţinându-şi cererea doar pentru motive ce ţin de caracterul contractului de a fi unul de adeziune. Însă, din probele existente la dosar nu a rezultat nicidecum că părțile ar fi încheiat un contract de adeziune, ci din contră părțile au avut la dispoziție chiar o așa-zisă perioadă precontractuală mai îndelungată, de aproximativ 2 luni, în care să poarte discuții asupra contractului. Faptul că reclamantul a refuzat să discute condițiile și termenii din contract nu semnifică automat că acel contract este unul de adeziune, această interpretare fiind pur speculativă în condițiile date în care părțile au avut la dispoziție o perioadă îndelungată de a se informa cu privire la condițiile de cofinanțare și racordare, condiții care i-au fost aduse la cunoștință atât odată cu atașarea contractului la propunerea comercială, cât și cu indicarea legislației relevante pe site-ul distribuitorului. Ca atare, în speță, acordul de voință a avut loc prin propunerea pe care pârâta Distrigaz Sud a făcut-o reclamantului de a încheia un anumit contract, în anumite condiții, propunere venită de altfel la solicitarea reclamantului, și acceptarea pură și simplă, fără nicio rezervă a acelei propuneri, de către destinatarul ei, respectiv de către reclamant. Chiar şi în acest context, respectiv dacă s-ar considera că acest contract ar fi unul de adeziune, instanţa a apreciat că nu există în speță niciun element care să conducă spre ideea că s-ar fi creat un dezechilibru între obligaţiile părţilor, înafara aceleia, evident, care ţine de executarea contractului astfel cum a  fost asumat. Astfel, reclamantul nu a făcut în niciun fel dovada că mijlocul de reparație pus la dispoziție de către lege în art. 151 alin. 4 din Legea nr. 123 din 2012 și preluat ca atare în art. 3 alin. 2 din contract este ineficace și ca atare transformă dreptul reclamantului într-unul iluzoriu. Or, pentru a creea un dezechilibru semnificativ reclamantul trebuia să probeze că sistemul de reparație prevăzut în art. 3 pct. 3., respectiv recuperarea cotei-părți din investiție de la următorii utilizatori racordați nu functioneaza în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectiva a despagubirilor. Însă reclamantul nu a invocat lipsa de urmări a vreunei proceduri de recuperare îndreptate împotriva utilizatorilor ulteriori, ci, s-a adresat direct instantei pentru constatarea dezechilibrului contractual în care se află față de pârâte prin imposibilitatea de a-și recupera investiția făcută, de care beneficiază atât pârâtele, cât și utilizatorii ulteriori, invocand faptul ca procedura de urmat este neclară și ineficientă, astfel ca acesta nu primește nicio satifactie sub acest aspect. Pe de altă parte, instanța a reținut că se prevede expres în art. 3 pct. 3 din contract obligația operatorului de a informa viitorii solicitanți de acces cu privire la obligația legală de despăgubire a reclamantului, înainte de racordarea lor ca și o modalitate de garantare a aducerii la îndeplinire a obligației de despăgubire a utilizatorului primar. Totodată, instanța reține că, reclamantul deși reclamă ca fiind abuzivă clauza din art. 4 pct. 4 din contract, această clauză nu este de natură a-i restrânge reclamantului posibilitatea de a se bucura de dreptul la despăgubire în condițiile în care operatorul poate racorda un potențial solicitant fără acordul reclamantului, dar pe baza acordului scris al potențialilor solicitanți de a-l despăgubi pe reclamant. Prin urmare, Judecătoria Focşani a apreciat că dezechilibrul contractual creat nu a fost unul semnificativ de natură a atrage anularea întrucât reclamantul a avut posibilitatea să-și recupereze investiția, iar pârâtele nu şi-au creat un avantaj nemeritat, în condițiile în care s-au obligat să obțină în contul reclamantului acordul scris de a-l despăgubi. Cu privire la condiția bunei-credințe, instanța a reținut că obligația de a negocia trebuie executată cu bună-credință, ceea ce presupune informarea corectă a partenerului de negociere, stabilirea unor relații întemeiate pe încredere reciprocă, propunerea de modalități serioase, a-i lăsa un termen de reflecție rezonabil, a încerca să se ajungă la un acord. Or, în speță, sunt îndeplinite aceste condiții, neputând fi acuzat operatorul de o eventuală rea-credință, în condițiile în care s-a angajat la purtarea de negocieri cu intenția serioasă de a contracta.

7. Prin cererea de apel depusă la data de 06.03.2017 reclamantul  a solicitat schimbarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat în esenţă că hotărârea pronunţată este netemeinică întrucât contrar celor reţinute de prima instanţă, clauzele contestate au caracter abuziv. Astfel, prima instanţă a validat o practică comercială abuzivă prin care pârâtele, furnizoare de utilităţi, fac investiţii şi îşi extind activităţile economice şi profiturile pe seama contribuţiilor financiare ale consumatorilor captivi. Aceste contribuţii depăşesc cu mult necesităţile de racordare individuală ale primului consumator racordat la o zonă nouă de deservire şi sunt folosite ulterior fără nicio contraprestaţie, în interesul oneros al pârâtelor. Prima instanţă a constatat existenţa unui dezechilibru contractual pe care însă nu l-a considerat suficient de grav pentru a anula clauza. A susţinut că instanţa poate interveni pentru a reface în mod just echilibrul contractual prin anularea contractului caracterului gratuit al transferului dreptului de proprietate şi prin obligarea pârâtelor la achitarea contravalorii acestui drept de proprietate care a intrat în patrimoniul lor. A prezentat pe larg situaţia de fapt şi a susţinut că buna sau reaua-credinţă a părţilor trebuie să fie analizată prin prisma acestor posibilităţi de opţiune şi ţinând totodată cont de faptul că aceste condiţii nu erau negociabile, pârâtele reprezentând unica opţiune de conectare a locuinţei la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, neexistând alternativă. A susţinut că dispoziţiile contractuale contestate sunt abuzive şi creează un dezechilibru semnificativ, neputând fi reţinute considerentele primei instanţe cât timp pârâtele, cu bună ştiinţă, conştiente de potenţialul economic al zonei (dimensionând de la început instalaţiile pentru 130 de clienţi, nu doar pentru reclamant), i-au impus acestuia să achite sume de bani  pentru a beneficia de racordare şi până la momentul ipotetic al despăgubirii, este lipsit de folosinţa acestor bani, pârâtele realizând în acelaşi timp profit. A mai susţinut că este firesc ca racordarea clienţilor ulteriori să se facă numai după plata contravalorii investiţiei sale, despăgubirea trebuind să fie una efectivă. A mai susţinut că deşi pârâtele sunt interesate de racordarea noilor clienţi, reclamantul este cel care trebuie să convingă pe fiecare dintre clienţii racordaţi deja să îi plătească despăgubirile. A mai susţinut că prevederile contestate reglementează intrarea în patrimoniul finanţatorului, cu titlu de drept de proprietate, în mod gratuit, a conductei de distribuţie rezultată în urma investiţiei sale, cu efortul său financiar din momentul realizării sale, prevedere care este în contradicţie cu dispoziţiile art.151 alin.3 din Legea nr.123/2012 care prevede doar preluarea în folosinţă. În contract nu au fost indicate dimensiunile reţelei realizate, de a permite accesul ulterior şi altor clienţi. A susţinut că de la început s-a avut în vedere de către pârâte racordarea întregului cartier nou de locuinţe din zonă, deşi prin refuzul de racordare era justificat pe motivul că extinderea nu ar fi economic justificată, aspecte confirmate prin raportul de expertiză care a arătat că la reţeaua realizată se pot racorda cca 130 consumatori casnici, iar pârâta SC Engie România SA (fostă GDF Suez Energy România SA) recunoaşte faptul că dimensionare conductei finanţate de reclamant a avut în vedere dezvoltarea în viitor a zonei în care a fost amplasată conducta. Or, dacă nu ar fi fost economic justificată, extinderea trebuia realizată raportat exclusiv la nevoile unui singur consumator, reclamantul. A susţinut că această stare de fapt intră sub incidenţa Legii nr.193/2000, clauzele nefiind negociate direct cu consumatorul, nefiind făcute probe care să facă dovada contrară acestui fapt. A susţinut că acest clauze creează în detrimentul său, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, fiind astfel nevoit să suporte fără contraprestație racordarea ulterioară a noilor clienţi ai pârâtelor la sistemul de distribuţie a gazelor naturale finanţat de acesta iar investiţia la care a contribuit financiar intră gratuit în proprietatea pârâtelor, contrar art.151 alin.3 din Legea nr.123/2012 care prevede doar preluarea în folosinţă gratuită. Modul de redactare al clauzelor semnifică reaua-credinţă şi intenţia evidentă de a se institui un raport de inegalitate, condiţionând accesul la reţeaua de gaze de acceptarea unor astfel de clauze. Convenţia a fost încheiată sub forma unui contract standard preformulat, reclamantul fiind un consumator captiv, care nu a avut o alternativă pentru alimentare cu gaze, singura sursă disponibilă fiind pârâtele, aspect de care acestea au profitat. A susţinut că potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, clauzele abuzive nu trebuie să producă efecte faţă de consumator şi singurul remediu pe care instanţa îl are la îndemână pentru refacerea echilibrului contractual este acela ca reclamantul să fie despăgubit cu suma pe care a fost nevoit să o achite cu titlu de contribuţie la investiţia care a devenit prin efectul clauzelor abuzive proprietatea în mod gratuit a pârâtelor. În privinţa dobânzii solicitate, a invocat dispoziţiile OG nr.13/2011.

În drept a invocat dispoziţiile Legii nr.193/2000.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

8. Intimata pârâtă SC Distrigaz Sud Reţele SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, a arătat în esenţă că instanţa de fond a constatat faptul că nu a existat un comportament abuziv în condiţiile în care reclamantul a avut la dispoziţie 60 de zile pentru a analiza oferta, pentru a o accepta sau refuza. Reclamantul nu a avut nicio obiecțiune cu privire la oferta propusă de finanţator şi nici cu privire la proiectul de contract de cofinanţare pe care l-a semnat la data de 20.08.2012, fiind evidentă reaua sa credinţă prin formularea cererii de chemare în judecată la 4 ani de la încheierea contractului care a fost întocmit în conformitate cu legislaţia în vigoare din domeniul gazelor naturale, reiterând în esenţă apărările expuse în întâmpinarea la cererea de chemare în judecată.

9. Intimata pârâtă Engie Romania SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, a arătat în esenţă că instanţa de fond a constatat faptul că nu a existat un comportament abuziv în condiţiile în care reclamantul a avut la dispoziţie 60 de zile pentru a analiza oferta, pentru a o accepta sau refuza. Reclamantul nu a avut nicio obiecțiune cu privire la oferta propusă de finanţator şi nici cu privire la proiectul de contract de cofinanţare pe care l-a semnat la data de 20.08.2012, fiind evidentă reaua sa credinţă prin formularea cererii de chemare în judecată la 4 ani de la încheierea contractului care a fost întocmit în conformitate cu legislaţia în vigoare din domeniul gazelor naturale, reiterând în esenţă apărările expuse în întâmpinarea la cererea de chemare în judecată.

În drept a invocat dispoziţiile C.p.c.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

10. Nu au fost administrate probe noi.

11. Prin decizia civilă nr.344/14.11.2017 Tribunalul Vrancea a respins apelul ca nefondat, reţinând în motivare în esenţă că actul juridic ce a stat la baza relaţiilor dintre părţi, contractul de cofinanţare nr.170004185/01.08.2012 nu este supus dispoziţiilor Legii nr.193/2000, obiectul său neputând fi calificat drept unul de prestări servicii sau vânzare de bunuri.

12. Împotriva acestei decizii a formulat la data de 22.01.2018 cerere de recurs apelantul reclamant  care a solicitat casarea deciziei, admiterea apelului şi în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acestui act de procedură.

13. Intimata pârâtă SC Distrigaz Sud Reţele SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

14. Intimata pârâtă Engie Romania SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

15. Prin decizia civilă nr.259/R/09.05.2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi şi a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

16. Prin decizia nr.3855/02.10.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

17. Prin decizia civilă nr.96/R/22.09.2019 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul formulat de reclamant, a casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, reţinând în motivare în esenţă că instanţa de apel nu a intrat în analiza fondului şi a procedat la judecarea apelului cu depăşirea limitelor învestirii.

18. În rejudecarea apelului nu au fost administrate probe noi.

19. Analizând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel şi apărărilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Plecând de la caracterul apelului de cale de atac ordinară şi devolutivă, care provoacă rejudecarea pricinii, în limitele a ceea s-a judecat în faţa primei instanţe şi a ceea ce s-a supus instanţei de apel prin cererea de apel şi apărările formulate, Tribunalul va proceda la rejudecarea pe fond a cauzei.

Astfel, în fapt, la data de 13.02.2012 reclamantul  a solicitat racordarea imobilului proprietatea sa situat în Focşani, , nr, P. 62, jud. Vrancea (în prezent str. i ), cu destinaţia de locuinţă, la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, intimata pârâta SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL (singurul distribuitor de gaze naturale din zonă) comunicându-i prin adresa 3959393/4 iulie 2012 (f. 11 dosar fond) refuzul privind accesul la sistemul de distribuţie în temeiul art.64 lit.b din Legea nr.351/2004 dată fiind lipsa de obiective/conducte. Totodată, pârâta i-a adus la cunoştinţă reclamantului faptul că extinderea obiectivelor/conductelor părţi componente ale sistemului nu ar fi economic justificată şi la aceeași dată i-a înaintat o ofertă intitulată propunere comercială (f.12) prin care i-a propus solicitantului să participe la finanţarea lucrărilor în cauză. Astfel, conform propunerii, investiţia evaluată de SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL la suma de 28.017,80 lei urma să fie suportată astfel: suma de 4 229,64 lei (cu TVA) să fie asigurată de către finanţator (respectiv de către pârâta SC GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA SA și suma de 23.788,16 lei (cu TVA) să fie suportată de reclamant.

Reclamantul a acceptat propunerea de cofinanţare a investiţiei şi, ca atare, la data de 20.08.2012, între pârâta SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL, în calitate de operator, pârâta SC GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA SA (în prezent SC Engie România SA), în calitate de finanţator, şi reclamantul , în calitate de solicitant, s-a încheiat contractul de cofinanţare nr. 170004185/1 august 2012 (f.13 dosar fond), având ca obiect finanțarea lucrărilor de proiectare și execuție a extinderii conductei de distribuție gaze naturale din Focşani, str. Petrești+Alunului+i, având caracteristicile tehnice și amplasamentul prevăzute în Anexa nr. 1.

La data de 20 august 2012, reclamantul a achitat pârâtei SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL întreaga sumă solicitată, de 23 788,16 lei, adică 85% din investiţie, precum şi taxa de racordare de 1.170,91 lei (f.20, 22).

La data de 11.02.2013 i s-a comunicat apelantul reclamant faptul că pârâta SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL trebuie să îi restituie suma de 6.365,78 lei, conform facturii nr.ZG2 90148121/11.02.2013 (f.22, 23).

Deşi nu a fost depus la dosarul cauzei, instanţa de apel va reţine pe baza susţinerilor părţilor faptul că ulterior acestor demersuri a fost acordat reclamantului acordul de acces la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale şi a fost încheiat contractul de furnizare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susţinut că prevederile art.3 alin.4 şi 5 din contractul de cofinanţare sunt abuzive, astfel că în rejudecare, Tribunalul va proceda la verificarea pe rând a caracterului abuziv al acestor clauze, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut prin decizia nr.96/R/22.09.2019 a Curţii de apel Galaţi, incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori a fost reţinută prin sentinţa apelată prin care prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii, soluţie care se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art.4 alin.1 din acest act normativ „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.”

Din analiza acestor prevederi, astfel cum a susţinut şi apelanta pârâtă, se desprind cerinţele legale cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a fi considerată abuzivă, respectiv să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, prin ea însăşi ori împreună cu altele, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar principiilor bunei-credinţe.

Legea nr.193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993, astfel că este obligatorie nu doar transpunerea directivei ci şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la interpretarea şi aplicarea directivei.

În consecinţă, la verificarea îndeplinirii în speţă a condiţiilor reglementate de Legea nr.193/2000, instanţa de apel va avea în vedere şi principiile stabilite de CJUE în jurisprudenţa sa în materia clauzelor abuzive.

În ceea ce priveşte cerinţa lipsei negocierii, instanţa apreciază că aceasta este îndeplinită în speţă dat fiind caracterul preformulat, standard al contractului de cofinanţare precum şi faptul că pârâtele nu au făcut dovada că cele două clauze contestate ar fi fost rezultatul negocierii individuale şi efective. În aceste condiţii, prin raportare la dispoziţiile art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000 în conformitate cu care „ (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.”, Tribunalul va reţine lipsa caracterului negociat al clauzelor prevăzute de art.3 alin.4 şi 5 din contractul de cofinanţare.

Nu pot fi reţinute susţinerile intimatelor pârâte privind faptul că reclamantul nu a solicitat negocierea clauzelor preredactate, acest aspect fiind lipsit de relevanţă. Astfel, scopul dispoziţiei de mai sus este tocmai respectarea voinţei suverane a părţilor, fiind excluse de la verificarea caracterului abuziv numai prevederile contractuale care sunt rezultatul negocierii individuale, concrete şi efective a părţilor. Or, în cazul contractelor pre formulate, legea instituie o prezumţie relativă de lipsă a negocierii, sarcina probei contrare revenind profesionistului care trebuie să facă dovada că o anumită clauză este rezultatul discuţiilor precontractuale, a concesiunilor şi renunţărilor reciproce purtate între consumator şi profesionist  în etapa prealabilă semnării contractului.

Cât timp o atare dovadă nu a fost făcută în speţă,  prezumţia legală relativă subzistă astfel că instanţa de apel va reţine lipsa caracterului negociat al clauzelor şi va proceda la verificarea celorlalte condiţii.

Referitor la cerinţa privind existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, Tribunalul reţine că aceasta se analizează în funcţie de plasarea reclamantului consumator faţă de profesionist într-o situaţie juridică de inferioritate faţă de cea prevăzută în legislaţia internă şi nu prin compararea efectivă şi matematică a contraprestaţiilor părţilor.

Astfel, în cauza Mohamed Aziz (hotărârea din 14 martie 2013, C-415/11), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că: „pentru a ști dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, trebuie să se țină seama în special de normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți în acest sens. Instanța națională va putea evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive.” (par.68).

Rezultă aşadar că în analizarea existenţei unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, instanţa trebuie să se raporteze la normele de drept care s-ar fi aplicat în raportul dintre părţi în lipsa clauzelor contractuale, dezechilibrul fiind privit ca plasarea consumatorului într-o situaţie juridică inferioară celei reglementate de regulile de drept care s-ar fi aplicat în cazul în care nu ar fi existat acea prevedere din contract.

Urmează ca instanţa să verifice îndeplinirea acestei condiţii cu privire la fiecare dintre clauzele contractuale contestate.

Astfel, potrivit art.3 alin.4 din contractul de cofinanţare „(4) Solicitantul nu poate condiţiona racordarea potenţialilor solicitanţi de acces la obiectivele/sistemele realizate în baza prezentului contract de plata despăgubirii la care are dreptul. În acest sens, Operatorul poate racorda un potenţial solicitant fără acordul Solicitantului, pe baza acordului potenţialilor solicitanţi de a-l despăgubi pe Solicitant.”

Aceste prevederi contractuale impun în sarcina reclamantului obligaţia negativă de a nu condiţiona racordarea viitorilor solicitanţi la obiectivul/sistemul realizat pe baza contractului de cofinanţare de plata despăgubirii la care acesta are dreptul. Totodată, recunoaşte pârâtei intimate SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL dreptul de a racorda un solicitant, exclusiv pe baza promisiunii acestuia din urmă de a-l despăgubi pe reclamant, chiar dacă despăgubirea nu a fost efectiv plătită. Prin urmare, art.3 alin.4 din contract dă naştere unei obligaţii de a nu face în sarcina reclamantului consumator iar în favoarea pârâtei profesionist a unui drept de a face pur şi simplu, de a racorda viitorii solicitanţi fără acordul solicitantului care a contribuit la finanţare, exclusiv pe baza promisiunii acestora de a-l despăgubi pe viitor pe cofinanţator.

Pentru a stabili dacă această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractuale, în detrimentul consumatorului instanţa de apel trebuie să se raporteze la dispoziţiile legale care reglementau raporturile dintre părţi la data încheierii contractului.

Astfel, contractul de cofinanţare nr. 170004185/20 august 2012 este guvernat de dispoziţiile Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr.123/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.485/16.07.2012 şi intrată în vigoare la data de 19.07.2012, care a abrogat Legea gazelor nr.351/2004.

Potrivit art.151 alin.4 din Legea nr.123/2012, în vigoare la data încheierii contractului de cofinanţare, cu denumirea marginală Finanţarea lucrărilor pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării, „(2) În cazul în care realizarea obiectivelor/conductelor, altele decât cele prevăzute la alin. (1), nu este economic justificată pentru operatorul de distribuţie sau operatorul de transport şi de sistem, solicitantul poate participa în cotă-parte la finanţarea obiectivelor/conductelor.

(4) Solicitantul are dreptul să recupereze contravaloarea sumei investite conform alin. (2), din momentul punerii în funcţiune a obiectivului/conductei, de la următorii utilizatori racordaţi la obiectivele/sistemele realizate în conformitate cu prevederile alin. (2); modalitatea de recuperare a cotei-părţi din investiţie se face în conformitate cu reglementările ANRE.”

Din analiza acestor dispoziţii rezultă că Legea nr.123/2012 recunoaşte solicitantului participant în cotă-parte la realizarea obiectivelor/conductelor pentru care nu era economic justificată investiţia exclusivă a operatorului dreptul de a-şi recupera contravaloarea sumei investite chiar de la momentul punerii în funcţiune a obiectivului/conductei. Dispoziţiile legale recunosc solicitantului finanţator un drept pur şi simplu de a-şi recupera investiţia de la următorii utilizatori racordaţi la obiectivul/conducta realizată, din chiar momentul punerii în funcţiune a obiectivului.

Or, raportând conţinutul art.3 alin.4 din contract la aceste dispoziţii legale, instanţa de apel constată că situaţia juridică născută din clauza contestată este mai puţin favorabilă reclamantului decât cea reglementată de dispoziţiile art.151 din Legea nr.123/2012. Astfel, în timp ce prevederile contractuale instituie o obligaţie negativă în sarcina solicitantului cofinanţator de a nu condiţiona racordul viitorilor solicitanţi la obiectivul realizat de plata sumelor investite, dispoziţiile legale prevăd în favoarea acestuia un drept necondiţionat de a-şi recupera investiţia, drept a cărui exercitare presupune inclusiv refuzul de a-şi da acordul pentru racordarea viitorilor solicitanţi până la plata despăgubirilor.

Cu alte cuvinte, clauza contestată plasează consumatorul într-o situaţie juridică inferioară celei reglementate prin normele legale. Pe de altă parte, dă dreptul profesionistului de a  racorda viitori solicitanţi chiar în lipsa acordului consumatorului care a participat financiar la realizarea investiţiei, pe baza promisiunii acestora de a-l despăgubi pe investitor. Şi această clauză este contrară dispoziţiilor art.151 din lege întrucât constituie un impediment în calea exercitării de către consumator a dreptului de a-şi recupera investiţia, din chiar momentul punerii în funcţiune a obiectivului de la următorii solicitanţi, întrucât îl lipseşte pe acesta de un mijloc eficace de a-şi realiza dreptul de recuperare prin condiţionarea accesului viitorilor solicitanţi  de plata despăgubirilor prealabil racordării.

Faptul că aceasta a fost intenţia legiuitorului la edictarea dispoziţiilor art.151 din Legea nr.123/2012 rezultă din Ordinul ANRE nr.32/2012 pentru aprobarea Procedurii privind proiectarea, verificarea, executia, receptia si punerea in functiune a instalatiilor de utilizare a gazelor naturale, care a intrat în vigoare la data de 6 septembrie 2012, aşadar la aproximativ 2 săptămâni de la încheierea contractului de finanţare şi care la art.4 alin.4 prevede că „ (4) În cazul în care nu există obiective/conducte părţi componente ale sistemului de distribuţie la care urmează să se realizeze racordarea, OSD va elibera Acordul de acces cu respectarea prevederilor art. 151 din Lege.” Totodată, potrivit art.7 alin.4 „(4) Anterior încheierii contractului prevăzut la alin. (1), OE are obligaţia de a notifica în scris beneficiarului referitor la obţinerea de către acesta a acordului investitorului/investitorilor privind racordarea la instalaţia de utilizare comună, dacă este cazul.”

Întrucât Ordinul nr.32/2012 nu era în vigoare la data încheierii contractului, rezultă că acesta nu era incident în cauză şi nu reglementa raportul dintre părţi. Cu toate acestea, conţinutul acestuia poate servi pentru a stabili intenţia legiuitorului la momentul reglementării art.151 din lege.

Starea juridică de inferioritate rezultă, astfel cum a susţinut şi reclamantul, din împrejurarea că aceste clauze îndreptăţesc pârâtele să racordeze viitori solicitanţi, fără plata despăgubirilor către investitor, şi prin urmare să obţină un profit în condiţiile în care acesta din urmă este lipsit de folosinţa sumei investite. Aşadar, pârâtele intimate au posibilitatea de a obţine un câştig prin prejudicierea reclamantului.

O atare configuraţie a drepturilor şi obligaţiilor părţilor confirmă prezumţia de superioritate şi de abuz de putere din partea profesionistului în stabilirea conţinutului contractului. Aşadar, clauza reglementată de dispoziţiile art.3 alin.4 din contractul de cofinanţare este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor întrucât plasează consumatorul într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă decât cea prevăzută de normele aplicabile raportului juridic şi impune intervenţia instanţei de judecată pentru a substitui echilibrului formal născut din contract un echilibru real, efectiv între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută de art.4 alin.5 primul paragraf din contractul de finanţare în conformitate cu care „(5) Solicitantul consimte, în mod expres şi irevocabil, la intrarea în patrimoniul Finanţatorului, cu titlu de drept de proprietate şi în mod gratuit, a conductei de distribuţie realizată în urma efectuării investiţiei, din momentul realizării acesteia, respectiv momentul întocmirii PVRTL, fără a solicita în prezent sau în viitor nici Finanţatorului şi nici Operatorului rambursarea sumelor plătite sau servicii în valoare echivalentă acestora.”, Tribunalul apreciază că şi aceasta este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, din analiza conţinutului acestor prevederi contractuale rezultă că se recunoaşte în favoarea finanţatorului SC GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA SA, profesionist, în prezent pârâta intimată SC ENGIE ROMANIA SA, dreptul de a dobândi cu titlu mod gratuit dreptul de proprietate asupra conductei/obiectivului realizat în urma investiţiei la care a contribuit în mod covârşitor (în proporţie de 85%) consumatorul, fără o justă şi prealabilă despăgubire. De asemenea, se instituie prin această clauză în sarcina consumatorului obligaţia de a nu face, de a nu solicita în prezent sau în viitor nici Finanţatorului şi nici Operatorului rambursarea sumelor plătite sau servicii în valoare echivalentă acestora. Această obligaţie echivalează cu renunţarea reclamantui la dreptul de a solicita restituirea sumelor plătite cu titlu de contribuţie la realizarea conductei de gaze de la ceilalţi doi cocontractanţi, profesionişti, sau de la dreptul de a solicita compensarea acestei creanţe cu alte servicii.

În ceea ce priveşte trecerea obiectului realizat în patrimoniul pârâtei cu titlu de proprietate şi în mod gratuit, instanţa de apel constată că această clauză contravine dispoziţiilor art.151 alin.3 din Legea nr.123/2012  care prevăd că „(3) Activele care rezultă în condiţiile alin. (2) se preiau în folosinţă de către operatorul de distribuţie sau de către operatorul de transport şi de sistem, pe baza unui contract în care se stipulează în mod explicit condiţiile financiare, în baza procedurii aprobate de ANRE.”

Prin urmare, potrivit acestor dispoziţii, în cazul în care realizarea obiectivelor/conductelor nu este justificată economic pentru operatorul de distribuţie sau operatorul de transport şi de sistem, solicitantul participând în cotă-parte la finanţarea obiectivelor/conductelor, obiectivul realizat se preia în folosinţă de către operatorul de distribuţie, pe baza unui contract în care se stipulează în mod explicit condiţiile financiare, în baza procedurii aprobate de ANRE.

Raportând conţinutul clauzei contestate la dispoziţiile legale incidente, rezultă că se creează în detrimentul consumatorului o situaţie juridică de inferioritate, în condiţiile în care normele legale reglementează un drept de folosinţă în favoarea profesionistului, pe baza unui contract în care vor fi stipulate condiţiile financiare, în timp ce în contract este stabilit în favoarea profesionistului un drept de proprietate dobândit cu titlu gratuit şi în lipsa unei despăgubiri juste şi prealabile.

La stabilirea dezechilibrului produs între drepturile şi obligaţiile părţilor, Tribunalul are în vedere dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 care prevăd că o clauză contractuală va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Or, dincolo de faptul că această clauză plasează consumatorul într-o stare de inferioritate juridică prin ea însăşi, prin jocul conjugat cu prevederile art.3 alin.4 şi alin.5 par.1 teza a II-a, se dezvăluie instanţei dimensiunile reale ale dezechilibrului produs între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, în timp ce obiectivul realizat cu contribuţia majoritară a consumatorului trece în proprietatea profesionistului cu titlu gratuit, acesta din urmă putând să valorifice investiţia prin racordarea de noi solicitanţi, consumatorul renunţă la dreptul de a solicita restituirea sumelor investite de la cei doi cocontractanţi, finanţator şi distribuitor, precum şi la unicul mijloc eficace de a obţine recuperarea investiţiei, fără apelul la instanţa de judecată, respectiv dreptul de a condiţiona consimţământul la racordarea viitorilor utilizatori la conductă de plata prealabilă a despăgubirii.

Este evident în speţă faptul că profitând de poziţia superioară în faţa consumatorului, dată şi de faptul că cele două intimate pârâte erau unicii furnizori de gaze naturale în zonă (aspect prezumat de prima instanţă şi necontestat de pârâte), acestea instituie în favoarea lor şi în detrimentul consumatorului prin clauze preformulate şi care nu au fost negociate, prevederi care plasează reclamantul într-o situaţie juridică inferioară celei reglementate de normele juridice aplicabile raportului dintre părţi.

Sintetizând, instanţa de apel apreciază că cele două clauze sunt de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi impun intervenţia instanţei de judecată în scopul substituirii echilibrului formal cu unul concret şi efectiv.

Tribunalul apreciază ca fiind îndeplinită în cauză şi ultima condiţie pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor, acestea fiind contrare principiilor bunei-credinţe.

Cu privire la semnificaţia noţiunii de bună-credinţă, în cauza Lupean (Hotărârea din 22 februarie 2018, cauza C 119/17, par.30)  Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că „pentru a determina în ce împrejurări se creează, „în contradicție cu cerința de bună credință”, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, instanța națională trebuie să verifice dacă profesionistul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc și alții, C 186/16, EU:C:2017:7030, punctul 57, precum și jurisprudența citată).”

În analiza acestei cerinţe, Tribunalul apreciază că este esenţială verificarea comportamentului pârâtelor intimate în etapa precontractuală, în special condiţiile în care acestea au emis refuzul de acces la reţea şi propunerea comercială de contribuire a reclamantului la realizarea conductei.

Astfel, cererea de racordare a locuinţei reclamantului la reţeaua de furnizare a gazelor naturale a fost formulată la data de 13.02.2012 (fiind menţionată în răspunsul de la fila 11 dosar fond), anterior intrării în vigoare a Legii nr.123/2012, sub imperiul Legii gazelor nr.351/2004, conduita părţilor urmând a fi analizată prin raportare la dispoziţiile acestui din urmă act normativ.

Or, potrivit art.62 din Legea nr.351/2004 „Accesul la SNT, la sistemele de distributie si la conductele din amonte are doua componente: racordarea la sistem si utilizarea acestuia. ”

Potrivit art.64 „Refuzul accesului tertilor la conductele din amonte, la depozitele de inmagazinare, la SNT si la sistemele de distributie a gazelor naturale se poate face in urmatoarele situatii: b) nu exista obiective/conducte parti componente ale sistemelor la care urmeaza a fi realizata conectarea;”.

Potrivit art.65 „(1) Operatorul licentiat care refuza accesul din lipsa de capacitate sau din lipsa obiectivelor/conductelor parti componente ale sistemelor la care urmeaza a fi realizata racordarea este obligat sa finanteze lucrarile necesare, daca acestea sunt economic justificate, pentru a acorda accesul solicitantilor.

(2) In cazul in care realizarea obiectivelor/conductelor precizate la alin. (1) nu este economic justificata pentru operatorul licentiat, solicitantul va participa in cota-parte, in colaborare cu acesta, la finantarea obiectivelor/conductelor, sub conditia incheierii unui contract prin care consimte preluarea in patrimoniul operatorului licentiat a obiectivelor/conductelor din momentul punerii in functiune a acestora.

(3) Evaluarea conditiilor tehnice si economice privind asigurarea accesului solicitantilor la sistem, in conditiile prevazute la alin. (1) si (2), se determina in baza unui studiu de fezabilitate pe care operatorul licentiat are obligatia de a-l realiza cu respectarea urmatoarelor termene:

a) 30 de zile de la data emiterii refuzului accesului, in cazul solicitarii accesului la sistemele de distributie a gazelor naturale;

b) 60 de zile de la data emiterii refuzului accesului, in cazul solicitarii accesului la Sistemul National de Transport al gazelor naturale sau la conductele din amonte.

(4) La expirarea termenelor prevazute la alin. (3) rezultatele studiului vor fi comunicate solicitantilor, cu titlu gratuit.

(5) Operatorul licentiat are obligatia de a realiza lucrarile respective in termen de un an de la finalizarea studiului, daca realizarea obiectivelor/conductelor este economic justificata, in conditiile prevazute la alin. (1).

(6) In caz contrar, exclusiv in situatia prevazuta la alin. (2), operatorul licentiat este obligat sa realizeze obiectivele/sistemele in termenul prevazut la alin. (5).”

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii rezultă că operatorul poate refuza accesul terţilor la sistemul de distribuţie a gazelor naturale în cazul în care nu există obiective/conducte părţi componente ale sistemului la care urmează a fi realizată conectarea. Într-o atare situaţie, operatorul are obligaţia de a  realiza obiectivele dacă investiţia este economic justificată, iar în cazul în care investiţia nu este economic justificată pentru distribuitor, solicitantul va participa în cota-parte, în colaborare cu acesta, la finanţarea obiectivelor/conductelor, sub condiţia încheierii unui contract prin care consimte preluarea in patrimoniul operatorului licenţiat a obiectivelor/conductelor din momentul punerii in funcţiune a acestora. Pentru a stabili dacă investiţia este economic justificată, operatorul economic are obligaţia de a întocmi  în termen de 30 de zile de la data emiterii refuzului de acces un studiu de fezabilitate care să aibă ca obiect evaluarea conditiilor tehnice si economice privind asigurarea accesului solicitantilor la sistem, studiu care se comunică în mod gratuit şi solicitantului.

Cu alte cuvinte, evaluarea condiţiile economice şi tehnice nu a fost lăsată de legiuitor la latitudinea subiectivă a operatorului economic, caracterul justificat sau nu din punct de vedere economic al investiţiei urmând a fi stabilit printr-un studiu de fezabilitate întocmit de specialişti.

Or, în cauză, nu a fost realizat un atare studiu, pârâta SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL apreciind în mod arbitrar faptul că investiţia nu era economic justificată şi comunicând reclamantului în aceeaşi zi cu refuzul de acces la reţea propunerea de a contribui la finanţarea conductei.

Mai mult, prin raportul de expertiză realizat în cauză (f.79 dosar fond), expertul tehnic cu specializare instalaţii a stabilit că investiţia realizată cu contribuţia majoritară a consumatorului a fost realizată pentru a permite racordarea pe viitor a 130 de consumatori casnici.

În aceste condiţii, Tribunalul apreciază că pârâta a acţionat contrar principiilor bunei-credinţe şi că dacă ar fi cunoscut implicaţiile economice ale obligaţiilor asumate, reclamantul nu ar fi contractat ori ar fi contractat în alte condiţii, refuzând spre exemplu să participe la finanţarea investiţiei sau participând într-o cotă mai mică.

Raportat la circumstanţele de fapt ale cauzei de faţă, instanţa de apel nu poate prezuma în mod rezonabil faptul că reclamantul şi-ar fi asumat configuraţia drepturilor şi obligaţiilor din contractul de cofinanţare dacă la încheierea acestui act juridic s-ar fi situat pe o poziţie de egalitate cu pârâtele intimate şi ar fi putut în concret influenţa conţinutul clauzelor contractuale. O atare presupunere nu o puteau face nici pârâtele, în lumina celor de mai sus.

Pentru aceste motive, Tribunalul apreciază că aceste prevederi contractuale au caracter abuziv şi se impune constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului.

În ceea ce priveşte efectele constatării caracterului abuziv, potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, clauzele constatate abuzive nu vor produce efecte în privinţa consumatorilor. Pe de altă parte, conform jurisprudenţei CJUE (hotărârea din 14.06.2013, Cauza C-618/10, Banca Espanol de Credito SA), intervenţia instanţei nu poate avea ca efect modificarea clauzelor contractuale, ci constatarea nulităţii acestei clauze şi eliminarea lor din contract, în măsura în care în acest mod nu creează obligaţii mai oneroase pentru consumator iar contractul mai poate subzista.

În aceste condiţii, rezultă că se impune repunerea părţilor în situaţia anterioară intrării în vigoare a clauzelor prevăzute de art.3 alin.4 şi 5 din contractului de cofinanţare şi obligarea în solidar a pârâtelor (temeiul juridic al restituirii fiind rezultatul faptei ilicite constând în stipularea în contract de clauze abuzive, aşadar pe tărâm extracontractual, art.1357 şi 1382 C.civ.) la restituirea către reclamant a sumelor încasate cu titlu de contribuţie la investiţia de extindere a sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi nerestituite până în prezent, 17.422,38 lei.

Totodată, întrucât potrivit jurisprudenţei CJUE şi art.6 din Legea nr.193/2000, clauzele abuzive nu trebuie să producă niciun efect în privinţa reclamantului, rezultă că repunerea în situaţia anterioară presupune şi acoperirea prejudiciului constând în lipsa de folosinţă a sumei de 17.422,38 lei, respectiv dobânda legală de la data încasării sumei şi până la data restituirii acesteia.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite apelul formulat şi va schimba în tot sentinţa primei instanţe cu consecinţa admiterii integrale a cererii de chemare în judecată.

În acest caz, faţă de dispoziţiile art.453 C.p.c., instanţa de apel va obliga pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 2800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expert în primă instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

 D E C I D E

Admite apelul civil  declarat  de apelantul , cu  domiciliul în Focşani, str. , judeţul Vrancea - LA CAB.AV., împotriva sentinţei civile numărul 923/09.02.2017, pronunţată de  Judecătoria Focşani în dosarul nr. 5310/231/2016, în contradictoriu cu intimatele SC DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL cu  sediul  în Bucureşti,  Sector  4,  str. Mărăşeşti,  Corp B,  nr.  4-6- SC GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA SA şi SC GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA  S.A.,  cu  sediul  în Bucureşti,  Sector  4,  str. Mărăşeşti,  Corp A,  nr.  4-6 , având  ca  obiect constatare  nulitate  act.

Schimbă în tot sentinţa iar în rejudecare admite cererea de chemare în judecată.

Constată caracterul abuziv a clauzelor prevăzute de art.3 alin.4 şi 5 din contractul de cofinanţare nr.170004185/20.08.2012 şi nulitatea absolută parţială a contractului.

Obligă intimatele pârâte la plata în solidar către apelantul reclamant a sumei de 17.422,38 lei cu titlu de restituire a prestaţiilor precum şi la plata dobânzii legale, calculată de la data plăţii, 20.08.2012, şi până la data restituirii efective.

Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expert în primă instanţă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Vrancea.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia instanţei prin intermediul grefei instanţei astăzi, 05 noiembrie 2019.

Preşedinte,

Alina MirzaJudecător,

Simona Florica Nicolau

Grefier,

Laura Marica

Rerd./Tehnored.  A.M.

19.12.2019

Ex. 6

Jud.fond.D.Boicu

Domenii speta

Spete similare