Îndreptare eroare materială şi completare dispozitiv

Hotărâre 3 din 19.02.2020


Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVNA:2020:019.000003

Dosar ...14/91/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VRANCEA

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

Sentinţa  Civilă Nr. 3/2020

Şedinţa publică de la 19 Februarie 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE Dr. Simona Florica Nicolau

Grefier Laura Marica

Pe rol, soluţionarea sesizării  formulată  de reclamanta  ... -,  cu  sediul  în IASI, Sos Naţională, ..., Judeţ IAŞI, Judeţ IAŞI pentru completare dispozitiv şi îndreptare a erorii materiale,  strecurată  în  dispozitivul Sentinţei civile nr.  53/9.10.2019, pronunţată de Tribunalul  Vrancea în dosarul civil ...14/91/2017.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează  părţile,  obiectul  pricinii, stadiul  procesual  al  acesteia  şi  faptul  că  procedura  de  citare a  fost  legal  îndeplinită.

Instanţa constată  că  prezenta  cauză este  urgentă,  astfel  excede  dispoziţiilor  Hotărârii  nr. 2  din 10 februarie  2020  Adunării  Generale  a Judecătorilor Tribunalului  Vrancea şi constatându-se  lămurită  asupra  cererii  de  faţă a  rămas  în deliberare asupra  acesteia  la  sfârşitul  şedinţei  de  judecată,  când;

T R I B U N A L U L

Deliberând  asupra  cererilor de fata, Tribunalul retine următoarele :

Prin cererea  înregistrata  in cadrul dosarului nr.2314/91/2017 la  data de 25.11.2019 ,  petenta  ... SA a  solicitat  îndreptarea  erorilor si respectiv completarea  Sentintei civile  nr.53/09.10.2019 .

In concret, s-a  arătat ca  instanta  a  omis sa  se pronunțe asupra  penalităților contractuale solicitate de 0,06%  pe zi de întârziere  socotite de la data de 12.10.2016 si pana  la  achitarea  integrala  a  debitului stabilit de instanta  si a  omis sa  se pronunțe asupra  cheltuielilor de judecata  solicitate in cauza.

Examinând  Sentinta  civila  nr.53/09.10.2019  Tribunalul constata ca  prin aceasta  a  fost admisa in parte acțiunea  civila  formulată de reclamanta  ... SA prin ... Iași  si a  fost obligata  parata SC ... sa  plătească reclamantei suma  de 270 lei din factura  1690000514/21.09.2016 precum si penalități de întârziere in cuantum de 0,06%  pe zi de întârziere  socotite din 19.10.2017 si pana  la  plata  efectiva  a  debitului.

Prin aceeași sentința  a  fost respinsa  cererea  reconvenționala  formulata de  parata SC ... SRL ca  fiind  neintemeiata.

In cauza,  prin cererea  pendinte nu se invoca  o eroare materiala  cu privire la  nume sau sume  ci se invoca  omisiunea  instanței de a se fi pronunțat asupra penalităților de întârziere si respectiv asupra  cheltuielilor de judecata.

Fata de aceste împrejurări, cererea  de îndreptare eroare materiala  apare ca  fiind  neintemeiata si se va  respinge ca  atare.

In ceea  ce privește cererea  de completare,  Tribunalul are in vedere dispozitiile art.444  din C.pr. civila.

Astfel,  fata de data  comunicării acestei sentințe,  la  28.10.2019, Tribunalul constata ca  cererea  de completare a  fost formulata in termenul procedural, astfel ca  va  pași la  analizarea  acesteia.

In ceea  ce privește penalitățile de 0,06% pe zi de întârziere, Tribunalul constata ca  prin Sentinta  civila  nr.53/09.10.2019  instanta  s-a  pronunțat asupra  acestui capăt de cerere,  parata  fiind  obligata  la  plata acestor penalități începând  cu data de 19.10.2017, dar aferent debitului stabilit de instanta  de 270 lei.

Fiind soluționat acest capăt de cerere  nu se poate retine ca  instanta  a  omis sa  se pronunțe asupra  lui.

In ceea ce privește cheltuielile de judecata Tribunalul constata  ca  a  omis  sa  se pronunțe asupra  acestei cereri,  legal formulate prin chiar cererea  de chemare in judecata.

Este adevărat  ca in cauza  patenta  a  achitat o taxa  in cuantum de 50 lei, dar raportat la câtimea  pretențiilor admise ,  cheltuielile,  reprezentând  taxa  de timbru, la  care poate fi obligata  parata,  potrivit dispozitiilor  art.3  punctul 1  din OUG nr.80/2013  sunt de 22  lei.

Prin urmare, se va  completa  dispozitivul sentinței in acest sens,  parata urmand  a  fi obligata  la  plata  cotei din cheltuielile de judecata , constând  in taxa timbru in suma  de 22 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge  cererea  de îndreptare  eroare materială formulată  de reclamanta  ... -,  cu  sediul  în IASI, Sos Naţională, ..., Judeţ IAŞI, Judeţ IAŞI , strecurată  în  dispozitivul Sentinţei civile nr.  53/9.10.2019, pronunţată de Tribunalul  Vrancea în dosarul civil ...14/91/2017,  ca  fiind  neîntemeiată.

Admite  în  parte  cererea de  completare  a  dispozitivulului Sentinţei civile nr.  53/9.10.2019, pronunţată de Tribunalul  Vrancea în dosarul civil ...14/91/2017

Dispune  completarea  Dispozitivului sentinţei  civile  nr.  53/09.10.2019,  astfel:

Admite  în  parte  cererea  reclamantei privind  cheltuielile de  judecată  şi  obligă pârâta SC  ... SRL să  plătească  reclamantei ...  SA suma  de 22 lei cu  titlu  de  cheltuieli  de  judecată.

Cu  apel  în 30  de  zile  de la  comunicare.

Pronuntata  astazi 19.02.2020, prin punerea  solutiei  la  dispozitia partilor prin Serviciul  Registratura.

Preşedinte,  Grefier,

Dr.  Simona  Florica  Nicolau Laura Marica

Red./tehnored.  SFN

19.02.2020

Ex.  4