2.Momentul de la care se calculează termenul pentru formularea unei contestaţii la executare în materie fiscală

Decizie 582 din 03.10.2019


Index tematic: Codul de procedură fiscaă

Legislație relevantă: art. 173 alin. 1 din OG nr. 92/2003, art.  44 alin. 2, 4 şi 5 din OG nr. 92/2003

Rezumatul problemei de drept:

Ccreditorul avea obligaţia comunicării actelor de executare silită emise împotriva debitorului la domiciliul cu care acesta figura în cartea de identitate la momentul realizării procedurii de comunicare, independent de împrejurarea că în procesele verbale de contravenţie care au stat la baza pornirii executării silite contravenientul debitor figura cu un alt domiciliu. De altfel, din analiza acestor procese verbale reiese că toate sunt emise anterior datei de 02.05.2012 în care debitorul şi-a schimbat domiciliul, astfel încât, raportat la data întocmirii lor, adresa de domiciliu a contravenientului este corectă.

Faţă de data la care s-a încercat comunicarea actelor de executare silită către debitor, respectiv anterior datei de 01.01.2016 (a intrării în vigoare a N.C.pr.fisc., adoptat prin legea nr. 207/2015), în privinţa acestei comunicări nu sunt incidente dispozițiile art. 32 din legea nr. 207/2015 referitoare la obligativitatea comunicării modificărilor intervenite la domiciliul fiscal al contribuabilului.

Prin dec. civ. nr. 582/03.10.2019 pronunţată în dosarul nr. 9477/231/2018 s-a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3300/24.04.2019 pronunţată de Judecătoria Focşani.

Pentru a pronunţa această soluţie in...ţa de apel a reţinut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Focşani la data de 03.07.2018 sub nr. 9477/231/2018 contestatorul debitor Ciobanu Petru Bogdan, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Focşani – Serviciul de Impozite şi Taxe Locale, a solicitat pe calea contestației la executare constatarea nelegalităţii executării silite declanşate împotriva lui întrucât a intervenit prescrierea dreptului de executare silită.

Prin sent. civ. nr. 3300/24.04.2019 pronunţată de Judecătoria Focşani s-a respins excepția tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocate de intimat ca neîntemeiată, s-a admis contestaţia  la executare şi s-au anulat adresa de înfiinţare a popririi nr. 344647/04.05.2018 şi întreaga executare silită începută în temeiul titlurilor executorii nr. 112429/12.01.2015 şi respectiv 15916/15.01.2010 emise de intimat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima in...ță a reţinut că prin adresa de înființare a popririi  –fila 9, intimata a dispus înființarea popririi pe numele debitorului către terțul poprit pentru suma de 3120 lei reprezentând amenzi, in baza titlurilor executorii nr. 112429/12.01.2015 şi nr. 15916/15.01.2010, acte de executare comunicate debitorului la adresa de domiciliu din str. ..., conform dovezilor de la dosar –f.36, că deşi intimata a invocat excepția tardivității, aceasta este neîntemeiată faţă de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 226, art. 46, art. 47, art. 260, art. 263 alin. 3, art. 215, art. 216, art. 217 şi art. 218 din legea nr. 207/2015 şi de faptul că din referatul întocmit in urma interogării DAPBD – fila 76 reiese că debitorul a avut adresa de domiciliu in perioada 31 august 2005-02 mai 2012 in mun. Focșani, iar din data de 02 mai 2012 in sat ..., com. ..., că toate actele de executare emise ulterior datei de 02 mai 2012 nu au fost legal comunicate debitorului contestator, inclusiv titlul executoriu nr. 112429/12-01-2015 şi nici adresa de înființare a popririi  – fila 9 dosar, la adresa de domiciliu a acestuia,astfel că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea contestației la executare nu a început să curgă împotriva debitorului, că în cauză de la data emiterii actelor de executare aferente titlului de creanță enumerate in cuprinsul titlului executoriu numărul 15916/15.01.2010, până la data emiterii următorului act de executare, respectiv a adresei  de înființare  a popririi, respectiv anul 2018, s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite la dosarul cauzei de 5 ani şi că întrucât comunicarea titlului executoriu emis in  anul 2015 a fost nelegală, aceasta nu poate produce efectele prevăzute de lege, astfel că în consecință executarea silită nu a început pentru titlurile de creanță enunțate in cuprinsul titlului executoriu emis in anul 2015 şi, fiind scurs un interval de timp mai mare decât cel de 5 ani prevăzut de lege pentru intervenirea prescripției, şi cu privire la aceste creanțe fiscale termenul de prescripție a  executării s-a împlinit.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 19.07.2019, intimata creditoare a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei şi în rejudecare admiterea excepţiei tardivității formulării contestației la executare şi pe fond respingerea contestației la executare ca nefondată. 

În motivarea cererii de apel apelanta creditoare a arătat că în mod nelegal şi netemeinici in...ţa de fond a respins excepția tardivităţii formulării contestaţiei la executare silită raportat la actele de executare emise în anul 2015, că în legătură cu somaţia nr. 16247/15.01.2010 şi titlul executoriu nr. 15916/15.01.2010 pentru un debit în valoare de 1.740 lei format din amenzi contravenţionale aplicate debitorului în anul 2009, inspectorul de zonă s-a deplasat în teren în vederea comunicării acestora, actele fiind remise în cutia poştală a contestatorului în lipsa acestuia de la domiciliu, astfel că a fost realizată comunicarea prin poştă, actele de executare fiind emise în termenul legal de 5 ani fiscali pentru începerea executării siluite şi fiind comunicate la domiciliul fiscal cunoscut, că în legătură cu somația nr. 112430/12.01.2015 şi titlul executoriu nr. 112429/12.01.2015 pentru un debit în valoare de 1380 lei reprezentând amenzi contravenţionale în anul 2010, actele au fost emise cu scrisoare recomandată la domiciliul fiscal cunoscut al debitorului, scrisoare returnată la data de 19.01.2015, astfel încât s-a procedat la comunicarea actelor pe site-ul organului fiscal la data de 07.04.2015, termenul de 15 zile începând să curgă de la această dată şi împlinindu-se la data de 23.04.2015, actele ulterioare de executare silită fiind emise în baza somaţiei şi a titlului executoriu intrate în puterea lucrului judecat prin necontestare, că în mod netemeinic in...ţa de fond a reținut că actele de executare silită nu au fost comunicate procesual, faţă de prevederile art. 32 din legea nr. 207/2015 şi art. 91 alin. 1 şi 2 C.civ., că atâta timp cât titlurile de creanţă – procesele verbale de contravenţie – au fost emise pe numele  contestatorului la domiciliul din Focşani, au fost debitate la rolul fiscal al acestuia şi a fost pornită executarea silită fiscală în termenul legal de 5 ani şi că termenul de prescripţie a fost suspendat întrucât în mod voit contestatorul, deşi cunoştea că datorează către bugetul local amenzi – toate amenzile fiind primite sub semnătură pe procesul verbal contravenţional – şi-a sustras veniturile de la executarea silită.

Apelanta şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 466, art. 480 şi urm. C.pr.civ., legea nr. 207/2015 şi art. 91 C.civ. . 

Cererea de apel este scutită de taxă judiciară de timbru în baza art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.

La data de 28.08.2019, prin serviciul Registratură al in...ţei, intimatul contestator a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

În motivarea întâmpinării intimatul contestator a arătat că în intervalul 2009 – 2018 nu a locuit la adresa indicată în actele de executare silită anexate adresei de înfiinţare a popririi, astfel că nu ia parvenit vreo comunicare, somaţie sau notificare din partea intimatei, formulând contestație la executare în termen de 15 zile de când a luat cunoştinţă de declanşarea executării, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 44 C.pr.fisc., astfel cum au fost acestea interpretate prin dec. nr. 536/2011 a Curţii Constituţionale şi că apelanta intimată nu a dovedit că el şi-a sustras cu bună ştiinţă veniturile şi bunurile de la executarea silită. 

Intimatul şi-a întemeiat în drept întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 C.pr.civ., art. 131 – 133 OUG nr. 92/2003, art. 215 din legea nr. 207/2015, OG nr. 2/2001 şi Dec. nr. 167/1958.

În apel, părţile nu au solicitat administrarea de probe suplimentare faţă de cele de la in...ţa de fond, context în care in...ţa se va pronunţa, faţă de dispozițiile art. 476 alin. 2 C.pr.civ., pe baza probelor invocate la prima in...ţă. 

Analizând apelul prin prisma motivelor formulate și a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul reţine următoarele:

Din probele administrate în cauză şi în special din analiza actelor dosarului de executare silită întocmite de intimatul creditor reiese că în baza titlurilor executorii reprezentate de mai multe procese verbale de contravenţie pe numele contestatorului au fost emise somaţia nr. 16247/15.01.2010 şi titlul executoriu nr. 15916/15.01.2010 (filele 32 şi 33 din dosarul de fond) şi respectiv somaţia nr. 112430/12.01.2015 şi titlul executoriu nr. 112429/12.10.2015 (filele 34 şi 35 din dosarul de fond). Creditorul a încercat comunicarea acestor acte de executare silită prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul din Focşani, str. ..., nr. 34, ap. 10 al debitorului, scrisoare care însă a fost returnată (fila 36 din dosarul de fond), contest în care în anul 2015 s-a procedat la comunicarea actelor de executare silită prin afişare pe site-ul Primăriei şi prin anunţ colectiv (filele 37 – 41 din dosarul de fond). Următorul act de executare silită întocmit de creditor a fost reprezentat de adresa de înfiinţare a popririi nr. 344647/04.05.2018 comunicată către ... SA şi ... SA (filele 42 – 45 din dosarul de fond).

Întrucât titlurile executorii precizate sunt emise anterior datei de 01.01.2016, executarea silită a debitorului a început sub legea veche, respectiv OG nr. 92/2003, dar faţă de prevederile art. 352 alin. 4 din legea nr. 207/2015 (potrivit cărora prin excepţie de la prevederile alin. 1 şi 2, executările silite în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi se continuă potrivit prezentului cod, actele îndeplinite anterior rămânând valabile), actele de executare silite emise ulterior datei de 01.01.2016 sunt supuse legii noi, respectiv legea nr. 207/2015 privind C.pr.fisc.

În acest context, se reține că în baza prevederilor art. 173 alin. 1 din OG nr. 92/2003, contestația la executare se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod; b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare; c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.

În prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile referitoare la prima ipoteză avută în vedere de legiuitor, aceea în care contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod. Sunt avute astfel în vedere trei situaţii: cea în care debitorului i se comunică somaţia, cea în care acesta primeşte o altă înştiinţare şi cea în care se efectuează executarea silită, dar numai în situaţia în care debitorului nu i s-a comunicat somaţia şi nici nu a primit o altă înştiinţare.

În speţă, aşa cum s-a arătat, creditorul a încercat să-i comunice debitorului somaţiile emise în anul 2010 şi respectiv în anul 2015 prin mijloacele prevăzute de art. 44 din O.G. 92/2003. Astfel, în baza dispozițiilor art.  44 alin. 2, 4 şi 5 din OG nr. 92/2003, actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate; comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.

Faţă de aceste prevederi legale şi de situaţia de fapt reţinută în cauză, astfel cum a rezultat aceasta din probele administrate, se constată că apelantul creditor a comunicat intimatului debitor actele de executare silită întocmite în dosarul de executare în condiţiile prevăzute de art. 44 din OG nr. 92/2003, respectiv prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire care însă a fost returnată, context în care comunicarea s-a realizat prin afişarea unui anunţ pe site-ul creditorului şi pe pagina de internet a ANAF.

Se constată însă că nici una dintre aceste comunicări nu este legală, în condiţiile în care toate acestea s-au realizat la domiciliul din Focşani al debitorului – este adevărat, cel care figurează în toate procesele verbale de contravenţie (filele 66 – 72 din dosarul de fond) în baza cărora s-a pornit executarea silită - , deşi începând cu data de 02.5.2012 el figurează în cartea de identitate cu domiciliul în sat ..., com. ..., jud. Vn. (fila 19 din dosarul de fond), aşa cum apare, de altfel, înregistrat şi în baza de date DEPABD interogată la data de 28.01.2019 (fila 76 din dosarul de fond).

În acest context, se reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 31 alin. 1 lit. a) din OG nr. 92/2003 potrivit cărora în cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege, pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu. Potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. 1 şi 2 Cciv. - la care a făcut referire apelantul prin întâmpinare – dovada domiciliului şi a reședințe se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului sau a reşedinţei neputând fi opusă altor persoane.

Avându-se în vedere aceste prevederi legale, se apreciază că în speţă creditorul avea obligaţia comunicării actelor de executare silită emise împotriva debitorului la domiciliul cu care acesta figura în cartea de identitate la momentul realizării procedurii de comunicare, independent de împrejurarea că în procesele verbale de contravenţie care au stat la baza pornirii executării silite contravenientul debitor figura cu un alt domiciliu. De altfel, din analiza acestor procese verbale reiese că toate sunt emise anterior datei de 02.05.2012 în care debitorul şi-a schimbat domiciliul, astfel încât, raportat la data întocmirii lor, adresa de domiciliu a contravenientului este corectă.

Faţă de data la care s-a încercat comunicarea actelor de executare silită către debitor, respectiv anterior datei de 01.01.2016 (a intrării în vigoare a N.C.pr.fisc., adoptat prin legea nr. 207/2015), se constată că în privinţa acestei comunicări nu sunt incidente dispozițiile art. 32 din legea nr. 207/2015 referitoare la obligativitatea comunicării modificărilor intervenite la domiciliul fiscal al contribuabilului, dispoziţii la care s-a făcut referire prin cererea de apel formulată.

În aceste condiţii, dat fiind faptul că, aşa cum s-a arătat, comunicarea celor două somaţii şi a celor două titluri executorii a fost nelegală, se constată că acestea nu pot constitui momentul de la care începe să curgă termenul legal de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare, acest moment fiind reprezentat de data la care debitorul a luat cunoştinţă de executarea silită pornită împotriva lui prin emiterea şi comunicarea către terţii popriţi a adresei de înfiinţare a popririi nr. 344647/04.05.2018., în raport de care prezenta contestație a fost formulată în termenul legal.

În consecinţă, se constată că în mod corect prima in...ţă a respins ca neîntemeiată excepția tardivităţii formulării contestaţiei la executare, excepţie invocată de intimatul creditor prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte modul de soluționare pe fond a contestației la executare, respectiv admiterea acesteia având drept consecinţă anularea tuturor actelor de executare silită îndeplinite împotriva debitorului, se reţine că, potrivit prevederilor art. 145 alin. 1 teza I din OG nr. 92/2003, executarea silită începe prin comunicarea somaţiei.

În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, cele două somaţii din anul 2010 şi respectiv 2015 nu au fost comunicate în mod legal debitorului, potrivit dispoziţiilor legale menţionate împotriva acestuia nu a început executarea silită. Astfel executarea titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de contravenţie emise în perioada 14.01.2009 – 10.03.2012 s-a prescris în perioada 01.01.2015 – 01.01.2018, deci anterior emiterii următorului act de executare silită reprezentat de adresa de înfiinţare a popririi nr. 344647/04.05.2018.

Întrucât din nici o probă administrată în cauză nu rezultat că debitorul şi-a sustras veniturile de la executarea silită – împrejurarea că acesta avea cunoştinţă de procesele verbale de contravenţie şi că nu şi-a achitat de bunăvoie amenzile contravenţionale neputând fi interpretată ca o sustragere a veniturilor de la executarea silită -  se constată, contrar susţinerilor apelatului creditor, că în cauză nu a intervenit nici un caz de suspendare a executării silite din cele reglementate de art. 132 din OG nr. 92/2003 (anterior datei de 01.01.2016) sau de art. 216 din legea nr. 207/2015 (ulterior datei de 01.01.2016), cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat, prin necomunicarea legală a somaţiilor către debitorul intimat, executarea silită a acestuia nici nu a început.