Acţiune în răspundre civilă delictuală, promovată în temeiul Legii nr. 165/2013, respinsă după admiterea excepţiei prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată

În temeiul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, la data de ZZ.LL.2018, sub nr. .../.../..., reclamantele  A şi B, prin reprezentant convenţional- av. C ( f. 4 şi 54 ), au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE: obligarea pârâtei de rând 2 să valideze decizia nr. 1/ZZ.LL.2013, emisă de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi să emită decizia de compensare prin puncte cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în ..., înscris în cartea funciară veche ..., sub nr. top. 4199 şi nr. top. 4200, iar, în baza acestei decizii, obligarea pârâtei de rând 1, să emită titlul de plată pentru numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi obligarea pârâtului de rând 3 să plătească sumele de bani cuprinse în titlul de plată.

În esenţă, în motivarea cererii, reclamantele au arătat că decizia nr. 1/ZZ.LL.2013, emisă de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în baza căreia s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005, a stabilit înaintarea propunerii de acordare a despăgubirilor Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, dar, până în prezent, dosarul nu a fost soluţionat, cu toate că amânarea acordării măsurilor reparatorii echivalează, de fapt, cu o precipitare a lipsei unei juste reparaţii pentru pierderea dreptului de proprietate, ceea ce, în majoritatea cazurilor, conduce la crearea unui prejudiciu incomparabil mai mare decât cel iniţial, în totală contradicţie cu dreptul la proprietate privată, garantat prin art. 1 din Protocolul Nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, au fost invocate prev. art. 1 din Protocolul Nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 33 alin. 4 din Legea nr. 165/2013, art. 17 alin. 1 şi 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Detalierea motivelor de fapt şi de drept ale acţiunii introductive se regăseşte la filele 1-3 din dosar.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

Dând eficienţă prev. art. 201 din C.pr.civ., instanţa a dispus comunicarea acţiunii către pârâţi, în vederea formulării întâmpinării, iar, în data de ZZ.LL.2018, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, act de procedură în cuprinsul căruia s-a invocat lipsa calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi prematuritatea acţiunii, solicitându-se şi respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, în susţinerea poziţiei procesuale, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE a arătat că reclamantele nu au avut niciun fel de raport juridic sau raport obligaţional cu Ministerul Finanţelor Publice şi a susţinut că reclamantele nu au parcurs procedura administrativă stabilită în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel că nu se pot prevala de un titlu de despăgubire emis de către AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, ce ar trebui plătit de MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE în termen de 180 zile de la emitere.

În drept, au fost invocate prev. art. 32,40,453 din C.pr.civ. şi cele ale Legii nr. 165/2013.

Detalierea motivelor de fapt şi de drept ale întâmpinării formulată de STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE se regăseşte la filele 107-112 din dosar.

Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinarea MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE, învederând instanţei că sunt nejustificate excepţiile invocate prin întâmpinare, de vreme ce Statul Român nu a respectat termenul de 60 luni reglementat prin art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

Detalierea motivelor de fapt şi de drept ale răspunsului la întâmpinare se regăseşte la fila 117 din dosar.

În data de ZZ.LL.2018 a fost înregistrată la dosarul cauzei şi întâmpinarea formulată de pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, act de procedură în cuprinsul căruia s-a invocat necompetenţa Tribunalului Satu Mare, solicitându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei Civile a Tribunalului Bucureşti şi prematuritatea acţiunii având ca obiect obligarea acestei pârâte la soluţionarea dosarului administrativ înregistrat la Secretariatul Comisiei sub nr. 2/CC.

În esenţă, în susţinerea poziţiei procesuale, pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a învederat instanţei că acţiunea având ca obiect obligarea sa la soluţionarea soluţionarea dosarului administrativ înregistrat la Secretariatul Comisiei sub nr. 2/CC nu era pe rol la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar termenul de 60 luni reglementat prin art. 34 alin. 2 din lege, ce trebuie calculat de la data înregistrării dosarului: ZZ.LL.2014, nu este încă expirat. S-a apreciat, aşadar, că este prematură cererea de chemare în judecată promovată anterior expirării termenului prohibitiv şi imperativ de 60 luni, evocându-se, în acest sens, Decizia ICCJ nr. 5/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi de aplicare a disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, au fost invocate prev. Legii nr. 10/2001, Legii nr. 165/2013.

Detalierea motivelor de fapt şi de drept ale întâmpinării formulată de pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR se regăseşte la filele 130-132. din dosar.

Şi pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR a formulat întâmpinare, act de procedură înregistrat la dosarul cauzei în data de ZZ.LL.2018, susţinând necompetenţa teritorială a Tribunalului Satu Mare, în raport de Decizia Curţii Constituţionale Nr. 115/03.03.2016, de interpretare a constituţionalităţii disp. art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, precum şi lipsa calităţii procesual pasive a AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, în contextul faptului că validarea sau invalidarea dosarului de despăgubire este o atribuţie a COMISIEI NAŢIONALE PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

În drept, au fost invocate prev. Legii nr. 10/2001, Legii nr. 165/2013.

Detalierea motivelor de fapt şi de drept ale întâmpinării formulată de pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR se regăseşte la filele 152-155 din dosar.

Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinările pârâtelor de rând 1 şi 2.

Prin încheierea de şedinţă din data de ZZ.LL.2018, parte integrantă din prezenta hotărâre, tribunalul a respins, ca fiind neîntemeiată, excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR prin întâmpinare, pe aceleaşi considerente precum cele evocate de pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, context în care excepţia de necompetenţă invocată prin întâmpinarea formulată de această pârâtă şi înregistrată în cauză ulterior datei de ZZ.0LL9.2018, nu a mai fost necesar să fie soluţionată ( f. 134 - 135 ).

La termenul de judecată din data de ZZ.LL.2018, tribunalul a pus în discuţie excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată şi a reţinut cauza în pronunţare sub acest aspect.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 din C.pr.civ., excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, reţine următoarele:

În fapt, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar ( f. 1 - 3 ) şi considerentele încheierii de şedinţă din data de ZZ.LL.2018, parte integrantă din prezenta hotărâre ( f. 134 - 135 ), reclamantele  A şi B au învestit Tribunalul Satu Mare cu soluţionarea  unei acţiuni promovată în condiţiile Legii nr. 165/2013, în vederea obligării pârâţilor AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, în calitate de reprezentant al STATULUI ROMÂN, la îndeplinirea atribuţiilor ce le incumbă potrivit art. 21 alin. 5 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, pentru soluţionarea dosarului constituit în baza Deciziei emise de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, sub nr. 1/ZZ.LL.2013, conform căreia a fost înaintată Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013, propunerea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în ..., înscris în cartea funciară veche ..., sub nr. top. 4199 şi nr. top. 4200 ( f. 56 - 59 ).

Or, în condiţiile în care dosarul a cărui soluţionare se pretinde a fi dispusă de instanţă pe calea prezentei acţiuni, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală ce incumbă unor autorităţi publice ca urmare a săvârşirii faptei ilicite constând în neîndeplinirea exactă şi la termen a atribuţiilor ce le incumbă potrivit art. 21 alin. 5 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor doar în data de ZZ.LL.2014, primind nr. administrativ 2/CC, după cum reiese din întâmpinarea formulată de pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR ( f. 131 ) şi nu s-a contestat de către reclamante, fiind necesar ca tribunalul să ofere acestei împrejurări valoarea probatorie recunoscută faptelor necontestate de art. 255 alin. 2 din C.pr.civ., atât pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, cât şi pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR s-au prevalat, în apărare, de prematuritatea acţiunii, iar, la termenul de judecată din data de ZZ.LL.2018, tribunalul a reţinut cauza în pronunţare cu privire la acest aspect, deoarece este vorba despre un incident procedural ce, în caz de admitere, ar face inutilă cercetarea procesului sau dezbaterea cauzei în fond, discutarea oricăror aspecte privind temeinicia pretenţiilor reclamantelor implicând existenţa unui drept subiectiv devenit actual în urma parcurgerii procedurii prealabile obligatorii instituită prin normele de aplicare a legilor de reparaţie adoptate în România.

În drept, tribunalul va aprecia excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată de care s-au prevalat atât pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, cât şi pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, în construirea apărării, raportându-se, pe de-o parte, la prev. art. 193 din C.pr.civ., ce stabilesc că: „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată” şi, pe de altă parte, la prev. Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, act normativ invocat în susţinerea excepţiei.

Trebuie, în primul rând, stabilit că, în conformitate cu prev. art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile acestui act normativ „se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”, cu precizarea că, potrivit art. 3 din Legea nr. 165/2013, „În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. cereri - notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; 2. persoana care se consideră îndreptăţită - persoana care a formulat şi a depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi; 3. persoana îndreptăţită - persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii; 4. entitatea învestită de lege - următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: ... g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit prezentei legi; ...”.

În acest context, este de reţinut că, prin art. 4 din Legea nr. 165/2013, au fost stabilite trei categorii de cauze ce urmează a fi guvernate de reglementarea noii legi, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, în vigoare începând cu data de 20 mai 2013, mai exact cererile depuse la entităţile competente, care nu fuseseră încă soluţionate până la data intrării în vigoare a actului normativ; litigiile în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a actului normativ şi cauzele înregistrate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, suspendate conform Hotărârii din 12 octombrie 2010, neputând, desigur, a fi ignorat faptul că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 281 din 16 aprilie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, constatându-se că acestea sunt constituţionale, în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii şi că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 9 iulie 2014, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stabilindu-se că sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Cu toate acestea, statuările instanţei de contencios constituţional nu au aplicabilitate în cauza de faţă, urmând a fi înlăturată apărarea formulată de reclamante în raport de excepţia prematurităţii, din această perspectivă, de vreme ce, aşa cum rezultă din considerentele deciziilor evocate, constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiţie şi, prin urmare, o nesocotire a dispoziţiilor constituţionale din art. 21 alin. (2), potrivit cărora „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”, respingerea acţiunilor ca „devenite premature”, fiind evident că Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014 nu priveşte cauze precum cea în discuţie, înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare doar în data de ZZ.LL.2018. Într-adevăr, acţiunea ce face obiectul cauzei, promovată pentru obligarea unor autorităţi publice la respectarea întocmai a disp. art. 21 alin. 5 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, a fost înregistrată pe rolul instanţei după ce a devenit efectivă reglementarea Legii nr. 165/2013 şi, în plus, chiar dosarul administrativ prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri ca urmare a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în ..., a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, după ce a devenit efectivă reglementarea Legii nr. 165/2013, fiind evident că litigiul de faţă nu poate fi încadrat în categoria cererilor care se aflau pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum susţin reclamantele.

În egală măsură, constatând că este în discuţie o procedură de acordare a unor măsuri reparatorii ca urmare a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în ..., tribunalul consideră necesar să sublinieze conţinutul art.  21 din Legea nr. 165/2013, text de lege prin care legiuitorul a statuat în sensul că: „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate. (2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege. ... (5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 ... (7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv. (10) Prin excepţie de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8), în cazul dosarelor ce conţin decizii ale entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri compensatorii, Comisia Naţională emite, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, decizia de compensare prin numărul de puncte stabilit potrivit alin. (7)”, precum şi art. 31 din aceeaşi lege, de vreme ce stabileşte că: „(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare, deţinătorul de puncte poate solicita valorificarea acestora în numerar. Pentru deciziile emise înainte de 1 ianuarie 2017, termenul începe să curgă de la această dată. (2) Cererea de valorificare se depune, personal/prin mandatar cu procură autentică, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau se transmite prin servicii poştale şi de curierat, însoţită, după caz, de decizia de compensare sau certificatul de deţinător de puncte, în original. Certificatul de deţinător de puncte se emite de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în situaţia transmiterii drepturilor recunoscute prin decizia de compensare. (3) În baza cererii deţinătorului de puncte, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite, pe parcursul a 5 ani consecutivi, titluri de plată, în tranşe anuale egale, în limita valorii stabilite prin decizia de compensare. Titlurile de plată se emit în ordinea cronologică a emiterii deciziilor de compensare. ... (7) Titlurile de plată se comunică, în original, în 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. ... (8) Sumele cuprinse în titlurile de plată se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere”.

 Cât priveşte termenul în care trebuie soluţionate dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sunt relevante disp. art. 34 din Legea nr. 165/2013, în baza cărora aceste dosare trebuie soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau, în cazul dosarelor care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a legii, în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu menţiunea că „Dosarele se soluţionează în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naţionale”, după cum transpare din alin. 4 al aceluiaşi text de lege. Or, aşa cum rezultă din conţinutul art. 35 al Legii nr. 165/2013, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenul prevăzut la art. 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor, iar, în speţă, termenul prevăzut de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 nu este încă expirat, astfel că dreptul reclamantelor de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru a obţine despăgubiri ca urmare a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în ...nu este actual şi nu poate fi recunoscut. Sunt de amintit sub acest aspect considerentele Deciziei Curţii Constituţionale Nr. 88/27.02.2014, publicată în Monitorul Oficial Nr. 281 din 16 aprilie 2014, la care se face trimitere prin Decizia Nr. 5/2015, pronunţată de Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 272 din 23 aprilie 2015, ce constituie temeiul invocării excepţiei de prematuritate.

Prin urmare, în speţă, pentru soluţionarea excepţiei de prematuritate ridicată de pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, tribunalul are în vedere par. 42 din Decizia Curţii Constituţionale Nr. 88/27.02.2014, publicată în Monitorul Oficial Nr. 281 din 16 aprilie 2014, din moment ce constată următoarele: „ ... pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată. Astfel, excepţia prematurităţii acţiunii este acea excepţie procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, Curtea reţine că prematuritatea este o sancţiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât şi pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acţiuni se transpune într-o condiţionare a exerciţiului dreptului la acţiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Aşadar, prematuritatea unei acţiuni în justiţie impune o analiză a condiţiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiţii care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată”, precum şi par. 49-50, în cuprinsul cărora se stabileşte „... deşi nu în toate cazurile procedurile judiciare se desfăşoară în contradictoriu cu statul, Curtea constată că, adoptând şi aplicând legislaţia care prevede restituirea totală sau parţială a bunurilor confiscate de către un regim anterior, statul îşi asumă responsabilitatea realizării unui cadru eficient pentru realizarea mecanismului de restituire. Astfel, Curtea observă că statul ocupă o poziţie importantă chiar şi în cazul în care nu este parte în proces, fiind cel îndrituit să adopte şi să aplice legislaţia necesară. ... În ceea ce priveşte influenţarea rezultatului procesului, Curtea observă că rezultatul iminent al acestei interpretări a Legii nr. 165/2013 îl reprezintă aplicarea noilor termene de soluţionare a notificărilor şi, în consecinţă, respingerea, de către instanţele de judecată, a cererii reclamantului ca prematur introdusă. Curtea remarcă necesitatea unificării legislaţiei referitoare la restituirea bunurilor confiscate şi la măsurile reparatorii şi stabilirii unor termene şi a unei proceduri de soluţionare a notificărilor şi a dosarelor de compensare. ...”

În condiţiile în care, prin disp. art. 31 alin. 1 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nr. 47/1992, legiuitorul a prevăzut că: „Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie” şi, prin Decizia Nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial Nr. 549/03.08.2011, Curtea Constituţională a indicat că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta, reţinând că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, Tribunalul Satu Mare trebuie să dea eficienţă considerentelor exprimate prin Decizia Curţii Constituţionale Nr. 88/2014 şi să constate că acţiunea cu care a fost învestit în dosarul nr. .../.../... este prematură. Aceasta cu atât mai mult cu cât, referindu-se la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile în materiile în care legiuitorul a instituit o asemenea procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, prin Decizia Nr. 5/2015, pronunţată de Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 272 din 23 aprilie 2015, că: „Raţiunea reglementării procedurii prealabile este dată, în general, de considerente vizând protecţia intereselor persoanelor, având ca scop instituirea unui cadru juridic care să facă posibilă restabilirea dreptului subiectiv pe cale administrativă, prin evitarea contenciosului judiciar. ... Fiind vorba de o condiţie specială referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, în absenţa îndeplinirii ei, instanţa se află în situaţia unui fine de neprimire având drept consecinţă imposibilitatea analizării fondului pretenţiilor şi deci, respingerea acţiunii. Partea trebuie să se supună, aşadar, condiţiilor de formă ale cererii de chemare în judecată prevăzute de legea în vigoare la momentul sesizării instanţei, printre care se numără şi respectarea unei proceduri prealabile. ... Faţă de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, partea nu se poate adresa instanţei înaintea împlinirii termenelor defipte de lege, întrucât nu are un drept actual, pretenţiei formulate în aceste condiţii opunându-i-se prematuritatea, ca impediment care nu permite cercetarea fondului pretenţiei.”

Prin aceeaşi decizie, nr. 5/2015, Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept organizat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a analizat şi ipoteza în care persoana îndreptăţită se adresează instanţei de judecată pentru ca, în aplicarea art. 1.528 din Codul civil, să oblige autoritatea competentă să soluţioneze o cerere la momentul împlinirii termenelor instituite legal, arătând că „nu se poate justifica un drept actual, câtă vreme acesta este afectat de condiţia îndeplinirii unei proceduri prealabile, ... Ar fi vorba, în asemenea situaţii, doar despre un proces preventiv, care nu sancţionează drepturi prezente. Or, funcţia şi atribuţiile instanţei constau în stingerea litigiilor şi nu în anticiparea unor eventuale litigii căci, în felul acesta, rolul instanţelor s-ar aglomera prin aşa-numite acţiuni preventive, care ar afecta celeritatea soluţionării celorlalte pricini referitoare la dezlegarea unor raporturi litigioase concrete. Ca atare, nu există un drept la acţiune pentru protecţia unui drept subiectiv care nu este actual, decât în situaţiile anume prevăzute de lege - cum sunt cele reglementate de art. 34 din C.pr.civ., cărora nu li se subsumează însă, cererea privind executarea unei obligaţii din procedura prealabilă sesizării instanţei. În doctrina de drept procesual civil s-a subliniat că, dacă la punerea în mişcare a acţiunii, obligaţia nu a devenit exigibilă, pârâtul poate invoca prematuritatea cererii şi poate solicita respingerea ei, chiar dacă termenul ar fi foarte apropiat sau condiţia ar fi pe punctul de a se împlini. Dar dacă, în momentul în care se pune problema prematurităţii, obligaţia a devenit exigibilă, cererea reclamantului nu ar mai putea fi respinsă ca prematură”.

În consecinţă, de vreme ce, în conformitate cu disp. art. 521 alin. 3 din C.pr.civ., considerentele exprimate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept procesual în ce priveşte materia procedurii prealabile, sunt obligatorii de la data publicării Deciziei Nr. 5/2015 în Monitorul Oficial al României, trebuie să ghideze soluţia pe care tribunalul o va oferi excepţiei prematurităţii invocată în cauză, fiind necesar să se concluzioneze că, raportat la disp. art. 34 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 165/2013, dreptul pe care reclamantele urmăresc să-l valorifice prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei: o acţiune menită să instituie în sarcina pârâţilor AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, în calitate de reprezentant al STATULUI ROMÂN obligaţia de a îndeplini atribuţiile ce le incumbă potrivit art. 21 alin. 5 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, pentru soluţionarea dosarului constituit în baza Deciziei emise de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, sub nr. 1/ZZ.LL.2013, nu este un drept actual, este afectat de termenul dilatoriu de 60 luni, ce trebuie calculat de la data înregistrării dosarului administrativ la Secretariatul Comisiei Naţionale: ZZ.LL.2014 şi nu poate fi analizat în fond, acţiunea în justiţie trebuind respinsă pentru neîndeplinirea unei condiţii speciale referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune. Într-adevăr, legea prevede îndeplinirea unei proceduri prealabile anterior sesizării instanţei, mai exact procedura de soluţionare a dosarului de despăgubire de către Secretariatul Comisiei Naţionale Pentru Compensarea Imobilelor, ca o condiţie prealabilă sesizării instanţei, iar nerespectarea acestei proceduri nu poate decât să atragă sancţiunea respingerii acţiunii, ca prematur introdusă, reclamantele având, conform art. 34 alin. 2, coroborat cu art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, posibilitatea de a promova o acţiune în justiţie precum cea dedusă judecăţii în prezenta cauză doar la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii: 60 luni de la data înregistrării dosarului la secretariatul comisiei şi numai în termen de 6 luni de la expirarea acestui termen.

Deşi este adevărat că a trecut o perioadă îndelungată de timp din momentul la care a fost înregistrat dosarul de despăgubire la secretariatul comisiei, în contextul faptului că Legea nr. 165/2013 reglementează cu rigoare modalitatea de soluţionare a dosarelor de despăgubire, stabilind, prin art. 34 alin. 4-5, chiar şi ordinea în care se soluţionează aceste dosare de despăgubire, reclamantele, în calitatea lor de persoane îndreptăţite la obţinerea de măsuri reparatorii ca urmare a imposibilităţii de reconstituire a dreptului de proprietate în natură sau prin echivalent, nu pot promova acţiuni în justiţie cu ignorarea termenelor expres prevăzute de lege sau cu nerespectarea rigorii procedurii, întrucât există o raţiune pentru instituirea unui termen până la care entităţile învestite de lege vor trebui să îşi îndeplinească atribuţiile. Într-adevăr, de vreme ce a agreat, în anumite condiţii, posibilitatea recunoaşterii dreptului de proprietate persoanelor private, în trecut, de anumite bunuri ce le-au aparţinut, deşi nu exista nicio obligaţie concretă în acest sens în sarcina legiuitorului, acesta din urmă este îndreptăţit, în mod similar, a stabili chiar şi ulterior proceduri concrete administrative de urmat ori termene limită de respectat în vederea asigurării dezideratului de a repara anumite greşeli ale unui regim anterior, prin unele preluări abuzive, aceasta mai ales în cazul în care s-a dovedit că, de fapt, cadrul reglementat în prealabil nu era sustenabil. Mai mult decât atât, chiar şi în circumstanţele în care s-ar constata, la împlinirea termenului instituit de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, că acesta nu a fost suficient sau că nu s-a reuşit îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o asemenea împrejurare nu poate presupune că ar fi posibilă acţionarea în justiţie la un moment anterior, dat fiind că numai legiuitorului îi revine atribuţia de a examina dacă, pe de o parte, se impun a fi adoptate şi alte măsuri concrete, de natură administrativă, aspect ce nu poate fi evaluat decât la împlinirea termenului de referinţă sau, dimpotrivă, că este necesară intervenţia instanţelor de judecată, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. A accepta sesizarea organului jurisdicţional anterior datei stabilite de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 echivalează cu negarea întregii concepţii a legiuitorului şi a dezideratelor pe care acesta le-a urmărit prin adoptarea noului act normativ, astfel că nu se poate discuta despre vreo încǎlcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie sau ale dispoziţiilor art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apǎrarea drepturilor omului şi libertǎţilor fundamentale şi nici a art. 1 din primul protocol adiţional la Convenţie. 

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu disp. art. 193 din C.pr.civ. şi art. 35 alin. 2, cu trimitere la art. 34 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, tribunalul va admite excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată şi va respinge cererea.

Domenii speta

Spete similare