Desființarea cu trimitere spre rejudecare. Nulitate absolută. Încălcarea dispozițiilor privind prezența inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie

Hotărâre 260 din 29.05.2020


DREPT PROCESUAL PENAL

Desființarea cu trimitere spre rejudecare. Nulitate absolută. Încălcarea dispozițiilor privind prezența inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie

 

- art. 364 alin. 1 Cod procedură penală

- art. 281 alin. 1 lit. e) Cod procedură penală

- art. 421 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală

Potrivit art. 281 alin. 1 lit. e) Cod procedură penală, încălcarea dispozițiilor privind prezența inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie, potrivit legii, atrage sancțiunea nulității absolute, iar potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, în cazul în care există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, soluția care se impune a fi pronunțată în această situație este aceea a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 260/A din 29 mai 2020

Prin Sentința penală nr. (...)/16.12.2019 a Judecătoriei (...), în baza art. 336 alin. 1 noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul (I), fiul lui (...), născut la data de (...) în loc. (...), cu adresa procedurală aleasă în (...), cetățean român, muzicant, divorțat, studii 8 clase, stagiul militar îndeplinit, cu antecedente penale, posesor al C.I. (...), având C.N.P. (...), la o pedeapsă de:

- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul (...) la datele stabilite de acesta;

 b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

 c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

 d) să comunice schimbarea locului de muncă;

 e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul (...).

În baza art. 85 alin. 2 lit. g) Cod penal i s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce vehicule pentru care este necesar permisul de conducere categoria B pe o durată de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei.

În temeiul art. 84 alin. 2 și 88 alin. 1 Cod penal, instanța a pus în vedere inculpatului că pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile care îi revin, în condițiile stabilite de instanță, iar în caz de nerespectare cu rea-credință a acestora, instanța va dispune revocarea amânării pedepsei și aplicarea și executarea acesteia în regim de detenție.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) nr. (...)/P/2018 din data de 04.12.2018 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului (I), sub acuzația comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Din expozitivul actului de sesizare a instanței s-a reținut în principal că în data de 5 iunie 2018, în jurul orei 00:30, inculpatul (I) a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare (...), pe străzile (...) din mun. (...), fiind urmărit și depistat de organele de poliție și fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, având o alcoolemie de 1,00 g‰ alcool pur în sânge la prima probă de sânge recoltată la ora 01:10, respectiv 0,90 g‰ alcool pur în sânge la a doua probă de sânge recoltată la ora 02:10.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu nr. 83/18.02.2019 pronunțată în dosarul nr. (...)/2018/a1, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 5 iunie 2018, la ora 00:30, organele de poliție din cadrul Poliției mun. (...), aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe str. (...) din mun. (...), au efectuat semnalul de oprire unui autoturism marca Audi cu nr. de înmatriculare (...), care se deplasa din direcția (...) spre (...).

Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul efectuat și a virat spre dreapta la prima intersecție, organele de poliție au procedat la urmărirea acestuia pe străzile (...), (...), și ajungând într-o curbă la stânga, în dreptul imobilului nr. 8 de pe str. (...), conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare (...) a pierdut controlul asupra direcției de mers, fiind proiectat prin poartă în curtea imobilului respectiv.

În urma evenimentului rutier conducătorul autoturismului nu a suferit vătămări corporale, fiind produse doar pagube materiale.

Procedându-se la legitimarea conducătorului auto, s-a stabilit că se numește (I), iar acesta se afla singur în autoturism.

În prezența martorului (M1), inculpatul (I) a fost testat cu aparatul etilotest Drager ARSC 0239, testul nr. (...) efectuat la ora 00:53 indicând o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal (...), unde, în urma consimțământului scris al acestuia, i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prima la ora 01:10, iar cea de-a doua probă la ora 02:10.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. (...)/A1/900-901 din 05.06.2018 emis de SJML (...) a reieșit că numitul (I) a avut o alcoolemie de 1,00 g‰ alcool pur în sânge la recoltarea primei probe, respectiv 0,90 g‰ alcool pur în sânge la recoltarea celei de-a doua probe.

Fiind audiat, inculpatul a declarat că în data de 04.06.2018, aflându-se la o petrecere pe str. (...), în intervalul orar 22:00 - 23:00, a consumat circa 300-400 ml de whisky Jack Daniels, fără să mănânce ceva. În jurul orei 23:00 s-a deplasat pe str. (...), în autoturismul personal marca Audi cu nr. de înmatriculare (...), condus de ginerele său, (G). Întrucât între ginerele și fiica sa au avut loc niște discuții contradictorii, (G) a plecat, iar el a rămas singur în autoturismul cu nr. de înmatriculare (...), care era parcat pe str. (...), orientat cu fața spre (...).

Inculpatul a mai declarat că în jurul orei 00:00, în timp ce dormea în autoturism, aflându-se pe scaunul șoferului, a fost trezit de către un echipaj de poliție care patrula pe stradă și care i-a atras atenția să nu conducă autoturismul, observându-l că era beat.

Cu toate acestea, după circa 15 minute, s-a hotărât să-și mute autoturismul într-o parcare pe str. (...), astfel că l-a condus circa 100 de metri pe str. (...), iar când a virat dreapta pe str. (...), a observat în spatele său o autospecială de poliție. Nu a mai oprit autoturismul în parcare, ci a continuat să conducă, mărind viteza de deplasare, în timp ce era urmărit de echipajul de poliție, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

Ajungând pe str. (...), într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers a autoturismului și a intrat în gardul unei case, iar imediat după aceasta a ajuns lângă el și echipajul de poliție.

Din declarația inculpatului și a martorei (M2) a reieșit că aceștia s-au împăcat cu privire la pagubele produse imobilului nr. 8 de pe str. (...).

Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă: Procesul-verbal de constatare a săvârșirii faptei; Procesul-verbal de recoltare mostre biologice și examenul clinic, Rezultatul alcooltest, Buletinul de analiză toxicologică nr. (...)/A1/900-901 din 05.06.2018, Declarația martorului (M1), Declarația martorului (M2) și declarațiile suspectului/inculpatului.

Fapta inculpatului (I), care în data de 5 iunie 2018, în jurul orei 00:30, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare (...), pe străzile (...) din mun. (...), fiind urmărit și depistat de organele de poliție și fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, având o alcoolemie de 1,00 g‰ alcool pur în sânge la prima probă de sânge recoltată la ora 01:10, respectiv 0,90 g‰ alcool pur în sânge la a doua probă de sânge recoltată la ora 02:10, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 5 iunie 2018 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 13 aug. 2018, confirmată de procuror, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspect pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Față de inculpat a fost pusă în mișcare acțiunea penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal, prin ordonanța procurorului din data de 30 oct. 2018.

În raport de persoana inculpatului, care a recunoscut fapta săvârșită pe tot parcursul anchetei judiciare, nu are antecedente penale și chiar dacă nu a fost judecat după procedura recunoașterii vinovăției din motive obiective, respectiv lipsa din țară, instanța a ținut cont de poziția de recunoaștere exprimată în scris, iar alcoolemia calculată nu este una extrem de ridicată, instanța a apreciat că stabilirea unei pedepse de 10 luni închisoare pentru această faptă este suficientă pentru sancționarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din actualul Cod penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pentru aceste motive în baza art. 336 alin. 1 Cod penal a condamnat pe inculpatul (I), fiul lui (...), născut la data de (...) în loc. (...), domiciliat în mun. (...), str. (...), nr. (...), jud. (...), cu adresa procedurală aleasă în (...), cetățean român, muzicant, divorțat, studii 8 clase, stagiul militar îndeplinit, cu antecedente penale, posesor al C.I. (...), având C.N.P. (...), la o pedeapsă de:

- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 Cod penal.

În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul (...) la datele stabilite de acesta;

 b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

 c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

 d) să comunice schimbarea locului de muncă;

 e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul (...).

În baza art. 85 alin. 2 lit. g) Cod penal a impus inculpatului obligația de a nu conduce vehicule pentru care este necesar permisul de conducere categoria B pe o durată de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei.

În temeiul art. 84 alin. 2 și 88 alin. 1 Cod penal, instanța a pus în vedere inculpatului că pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile care îi revin, în condițiile stabilite de instanță, iar în caz de nerespectare cu rea-credință a acestora, instanța va dispune revocarea amânării pedepsei și aplicarea și executarea acesteia în regim de detenție.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare.

Apelul declarat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și solicitând desființarea acesteia în sensul reindividualizării pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.

Sub aspectul nelegalității s-a susținut că instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, iar sub aspectul netemeiniciei că în raport de gravitatea faptei și persoana inculpatului se impunea aplicarea unei pedepse cu executare în regim privativ de libertate, iar nu amânarea aplicării pedepsei.

În ședința publică din 29 mai 2020, reprezentantul Ministerului Public a precizat motivele de apel în sensul că a solicitat desființarea în totalitate a sentinței penale nr. (...)/2019 din data de 16 decembrie 2019 pronunțate de Judecătoria (...) și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, inculpatul este arestat în Marea Britanie din data de 6 august 2019 (fila 45), fiind deci încarcerat și la momentul pronunțării hotărârii atacate.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelant, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 Cod de procedură penală și art. 420 alin. 10 Cod de procedură penală, Curtea a reținut următoarele:

 Inculpatul (I) a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis în 04 decembrie 2018 de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2018 sub acuzația comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal.

Cauza a format obiectul dosarului nr. (...)/2018 al Judecătoriei (...), primul termen de judecată fiind stabilit în cauză pentru 06 mai 2019.

Pe tot parcursul judecării cauzei în primă instanță inculpatul (I) a fost citat de la adresa de domiciliu din (...), nr. (...), jud. (...) și, ca urmare a faptului că dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost restituite cu mențiunea că acesta este plecat în străinătate, la termenul de judecată din 06 mai 2020, pe seama acestuia s-a emis un mandat de aducere.

Potrivit procesului-verbal de executare a mandatului de aducere din 03 iunie 2019 (fila 20 din dosarul instanței de fond), din discuțiile purtate cu vecinii inculpatului, a rezultat că acesta se află pe teritoriul Scoției (UK), unde este încarcerat pentru comiterea unei fapte de violență.

Apărătorul ales al inculpatului (I), avocat (...), a precizat, de asemenea, că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate și că este deținut într-un penitenciar din Marea Britanie, arătând că acesta dorește judecarea cauzei potrivit procedurii abreviate în cazul recunoașterii învinuirii.

Cu toate acestea, deși potrivit art. 364 alin. (1) Cod procedură penală, judecata cauzei are loc în prezența inculpatului, iar aducerea inculpatului aflat în stare de deținere la judecată este obligatorie, cu excepția situației în care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța de fond nu a efectuat niciun demers în vederea identificării penitenciarului în care era deținut inculpatul, pentru a dispune citarea acestuia, iar inculpatul nu a formulat o cerere prin care să solicite judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit adresei nr. (...)/FAN din 04.05.2020 a Biroului Național Interpol (fila 45 din dosarul acestei curți de apel), inculpatul (I) figurează în bazele de date britanice ca fiind arestat începând cu data de 06.08.2019 și în prezent încarcerat în arestul (...), Glasgow, G2 5QY.

Ca atare, inculpatul a fost încarcerat pe parcursul soluționării cauzei de către prima instanță, condiții în care, începând cu data de 06.08.2019, participarea acestuia la judecată era obligatorie.

Curtea a reținut că, potrivit art. 281 alin. (1) lit. e) Cod procedură penală, încălcarea dispozițiilor privind prezența inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie, potrivit legii, atrage sancțiunea nulității absolute, iar potrivit art. 421 pct. (2) lit. b) Cod procedură penală, în cazul în care există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, soluția care se impune a fi pronunțată în această situație este aceea a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Față de cele de mai sus, Curtea, în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod de procedură penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), împotriva Sentinței penale nr. (...)/16.12.2019 a Judecătoriei (...), pe care a desființat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria (...), ținând cont de considerentele prezentei decizii.