Divorț. Prestație compensatorie

Cuprins pe materii: Drept civil. Dreptul familiei. Divorț. Prestație compensatorie.

Index alfabetic:

prestație compensatorie

dezechilibru semnificativ

nume după căsătorie

desfacerea căsătoriei

Codul civil: 373, 383, 390

Pentru a fi admisă cererea de acordare a prestaţiei compensatorii este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: durata căsătoriei să fi fost de cel puțin 20 de ani, soţul care solicită prestaţia compensatorie să sufere un dezechilibru patrimonial semnificativ în raport cu condiţiile de viaţă din timpul căsătoriei, în sensul diminuării nivelului său de trai și să nu fie vinovat de divorţ. (...)Or, în condiţiile în care în prezent, din cauza comportamentului reclamantului-pârât, pârâta-reclamantă a fost nevoită să părăsească domiciliul şi să se mute la fiica sa, aceasta este lipsită de venituri. De asemenea, starea de sănătate precară și vârsta o pun în imposibilitatea de a mai obține venituri din muncă. Astfel, întrucât faţă de relaţiile tensionate dintre părţi, este evident că reclamanta-pârâtă nu poate reveni în domiciliu pentru a se ocupa de muncile agricole, aceasta urmează să sufere un dezechilibru semnificativ în condiţiile de trai, fiind lipsită de resurse financiare.

Judecătoria Liești, secția civilă, nr. 973/2019,  din data de 25.09.2019, dosar nr. xxx

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2018 sub nr. xxx,  reclamantul D.V. în contradictoriu cu pârâta D.L. a solicitat instanței să dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei și revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de ......

În motivare, s-a arătat că părțile s-au căsătorit în anul ......., stabilindu-și domiciliul comun în comuna ........, județul Galați și s-au despărțit în urmă cu mai mulți ani din cauza pârâtei, care a părăsit domiciliul conjugal împreună cu un alt bărbat. Din căsătorie nu au rezultat copii minori.

În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul MN.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON atașată la fila 13.

La data de 6 februarie 2019, pârâta D.L. a formulat întâmpinare și  cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal. În situația în care instanța va considera că nu mai este posibilă continuare a căsătoriei, a solicitat desfacerea acesteia din vina exclusivă a reclamantului, menținerea numelui dobândit în timpul căsătoriei și obligarea reclamantului la plata unei prestații compensatorii constând între o rentă viageră pe toată durata vieții pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

 În motivare s-a arătat că de-a lungul timpului relațiile dintre părți a fost relativ bune, și-au crescut împreună cei doi copii și s-au sprijinit reciproc. Pârâta a precizat că în prezent se află la fiica părților în Italia, pentru a o ajuta, plecând de acasă cu acordul reclamantului. Din spusele unor cunoscuți, pârâta a aflat că reclamantul ar fi intrat în relație cu o altă femeie care i-ar fi promis că se va căsători cu el dacă va divorța.

A mai precizat pârâta că nu are niciun venit deoarece toată viața avut grijă de copii și de casă, a gătit, a făcut menaj, s-a ocupat de gospodărie, în timp ce reclamantul pârât mergea la serviciu. Ulterior după ce copiii și au întemeiat familiile lor și au plecat la studii, a fost cea care s-a ocupat în continuare de casă. Singurul venit al părților îl reprezintă pensia reclamantului față de care nu se pot descurca. În timpul căsătoriei, pârâta s-a îmbolnăvit și a suferit o serie de intervenții chirurgicale având în continuare nevoie de medicamente și asigurare medicală. În urma desfacerii căsătoriei nu ar mai beneficia de asigurare medicală și nu ar mai putea primi medicamente compensate și gratuite, fiind astfel grav afectată calitatea vieții.

Cu privire la schimbarea numelui, pârâta-reclamantă a arătat că la vârsta pe care o are,  i-ar fi greu să alerge pe la diverse instituții și să schimbe actele. După vreo 45 de ani de căsnicie, a apreciat că este îndreptățită să își mențină numele dobândit, ca o compensare morală a faptului că reclamantul, după atâta timp, solicită desfacerea căsătoriei.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorii: T V și R E.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 917 Cod de Procedură Civilă, art. 373 litera b,  art. 391 C.civ., art. 453 Cod de Procedură Civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară în cuantum de 150 RON (filele 59-78).

Sub aspectul probatoriului, la termenul de judecată din data de 3 aprilie 2019, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul M N, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul T V.  La termenul de judecată din data de 8 mai 2019, în temeiul art. 422 alin. 2 C.pr.civ., instanța a dispus utilizarea în acest dosar a declarației dată de martorul T V în dosarul cu numărul xxx. Martorul M N a fost audiat la termenul de judecată din data de 5 iunie 2019, declarația sa fiind atașată la fila 115 dosar.

În fapt, părţile din prezenta cauză s-au căsătorit la data de ........., căsătoria acestora fiind înregistrată în Registrul de Stare Civilă al Primăriei ......, sub nr. ...... din ..........1974, conform certificatului de căsătorie atașat la dosar.

Martora TV a declarat că părțile s-au certat de-a lungul timpului, ca orice cuplu, dar de anul trecut, din preajma Crăciunului, s-a produs separarea în fapt deoarece reclamantul a lovit-o pe pârâtă în timp ce aceasta vorbea la telefon cu fiica sa și a amenințat-o cu moartea, spunându-i că o va spânzura. Pârâta a venit la martoră pe la ora 4:00, plângând, și a rămas acolo până dimineață, când i-a dat bani și a condus-o la microbuz, aceasta plecând la o soră de sa. Ulterior, fiica sa i-a trimis bani pentru a pleca în Italia. Reclamantul obișnuiește să consume alcool și să aibă relații extraconjugale, de fiecare dată când pârâta pleacă la tratament. Pârâta este o persoană bolnavă, având opt operații și nu i-a greșit reclamantului. În ultima vreme reclamantul o urmărea pas cu pas pe pârâtă, și când mergea la pâine, bănuind că are altă relație. Pârâta i-a spus că reclamantul nu i-a mai dat voie să lucreze pentru că era gelos și dorea ca aceasta să aibă grijă de copii. Reclamantul este o persoană calmă, dar în momentul în care consumă alcool își pierde cumpătul, devenind violent. Schimbarea dintre părți s-a produs din momentul în care reclamantul a venit de la spital, cam acum un an, acesta acuzând-o pe pârâtă că are relații cu niște minori.

 Martorul MN a declarat că este prieten bun cu reclamantul și a fost și cu pârâta până când aceasta a părăsit domiciliul conjugal și nu s-a mai întors.

Martorul a declarat că nu a văzut ca părțile să fie implicate în relații extraconjugale, dar prin sat s-au mai auzit zvonuri. D.V. nu o înjura și nu o bătea pe soție. D.L. nu are relații cu doi tineri, nu este o femeie de acest gen. A mai arătat martorul că pârâta era o femeie curată și liniștită, iar ceea ce se aude prin sat nu este adevărat.

În drept, conform art. 373 lit. b) Cod civil, instanţa poate desface căsătoria atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. De asemenea, potrivit art. 379 alin. (1) Cod civil, în cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388

Din analiza textelor legale invocate rezultă că instanţa trebuie să stabilească mai întâi dacă, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, ceea ce determină imposibilitatea continuării căsătoriei, şi apoi dacă aceasta se datorează culpei unuia dintre soţi, indiferent de calitatea sa în proces, reclamant sau pârât, respectiv dacă unul dintre soţi sau ambii și-au încălcat obligațiile ce le reveneau.

Din probele administrate în cauză, instanța reţine că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei este imposibilă. Astfel, din înscrisurile depuse de reclamantă și enumerate anterior, rezultă că reclamantul-pârât a avut față de pârâta-reclamantă un comportament agresiv, atât verbal cât și fizic.

În aceste condiţii, instanţa îşi formează convingerea că pârâta-reclamantă a avut un comportament corespunzător în relaţiile de familie, muncind în gospodărie, relaţiile deteriorându-se din cauza atitudinii agresive a reclamantului-pârât şi a faptului că acesta a întreţinut relaţii extraconjugale.

Deși din proba testimonială a rezultat că în prezent pârâta-reclamanta a părăsit domiciliul conjugal și locuiește cu fiica sa, instanța apreciază că vinovat de destrămarea căsătoriei este reclamantul-pârât, acesta fiind cel care, prin agresivitatea constată, a determinat plecarea acesteia.

Coroborând probele administrate instanța reține că relațiile de familie s-au deteriorat din cauza reclamantului-pârât. Prin urmare, reţinând că între soţi nu mai există sentimente de afecţiune, respect şi încredere reciproce care stau la baza unei relaţii de familie, instanţa va dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, în temeiul art. 379 alin. (1) Cod civil.

Totodată, instanţa constată că potrivit art. 383 alin. 1 Cod Civil, la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, instanţa luând act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ. Conform aceluiaşi text de lege, pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei. Dacă însă, nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.

În privința noţiunii de motive temeinice, doctrina a apreciat ca urmează să se înțeleagă „acel interes care ar fi vătămat prin modificarea numelui de familie purtat de soţ în timpul căsătoriei, interes care poate să fie moral şi material. În condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut în textul normativ care sunt aceste motive temeinice și nici criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea lor, sarcina identificării acestora revine instanței de judecata, iar acest lucru nu se poate face decât pornind de la situația de excepție prevăzută de text și de la probele administrate de părți.

Faptul că pârâta-reclamantă este grav bolnavă, are o vârstă înaintată (68 de ani) și nu are un domiciliu pe teritoriul României (care să îi permită să revină în țară să își schimbe documentele), locuind în Italia la fiica sa, reprezintă în opinia instanței un motiv temeinic pentru ca aceasta să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie.

Așa fiind, instanța va admite acest capăt de cerere și va dispune ca pârâta-reclamantă să își păstreze numele dobândit în căsătorie, respectiv acela de ........

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea reclamantului-pârât la plata unei prestații compensatorii sunt incidente prevederile art. 390 Cod civil potrivit cărora în cazul în care divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât, soțul reclamant poate beneficia de o prestație care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care o solicită.

Rezultă că pentru a fi admisă cererea de acordare a prestaţiei compensatorii este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: durata căsătoriei să fi fost de cel puțin 20 de ani, soţul care solicită prestaţia compensatorie să sufere un dezechilibru patrimonial semnificativ în raport cu condiţiile de viaţă din timpul căsătoriei, în sensul diminuării nivelului său de trai și să nu fie vinovat de divorţ.

Analizând condițiile menționate anterior, instanţa constată că sunt îndeplinite în prezenta cauză, câtă vreme căsătoria părţilor având o durată de peste 20 ani, urmează a fi desfăcută din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, iar reclamanta-pârâtă va suferi un dezechilibru semnificativ în condiţiile de viaţă, în urma divorţului.

În acest sens, instanţa are în vedere faptul că din declaraţiile martorilor a rezultat că pe parcursul căsătoriei, pârâta s-a ocupat de gospodărie, contribuind astfel la creşterea veniturilor şi implicit al nivelului de trai al familiei. Aceasta nu a avut loc de muncă deoarece nu i s-a permis de  către soț, acesta fiind gelos.

Or, în condiţiile în care în prezent, din cauza comportamentului reclamantului-pârât, pârâta-reclamantă a fost nevoită să părăsească domiciliul şi să se mute la fiica sa, aceasta este lipsită de venituri. De asemenea, starea de sănătate precară și vârsta o pun în imposibilitatea de a mai obține venituri din muncă.

Astfel, întrucât faţă de relaţiile tensionate dintre părţi, este evident că reclamanta-pârâtă nu poate reveni în domiciliu pentru a se ocupa de muncile agricole, aceasta urmează să sufere un dezechilibru semnificativ în condiţiile de trai, fiind lipsită de resurse financiare.

Prin urmare, văzând şi nivelul veniturilor din pensie, instanţa urmează a admite cererea pârâtei-reclamante şi va dispune obligarea reclamantului-pârât la plata către aceasta a unei prestații compensatorii în cuantum de 1/3 din venitul lunar al reclamantului-pârât, pe toată durata vieții pârâtei-reclamante, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către ambele părţi, instanţa reţine că potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

În cauza de faţă, instanţa constată că pârâta-reclamantă a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 2150 lei  (2000 lei onorariu avocat şi 150 lei taxă judiciară de timbru), motiv pentru care îl va obliga pe reclamantul-pârât, ca parte căzută în pretenții, la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare