Contestație la executare

Hotărâre - din 18.12.2019


Cuprins pe materii: Drept civil. Drept fiscal. Contestație la executare.

Index alfabetic:

Contestație la executare

Excepția tardivității

Excepția inadmisibilității

Titlu de creanță

Decizie de impunere

261 C.pr.fisc., 93 alin. 2 și 97 din C.proc.fisc. 

Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.  Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege. Analizând dosarul de executare depus de intimată instanța reține că anterior emiterii titlului executoriu intimata nu a emis un titlu de creanță care să îi fie comunicat contestatorului și care să conțină elementele obligatorii prevăzute de lege. Ca atare, titlul executoriu contestat în prezentul litigiu este lipsit de fundament legal, urmând a fi desfiinţat, ca nelegal şi netemeinic întrucât niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii.

Judecătoria Liești, secția civilă, Încheiere din data de 18.12.2019, dosar nr. xxx

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de ..........2019, sub nr. xxxxxx, contestatorul CF a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimații UAT Comuna G. și LM împotriva Titlului executoriu nr. .../.........2019 şi a somaţiei nr. ...............3.2019, solicitând anularea acestora şi suspendarea executării silite.

În motivarea cererii, contestatorul CF a arătat că este proprietarul unui vehicul marca Mercedes Benz Vito pe care l-a achiziționat la data de 29 iulie 2016 și pe care l-a înmatriculat la data de 7 septembrie 2016. Ulterior s-a prezentat la sediul Primăriei comunei ........ pentru a întocmi formalitățile necesare luării în evidențele fiscale ale acesteia, ocazie cu care i-a înmânat funcționarului public din cadrul Primăriei,  L M, copii xerox ale documentelor următoare: carte de identitate a vehiculului, certificat de înmatriculare, act de vânzare cumpărare. Funcționarul din primărie a încadrat vehiculul în cauză în categoria autoutilitară și a stabilit un impozit anual în suma de 330 RON pe care contestatorul l-a plătit până în anul în curs. La data de 2 martie 2015, vehiculul marca a Mercedes Benz Vito a fost transformat din autoutilitară în autoturism M1, fiind carosat conform mențiunilor din cartea de identitate a vehiculului. La data de 14 mai 2019, a primit prin serviciul poștal un plic de la primăria comunei Grivița în care se afla titlul executoriu prin care este menționată suma restantă de 1063 RON reprezentând impozit auto sub 12 tone PF. S-a deplasat la primăria comunei Grivița unde a cerut lămuriri cu privire la suma restantă menționată în titlu executoriu, ocazie cu care a purtat o discuție verbală cu două angajate din cadrul Primăriei, respectiv Na G și N V, care i-au comunicat faptul că suma de 1063 RON reprezintă diferența de impozit la care s-au adăugat penalități aferente pentru vehiculul marca Mercedes Benz Vito, ce a fost încadrat în mod eronat în categoria autoutilitară de către funcționarul L M, deși acesta figura ca autoturism. Având în vedere faptul că suma restantă a survenit în mod eronat din neglijență a funcționarului public, s-a solicitat anularea debitelor restante ori suportarea plății acestora de către cel care se face vinovat de existența lor.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

 Contestația a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 80 RON.

La data de 11.06. 2019 contestatorul a depus precizări prin care a arătat că solicită anularea Titlului executori.

La data de 26.06.2019, intimata UAT Comuna G a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca tardiv formulată și inadmisibilă.

În motivare s-a arătat că o contestație împotriva executării silite se formulează în 15 zile de la data comunicării somației, prezenta acțiune fiind tardivă. Cererea este și inadmisibilă deoarece reclamantul nu a înțeles să atace și dispoziția primarului comunei Grivița prin care s-a stabilit modul de calcul al impozitului pe mijloace auto și în urmă cărora s-a stabilit că reclamantul  datorează o diferență de impozit, conform actelor anexate la întâmpinare.

 În drept, au fost invocate dispozițiile articolului 715 Cod de Procedură Civilă.

Intimatul LM nu a formulat întâmpinare în cauză.

Sub aspectul probatoriului, la termenul de judecată din data de 04.12.2019 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri. La același termen instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului LM pe care a unit-o cu fondul. Cu fondul au fost unite și excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de intimată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, contestatorul CFeste proprietarul autovehiculului marca Mercedes Benz Vito pe care l-a achiziționat la data de 29 iulie 2016 (f. 7).

La data de 2 martie 2015, vehiculul marca a Mercedes Benz Vito a fost transformat din autoutilitară în autoturism M1, fiind carosat conform mențiunilor din cartea de identitate a vehiculului (f. 5).

Prin Dispoziția nr. 192/29.05.2018 a Primarului com. ........... s-a constituit o comisie pentru verificarea modului de stabilire a impozitului pe mijloace de transport auto în comuna ............., județul Galați. În baza acestei Decizii s-a întocmit un Raport de activitate prin care s-a propus debitarea, urmărirea și încasarea imediată de la contribuabili sau persoane responsabile a sumelor datorate privind taxa auto – diferențe, printre care și suma de 584 RON de la contestator.

Prin Titlul executoriu nr. ..........2019 emis pe numele contestatorului s-a stabilit că acesta datorează suma de 1063 lei reprezentând impozit auto sub 12 tone PF (f. 18). La aceeași dată, s-a emis somația nr. ........2019, comunicată contestatorului la data de 14.05.2019 (f.6).

Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate, instanța reține următoarele:

Referitor la excepția tardivității, instanța o va respinge pentru următoarele considerente:

Conform art. 261 C.pr.fisc. contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când: contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.

Din copia plicului depus de contestator (intimata refuzând să depună la dosar dovada de comunicare) rezultă că acesta a primit actul de executare la data de 14.05.2019, formulând contestația la data de 29.05.2019, cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța o va respinge de asemenea ca neîntemeiată  Dispoziția nr. 192/29.05.2018 a Primarului com. ...... nefiind un act administrativ fiscal sau un act de executare pentru care legea să prevadă contestarea cu prioritate.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului LM excepție absolută și peremptorie care are prioritate cu privire la soluționare în raport de fondul cauzei, instanța urmează să admită excepția invocată din oficiu pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 36 din C. pr. civ. Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.  Astfel, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligaţiei unei persoane de a participa, ca parte, în procesul civil.

În cadrul contestației la executare calitate procesuală activă și pasivă au doar părțile interesate (debitor și creditor) sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.

Având în vedere că intimatul LM nu este nici debitor nici creditor, instanța va admite excepția și va respinge contestația introdusă împotriva sa ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru eventualul prejudiciul cauzat de intimat, contestatorul are la dispoziție o acțiune în răspundere civilă delictuală.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Conform art. 261 C.pr.fisc., persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Potrivit art. 93 alin. 2 din C.proc.fisc.  creanţele fiscale se stabilesc astfel: prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

Conform art. 97 din C.proc.fisc., decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46 (denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele; datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia; menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului), şi tipul creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Art. 226 prevede că executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30. În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.  Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege.

Analizând dosarul de executare depus de intimată instanța reține că anterior emiterii titlului executoriu intimata nu a emis un titlu de creanță care să îi fie comunicat contestatorului și care să conțină elementele obligatorii prevăzute de lege.

Ca atare, titlul executoriu contestat în prezentul litigiu este lipsit de fundament legal, urmând a fi desfiinţat, ca nelegal şi netemeinic întrucât niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii.

 Faţă de considerentele expuse, se va admite contestaţia şi, în consecinţă, se va anula Titlul executoriu nr. 438/28.03.2019 precum şi toate actele de executare silită subsecvente.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.