Calitate procesual pasivă. Debitorul obligaţiei de plată a creanţelor fiscale.

Calitate procesual pasivă.  Debitorul obligaţiei de plată a creanţelor fiscale.

Debitorul obligaţiei de plată a taxelor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi de art. 40 din Legea nr. 10/1995 este beneficiarul autorizaţiei de construire, acesta poate avea calitatea de proprietar sau de investitor.

Secţia I civilă - Decizia civilă nr.103/27 martie  2019.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr…/306/2017, reclamantul I.S.C. pentru I.R.C.C., I.J.C. S.(în continuare ISC) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii R.D. şi R.M., obligarea acestora la plata sumei totale de 36.307,38 lei, compusă din: 1.696,09 lei reprezentând cota de 0.1% calculată la valoarea finală, 16.457,60 lei reprezentând cota de 0,7% calculată la valoarea finală şi 18.158,69 lei penalităţi de întârziere de 0.15% pe zi, calculate pentru cele două cote datorate, fără a se depăşi suma datorată, cu cheltuieli de judecată.

La data de 16.06.2017, reclamantul a depus o modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei R.A.M.

Prin sentinţa civilă nr. 7091/21.12.2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27.03.2018, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul I.S.C. în contradictoriu cu pârâţii R.D., R.M. şi R.A.M., care au fost obligaţi la plata sumei totale de 36.307,38 lei reprezentând: 1.696,09 lei reprezentând cota de 0.1% calculată la valoarea finală, 16.457,60 lei reprezentând cota de 0,7% calculată la valoarea finală şi 18.158,69 lei penalităţi de întârziere de 0.15% pe zi, calculate pentru cele două cote datorate, fără a se depăşi suma datorată.

A fost  respinsă cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, aducând critici cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor invocate.

Prin decizia civilă nr…/2018, Tribunalul Sibiu  a respins apelul pârâţilor, reţinând, în esenţă că acţiunea este admisibilă, faţă de dispoziţiile art. 43 din Legea nr.10/1995, art.30 al. 2 teza I a Legii nr. 50/1991 şi art. 110 lit. h din Cod  procedură  fiscală.

Referitor la calitatea procesuală a pârâţilor R.D. şi R.M. s-a apreciat că este justificată, faţă de împrejurarea că autorizaţia de construire a fost emisă pe numele acestora, că apelanta R.A.M. era deja proprietar al imobilului la data declaraţiei privind valoarea reală a lucrărilor executate, dar cu toate acestea nu a învederat acest aspect reclamantei şi că apelanta R.A.M. este succesor cu titlu particular al apelanţilor donatori (socrii), un având cauză, care deşi nu a fost parte la raportul de drept născut iniţial între reclamant şi pârâţii R.D. şi R.M., este ţinută de obligaţia născută iniţial în sarcina donatorilor.

S-a mai reţinut că prin contractul de donaţie, apelanţii pârâţi R.D. şi R.M. au pierdut doar calitatea de proprietari, nu şi pe cea de investitori, astfel că rămân obligaţi la plata taxei prevăzute de legea specială.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptul material la acţiune faţă de pârâta R.A.M., Tribunalul a constatat că reclamantul, acţionând în termen legal împotriva donatorilor pârâţi R.D. şi R.M., a determinat întreruperea termenului de prescripţie şi faţă de succesorul cu titlu particular – având cauză pârâta R.A.M., întrucât aceasta a devenit donatar ulterior naşterii raportului juridic (fiscal) dintre reclamant şi socrii ei, având cunoştinţă de obligaţiile de care erau ţinuţi socrii ei şi pe care şi le-a asumat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii R.D., R.M. şi R.A.M., solicitând casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii apelului declarat de aceştia, a schimbării sentinţei primei instanţe în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În expunerea motivelor, recurenţii susţin că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile din Codul de procedură fiscală cu privire la admisibilitatea acţiunii. În opinia recurenţilor, reclamantul, în calitate de creditor fiscal, nu are la îndemână calea acţiunii de drept comun pentru recuperarea unei creanţe fiscale, ci calea procesuală specială de emitere a deciziei de impunere. În cauză nu operează prevederile art. 110 alin. 3 lit. h din Codul de procedură fiscală, întrucât stabilirea de către instanţa de judecată a unor creanţe fiscale vizează doar amenzi, cheltuieli de judecată şi alte creanţe de acest gen.

Reclamantul putea să comunice creanţa organului fiscal competent pentru executarea silită a acestui debit.

O altă critică se referă la aplicarea greşită a prevederilor art. 17 şi 25 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, întrucât la data finalizării construcţiei, pârâţii R.D. şi R.M. nu mai aveau calitate de investitori sau proprietari,  astfel că nu mai aveau calitate de subiect al raportului juridic de drept fiscal. Ca urmare, nu se poate reţine în sarcina lor nicio obligaţie fiscală de a declara sau achita vreo sumă de bani.

Prin efectul donaţiei, calitatea de investitor/proprietar a fost preluată de pârâta R.A.M. şi este opozabilă erga omens prin înscrierea contractului în cartea funciară.

O ultimă critică vizează respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de recurenta R.A.M. faţă de prevederile art. 23 alin. 1 şi 92 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.

Se susţine că la data precizării de acţiune faţă de această pârâtă, era împlinit termenul de prescripţie de 5 ani şi nu prezintă relevanţă, sub aspectul întreruperii acestui termen, împrejurarea că acţiunea a fost introdusă în termen raportat la ceilalţi pârâţi şi că pârâta R.A. M. are calitate de având cauză.

Apreciind că acţiunea reclamantului se impunea a fi respinsă, recurenţii susţin că reclamantul trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la legitimarea procesuală pasivă a pârâţilor, se reţin următoarele:

Potrivit art. 25 alin. 1 din OG nr.. 92/2003, în raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţă fiscală, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativă de plată a acestor drepturi.

În speţă, drepturile de creanţă fiscală a căror valorificare o urmăreşte reclamantul, în calitate de creditor, constau în taxele prevăzute de art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi de art. 40 din Legea nr. 10/1995. Potrivit art. 30 alin. 1 şi 3 din Legea nr.50/1991, cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cotă ce se aplică şi diferenţelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face o dată cu recepţia la terminarea lucrărilor. Conform art. 40 din Legea nr. 10/1995, investitorii sau proprietarii vor vira lunar către I.S.C. o sumă echivalentă cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire.

În speţă, autorizaţia de construire nr…/….2007 a fost emisă pe numele pârâţilor R.D. şi R.M. pentru efectuarea lucrărilor de construire casă P+E+M, racorduri, branşamente şi împrejmuiri pe imobilul înscris în CF …  S.  nr. top…

Prin contractul de donaţie încheiat la data de 24.09.2010 între pârâţii R.D. şi R.M., pe de-o parte, şi pârâta R.A.M. pe de altă parte, s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului teren înscris în CF… S. nr. top..., donatara preluând totodată drepturile şi obligaţiile ce decurg din autorizaţia de construire nr…/2007.

Potrivit art.7 pct. 14 din Legea nr.50/1991, valabilitatea autorizaţiei se menţine în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a transcrierii actelor care conferă dreptul de construire.

Prin normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 1430/2005 (în vigoare la data obţinerii autorizaţiei de construire), astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 839/2009 (în vigoare la data încheierii contractului de donaţie), s-a stabilit că, în cazul schimbării investitorului pe parcursul executării şi înaintea finalizării lucrărilor, potrivit art. 7 alin. 14 din Legea nr.50/1991, valabilitatea autorizaţiei de construire se menţine, cu condiţia respectării în continuare a prevederilor acesteia, precum şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare. În această situaţie, autorizaţia împreună cu celelalte acte - avize, acorduri, documentaţii etc. -, care au stat la baza eliberării acesteia, aparţin de drept noului investitor/proprietar (art.50 alin. 4 din Ord. nr.1430/2005, respectiv art. 52 alin. 4 din Ord. nr. 839/2009).

Conform art. 65 alin.1 şi 2 din Ord. 1430/2005 (art.70 alin. 1 şi 2 din Ord. 839/2009), cheltuielile stabilite de art. 30 din Legea nr. 50/1991 se suportă de către investitori. În conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, investitorii sau proprietarii au obligaţia de a vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor.

Prin normele metodologice sunt reglementate şi obligaţiile investitorilor/beneficiarilor faţă de autorităţi. Astfel, potrivit art. 71 alin. 1 lit. c şi alin. 2 lit. a din Ord. 1430/2005 (art. 76 alin. 1 şi 2 şi alin. 2 lit. a din Ord. 839/2009), după obţinerea autorizaţiei de construire, în vederea executării lucrărilor, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a  anunţa finalizarea lucrărilor de construcţii autorizate. După realizare, pentru punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, potrivit prevederilor legale în vigoare, prin grija investitorului/beneficiarului este necesară regularizarea taxelor şi cotelor legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a declara la emitentul autorizaţiei valoarea finală a lucrărilor.

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că debitorul obligaţiei de plată a taxelor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi de art. 40 din Legea nr. 10/1995 este beneficiarul autorizaţiei de construire. Acesta poate avea calitatea de proprietar sau de investitor, după cum autorizaţia de construire este eliberată pentru executarea de lucrări la imobile construcţii deja existente (în cazul beneficiarului proprietar), sau pentru executarea unei construcţii noi, situaţie în care nu se poate vorbi despre un drept de proprietate asupra construcţiei, acest drept fiind dobândit la momentul la care se face recepţia lucrărilor şi se înscrie construcţia în cartea funciară (în cazul beneficiarului investitor).

În speţă, pârâţii R.D. şi R.M.  au avut calitatea de investitori iniţiali, în sarcina acestora fiind obligaţia de plată a cotei de 0,1% din valoarea estimată a lucrărilor, conform art. 30 din Legea nr. 50/1991, obligaţie a cărei îndeplinire nu a fost contestată de reclamant.

Pe parcursul executării şi înaintea finalizării lucrărilor, a operat transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului pe care se executau lucrările, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din autorizaţia de construire, astfel că pârâta R.A.M. a devenit noul beneficiar  al autorizaţiei.

În aceste condiţii, obligaţia de plată a taxelor prevăzute de Legea nr.50/1991 şi Legea nr. 10/1995, la finalizarea lucrărilor revenea pârâtei R.A.M., persoană care deţinea de drept autorizaţia de construire la acel moment şi care avea calitatea de investitor în sensul dispoziţiilor legale menţionate anterior. De altfel, aceasta a fost cea care a declarat, la data de 19.04.2011, valoarea reală a lucrărilor executate în baza autorizaţiei de construire nr…/2007.

Faţă de aceste considerente, Curtea constată că pârâţii R.D. şi R.M.  nu sunt subiecţi ai raportului juridic de drept material dedus judecăţii, întrucât nu au calitatea de debitori ai obligaţiilor fiscale a căror plată o solicită reclamantul. Pe cale de consecinţă, excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive este fondată, instanţa de apel respingând în mod eronat aceste criticii.

Şi susţinerile recurentei R.A.M. referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune în ce o priveşte pe aceasta sunt fondate.

Potrivit art. 91 alin. 1 şi 2 coroborat cu art. 23 din OG nr. 92/2003, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, termenul de prescripţie începând să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.

În speţă, lucrările au fost finalizate în anul 2011, ceea ce înseamnă că dreptul material la acţiune al reclamantului s-a născut la 01.01.2012, iar termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 01.01.2017. Reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei R.A.M. la data de 27.03.2018, după împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani.

În cauză nu se poate reţine nici că obligaţia de plată este solidară şi nici că pârâta, în calitate de având cauză, trebuie să suporte efectele raportului juridic iniţial.

Aşa cum s-a arătat mai sus, la momentul schimbării investitorului, ca urmare a încheierii contractului de donaţie, titularul de drept al autorizaţiei  de construire a devenit donatara R.A.M., potrivit art.7 alin. 14 din Legea nr.50/1991 şi art.52 alin.4 din Ord. nr. 839/2009. Obligaţia de plată a creanţelor pretinse prin acţiunea de faţă s-a născut la momentul stabilirii valorii reale a lucrărilor, respectiv la data recepţiei lucrărilor. Ca urmare, această obligaţie este în sarcina investitorului care a finalizat lucrările, o astfel de obligaţie neexistând în patrimoniul beneficiarilor iniţiali la momentul preluării de către pârâta R.A.M. a calităţii de beneficiar al autorizaţiei de construire.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 496 NCPC, Curtea a admis  recursul declarat de pârâţii R.D., R.M. şi R.A.M. împotriva deciziei civile nr. 873/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu. A casat decizia atacată şi, rejudecând, a admis  apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 7091/2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr…/…/2018, şi a încheierii camerei de consiliu din data de 27.03.2018, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr…/…/2018/a1. A schimbat  în parte sentinţa şi încheierea apelate, în ce priveşte soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei dreptului material la acţiune şi, rejudecând în aceste limite, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii R.D. şi R.M. şi, în consecinţă, a respins  acţiunea formulată de reclamantul I.S.C., pentru I.R.C.C., pentru I.J.C.S. împotriva acestor pârâţi.

A  admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta R A M şi, în consecinţă, va respinge acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Centru, pentru Inspectoratul Judeţean în Construcţii Sibiu împotriva pârâtei R A M. Va menţine soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi.

Domenii speta

Spete similare