Contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente. Cuantum şi modalitate de stabilire.

Contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente. Cuantum şi modalitate de stabilire.

Interpretând dispoziţiile art. 138 lit. a) şi art. 151 alin. 4 şi 5 din Noul cod fiscal Curtea reţine că acestea stabilesc o regulă şi o excepţie cu privire la plata contribuţiei de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente.

Astfel, regula este cea prevăzută de art. 151 alin. 4 coroborat cu art. 138 lit. a), respectiv plata unei contribuţii egală cu cota de contribuţie individuală de 10,5%. Această cotă se aplică ope legis, fără ca respectivul contribuabil să îşi manifeste voinţa.

Situaţia de excepţie este cea prevăzută de art. 151 alin. 5 coroborat cu art. 138 lit. a) şi presupune o acţiune din partea contribuabilului, respectiv formularea unei opţiuni, în condiţiile art. 151 alin. 6, caz în care contribuţia de plată este egală cu cota de 26,3% pentru condiţii normale de muncă.

Aşadar, cota de contribuţie depinde de modul de acţiune al contribuabilului şi nu numai de natura activităţii generatoare de venituri: cota de 10,5% este determinată de opţiunea prin inacţiune în timp ce cota de 26,3% este determinată de opţiunea prin acţiune, ambele cote fiind aplicabile pentru veniturile din activităţi independente.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 428/2019

1. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 860/CAF/2018 pronunțată de Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ Fiscal şi de Insolvenţă a Tribunalului Alba a fost respinsă excepţia de nelegalitate a Ordinului A.N.A.F. nr.3655/2015- pct.III şi art.3 cap.III invocată de reclamantă şi a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M.  în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională a Finanţelor Publice B. şi Serviciul Fiscal Municipal A.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M.

În susținerea recursului înțelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, din următoarele considerente:

Recurenta consideră că este greşită modalitatea de calcul, având în vedere că această cotă de 26,3% este o cotă compusă din contribuţia individuală şi din contribuţia angajatorului. Or, reclamanta nu deţine această dublă calitate, veniturile realizate de aceasta fiind venituri din activităţi independente, neputând fi supusă unei impozitări specifice activităţii salariale.

De asemenea, apreciază că este incorect ca aceasta să fie asimilată în privinţa cotei de contribuţie, atât unui angajat, cât şi unui angajator, textul legal fiind foarte clar în a face diferenţă între cele două categorii de contribuţii, prin urmare Serviciul Fiscal Municipal A. ar fi trebuit să calculeze contribuţia datorată de reclamantă la nivelul unui cuantum de 10,5% din venitul net şi nu la nivelul de 26,3%.

Art. 151 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 prevede foarte clar care este contribuția datorată de persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente, făcând trimitere la contribuţia individuală stabilită de art. 138 din acelaşi act normativ. În acelaşi timp, art. 151 alin. 3 prevede că se poate opta pentru cota integrală de contribuţie prevăzută de art. 138, or lecturând cu atenţie dispoziţiile acestui ultim text de lege, se poate observa că în terminologia folosită de legiuitor nu se regăseşte noţiunea de „cotă integrală de contribuţie”, astfel că trimiterea la art. 151 alin. 5 nu este corelată cu dispoziţiile art. 138.

În aceste condiţii, se apreciază că, instanţa de fond, trebuia să aplice principiul de drept conform căruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, ar fi trebuit să stabilească faptul că textul legal aplicabil este cel al art. 151 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 şi că organele fiscale au calculat în mod greşit contribuţia datorată de către reclamantă.

3. Poziția intimatelor

Intimatele au formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului față de prevederile art. 489 alin. 2 din noul Cod de Procedură Civilă, întrucât reclamanta nu a formulat critici distincte relative la nelegalitatea sentinţei instanţei de fond ci a reluat susţinerile din acţiunea principală.

În subsidiar  solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că, față de prevederile art. 67, art. 137 alin. 1 lit.b, art. 138, art. 148 și art. 151 din Codul fiscal – Legea 227/2015, nu pot fi reţinute argumentele reclamantei cu privire la faptul că datorează doar contribuţia individuală de 10,5% nu şi contribuția de 15,8% care revine angajatorului, în situaţia în care:

-cota de contribuţie de asigurări sociale de 26,3% prevăzută de legiuitor pentru condiţii normale de muncă (cotă aleasă de reclamantă), include şi contribuţia angajatorului şi asigură contribuabilului un stagiu complet de cotizare la sistemul public de pensii.

-în acest sens, legiuitorul a dat dreptul şi persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente, de a opta la momentul depunerii Declaraţiei 600 pentru aplicarea cotei integral de contribuţie, şi în consecinţă de a beneficia de un stagiu complet de cotizare.

4. Soluția instanței de control judiciar

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin 1 din Codul de procedură civilă 2010  casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurentul a înțeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

După cum lesne se poate constata, fiind vorba despre norme de drept material, este exclusă posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să fie invocate încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept.

Textul se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecății, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. Tot în acest motiv de nelegalitate poate fi încadrată și ignorarea unei norme legale incidente în cauză, aplicarea unei norme generale, deși se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers.

Disputa juridică poartă asupra interpretării şi aplicării prevederilor art. 138 lit. a) şi art. 151 alin. 4 şi 5 din Codul fiscal – Legea 227/2015, forma în vigoare la data stabilirii obligaţiilor de plată, cele două părţi având perspective divergente.

 Conform art. 138 lit.a), cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:

a) 26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 15,8% pentru contribuţia datorată de angajator.

Potrivit art. 151 alin. 1 şi 4-7,

(1) Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, care determină venitul net anual în sistem real şi/sau pe baza normelor anuale de venit, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declaraţiei prevăzute la art. 148 alin. (5).

 (4) Cota de contribuţie de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) este cota pentru contribuţia individuală, prevăzută la art. 138.

(5) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) pot opta pentru cota integrală de contribuţie de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor normale de muncă, prevăzută la art. 138.

(6) Opţiunea prevăzute la alin. (5) se exercită prin completarea corespunzătoare a declaraţiei prevăzute la art. 148 alin. (5), depusă la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se doreşte utilizarea cotei integrale de contribuţie de asigurări sociale, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activităţii, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.

(7) Opţiunea prevăzută la alin. (5) este obligatorie pentru contribuabil pentru întreg anul fiscal, inclusiv la regularizarea plăţilor anticipate, şi se consideră reînnoită pentru fiecare an fiscal dacă contribuabilul nu solicită revenirea la cota individuală prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se doreşte revenirea la cota individuală de contribuţie de asigurări sociale.

Interpretând cele două norme, Curtea reţine că acestea stabilesc o regulă şi o excepţie cu privire la plata contribuţiei de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente.

Astfel, regula este cea prevăzută de art. 151 alin. 4 coroborat cu art. 138 lit. a), respectiv plata unei contribuţii egală cu cota de contribuţie individuală de 10,5%. Această cotă se aplică ope legis, fără ca respectivul contribuabil să îşi manifeste voinţa.

Situaţia de excepţie este cea prevăzută de art. 151 alin. 5 coroborat cu art. 138 lit. a) şi presupune o acţiune din partea contribuabilului, respectiv formularea unei opţiuni, în condiţiile art. 151 alin. 6, caz în care contribuţia de plată este egală cu cota de 26,3% pentru condiţii normale de muncă.

Aşadar, cota de contribuţie depinde de modul de acţiune al contribuabilului şi nu numai de natura activităţii generatoare de venituri: cota de 10,5% este determinată de opţiunea prin inacţiune în timp ce cota de 26,3% este determinată de opţiunea prin acţiune, ambele cote fiind aplicabile pentru veniturile din activităţi independente.

 Aplicând aceste concluzii la speţa dedusă judecăţii, Curtea reţine că recurenta reclamantă a depus declaraţia 600 privind îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii, înregistrată la organul fiscal sub nr…/28.01.2016, optând pentru aplicarea cotei integrale de contribuţie de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor normale de muncă, potrivit art.151 alin.5 din Codul fiscal.

În aceste condiţii, în mod corect a decis instanţa de fond că aplicabilă în cauză este situaţia de excepţie descrisă mai sus, cota de contribuţie fiind de 26,3 % şi nu de 10,5% cu eronat susţine recurenta, silogismul judiciar fiind la adăpost de criticile formulate.

Reținând că dispozițiile incidente, supuse analizei, au fost corect interpretate, Curtea a constatat că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 nu subzistă și ca atare, recursul declarat a fost respins potrivit art. 496 alin. 1 din același act normativ.

Domenii speta

Spete similare