Conflict negativ de competenţă. Acţiune în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare imobil

Conflictul de competenţă s-a ivit într-un dosar în care, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul construcţie cu destinaţia de locuinţă, conform promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată.

Curtea, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă a constatat că fiecare dintre cele două instanţe, judecătorie şi tribunal, au calificat corect obiectul cererii de chemare în judecată deduse judecăţii lor, ca fiind acela constând în pronunţarea unei acţiuni care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, au apreciat greşit asupra naturii juridice şi caracterului acestui tip de acţiune.

Aspectul a fost lămurit prin Decizia RIL nr. 8/2013 a ÎCCJ, prin care s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare. Prin aceeaşi decizie s-a lămurit şi competenţa teritorială în judecarea unei astfel de acţiuni, care este una alternativă, iar nu exclusivă.

Prin decizia ICCJ s-a reţinut, în considerente, că pe calea acţiunii pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, iar nu a unui drept real care, de altfel, nici nu a fost transferat în patrimoniul promitentului cumpărător, acest efect producându-se doar la momentul rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, acţiunea nu poate fi decât personală imobiliară, de vreme ce dreptul de creanţă ale cărui realizare şi protecţie pe cale judiciară sunt urmărite are ca obiect un imobil.

Faţă de acest caracter al acţiunii pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, este evident că şi competenţa materială se stabileşte în raport de regula generală instituită de art. 98 C.proc.civ. (cereri privind drepturi de creanţă), iar nu în raport de regula instituită de art. 104 C.proc.civ. în raport de cererile în materie imobiliară (cereri privind drepturi reale).

Astfel, conform art. 98 alin. 1 C.proc.civ. competenţa materială se stabileşte după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. Conform art. 98 alin. 3 C.proc.civ. doar în caz de contestaţie valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată s-a arătat valoarea obiectului cererii ca fiind de 40000 euro (conform preţului imobilului convenit de părţi în convenţie cuprinzând promisiunea de vânzare-cumpărare).

Acest preţ menţionat în înscrisul autentificat nu a fost contestat de pârâţi prin întâmpinare astfel că valoarea litigiului nu se stabileşte după preţul imobilului înscris în certificatul de atestare fiscală (cum a apreciat judecătoria), ci după valoarea convenită de părţi (cum a apreciat tribunalul).

La data formulării cererii de chemare în judecată raportat la cursul de schimb valutar al BNR, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată era de 40000 euro, respectiv 194860 lei), valoare sub pragul de 200000 lei instituit de art. 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ.

Prin urmare, acţiunea a fost stabilită ca fiind de competenţa materială a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k raportat la art. 95 pct. 1 C.proc.civ., iar nu de competenţa materială în primă instanţă a tribunalului.

Sentinţa civilă nr.17 din 26.07.2022 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B la data ... sub dosarul nr. ..., reclamanta ... a chemat în judecată pe pârâţii ... şi ..., solicitând să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul construcţie cu destinaţia de locuinţă situat în municipiul ..., str. ... nr. ..., jud. ..., înscris în CF, cu o suprafaţă construită la sol de 58 mp şi o suprafaţă construită desfăşurată de 126 mp, conform promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. ...

În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta arată că pârâţii s-au obligat să-i vândă imobilul, preţul fiind stabilit la suma de 40000 euro, din care ea a achitat în numerar 10571 euro la data semnării promisiunii, urmând ca diferenţa de 29429 euro să fie achitată în termen de 6 luni, condiţionat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, de comun acord stabilind ca perfectarea acestuia să fie făcută în termen de 6 luni de la data autentificării promisiunii. Menţionează că după încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare a luat legătura de mai multe ori cu pârâţii pentru a încheia contractul în formă autentică, dar aceştia au amânat-o de fiecare dată, spunându-i că sunt plecaţi sau că nu au toate documentele necesare, astfel că la data ... i-a notificat pe pârâţi prin intermediul executorului judecătoresc să se prezinte în data ..., ora 11, la biroul notarial pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. Arată că pârâţii nu s-au prezentat la notariat, ea fiind prezentă, făcând dovada existenţei în cont a diferenţei de preţ şi încheindu-se de către notar înscrisul care certifică acestea. A solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 1669 C. civ.

Legal informaţi asupra acţiunii îndreptate împotriva lor, pârâţii ... şi ... au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea excepţiei de nulitate a cererii de chemare în judecată pentru că nu a fost legal timbrată în termenul fixat de instanţă. Totodată au solicitat respingerea acţiunii introduse deoarece promisiunea de vânzare-cumpărare avea un termen de valabilitate de 6 luni de la data semnării şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi martori.

Primul termen de judecată a fost stabilit în cauză pentru şedinţa publică din data ..., când părţile au fost legal citate, dar instanţa a dispus amânarea cauzei pentru continuitatea completului, judecătorul titular fiind în concediu medical.

La următorul termen de judecată, din data ..., instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei B şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestei excepţii invocate din oficiu.

Prin sentinţa civilă nr. ... pronunţată de Judecătoria B, instanţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului B.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamanta a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru un imobil situat în municipiul ...

Pentru stabilirea competenţei teritoriale într-o astfel de cerere, aplicabile sunt dispoziţiile art. 117 C.proc.civ., competentă fiind instanţa în circumscripţia căreia este situat imobilul. Cum imobilul este situat în mun. B, instanţa competentă este cea din B. Aceasta, pentru că cererea privind realizarea dreptului de proprietate asupra imobilului atrage o competenţă exclusivă şi, prin urmare, va fi avut în vedere cu prioritate.

S-a mai reţinut că art. 101 alin. 1 C.proc.civ. arată că în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii, iar art. 104 C.proc.civ. arată că în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale.

Din certificatul de atestare fiscală aflat la dosar reiese o valoare impozabilă a imobilului de 332731 lei.

A concluzionat prima instanţă sesizată că faţă de dispoziţiile legale mai sus indicate, dar având în vedere şi dispoziţiile art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. k C.proc.civ. şi art. 95 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., competenţa în soluţionarea prezentei cauze aparţine Tribunalului B.

La Tribunalul B, cauza a fost înregistrată la data ..., sub acelaşi număr de dosar ...

La data ..., pârâta ... a invocat în scris excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului ... şi a solicitat constatarea conflictului negativ de competenţă.

La primul termen de judecată stabilit pe rolul acestei instanţe, la data ..., excepţia a fost comunicată şi părţii adverse, fiind apoi pusă în discuţia contradictorie a părţilor la termenul de judecată din data ...

Prin sentinţa civilă nr. ... a Tribunalului B a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei B, dar constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei şi sesizarea Curţii de Apel G pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa soluţia, Tribunalul a reţinut că prin acţiunea reclamantei aceasta solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul construcţie cu destinaţia de locuinţă situat în municipiul B, str. ... nr. ..., înscris în CF nr. ..., cu o suprafaţă construită la sol de 58 mp şi o suprafaţă construită desfăşurată de 126 mp, conform promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. ... în care părţile au stabilit un preţ de 40.000 euro, din care reclamanta a achitat în numerar 10571 euro la data semnării promisiunii, urmând ca diferenţa de 29429 euro să fie achitată în termen de 6 luni, condiţionat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, de comun acord stabilind ca perfectarea acestuia să fie făcută în termen de 6 luni de la data autentificării promisiunii.

A mai reţinut Tribunalul că prin Decizia (RIL) nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. 5/2013 privind caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni (publicată în Monitorul Oficial Nr. 581 din 12 septembrie 2013) s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare.

Prin prisma analizării competenţei materiale, această cerere este una evaluabilă în bani, competenţa fiind astfel împărţită între Judecătorie şi Tribunal, după cum valoarea obiectului este de până la 200.000 lei sau peste. Din acest punct de vedere, preţul convenit de părţi, de 40.000 euro, este sub pragul de 200.000 lei având în vedere cursul valutar de schimb EURO/RON de la data introducerii cererii de chemare in judecată.

În consecință, s-a constatat că faţă de natura litigiului şi valoarea obiectului cererii, litigiul de față este de competența materială a Judecătoriei, conform art. 94 al.1 lit.k din C.proc.civ. În ce priveşte invocarea de către Judecătoria Brăila a dispoziţiilor art. 104 C.proc.civ., Tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză având în vedere că prezenta cauză nu are caracter real şi că acordul de voinţă al părţilor se referă la preţul convenit, de 40.000 euro.

Pe rolul Curţii de Apel G, dosarul a fost înregistrat la data ..., sub dosarul nr. ...

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între o judecătorie şi un tribunal din circumscripţia sa, Curtea de Apel urmează a constata că, în cauză, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Judecătoriei B pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C.proc.civ. există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Dat fiind că Judecătoria B, instanţa întâi sesizată, a apreciat că acţiunea nu este de competenţa sa, în aprecierea acestei instanţe acţiunea având ca obiect principal „hotărîre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare”  declinându-și competența în favoarea Tribunalului B,  care la rândul său și-a declinat competența de soluționarea în favoarea primei instanţe sesizate, Curtea constată că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 136 raportat la art. 133 pct. 2 și art. 135 C.proc.civ., deoarece două instanţe din circumscripţia sa și-au repudiat reciproc competenţa de a judeca cauza ce face obiectul dosarului de faţă nr. ...

Curtea constată că fiecare dintre cele două instanţe au calificat corect obiectul cererii de chemare în judecată deduse judecăţii lor, ca fiind acela constând în pronunţarea unei acţiuni care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, au apreciat greşit asupra naturii juridice şi caracterului acestui tip de acţiune.

Aşa cum corect a reţinut Tribunalul, aspectul a fost lămurit prin Decizia RIL nr. 8/2013 a ÎCCJ, prin care s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare. Prin aceeaşi decizie s-a lămurit şi competenţa teritorială în judecarea unei astfel de acţiuni, care este una alternativă, iar nu exclusivă.

Faţă de cele arătate se constată că prima instanţă sesizată, Judecătoria Brăila a omis dispoziţiile Deciziei RIL anterior menţionate.

De altfel, prin decizia ICCJ s-a reţinut, în considerente, că pe calea acţiunii pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, iar nu a unui drept real care, de altfel, nici nu a fost transferat în patrimoniul promitentului cumpărător, acest efect producându-se doar la momentul rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, acţiunea nu poate fi decât personală imobiliară, de vreme ce dreptul de creanţă ale cărui realizare şi protecţie pe cale judiciară sunt urmărite, are ca obiect un imobil.

Faţă de acest caracter al acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, este evident că şi competenţa materială se stabileşte în raport de regula generală instituită de art. 98 C.proc.civ. (cereri privind drepturi de creanţă), iar nu în raport de regula instituită de art. 104 C.proc.civ. în raport de cererile în materie imobiliară (cereri privind drepturi reale).

Astfel, conform art. 98 alin. 1 C.proc.civ., competenţa materială se stabileşte după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. Conform art. 98 alin. 3 C.proc.civ. doar în caz de contestaţie valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată s-a arătat valoarea obiectului cererii ca fiind de 40000 euro (conform preţului imobilului convenit de părţi în convenţie cuprinzând promisiunea de vânzare-cumpărare).

Acest preţ menţionat în înscrisul autentificat nu a fost contestat de pârâţi prin întâmpinare, astfel că valoarea litigiului nu se stabileşte după preţul imobilului înscris în certificatul de atestare fiscală, ci după valoarea convenită de părţi.

La data formulării cererii de chemare în judecată conform cursului de schimb valutar al BNR, valoarea unui euro era de 4,8715 lei, astfel că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată era de (40000 euro x 4,8715 lei = 194860 lei), valoare sub pragul de 200000 lei institit de art. 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ..

Prin urmare acţiunea de faţă apare ca fiind de competenţa materială a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k raportat la art. 95 pct. 1 C.proc.civ. iar nu de competenţa materială în primă instanţă a tribunalului.

Curtea mai are în vedere că, de altfel, competenţa materială a primei instanţe sesizate era câştigată Judecătoriei Brăila şi prin prisma faptului că excepţia necompetenşei materiale a acelei instanţe a fost invocată cu încălcarea art. 131 alin. 1 C.proc.civ., la al doilea termen de judecată, iar nu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

În sensul celor anterior menţionate este Decizia RIL nr. 31/2019 a ÎCCJ.

Prin urmare, faţă de cele reţinute, Curtea concluzionează că revine Judecătoriei B  competenţa materială de soluţionare a dosarului nr. ...  având ca părţi pe reclamanta ... şi pe pârâţii ... şi ..., iar ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, astfel că, pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. 4 C.proc.civ. raportat la art. 95 pct. 1 C.proc.civ. urmează a stabil că în cauză, competenţa de soluţionare revine acestei instanţe.

Domenii speta

Spete similare