Apel. Litigii de muncă. Răspunderea patrimonială a primarului pentru prejudiciile stabilite de Curtea de Conturi.

-  art. 23, art. 51 alin. 3  din Legea nr. 273/2006,  art.270 din Codul muncii,  art. 254 alin. 1 Codul muncii,  Decizia RIL nr. 16/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Se reţine că în speţă a fost încălcat principiul bunei gestiuni financiare şi disciplina financiară în cheltuirea banilor publici, prin încheierea contractului de prestări servicii cu E. S.R.L., fără a avea la bază un document justificativ care să demonstreze necesitatea şi oportunitatea unor astfel de servicii şi fără viza de control financiar preventiv, anterior încheierii acestui contract.

Este adevărat că aceste cheltuieli au fost incluse în bugetul UAT A., pentru că au fost justificate prin contractul de prestării servicii semnat de către apelantul pârât însă acesta din urmă nu a putut dovedi existenţa vreunui document justificativ, anterior încheierii contractului şi care să demonstreze necesitatea şi oportunitatea unor astfel de servicii de consultanţă.

De altfel, astfel cum a învederat şi instanța de fond, la data la care s-au contractat serviciile de consultanţă, exista la nivelul UAT comuna A., angajat un inspector de proiect, - doamna  F. care în fişa postului avea atribuţii cu privire la asigurarea de consultanţă pentru realizarea şi implementarea unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile iar faptul că ulterior acea persoană a intrat în concediu de creştere a copilului nu are relevanţă deoarece, postul a existat, acesta nu a fost desfiinţat, eventual pe o perioadă temporară putând fi angajată o altă persoană.

De asemenea, din cuprinsul raportului întocmit de către Curtea de Conturi, a rezultat că rapoartele lunare întocmite de către E. S.R.L. priveau informaţii generale, accesibile publicului pe un site public, fără nici un fel de cost suplimentar, aspect confirmat inclusiv de martora audiată în faţa instanţei de fond, care a susţinut că furnizorul de servicii centraliza aceste informaţii din mai multe surse însă aceste informaţii erau accesibile publicului dacă ştia unde să caute, gratuit.

Deliberând asupra apelului civil de faţă, contată că prin Sentinţa civilă nr.507/MAS din data de 13.06.2019, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă, s-a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamanta COMUNA A. prin reprezentant legal primar B., cu sediul în […], în contradictoriu cu pârâtul C. […], şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantei Comuna A., suma de 125.417 lei, actualizată cu dobânda legală, cu titlu de prejudiciu, precum şi suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Pârâtul C. a fost primarul reclamantei UAT Comuna A. în perioada iunie 2012 - iunie 2016, având atribuţii referitoare la bugetul local şi exercitând funcţia de ordonator principal de credite al acestei unităţi administrativ teritoriale, conform dispoziţiilor art. 63 alin. 1 lit. c) şi alin. 4 lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, astfel cum se prezenta aceasta în perioada vizată de acţiune.

În anul 2016 reprezentanţii Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi D.  au efectuat auditul financiar asupra conturilor de execuţie bugetară întocmite pe anul 2015 la UAT Comuna A., în urma căruia au întocmit raportul de audit şi procesul-verbal de constatare înregistrate sub nr. 2415/16.06.2016, prin care s-au constat o serie de deficiențe și prejudicii aferente. Deficienţele şi prejudiciile care fac obiectul prezentului litigiu sunt (f.65  dos. Trib., vol. I) prezentate la pct. 5.1.4.3.2 din Raportul de audit, respectiv Angajarea şi decontarea fără bază legală a unor cheltuieli de consultanţă, către S.C. E. S.R.L. D., care nu au fost necesare entităţii, stabilindu-se ca valoare suma de 125.417 lei.

În urma verificărilor, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 31/15.07.2016 prin care, după ce au fost reluate  şi descrise abateri de la legalitate şi regularitate, s-au stabilit măsurile pe care entitatea verificată urma să le aducă la îndeplinire, măsuri contestate dar menţinute de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor prin Încheierea nr. 8/14.09.2016 (f.29 dos.  Trib., vol. I).

Prin decizia menţionată s-a stabilit ca termen calendaristic concret în sarcina ordonatorului principal de credite, respectiv Primarul UAT Comuna A., care era pârâtul la acel moment, 31.10.2016, pentru luarea măsurilor necesare recuperării prejudiciului cauzat UAT.

Astfel, s-a decis la art. II, pct. 3,  că ordonatorul principal de credite va lua măsuri pentru stabilirea, înregistrarea în evidenţa contabilă şi recuperarea, în condiţiile legii, a prejudiciului adus bugetului local prin plata nejustificată către S.C. E. S.R.L. a serviciilor de consultanţă constând în informaţii care erau accesibile gratuit pe site-urile autorităţilor care gestionează fonduri nerambursabile.

În legătură cu prejudiciul pretins de către reclamantă, instanţa de fond a reţinut că pârâtul C., în calitate de ordonator principal de credite era responsabil de utilizarea eficientă a fondurilor publice şi trebuia să respecte dispoziţiile legale referitoare la gestionarea fondurilor publice.

Astfel, instanţa de fond a constatat că potrivit art. 22 din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, „(1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

(2) Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:

a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21;

b) realizarea veniturilor;

c) angajarea şi utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;

d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;

e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;

f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice;

g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;

h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale".

De asemenea, art. 14 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, stabileşte regulile bugetare, potrivit cărora „nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială” şi „nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.”

Rezultă, fără dubiu, că nicio cheltuială nu va putea fi făcută dacă nu erau îndeplinite cumulativ trei condiții: prima, să aibă bază legală, a doua, să fie prevăzută în buget și a treia, să aibă asigurată sursa de finanțare.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 273/2006, „(1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale. (2) Ordonatorii de credite răspund de: a) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu; b) urmărirea modului de realizare a veniturilor; c) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat; d) integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituţiei pe care o conduc; e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare; f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de investiţii publice; g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora; h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale; i) alte atribuţii stabilite de dispoziţiile legale”.

Potrivit art. 44 din acelaşi act normativ, „(1) Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale ... se aprobă de către autorităţile deliberative.

(2) Ordonatorii principali de credite stabilesc priorităţile în repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv înscris în programul de investiţii, în limita fondurilor înscrise în proiectul de buget cu aceasta destinaţie, asigurând totodată realizarea obiectivelor în cadrul duratelor de execuţie aprobate.”

Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. 3 Legea nr. 276/2006, „efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii”.

Totodată, s-a mai reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, în calitate de persoană care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public, pârâtul avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 254 alin. 1 Codul muncii, potrivit cărora salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Aşadar, pentru angajarea răspunderii civile patrimoniale trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia salariatului.

În ceea ce priveşte prima condiţie, instanţa de fond a reţinut că este îndeplinită întrucât persoana vinovată de producerea pagubei, pârâtul, se găsea la momentul săvârşirii faptelor imputate într-un raport juridic de muncă chiar cu reclamanta UAT Comuna A. prejudiciată.

De asemenea, din prezentarea stării de fapt reiese fără dubiu existenţa faptei ilicite şi personale ale pârâtului, săvârşite în legătură cu munca sa, respectiv cu atribuţiile ce-i reveneau în calitate de ordonator principal de credite, acesta îndeplinindu-şi funcţia de primar în mod defectuos, angajând unitatea pe care o reprezenta printr-un contract care nu a adus nici un beneficiu acesteia.

Astfel, contractul a fost atribuit direct, fiind lipsit de viza de legalitate şi de control financiar preventiv, fără să aibă la bază un raport care să fundamenteze necesitatea şi oportunitatea angajării cheltuielilor respective.

Din documentaţia existentă la dosar, respectiv raportul întocmit de Curtea de Conturi, rezultă că rapoartele ataşate la facturile aferente serviciilor de consultanţă, cu privire la serviciile prestate, priveau informaţii generale, accesibile publicului pe un site public, fără nici un fel de cost suplimentar.

Totodată, nu s-a prestat o consultanţă raportat la un proiect anume, ci o consultanţă generală care s-a soldat cu anumite servicii în acest sens, ce priveau, date publice, accesibile oricărei persoane şi gratuit.

La data la care s-au contractat serviciile de consultanţă, exista la nivelul UAT comuna A., angajat un inspector de proiect, - d-na F. care în fişa postului – fila 13 – 15 vol. V, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă depus la dosar fila 8 - 12, avea atribuţii cu privire la asigurarea de consultanţă pentru realizarea şi implementarea unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile. Faptul că ulterior acea persoană a intrat în concediu de creştere a copilului nu are relevanţă deoarece, postul a existat, acesta nu a fost desfiinţat, eventual pe o perioadă temporară ar fi putut fi angajată o altă persoană, dacă exista o fundamentare care să justifice necesitatea angajării unei asemenea persoane.

În întreaga perioadă în care s-a derulat contractul de consultanţă, aşa cum a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, raportul şi decizia curţii de conturi şi răspunsul pe care A.F.I.R., nr. E 7012/15.05.2019  fila 144 volum VI prin care a confirmat implementarea a 2 proiecte finanţate de aceasta – achiziţie scenă mobilă cort şi 2 toalete ecologice, respectiv dezvoltarea infrastructurii serviciului pentru situaţii de urgenţă prin dotarea cu autospeciala de primă intervenţie pentru situaţii de urgenţă, iar firma S.C. E. S.R.L., nu apare în documente, ca furnizor, sau prestator cu beneficiarul Comuna A., din toate aceste înscrisuri rezultă fără urmă de îndoială că cele două proiecte, singurele care au fost realizate şi implementate la nivelul UAT comuna A. pe perioada în care s-au derulat raporturile contractuale cu S.C. E., sunt proiecte cu privire la care alte două societăţi specializate în consultanţa cu privire la fondurile nerambursabile, au asigurat consultanţa pentru realizarea şi implementarea acelor proiecte. Prin urmare, acesta este evident, un element în plus care dovedeşte că nu s-a justificat sub nicio formă necesitatea contractării cu S.C. E. S.R.L

 Caracterul ilicit al faptei prezentate rezultă din încălcarea normelor legale indicate anterior referitoare la cheltuielile publice bugetare, la controlul intern managerial şi la controlul financiar preventiv.

Instanţa de fond a mai reţinut de asemenea, faptul că, deşi în sarcina pârâtului care deţinea calitatea de primar al comunei, respectiv aceea de ordonator principal de credite, acesta nu a luat nicio măsură în vederea recuperării prejudiciului constatat de Curtea de Conturi – Camera de Conturi D. prin raportul de audit financiar nr. 2415/16.06.2016 şi prin Decizia nr. 31/15.07.201, în termenele stabilite prin aceeaşi decizie.

Contractul cu S.C. E. S.R.L. au fost semnat de pârât în numele UAT Comuna A., în calitatea acestuia de primar al localităţii, şi nu rezultă că acest contract ar fi fost încheiat în baza vreunei hotărâri a consiliului local.

Pârâtul nu a făcut nici demersuri în vederea recuperării sumei achitate societăţii beneficiare, cu care a fost prejudiciat bugetul local al comunei.

Apărarea pârâtului în legătură cu această faptă imputată, în sensul că, această plată ar fi imputabilă şi altor persoane, inclusiv actualului primar, care la momentul respectiv avea calitatea de inspector la compartimentul de impozite şi taxe şi a avizat plata contravalorii lucrărilor din punct de vedere al controlului financiar preventiv (CFP) sunt nefondate, pârâtul având ca atribuţii de serviciu coordonarea, controlul şi atragerea la răspundere a subordonaţilor săi din aparatul primăriei, prin aplicarea de sancţiuni disciplinare în temeiul Codului muncii.

Întinderea prejudiciului cauzat patrimoniului reclamantei Comuna A. a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar şi a fost menţionată în decizia nr. 31/15.07.2016, dată de Curtea de Conturi – Camera de Conturi D., rămasă definitivă, astfel cum s-a argumentat mai sus.

S-a mai reţinut de asemenea, că în considerentele deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că „toate pagubele produse unităţii administrativ teritoriale au acelaşi regim juridic în urma rămânerii definitive a actelor de constatare, nemaiputându-se discuta aspecte privind legalitatea sau temeinicia acestora”.

Aşadar, prejudiciul creat bugetului Comunei A. se ridică la suma de 125.417 lei, reprezentând plată efectuată nelegal, indicată cu ocazia prezentării stării de fapt, la care se adaugă actualizarea sumei de la data efectuării fiecărei plăţi până la data restituirii efective, reprezentând daune interese compensatorii.

Instanţa de fond a mai reţinut că este îndeplinită şi cerinţa săvârşirii faptei prejudiciabile cu vinovăţie, pârâtul C. dând dovadă de neglijenţă atunci când a decontat fără bază legală, efectuând plăţi din bugetul local cu nerespectarea legislaţiei în materia utilizării eficiente a fondurilor publice sau în lipsa unei baze legale.

S-a mai menţionat că, dat fiind faptul că în Codul muncii nu se fac distincţii, ca şi în dreptul civil, răspunderea patrimonială este angajată în egală măsură pentru toate formele vinovăţiei, fie că sunt săvârşite cu intenţie – directă sau indirectă – fie din imprudenţă sau din neglijenţă.

Între faptele pârâtului şi prejudiciu există raport de cauzalitate. Astfel, încheierea contractului şi decontarea cheltuielilor respective fără respectarea prevederilor legale a avut drept consecinţă directă plata nejustificată din bugetul local a unei sume de bani.

În concluzie, reclamanta a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile patrimoniale, răspundere care are un caracter special, derogator de la dreptul comun în materie, care este răspunderea civilă delictuală.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a reţinut că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanta COMUNA A., reprezentată prin Primar şi PRIMARUL COMUNEI A., B.,  este întemeiată, fiind admisă iar reclamantul a fost obligat la plata către reclamanta COMUNA A., reprezentată prin Primar, a sumei de 125.417 lei, actualizată de la data efectuării fiecărei plăţi până la data restituirii efective, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat bugetului Comunei A. şi daune interese compensatorii.

Pârâtul, fiind în culpă procesuală, a fost obligat să plătească reclamantei COMUNA A., reprezentată prin Primar suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, potrivit facturii şi extrasului de cont depuse la filele nr. 148 şi 149 vol. VI al dosarului.

De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 18.10.2018, s-a dispus respingerea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 31/15.07.2016 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi D. invocată de pârâtul C. – […],, în contradictoriu cu reclamanta Comuna A. prin Primar şi Primarul Comunei A., B..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanța de fond a reţinut că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale".

Pentru a fi admisibilă excepţia de nelegalitate, o primă condiţie ce se cere a fi îndeplinită este aceea ca actul a cărui nelegalitate a fost invocată să fie un act administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Decizia emisă de Camerele de conturi judeţene în baza proceselor-verbale de constatare încheiate de auditorii publici externi în baza Legii nr. 94/1992, republicată este un act administrativ ce poate fi atacat atât pe calea unei acţiuni directe, dar şi pe calea excepţiei de nelegalitate.

Este adevărat că, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu toate actele administrative pot face obiectul excepţiei de nelegalitate ci numai acelea care pot forma obiectul unei acţiuni în anulare pentru că nu s-ar putea admite că pot fi contestate, pe calea excepţiei de nelegalitate, acte administrative care nu ar putea fi anulate de instanţa de contencios administrativ prin acţiunea în anulare.

Asemenea acte administrative sunt prevăzute expres în art. 5 din Legea nr. 554/2004, iar în art. 5 alin. (2) se prevede expres că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede o altă procedură judiciară.

Însă, în cauză, nu suntem în prezenţa unui act administrativ care să se încadreze în prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru că printr-o lege organică nu se prevede posibilitatea contestării actelor emise potrivit Legii nr. 94/1992, republicată în faţa altor instanţe, ci tot a instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile legii contenciosului administrativ.

Dacă s-ar considera ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 31/2016 emisă de Camera de Conturi Judeţeană D. atunci s-ar ajunge la încălcarea dreptului de acces la instanţă al pârâtului, drept prevăzut de art. 21 din Constituţie, dar şi de art. 6 din CEDO.

Legea nr. 94/1992, republicată şi Regulamentul aprobat în 2010 au recunoscut dreptul de a contesta decizia emisă de Camerele de conturi judeţene numai conducătorului entităţii verificate, contestaţie care se adresează structurii Curţii de Conturi care a emis decizia şi se soluţionează printr-o încheiere, dar aceasta nu înseamnă că orice persoană vătămată într-un drept sau interes prin emiterea deciziei Camerei de conturi judeţene nu va putea să solicite instanţei, pe calea excepţiei de nelegalitate, anularea şi respectiv, constatarea nelegalităţii acestui act administrativ, mai ales în situaţia în care conducătorul entităţii verificate nu formulează contestaţie potrivit legii, aşa cum s-a întâmplat şi în cauză.

Analizând însă excepţia, din prima motivelor expuse pentru atragerea soluţiei de admitere a excepţiei de nelegalitate, precum şi faţă de apărarea expusă în întâmpinare, referitoare la culpa acestuia, soluţionarea cererii în antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, nu depinde de decizia 31/2016, prin aceasta, culpa nefiind stabilită ca aparţinând pârâtului C., urmând a fi analizată de către instanţă în prezentul litigiu.

Chiar dacă avem în vedere toate cele patru condiţii de antrenare a răspunderii, nelegalitatea angajării cheltuielilor generate de contractul de prestări servicii încheiat cu S.C.  E. S.R.L., existenţa prejudiciului şi întinderea acestuia, culpa pârâtului şi legătura de cauzalitate sunt condiţii ce sunt de natură a fi analizate de instanţa învestită cu soluţionarea prezentei cauze, în baza susţinerilor părţilor şi a probelor încuviinţate.

Astfel, pârâtul nu justifică nici un interes în rezolvarea prealabilă a excepţiei de nelegalitate a deciziei 31/2016 în soluţionarea acţiunii în răspundere patrimonială, acţiune ce nu depinde de o eventuală constatare a acesteia ca nelegală, în persoana pârâtului.

Împotriva acestei sentinţe, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 18.10.2018, a declarat apel, motivat în termen legal, pârâtul C., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârilor apelate, şi în consecință, admiterea excepţiei de nelegalitate şi respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a învederat că Decizia Curţii de conturi nu este legală întrucât organigrama UAT A. a impus contractarea serviciilor de consultanţă pe fonduri europene, în perioada de implementare a contractului cu societatea E., UAT A. neavând nici un angajat cu specializare pe acest domeniu.

De asemenea, în cauză au fost respectate toate dispoziţiile legale din domeniul achiziţiilor publice şi atribuirea contractelor de consultanţă s-a făcut după parcurgerea etapelor care asigură obiectivitatea, transparenţa şi utilizarea corectă a fondurilor europene.

Toate serviciile contractate au fost executate conform obligaţiilor asumate de către prestator iar pentru a evita un litigiu civil, generat de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de către UAT A., a fost achitat prestatorului contravaloarea serviciilor prestate.

Cu privire la fondul litigiului, se arată că prima instanță a justificat îndeplinirea condiţiei existenţei faptei ilicite pe considerentul că acest contract ar fi fost atribuit în mod direct, fără însă a indica temeiul de drept în baza căruia această procedură nu ar fi permisă de lege, cu sublinierea că dispoziţiile art.51 alin.3 din Legea nr. 276/2006 nu sunt incidente din această perspectivă în condiţiile în care efectuarea cheltuieli s-a făcut în baza unor documente justificative.

În derularea celor două contracte, persoana cu atribuţii în acest sens (actualul primar al UAT) a aplicat viza CFP pe dispoziţiile de plată înaintate către Trezoreria G. iar din perspectiva UAT, deşi cele două contracte de prestări servicii constând în întocmirea cererii de finanţare au inclus şi consultanţă, se precizează că această consultanţă este o etapă indispensabilă întocmirii cererilor de finanţare.

Se mai susţine că de serviciile prestate de E. S.R.L. nu a beneficiat doar UAT-ul , ci şi comunitatea locală. Astfel, pe parcursul derulării relaţiilor comerciale cu această societate, cetăţenii UAT A., care doreau să acceseze fonduri europene, au beneficiat de informarea necesară – consultanţă prin rapoartele întocmite de această societate, informații care au condus la accesarea fondurilor în respectivele domenii.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 34/2006, Legii nr.  nr. 273/2006, O.G. nr. 119/1999, Legii nr.215/2001.

Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor art.270 din Codul muncii.

Intimaţii reclamanţi Comuna A., reprezentată prin Primar şi Primarul Comunei A. au depus întâmpinare (f.20-25) prin care au solicitat respingerea apelului şi păstrarea încheierii civile şi sentinţei apelate, cu cheltuieli de judecată, întrucât chiar dacă formal au fost solicitate mai multe oferte de consultanţă, serviciile au fost contractate prin achiziţie directă, fără a avea la bază un document justificativ care să demonstreze necesitatea şi oportunitatea unor astfel de servicii (referat de necesitate şi oportunitate), au fost semnate  numai de către pârât, fără să fie vizate pentru legalitate (de către secretar/jurist) şi fără viza de control financiar preventiv iar toate aceste neajunsuri încalcă principiul bunei gestiuni financiare şi disciplina financiară în cheltuirea banilor publici.

De asemenea, intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare cu privire la soluţia dată excepţiei de nelegalitate (f.35-38) prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât informaţii furnizate de către E. S.R.L. nu avea legătură cu activitatea entităţii verificate, astfel că nici o oportunitate prezentată în rapoartele lunare nu s-a concretizat în întocmirea unei documentații de finanţare din fonduri europene.

În apel, nu au fost administrate alte probe noi.

Analizând sentinţa şi încheierea atacată prin prisma motivelor de apel, precum şi în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea reţine că cererea de apel nu este fondată.

Astfel, în ce priveşte excepţia de nelegalitate, instanţa de fond a reţinut în mod corect că soluţionarea cererii în antrenarea răspunderii patrimoniale a apelantului, întemeiată pe dispozițiile Codului muncii, nu depinde de Decizia nr. 31/15.07.2016 emisă de Curtea de Conturi a României, faţă de care pârâtul are calitatea de terţ şi deci ar putea face dovada contrară celor susținute prin intermediul acestui act administrativ.

În acelaşi sens, prin dispoziţiile Deciziei RIL nr. 16/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se statuează că nu contează natura actului care constată prejudiciul/plata nedatorată reclamat(ă) sau a actului în legătură cu care se constată îndeplinirea defectuoasă a funcției, întrucât în toate ipotezele se pune numai problema prejudiciului/plății nedatorate, care au caracter definitiv/irevocabil, prin contestare sau necontestare. Toate pagubele produse unității administrativ-teritoriale au același regim juridic în urma rămânerii definitive a actelor de constatare, nemaiputându-se discuta aspecte privind legalitatea/temeinicia acestora (parag. 58).

Pe de altă parte, pe calea acestei excepţii se poate contesta numai legalitatea actului administrativ contestat, prin raportare la un alt act normativ cu forţă juridică superioară, care ar fi stat la baza emiterii sale şi ale cărui prevederi să nu fi fost respectate.

Or prin intermediul motivelor de apel nu s-au indicat acte normative care să fi fost încălcate de către emitentul actului administrativ contestat, ci se face referire exclusiv la situaţii de fapt care ar fi justificat încheierea contractului de prestării servicii cu E. S.R.L..

Referitor la fondul raportului juridic dedus judecăţii, se constată că instanța de fond a reţinut în mod corect că a fost încălcat principiul bunei gestiuni financiare şi disciplina financiară în cheltuirea banilor publici, prin încheierea contractului de prestări servicii cu E. S.R.L., fără a avea la bază un document justificativ care să demonstreze necesitatea şi oportunitatea unor astfel de servicii şi fără viza de control financiar preventiv, anterior încheierii acestui contract.

Este adevărat că aceste cheltuieli au fost incluse în bugetul UAT A., pentru că au fost justificate prin contractul de prestării servicii semnat de către apelantul pârât însă acesta din urmă nu a putut dovedi existenţa vreunui document justificativ, anterior încheierii contractului şi care să demonstreze necesitatea şi oportunitatea unor astfel de servicii de consultanţă.

De altfel, astfel cum a învederat şi instanța de fond, la data la care s-au contractat serviciile de consultanţă, exista la nivelul UAT comuna A., angajat un inspector de proiect, - doamna  F. care în fişa postului avea atribuţii cu privire la asigurarea de consultanţă pentru realizarea şi implementarea unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile iar faptul că ulterior acea persoană a intrat în concediu de creştere a copilului nu are relevanţă deoarece, postul a existat, acesta nu a fost desfiinţat, eventual pe o perioadă temporară putând fi angajată o altă persoană.

De asemenea, din cuprinsul raportului întocmit de către Curtea de Conturi, a rezultat că rapoartele lunare întocmite de către E. S.R.L. priveau informaţii generale, accesibile publicului pe un site public, fără nici un fel de cost suplimentar, aspect confirmat inclusiv de martora audiată în faţa instanţei de fond, care a susţinut că furnizorul de servicii centraliza aceste informaţii din mai multe surse însă aceste informaţii erau accesibile publicului dacă ştia unde să caute, gratuit.

Totodată, nu s-a contestat faptul că în întreaga perioadă în care s-a derulat contractul de consultanţă, la nivelul UAT A. s-au implementat două proiecte accesate din fonduri europene, cu privire la care alte două societăţi specializate în acest sens au asigurat consultanţa pentru realizarea şi implementarea acelor proiecte, ceea ce dovedeşte din nou că nu s-a justificat sub nici o formă necesitatea contractării cu S.C. E. S.R.L.

În acelaşi sens, mai trebuie subliniat că rapoartele lunare întocmite de prestatorul de servicii se refereau la oportunităţi de finanţare nerambursabile care nu au legătură cu activitatea UAT A., referindu-se la domenii care nu intră în atribuţiile autorităţilor administrației publice locale reglementate prin Legea nr. 215/2001, respectiv au existat rapoarte lunare referitoare la strategii de practică pentru studenţi, sprijin pentru doctoranzi, dezvoltarea Deltei Dunării, Finanţări nerambursabile europene prin programul operaţional sectorial peşte pentru acvacultură, aceste aspecte fiind menţionate şi în cuprinsul procesului-verbal de constatare întocmit de către Camera de Conturi D. (f.109-111 dosar tribunal secţia a II-a).

De altfel, obiectul contractului de consultanţă era reprezentat de identificarea liniilor de finanţare nerambursabilă ce corespund necesităţilor locale ale UAT A., fiind fără relevanţă faptul învederat de către apelant că cetăţenii UAT A., care doreau să acceseze fonduri europene, ar fi beneficiat de informarea necesară prin rapoartele întocmite de această societate.

Faţă de considerentele expuse şi în raport de prevederile art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se impune respingerea cererii de apel formulate de către pârâtul C. şi păstrarea sentinţei atacate ca fiind legale şi temeinice.

În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către intimata reclamantă Comuna A., prin primar, conform prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă şi jurisprudenţei CEDO în materie, partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli ocazionate de acel proces, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată se apreciază în funcţie de valoarea sau complexitatea cauzei şi volumul muncii prestate de către avocat, criterii stabilite de art.451 alin.2 Cod procedură civilă.

În speţă, intimata reclamantă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial achitat faza procesuală a apelului, conform ordinului de plată şi facturii fiscale depuse la dosar (f.68-69).

În acest sens, ţinând cont de complexitatea medie a cauzei, în speţă nefiind vorba de o problemă de drept deosebită, de faptul că litigiul a fost soluţionat după două termene de judecată acordate în apel, de activitatea desfăşurată de către reprezentantul convenţional în apel, Curtea va reduce cheltuielile de judecată solicitate la suma de 2.500 lei, ce va fi suportată de către apelantul pârât.

Această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat stabilit între părţile contractului de asistenţă juridică, ci este consecinţa evaluării cheltuielilor de judecată, care trebuie să ţină cont de proporţia rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu de avocat şi munca prestată de către avocat, criteriu expres prevăzut de art. 451 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă.

În acest sens, Curtea Constituţională a stabilit (spre exemplu, Decizia nr.401 din 14 iulie 2005, publicată în M. Of. nr.848 din 20 septembrie 2005) că, fără a interveni în raporturile dintre părţi, cenzurarea onorariului de către instanţă este posibilă, având în vedere că prin însuşirea acestuia potrivit hotărârii judecătoreşti pronunţate, creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă, dobândind totodată, caracter de opozabilitate faţă de partea potrivnică.

 Aşa fiind, invocarea art.127, art. 128 şi art. 129 din Statul profesiei de avocat subliniază tocmai caracterul inter partes al stabilirii onorariului avocaţial, fără însă să poată influenţa aplicarea criteriilor legale în cazul în care instanţa apreciază că se impune reducerea acestuia.

Domenii speta

Spete similare