Act administrativ asimilat. Refuzul organului fiscal de a acorda facilităţile conferite de hotărârea consiliului local. Nelegalitate.

- art. 185 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

- HCL nr. 54/2016

Obiectivul acestui ajutor este descris la art. 2 din HCL nr. 54/2016 ca fiind „susţinerea operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în Municipiul B.. (…) şi atragerea cu celeritate de venituri la bugetul local (…)”, însă, nicio altă dispoziţie din această hotărâre a consiliului local, în afară de art. 9 evocat anterior şi nici o altă normă dintre cele enumerate în preambulului HCL, respectiv Legea nr. 21/1996, art. 185 alin. (1) lit. b din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, O.U.G. nr. 77/2014, Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei Europene privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi pe care se fundamentează schema de ajutor de minimis aprobată prin H.C.L. nr. 54/2016, nu cuprinde vreo condiţie suplimentară referitoare la situaţia financiară a societăţii pentru acordarea acestei scutiri.

Existenţa lichidităţilor necesare achitării impozitelor şi taxelor locale reprezintă un indiciu în aprecierea relei-credinţe a solicitantului schemei de ajutor de minimis şi a intenţiei acestuia de a deturna schema de ajutor de minimis de la obiectivul său, însă intimata reclamantă nu a fost de rea-credinţă, un argument esenţial în acest sens fiind faptul că societatea a şi intrat în procedură de insolvenţă, deşi, anterior, o primă cerere în acest sens fusese respinsă de judecătorul sindic.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 1194/CA/05.10.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în procedură generală de insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul B. şi, în consecinţă, s-a dispus anularea Deciziei nr. 12245/02.05.2017 emisă de UAT Municipiul B., pârâta fiind obligată să acorde reclamantei facilităţile conferite de Hotărârea Consiliului Local nr. 54/2016, în sensul scutirii de la plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale, calculate şi impuse în sarcina reclamantei, existente la data formulării cererii, respectiv 13.05.2016.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta UAT Municipiul B. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivare, a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit prevederile din anexa 1 la HCL  nr. 54/2016, interpretând eronat sintagma „impozite şi taxe locale …. şi/sau majorări/ penalităţi de întârziere aferente”, în opinia sa, fiind evident că, din formularea „care au evidenţiate în rolul fiscal impozite şi taxe locale, chirii, redevenţe, alte obligaţii la bugetul local şi/sau majorări/ penalităţi de întârziere aferente”, aceste accesorii sunt aferente unor debite mai vechi, achitate.

Recurenta pârâtă a mai invocat faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere obiecţiunile depuse la data de 19.09.2018. Conform Anexei 1 la HCL nr. 54/2016, avizată de către Consiliul Concurentei, pârâta a arătat că există o procedură care trebuie urmată de cei care solicită acest ajutor de minimis, iar, potrivit art. 10 alin. l din Anexă, solicitarea trebuie însoţită de mai multe documente justificative printre care şi situaţiile financiare pentru perioada 2013-2015, care nu au fost luate în considerare la întocmirea raportului de expertiză.

Astfel, recurenta pârâtă a arătat că, din referatul nr. 14956/25.05.2016 întocmit de Serviciul Venituri Bugetare, rezultă că din situaţiile financiare din perioada 2013-2015 reclamanta avea resursele financiare necesare pentru achitarea obligaţiilor fiscale, astfel că nu se justifică scutirea de la plata majorărilor de întârziere. În opinia sa, expertul a făcut strict o analiză a plăţilor, fără a analiza raportările financiare, din care se poate trage o concluzie privind existenţa sau inexistenţa temeiniciei cererii. Or, potrivit art. 10 din anexa la HCL nr. 54/2016 solicitantul trebuie să depună o cerere temeinic justificată din care să rezulte dificultatea în care s-a aflat şi care l-a împiedicat să achite sumele datorate bugetului local.

Recurenta pârâtă a precizat că, la nivel comunitar nu există o definiţie a „întreprinderii aflată în dificultate”, însă, cu toate acestea, în Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate (JO C 242/01.10.2004), Comisia Europeană consideră că o întreprindere se află în dificultate în cazul în care nu este capabilă, din resurse proprii sau cu fonduri pe care le poate obţine de la proprietarul/acţionarii sau creditorii săi, să oprească pierderile care, fără intervenţia din exterior a autorităţilor publice, o vor condamna, aproape sigur, la ieşirea din afaceri în termen scurt sau mediu. Astfel, în principiu, o întreprindere este considerată în dificultate, în următoarele situaţii: societatea cu răspundere limitată - în cazul în care mai mult de jumătate din capitalul social a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni; societatea comercială în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii - în cazul în care mai mult de jumătate din capitalul propriu (aşa cum figurează în contabilitatea societăţii) a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni; indiferent de tipul societăţii comerciale în cauză - în cazul în care îndeplineşte criteriile prevăzute de legislaţia naţională pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă.

Recurenta pârâtă a mai susţinut că şi atunci când nici una dintre condiţiile de mai sus nu este îndeplinită, o întreprindere poate să fie totuşi considerată în dificultate, în special în cazul în care sunt prezente simptomele obişnuite ale unei întreprinderi aflate în dificultate, cum ar fi: creşterea pierderilor, scăderea cifrei de afaceri, creşterea inventarelor pe stocuri, supra-capacitate, flux de capital în declin, îndatorare crescută, creşterea comisioanelor financiare şi scăderea sau dispariţia valorii activului net. În cazuri foarte grave, o întreprindere poate să fi devenit deja insolvabilă sau poate face obiectul procedurilor de insolvenţă colectivă prevăzute de legislaţia naţională.

Recurenta pârâtă a susţinut că, din situaţiile financiare depuse nu rezultă că reclamanta s-ar fi aflat în unul din aceste cazuri, iar analiza strict a plăţilor, făcută de expert în cauză, este nerelevantă pentru a dovedi starea de dificultate în care se afla reclamanta pentru a beneficia de scutire de la plata majorărilor de întârziere. Din concluziile expertului rezultă, de fapt, că reclamanta a avut disponibilităţi pentru achitarea debitelor, fapt ce contravine scopului pentru care a fost emisă HCL nr. 54/2016.

Recurenta pârâtă a mai arătat că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, în opinia sa, că nu există rea-credinţă din partea reclamantei. Aşa cum rezultă din actele de la dosar, din situaţia plăţilor, reaua-credinţă este evidentă. Reclamanta face referire la faptul că taxele şi impozitele locale aferente anului 2016 au fost achitate, însă ceea ce nu precizează reclamanta este că sumele prin care s-au stins o parte a datoriei sunt exclusiv provenite din popriri înfiinţate de către Municipiul B. (45.000 lei dintr-un sold total de 136.723 lei). De asemenea, pârâta a mai arătat că, în anul 2015, suma achitată de reclamantă a fost de 59.500 lei dintr-un sold de 185.914,71 lei şi doar constrânsă de faptul că a avut calitatea de pârâtă în dosar nr. xxxx/62/2013 în care Municipiul B. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei pentru debitele restante la bugetul local.

Recurenta pârâtă a invocat că reclamanta a semnat contractul de prestări servicii nr. 28070/19.10.2015, obiectul acestuia fiind servicii transport elevi pentru 270 participanţi în 7 deplasări în cadrul proiectului „STOP Abandonului şcolar! Proiect pilot de integrare şi creştere a participării în învăţământul primar şi secundar”, cofinanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii Domeniul major de intervenţie:2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”, iar, potrivit pct. IV.2 preţul contractului a fost de 132.300 lei echivalentul a 29.879,40 Euro, cu TVA inclus. Urmare acestui contract, reclamanta a emis 2 facturi, în sumă 90.720 lei, ce au fost achitate în întregime până la data de 31.12.2015, fără ca debitoarea să facă vreun demers ulterior pentru achitarea către Municipiul B. a debitului restant la bugetul local, astfel că, la data de 09.03.2016, aceasta figura cu un debit de 134.829,30 lei, reaua-credinţă a debitoarei fiind evidentă.

Recurenta pârâtă a mai precizat că motivul respingerii cererii formulate de reclamantă a fost faptul că nu îndeplinea condiţiile art. 10 din anexa la HCL nr. 54/2016, solicitantul având obligaţia să depună o cerere temeinic justificată din care să rezulte dificultatea în care s-a aflat şi care l-a împiedicat să achite sumele datorate bugetului local. Motivul invocat că „societatea nu a putut achita la termen obligaţiile principale de plată a impozitelor şi taxelor locale deoarece numărul clienţilor transportaţi a scăzut şi, în acelaşi timp, a crescut numărul amenzilor primite de firmă, datorită condiţiilor externe impuse firmelor de transport”, nu dovedeşte, în opinia sa, în nici un fel, dificultatea în care s-a aflat firma, cu atât mai mult cu cât, pe rolul fiscal al acesteia, nu a figurat nici o amendă la care face referire şi a beneficiat de la pârât de suma de 90.720 lei prin contractul de prestări servicii nr. 28070/19.10.2015. Condiţiile externe impuse firmelor de transport nu pot fi motiv de a nu achita obligaţiile la bugetul local, aceste condiţii fiind aceleaşi şi pentru restul firmelor de transport persoane din Municipiul B., firme care nu înregistrează debite.

În drept a fost invocată aplicarea art. 223 Cod de procedură civilă.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimata reclamantă Societatea A. S.R.L., în procedură generală de insolvenţă, prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013 (filele 13-17), a solicitat calificarea căii de atac a apelului în recurs şi respingerea acestuia ca fiind netemeinic şi nelegal.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a reiterat situaţia de fapt a litigiului şi faptul că, în dosarul de fond, a fost administrată atât proba cu înscrisuri, cât şi proba cu expertiză contabilă - specialitatea impozite şi taxe locale, probatoriu ce a demonstrat, fără putere de tăgadă, că: societatea a efectuat în permanentă plăţi către UAT Municipiul B., achitând integral şi chiar excedentar baza impozitelor şi taxelor locale aferente anilor 2013- 2016, inclusiv; că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (3) din Anexa nr. 1 la HCL nr. 54/31.03.2016; că societatea s-a aflat într-o permanentă dificultate financiară, chiar dacă, într-adevăr, a rulat sume importante de bani, în desfăşurarea activităţii, în evidenţele contabile existând mai multe datorii către ANAF şi parteneri comerciali, în perioada 2013-2016 şi că unele plăţi făcute către UAT Municipiul B. nu erau evidenţiate deloc, iar alte plăţi au fost înregistrate în mod vădit nelegal, în sensul că erau trecute în evidenţele financiare ale UAT Municipiul B. ca plată a unor penalităţi şi majorări de întârziere, deşi a menţionat în mod expres că ele reprezintă plăţi directe ale impozitelor şi taxelor locale curente.

Intimata a mai arătat că, în ceea ce priveşte prima critică adusă de UAT Municipiul B. care se referă la neîncadrarea sa în categoria „contribuabililor persoane juridice, persoane fizice autorizate care au evidenţiate în rolul fiscale impozite şi taxe locale, chirii, redevenţe, alte obligaţii la bugetul local şi/sau majorări/penalităţi de întârziere aferente, datorate bugetului local al Municipiului B.”, scopul şi finalitatea HCL nr. 54/2016 a constat în ajutarea acestor contribuabili care au înregistrat restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale, având drept consecinţă calcularea în mod temeinic şi legal a unor majorări şi penalităţi de întârziere. În concret, intimata a arătat că, prin HCL nr. 54/2016, UAT Municipiul B. a dorit să ajute aceşti contribuabili, să îi determine să achite baza acestor impozite, cu facilitatea acordată de a se înlătura obligaţia de plată a penalităţilor şi majorărilor calculate, cu precizarea că aceste penalităţi şi majorări nu se refereau doar la anul 2016, ci la perioada anterioară adoptării HCL nr. 54/2016, adică anii anteriori (2015, 2014, etc.).

În ceea ce priveşte critica adusă raportului de expertiză întocmit în cauză, intimata a arătat că UAT Municipiul B. invocă încălcarea dreptului său la apărare, în sensul înlăturării de către judecătorul fondului a unei obiecţiuni formulate, dar, instanţa de fond a constatat că această obiecţiune nu este întemeiată şi nu are legătură cu obiectul cauzei, reţinând şi că, la momentul încuviinţării acestei probe, UAT Municipiul B. nu a dorit să formuleze nici un obiectiv care să îl urmărească şi să îl lămurească expertul desemnat în cauză, ceea ce echivalează cu dezinteresul său pentru această probă.

Totodată, deşi se constată culpa apelantei în înregistrarea şi alocarea plăţilor făcute către bugetul local al UAT Municipiul B., această instituţie nu vorbeşte nimic în obiecţiunea formulată despre această stare de fapt, ci încearcă să inducă ideea faptului că societatea nu s-a aflat în dificultate financiară anterior momentului adoptării HCL nr. 54/2016, argument nefondat prin faptul că s-a aflat de două ori în stare de insolvenţă, prima dată reuşind să salveze societatea de la faliment (dosarul nr. xxxx/62/2013 şi dosarul nr. xxxx/62/2016 ale Tribunalului Braşov).

În ceea ce priveşte argumentul legat de reaua-credinţă, intimata a precizat că această acuzaţie nu a fost probată în nici un fel de către UAT Municipiul B., fiind o simplă afirmaţie. Deşi a rulat sume importante de bani în perioada 2013-2015, sume evidenţiate în raportările financiare depuse la ANAF, aceste sume au fost insuficiente pentru nevoile societăţii şi pentru nivelul obligaţiilor sale comerciale şi fiscale, înregistrând restanţe la plăţile scadente către ANAF, către partenerii comerciali şi către bugetul local al UAT Municipiul B., fiind efectuate însă plăţi parţiale.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 281 alin. (2) Cod procedură fiscală, HCL nr. 54/31.03.2016, Legea nr. 20/2015 şi Legea nr. 273/2006.

Recurenta pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. XVI alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În şedinţa publică din data de 13.03.2019, Curtea a calificat calea de atac declarată din apel în recurs, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. 4 coroborat cu art. 152 şi art. 457 Cod de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 19/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, criticile formulate în cererea de apel putând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de pârâta UAT Municipiul B., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii - respectiv a HCL nr. 54/31.03.2016, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, dar care nu este fondat.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 12245/02.05.2017 emisă de pârâtul Municipiul B., în temeiul HCL  nr. 54/2016, prin care i s-a respins cererea înregistrată sub nr. 14856/13.05.2016, privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale. Autoritatea pârâtă a reţinut ca motiv al respingerii cererii reclamantei faptul că, din raportările financiare prezentate, rezultă că societatea a dispus de lichidităţi suficiente în vederea achitării impozitelor, dar nu a făcut acest lucru.

Prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, Tribunalul Braşov a anulat decizia contestată, reţinând, în esenţă, că art. 9 alin. (3) din anexa 1 la HCL nr. 54/2016 reglementează condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii pentru a beneficia de acordarea măsurii de ajutor de minimis, că societatea reclamantă îndeplineşte toate aceste condiţii şi că, între condiţiile enumerate, nu se regăseşte cea privind lipsa lichidităţilor pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale, enunţată de pârâtă în actul administrativ anulat.

Recurenta pârâtă critică hotărârea pronunţată de prima instanţă, invocând, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile HCL nr. 54/2016, dar aceste critici nu sunt întemeiate.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din anexa 1 la HCL nr. 54/2016, în mod corect, prima instanţă a reţinut care sunt condiţiile cumulative pe care solicitanţii ajutorului de minimis trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de el, respectiv cele enumerate de la lit. a) - h): a) contribuabilul să achite integral, până la data de 20.12.2016, obligaţiile de plată faţă de bugetul local al municipiului B. (condiţie îndeplinită de reclamanta A. S.R.L., astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică specialitatea contabilitate întocmit în cauză);

b) sunt persoane juridice înregistrate în Registrul Comerţului, la secţia comercială, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990;

c) nu desfăşoară activităţi exceptate de schema de ajutor de minimis;

d) nu se află în stare de insolvenţă sau lichidare, afacerea să nu fie condusă de un administrator judiciar, să nu aibă restricţii asupra activităţilor sale comerciale, iar acestea să nu fie puse la dispoziţia creditorilor;

e) nu au făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;

f) nu a fost constatată o faptă ce constituie infracţiune de evaziune fiscală, pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă;

g) reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost supus unei condamnări în ultimii 3 ani, de către nicio instanţă de judecată, din motive profesionale sau etic profesionale;

h) reprezentantul legal al întreprinderii nu furnizează informaţii false.

Contrar criticilor recurentei pârâte UAT Municipiul B., Curtea constată că aceste norme nu stabilesc nicio condiţie referitoare la situaţia financiară a societăţii, în sensul că acest ajutor nu se acordă atunci când solicitantul are lichidităţi suficiente în vederea achitării impozitelor.

Este adevărat că obiectivul acestui ajutor este descris la art. 2 din HCL nr. 54/2016 ca fiind „susţinerea operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în Municipiul B. (…) şi atragerea cu celeritate de venituri la bugetul local (…)”, însă, nicio altă dispoziţie din această hotărâre a consiliului local, în afară de art. 9 evocat anterior şi nici o altă normă dintre cele enumerate în preambulului HCL, respectiv Legea nr. 21/1996, art. 185 alin. (1) lit. b din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, O.U.G. nr. 77/2014, Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei Europene privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi pe care se fundamentează schema de ajutor de minimis aprobată prin H.C.L. nr. 54/2016, nu cuprinde vreo condiţie suplimentară pentru acordarea acestei scutiri.

Nu poate fi reţinut art. 10 HCL nr. 54/2016 invocat de recurentă, deoarece noţiunea „cerere temeinic justificată” din cuprinsul acestei norme nu poate restrânge categoria beneficiarilor schemei de ajutor exclusiv la contribuabilii aflaţi în dificultate financiară pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale, această susţinere a pârâtei fiind contrazisă de art. 8 din acelaşi act normativ, care stabileşte beneficiarii schemei de ajutor şi care nu prevede vreo limitare prin raportare la situaţia financiară a acestora.

Prin urmare, cum emitentul HCL nr. 54/2016, respectiv Consiliul Local B., este cel care determină condiţiile exprese şi cumulative de acordare a beneficiului scutirii de la plata accesoriilor aferente taxelor şi impozitelor locale datorate, în cadrul schemei de ajutor de minimis, cel care execută acest act administrativ, instituţia recurentă pârâtă, nu poate impune condiţii suplimentare pentru acordarea lui, astfel cum legal şi temeinic a constatat şi prima instanţă.

În plus, Curtea reţine că, din raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 832488/2016 întocmit de către expert C., în mod corect, tribunalul a constatat că reclamanta Societatea A. S.R.L. a dovedit că a achitat, până la data de 20.12.2016, toate obligaţiile bugetare principale datorate bugetului local al municipiului B. şi că, în anii 2015-2016, a plătit debite, cu titlu de impozite şi taxe locale, către Primăria Municipiului B., în cuantum de 85.574 lei, reprezentând obligaţii principale de plată impozit auto, impozit clădiri, impozit teren neocupat de construcţie şi taxă afişaj firmă, din totalul debitelor datorate în cuantum de 65.331,60 lei, astfel că societatea reclamantă a achitat în plus cu titlu de debite suma de 20.242,40 lei, condiţia prevăzută la art. 9 alin. (3) lit. a) din anexa 1 la HCL nr. 54/2016.

Curtea constată că prima instanţă a analizat susţinerea instituţiei recurente în sensul că existenţa lichidităţilor necesare achitării impozitelor şi taxelor locale reprezintă un indiciu în aprecierea relei-credinţe a solicitantului schemei de ajutor de minimis şi a intenţiei acestuia de a deturna schema de ajutor de minimis de la obiectivul său şi a reţinut, în mod legal, că intimata reclamantă nu a fost de rea-credinţă, un argument esenţial în acest sens fiind faptul că societatea a şi intrat în procedură de insolvenţă, deşi, anterior, o primă cerere în acest sens fusese respinsă de judecătorul sindic.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă UAT Municipiul B. împotriva sentinţei civile nr. 1194/CA/05.10.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,

Domenii speta

Spete similare