Sechestru asigurător. Obligația stabilirii unei limite valorice, respectiv valoarea probabilă a pagubei.

- art. 249 Cod procedură penală, art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. 5 Cod procedură penală, măsura asigurătorie în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune se poate lua până la concurenţa valorii probabile a acesteia, aceeaşi condiţie fiind, implicit, valabilă, şi pentru menţinerea unei astfel de măsuri.

În situația în care inculpatul a achitat debitul principal, fiind obligat la plata accesoriilor aferente acestui debit, pentru menținerea măsurii sechestrului asigurător (instituit pentru o sumă egală cu valoarea debitului) este necesar să se stabilească un cuantum al acestor accesorii care să fie avut în vedere pentru stabilirea limitei valorice a sechestrului. Instanța nu este obligată să acționeze din oficiu în acest sens, având în vedere că este vorba de rezolvarea acțiunii civile, revenind părții civile obligația de a face proba un cuantum, chiar estimativ, al accesoriilor.

Prin sentinţa penală nr. 216/S/13.12.2018 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. […], s-au hotărât următoarele:

În baza 396 alin. 6 raportat art. 10 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 16 litera h Cod procedură penală, art. 5 Cod penal, art. 10 alin. 1 teza finală Legea nr. 241/2005 dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunile de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal de la 1969 (4 acte materiale) şi art. 5 Cod penal, anul 2009 şi evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cod penal (4 acte materiale) şi art. 5 Cod penal, perioada 2011- 2012, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal. 1969 şi art. 5 Cod penal, ca urmare a achitării prejudiciului cauzat, pentru inculpatul A.B.

În baza art. 91 C.p. 1969 cu aplicarea art. 5 C.p. aplică inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 500 lei, sancțiune ce se va menționa în cazier.

Constată că inculpatul a achitat suma de 23.150 lei reprezentând suma cu care partea civilă ANAF s-a constituit parte civilă în cauză.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa procurorului din data de 25.08.2016 asupra terenul în suprafaţă de 2000 mp nr. CF vechi […], nr. cadastral vechi […], nr. topografic […], înscris in Cartea funciara nr. […] a oraşului C..

Obligă inculpatul să plătească părţii civile ANAF prin DGRFP D. accesorii la prejudiciul de 23.150 lei, care se vor calcula conform legislaţiei fiscale, de la data la care obligaţiile fiscale au devenit scadente şi până la data la care s-a achitat integral debitul.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 3000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov cu numărul […] s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.B. pentru infracţiunile de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1969 (4 acțiuni) şi art. 5 Cod penal; evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 (4 acțiuni) şi art. 5 Cod penal, perioada 2011- 2012, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal.

În cursul judecății inculpatul a achitat suma de 23.125 lei reprezentând debitul principal  invocat de partea civilă, astfel că instanța a reținut că, urmare a achitării prejudiciului cauzat, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, cu consecinţa încetării procesului penal conform art. 16 litera h Cod procedură penală.

A arătat instanţa şi că art. 25 alin. 5 Cod procedură penală nu exclude soluţionarea laturii civile atunci când are loc încetarea procesului penal conform art. 16 litera h Cod procedură penală, ca atare a dispus obligarea inculpatului şi la plata accesoriilor aferente debitului principal achitat, accesorii care trebuie calculate conform dispoziţiilor fiscale, de la data scadentă a acestora şi până la plata debitului. Însă, în condiţiile în care valoarea acestor accesorii nu se cunoaşte, instanţa a arătat că măsurile asiguratorii nu pot fi menţiune, urmând a fi ridicate.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice D., pentru Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin apelul formulat, Ministerul Public a invocat netemeinicia soluţiei de ridicare a sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa procurorului. S-a susţinut că nu prezintă relevanţă faptul că accesoriile aferente debitului principal nu sunt calculate, atâta timp câte cuantumul acestora este determinabil, instanţa de fond stabilind modalitatea de calcul a accesoriilor, suma la care se aplică şi perioada pentru care se calculează.

Apelul declarat de partea civilă a vizat şi el dispoziţia privind ridicarea sechestrului, susţinându-se că instanţa ar fi trebuit să menţină acest sechestru pentru a se asigura recuperarea în integralitate a prejudiciului creat bugetului consolidat al statului. În ceea ce priveşte susţinerea instanţei privind faptul că nu se cunoaşte valoarea accesoriilor, partea civilă a arătat că instanţa ar fi putut acorda un termen scurt până la care s-ar fi putut comunica la dosar un calcul al acestora care să fie avut în vedere pentru menţinerea sechestrului.

În apel, partea civilă a depus la dosar notă scrisă prin care a indicat calculul realizat în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice cu referire la sumele datorate ca accesorii, indicându-se o valoare totală de 24.359 lei.

Verificând sentinţa penală apelată, raportat la actele şi lucrările cauzei, prin prisma motivelor de apel formulate şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei, prin încetarea procesului penal urmare a achitării prejudiciului (debitului principal), nu au fost formulate critici în apel, instanţa de control constatând că în mod legal şi temeinic s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr.  241/2005 (în forma mai favorabilă inculpatului, respectiv cea în vigoare anterior datei de 01.02.2014) în conformitate cu care în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În speţă, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, fiindu-i imputată crearea unui prejudiciu în cuantum de 23.150 lei, prejudiciu care a fost achitat până la primul termen de judecată, împrejurare în raport de care s-a dat eficienţă prevederii legale citate mai sus.

Apelurile formulate în cauză au vizat, ambele, o dispoziţie ţinând de soluţionarea laturii civile a cauzei, respectiv aceea de ridicare a sechestrului.

Cu referire la această critică, Curtea a arătat că în mod întemeiat, raportat la datele de care beneficia la momentul pronunţării soluţiei, instanţa de fond a dispus ridicarea sechestrului. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 249 alin. 5 Cod procedură penală, măsura asiguratorie în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune se poate lua până la concurenţa valorii probabile a acestora, aceeaşi condiţie fiind, implicit, valabilă, şi pentru menţinerea unei astfel de măsuri.

Or, dacă iniţial, prin ordonanţa procurorului s-a dispus luarea măsurii asiguratorii până la concurenţa sumei de 23.150 lei reprezentând debitul principal, o astfel de măsură nu mai era justificată după achitarea acestuia.

Este de necontestat că inculpatul datorează şi accesorii, care sunt cuantificabile, astfel cum se susţine şi în apelul Parchetului, însă nici partea civilă şi nici reprezentantul Parchetului  nu au solicitat, în faţa Tribunalului Braşov, stabilirea cuantumului accesoriilor. Instanţa nu avea obligaţia de a acţiona din oficiu, ţinând cont de faptul că este vorba de latura civilă a cauzei, guvernată de principiul disponibilităţii, revenind părţilor interesate obligaţia de a efectua demersurile necesare în cauză pentru atingerea scopului urmărit. În lipsa stabilirii unui cuantum, chiar estimativ, Tribunalul nu putea să dispună menţinerea sechestrului asigurator, fără indicarea vreunei limite şi deci cu încălcarea art. 249 alin. 5 Cod procedură penală, acest lucru putând produce prejudicii grave persoanei deţinătoare a bunului sechestrat.

În schimb, în apel, Curtea constată că s-a depus un astfel de calcul al accesoriilor, estimate la valoarea de 24.359 lei (până la data de realizării calculului), astfel că măsura sechestrului ar putea fi limitată la un anumit cuantum, astfel cum cere art. 249 alin. 5 Cod procedură penală. Evident este vorba doar de un cuantum probabil, în faza executării hotărârii acesta urmând să fie stabilit în mod definitiv, inculpatul având şi dreptul contestării. Însă, cel puţin la acest moment, există o prezumţie că organele competente din cadrul Direcţiei finanţelor publice au realizat un calcul corect cu privire la accesoriile debitului principal (debit care nu a fost contestat nici un moment de inculpat), astfel că suma indicată va fi avută în vedere ca limită până la care se justifică sechestrul, aceasta fiind suma nerecuperată din pagubă.

În ceea ce priveşte necesitatea unei astfel de măsuri, Curtea arată, pe de o parte că, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005 (în ambele forme ale legii),  în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Prin urmare, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, luarea acestor măsuri nu este condiţionată de stabilirea riscului privind ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea bunurilor, fiind obligatorie. Pe cale de consecinţă, şi după luarea acestor măsuri, în situaţia în care daunele cauzate nu au fost recuperate în întregime, astfel cum este cazul în prezenta speţă, pentru garantarea recuperării pagubei rămase se impune, conform legii, menţinerea măsurii asiguratorii.

Pe de altă parte, susţinerile apărătorului sunt neîntemeiate, inculpatul neprezentând garanţii privind achitarea sumelor rămase într-un termen rezonabil în condiţiile în care nici debitul principal (într-un cuantum care nu este excesiv) nu a fost plătit decât după mai mulţi ani şi doar urmare a coerciţiei venite din partea organelor judiciare, prin trimiterea în judecată. Prin urmare, şi raportat la conduita inculpatului, se impune o astfel de măsură, pentru a se garanta recuperarea întregii sume datorate statului.

Faţă de toate cele expuse, Curtea a admis apelurilor formulate în cauză şi, rejudecând, a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa procurorului din data de 25.08.2016 asupra terenului în suprafaţă de 2000 mp nr. CF vechi […], nr. cadastral vechi […], nr. topografic […], înscris în Cartea Funciară nr. […] a oraşului C., majorând limita acestuia până la concurenţa sumei de 24.359 lei.

Domenii speta

Spete similare