Competenţa teritorială în cazul cererii de ordonanţă preşedinţială, norme de ordine privată, nelegalitatea invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă teritorială a instanţei sesizate de reclamante, conflict negativ.

Deliberând asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de xx.xx.2017, sub număr unic xxx/299/2017, având ca obiect „ordonanţă preşedinţială”, reclamanta SC ASE SRL în contradictoriu cu pârâta SC FCI SRL a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se constate nulitatea notificării de reziliere nr. xx/2017, încetarea efectelor imediate ale notificării de reziliere şi suspendarea executării obligaţiilor de plată a sumei de xx lei şi de predare a spaţiului ce face obiectul contractului de închiriere pentru spaţii de desfacere încheiat la data de xx.xx.2014.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi a fost încheiat la data de xx.xx.2014 contractul de închiriere pentru spaţii de desfacere pentru suprafaţa de 776 mp, identificate prin numărul de magazin x. La data de xx.xx.2017 a fost comunicată notificarea de reziliere nr. xx/2017 prin care s-a adus la cunoştinţa reclamantei decizia unilaterală de reziliere, precum şi obligaţia de plată a sumei de xx lei şi pe cea de eliberare a spaţiului, într-un termen de maxim 10 zile. A învederat reclamanta că notificarea a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor contractuale, prevăzute în cuprinsul Art. 3, aceasta efectuând investiţii asupra spaţiului închiriat în valoare de cca. xxx euro, iar în conformitate cu dispoziţiile Art. 7.1/Contract a fost constituit şi un depozit de garanţie, tocmai pentru asigurarea executării obligaţiilor stabilite prin contract în favoarea proprietarului ce consta în valoarea totală cumulată a sumelor CMG pe 3 luni plus TVA şi suma avansului pentru CEC pe 3 luni plus TVA. Clauza de constituire a garanţiei vine în contradictie flagrantă cu decizia de reziliere unilaterală a contractului, în condiţiile în care plata chiriei era asigurată pentru o perioadă de 3 luni.

A mai arătat reclamanta că potrivit dispoziţiilor Art. 9.9/Contract, părţile aveau obligaţia de a negocia disputele juridice într-un termen de 30 de zile de la ivirea lor, această etapă contractuală nefiind însă parcursă. S-a mai învederat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Art. 996 NCPC cu privire la posibilitatea soluţionării litigiului pe cale de ordonanţă preşedinţială, urgenţa fiind justificată de necesitatea păstrării unui drept care s-ar pierde/păgubi prin întârziere şi totodată de prevenirea unei pagube iminente care nmu s-ar putea repara altfel. Totodată măsura dispusă ar avea caracter provizoriu, măsurile ce ar urma să fie încuviinţate nefiind de natură să epuizeze fondul, existenţa unei aparenţe de drept în favoarea reclamantei fiind dovedită.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Art. 997 NCPC

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, dovada fiind ataşată în original la fila 25, în dosarul declinat.

În conformitate cu dispoziţiile Art. 999 alin. 1 teza ultimă NCPC, pârâtul nu a depus întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor Art. 998 NCPC „cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa comepetentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului”, iar potrivit dispoziţiilor Art.9.9/C ontract „orice dispute juridice decurgând din sau în legătură cu prevederile prezentului contract şi care nu pot fi soluţionate de către părţi în 30 de zile de la ivirea lor, prin negocieri purtate cu bună credinţă, vor fi soluţionate în mod definitiv de instanţele judecătoreşti române competente de la sediul proprietarului”, respectiv de la sediul pârâtului, din Bucureşti, Sector 1.

Instanţa reţine corectitudinea argumentului potrivit căruia competenţa teritorială de soluţionare a cererii având ca obiect ordonanţă preşedinţială se stabileşte potrivit regulilor prevăzute de codul de procedură civilă pentru soluţionarea fondului litigiu, reţinând totodată şi incidenţa dispoziţiilor Art. 116 NCPC, potrivit cărora „reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente”.

Astfel, reclamantul SC ASE SRL îşi are sediul în Piteşti, alegând să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Piteşti, contrar convenţiei părţilor de stabilire a competenţei de soluţionare a eventualelor litigii izvorâte din modul de executare a obligaţiilor contractuale, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa corespunzătoare sediului proprietarului imobilului închiriat.

În acord cu dispoziţiile Art. 126 alin.1 NCPC „părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă”.  În consecinţă, procedând în conformitate cu dispoziţiile Art. 126 alin. 1 NCPC, părţile pot stabili ca litigiul dintre ele să fie judecat de către o altă instanţă decât cea competentă teritorial, potrivit legii, însă doar în cazul incidenţei dispoziţiilor legale în materie de competenţă relativă, nu şi absolută.

În atare condiţii, instanţa va analiza dacă normele de competenţă teritorială de la care părţile contractului de închiriere din data de xx.xx.2014 au dorit să deroge, în raport de dispoziţiile Art. 126 alin. 1 NCPC, sunt de ordine privată sau dimpotrivă, de ordine publică.

În această analiză, judecătorul va porni de la dispoziţiile Art. 129 alin. 2 NCPC, conform cărora „Necompetenţa este de ordine publică: în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura”. Din coroborarea dispoziţiilor Art. 129 alin. 2 pct 3 NCPC cu dispoziţiile Art. 126 alin. 1 NCPC se reţine că are caracter absolut competenţa teritorială exclusivă si caracter relativ competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot să dispună. În consecinţă, competenta teritorială de drept comun (respectiv incidenţa dispoziţiilor Art. 107 alin. 1 NCPC) şi competenţa teritorială alternativă (respectiv în cazul incidenţei dispoziţiilor Art. 107 – 113 NCPC) au caracter relativ.

Având în vedere că litigiul dintre părţi a luat naştere în legătură cu drepturi şi obligaţii ce izvorăsc dintr-un contract cu executare succesivă, reclamantului i se recunoaşte posibilitatea legală de a introduce cererea sa de chemare în judecată fie la instanţa competentă în raport de dispoziţiile Art. 107 alin. 1 NCPC (sediul pârâtului), la instanţa competentă potrivit dispoziţiilor Art. 113 alin. 1 pct 3 NCPC, fie la instanţa stabilită conform convenţiei, în raport de dispoziţiile Art. 126 alin. 1 NCPC. Prin urmare, normele de competenţă care sunt incidente în speţa de faţă au caracter relativ, fiind de ordine privată. În aceste condiţii devin incidente dispoziţiile Art. 130 alin. 3 NCPC, conform cărora „necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”. Având în vedere că potrivit dispoziţiilor Art. 999 alin. 1 teza ultimă, întâmpinarea nu era obligatorie, pârâtul SC FCI SRL putea invoca excepţia de necompetenţă teritorială la primul termen la care a fost legal citat, respectiv la data de xx.xx.2017. Din cuprinsul practicalei şi a considerentelor Sentinţei Civile nr. xxx/2017 pronunţată în dosarul civil nr. xxx/280/2017, instanţa reţine că pârâtul a fost reprezentat convenţional, conform dispoziţiilor Art. 151 alin. 2 NCPC, apărătorul acestuia nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Piteşti, în lipsa oricărei menţiuni exprese în sens contrar, în practicaua hotărârii. Mai mult decât atât, din considerentele hotărârii de declinare, pagina 1 verso, paragraf 8, teza finală, se reţine că excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu, de către judecătorul fondului, contrar dispoziţiilor Art. 130 alin. 3 NCPC.

În consecinţă, litigiul fiind supus normelor de competenţă relativă, în condiţiile incidenţei dispoziţiilor Art. 130 alin. 3 NCPC cu referire la dispoziţiile Art. 116 şi 126 alin. 1 NCPC, instanţa va admite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu, şi pe cale de consecinţă:

Va declina competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Va constata ivit conflictul negativ de competenţă.

În baza dispoziţiilor Art. 134 NCPC va suspenda judecarea cauzei.

În baza dispoziţiilor Art. 135 alin. 1 NCPC va dispune înaintarea dosarului la ICCJ, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu, şi pe cale de consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC ASE SRL, cu sediul în …., în contradictoriu cu pârâta SC FCI SRL, cu sediul în ….., în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Constată ivit conflictul negativ de competenţă.

În baza dispoziţiilor Art. 134 NCPC suspendă judecarea cauzei.

În baza dispoziţiilor Art. 135 alin. 1 NCPC dispune înaintarea dosarului la ICCJ, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de xx.xx.2017.

Domenii speta

Spete similare