Imposibilitatea identificării persoanei care a aplicat victimei lovituri ce au pus în pericol viaţa acesteia, în situaţia existenţei unor acte de violenţe provenind de la un număr mare de persoane. Condiţii pentru angajarea răspunderii penale pentru săvâr

Imposibilitatea identificării persoanei care a aplicat victimei lovituri ce au pus în pericol viaţa acesteia, în situaţia existenţei unor acte de violenţe provenind de la un număr mare de persoane. Condiţii pentru angajarea răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

- art. 188 Cod penal.

În cazul în care mai multe persoane participă împreună la lovirea victimei, nu prezintă relevanță că numai loviturile aplicate de una dintre aceste persoane au fost mortale. Astfel, s-a arătat în jurisprudență că în cazul săvârșirii omorului cu participație, dacă acțiunile participaților sunt conjugate atât sub aspect rezolutiv cât și sub aspect material, având drept finalitate suprimarea vieții victimei, există coautorat chiar și atunci când numai acțiunea unuia dintre ei a produs acest rezultat. De asemenea, jurisprudența a arătat că pentru existența coautoratului este suficient ca activitatea fiecărui inculpat să se afle într-o unitate indivizibilă cu a celuilalt și împreună să conducă la suprimarea vieții victimei. Tribunalul Suprem a arătat că acest rezultat (suprimarea vieții), este imputabil tuturor participanților care au acționat în condițiile menționate anterior, dacă din materialitatea faptelor rezultă că inculpații au fost conștienți de urmările acțiunii lor comune și au dorit producerea lor. 

Prin urmare, atunci când din probele administrate rezultă că există atât o unitate de rezoluție infracțională – toți participanții au urmărit agresarea persoanei vătămate cunoscând, ab initio, motivul deplasării la locuința acesteia, cât și o unitate din punct de vedere al acțiunilor acestora, toți lovind persoana vătămată, rezultatul este imputabil tuturor. Atâta timp cât acțiunile tuturor acestor persoane au fost comune și au urmărit același scop, nu prezintă relevanță care dintre participanți a aplicat loviturile care au cauzat leziunile mai grave constatate, nefiind necesară identificarea pentru fiecare dintre agresori a loviturilor aplicate.

Prin sentinţa penală nr. 177/S/29.10.2018 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. […]/62/2016, s-a dispus, printre altele, în baza art. 16 lit. c Cod procedură penală, achitarea inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut, în fapt, în esenţă, că, pe fondul unui conflict din cursul serii de 21.09.2010, numiţii B., cu porecla,,C.”, A., D., cu porecla ,,E.”, F., G., însoţiţi de H., I., J., K. au luat asupra lor obiecte contondente şi s-au deplasat în jurul orelor 22.00, spre locuinţa lui L. situată în M., str. N. nr.x şi au intrat în curtea acestuia. Acolo, folosind obiectele pe care le aveau asupra sa, l-au lovit pe L. până când acesta şi-a pierdut cunoştinţa. S-a arătat că A., zis ,,O.”, l-a lovit pe L. cu un topor fără tăiş în cap, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa şi pentru care a necesitat 38 - 48 de zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul B. l-a lovit cu o cărămidă în zona bărbiei, cauzându-i o plagă contuză mentonieră şi o excoriație la nivelul regiunii malare pentru care a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în pericol.

Analizând coroborat probele administrate în cauză – în cursul urmăririi penale dar şi al cercetării judecătoreşti - tribunalul a reţinut următoarele:

În data de 21.09.2010 mai multe persoane, printre care inculpaţii A. şi B. – pe fondul unui conflict anterior - au luat asupra lor obiecte contondente şi s-au deplasat, în grup, în jurul orelor 22.00, spre locuinţa părţilor civile L. şi P., situată în M., str. N. nr.x.

Tribunalul a reţinut că acest grup de persoane - printre care inculpaţii A. şi B. – a intrat la acea dată, în 21.09.2010, în curtea părţilor civile L. şi P..

Tribunalul a mai reţinut că unele persoane din acest grup l-au lovit - cu diverse obiecte contondente – pe L., care şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Q. cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, plagă contuză mentonieră dreaptă”, iar ulterior raportul de expertiză medico legală nr. 2817/E din 23.09.2010 a concluzionat că persoana vătămată – parte civilă L. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, loviturile aplicate în zona capului au fost de intensitate medie spre mare și au necesitat 38-40 de zile de îngrijiri medicale; iar leziunile cranio cerebrale i-au pus în primejdie viaţa.

Probele administrate în cauză conturează faptul că din grupul de persoane care a intrat în curtea părţilor civile au făcut parte şi inculpaţii A. şi B., însă nu reliefează – fără echivoc – că aceşti inculpaţi l-ar fi lovit cu acea ocazie pe L., cauzându-i leziunile menţionate în raportul de expertiză medico legală nr. 2817/E din 23.09.2010.

Astfel martorii ascultaţi în cauză – indicaţi în rechizitoriu - nu au indicat, fără dubiu, că inculpaţii A. şi B. ar fi fost persoanele care - în 21.09.2010 – ar fi aplicat lovituri, cu obiecte contondente, părţii civile L..

Astfel martorul G. arată „nu am fost de faţă la incident” (fila 56, dosar instanţă), martorul H. arată „nu am văzut vreo persoană să îl lovească pe L.” (fila 75, dosar instanţă), martorul J. arată „nu am observat dacă inculpaţii A. şi B. l-au lovit pe L.” (fila 83, dosar instanţă), martorul F. arată că „nu cunosc desfăşurarea conflictului” (fila 84, dosar instanţă), martorul K. „nu am fost în localitate în acea zi…eram la R.” (fila 93, dosar instanţă), martorul I. „nu am fost la domiciliul lui L. în ziua respectivă ” ( fila 94, dosar instanţă) etc.

În mod similar nici martorii S., Ş., T., Ţ., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. – indicaţi în rechizitoriu – nu reliefează nici un element faptic relativ la lovirea persoanei vătămate L. de către inculpaţii A. şi B..

Singura persoană care relatează acest lucru este martora DD., care, pe de-o parte, este sora părţii civile L. iar, pe de altă parte, oferă nişte declaraţii singulare care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Privitor la infracţiunea de „tentativă de omor” ce li se impută inculpaţilor A. şi B. tribunalul a arătat următoarele:

Conform art. 1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Cum se arată constant în practica şi literatura juridică penală instanța de judecată pronunță condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătorești, dovedesc în mod cert, printre altele, că vinovăţia inculpatului în raport de fapta ce i se impută.

În Codul de procedură penală român, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 4 alin. 1 Cod procedură penală, statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”.

Pentru pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe iar dacă probele în acuzare nu au un asemenea caracter, şi lasă loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula „in dubio pro reo” constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 Cod procedură penală, se regăseşte în materia probaţiunii.

 Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Cum se arată tot în literatura juridică penală înainte de a fi o problemă de drept, regula „in dubio pro reo” este o problemă de fapt iar înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Prin prisma tuturor celor anterior expuse şi a probelor la care s-a făcut referire în cauza de faţă instanţa a arătat că nu poate avea certitudinea că inculpaţii A. şi B. sunt cei care – prin lovituri cu obiecte contondente – i-au cauzat părţii civile L. leziunile expuse în raportul de expertiză medico legală nr. 2817/E din 23.09.2010 întocmit de către S.J.M.L Q..

Faţă de acestea, s-a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, în baza art. 16 lit. c Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi părţile civile L. şi P..

În motivarea apelului formulat de Ministerul Public s-a invocat, printre altele, netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, arătându-se că probele administrate în cauză dovedesc comiterea de către cei doi a acţiunilor imputate prin actul de sesizare, aceştia fiind autorii faptelor prin care au fost cauzate leziuni care au condus la punerea în primejdie a vieţii persoanei vătămate L..

Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor de apel și sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a reţinut că apelurile  formulate în cauză sunt fondate pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situaţiei de fapt, Curtea constată că aceasta a fost stabilită în mod corect, în privinţa elementelor de fapt necesar a fi stabilite pentru justa soluţionare a cauzei. Cu referire la modalitatea în care inculpaţii au acţionat efectiv, respectiv dacă au aplicat sau nu loviturile imputate şi în privinţa cărora Tribunalul a apreciat că există un dubiu, Curtea consideră că stabilirea cu certitudine a acestei împrejurări nu prezintă relevanţă, pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cuprinsul prezentei.

(…) Astfel, cu referire la infracţiunea de tentativă la omor, Tribunalul a reţinut ca dovedit că persoanele prezente la domiciliul persoanei vătămate L. au exercitat violenţe împotriva acesteia. Curtea consideră, de asemenea, că acest lucru este de necontestat, rezultând din declaraţiile persoanelor vătămate, actele medicale emise persoanei vătămate, dovezile privind existenţa petelor de sânge în curtea imobilului.

Soluţia de achitare a inculpaţilor a fost dispusă considerându-se că nu se poate stabili cu certitudine că inculpaţii sunt cei care i-au cauzat persoanei vătămate leziunile constatate.

Din această perspectivă, Curtea constată că, în privinţa acţiunilor efectiv realizate de inculpaţi, există declaraţia persoanei vătămate L. care a afirmat că a fost lovit cu toporul de A poreclit O. (identificat ca A.) iar fratele său, C., (B.) l-a lovit cu o cărămidă în barbă.

Declaraţiile sunt susţinute de cele ale persoanei vătămate P. care însă, în opinia instanţei, nu sunt foarte credibile având în vedere contradicţiile între declaraţiile succesive oferite în cauză. De altfel, în primele declaraţii (pe care Curtea le consideră mai sincere faţă de celelalte), aceasta a arătat că la momentul la care a ieşit din casă soţul său era deja întins pe jos, fiind lovit de persoanele care pătrunseseră în curte, fără a individualiza acţiunile fiecăruia. Abia ulterior, într-o modalitate puţin verosimilă, persoana vătămată a susţinut că a văzut acţiunile inculpaţilor reţinute în actul de sesizare.

În ceea ce privește declarațiile altor persoane care au fost la fața locului – cu excepția celor despre care s-a susținut că au făcut parte din grupul de agresori și care, audiate, au negat că au fost implicate în evenimente, astfel că nu au oferit declarații utile – se constată că martora DD., în prima declaraţie oferită, imediat după evenimente (fl. 102 dup), a afirmat că i-a văzut pe cei doi inculpaţi, care, alături de fratele lor, B., îl loveau pe L. după cum apucau...cu câte un par fiecare, cel de-al treilea cu un arac sau o ţeavă. Nici cu ocazia audierilor ulterioare din faza de urmărire penală martora nu a fost mai precisă. În schimb, cu ocazia audierii în faţa tribunalului, martora a susţinut că B. avea un topor în mână iar D. avea o rangă şi un bolovan. De asemenea, martora a susţinut pe A. nu l-am văzut lovindu-l pe L..

Nu există alţi martori care să fi descris acţiunile inculpaţilor, astfel că există doar declaraţia persoanei vătămate L. care nu se coroborează cu alte probe.

Prin urmare, Curtea împărtășește opinia Tribunalului cu privire la faptul că nu există suficiente probe care să demonstreze acțiunile realizate în concret de cei doi inculpați, însă consideră că acest lucru nu conduce la imposibilitatea reținerii infracțiunii de tentativă la omor.

Din această perspectivă, Curtea va avea în vedere opiniile exprimate în mod constant în doctrină și în practica judiciară cu privire la faptul că, în cazul în care mai multe persoane participă împreună la lovirea victimei, nu prezintă relevanță că numai loviturile aplicate de una dintre aceste persoane au fost mortale. Astfel, s-a arătat în jurisprudență că în cazul săvârșirii omorului cu participație, dacă acțiunile participaților sunt conjugate atât sub aspect rezolutiv cât și sub aspect material, având drept finalitate suprimarea vieții victimei, există coautorat chiar și atunci când numai acțiunea unuia dintre ei a produs acest rezultat (Drept penal român. Partea specială. O. Loghin și T. Toader, Casa de editură și presă ȘANSA SRL, București, 1998)

De asemenea, jurisprudența a arătat că pentru existența coautoratului este suficient ca activitatea fiecărui inculpat să se afle într-o unitate indivizibilă cu a celuilalt și împreună să conducă la suprimarea vieții victimei. Tribunalul Suprem, Secția penală, decizia nr. 467/1978, citată în lucrarea Codul penal comentat. Vol. II. Partea specială (Matei Basarab, Viorel Pașca ș.a., Editura Hamangiu, 2008; pag. 66) a arătat că acest rezultat (suprimarea vieții), este imputabil tuturor participanților care au acționat în condițiile menționate anterior, dacă din materialitatea faptelor rezultă că inculpații au fost conștienți de urmările acțiunii lor comune și au dorit producerea lor. 

În speță, este de necontestat că a existat un grup mare de persoane, peste 10, care s-au deplasat la locuința persoanei vătămate cu intenția de a-i aplica acesteia o corecție fizică, pe fondul conflictului petrecut în cursul aceleiași seri. De asemenea, din declarațiile persoanelor vătămate dar și a unor martori rezultă că aceste persoane erau înarmate cu obiecte contondente – lopeți, bâte, furci. În acest sens, spre exemplu, urmează a se avea în vedere declaraţia martorei DD., citată anterior, care a făcut referire la o multitudine de astfel de arme improvizate (rangă, topor, bâte), declaraţia martorului EE. care a descris grupul ca un trib plecat la atac, fiecare membru al acestuia fiind înarmat cu astfel de obiecte, declaraţia martorului FF. care a susţinut că a văzut venind un grup de persoane care aveau în mâini târnăcoape, lopeţi, bucăţi de lemn, declaraţia martorei GG. care a susţinut că mai multe persoane au intrat în curte cu diferite obiecte în mână – topoare, furci, bolovani, bucăţi de lemn. De altfel, în curtea persoanei vătămate a fost găsită o bucată dintr-o lopată care a fost utilizată în acea ocazie pentru lovirea lui L..

În plus, este de necontestat că toate aceste persoane au acționat împreună, lovind persoana vătămată și împiedicând-o pe P. să intervină în apărarea sa.

Într-o asemenea situație, există atât o unitate de rezoluție infracțională – toți participanții au urmărit agresarea persoanei vătămate L. cunoscând, ab initio, motivul deplasării la locuința acesteia, cât și o unitate din punct de vedere al acțiunilor acestora, toți lovind persoana vătămată, rezultatul fiind imputabil tuturor. Atâta timp cât acțiunile tuturor acestor persoane au fost comune și au urmărit același scop, nu prezintă relevanță care dintre participanți a aplicat loviturile care au cauzat leziunile mai grave constatate, nefiind necesară identificarea pentru fiecare dintre agresori a loviturilor aplicate.

Cu privire la natura faptei – tentativă la omor sau vătămare corporală, sunt relevante atât constatările din actele medicale dar și modalitatea de acțiune – respectiv prin acţiunile coordonate ale unui număr mare de persoane, înarmate cu obiecte apte să aducă atingere vieţii persoanei, aplicarea de multiple lovituri, toate aceste date referitoare la săvârşirea faptei fiind cunoscute anterior demarării activităţii infracţionale tuturor participanţilor şi deci asumate de aceştia.

Într-o asemenea situaţie, chiar dacă nu s-a urmărit în mod direct, oricare dintre participanţi a realizat că loviturile aplicate ar putea nimeri o zonă vitală şi s-ar putea aduce atingere vieţii persoanei vătămate, rezultat care a fost acceptat prin acceptarea participării la această acţiune.

Pe cale de consecinţă, prin raportare la regiunile corporale lezate, duritatea loviturilor aplicate şi instrumentele folosite, acţionarea în comun a unui număr mare de persoane, fapta realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor şi este imputabilă participaţilor la agresiunea în aceste condiţii a persoanei vătămate, deci şi inculpatul A. şi B..

Faţă de acestea, se impune admiterea apelurilor formulate în cauză şi dispunerea unei soluţii de condamnare a celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

Domenii speta

Spete similare